Decizia civilă nr. 131/2013. Pretenții
| Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA I CIVILĂ
cod operator 4204
DECIZIE CIVILĂ Nr.131/R
Ședința publică din 06 Martie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE A. S. -T.
J. ecător D. T.
J. ecător D. W.
G. ier A. Sas
Pe rol este soluționarea recursului formulat de recurentul C. G. cu domiciliul în P. de Sub M. nr. 1834/A, jud. M. împotriva sentinței civile nr. 1099/_ pronunțată de J. ecătoria Vișeu de Sus, în dosarul nr. _
, având ca obiect pretenții.
Se constată că dezbaterea recursului a avut loc în ședința publică din data de_, concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună la dosar concluzii scrise, în conformitate cu prevederile art. 260 și art. 146 Cod procedură civilă, coroborate cu art. 316, 298 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea pentru data de azi, când a pronunțat prezenta hotărâre.
T.
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1099/_ pronunțată de J. ecătoria Vișeu de Sus, în dosarul nr._ s-a admis acțiunea civilă in despăgubiri intentată de reclamantul C. M. si cererea de intervenție formulată de intervenientele
C. M. si C. Ana împotriva pârâtului C. G. și a fost obligat pârâtul sa plătească reclamantului și intervenientelor suma de 3000 lei despăgubiri civile, constând in daune morale. A fost obligat pârâtul la câte 200 lei cheltuieli de judecată pentru reclamant si interveniente (in total 600 lei).
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că reclamantul C. M. a chemat in judecată pe pârâtul C. G., solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 4000 (patrumii lei) despăgubiri reprezentând daune morale, urmare a prejudiciului cauzat prin fapta ilicită a acestuia vizând acuzațiile nefondate aduse celui dintâi prin denunțurile penale calomnioase înaintate organelor de cercetare penală. Reclamantul a susținut că în data de 4 aprilie 2010 pârâtul a redactat si înregistrat reclamații de natura penală la Serviciul Poliției Rutiere Baia Mare prin care reclama faptul că toți cei trei membri ai familiei C. ar deține permise de conducere false, deși nu au
capacitatea si abilitatea de a conduce autovehicule pe drumurile publice. De asemenea, pârâtul a afirmat ca atât el cât si soția si fiica sa suferă de afecțiuni psihice, afirmații care au provocat reclamantului traume psihice, iar cuantumul despăgubirilor solicitate poate reprezenta măcar o reparare parțială a acestora.
S-a reținut că în cauză au formulat cerere de intervenție in interes propriu soția reclamantului C. M. si fiica acestuia C. Ana solicitând de asemenea despăgubiri pentru daune morale in același cuantum. Motivarea cererii este de asemenea identică cu a reclamantului C. M. fapta cauzatoare de prejudicii fiind aceeași.
Prin întâmpinare pârâtul C. G. a solicitat respingerea acțiunii, arătând că orice cetățean are dreptul de a formula petiții si chiar dacă ar fi făcut vreo sesizare la organele statului, aceasta nu ar putea atrage vreo răspundere, mai ales că reclamantul si intervenientele, nu au făcut sesizare pentru denunțare calomnioasă. Consideră că în speță, nu operează răspunderea civilă prevăzuta de art. 998 c. civil, deoarece acesta se referă la fapte de natura civilă,ori reclamantul si intervenientele invocă fapte de natură penală.
Din probele administrate in cauza, respectiv înscrisurile depuse la dosar coroborate cu declarațiile martorilor Axiuc M. si Kaunyi I. aș, prima instanță a reținut că intre părți de mai multa vreme există relații tensionate generate de dispute cu privire la dreptul de proprietate asupra unor suprafețe de teren. Pe fondul acestor neînțelegeri pârâtul a făcut afirmații scrise despre reclamant, intr-o sesizare adresata Inspectoratului de Poliție al județului M. -Serviciul de Poliție Rutieră(fila 73 din dosar), afirmații constând în faptul că atât reclamantul cât si intervenientele (soția și fiica reclamantului) au obținut "în fals"; permisele de conducere, fiind "bolnavi psihici";.
