Decizia civilă nr. 143/2013. Obligatie de a face
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 143/A/2013
Ședința publică din 7 noiembrie 2013 Instanța constituită din :
PREȘEDINTE: A. A C. JUDECĂTOR: ANA I.
G.: C. B.
S-au luat în examinare apelul declarat de către pârâta P. O. R.
C. împotriva sentinței civile nr. 575 din 10 aprilie 2013, pronunțată de Tribunalul Maramureș, în dosarul nr._, privind și pe intimata P.
R. U. CU R. G. -C. C., având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în cauză se prezentă reprezentantul pârâtei apelante P. O. R. C., avocat R. Ciprian George, cu împuternicire avocațială la dosar, reprezentanta reclamantei intimate P.
R. U. cu R. G. C. C., avocat Duță Alexandra, cu împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că la data de 1 noiembrie 2013, s-a depus la dosar, prin registratura instanței, din partea reclamantei intimate P. R. U. cu R. G. C. C., întâmpinare prin care solicită respingerea apelului.
Reprezentantul pârâtei apelante depune la dosar un program al slujbelor în Biserica O. R. C. și un extras din registrul privind înregistrarea botezurilor. La cererea instanței de a preciza dacă acesta este programul slujbelor în Biserica O. R. C., depus la instanța de fond și data modificării acestui program, reprezentantul apelantei arată că nu poate preciza dacă programul slujbelor depus la acest termen a fost modificat și eventual, data la care a fost modificat, însă arată că acesta este programul la data de_ .
La întrebarea instanței, reprezentanții ambelor părți arată că nu au reușit să soluționeze litigiul pe calea medierii.
Nemaifiind cereri sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în susținerea apelului.
Reprezentantul pârâtei apelante P. O. R. C., solicită admiterea apelului, rejudecarea cauzei și în consecință respingerea acțiunii formulate de P. R. U. cu R. G. -C. C., cu cheltuieli de judecată.
În susținerea apelului, reprezentantul apelantei arată că instanța de fond nu a luat în considerare faptul că în prezent există o disproporție evidență între numărul credincioșilor ortodocși și cei greco-catolici din localitatea C., diferență care nu justifică stabilirea unui program al slujbelor pentru credincioșii greco-catolici. În prezent din numărul de 12 credincioși greco-catolici au rămas doar 6 credincioși, fapt dovedit cu extrasul din registrul botezurilor depus astăzi în instanță, că numărul de 6 credincioși greco-catolici nu impune stabilirea unui program al slujbelor
pentru aceștia, program care afectează programul slujbelor credincioșilor ortodocși, așa cum se desfășoară el, conform programului depus astăzi în instanță.
Reprezentanta reclamantei intimate P. R. U. cu R. G. C.
C., solicită respingerea apelului ca nefondat pentru motivele invocate prin întâmpinarea depusă la dosar, cu cheltuieli de judecată conform chitanței pe care o depune la dosar. Hotărârea instanței de fond este legală, a fost pronunțată având în vedere programul comunicat de apelantă instanței de fond, iar programul de desfășurare a slujbelor cultului greco- catolic se situează în afara programului de desfășurare a slujbelor cultului ortodox.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 4501/_ a Judecătoriei Baia Mare, a fost s-a luat act de renunțarea reclamantei P. R. U. cu R. G. C.
C. la judecarea capetelor de acțiune având ca obiect restituirea proprietății înscrisă în CF 192 C., nr. top 1,2 și 3, a fost respinsă excepția inadmisibilității și prematurității acțiunii.
Prin aceeași sentință a fost admisă în parte cererea reclamantei P.
R. U. cu R., G. C. C. și în consecință, a fost obligată pârâta să permită accesul reclamantei în biserica ortodoxă din C., precum și pe terenul aferent acesteia în vederea îndeplinirii ritualurilor religioase în zilele de duminică și sărbători religioase, între orele 08:00 - 09:30 și 19:30
- 21:00.
