Decizia civilă nr. 138/2013. Rectificare carte funciară

4204

ROMÂNIA TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA CIVILĂ NR.138/A

Ședința publică din_ Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: G. Brîndușa

J. ECĂTOR: S. T. A. Ana

GREFIER: Roman M.

Pe rol este soluționarea apelului civil declarat de către pârâtul Municipiul S. M. prin Primar, cu sediul în S. M., str. B. V., nr.14, județul M., precum și apelul declarat de pârâtul Ministerul Administrației și Internelor, cu sediul în B., P. R., nr.1A, sector1, împotriva sentinței civile nr.2659 din data de_, pronunțată de Judecătoria Sighetu Marmației, în dosarul nr._, având ca obiect rectificare CF.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru intimata N.

M., lipsă fiind apelanții Municipiul S. M. prin Primar, Ministerul Administrației și Internelor și intimații SC P. SA B., M. A. N.

, B. G., N. G., N. M., T. M. .

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța constată că la dosarul cauzei s-a depus prin registratura instanței, la data de_, întâmpinare din partea intimatului B. G. .

Instanța în ședință publică comunică intimatei N. M. un exemplar din întâmpinarea formulată de intimatul B. G. .

Instanța constată că apelantul Municipiul S. M. prin Primar a fost citat cu mențiunea timbrării apelului. Se invocă din oficiu excepția netimbrării apelului de către apelantul Municipiul S. M. prin Primar.

Intimata N. M. arată că apelantul Municipiul S. M. prin Primar nu a știut de apel. Lasă la aprecierea instanței excepția invocată.

Instanța reține cauza spre soluționare pe excepția invocată.

T.

Constată că prin sentința civilă nr. 2659 din data de_ pronunțată de Judecătoria Sighetu Marmației s-a admis acțiunea civilă formulată de reclamanta S.C.P. S.A. în contradictoriu cu pârâții N. E. prin mandatar N. M., N. M. și N. G., S. Român prin C. Local S. M., Ministerul Administrației și Internelor, s-a dispus

rectificarea C.F. nr.50430 S. M. în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâtului S. Român cu privire la suprafața de 15 m.p din nr.top.735/20/28 și înscrierea dreptului de proprietate al reclamantei; rectificarea C.F.7010 S. M., nr.top.1372, în sensul măririi suprafeței de la 12043 mp la 12177 mp( cu suprafața de 134 mp.) și înscrierea dreptului de proprietate al reclamantei cu privire la această suprafață de 134 mp,pentru suprafața de 12043 rămânând înscris dreptul de proprietate al pârâtului Ministerul Administrației și Internelor, radierea din C.F. nr.3641 S. M. nr.top.1176/1 a dreptului de proprietate al pârâților N. G. și N. M. pentru suprafața de 50 m.p. și înscrierea dreptului de proprietate al reclamantei, radierea din C.F.nr.54595 S. M. ( CF vechi 5990), nr.top.1176/2 a dreptului de proprietate al reclamantei pentru suprafața de 373

m.p. și înscrierea dreptului de proprietate al reclamantei pentru suprafața de 253,59 mp, pârâta N. E. urmând a fi înscrisă cu suprafața de 300 m.p. aferent nr.top. 1176/2/2-în baza titlului de proprietate .

Totodată s-a dispus rectificarea C.F.nr.54595 S. M., nr.top.1177/1/2 în sensul majorării suprafeței de la suprafața înscrisă de 71

m.p. la suprafața de 229,3 m.p. și nr.top.1177/2/2 în sensul majorării suprafeței de la suprafața înscrisă de 28 m.p. la suprafața de 50 m.p. și înscrierea suprafeței de 657,11 mp din nr.top 1178 în favoarea reclamantei, conform expertizei întocmite în cauză de ing. Sălăjan I. Leontin.

Prima instanță a admis excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtului M. A. N. și a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu acest pârât și a respins acțiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâții T. V. și B. G. .

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că reclamanta SC P. SA

B. a solicitat instanței în contradictoriu cu pârâta N. E., prin mandatar N. M., să dispună rectificarea CF 5990 S. nr. top. 1178,1177/_ /2/2 și 1176/2, conform folosinței părților precum și a schițelor de dezmembrare existente. În susținerea acțiunii reclamanta a învederat că deține suprafața de 1389 mp teren împrejmuit pe care este amplasată o benzinărie din anul 1969. Terenul aferent topograficelor ce urmează a fi rectificate este folosit dintotdeauna de părți, în mod pașnic, atât reclamanta cât și pârâta deținând titlu de proprietate și schiță de dezmembrare, potrivit căreia topograficul 1176/2 revine ambelor părți, aspect ce contravine folosinței terenului.

