Decizia civilă nr. 1258/2013. Fond funciar
| Comentarii |
|
R O M Â N I A TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr. _
Cod operator de date cu caracter personal 3184
DECIZIA CIVILĂ NR. 1258/R/2013 ȘEDINȚA PUBL. Ă DE_ EMB. 2013 INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN: PREȘEDINTE: D. -I. T.
JUDECĂTOR: E. L.
JUDECĂTOR: M. O. -S. GREFIER: C. -G. H.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe recurent C. L. DE F. F.
A., recurent D. M., recurent F. L. și pe intimat A. R. A S. DE T. A. R. SA - D. C., intimat C. J. PENTRU S.
D. DE P. A. T. C., intimat C. A. PRIN P., intimat
C. LOCAL AL C. A., având ca obiect recursurile declarate împotriva Sentinței civile nr. 23.096 din data de_, pronunțată în dosarul civil nr._ al Judecătoriei C. -N., dosar având ca obiect fond funciar .
La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților. Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Dezbaterile au avut loc la data de 10 decembrie 2013 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
La data de_ s-au depus prin registratura instanței concluzii scrise din partea intimatei A. R. a S. de T. A. R. S.A.
T. UL
Reține că prin sentința civilă nr. 23.096 din data de_, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N. a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei invocată de pârâta Dezmirean M., ca neîntemeiată; a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei F. L., ca neîntemeiată.
A fost admisă acțiunea precizată formulată de reclamanta A. R. a S. de T. A. R. SA, prin Societatea R. a S. de T. A.
R. SA- Direcția SNA Regionala C., în contradictoriu cu pârâții Dezmirean M., F. L., C. locală pentru aplicarea Legii nr.18/1991
A., C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor C., C. A. prin P., C. local al comunei A. .
S-a constatat nulitatea absolută parțială a Titlului de P. nr. 28351/1710/10 martie 1999 emis în favoarea numitei Baciu Al. L. tina, în ceea ce privește suprafața de teren de 268 mp, tarla 40, parcela 13.
S-a dispus rectificarea CF nr. 2074 A. prin radierea dreptului de proprietate al pârâtei Dezmirean M. asupra suprafeței de 268 mp înscris în CF 52908 A., nr.cadastral 52908.
Au fost obligați pârâții Dezmirean M., F. L., C. locală pentru aplicarea Legii nr.18/1991 A., C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor C., în solidar la plata sumei de 4110 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei invocată de pârâta Dezmirean M. instanța a reținut că, potrivit art. III din Legea nr. 169/1997 așa cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005, nulitatea absolută a unui titlu de proprietate poate fi invocată de orice persoană care justifică un interes legitim.
Față de probele de la dosar instanța apreciat că reclamanta justifică un interes în constatarea nulității absolute parțiale a T.P. nr._ emis în favoarea numitei Baciu Al. L. tina, antecesoarea pârâtelor Dezmirean M. și F. L., fiind titulara unui contract de concesionare emis pentru suprafața de 1000 mp din care face parte și terenul de 268 mp înscris în titlul de proprietate enunțat.
Drept urmare, reclamanta are interes și respectiv calitate procesuală activă în promovarea acțiunii în constatarea nulității absolute parțiale a T.P. nr._, motiv pentru care a respins excepția invocată ca neîntemeiată. În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei
F. L. instanța a reținut că T.P. nr._ emis în favoarea numitei Baciu Al. L. tina, antecesoarea pârâtelor Dezmirean M. și F. L. .
Este real că, prin hotărâri judecătorești, terenul în suprafață de 268 mp a intrat, cu ocazia sistării stării de indiviziune, în lotul pârâtei Dezmirean
M., însă, având în vedere că prin acțiune se solicită constatarea nulității absolute parțiale a titlului de proprietate emis în favoarea antecesoarei pârâtelor, toți moștenitorii au calitate procesuală pasivă, în considerarea faptului că, în situația admiterii acțiunii lotul în care a intrat și terenul de 268 mp se reduce corespunzător cu această suprafață.
Drept urmare, instanța de fond a respins excepția invocată de pârâta
F. L., ca neîntemeiată.
Pe fondul cauzei instanța de fond a reținut că, prin Contractul de concesiune nr. 839 încheiat la data de_ C. local al comunei A. a dispus, în temeiul Legii nr. 50/1991 concesionarea terenului în suprafață de 1000 mp situat în dealul Cearaveghi-A. pășune 1667, tarlaua 40 din planul de situații RB 85848 în favoarea reclamantei.
Potrivit art.3 durata contractului este de 99 ani, iar potrivit art.5, prețul concesiunii plătibil în întregime pentru perioada prevăzută la art.3 este de 2.326.000, respectiv 2326 lei/mp.
Prin art.12 pct.12.1 din contract, reclamanta s-a obligat să realizeze investițiile în conformitate cu caietul de sarcini și numai în baza unei autorizații de construire eliberată în condițiile Legii nr.50/1991.
Prin O.P. din data de_ reclamanta a achitat prima rată a concesiunii în cuantum de 1.500.000 lei.
În vederea realizării investiției, reclamanta a obținut Autorizația de construire nr. 36/5 august 1993 (140) prin care s-a aprobat executarea lucrărilor de instalare echipament DVOR/DME în zona C., construire clădire tehnică, racord TC și electric, drum acces pe terenul situat în localitatea A., pe Dealul Cerveghi, având fișa cadastrală P.S.1667/1, nr.
topo 40. La obținerea autorizației de construire s-a avut în vedere proiectul Institutului de Proiectare TELECOM din municipiul B. ești.
Prin cererea înregistrată la C. locală pentru aplicarea Legii nr.18/1991 A. sub nr. 586/_ numita Baciu L. tina a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață totală de 5,28 ha.
În dovedirea cererii a depus la dosarul de fond funciar copia Registrului agricol din anii 1959-1960 din care rezultă că soțul numitei Baciu L. tina, def.Baciu Dumitru a intrat în CAP cu suprafața de 3,95 ha, din care suprafața de 0,58 ha situată în locul numit "Tău"; cu destinația arabil (f.107), precum și declarații de martori.
Cererea numitei Baciu L. tina a fost validată pentru suprafața de 4,72 ha, astfel cum rezultă din anexa 3, poz.148.
Prin procesul verbal nr.1738/_ numita Baciu L. tina a fost pusă în posesie cu suprafața de 2 ha 9818 mp, din care 0,58 ha în locul numit " Tăul Maierului " tarla 40, parcela 13.
Prin T.P. nr. 28351/1710/_ în favoarea numitei Baciu Al.L. tina s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 2 ha 9818 mp, teren situat pe raza loc.Dezmir, din care suprafața de 5800 mp este situată în extravilanul loc.Dezmir, în tarla 40, parcela 13.