Cu privire la aceste afirmații s-au declanșat verificări și cei trei au fost supuși unui control medical de specialitate, aceștia primind avizul "apt medical pentru a conduce autovehicule pe drumurile publice";. De asemenea reclamantul și intervenientele au obținut adeverințe medicale că nu suferă de afecțiuni neuropsihice. S-a apreciat că fapta pârâtului de a face aceste afirmații la adresa reclamantului si intervenientelor ar întruni elementele constitutive ale infracțiunii de calomnie (afirmațiile ajungând la cunoștința publicului, așa cum rezulta din declarațiile celor doi martori), dar art. 206 c.pen. fiind abrogat, iar fapta fiind dezincriminată, acesta nu poate fi condamnat.
In baza art. 998 c. civ., a fost admisă însă acțiunea reclamantului si a intervenientelor instanța obligând pârâtul la despăgubiri cu caracter de daune morale in cuantum de 3000 lei (treimii lei), sumă considerată de instanță acoperitoare pentru prejudiciul cauzat. In baza art. 274 c.pr.civ., pârâtul a fost obligat si la cheltuieli de judecată către reclamant si interveniente, cheltuieli apreciate de instanță la suma de cate 200 lei pentru fiecare, deoarece acte justificative pentru cheltuieli nu au fost depuse de către apărător.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul C. G., solicitând casarea hotărârii, cu consecința respingerii acțiunii reclamantului și a cererii de intervenție.
În motivarea recursului s-a învederat T. ui că recurentul a formulat petiții la diferite organe ale statului, dar acesta este dreptul fiecărui cetățean,
recurentul nu a acuzat pe nimeni, ci doar a solicitat să se verifice modul cum au obținut permisele de conducere intimații.
Recurentul a arătat că afirmațiile sale nu sunt de natură calomnioasă și chiar dacă ar fi așa, cuantumul despăgubirilor la care a fost obligat este mult prea mare în raport cu gravitatea faptei reținute în sarcina sa, eventual aceste despăgubiri impunându-se a fi diminuate la cel mult 500 lei pentru reclamant și interveniente.
În data de_ a fost înregistrată la dosar precizarea motivelor de recurs formulată de recurent, prin care s-a relevat că părțile sunt în dușmănie de mai mulți ani și reclamantul a formulat împotriva recurentului mai multe plângeri penale nefondate. A formulat acel denunț penal și pentru că în comună se vorbea că reclamantul și-a câștigat o mare influență la Serviciul de Circulație, obținând mai multe permise de conducere, el singur susținând în fața unor cunoscuți că permisul pentru fiica sa l-a costat 1500 euro, iar pentru soția sa 500 euro și o mașină de scânduri. Susținerea sa apare perfect justificată, soția sa având doar 4 clase elementare iar fiica sa 8 clase și nu a strălucit de fel la învățătură. În drept invocă prevederile art. 304 pct. 7, 8, 9 Cod procedură civilă.
Recurentul a mai arătat că sentința dată este nelegală pentru că este mai mult ca evident că recurentul a comis o faptă penală, dar nu o calomnie cum reține instanța de fond, ci fapta de denunțare calomnioasă. În aceste condiții reclamantul avea la îndemână plângerea penală împotriva sa pentru denunțare calomnioasă, unde recurentul putea cere proba verității prin supunerea celor 3 la un examen pentru obținerea permisului de conducere. Se pare că o astfel de perspectivă i-a speriat pe reclamanți ei neformulând o plângere penală însă pe cale ocolită încearcă să-i distrugă familia prin împovărarea sa cu datorii în condițiile în care este văduv din anul 2007, are în creștere 12 copii din care 3 sunt încă minori.
Recurentul a învederat că daunele morale fiind o răspundere complementară subsidiară, legal acestea nu pot fi obținute atâta timp cât cel îndreptățit nu cere antrenarea răspunderii principale, în cazul în care o poate face.
