Decizia civilă nr. 726/2013. Fond funciar
Comentarii |
|
Dosar nr._ R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ
Cod operator de date cu caracter personal 3184
DECIZIA CIVILĂ Nr. 726/R/2013
Ședința publică din 03 Iulie 2013 Instanța alcătuită din: PREȘEDINTE: O. R. G. JUDECĂTOR: F. S. B. JUDECĂTOR: A. -F. D. GREFIER: G. -C. Ț.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamanții recurenți G. I. și
M. C. împotriva Sentinței civile nr. 1429/_, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., privind și pe intimații C. J. C. DE A. A L. 1. C. N., C. L. C. N. DE A. A L. 1., având ca obiect fond funciar.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților. Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la termenul de judecată din data de 06 iunie 2012, prezenta cauză a fost suspendată în temeiul art. 242 pct. 2 C.pr.civ. pentru lipsa nejustificată a părților.
În baza referatului întocmit de grefier șef Secția Civilă la data de_, instanța a dispus repunerea cauzei pe rol.
Astfel, în temeiul art. 137 alin. 1 și art. 252 alin. 2 C.pr.civ. instanța invocă excepția perimării și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.
T. UL
Prin Sentința civilă nr.1429/2012 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul civil nr._ s-a respins acțiunea civilă formulată de reclamanții G. I. și M. C. .
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut următoarele: Prin cererea de chemare in judecata înregistrată sub nr. _
reclamanții G. I. si M. C. au formulat, în contradictoriu cu pârâtele C.
J. PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE C. si C. L. DE FOND FUNCIAR C. -N. plângere prin care au solicitat anularea hotărârii nr. 463/_ a Comisiei județene.
În fapt au arătat că au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului situat in C. -N., zona Mănăștur in suprafață de 0,29 ha. Deoarece nu a fost posibilă reconstituirea pe vechiul amplasament, C. locală a propus reclamanților prin adresa nr. 124881/304/_ ca în schimbul terenului în suprafață de 0,29 ha identificat cu cartea funciară 18820 nr. top 21907 să fie atribuită o suprafață de 0,29 ha din toponimicul "Fanat la Fata de la Coada Teleacului"; identificat sub nr. top 1839, teren situat pe raza municipiului C. -N. . In urma invitației Comisiei locale transmisă prin adresa 124881/304/_ reclamanții au precizat că sau deplasat la C. locală unde, fără a se face o deplasare la fața locului privind identificarea terenului oferit, afirmându-se de către funcționarii serviciului de administrare fond funciar si registru agricol ca acest teren se află situat "in spate la Real"; reclamanții au acceptat aceasta ofertă. Ulterior au încercat să identifice acest teren si au constatat ca se afla undeva in Valea Fanatelor amplasament care este cu mult inferior valoric fata de vechiul amplasament. Reclamanții au precizat ca la momentul acceptării acestei oferte sau aflat într-o gravă eroare asupra situării amplasamentului terenului oferit.
In drept s-au invocat dispozițiile L. nr. 1., L. nr. 247/2005, art. 953, 944 C.pr.civ.
In probațiune s-au anexat înscrisuri.
Prin întâmpinarea depusă in data de_ pârâta C. locală de fond funciar C. -N. a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.
In fapt a arătat in esență că a respectat prevederile art. 2 al. 1 din Legea nr. 1/2000, art. 10 al. 1 HG n- 890/2005. Reclamanții nu au solicitat Comisiei locale să iasă la fața locului pentru a li se arăta terenul. Terenul ce ar urma să fie atribuit persoanelor îndreptățite la reconstituire în schimbul vechiului amplasament nu este la alegerea acestor persoane ci trebuie sa fie un amplasament oferit de C. locala si aflat la dispoziția acesteia. De asemenea s-a adus la cunoștința instanței faptul că pârâta nu are la dispoziție alte terenuri pentru a putea fi acordate în compensație. Pârâta a apreciat ca in aceasta situație reclamanții vor putea beneficia doar de măsuri reparatorii in echivalent bănesc in conditiile tilului VII din Legea nr. 247/2005.
Prin întâmpinarea depusă in data de_ (f. 93-95) pârâta C. județeana pentru reconstituirea dreptului de proprietate C. a arătat ca in principiu nu se opune admiterii acțiunii în măsura în care din întregul probatoriu administrat, pretențiile reclamanților se vor dovedi jusitifcate. În fata a rătat că prin adresa nr._ reclamantii au comunicat înscris acordul privind acordarea in echivalent a unei suprafețe de 2900 mp, teren situat la locul cu denumirea "Fanata la Fata de la Coada Teleacului";. A precizat ca se opune obligarii sale la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamanti, invocând in acest sens prevederile OG nr. 69/2000, OG nr. 22/2002, L. nr. 340/2004, Legea nr. 500/2002.