Potrivit raportului de expertiză judiciară efectuat în cauză de expert Gheorghiță Tatiana, necontestat de părți, parcela în suprafață de 268 mp pe care sunt amplasați cei 4 stâlpi LEA de 20 KV face parte din parcela 13, tarla 40 din T.P. nr._, ulterior înscrisă în CF 2074 A., nr.topo 1268/11/2 și ulterior convertit în CF 52908 A., nr.cadastral 52908 și proprietar Dezmirean M. .
Prin raportul de expertiză, expertul numit în cauză a precizat că nu se poate pronunța cu privire la condițiile ce trebuie îndeplinite pentru buna desfășurare a operațiunilor de trafic aerian, deoarece nu este de specialitate.
Analizând probele existente la dosarul cauzei instanța reține că numita Baciu L. L. tina a solicitat, în baza Legii nr.18/1991 să-i fie reconstituit dreptul de proprietate asupra terenului pe care aceasta împreună cu defunctul ei soț, numitul Baciu Dumitru l-au deținut anterior cooperativizării.
Din copia Registrului Agricol din anii 1959-1960, rezultă că numita Baciu L.L. tina a deținut împreună cu soțul acesteia și suprafața de 5800 mp, teren arabil, situat în locul numit Tău.
Prin T.P. nr._, numitei Baciu L. L. tina i s-a reconstituit dreptul de proprietate și pentru suprafața de 5800 mp, teren situat în locul numit "Tăul Maierului"; , tarla 40, parcela 13 și care, potrivit raportului de expertiză efectuat în dosar nr.1342/2000 al Judecătoriei C. N. se identifică în CF nr.724 A., nr.topo 1268/11, având ca proprietar tabular pe numitul Budean S. . Rezultă așadar că numita Baciu L. L. tina nu a fost pusă în posesie pe vechiul amplasament, proprietar tabular al terenului în suprafață de 5800 mp fiind numitul Budean S. .
Anterior emiterii titlului de proprietate enunțat, pentru terenul în suprafață de 1000 mp, situat în Dealul Cearaveghi-A. - pășune 1667, tarlaua 40 s-a încheiat, în temeiul Legii nr. 50/1991, Contractul de concesiune nr.839/_ prin care C. local al comunei A. a aprobat, în calitate de administrator al terenului, preluarea acestuia în concesiune de către reclamanta A. R. a S. de T. A. -R., în vederea
realizării obiectivului instalare echipament DVOR/DME în zona C., construire clădire tehnică, racord TC și electric.
Contrar susținerilor pârâtei Dezmirean M., terenul ce a făcut obiectul contractului de concesiune nr.839/1993 a fost identificat prin contract și prin memoriul tehnic întocmit în vederea emiterii autorizației de construire nr.36/1993 ca fiind situat în tarla 40, în locul numit Cerveghi, fișă cadastrală P.S. 16671/1, cu destinația pășune.
În baza art. 73 din Legea nr.18/1991, în vigoare la data încheierii contractului de concesiune, a fost aprobată de C. Județean C., scoaterea definitivă din producția agricolă vegetală a suprafeței de 1000 mp pășune cl.III de calitate proprietate de stat în administrarea C. ui local al comunei A., situată în extravilanul loc.A., în partea de hotar Cearaveghi, concesionată prin contract în favoarea R. - Direcția Regională a Căilor Aeriene C. .
Este real că prin art. 3 din decizia în baza căreia s-a aprobat scoaterea definitivă din producția vegetală a suprafeței de 1000 mp s-a prevăzut că, pentru terenurile proprietate particulară ce se ocupă definitiv, beneficiarul investiției va încheia cu proprietarii de teren contracte de vânzare cumpărare, însă este de reținut că, la data încheierii contractului de concesiune, numita Baciu L. L. tina nu avea calitatea de proprietar asupra acestui teren, aceasta fiind pusă în posesie doar în anul 1999.
Apoi, prin procesul verbal nr.2273/_ terenul în litigiu a fost evidențiat în evidența cadastrală a localitatea A. și OCOT C., la categoria de folosință "teren cu destinația specială";, posesor al acestui teren fiind înscris M. ul Transporturilor - R. - DRCA C. .
Rezultă așadar, contrar susținerilor pârâtei C. locală A. că, la momentul punerii efective în posesie numitei Baciu L.L. tina, terenul în suprafață de 268 mp nu se mai afla la dispoziția Comisiei locale pentru aplicarea Legii nr.18/1991, avea categoria de teren cu un alt regim juridic decât cel prevăzut de Legea nr.18/1991, fiind concesionat reclamantei în temeiul Legii nr.50/1991, astfel încât nu putea face obiectul reconstituirii dreptului de proprietate în favoarea acesteia.
Pe de altă parte, instanța nu poate nega interesul public al terenului ce a făcut obiectul Contractului de concesiune nr. 839/_ și nici uzul public, în condiții speciale a acestuia, respectiv teren destinat activității aeroportului C. -N. . De aceea s-a apreciat că nu se poate refuza încadrarea acestui teren în categoria juridică a terenurilor de domeniul public prin raportare la art.2 coroborat cu art.5 din Legea nr.18/1991.
Astfel, art. 2 din Legea nr.18/1991 stabilește categoriile de terenuri, în funcție de destinația lor, printre care se numără și terenuri cu destinație specială, cum sunt cele folosite pentru transporturi aeriene.
Potrivit art. 5 din Legea nr.18/1991, aparțin domeniului public terenurile pe care sunt amplasate aeroporturi.
Drept urmare, situația terenului, așa cum este relevată prin contractul de concesiune și prin expertiza efectuată în dosar este una de interes și de uz public, fiind un teren cu destinație specială, destinat desfășurării activității de trafic aerian. Drept urmare, terenul în suprafață de 268 mp, nu intră nici sub acest aspect în categoria terenurilor agricole, pentru a putea face obiectul Legii nr.18/1991.
În considerarea motivelor de fapt și de drept enunțate, în temeiul art. III lit. a din Legea nr.18/1991 instanța a admis acțiunea, conform dispozitivului sentinței.
Împotriva sentinței menționate a declarat recurs pârâta F. L., solicitând modificarea acesteia, în sensul admiterii excepției lipsei calității sale procesuale pasive, cu consecința respingerii capătului de cerere privind obligarea sa la plata în solidar a cheltuielilor de judecată. Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii promovate de către reclamanta - intimată A.
R. a S. de T. A. R. SA ca neîntemeiată.
În motivarea recursului au fost invocate următoarele considerente de fapt și de drept:
Un prim motiv pentru care recurenta pârâtă consideră că hotărârea pronunțată de către instanța fondului este netemeinică și nelegală, fiind incident motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct.9 C.proc.civ, constă în respingerea ca neîntemeiată a excepției lipsei calității procesuale-pasive invocate de recurentă, excepție respinsă cu eludarea dispozițiilor art. 786 cod civil, privind efectul declarativ al partajului judiciar.
