Decizia civilă nr. 1261/2013. Fond funciar
Comentarii |
|
R O M Â N I A TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ
Cod operator de date cu caracter personal 3184
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1261/R/2013
Ședința publică din 18 D. 2013 Completul compus din: Președinte O. -C. T. Judecător A. -F. D.
Judecător O. R. G. Grefier G. -C. Ț.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâta recurentă C. L. A M. C. -N. PENTRU APL. AREA LEGII 18/1991 împotriva
Sentinței civile nr. 9835/2013, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., privind și pe intimații C. J. C. PENTRU APL. AREA LEGII 18/1991, M. M., M. V., având ca obiect fond funciar.
La apelul nominal făcut în ședința publică la prima, a doua și a treia strigare se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care instanța reține că recursul este declarat în termen legal și este scutit de taxă de timbru.
Instanța constată că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, astfel că reține cauza în pronunțare, în baza actelor de la dosar.
T. UL
Deliberând, constată că prin Sentința civilă nr. 9835/2013, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., s-a admis cererea formulată de reclamanții M. M. și G. V., în contradictoriu cu pârâtele C. L. A M. C. -N. PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR, C. J. C. PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA
TERENURILOR, având ca obiect fond funciar și în consecință: s-a admis plângerea împotriva Hotărârii Comisiei județene C. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor nr. 119/_, s-a dispus anularea Hotărârii Comisiei județene C. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor nr. 119/_ .
A fost obligată C. locală a municipiului C. -N. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor la punerea lor în posesie, în principal, pe vechiul amplasament și, în subsidiar, pe un alt amplasament dar al unui teren echivalent cu cel revendicat și a întocmirii documentației necesare emiterii titlului de proprietate asupra terenului în suprafață totală de 2.310 stj.p. (8.316 mp.), înscris în C.F. nr. 317 Someșeni cu nr. top. 934/1/7 și nr. top. 934/1/8/1. S-a dispus obligarea Comisiei județene C. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor la
emiterea titlului de proprietate asupra terenului revendicat în suprafață totală de 2.310 stj.p. (8.316 mp.), înscris în C.F. nr. 317 Someșeni cu nr. top. 934/1/7 și nr. top. 934/1/8/1. S-a respins ca neîntemeiată cererea de obligare la cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
În fapt, prin cererea nr. 63.829/304/_, petenții au solicitat în natură reconstituirea dreptului de proprietate asupra unui teren agricol în suprafață totală de 2.310 stj.p. (8.316 mp.), înscris în C.F. nr. 317 Someșeni, depunând toate actele în dovedirea calității de moștenitor și a dreptului de proprietate. Prin hotărârea Comisiei municipale de fond funciar
C. -N., comunicată sub nr. 63.829/304 din 16 octombrie 2006, la data de_, le-a fost admisă în parte cererea nr. 63.829/304/_ formulată în temeiul Legii nr. 247/2005, acordându-li-se despăgubiri, cu toate că, la cererea comisiei locale ei au depus de fiecare dată toate actele solicitate, rămânând un mister rațiunea pentru care li se acordă despăgubiri și de ce nu le este restituit în natură terenul revendicat.
Din moment ce terenul revendicat a aparținut antecesorilor reclamanților, ei au revendicat acest teren în termen legal, reținând dispozițiile H.G. nr. 890/2005, concluziile de specialitate ale expertului tehnic Mădăraș M. -Traian pe care și le însușește ca fiind fondate, văzând actele dosarului, instanța a apreciat că cererea precizată ce face obiectul dosarului de față este întemeiată, rațiune pentru care o va admite, cu consecința admiterii plângerii împotriva Hotărârii Comisiei județene C. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor nr. 119/_, anularea Hotărârii Comisiei județene C. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor nr. 119/_, obligării Comisiei locale a municipiului C. -N. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor la punerea lor în posesie, în principal, pe vechiul amplasament și, în subsidiar, pe un alt amplasament dar al unui teren echivalent cu cel revendicat și a întocmirii documentației necesare emiterii titlului de proprietate asupra terenului în suprafață totală de 2.310 stj.p. (8.316 mp.), înscris în C.F. nr. 317 Someșeni cu nr. top. 934/1/7 și nr. top. 934/1/8/1; obligarea Comisiei județene C. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor la emiterea titlului de proprietate asupra terenului revendicat în suprafață totală de 2.310 stj.p. (8.316 mp.), înscris în C.F. nr. 317 Someșeni cu nr. top. 934/1/7 și nr. top. 934/1/8/1.