Prin decizia civilă nr. 236/A_ a T. ui Maramureș au fost admise apelurile declarate de reclamantă și pârâtă, a fost anulată sentinței civile nr. 4501/11 mai 2011 a Judecătoriei Baia Mare, iar cauza trimisă spre rejudecare în primă instanță T. ui Maramureș.
În rejudecare, prin sentința civilă nr. 575 din 10 aprilie 2013, pronunțată de Tribunalul Maramureș, a fost admisă acțiunea civilă formulată de reclamanta P. R. U. cu R. G. C. C. în contradictoriu cu pârâta P. O. R. C. și în consecință:
A fost obligată pârâta să permită reclamantei accesul în Biserica din localitatea C., pe terenul aferent acesteia și în incintele aparținătoare bisericii, toate identificate în CF 192 C. nr. topo 1, în vederea îndeplinirii ritualurilor religioase, după următorul program: zilnic între orele 9-11 și duminica și în sărbători legale între orele 7-8 și 19-21.
S-a luat act de renunțarea reclamantei la judecarea capetelor de cerere privind restituirea următoarelor proprietăți: biserică și teren aferent- nr. topo 1, casă și teren aferent-nr. topo 2 și teren-nr. topo 3, toate înscrise în CF 192 C. .
A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele: Conform înscrierilor de sub A+1 și B.1 din CF 192 C., proprietarul tabular al imobilului indicat în petit este reclamanta. Intabularea acesteia s-a făcut cu titlu de comasare la_ . Situația tabulară a rămas neschimbată până azi, cu toate că, în baza Decretului nr. 358/2 decembrie 1948 pentru stabilirea situației de drept a fostului cult greco catolic și a Decretului nr. 177/1948 pentru regimul general al cultelor religioase, cultul greco catolic a încetat a mai exista, iar averea mobilă și imobilă aparținând organizațiilor și instituțiilor statutare ale acestui cult a
trecut de drept în proprietatea statului, cu excepția expresă a averii parohiilor, care a revenit cultului ortodox. În acest context, averea Parohiei
G. Catolice C. a revenit pârâtei parohia O. R. C., iar biserica a servit desfășurării ritualurilor sale religioase.
Prin Decretul nr. 9/31 decembrie 1989 a fost abrogat Decretul nr. 358/1948, urmare cărui fapt Biserica R. U. cu R. (G. C. ) este recunoscută oficial, iar organizarea și funcționarea acesteia se face în conformitate cu regimul juridic general al cultelor religioase din România.
Prin Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor a fost abrogat Decretul nr. 177/1948 cu modificările și completările ulterioare. În conformitate cu dispozițiile art. 8 alin. (1) din lege, cultele recunoscute sunt persoane juridice de utilitate publică, care se organizează și funcționează în baza prevederilor constituționale și ale prezentei legi, în mod automat, potrivit propriilor statute sau coduri canonice, așa cum sunt menționate în statutele și codurile canonice proprii, dacă îndeplinesc cerințele prevăzute de acestea.
Episcopia R. U. cu R. G. C. de Maramureș, în calitate de for superior al instituțiilor și organizațiilor greco catolice din Eparhia Maramureșului, prin scriptul denumit Atestare nr. 154/_ a precizat că
P. G. C. C. funcționează legal și figurează în schema de funcțiuni și personal a Eparhiei Maramureșului, aprobată de Secretariatul de Stat pentru Culte.
Reclamanta se legitimează activ și își dovedește calitatea procesuală activă necesară promovării și susținerii acțiunii.
Cererea vizează o obligație de a face, de îndeplinirea căreia este ținută pârâta în calitatea sa de detentor al bunului asupra căruia poartă obligația, precum și în calitate de persoană juridică obligată să respecte libertatea conștiinței. Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 29 din Constituția României, libertatea gândirii și a opiniilor, precum și libertatea credinței religioase nu pot fi îngrădite sub nicio formă; libertatea conștiinței este garantată, ea trebuind să se manifeste în spirit de toleranță și respect reciproc.