Prin cererea formulată la data de 2 martie 2008, reclamanta a chemat în judecată și pârâții M. A. N. -Unitatea Militară cu sediul în S. M.

, B. G. și S. Român prin C. Local S. M. .

Pârâtul M. A. N. ,prin întâmpinarea depusă la data de 01 aprilie 2009 a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, învederând că nu deține în prezent imobile în S. M. și nu figurează ca proprietar tabular, în CF 7010 nr. top. 1372 fiind Ministerul Administrației și Internelor.

Prin cererea formulată la data de 12 mai 2009 reclamanta a chemat în judecată și pe pârâții Ministerul Administrației și Internelor, B. G., S. Român prin C. Local S. M., N. G. și N. M. și T. V. .

Pârâtul Ministerul Administrației și Internelor, prin întâmpinarea formulată la data de 15 septembrie 2009 a învederat că acțiunea de rectificare formulată de reclamantă este inadmisibilă.

Pârâții N. E. prin mandatar N. M., N. M., T. V., B.

  1. , prezenți în instanță, nu s-au opus admiterii acțiunii, cu condiția de a nu le fi afectate limitele proprietății.

    Din actele de la dosar prima instanță a reținut că la data de_ i-a fost eliberat pârâtei N. E. titlul de proprietate nr. 45616/74 pentru suprafața de 300 mp teren situat în S. M., la locul numit Acasă. Din expertiza efectuată în dosar nr._ a rezultat că acest teren este poziționat pe parcele din CF 5990 cu nr.top. 1176/2, având ca proprietar pe reclamantă.

    Astfel, prin sentința civilă nr. 2486/_ a Judecătoriei S. M. rămasă definitivă ca urmare a respingerii apelului prin decizia civilă nr. 62/A/2009 a T. ui M., s-a dispus rectificarea CF 5990 S. M. nr. top. 1176/2 în sensul radierii dreptului de proprietate al reclamantei din prezenta cauză, cu privire la parcela aferentă nr. top. 1176/2/2 în suprafață de 300 mp după dezmembrare, dispunându-se intabularea în CF 5990 nr. top. 1176/2/2 a dreptului de proprietate al pârâtei din prezenta cauză, N. E.

    ,asupra terenului cuprins în titlul de proprietate (fila 1-2).

    Prin expertiză topografică de către ing. Sălăjan I. (filele 38-39, 198-211) s-a stabilit că în conformitate cu certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M03, nr. 5298/_ emis pe seama reclamantei suprafața de teren aflată în proprietatea exclusivă a acesteia este de 1389 mp.

    În baza acestui act reclamanta și-a înscris dreptul de proprietate în CF 5990 S. M. nr. top. 1178(663 mp), nr. top. 1177/1/2(71 mp), nr. top. 1177/2/2(28 mp) și nr.top. 1176/2(627 mp).

    Ca urmare a identificării și măsurării terenului expertul a stabilit că terenul reclamantei este compus din următoarele nr. top:

    1. nr.top. 735/20/28 în suprafață de 15 mp, cuprins în CF 5A(transcris în CF 50430 S. ), teren înscris pe S. Român

    2. nr.top. 1372 în suprafață de 134 mp, înscris în CF 7010(CF nou 22064 și 22065) teren înscris pe Ministerul Administrației și Internelor

    3. nr.top. 1178 în suprafață de 657,11 mp înscris în CF 5990 (CF nou 54595)- teren înscris pe reclamantă

    4. nr.top. 1176/2 în suprafață de 253,59 mp, înscris în CF 5990(CF nou 54595)- teren înscris pe pârâta N. E. în baza titlului de proprietate.

      Cu privire la terenul aferent nr.top. 1176/2/2 în suprafață de 300 mp, instanța a dispus intabularea pârâtei N. E. prin sentința civilă nr. 2486/2008 a Judecătoriei S. M., în baza titlului de proprietate, astfel că nu mai poate dispune în sens contrar în prezenta cauză.

    5. nr.top. 1176/1 în suprafață de 50 mp din CF 3641, proprietatea tabulară a pârâților N. G. și N. M.

    6. nr.top. 1177/1/2 în suprafață de 229,3 mp din CF 5990(CF nou 54595), proprietatea tabulară a reclamantei, aflat în folosința pârâtului T. V.