S-a precizat că instanța de fond a ocolit o astfel de problemă juridică invocând în motivare că ar fi comis o calomnie, faptă prevăzută de art. 206 Cod penal care fiind dezincriminată, recurentul nu a putut fi tras la răspundere penală, iar acțiunea este admisibilă.
S-a arătat că soluția nu este motivată absolut deloc în drept, precizându- se fugitiv o normă de drept general, că prejudiciul moral poate fi reparat în temeiul art. 998 Cod civil. Nu s-a analizat dacă în speță sunt întrunite sau nu elementele răspunderii delictuale, ceea ce iarăși echivalează cu o nemotivare a soluției.
Recurentul a mai arătat că potrivit practicii constante, poate fi incidentă răspunderea pentru prejudiciile morale, dacă sunt întrunite condițiile răspunderii delictuale, dar în speță nu este întrunită nici una din cele cinci condiții ale răspunderii delictuale și cere să se constate acest lucru. Cuantumul prejudiciului moral trebuie dovedit însă, nici nu poate fi vorba de un prejudiciu
material efectiv pentru reclamant și interveniente pentru că acest denunț i-a adus reclamantului un prestigiu în comună, mulți oameni fiind invidioși că reclamantul are astfel de relații și poate obține cu atâta ușurință permise de conducere, criteriul valorilor fiind răsturnat. De altfel, astfel de relații au fost chiar dovedite și a existat și unul sau mau multe dosare pe rolul T. ui M.
.
Recurentul a mai invocat că dacă reclamantul ar fi formulat plângeri penale și ar fi fost condamnat pentru faptele sale, ar fi putut opta pentru contopirea pedepselor sale și în consecință și a răspunderii subsidiare a daunelor morale, pentru că aceleași persoane l-au acționat în judecată în dosar nr._, fiind obligat la 1000 lei daune morale prin sentința civilă nr. 599/2011. În acea cauză instanța fondului a apreciat că această sumă acoperă prejudiciul suferit de reclamant, soluție menținută și în recurs prin decizia civilă nr. 597/R/2011, care a reținut în motivare că instanța a avut în vedere un cuantum al despăgubirilor rezonabil. Se întreabă cum de aceeași instanță, dar în două complete diferite, poate aprecia că pentru mai multe fapte, pretins penale, un prejudiciu de 1000 lei este rezonabil pentru reclamant, iar alt complet pentru o singură faptă pretinsă penală, prejudiciul este de 3000 lei.
Intimații nu au formulat întâmpinare, dar prin avocat ales s-au opus admiterii recursului.
La dosar au fost depuse în probațiune înscrisuri.
Analizând sentința recurată, prin prisma și în limita criticilor relevate
prin motivele de recurs depuse în termen, T. reține următoarele:
Recurentul s-a prevalat prin recursul declarat de exercitarea dreptului la petiționare, care este recunoscut și ocrotit de lege. În acest sens sunt dispozițiile
O.G. nr. 27/2002 și ale art. 51 din Constituția României.
Dreptul subiectiv a fost definit ca fiind posibilitatea conferită de lege titularului său de a adopta o anumită conduită și de a pretinde celorlalți, persoane determinate sau nedeterminate, de a avea o conduită corespunzătoare. Aceste drepturi subiective se exercită într-un cadrul social și pentru a rămâne într-o sferă licită, trebuie ca exercițiul lor să se facă în conformitate cu scopul economic și social în considerarea căruia a fost recunoscut dreptul, în
limitele prevăzute de lege și de bunele moravuri și cu bună credință.
Deturnarea dreptului de la scopul pentru care a fost recunoscut, depășirea limitelor juridice ale acestuia întrunește ipoteza abuzului de drept, pentru care răspunderea titularului se poate angaja în plan delictual, în condițiile art. 998 din Codul civil de la 1864. Exercitarea dreptului la petiționare este ocrotită și garantată constituțional, dar nu beneficiază de același regim juridic și exercitarea abuzivă a acestui drept.