Așa cum s-a învederat în cuprinsul întâmpinării depuse la dosar, este real faptul că recurenta, alături de pârâta D. M. sunt moștenitoare (în calitate de fiice) ale defunctei Baciu L. tina, titulară a titlului de proprietate a cărui anulare parțială s-a solicitat prin acțiunea promovată. Acest aspect ar justifica calitate procesuală pasivă a recurentei, dar doar în situația în care ar avea calitatea de coproprietară asupra terenului în discuție, or acest fapt nu corespunde realității. Acesta a constituit motivul care a determinat instanța fondului de respingere a excepției invocate, neluându-se în considere efectele partajului realizat cu pârâta D. M., precum și faptul că nu s-a formulat petit privind anularea efectelor partajului, petit care se impunea a fi formulat pentru a putea justifica astfel calitatea procesuală pasivă în cauză.
Instanța de fond a reținut că dat fiind obiectul juridic dedus judecății, respectiv constatarea nulității absolute parțiale a titlului de proprietate emis în favoarea antecesoarei pârâtelor, toți moștenitorii au calitate procesual pasivă, în pofida existenței hotărârilor judecătorești prin care cu ocazia sistării stării de indiviziune acest teren a revenit în lotul pârâtei Desmierea
M., aceasta întrucât în cazul admiterii acțiunii, lotul acesteia va suferi o diminuare cu 268 mp. În motivarea acestei soluții, instanța de judecată a omis faptul că nu s-a formulat petit de anulare a efectelor partajului în privința suprafeței de 268 mp, neputând astfel a se pronunța din oficiu cu privire la aspecte cu privire la care nu a fost investită (efectul partajului în privința lotului în care se află suprafața de 268 mp) și în privința efectelor unei hotărâri de partaj.
Astfel, conform dispozițiilor art. 786 cod civil partajul are efectele declarative ceea ce presupune că fiecare coerede este considerat că a moștenit singur și imediat bunurile care compun partea să, și că n-a fost niciodată proprietar pe celelalte bunuri ale moștenirii. Pe cale de consecință, ca efect al partajului, pârâta D. M. a devenit proprietară cu efecte depline de la data deschiderii succesiunii după antecesoarea sa, defuncta Baciu L. tina (_ ), dată de la care urmare a retroactivității efectelor partajului, recurenta nu mai justifică calitatea de coerede.
Pe cale de consecință, chiar dacă la data emiterii titlului de proprietate sistarea stării de indiviziune nu se realizase, dat fiind faptul că, ulterior,
acest aspect a fost tranșat prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, recurenta consideră că nu justifică calitate sa procesuală pasivă, acțiunea impunându-se a fi promovată doar în raport cu pârâta D. M., proprietară asupra terenului, în caz contrar fiind eludate dispozițiile legale privitoare la partaj și demersul procedural realizat fiind lipsit de efecte juridice, la fel și hotărârile judecătorești pronunțate, or, sistarea stării de indiviziune este un procedeu juridic menit a conduce la dobândirea dreptului de proprietate asupra unor bunuri, cu consecințele juridice aferente.
Un alt aspect pentru care recurenta apreciază că hotărârea pronunțată este netemeinică și nelegală constă în obligarea sa în mod greșit la plata cheltuielilor de judecată în favoarea reclamantei- intimate, raportat la dispozițiile art.274 C.proc.civ .
Este adevărat că, raportat la dispozițiile art. 274 C.proc. civ., partea care cade în pretenții este obligată la cerere să plătească cheltuieli de judecată, însă acest aspect este condiționat de constarea culpei procesuale a acesteia.
Fundamentul care stă la baza obligării părților la plata cheltuielilor de judecată o reprezintă culpa lor, culpă concretizată în adoptarea unei atitudini ce nu permite soluționarea pe cale amiabilă a situație în privința căreia există divergențe, atitudine care determină recurgerea la soluționarea problemei litigioase de către instituțiile competente, în speță instanța de judecată, demers procedural determinant de cheltuieli, or raportat la situația concretă a speței, nu consideră că în privința recurentei s-a făcut în vreun
fel sau altul dovada culpei, culpă care să fi determinat reclamantei- intimate cheltuieli de judecată ocazionate de prezentul demers procedural.
Astfel, pentru a se constata existenței sau inexistenta culpei recurentei, astfel încât să poată fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, aceasta apreciază că se impun a fi avute în vedere câteva aspecte:
Recurenta nu a participat la niciun fel de negocieri anterioare promovării acțiunii introductive, tocmai pentru considerentul că nu este titulară a terenului subiect al litigiului.
Acțiunea introductivă nu a fost promovată și împotriva recurentei, pentru același considerent, împrocesuarea recurentei făcându-se după un timp semnificativ de la promovarea cunoscându-se aspectul că nu este proprietara terenului.
Împotriva recurentei nu au fost formulate pretenții de nicio natură din partea reclamantei- intimate, exceptând obligarea să la plata cheltuielilor de judecată.
În cursul judecării cauzei în fond, singura apărare formulată a fost aceea de invocare a excepției lipsei calității procesuale pasive, lăsând la aprecierea instanței de judecată modalitatea de soluționare a cauzei câtă vreme nu s-a pus în discuție efectele hotărârilor de partaj.
Cu sau fără participarea recurentei, soluționarea litigiului dintre părți s-ar fi realizat, recurentă nefiind cea care a determinat cheltuieli pentru problema litigioasă dedusă judecății, acțiunea fiind promovată în contradictoriu cu proprietara terenului, pârâta D. M. .
Chiar și în situația în care hotărârea pronunțată pe fond ar fi menținută și s-ar dispune nulitatea parțială a titlului de proprietate în privința suprafeței de 268 mp, nu consideră că are vreo culpă în ceea ce privește emiterea acestuia, C. de F. F. A. și cea J. având
atribuții de control în privința emiterii titlurilor de proprietate. Astfel, câtă vreme s-ar fi constatat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de legile fondului funciar sau că într-adevăr terenul în discuție ar fi avut alt regim decât cel prevăzut de legile fondului funciar, aveau obligația de a aduce la cunoștință aceste aspect și a refuza emiterea titlului de proprietate. Câtă vreme nu a fost înștiințate în nici un fel, nici cu privire la încheierea contractului de concesiune, nici cu privire la faptul că parte din teren face obiectul contractului de concesiune și nu au fost urmate procedurile legale privind exproprierea, nu aveam de unde cunoaște că în privința terenului proprietate a antecesoarei sale au fost încheiate acte juridice de natură a afecta dreptul de folosință și dreptul de proprietate, întreaga culpă aparținând Comisiilor de F. F. L. și J. precum și C. ui Local al C. A. care nu a respectat dispozițiile imperative prevăzute de Legea nr. nr. 33/1994.
Un al motiv pentru care apreciază că nu poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată rezidă din lipsa calității de reprezentant a reclamantei-intimate, d-na avocat Codoban Zorica, în raport cu recurentă, excepție pe care înțelege a o invoca raportat la dispozițiile art. 46 alin.1 din Legea nr. nr.51/1995 și ale art. 118-123 și art.229 din Statutul profesiei de avocat, respectiv generarea unui conflict de interese intre reclamanta- intimată și recurentă.