    7. nr.top. 1177/2/2 în suprafață de 50 mp din CF 5990 (CF nou 54595) proprietatea tabulară a reclamantei, aflat în folosința pârâtului B. G.

Raportat la concluziile expertizei și dispozițiile art. 34 pct. 4 din Legea 7/1996, prima instanță a considerat că este necesară rectificarea situației tabulare, care nu corespunde cu amplasamentul terenului sub aspectul modului de folosință și, în consecință, a dispus rectificarea cărților funciare potrivit dispozitivului menționat anterior.

Reținând că pârâtul M. A. N. nu deține teren ce o viză pe reclamantă, prima instanță a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a acestui pârât și a respins acțiunea formulată împotriva lui.

Cum rectificarea stabilită nu era afectată proprietatea pârâților T. V. și B. G., prima instanță a respins și acțiunea formulată în contradictoriu cu acești pârâți.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâții Municipiul S. M. prin Primar și Ministerul Administrației și Internelor.

Apelantul Municipiul S. M. a învederat instanței că motivele de apel le va formula ulterior, iar apelantul Ministerul Administrației și Internelor s-a obligat să depună motivele de apel până la prima zi de înfățișare.

La data de_ apelantul Ministerul Administrației și Internelor a depus o cerere de retragere a apelului declarat împotriva sentinței civile nr. 2659 din data de_, pronunțată de Judecătoria Sighetu Marmației.

Potrivit art. 298 Cod procedură civilă, dispozițiile de procedură privind judecata în primă instanță se aplică și în instanța de apel, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în prezentul titlu.

Art. 246 al. 1 Cod procedură civilă prevede că reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă, al. 3 stabilind că dacă renunțarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, instanța, la cererea pârâtului, va obliga pe reclamant la cheltuieli.

Având în vedere cererea formulată la data de_ T., în baza art. 246 coroborat cu art. 298 Cod procedură civilă, va lua act de manifestarea de voință a apelantului Ministerul Administrației și Internelor în sensul renunțării la judecata cererii de apel declarate împotriva sentinței civile nr. 2659 din data de_, pronunțată de Judecătoria Sighetu Marmației.

În ce privește apelul formulat de Municipiul S. M., în ședința publică din data de_ instanța a invocat excepția netimbrării cererii de apel.

Analizând cu prioritate excepția invocată conform art. 137 al. 1 Cod procedură civilă, T. a reținut următoarele:

Cererea de apel formulată de apelantul Municipiul S. M. nu a fost timbrată, deși acestuia recurentei i s-a pus în vedere obligația timbrării ei cu 4 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar încă de la înregistrare, prin citația pentru primul termen de judecată.

Potrivit art. 20 alin. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru cu completările ulterioare, taxele de timbru se plătesc anticipat.

Conform art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997, neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii.

Potrivit art. 9 din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, cererile pentru care se datorează timbru judiciar nu vor fi primite și înregistrate, dacă

nu sunt timbrate corespunzător, iar în cazul nerespectării dispozițiilor prezentei ordonanțe, se va proceda conform prevederilor legale în vigoare referitoare la taxa de timbru.

Cum apelatul Municipiul S. M. nu a dovedit plata taxei de timbru și a timbrului judiciar nici după ce a fost citat cu această mențiune, în baza art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997 cu modificările ulterioare și art. 9 din O.G. nr. 32/1995 T. va anula ca netimbrat apelul declarat de acest apelant împotriva sentinței civile nr. 2659 din data de_, pronunțată de Judecătoria Sighetu Marmației.

Fără cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:

Admite excepția netimbrării cererii de apel formulate de apelantul Municipiul S. M. prin Primar și, în consecință:

Anulează ca netimbrat apelul declarat de către apelantul Municipiul S.

M. prin Primar, cu sediul în S. M., str. B. V. nr.14, județul M. împotriva sentinței civile nr. 2659 din data de_, pronunțată de Judecătoria Sighetu Marmației;

Ia act de renunțarea apelantului Ministerul Administrației și Internelor, cu sediul în B., P. R., nr.1A, sector1 la judecata apelului declarat împotriva sentinței civile nr. 2659 din data de_, pronunțată de Judecătoria Sighetu Marmației;

Definitivă.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de_ .

PREȘEDINTE

J. ECĂTOR

GREFIER

G. Brîndușa

S.

T.

A. Ana

Roman M.

Red.tehnored.G.B. Ex. 12/_

J. . fond U. L.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 138/2013. Rectificare carte funciară