Art. 9 din Legea nr. 489/2006 statuează că în România nu există religie de stat, precum și faptul că în fața legilor și a autorităților publice cultele sunt egale. Statul, prin autoritățile sale, nu va promova și nu va favoriza acordarea de privilegii sau crearea de discriminări de vreun cult. Ori, pârâta, prin comportamentul său, împiedică libertatea exercitării de către reclamantă a activităților religioase, cu toate că prin art. 13 alin. (1) din lege se prevede că, raporturile dintre culte, precum și cele dintre asociații și grupuri religioase se desfășoară pe baza înțelegerii și respectului reciproc.
Acțiunea reclamantei are ca temei și dispozițiile art. 9 alin. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (izvorâte din art. 18 a Declarației Universale a Drepturilor Omului), potrivit cărora: "Orice persoană are dreptul la libertatea de gândire, de conștiință și de religie; acest drept include libertate de a-și schimba religia sau convingerea, precum și libertatea de a-și manifesta religia sau convingerea în mod individual sau în colectiv, în public sau în particular, prin cult, învățământ, practici și îndeplinirea ritualurilor";.
Din această perspectivă nu are nicio relevanță numărul credincioșilor aparținând unui cult, astfel cum susține pârâta. Libertatea este garantată fiecărei persoane, fiecărui individ în parte, indiferent de numărul credincioșilor din parohie aparținând cultului greco catolic.
Mai mult, cum se statuează în decizia civilă nr. 14/A/5 februarie 2009 a Curții de Apel C., aserțiunea prin care se face trimitere la numărul de credincioșii greco catolic redus față de numărul mare al credincioșilor ortodocsi, nu poate servi ca temei al apărării pârâtei în sensul respingerii cererii de chemare în judecată din două motive:
Trecerea a lăcașului de cult din proprietatea reclamantei în proprietatea pârâtei a fost abuzivă, ignorându-se prevederile Decretului nr. 177/1948, cu referire la necesitatea unei hotărâri judecătorești, în condițiile în care acest Decret, cât și Decretul nr. 358/1948 contraveneau însăși Constituției în vigoare la acel moment.
Instanța a apreciat că în prezent credincioșii ortodocși din localitatea
C. nu doresc să părăsească cultul ortodox pentru a reveni la cultul greco catolic căruia i-au aparținut cândva, dar o asemenea împrejurare de fapt, chiar reală, nu împietează cu nimic asupra îndreptățirii reclamantei de a revendica lăcașul de cult și, cu atât mai mult, în cazul nostru de a pretinde dreptul de a oficia ceremonialul religios în acel locaș, având în vedere faptul că proprietatea a aparținut Parohiei greco catolice, ca entitate juridică, cu personalitate juridică proprie, iar nu unui anumit număr de credincioși de un anumit cult, ori unei anumite comunități religioase, înțelegând prin aceasta pe credincioșii aparținând respectivei comunități dintr-o anumită localitate.
Față de această situație, interesul legitim și cauza acțiunii reclamantei au fost apreciate ca fiind evidente.
În temeiul obligațiilor pe care și le-a asumat prin actele normative enumerate mai sus, precum și prin ratificarea la data de 31 octombrie 1974 (prin Decretul Consiliului de Stat nr. 212/31 octombrie 1974) a Pactului internațional cu privire la drepturile civile și politice (care în art. 18 prevede libertatea credinței) Statul Român s-a angajat la respectarea și garantarea drepturilor pe care le reglementează pactul, tuturor persoanelor aflate pe teritoriul sau sub jurisdicția sa; de asemenea, s-a angajat la adoptarea tuturor măsurilor legislative sau de alt ordin, de natură a conduce la recunoașterea pe plan național a drepturilor înscrise în cuprinsul său.
De aceea, în fața modalității în care pârâta procedează, reclamanta este îndrituită la a apela la ajutorul justiției, ca putere de stat, pentru a se asigura credincioșilor respectarea dreptului la exercitarea credinței într-un cadru organizat, civilizat și demn.
Așa cum rezultă din conținutul acțiunii precizate și așa cum ambele părți au confirmat, reclamanta a solicitat asigurarea accesului în lăcașul de cult conform unui program pentru desfășurarea activităților religioase fără a afecta posibilitatea pârâtei de a desfășura propriile activități în același locaș de cult.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel în termenul legal P. O.
