Decizia civilă nr. 291/2013. Fond funciar

Dosar nr. _

R O M Â N I A TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA I CIVILĂ

cod operator 4204

DECIZIA CIVILĂ NR. 291/R

Ședința publică din 29 mai 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: D. W.

JUDECĂTORI: G. G. P.

: M. B. P.

GREFIER: C. M.

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat petenta E. R. U. CU

R. G. C., DE M., cu sediul în B. M., str. V. L., nr. 50 jud. M. împotriva Încheierii civile din_, pronunțată de J. ecătoria Tg. Lăpuș, în dosarul nr._, având ca obiect fond funciar.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul recurentei, c.j. B. T. B., lipsă fiind intimatele Comisia locală C., Comisia J. ețeană M. .

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Reprezentantul recurentei, c.j. B. T. B. depune la dosar delegație de reprezentare și un exemplar din recurs ștampilat. Arată că nu are alte cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.

Reprezentantul recurentei, c.j. B. T. B. solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat în scris, modificarea sentinței în sensul îndreptării erorii materiale strecurate.

Instanța reține cauza în pronunțare.

T.

Asupra recursului civil de față,

Prin Încheierea civilă din_ J. ecătoria Târgu Lăpuș a respins cererea de îndreptare a erorii materiale formulate de petenta E. R. U. cu

R. G. -C., cu sediul în B. M., str. V. L., nr. 50, jud. M. .

Prima instanță a reținut că: Potrivit art. 281 alin. 1 Cod procedură civilă, "Erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea și susținerile părților sau cele de calcul, precum și orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere";.

În speță, petenta invocă existența unei erori de calcul în cuprinsul sentinței civile nr. 592/2009 din_ pronunțate de J. ecătoria Tg. Lăpuș în ce privește suprafața de teren identificată în C.F. nr. 2 C., eroare care a determinat reconstituirea dreptului de proprietate doar cu privire la suprafața de 5200 mp în loc de 18668 mp, înscrisă în realitate în cartea funciară menționată.

Susținerea petentei nu poate fi însă primită de instanță de fond în condițiile în care, în cuprinsul hotărârii judecătorești nu este redat modul de calcul al suprafeței de teren reconstituite, suprafață care se identifică în C.F. nr. 2 C., pentru a se putea statua fără putință de tăgadă că a fost vorba despre o eroare. Dimpotrivă, instanța de fond a apreciat demersul petentei ca fiind o încercare de eludare a dispozițiilor legale referitoare la exercitarea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătorești având în vedere scopul urmărit și anume acela de a beneficia de reconstituirea dreptului de proprietate pentru o suprafață mai mare decât cea prevăzută în dispozitivul sentinței civile nr. 592/2009 din_ .

Împotriva încheierii, a declarat recurs petenta, solicitând modificarea acesteia în sensul admiterii cererii de îndreptare a erorii materiale.

Recurenta a arătat că, eroarea materială invocată constă în netransformarea suprafeței de 5200 de stânjeni în metri pătrați așa cum rezultă din analiza cărții funciare nr. 2 a localității C. (fila 27 a dosarului).

Astfel din analiza filei nr. 27 a dosarului rezultă faptul că instanța a transformat suprafața de 3 iugări în stânjeni, rezultând suprafața de 4800 de stânjeni (3×1600=4800 stânjeni). Suprafeței astfel rezultate i-a adăugat cei 400 de stânjeni și a reieșit o suprafață totală de 5200 de stânjeni. Ulterior însă, instanța a omis să mai transforme cei 5200 de stânjeni rezultați în metri pătrați.

Dacă in astfel de calcul ar fi fost efectuat, atunci din transformarea a 5200 de stânjeni în metri pătrați ar fi reieșit o suprafață corectă de 18668 metri pătrați.

Instanța de fond nu a arătat în cuprinsul hotărârii judecătorești modul de calcul al suprafețelor ce urmau să fie reconstituite, dar modalitatea în care aceste suprafețe au fost calculate reiese cu claritate din analiza comparativă a filei nr. 27 a dosarului în raport cu celelalte file (copii ale altor cărți funciare) în care instanța a efectuat calcul de transformare al stânjenilor în metri pătrați.

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și în considerarea dispozițiilor art. 304¹ Cod procedură civilă, tribunalul reține următoarele:

În cuprinsul sentinței civile nr. 592/_ nu este expus modul de calcul al suprafețelor.

Mențiunile consemnate cu creionul pe extrasul CF de la fila 27 dosar fond nu pot constitui motiv pentru justificarea erorii de calcul.

Nu este deci dovedit că o eroare de calcul s-a produs la stabilirea suprafeței și nu o eroare de judecată.

Este de asemenea relevant și că împotriva sentinței nu s-a declarat recurs.

Raportat la susținerile de mai sus, tribunalul constată că în mod corect prima instanță a respins cererea de îndreptare a erorii materiale reținând că în speță nu s-a dovedit existența unei erori materiale remediabile în contextul art. 281 Cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE:

Respinge recursul declarat de recurenta E. R. U. cu R., G. C. de M., cu sediul în B. M. str. V. L. nr. 50 jud. M., împotriva Încheierii civile pronunțată în data de_ de J. ecătoria Tg. Lăpuș, în dosar_ .

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi,_ .

PREȘEDINTE

JUDECĂTORI

GREFIER

W. DP G.

G.

, P. M. B.

M.

C.

în C.O. semnează în C.O. semnează în C.O. semnează președintele tribunalului președintele tribunalului grefier șef Secția I civilă

Red. W.D./_

T.Red. O.V./_

2 ex.

J. . la fond: B. C.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 291/2013. Fond funciar