În speță, prin sesizarea înregistrată la IPJ M. - Serviciul Poliție Rutieră în data de_ C. G. a arătat că reclamă pe C. M., C. Ana și C. M. care au obținut în fals permise de conducere, ei fiind "bolnavi psihici";, un pericol de a circula și toți trei au fost internați la Spitalul de Psihiatrie Sighet, consideră că nu au obținut pe drept aceste permise, ci cu banii lui C. M. care are firmă de lemne și taie pădurile din zonă, petentul este amenințat de această familie că va da cu mașina peste el. Prin adresa nr.
306875/_ s-a comunicat petentului că "aspectele sesizate nu se confirmă, iar numiții C. M., C. M. și C. Ana nu figurează în evidența medicului de familie ca suferind de afecțiuni medicale incompatibile cu calitatea de conducător de autovehicule. De asemenea aceștia au fost supuși unui control medical de specialitate primind avizul "apt medical pentru a conduce autovehicule pe drumurile publice";, iar în urma verificării veridicității obținerii permiselor de conducere s-a constatat că documentele au fost obținute în condițiile legii";.
C. M. și C. M. au dat declarații prin care au arătat că nu au suferit niciodată de vreo boală psihică, nu au fost internați niciodată la Spitalul Sighetu Marmației. De asemenea, conform adeverințelor medicale depuse la filele 77-80 dosar cei doi nu au în antecedente afecțiuni neuropsihice, fiind apți pentru a conduce autovehicule. C. Ana are, psihologic, relații normale, după cum atestă adeverința care o vizează pe aceasta.
Urmare acestei sesizări, C. M. a formulat plângere penală împotriva lui C. G. și pentru fapta de denunțare calomnioasă, prin rezoluția din_ a Parchetului de pe lângă J. ecătoria Vișeu de Sus dispunându-se neînceperea urmăririi penale în aplicarea prevederilor art. 228 alin. 6 raportat la art. 10 alin. 1 lit. d Cod procedură penală, între părți existând o stare conflictuală urmată de formularea mai multor plângeri penale reciproce care s-au dovedit neîntemeiate.
Din depoziția martorului Axiuc M. a rezultat că s-a auzit în comună că pârâtul făcea afirmații la adresa reclamantului în sensul că acesta nu ar avea permis de conducere, afirmații în legătură cu starea de sănătate a reclamantului și a familiei sale în sensul că ar fi bolnavi de cancer și de SIDA, între familia reclamantului și pârât existând niște conflicte mai vechi cu privire la proprietatea unor terenuri.
De asemenea, din declarația martorului Kaunyi Ianoș a rezultat că pârâtul a afirmat de mai multe ori că reclamantul conduce mașina după ce consumă băuturi alcoolice, reclamațiile făcute vizau atât pe reclamant cât și pe soția și fiica sa. În urma reclamațiilor, reclamantul a fost obligat să se prezinte și la medic pentru a fi consultat cu privire la bolile de care suferă, acesta împreună cu familia plângându-se că toată lumea din comună vorbește despre ei în legătură cu învinuirile ce le sunt aduse de pârât. Citat personal la interogatoriu în fața primei instanțe, pârâtul nu s-a prezentat.
Raportat la conținutul concret al sesizării, la stabilirea caracterului nefondat al acesteia, la atitudinea pârâtului-recurent, la relațiile dintre părți, se apreciază că exercitarea de către autorul sesizării a dreptului de petiționare a fost una abuzivă, comițîndu-se astfel o faptă ilicită, prezumția de bună-credință fiind răsturnată prin elementele anterior evocate. Prin chiar precizarea motivelor de recurs, redactate prin avocat împuternicit în acest sens, recurentul a relevat de altfel că este în dușmănie de mai mulți ani cu reclamantul, și acesta a formulat împotriva sa mai multe plângeri penale nefondate. Recurentul a mai arătat că este evident că a comis o faptă penală, dar nu o calomnie, ci o denunțare calomnioasă, consideră că în speță nici nu poate fi vorba de un prejudiciu material efectiv pentru reclamant și interveniente pentru că acest
denunț i-a adus reclamantului un prestigiu în comună, mulți oameni fiind invidioși că reclamantul are astfel de relații și poate obține cu atâta ușurință permise de conducere, criteriul valorilor fiind răsturnat.