Conform dispozițiilor legale mai sus menționate avocatul nu poate asista sau reprezenta părți cu interese contrare în aceeași cauză sau în cauze conexe și nu poate pleda împotriva părții care l-a consultat mai înainte în legătură cu aspectele litigioase ale pricinii, deontologia profesională impunând avocatului interdicția acestuia de a angaja o cauză a unui nou client dacă secretul informațiilor furnizate de clientul anterior riscă să fie afectat sau când cunoașterea de către avocat a cauzelor unui client anterior îl avantajează în mod nejustificat pe noul client, în caz contrat generând un conflict de interese ceea ce constituie abatere disciplinară conform dispozițiilor legale mai sus menționate.
Reprezentanta reclamantei-intimate a fost reprezentanta recurentei în cadrul litigiilor purtate cu pârâta D. M. privind ieșirea din indiviziune, terenul din prezentul litigiu constituind obiect al acțiunii de partaj, astfel încât doamna avocat cunoaște situația reală cu privire la teren, iar a pleda în prezenta cauză împotriva recurentei adoptând o poziție procesuală despre care are cunoștință că nu corespunde realității apreciază că reprezintă o încălcare a deontologiei profesională, generatoare de un conflict de interese.
În atare condiții, în cazul admiterii acestei excepții, onorariul solicitat cu titlul de cheltuieli de judecată, evident că nu va putea fi imputat recurentei. Apreciază că, raportat la această stare de fapt, cunoscând foarte bine aceste aspecte, în acord cu principiul disponibilității, se impunea ca acordarea cheltuielilor de judecată să nu fie solicitate în contradictoriu cu recurentă.
Pe fondul cauzei, recurenta lasă la aprecierea instanței modalitatea de soluționare a prezentului recurs, raportat la probatoriul administrat în cauză.
Învederează doar că antecesoarea sa, Baciu L. tina, a fost proprietară asupra terenului în discuție, teren dobândit prin vânzare-cumpărare împreună cu soțul său, defunctul Baciu Dumitru, de la numitul Morar P. care la rândul său îl cumpărase de la proprietarul tabular Budean S. . La
data cooperativizării, terenul a fost introduce în C.A.P de către antecesoarea să, care ulterior în anul 1991 a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate, inclusiv asupra acestui teren. La data formulării cererii precum și la data punerii în posesie și a emiterii titlului de proprietate, terenul se afla la dispoziția C. de F. F. A., neavând cunoștință de vreun act juridic prin care terenul să fi fost scos din circuitul civil și decretat teren cu destinație specială.
Dacă aceste documente există, ele nu le-au fost aduse la cunoștință nicicând și nici nu li s-a solicitat vreodată exprimarea vreunui acord, în sensul renunțării la suprafața de teren în discuție sau să fie înștiințați că reconstituirea dreptului de proprietate nu se poate realiza pe vechiul amplasament, așa cum s-a realizat în fapt.
Apreciază că era de datoria organelor competente, respectiv C. L. de F. F. A. și C. J. de F. F. C. de a refuza emiterea titlul de proprietate în cazul în care terenul ar fi fost decretat ca teren cu destinație specială precum și a C. Local al C. A. de a se înștiința cu privire la încheierea unui contract de concesiune care afecta și dreptul de proprietate al antecesoarei sale, cu consecința urmării pașilor legali corespunzători. Or, este evident că acest fapt nu s-a întâmplat, astfel încât, în situația în care contractul de concesiune invocat de către reclamanta- intimată privește într-adevăr terenul antecesoarei sale, în prezent al intimatei D. M., întreaga culpă pentru crearea acestei probleme litigioase aparține instituțiilor mai sus menționate, acestea dând dovadă atât de rea-credință dar și de încălcare flagrantă a dispozițiilor legale prin eludarea procedurilor prevăzute imperative de legiuitor și care trebuiau aplicate.
Un ultim aspect ce se impune a fi învederat instanței, îl constituie faptul că nu trebuie omisă soluția pronunțată de Curtea de Apel C. în dosar nr._, prin care contractul de concesiune de care reclamanta - intimată se prevalează, este în prezent constatat nul absolut, în privința suprafeței de teren ce formează obiectul prezentului dosar, aspect care va putea avea consecințe legale semnificative în privința soluției, dacă soluția va rămâne irevocabilă după soluționarea recursului de către I. .
Și pârâta D. M. a declarat recurs, solicitând modificarea în totalitate a sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii formulate de A.
R. a S. de T. A. R. SA și totodată admiterea excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei în formularea prezentei acțiuni.
În motivarea recursului, au fost invocate următoarele considerente de fapt și de drept:
Instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale active aratând că în baza art. III din Legea nr. 169/1997 reclamanta ar justifica un interes legitim în formularea acțiunii "fiind titulara unui contract de concesiune emis pentru suprafața de 1000 mp din care face parte terenul de 268 mp înscris în titlul de proprietate".
Recurenta consideră că respingerea excepției sale s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art. III din Legea nr. 169/1997, pe de o parte, dar și prin aprecierea greșita a probelor aflate la dosarul cauzei.
În acest sens, este de menționat că din economia textului art. III alin 2 din Legea nr.169/1997, rezulta indubitabil că pot formula acțiune în constatarea nulității unui titlu de proprietate doar persoane care au legătura directa cu dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu, nu și cu alte
drepturi sau desmembrăminte ale acestuia. În acest sens, în baza legii 18/1991 atât primarul cât și prefectul au calitate procesuala activă, legea acordându-le aceasta, prin faptul că sunt președinții comisiilor de fond funciar, sunt emitenții deciziilor de restituire (prefecții), sunt cei care veghează că procedurile de restituire a terenurilor și de acordare, în final a titlurilor de proprietate, să fie corect întocmite.
Pe de alta parte, Autoritatea Naționala pentru Restituirea Proprietăților, are atribuții clare legate de dreptul de proprietate și asupra terenurilor, astfel incat fiecare dintre aceste entități poate formula cereri de constatare a nulității titlului, pentru respectarea legalității privind dreptul de proprietate.În același sens trebuie interpretatata și sintagma "alte persoane care justifica un interes legitim", legea referindu-se la persoane care, la rândul lor, pot emite pretenții legate de dreptul de proprietate asupra unui teren.
În ceea ce o privește pe reclamantă, chiar aceasta invoca doar un drept de concesiune, bazat pe o presupusa concesiune a acestui teren, rezultă indubitabil faptul că reclamanta nu se prevalează, ea însăși, de vreun eventual drept de proprietate asupra terenului său (de fapt nici nu avea cum, nedeținând vreun act în acest sens). Rezulta că reclamanta nu se încadrează în categoria persoanelor care pot justifica un interes legitim, întrucât acest interes trebuie să fie legat de dreptul de proprietate și nu de un alt posibil drept legat de acest teren( de exemplu, dreptul de concesiune).
