Încheierea civilă nr. 120/2013. Fond funciar
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BISTRIȚA NĂSĂUD SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
ÎNCHEIERE CIVILĂ Nr. 120/A/2013
Ședința camerei de consiliu din data de 16 octombrie 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: I. C. , judecător JUDECĂTOR: S. I. GREFIER: C. S.
Pe rol fiind apelul civil declarat de petenții B. I. și I. M. împotriva sentinței civile nr. 1680/2013 pronunțată de Judecătoria Năsăud în dosar nr._ .
Cauza se soluționează fără citarea părților.
T R I B U N A L U L,
deliberând, constată:
Prin sentința civilă nr. 1680/2013 pronunțată de Judecătoria Năsăud în dosar nr._ a fost admisă excepția prematurității introducerii acțiunii, invocată prin întâmpinare și, în consecință:
A fost respinsă acțiunea civilă formulată de petenții B. I. și I. M., în contradictoriu cu intimata C. orășenească pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor N., ca fiind prematur introdusă.
Instanța a luat act de faptul că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinței expuse au declarat apel petenții B. I. și I. M., prin care au solicitat admiterea acestuia, casarea hotărârii și admiterea acțiunii introductive sau considerarea acesteia din urmă ca o plângere îndreptată împotriva hotărârii comisiei orășenești, cu consecința trimiterii acesteia Comisiei județene Bistrița-N., socotindu-o ca fiind greșit introdusă la instanță.
Verificând cererea de apel, în urma repartizării aleatorii a dosarului prezentului complet, la data de 25 septembrie 2013 (f. 6), tribunalul a constatat că aceasta nu îndeplinește cerința prevăzută de art. 470 alin. 1 lit. a din NCPC, respectiv nu s-a înscris codul numeric personal al apelanților. În același context, se impun observațiile că și cererea de chemare în judecată introductivă prezintă aceeași deficiență și la dosar nu se regăsesc acte în care să fie menționat codul numeric personal al acestora.
Lipsurile li s-au comunicat secunzilor prin adresele de la filele 7-8, primite la_ (f. 9-10). Cu toate acestea nu s-au conformat obligației stabilite în sarcina lor, în termenul de 5 zile fixat în acest sens.
1
Articolul XV din Legea 2/2013, alin. 2 și 3, instituie și în apel procedura regularizării cererii de exercitare a căii de atac. Întrucât pentru lipsa mențiunilor de la litera a a articolului 470 nu se prevede expres în acest text sancțiunea pe care o atrage neîndeplinirea obligațiilor legale, ca în cazul celor de la literele b-e, în temeiul articolului 482 din același cod, unde se arată că dispozițiile de procedură privind judecata în primă instanță se aplică și în instanța de apel, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în Capitolul II. Apelul, instanța va aplica sancțiunea anulării cererii, instituită prin art. 200 alin. 3.
Compatibilitatea normei aplicabile cererii de apel cu cea privind cererea de chemare în judecată introductivă este evidentă, ambele pretinzând aceeași îndatorire, de arătare a codului numeric personal al părților.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE
Anulează cererea de apel introdusă de petenții B. I. , domiciliat în N., cartier L. R., nr. 147, jud. Bistrița-N., și I. M. , domiciliată în N., cartier L. R., nr. 79, jud. Bistrița-N., împotriva sentinței civile nr. 1680/2013 pronunțată de Judecătoria Năsăud în dosar nr._ .
Cu drept de reexaminare în termen de 15 zile de la data comunicării.
Dată în ședința camerei de consiliu și pronunțată în ședința publică din 16 octombrie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTOR, | GREFIER, | ||
I. C. | S. | I. C. | S. |
Red. I.C. - _
Dact. C.S. - 2 ex. / _
2
← Încheierea civilă nr. 174/2013. Fond funciar | Decizia civilă nr. 1258/2013. Fond funciar → |
---|