Starea conflictuală preexistentă între părți nu reprezintă un motiv pentru antrenarea instituțiilor statului într-un demers justificat din perspectiva autorului sesizării prin dorința de a potența acest conflict, prin intenția de a plăti cu aceeași monedă ori de a șicana.
În contextul în care intimații C. M. și C. M. nu figurau cu antecedente de afecțiuni neuropsihice, C. Ana având relații psihologice normale, în contextul în care nici în cadrul judiciar autorul sesizării nu a prezentat un minimum de indicii, o sursă eventuală, o bază factuală oarecare, ba dimpotrivă, a apreciat prin scriptul redactat de avocat că sesizarea a adus reclamantului un prestigiu în comună, afirmația din sesizare conform căreia intimații sunt bolnavi psihic, internați la Spitalul de psihiatrie din Sighetu Marmației, a fost una gratuită. La instanța de recurs recurentul s-a limitat prin aceeași precizare a motivelor să facă o simplă afirmație că "în comună se vorbea că reclamantul și-a câștigat o influență mare la Serviciul de Circulație, obținând mai multe permise de conducere, el singur susținând în fața unor cunoscuți că permisul pentru fiica sa l-a costat 1500 euro, iar pentru soția sa 500 euro și o mașină de scânduri";. Așadar, nici nu s-a mai făcut trimitere la boli psihice ale acestora, care i-ar fi făcut inapți pentru a conduce autovehicule. În speță răspunderea civilă delictuală poate fi antrenată în condițiile art.
998 Cod civil, fiind nesocotite prevederile art. 3 din Decretul nr. 31/1954, și aceasta independent de o răspundere penală, care s-a apreciat că nu operează, implicând elemente diferite, ilicitul civil fiind distinct de ilicitul penal, mai exact de faptele ce constituie infracțiuni. Cu alte cuvinte, nu este obligatoriu ca fapta ilicită civilă, care alături de culpă, raport de cauzalitate și prejudiciu, antrenează răspunderea civilă delictuală, să constituie o infracțiune. Elementele speței, conduita procesuală a recurentului relevă că practic prin depunerea sesizării în discuție s-a urmărit tracasarea, crearea de neplăceri intimaților, ceea ce confirmă exercițiul abuziv al dreptului la petiționare, prin depășirea limitelor bunei credințe.
Se reține că prin sentința civilă nr. 599/2011 din_, pronunțată de J. ecătoria Vișeu de Sus în dosarul nr._, irevocabilă prin decizia civilă nr. 597/R din_ a T. ui M., C. G. a fost obligat să plătească reclamantului C. M. suma de 1000 lei, daune morale în contextul formulării de către acesta a mai multor reclamații și denunțuri la Garda Financiară M.
, Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș și Parchetul de pe lângă J. ecătoria Vișeu de Sus, cu privire la activitatea ilegală desfășurată de reclamantul C. M. ca persoană fizică, respectiv ca administrator de societatea comercială.
După cum rezultă din sentința civilă evocată, obiectul acelei cauze, asupra căruia s-a pronunțat instanța raportat la cele solicitate de către reclamant, l-a reprezentat reclamații adresate Parchetului de pe lângă J. ecătoria Vișeu de Sus, Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș, Gărzii Financiare M., cuprinzând afirmații legate de tăierea, transportul,
comercializarea ilegală de arbori din pădure, administrarea și gestionarea SC C. Com SRL, deci nu aspecte relative la legalitatea obținerii permiselor de conducere, din sesizarea adresată Serviciului Poliție Rutieră. Pe cale de consecință, faptele invocate sunt distincte, nefiind exclusă acordarea de daune morale separat, al căror cuantum revine spre apreciere instanței de judecată.