Având în vedere dispozițiile art. 274 C.pr.civ. și principiul disponibilității ce guvernează procesul civil, instanța a respins ca neîntemeiată cererea de obligare la cheltuieli de judecata, deoarece nu s-a făcut dovada acestora.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta C. locala de aplicare a Legii nr. 18/1991, de pe langa Consiliul local al municipiului C. -
N., reprezentata prin președinte, solicitând în baza art. 304 pct.9 Cod.proc.civ. si 312 Cod. proc. civ., admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii reclamanților.
În motivare, se arată că așa cum rezulta din copia cartii funciare nr. 317 Someseni, nr. topo 934/1/7 si 934/1/8/1, au fost instrainate, de către antecesorii reclamanților prin contract de vanzare-cumparare, incheiat in
anul 1939, iar dreptul de proprietate s-a transferat in favoarea cumpărătorului, care la rândul lui a înstrăinat terenul către Cooperativa de Bunăstare Publica a Județului C., cu mult timp inaintea colectivizării.
Având in vedere faptul ca antecesorul reclamanților a instrainat terenul aflat in litigiu, considera ca reclamanții nu sunt indreptatiti la reconstituirea dreptului de proprietate asupra acestuia, in temeiul Legilor fondului funciar. Având in vedere faptul ca, in prezenta cauza exista inscrisuri doveditoare ale dreptului de proprietate (inscrierile din Cf), pentru inlaturarea acestora, reclamanții trebuie sa faca dovada celor afirmate de către aceștia, cu alte inscrisuri având aceeași forța probanta.
Declarațiile martorilor, depuse la dosarul de fond funciar nu indeplinesc cerințele prevăzute de art. 6, alin 1, indice 3, din Legea nr. 1/2000, deoarece nu sunt vecinii terenului revendicat, deoarece pe schița depusa la dosarul de fond funciar figurează alte persoane si nu cele care au depus declarații de martori. In ceea ce privește proba testimoniala, potrivit art. 6, alin 1, ind. 3, din Legea nr, 1/2000, dovada proprietății terenurilor solicitate va putea fi făcuta, in lipsa înscrisurilor doveditoare cu martori, daca sunt indeplinite următoarele condiții: reconstituirea dreptului de proprietate sa se faca pe fostul amplasament, martorii sunt proprietari vecini ai terenurilor solicitate.
Având in vedere faptul ca, in prezenta cauza exista inscrisuri doveditoare ale dreptului de proprietate (inscrierile din Cf), pentru inlaturarea acestora, reclamanții trebuie sa faca dovada celor afirmate de către aceștia, cu alte inscrisuri având aceeași forța probanta, si nicidecum cu declarații de martori care nu sunt vecinii terenului, revendicat ci cu totul alte persoane.
Pe numele antecesorilor reclamanților a fost eliberat un titlu de proprietate pentru suprafața totala de 0,7200 ha, in condițiile in care potrivit registrului agricol aceștia aveau declarata suprafața de 0,10 ha, si nu au prezentat carti funciare cu privire la aceasta suprafața de teren care le-a fost reconstituita in favoarea lor. Raportat la aceasta situație instanța este obligata sa faca verificări in acest sens in temeiul dispozițiilor art. 9 alin 5 din Legea 18/1991, pentru a putea verifica daca reclamanții au fost indreptatiti la aceasta suprafața de teren care le-a fost atribuita si pentru care nu au prezentata acte doveditoare ale dreptului de proprietate.
Cu toate ca in registrul agricol, reclamanții aveau declarata doar suprafața de teren de 0,10 ha, si fara sa prezinte cărti funciare doveditoare ale dreptului de proprietate, prin prezenta acțiune civila reclamanții solicita si terenul inscris in CF nr. 317, nr. topo 934/1/7 si 934/1/8/1, fara insa sa prezinte dovada dreptului de proprietate asupra acestuia, nici cu registrul agricol, nici cu cartea funciara si nici cu un alt mijloc de proba.