Pe de alta parte, dar în considerarea aceluiași aspect, prima instanța susține că, în mod indubitabil, contractul de concesiune al reclamantei ar afecta cei 268 mp din titlul său de proprietate. Este de remarcat că aceasta identificare exacta nu a fost nicicând făcuta, aceasta afirmație a primei instanțe fiind o deducție greșită, bazata pe simple afirmații și nu pe probele dosarului.
În ceea ce privește fondul problemei deduse judecații, recurenta a arătat că instanța de fond a realizat prin sentința atacata o veritabila comparare a titlurilor și a îndreptățirii fiecăreia dintre părți la reconstituirea dreptului de proprietate, respectiv la edificarea celor patru stâlpi pe acest amplasament. Aceasta comparație rezulta însă dintr-o eroare fundamentala care conduce invariabil la o concluzie greșita. Aceasta eroare pornește de la faptul că terenul care face obiectul titlului său de proprietate are categoria de folosința "arabil", în timp ce terenul concesionat reclamantei are categoria de folosința "pășune". Instanța de fond, fără a avea la baza vreun document, pleacă în raționamentul sau de la concluzia că cele doua categorii de folosința s-ar referi la același amplasament, respectiv la terenul ce formează obiectul prezentului litigiu. În realitate, doar terenul său are aceasta categorie de arabil, în timp ce terenul concesionat reclamantei se afla în aceeași zona toponimic-Cerveghi, având însă destinația de pășune.
Recurenta nu a contestat nicicând acest amplasament, respectiv a arătat că terenul cu destinația de pășune (aflat la dispoziția C. A. ) se afla în alta parte decât terenul său arabil (teren care de altfel este înconjurat de alte terenuri arabile, având tot proprietari persoane fizice), iar terenul pășune este în alta parte a amplasamentului.
Instanța de fond consideră în mod greșit că prin memoriul tehnic care a stat la baza autorizației de construire s-ar fi identificat suprafața de 1000 mp în tarlaua 40, prin fișa cadastrala 16671/1 în amplasamentul terenului ce face obiectul titlului său de proprietate și anume tarlaua 40, parcela 13,
topografic 1268/11/2 din CF. nr. 2074 A. . Nu exista vreo proba în dosar care să facă corelația intre cele doua amplasamente, fiind evident că parcela cadastrala 13 nu poate fi identica cu cea identificată sub nr. 1667/1 din fisa cadastrala. Rezulta că instanța de fond, aplicând greșit legea (suprapunerea s-ar fi putut constata doar în situația în care cele doua parcele identificate cadastral și topografic ar fi coincis) ajunge la concluzia eronata că, în actele depuse de reclamanta în sprijinul cererii sale, s-ar fi identificat terenul de 268 mp din titlul său de proprietate.
În realitate, suprafața concesionată se identifica în parcela cadastrala 1667, tarlaua 40 care este întabulată în C.F. 583 Corpadea (în nici un caz A.
) acesta fiind, evident un amplasament diferit de imobilul proprietatea să din
C.F. nr. 2074 A. .
Concluzia eronată, trasă de instanța, ca urmare a acestei confuzii, este că reclamanta ar fi avut un titlu valabil (contract de concesiune) atunci când a solicitat emiterea autorizației de construire, fapt cu totul nereal, autorizația de construire fiind practic eliberată pentru edificarea celor patru stâlpi pe un alt amplasament.
Consecința identificării eronate este faptul că prima instanța ar fi apreciat că suprafața de pășune de 1000 mp, de calitatea a III-a, care a fost aprobata de către C. Județean pentru scoaterea definitiv din producția agricola ar fi identificată parțial cu 268 mp din titlul său de proprietate. În realitatea aceasta suprafața de 1000 mp este în alta parte a hotarului Cerveghi, unde categoria de folosința este într-adevăr "pășune" și unde se presupune că ar fi obiectul contractului de concesiune.
Interesant sub acest aspect, chiar și numai prin prisma aplicării dispozițiile art. 1203 NCC este de analizat faptul că aceasta concesiune pentru suprafața de 1000 mp s-ar fi făcut într-un singur amplasament, pe o unica parcela cadastrala, într-o unica tarla. Dacă ar fi așa, întrebarea care se pune este unde se regăsește diferența de suprafața de la cei 268 mp din titlul său de proprietate, până la cei 1000 mp concesionați. În amplasamente învecinate nu, pentru că vecinii suprafeței sale sunt persoane fizice, nu C.
A. . În alte amplasamente nu, pentru că nu mai exista alte situații similare. Sau în amplasamentul din CF. 583 Corpadea. Răspunsul poate fi unul singur și anume acelea afirmativ, în acel amplasament. Ar fi fost deducția simpla care ar fi trebuit trasa de către prima instanța din analiza atenta a actelor dosarului.
Recurenta a mai arătat că, fără a pune în discuția părților, instanța a tras concluzia eronata că titlul de proprietate emis mamei sale, nu ar fi fost emis pentru vechiul amplasament. Consideră că dacă instanța ar fi avut acest dubiu, ar fi avut obligația de a pune în discuția părților acest aspect, chiar și doar în temeiul art. 129 C.pr. civila, exercitându-și rolul activ.
Dacă o asemenea problema s-ar fi ridicat și dacă s-ar fi putut deduce că este un aspect esențial care să ducă la anularea titlului său de proprietate, s-ar fi putut produce probe din care să rezulte că proprietarul tabular Budean S. (întabulat în 1929) a vândut acest teren lui Morar P. ; Morar P. a vândut acest teren tatălui său Baciu Dumitru în anul 1958, când l-a înscris în registrul sau agricol; până la vânzarea către Baciu Dumitru acest teren a fost folosit de familia lui Morar P. iar, ulterior, până la cooperativizare de către Baciu Dumitru și L. tina, de la care a și fost preluat la CAP
Cele de mai sus ar fi fost ușor de dovedit prin administrarea probei testimoniale sub acest aspect prin audierea martorilor: Morar Costică (fiul lui Morar P. -cumparatorul intermediar), F. Dumitru, Aschilean I. și Groza Samoilă (vecinii parcelei în litigiu). Întrucât acest lucru nu a fost posibil întrucât prima instanța a ignorat prevederile art. 129 C.pr. civilă., recurenta solicită, în subsidiar, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleași instanțe pentru completarea probațiunii sub acest aspect.
O altă critică se referă la aprecierea instanței că interesul public ar avea prevalenta fața de interesul particular încadrând terenul în litigiu în categoria "domeniului public" facă a fi învestita cu o asemenea cerere și deci, în fapt, pronunțându-se asupra a ceea ce nu s-a cerut.