Motivul de recurs vizând lipsa motivării sentinței primei instanțe a fost depus cu nerespectarea prevederilor art. 303 alin. 1 Cod procedură civilă, ca atare nu va fi analizat de Tribunal.
Recursul este însă fondat din perspectiva întinderii prejudiciului moral cauzat intimaților, pe care T. îl apreciază echitabil și rezonabil la nivelul sumei de câte 500 lei pentru fiecare intimat. Este de netăgăduit că prin exercitarea abuzivă a dreptului la petiționare (sesizarea relativă la obținerea în fals a permiselor de conducere, în contextul unor boli psihice, cu internări în Spitalul de Psihiatrie din Sighet), intimații au suferit neplăceri, fiind chemați pentru declarații la Poliție și supunându-se unei examinări medicale. Permisul de conducere mijlocea intimatului C. M. desfășurarea activității comerciale, acesta aprovizionând magazinul pe care îl deține, servindu-se de mașina proprietate personală, așadar reprezenta indirect o modalitate de obținere a veniturilor. Martorii audiați au arătat că familia reclamantului are o reputație bună, reclamantul și familia lui s-au plâns că toată lumea prin comună vorbește despre ei în legătură cu învinuirile ce le sunt aduse de către pârât. Într-o comunitate mai mică și cu anumite valori tradiționale, dubiile relative la sănătatea psihică a unora dintre membri ei, ce fac parte din aceeași familie, pot genera reacții neplăcute. De asemenea, o oarecare stare de stres este inerentă contactului cu autoritatea, în situația în care persoana în cauză devine subiect al unor investigații. Cu toate acestea, contextul concret în care s- a depus sesizarea, natura acesteia, relațiile dintre părți legitimează instanța să aprecieze că suma anterior arătată este proporțională și suficientă pentru compensarea suferințelor morale încercate de intimați.
Raportat la aceste aspecte, în temeiul prevederilor art. 312 alin. 1 teza I, alin. 3 teza I raportat la art. 304 pct. 9 și art. 3041Cod procedură civilă, recursul va fi admis, iar sentința recurată va fi modificată în parte în sensul că va fi obligat pârâtul C. G. să achite reclamantului și intervenientelor suma de câte 500 lei, cu titlu de daune morale.
În temeiul prevederilor art. 274 și art. 316, art. 298 Cod procedură civilă, recurentul va fi obligat să achite intimatului C. M. suma de 200 lei, o parte din cheltuielile de judecată avansate de intimatul C. M. în recurs - onorariu avocat - raportat la împrejurarea că recursul a fost admis doar în limitele arătate prin considerentele anterioare, așadar a existat și o culpă procesuală parțială a recurentului.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite în parte recursul declarat de recurentul C. G., domiciliat în P. de sub M. nr. 1834/A, județul M., în contradictoriu cu intimații C. M. ,
C. M. și C. Ana, toți cu domiciliul în P. de sub M. nr. 1384/A, județul M., împotriva sentinței civile nr. 1099/2012 din 7 mai 2012, pronunțată de J. ecătoria Vișeu de Sus în dosarul nr._, pe care o modifică în parte în sensul că obligă pe pârâtul C. G. să achite reclamantului și intervenientelor suma de câte 500 lei, cu titlu de daune morale.
Obligă pe recurent să achite intimatuluiC. M. suma de 200 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 6 martie 2013.
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | GREFIER | |||
S. -T. A. | Ț. | D. | W. D. | Sas A. |
Red.STA/_
Tred. A.S._ - 2 ex
J. ecător la fond: H. T.
| ← Decizia civilă nr. 218/2013. Pretenții | Decizia civilă nr. 516/2013. Pretenții → |
|---|