Asa cum a arătat si prin obiectiunile formulate la raportul de expertiza, pe nr. topografice revendicate au fost eliberate titluri de proprietate respectiv: TP nr. 3215/4531 in suprafața de 0,43 ha in favoarea numitei Socaciu Ana, mostenitore a def. Sandor Raveca, TP nr. 25892/1215 in suprafața de 0,29 ha in favoarea numitei Antonescu T. Olga, moștenitoare a def. Covaci Tiberiu, TP nr. 27968/2737 in suprafața de 0,59 ha prop. Cucu Anastasia si TP nr. 9008/_ in suprafața de 0,3500 ha eliberat in
favoarea numitei Suciu Raveca, aspect reținut si de către expert in raportul de expertiza, motiv pentru care acest teren nu poate fi restituit in natura.
In ceea ce privește acordarea unui alt teren echivalent valoric, invederam instanței de recurs faptul ca, Legea nr. 165/2013, art 4, coroborat cu art 7 si art. 12, stabilesc modalitatea de reconstituire a dreptului de proprietate, in cazul in care restituirea terenurilor agricole pe vechile amplasamente nu este posibila precum si ordinea in care se atribuie terenurile in compensare, respectiv: a) pe terenurile din rezerva comisiei locale de fond funciar; b) pe izlazul comunal; c) pe terenul proprietate publica, trecut in condițiile legii in proprietatea privata a statului, sau pe terenul proprietate privata a statului, care a fost administrat pe raza unității administrativ-teritoriale de institute, stațiuni de cercetare si alte instituții publice; d) pe terenul proprietate publica, trecut in condițiile legii in proprietatea privata a statului, sau pe terenul proprietate privata a statului, care a fost administrat de institute, stațiuni de cercetare si instituții publice pe raza localităților invecinate, aflate in același județ.
Intimații, legal citați, nu au depus la dosar întâmpinare.
Analizând recursul, prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente în cauză, tribunalul reține următoarele:
În ceea ce privește îndreptățirea reclamanților la reconstituirea dreptului de proprietate, aceasta a fost recunoscută de către C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor C., care prin Hotărârea nr. 119 din_ (f. 253 vol. I) a admis în parte contestația formulată de M. M. și G. V. privind atribuirea în natură a terenului de 8.316 m.p. S-a arătat că cererea nr. 63829/304/_ formulată de contestatori a fost soluționată de C. locală de fond funciar C. -N., în sensul acordării de despăgubiri pentru suprafața de 8.316 m.p., pe considerentul că pe terenul revendicat s-au eliberat titluri de proprietate altor persoane. C. județeană a dispus obligarea comisiei locale să comunice contestatorilor toate informațiile privind titlurile de proprietate emise pe vechiul amplasament și să întocmească documentația necesară în vederea atribuirii unui alt amplasament.
Așadar, cât timp comisiile de fond funciar au recunoscut îndreptățirea reclamanților pentru suprafața de 8.316 m.p., aspectele invocate în recurs privind suprafața cu care antecesorul acestora, def. G. V., a fost înscris în registrul agricol sau în cartea funciară, ori cele privind suprafața reconstituită anterior cererii formulată la Legea 247/2005 (care a fost soluționată prin Hotărârea nr. 119 din_ arătată anterior), nu pot fi reținute.
Susținerile recurentei privind eliberarea unor titluri de proprietate în favoarea altor persoane, anterior formulării cererii reclamanților la Legea nr. 247/2005, sunt întemeiate.
