Decizia civilă nr. 130/2013. Fond funciar
Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA I CIVILĂ
cod operator 4204
DECIZIA CIVILĂ NR. 130/R
Ședința publică din 06 martie 2013 Instanța constituită din:
P.: G. G. P.
J. ECĂTOR: M. B. P.
J. ECĂTOR: D. W.
GREFIER: C. M.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de către pârâta C. L. DE
A. A L. F. F. S., cu sediul în S. nr. 1077, jud. M. împotriva sentinței civile nr. 492 din_, pronunțată de Judecătoria Dragomirești, în dosarul nr._, având ca obiect fond funciar.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă intimatul B. I., lipsă fiind recurenta C. locală de aplicare a L. fondului funciar, intimații
C. J. M. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, P. comunei S., în calitate de președinte al C. locale, O.
R. .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, Intimatul B. I. depune la dosar un set de înscrisuri.
Instanța, constatând că aceste înscrisuri se află la dosar, le restituie intimatului B. I. .
Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Intimatul B. I. solicită respingerea recursului, terenul care a fost reconstituit prin sentința nr. 507/2008 este liber, dar a fost tăiată pădurea. Fără cheltuieli de judecată.
T.
recursului de față,
Prin sentința civilă nr. 492 din 20 septembrie 2012 s-a admis cererea reclamantului B. I. în contradictoriu cu pârâții C. locală de aplicare a legilor fondului funciar, C. J. de A. a L. F. F., P. comunei S., și în consecință s-a dispus schimbarea amplasamentului pentru terenul cu vegetație forestieră situat în comuna S. în locul numit "Bâska
(Prislopaș";) în suprafață de 3.022 mp din UP II UA 97 B în UP II 97 A aflat în raza comunei S., jud. M. identificat în planul de amplasament întocmit de ing. C. V. .
În considerentele sentinței se reține că:
Astfel, din Declarația de la f. 32 luată lui Herța V., reprezentantul O. ui S. R., rezultă că pe terenul propus pentru punerea în posesie din locul Fața Târsii există teren cu vegetație forestieră în vârstă de aproximativ 10 ani.
În situația arboretelui întocmită în anul 2000 figurau arbori cu vârsta de 125 de ani, care în prezent ar trebui să aibă 137 de ani, însă toți acei arbori au fost exploatați, iar în locul acestora se află vegetație de aproximativ 10-15 ani.
Terenul pentru care solicită schimbarea amplasamentului se află în administrarea O. ui S. R., iar materialul lemnos care ar fi aparținut petentului dacă ar fi fost pus în posesie, a fost defrișat de Primăria comunei S. deoarece varsta arborilor era înaintată.
Întrebat fiind de ce nu s-a exploatat terenul din locul "Prislopaș";, care avea vârsta arborilor și mai inaintată, acesta a arătat că ei doar au respectat normele de amenajament silvic.
Pozitia C. locale de fond funciar S. din acest dosar este contrazisă chiar de adresa nr. 1361/_ a Primăriei C. S., prin care s-a comunicat petentului B. I. că C. locală de fond funciar S. "întrunită în data de_ a stabilit punerea în posesie a întregii suprafețe de teren în UA 97 A, sau în imediata vecinătate unde există pădure corespunzătoare.";
De asemenea, din procesul verbal încheiat la data de_ cu ocazia punerii în posesie încheiat în prezența reprezentanților Primăriei S. și a O. ui S. R., față de cererea lui B. I. de schimbare a amplasamentului pentru suprafața de 3.000 m.p. și constatarea comisiei că vegetația are vârsta aproximativă de 8-12 ani, "reprezentanții celor două instituții nu s-au putut opune refuzului lui B. I. ";.
În cauză este relevantă și declarația dată în fața instanței de martorul Bizău Ș., care este vecin cu petentul B. I. și pădurar angajat la O. S.
R. . Acesta a arătat că terenul din "Fața Târsei"; a fost exploatat, rămânând doar arbori răzleți și jnepeniș. A arătat că știe că în parcela 97 A din locul
"Prislopaș"; există teren disponibil. Această parcelă este administrată în parte de O.S. R. și de O.S. Dragomirești și a arătat că petentul poate fi pus în posesie cu suprafața solicitată de către O.S. R. deoarece terenul pentru care se solicită schimbul este învecinat cu terenul cu care petentul a fost deja pus în posesie.
Întrebat fiind dacă mai există teren disponibil, martorul a învederat instanței că mai există o rezervă de aproximativ 500 ha pădure aparținând Primăriei S. pentru care urmează să se facă punerea în posesie.
Art.14 din Legea 18/1991 instituie principiul reconstituirii dreptului de proprietate pe vechile amplasamente.
Potrivit art.2 al.2 din L.1/2000 reconstituirea dreptului de proprietate se face pe vechile amplasamente, dacă acestea nu au fost atribuite legal altor persoane.
În același sens sunt și dispozițiile art.39 din HG 890/2005, privind aplicarea legilor fondului funciar, care arată că reconstituirea dreptului de proprietate se face pe vechile amplasamente, dacă acestea nu au fost atribuite legal altor persoane. La al.2 se arată că persoanele interesate vor depune schița amplasamentului cu terenul deținut.
În speță, s-a dispus reconstituirea dreptului petentului pe vechiul amplasament pentru suprafața de 90 de ari, iar acestuia i s-a reconstituit dreptul de proprietate și pentru suprafața de 3.022 m.p. situat în locul "Fața Târsii";, însă acel teren a fost exploatat excesiv și nu mai corespunde calitativ.
Locul în care petentul solicită schimbul de terenuri a aparținut tot antecesorilor săi și se învecinează cu suprafața de 90 de ari pentru care a fost deja pus în posesie.