R. C., solicitând schimbarea sentinței în sensul respingerii acțiunii și obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată în fond și apel.
În motivarea apelului s-a arătat că instanța de fond nesocotește că dreptul la respectarea libertății credinței ortodoxe revine și pârâtei, că acest drept nu poate fi îngrădit sub nicio formă, fiindu-i garantat prin Constituție. Hotărârea instanței de fond nu face altceva decât să discrimineze cultul ortodox, acordând o poziție privilegiată celui greco-catolic, care vine în contradicție cu dispozițiile art. 9 din Legea nr. 489/2006, potrivit cărora, în fața legii, dar și a autorităților publice, cultele sunt egale.
Considerentele hotărârii instanței de fond au în vedere doar drepturile și interesele reclamantei, pentru că în virtutea dispozițiilor art.9
alin. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, orice persoană are dreptul la libertatea de gândire, de conștiință și religie. În condițiile în care marea majoritate a membrilor comunității sunt de religie ortodoxă, iar din cele două familii, un număr de 12 persoane și-au schimbat convingerea religioasă, rămânând doar 6 persoane ce aparțin cultului greco-catolic, soluția pronunțată de instanța de fond dăunează serviciului religios ortodox, impus și stabilit prin canoanele bisericești.
Instanța nu a ținut seama de faptul că programul liturgic zilnic nu este și nu poate fi unul fix, fiind impus de fiecare săptămână a calendarului,adaptat în așa fel încât să poată sluji sărbătorilor săptămânale, conform canoanelor bisericești, obligatorii pentru fiecare parohie.
Disproporția evidentă între numărul credincioșilor ortodocși și cei greco-catolici din localitatea C. nu justifică programul stabilit de instanța de fond.
Prin întâmpinarea depusă, intimata P. R. U. cu R. G. -C.
C. s-a opus admiterii apelului, invocând în sprijinul poziției sale dispozițiile art. 29 din Constituția României și art. 9 din Legea nr. 489/2006, potrivit cărora, în fața legii și a autorităților publice, cultele sunt egale.
Motivul apelantei referitor la faptul că numărul de credincioși greco- catolici redus față de numărul mare al credincioșilor ortodocși în sprijinul cererii de respingere a acțiunii este nejustificat, având în vedere că trecerea lăcașului de cult din proprietatea intimatei în proprietatea apelantei a
fost abuzivă, că disproporția dintre numărul de credincioși nu impietează cu nimic dreptul lor de a pretinde oficierea ceremonialului religios în acel lăcaș.
Critica adusă hotărârii instanței de fond că programul stabilit împiedică desfășurarea normală a ritualului religios de către cultul ortodox este nefondată, pentru că programul a fost stabilit în favoarea reclamantei în afara orelor de desfășurare a ritualurilor cultului ortodox, așa cum acesta au fost comunicate prin adresă primei instanțe.
Examinând apelul declarat, prin prisma motivelor invocate, curtea apreciază că este nefondat și în consecință, în baza art. 296 alin.1 Cod proc.civ., urmează să-l respingă pentru următoarele considerente:
Acțiunea promovată de reclamantă are ca obiect obligație de a face, constând în asigurarea accesului, conform unui program, pentru desfășurarea activităților religioase, fără a afecta pârâta în desfășurarea propriilor activități în lăcașul de cult și nu revendicarea proprietății care i-a aparținut anterior Decretului nr. 358/1948 și nr. 177/1948.
Așa cum s-a reținut de instanța de fond, în baza Decretului nr. 358/1948, lăcașul de cult proprietatea reclamantei situat în comuna Chiuzabia, a fost trecut abuziv, în proprietatea Parohiei Ortodoxe Române
C., biserica fiind folosită pentru desfășurarea ritualurilor sale religioase.
Prin Decretul nr. 9/_ a fost abrogat Decretul nr. 358/1948 iar
P. R. U. cu R. G. C. este recunoscută oficial, iar organizarea și funcționarea acesteia se va face în conformitate cu regimul juridic general al cultelor religioase din România.