Prima instanță, aplicând dispozițiile generale ale art. 2 și art. 5 din Legea nr. 18/1991 ajunge la concluzia eronata că acest teren ar aparține domeniului public. Se încalcă astfel dispozițiile HG nr.969/2002 data în aplicarea Legii nr. 213/1998, în care sunt cuprinse toate imobilele aparținând domeniului public al întregului județ, lista în care acest amplasament nu se regăsește. De altfel, nu este de competenta instanței stabilirea și includerea unor imobile în domeniul public al Statului Român, acesta fiind atributul Guvernului României.
Deși apreciază că problema apartenenței imobilului la domeniul public a fost o parte a motivării instanței în sprijinul ideilor reclamantei, că o eventuala respingere a acțiunii ar afecta interesul național, recurenta ține să precizeze încă o data, deși a făcut-o de mai multe ori atât în fața Judecătoriei C. -N. cât și în fața Curții de Apel C. în dos,_, că înțelege acest interes, însă acesta nu poate anihila dreptul său personal de proprietate. A fost și este în continuare de acord cu faptul că traficul aerian trebuie dirijat în mod corespunzător, că, probabil (în acest sens nu exista probe la dosar) terenul său a fost unica locație în care acești patru stâlpi ar fi putut fi amplasați corespunzător din punct de vedere tehnic, însă nu poate fi de acord cu faptul că o regie autonoma nu trebuie să plătească folosul de tras pentru terenul pe care-l ocupa, că este mai presus de lege, că își poate alege orice amplasamente dorește indiferent de persoana căreia acestea îi aparțin și fără a achita vreo despăgubire pentru acest fapt. De altfel aceasta despăgubire a fost corect stabilita prin sentința pronunțata de Curtea de Apel C. în dos._ .
În realitate, în aceeași idee inițiala a comparării titlurilor, consideră că instanța ar fi trebuit să analizeze dacă reclamanta R. are un contract de concesiune, pentru acest amplasament, încheiat în condiții legale.
Pentru aceasta ar fi trebuit să stabilească faptul că, în primul rând, și anterior oricăror alte acte, exista o dispoziție valabila a C. ui Local (un HCL) care să stabilească că acest amplasament, identificat topografic, cadastral și cu nr. de carte funciara, are o destinație speciala. Acest document nu numai că nu exista, dar nici nu putea fi legal emis întrucât Legea nr. nr. 18/1991 în forma să inițiala se refera la situația existentă la momentul apariției legii și nu la situațiile abuzive create ulterior, așa cum este și cazul de fața când reclamanta a creat situația "destinației speciale" în anul 1993, deci la doi ani după formularea cererii de reconstituire a antecesoarei sale. HCL-ul pe care se bazează reclamanta datează din 2 august 1993, este ulterior contractului de concesiune, și nu specifica vreo modalitate de identificare a terenului (nr.cadastral, nr. top.)
De asemenea, contractul de concesiune datează din 16 aprilie 1993 și are doua numere de înregistrare diferite: 839 sau 427. În condițiile în care nu exista doua contracte distincte (de altfel greu de crezut că la o primărie de dimensiunile celei din A. intr-o singura zi s-ar înregistra aproximativ
400 de numere), rezulta că predarea primirea către reclamanta a acestui amplasament, în baza unui contract de concesiune inexistent, s-a făcut în realitate o predare abuziva, nelegala a acestui teren. De altfel, acest contract de concesiune "suferă" și din lipsa unui caiet de sarcini și a unui studiu tehnic, aspecte ignorate probabil la acel moment că fiind nesemnificative, dar fiind legal obligatorii.
Oricum, încheierea contractului de concesiune (tot fără elemente de identificare a terenului) ar fi trebuit să fie ulterioara emiterii HCL-ului de scoatere a terenului din producția agricola, ar fi trebuit să aibă la baza o alta Hotărâre a C. ui Local, anterioara datei de 16 aprilie 1993, prin care acesta să hotărască concesiunea și elementele definitorii ale acesteia, fapt care nu s-a întâmplat.
"Erorile" în documentațiile reclamantei se succed însă și ulterior acestui moment, întrucât Autorizația de construire nr. 36/5 august 1993 se refera la cu totul alt amplasament decât cel concesionat, proiectantul "mutând" obiectivul pentru care se solicita autorizarea fața de obiectul concesiunii. În continuare este de remarcat că nici amplasarea efectivă a celor patru stâlpi pe terenul său, nu este măcar conforma cu autorizația de construire, fiind deplasați cu aproximativ 300 metri liniari, fața de amplasamentul din schițele anexe ale acesteia. Aceste aspecte au reieșit cu claritate din probațiunea administrata în fața Curții de Apel C. și reprezintă doar o alta fațeta a modului în care reclamanta a dorit înfăptuirea investiției sale prin politica "faptului împlinit" și nu a respectării legalității.
Concluzia este că reclamanta însăși se prevalează de acte anulabile, întocmite ilegal, doar în considerarea interesului național și public pe care îl
reprezintă. Deși nimeni nu contesta acest interes, recurentă apreciază că acesta ar fi trebuit cu atât mai mult să conducă la respectarea legalității în toate actele pe care le semnează.
Susținerile instanței de fond în sensul că s-ar fi făcut demersuri pentru despăgubirea persoanelor indreptatite este de asemenea nedovedita în cauza în condițiile în care nici o persoana nu a încasat efectiv aceste despăgubiri, unele doar dându-și acordul pentru acestea, dar mai mult, Primăria A. nu era abilitata în acest sens în condițiile în care terenul concesionat se afla în realitate în localitatea Corpadea, așa cum de altfel se menționeze în Ordinul Prefectului în care se identifica parcela 1667 cu destinația pășune, din tarlaua 40.
Este, de asemenea, de remarcat că prima instanța a anulat titlul său de proprietate în baza art. III lit. a din Legea nr. 169/ 1997. Verificând atent incidența art.III lit. a din Legea nr. 169/1997 se ajunge indubitabil la concluzia că probele din prezentul dosar nu pot conduce la anularea titlului său de proprietate în baza acestui text legal care nu cuprinde vreo referire la aceasta situație, ci doar la alte situații de anulare a titlurilor de proprietate. Mai mult Legea nr. 169/1997 arata că rămân valabil emise titlurile care sunt conforme cu dispozițiile legale, așa cum este și cazul de fața.
În ultimul rând, recurenta a precizat faptul că reclamanta R. nu și- a îndeplinit nici obligația expresa din acordul Consilului Județean unde, la pct. 3 se arată că aceasta va încheia cu proprietarii de teren contracte de
vânzare-cumpărare a terenurilor afectate, așa cum este și cazul de fața. Nicicând reclamanta nu i-a făcut vreo oferta de cumpărare, deși a inițiat mai multe discuții în acest sens. Recurenta apreciază că acest acord era unul afectat de condiția impusa în art.3, nerespectarea acesteia ducând la o veritabila ilegala amplasare a celor patru stâlpi de către reclamanta.
A declarat recurs pârâta C. locala de fond funciar A. solicitând modificarea sentinței în sensul exonerării sale de la plata cheltuielilor de judecata.