Față de probele administrate, de considerentele reținute și de prevederile art. 64 alin. 1, art. 27 din Legea 18/1991, Legii 247/2005 și art. 5 lit. "i"; din
H.G. 890/2005, instanța urmează să admită plângerea petentului, conform dispozitivului sentinței.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs C. L. de aplicare a Legii fondului funciar S. care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței judecătorești și rejudecând cauza în fond să se respingă cererea reclamantului de schimbare a amplasamentului.
În motivarea recursului se arată că terenul "Fața Târsei"; nu a fost niciodată exploatată în mod masiv materialul lemnos de către RNP și nici de către Primăria comunei S., fiind o pădure tânără, în vârstă de aproximativ 30- 50 ani, de esență foioasă, iar în zona limitrofă familia intimatului (rudele) dețin și teren în proprietate de natură fânațe. Rudele și ceilalți vecini au intrat în posesia terenului fără să facă obiecțiuni cu privire la calitatea terenului. Solicitarea reclamantului de schimbare de amplasament în locul numit "Bâscă"; (Prislopaș) unde i s-a mai reconstituit dreptul de proprietate pe o suprafață de 90 ari provenit dintr-o altă hotărâre judecătorească, tot prin schimbare de amplasament, dintr-o parcelă apropiată și cu vegetație forestieră de aceeași categorie (esență rășinoasă) cu arbori în vârstă de peste 100 de ani, este cu totul neîntemeiată, nejustificată legal, el urmărind doar avantaje materiale, deoarece în locul denumit "Fața Târsei"; pădurea reconstituită în favoarea reclamantului este de esență foioasă, de o vârstă mai mică, cu o valoare de piață mai mică, pe când cea de zona "Bâșcă"; este de esență rășinoasă (brad și molid de peste 100 de ani, cu o valoare de piață mult mai mare.
Terenul de la locul numit "Fața Târsei"; întrunește toate condițiile prevăzute de legile fondului funciar și a normelor de aplicare a lor, a fost proprietatea antecesorilor lui, înainte de a intra în amenajamentul silvic de stat, limitrof cu teren în natură fânațe a familiei lui, este liber de orice sarcini. Din
comunicarea făcută de OS R., care administrează pădurea comunală, nu există teren cu vegetație forestieră disponibil, fără sarcini și că acea parcelă este proprietatea comunei S., căruia i s-a reconstituit dreptul de proprietate privată și a intrat în posesia (proprietatea) de drept și de fapt încă din anul 2000 prin Hotărârea nr. 1 emisă de C. J. de fond funciar M., ceea ce instanța de fond nu a ținut cont.
Intimatul B. I., prin întâmpinarea depusă, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu 1000 lei cheltuieli de judecată.
Analizând sentința atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate, tribunalul constată următoarele:
Prin sentința civilă 506 din 18.VI.2008 pronunțată de Judecătoria Dragomirești în dosarul nr._ s-a dispus reconstituirea în favoarea reclamantului a dreptului de proprietate asupra terenului cu vegetație forestieră situat în hotarul comunei S., în locul numit "Fața Târșii"; în suprafață de 30 de ari dintre vecinii: Cozâltea Ion, Bota Gheorghe, Huza V. și Mogagea Ion.
În considerentele sentinței mai sus-amintite se reține că reclamantul deține și folosește terenul în suprafață de 30 ari la locul numit "Fața Târșii";, fapt recunoscut de acesta conform declarației din 9 septembrie 2005 (f. 13 dosarul nr._, aspect ce a fost confirmat și de martorii audiați Bota Gheorghe și M. Ianoș.
Legea 18/1991 în art. 27 stabilește, ca regulă, reconstituirea dreptului de proprietate pe vechiul amplasament. Situațiile în care se poate solicita schimbarea amplasamentului sunt în mod expres prevăzute de Legea fondului funciar precum și de H.G. 890/2005.
Motivul pentru care reclamantul a solicitat schimbarea amplasamentului nu se regăsește printre cele enumerate de lege, atâta timp cât terenul cu vegetație forestieră situat în locul numit "Fața Târsei"; se găsește pe vechiul amplasament ce a aparținut antecesorilor lui, acesta fiind liber de orice sarcini și așa cum reiese din probele administrate în dosarul_ al Judecătoriei Dragomirești, terenul era folosit de reclamant.
Față de cele de mai sus, se apreciază că în mod greșit instanța de fond a admis acțiunea reclamantului și a dispus schimbarea amplasamentului fără niciun temei legal, motiv pentru care în baza disp. art. 312 alin. 1, 2 rap. la art. 304 pct. 9 C.pr.civ. se va admite recursul C. locale de fond funciar, se va modifica în tot sentința judecătoriei, în sensul respingerii în totalitate a acțiunii promovate de reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Admite recursul declarat de C. L. de aplicare a Legii fondului funciar S. jud. M. contra sentinței civile nr. 492 din 20.IX.2012 a Judecătoriei Dragomirești județul M., pe care o modifică în tot în sensul că
respinge acțiunea formulată de reclamantul B. I. domiciliat în S. nr. 744 pentru schimbarea amplasamentului terenului cu vegetație forestieră situat în comuna S. în locul numit "Bâșkă"; în suprafață de 30 ari din UP II UA 97/B în UP II, UA 97/A.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de azi 6 martie 2013.
P. | JUDECĂTORI | GREFIER | ||
P. G. | P. M. B. W. | D. | M. | C. |
Red.: P.G./_
T.red.: M.C./_ / 2 ex.
J. ecător la fond: V. E. Gavriș T.
← Decizia civilă nr. 887/2013. Fond funciar | Decizia civilă nr. 78/2013. Fond funciar → |
---|