Art. 9 alin. 1 și 2 din Legea nr. 489/2006, privind regimul juridic al cultelor din România prevede că "în România nu există religie de stat, precum și faptul că în fața legilor și autorităților publice, cultele sunt
egale. Statul, prin autoritățile sale, nu va promova și nu va favoriza acordarea de privilegii sau crearea de discriminări de vreun cult";.
Art. 13 alin. 1 din același act normativ prevede că "raporturile dintre culte, precum și cele dintre asociații și grupuri religioase, se desfășoară pe baza înțelegerii și respectului reciproc";.
Art. 9 alin. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului prevede că "orice persoană are dreptul la libertatea de gândire, de conștiință și religie; acest drept include libertatea de a-și schimba religia sau convingerea, precum și libertatea de a-și manifesta religia sau convingerea în mod individual sau colectiv, în public sau în particular, prin cult, învățământ, practici și îndeplinirea ritualurilor";.
Din perspectiva acestor texte, poziția pârâtei de opoziție la stabilirea unui program în vederea îndeplinirii ritualurilor religioase specifice cultului greco-catolic, este nefondată. Programul a fost stabilit de instanța de fond în afara orelor de desfășurare a ritualurilor religioase ale cultului ortodox și ținând seama de programul de desfășurare a acestor ritualuri, program depus la instanța de fond de către însăși pârâta P. O. C. .
Prin urmare, programul depus de pârâtă la dosarul cauzei în data de_, cu ocazia soluționării apelului, curtea constată că este modificat față de cel avut în vedere de instanța de fond cu ocazia soluționării pe fond a cauzei și este apreciat de instanță ca fiind întocmit pro causa. De altfel, reprezentantul apelantei a arătat că nu poate preciza dacă programul slujbelor depus la acest termen a fost modificat și eventual, data la care a fost modificat, însă arată că acesta este programul la data de_ .
Situația conflictuală dintre cele două pârâte putea fi rezolvată pe cale amiabilă prin înțelegerea reprezentanților celor două culte însă acest lucru nu s-a realizat, datorită refuzului constant al părții ortodoxe, întemeiat pe faptul că numărul credincioșilor greco-catolici este redus în raport cu numărul credincioșilor ortodocși.
Faptul că marea majoritate a credincioșilor greco-catolici au îmbrățișat religia ortodoxă cu ocazia desființării cultului greco-catolic, credincioșii greco-catolici rămânând într-un număr redus, nu justifică interzicerea oficierii serviciului religios și de către credincioșii greco-catolici, în condițiile în care, prin programul stabilit de către instanța de fond nu este afectat programul de desfășurare al ritualurilor cultului ortodox.
Prin urmare, acțiunea reclamantei a fost legal admisă prin raportare la textele legale reținute anterior, cât și prin raportare la dispozițiile art.
21 și 29 din Constituția României, acest din urmă articol prevăzând că libertatea credinței religioase nu poate fi îngrădită sub nicio formă.
Urmare respingerii apelului, în baza art. 274 Cod proc.civ., fiind în culpă procesuală, apelanta P. R. O. C. va fi obligată să plătească intimatei P. R. U. cu R. G. -C. C. suma de 1500 lei, cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariu avocat conform chitanței de la fila 18.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca nefondat apelul declarat de pârâta P. O. R. C. împotriva sentinței civile nr. 575 din 10 aprilie 2013 a T. ui Maramureș, pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.
Obligă pe numitul apelant P. | O. | R. | C. | să plătească | |
intimatei P. R. U. cu R. | G. | -C. | C. | suma de 1500 lei, |
cheltuieli de judecată în apel.
Decizia este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Dată și pronunțată în ședința publică din 7 noiembrie 2013.
PREȘEDINTE | JUDECĂTOR | G. | ||
A. A. C. | ANA I. | C. | B. |
Red. IA dact. GC 4 ex/_
Jud.primă instanță: D.W.
| ← Decizia civilă nr. 101/2013. Obligatie de a face | Încheierea civilă nr. 150/2013. Obligatie de a face → |
|---|