Instanța a administrat pentru părți proba cu înscrisuri.
S-a solicitat pârâtei C. locală de fond funciar C. -N. dosarul de fond funciar al reclamantilor.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Prin cererea înregistrata sub nr._ reclamanții au solicitat, în temeiul legii nr. 247/2005, reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului in suprafața de 0,29 ha identificat cu nr. top 21907 (f. 46). Deoarece terenul era ocupat de construcții nu a fost posibilă reconstituirea dreptului de proprietate pe vechiul amplasament.
In urma analizării dosarului de fond funciar, reclamanților li s-a comunicat la data de_ soluția dată cererii de reconstituire in sensul acordării în echivalent a unei alte suprafețe (f. 36-37). Adresa nr. 124881/304/_ conține si oferta Comisiei locale privind amplasamentul propus a fi reconstituit in echivalent, identificat cu numărul topografic. Reclamanții au acceptat amplasamentul propus prin declarația înregistrata la Primăria Municipiului C. -N. în data de_, in care au specificat datele de identificare ale terenului acceptat in compensare pentru vechiul amplasament.
In drept sunt incidente dispozițiile art. 10 din HG nr. 890/2005 care prevăd
"În situațiile in care restituirea pe vechiul amplasament nu mai este posibila, fostului proprietar sau moștenitorilor acestuia li se va oferi, un alt amplasament situat in aceeași localitate sau intr-o localitate invecinata. Oferta va fi trimisa persoanelor îndreptățite prin scrisoare recomandata cu confirmare de primire iar termenul in care răspunsul la oferta trebuie dat nu poate fi mai mic de 7 zile de la data primirii ofertei de teren pe alt amplasament...";
Pârâta C. locală de fond funciar C. -N. și-a îndeplinit obligația conform prevederilor enunțate mai sus iar reclamanții au acceptat oferta pentru amplasamentul propus. Se retine că HG nr. 890/2005 nu impune Comisiei locale deplasarea la fața locului împreună cu solicitanții pentru identificarea terenului propus, deplasarea urmând a se face la punerea in posesie. Deoarece terenul propus a fost identificat cu date topografice, reclamanții, cunoscând aceste date, aveau posibilitatea de a identifica faptic amplasamentul, pentru a deține informații complete cu privire la terenul oferit. După cum s-a arătat, reclamanții au acceptat oferta Comisiei locale de fond funciar C. -N. indicând in declarație numărul topografic al terenului acceptat pentru reconstituirea prin echivalent. Față de această conduită, eroarea, ca viciu de consimțământ nu poate fi reținută. Pentru a
vicia consimțământul părții, eroarea trebuie să existe independent de culpa celui care o invocă.
Ca urmare a acceptării ofertei reclamanții au fost înscriși in tabelul anexa nr. 49 validat de pârâta C. județeană pentru reconstituirea dreptului de proprietate
C. prin hotărârea nr. 463/_ comunicata.
Fata de situatia de fapt mai sus retinuta, in temeiul art. 10 din HG nr. 890/2005 si art. 55-58 din Legea nr. 1. instanța va respinge plângerea formulată de reclamanti in contradictoriu cu pârâții C. J. Pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate C. Si C. L. de Fond Funciar C. -N., ca neîntemeiata.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții solicitând în principal casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe iar în subsidiar casarea sentinței, rejudecarea pricinii în fond cu consecința admiterii acțiunii reclamanților.
Analizând excepția perimării invocată la termenul din data de 03 iulie 2013 tribunalul o găsește întemeiată pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 248 Cod de procedură civilă: "orice cerere de chemare în judecată, contestația, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de 1 an";.
În speță, după cum se poate observa, cauza a fost suspendată la 06 iunie 2012, fără ca până la acest moment partea interesată să fi cerut repunerea cauzei pe rol sau să îndeplinească vreun act de procedură care să întrerupă pasivitatea sa. Ca urmare, în temeiul art. 137 raportat la art. 248 Cod de procedură civilă, tribunalul va admite excepția și va constata perimarea recursului declarat de recurenții G. I. și M. C. împotriva Sentinței civile nr. 1429/_, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., pe care o menține în
totul.
PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE L.
DECIDE
Admite excepția perimării recursului.
Constată perimarea recursului declarat de recurenții G. I. și M. C. împotriva Sentinței civile nr. 1429/_, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., pe care o menține în totul.
Fără cheltuieli de judecată în recurs. Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 03 Iulie 2013.
Președinte, O. R. G. | Judecător, F. S. B. | Judecător, A. -F. D. |
Grefier, G. -C. Ț. |
G.Ț. 03 Iulie 2013
Red AD/tehn AD 04 iulie 2013/2 ex
← Decizia civilă nr. 593/2013. Fond funciar | Încheierea civilă nr. 139/2013. Fond funciar → |
---|