În motivarea recursului, pârâta au invocat prevederile art. 275 Cod pr. civ. art. 52 din Legea nr. nr. 18/1991, art. 1 și 2 din OUG nr. 24/2001.
Având în vedere aceste prevederi, întrucât C. locală A. nu are personalitate juridică, nu are buget propriu de venituri și cheltuieli, având numai atribuții administrative, legiuitorul nu a prevăzut nici modalitatea de plata a unor astfel de cheltuieli. De asemenea, a arătat că nu s-au opus niciodată acțiunii formulate de reclamanta.
Prin întâmpinarea formulată intimata reclamantă A. R. a S. de T. A. R. S.A. a solicitat respingerea recursurilor formulate de D.
M. și F. L. că nefondate, cu cheltuieli de judecată. De asemenea, a arătat că nu se opune admiterii recursului formulat de pârâta C. L. de fond funciar A. .
Analizând recursurile declarate, tribunalul reține următoarele:
În privința excepției lipsei calității procesuale active, tribunalul reține că potrivit dispozițiilor art. III alin.2 din Legea nr.169/1997 "nulitatea poate fi invocată de primar, prefect, Autoritatea Naționala pentru Restituirea Proprietăților și de alte persoane care justifica un interes legitim";.
Raportat la aceste prevederi legale, tribunalul reține că nulitatea unui titlu de proprietate poate fi invocată de orice persoană care justifică un interes legitim, iar în cazul unei astfel de cereri, interesul, înțeles ca folosul practic pe care reclamantul l-ar obține ca urmare a admiterii cererii, constă în revenirea terenului la situația juridică anterioară emiterii titlului de proprietate.
T. ul consideră corectă concluzia instanței de fond, în sensul că reclamanta a justificat un interes legitim pentru a solicita constatarea nulității absolute parțiale a titlului de proprietate nr._ .
Reclamanta s-a prevalat de dreptul său de folosință asupra terenului în litigiu, născut în baza contractului de concesiune nr.839/_ . În consecință, reclamanta are folosința terenului, astfel încât are interesul ca titlul de proprietate să fie parțial anulat pentru acest teren, fără să fie necesar să invoce un drept de proprietate.
Astfel, fiind justificat interesul legitim al reclamantei, în conformitate cu art. III alin.2 din Legea nr.169/1997, tribunalul constată că este pe deplin dovedită și calitatea procesuală activă a reclamantei, soluția dată de instanța de fond în privința excepției fiind corectă.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei F. L.
, tribunalul reține că potrivit dispozițiilor art. III alin.1 lit.a din Legea nr.169/1997 "sunt lovite de nulitate absolută, potrivit dispozițiilor legislației civile, aplicabile la data încheierii actului juridic, următoarele acte emise cu încălcarea prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991, Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare și
ale prezentei legi: actele de reconstituire sau de constituire a dreptului de proprietate, în favoarea persoanelor care nu erau îndreptățite, potrivit legii, la astfel de reconstituiri sau constituiri";.
În speță, se solicită constatarea nulității absolute parțiale a titlului de proprietate eliberat în favoarea defunctei Baciu L. tina, antecesoarea pârâtelor D. M. și F. L., astfel încât instanța de fond a apreciat în mod corect că ambele moștenitoare au calitate procesuală. Este adevărat că potrivit dispozițiilor art.786 C.civ. partajul are efecte declarative, astfel încât fiecare coindivizar este prezumat că a dobândit singur bunul care îi revine, însă în cauză este pusă în discuție calitatea antecesoarei părților de persoană îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate, astfel încât toți moștenitorii au calitate procesuală.
În ceea ce privește fondul cauzei, tribunalul reține că prin contractul de concesiune nr.839/_ C. local al comunei A. a concesionat reclamantei R. SA terenul în suprafață de 1000 mp situat în Dealul Cearaveghi - A., pășune 1667, tarlaua 40.
Prin procesul verbal încheiat la data de 0_ de către reprezentanții Comisiei locale A., ai reclamantei R. SA și ai OCOT C. s-a constatat că terenul menționat este în evidența cadastrală a C. A. și OCOT C. și este înregistrat la categoria de folosință "Teren cu destinație specială";.
Conform adresei comunicate reclamantei privind cererea acesteia cu nr.107/1993, C. județean C. a aprobat, în conformitate cu art.73 lit. a din Legea nr.18/1991, scoaterea definitivă din producția agricolă vegetală a suprafeței de 1000 mp pășune, proprietate de stat în administrarea C. ui local A., în partea de hotar Cearaveghi, concesionată în favoarea reclamantei.
Prin cererea înregistrată sub nr. 586/_ la C. locală pentru aplicarea Legii nr.18/1991 A. defuncta Baciu L. tina a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață totală de 5,28 ha. Cererea a fost validată pentru suprafața de 4,72 ha, astfel cum rezultă din anexa 3, poz.148.
Prin procesul verbal nr.1738/_ defuncta Baciu L. tina a fost pusă în posesie cu suprafața de 2 ha 9818 mp, din care 0,58 ha în locul numit " Tăul Maierului " tarla 40, parcela 13. Prin titlul de proprietate nr. 28351/1710/_ s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 2 ha 9818 mp, teren situat pe raza loc.Dezmir, din care suprafața de 5800 mp este situată în extravilanul loc.Dezmir, în tarla 40, parcela 13.
Din raportul de expertiză judiciară efectuat în cauză de exp. Gheorghiță Tatiana, rezultă că parcela în suprafață de 268 mp pe care sunt amplasați cei 4 stâlpi LEA de 20 KV face parte din parcela 13, tarla 40 din
T.P. nr._, ulterior înscrisă în CF 2074 A., nr.topo 1268/11/2 și ulterior convertit în CF 52908 A., nr.cadastral 52908, având ca proprietar pe pârâta Dezmirean M. .
Potrivit dispozițiilor art.2 lit.e din Legea nr.18/1991, în vigoare la data încheierii contractului de concesiune menționat mai sus, "în functie de destinatie, terenurile sunt: … terenuri cu destinatii speciale, cum sunt cele folosite pentru transporturile rutiere, feroviare, navale și aeriene, cu constructiile și instalatiile aferente … ".
Conform art.5 alin.1 și 2 din aceeași lege, "apartin domeniului public terenurile pe care sunt amplasate constructii de interes public, piete, cai de comunicatii, retele stradale și parcuri publice, porturi și aeroporturi, terenurile
cu destinatie forestiera, albiile raurilor și fluviilor, cuvetele lacurilor de interes public, fundul apelor maritime interioare și al marii teritoriale, tarmurile Marii Negre, inclusiv plajele, terenurile pentru rezervatii naturale și parcuri naționale, monumentele, ansamblurile și siturile arheologice și istorice, monumentele naturii, terenurile pentru nevoile apararii sau pentru alte folosinte care, potrivit legii, sunt de domeniul public ori care, prin natura lor, sunt de uz sau interes public. Terenurile care fac parte din domeniul public sunt inalienabile, insesizabile și imprescriptibile. Ele nu pot fi introduse în circuitul civil decat dacă, potrivit legii, sunt dezafectate din domeniul public";.