În raportul de expertiză întocmit în dosarul de fond de expert Mădăraș
Traian s-a arătat că terenul de 8316 mp înscris în CF nr. 317 Someșeni, nr. top. 934/1/7, 934/1/8/1 a făcut obiectul punerilor în posesie în baza legilor fondului funciar, situație constatată de expert la fața locului și în urma documentării la C. locală de Fond Funciar. Expertul a mai arătat că schițele și planurile de punere în posesie indică faptul că întreaga suprafață a terenului solicitat de reclamanți a fost parcelată și pusă în
posesie. Mai mult, după eliberarea titlurilor de proprietate, terenurile sunt înregistrate cadastral. Pe terenul înscris în CF nr. 317 Someșeni, nr. top. 934/1/7, 934/1/8/1 au fost eliberate următoarele titluri de proprietate în favoarea altor persoane: T.P. nr. 3215/4531/_, tarla 47, parcela 2/3, nr. cadastral 9952 și T.P. nr. 27968/2737/_, tarla 47, parcela 5, nr. cadastral 8777.
În concluzie, tribunalul reține că terenul solicitat de reclamanți nu se mai află la dispoziția Comisiei locale de fond funciar, astfel încât aceasta nu poate fi obligată la punerea în posesie a reclamanților pe vechiul amplasament. Așadar, în această privință, se impune modificarea soluției instanței de fond.
Dar, dată fiind recunoașterea îndreptățirii reclamanților la reconstituirea dreptului de proprietate, urmează să fie obligate comisiile la îndeplinirea formalităților necesare punerii în posesie pe un alt amplasament, echivalent cu terenul revendicat, în suprafață de 8.316 m.p., din CF nr. 317 Someșeni, nr. top. 934/1/7 și nr. top. 934/1/8/1, și la emiterea titlului de proprietate, în favoarea reclamanților M. M. și G. V.
, cu respectarea termenelor și a procedurilor prevăzute de Legea nr. 165/2013. În cazul nerestituirii în natură pe un alt amplasament, se vor acorda măsuri compensatorii.
Față de toate aceste considerente și în baza art. 312 C. proc. civ., tribunalul va admite în parte recursul declarat de recurenta pârâtă C. locală de aplicare a Legii nr. 18/1991 de pe lângă Consiliul local al municipiului C. -N., împotriva Sentinței civile nr. 9835/_, pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca, în dosarul nr._, pe care o va modifica în parte, după cum urmează:
Va obliga pârâtele C. locală de aplicare a Legii nr. 18/1991 de pe lângă Consiliul local al municipiului C. -N. și C. J. C. pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor la îndeplinirea formalităților necesare punerii în posesie pe un alt amplasament și, respectiv, emiterii titlului de proprietate, în favoarea reclamanților M. M. și G. V., pentru terenul revendicat, în suprafață de 8.316 m.p., din CF nr. 317 Someșeni, nr. top. 934/1/7 și nr. top. 934/1/8/1, cu respectarea prevederilor Legii nr. 165/2013. În cazul nerestituirii în natură pe un alt amplasament, se vor acorda măsuri compensatorii.
Vor fi menținute restul dispozițiilor sentinței. Cheltuieli de judecată nu au fost solicitate.
PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Admite în parte recursul declarat de recurenta pârâtă C. locală de aplicare a Legii nr. 18/1991 de pe lângă Consiliul local al municipiului C. -
, împotriva Sentinței civile nr. 9835/_, pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca, în dosarul nr._, pe care o modifică în parte, după cum urmează:
Obligă pârâtele C. locală de aplicare a Legii nr. 18/1991 de pe lângă Consiliul local al municipiului C. -N. și C. J. C. pentru
Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor la îndeplinirea formalităților necesare punerii în posesie pe un alt amplasament și, respectiv, emiterii titlului de proprietate, în favoarea reclamanților M. M. și G. V., pentru terenul revendicat, în suprafață de 8.316 m.p., din CF nr. 317 Someșeni, nr. top. 934/1/7 și nr. top. 934/1/8/1, cu respectarea prevederilor Legii nr. 165/2013.
În cazul nerestituirii în natură pe un alt amplasament, se vor acorda măsuri compensatorii.
Menține restul dispozițiilor sentinței. Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 18 D. 2013.
Președinte, O. -C. T. | Judecător, A. -F. D. | Judecător, O. R. G. |
Grefier, G. -C. Ț. |
G.Ț. 20 D. 2013
Red./Dact./ORG/CȘ_ /2 ex.
Jud. fond: S. Iuga
← Încheierea civilă nr. 28/2013. Fond funciar | Decizia civilă nr. 438/2013. Fond funciar → |
---|