Potrivit art.73 lit.a din lege, "folosirea definitiva sau temporară a terenurilor agricole, în alte scopuri decît producția agricolă, se aproba după cum urmează: de organele agricole județene, prin Oficiul de cadastru și organizare a teritoriului județean sau al municipiului B. ești, pentru terenurile agricole de pînă la 1 ha. Aprobarea pentru orice extindere a acestei suprafețe de teren se da de către M. ul Agriculturii și Alimentației";.
Raportat la starea de fapt descrisă mai sus și ținând cont de aceste prevederi legale, tribunalul consideră corectă concluzia instanței de fond, în sensul că la data reconstituirii dreptului de proprietate în favoarea defunctei Baciu L. tina, asupra terenului în litigiu, realizată prin emiterea procesului verbal de punere în posesie și a titlului de proprietate, terenul nu se afla la dispoziția comisiei locale, fiind un teren cu destinație specială, afectat unui interes public.
T. ul consideră nefondate criticile recurentei D. M., reținând în primul rând că instanța de fond nu a realizat o comparare a titlurilor părților, ci a analizat îndreptățirea antecesoarei sale la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu.
În ceea ce privește identificarea terenului, din raportul de expertiză efectuat de exp. Gheorghiță Tatiana rezultă că suprafața de 268 mp, parte din terenul în suprafață de 5800 mp, tarla 40, parcela 13, este în folosința reclamantei, existând 4 stâlpi LEA de 20 KV, astfel încât susținerile recurentei nu pot fi primite.
T. ul consideră că nu se impune suplimentarea probatoriului pentru a se stabili dacă terenul a fost restituit pe vechiul amplasament, acest aspect fiind fără relevanță pentru soluționarea cauzei, în condițiile în care s-a reținut că terenul nu putea face obiectul reconstituirii dreptului de proprietate, indiferent dacă ar fi fost solicitat de fostul proprietar sau de o altă persoană.
Nici criticile recurentei privind includerea terenului în domeniul public nu pot fi primite, în primul rând întrucât dispozițiile HG nr.969/2002 și ale Legii nr.213/1998 nu sunt incidente în cauză, întrucât nu erau în vigoare la data încheierii contractului de concesiune. Pe de altă parte, pentru terenul în litigiu C. județean C. a aprobat scoaterea definitivă din producția agricolă, acesta având destinație specială, conform dispozițiilor art.2 lit.e din Legea nr.18/1991.
În ceea ce privește contractul de concesiune de care se prevalează reclamanta, tribunalul constată că acesta este în vigoare și că prin sentința civilă nr.284/2012 a Curții de Apel C. s-a constatat nulitatea absolută parțială cu privire la suprafața de 336,36 mp, pe considerentul că terenul nu se afla în administrarea C. ui local A., fiind la dispoziția comisiei locale de fond funciar, însă dispozițiile acestei sentințe nu au putere de
lucru judecat, cauza fiind în faza recursului pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție.
T. ul nu poate lua în considerare nici susținerile recurentei privind neîndeplinirea de către reclamanta a obligației de a încheia cu proprietarii de teren contracte de vânzare-cumpărare, având în vedere că prin acordul C. ui județean C. s-a stabilit această obligație doar pentru eventualele terenuri proprietate particulară, iar la data acordului terenul nu se afla în proprietatea recurentei.
În fine, tribunalul consideră legală soluția instanței de fond de aplicare a dispozițiilor art. III lit. a din Legea nr.169/1997, fiind de observat că pentru constatarea nulității titlului este necesar să se stabilească faptul că pârâtul nu era îndreptățit la reconstituire și că au fost încălcate prevederile Legii nr.18/1991, iar cazurile prevăzute de art. III lit. a pct. i-vi nu sunt limitative.
În ceea ce privește obligarea recurentei F. L. la plata cheltuielor de judecată, tribunalul consideră corectă soluția instanței de fond, fiind incidente dispozițiile art.274 alin.1 C.proc.civ. conform cărora "partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată";.
Astfel, recurenta are calitate procesuală pasivă, așa cum s-a arătat mai sus, fiind moștenitoarea defunctei Baciu L. tina în favoarea căreia s-a emis titlul de proprietate anulat, și a căzut în pretenții, astfel încât se poate dispune obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată.
În ceea ce privește lipsa calității de reprezentant a doamnei avocat Codoban Zorica în raport cu recurenta, tribunalul constată că reclamanta, reprezentată de doamna avocat, a formulat acțiunea inițială doar în contradictoriu cu pârâta D. M. .
Prin notele de ședință din_ pârâta D. M. a arătat că și F.
L. este moștenitoarea defunctei Baciu L. tina, anexând înscrisurile din care rezultă partajul dintre cele două moștenitoare.
Prin extinderea de acțiune din_ reclamanta a arătat că înțelege să o cheme în judecată și pe pârâta F. L. .
Astfel, tribunalul consideră nefondate criticile recurentei, introducerea sa în cauză neavând nici o legătură cu reprezentarea sa de către doamna avocat Codoban Zorica în procesul de partaj, neexistând nici
un conflict de interese. Indiferent ce avocat ar fi reprezentat-o pe reclamantă, ar fi luat cunoștință despre situația moștenitoarelor defunctei prin depunerea de către pârâta D. M. a înscrisurilor menționate mai sus.
În fine, tribunalul consideră nefondat și recursul declarat de pârâta
C. locală A., raportat la dispozițiile art.52 alin.2 si 3 din Legea nr.18/1991, modificată prin Legea nr.247/2005 "comisia județeană și cea locală au, în limitele competenței lor și prin derogare de la dispozițiile Codului de procedură civilă, calitate procesuală pasivă și, când este cazul, activă, fiind reprezentate legal prin prefect, respectiv primar sau, pe baza unui mandat convențional, de către unul din membri, nefiind obligatorie asistarea prin avocat. Prevederile art.274 Codului de procedură civilă sunt aplicabile";.
Pentru toate motivele expuse mai sus, tribunalul, în baza dispozițiilor
art.304 pct.9, art.304¹ și art.312 alin.1 C.proc.civ., urmează să respingă recursurile și să mențină sentința atacată, aceasta fiind legală și temeinică.
PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâtele D. M. ,
F. L. și C. L. DE F. F. A. , împotriva sentinței civile nr.
23.096 din data de_, pronunțată în dosarul civil nr._ al Judecătoriei C. -N., pe care o menține în totul.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de_ .
PREȘEDINTE, D. -I. T. | JUDECĂTOR, E. L. | JUDECĂTOR, M. O. -S. |
GREFIER, C. -G. H. |
Red. D.T./C.H./ _
Jud. fond. E. IA PĂDURARIU
| ← Încheierea civilă nr. 120/2013. Fond funciar | Decizia civilă nr. 37/2. Fond funciar → |
|---|
