Decizia civilă nr. 16/2013. Prestație tabulară
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr. _
Cod operator de date cu caracter personal 3184
DECIZIA CIVILĂ Nr. 16/A/2013
Ședința publică de la 15 Ianuarie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE D. T.
Judecător M. O. -S. Grefier C. -S. Ș.
Pe rol fiind judecarea apelului declarat de apelant B. B., apelant
B. S. I., împotriva Sentinței civile nr. 17779/_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C. -N., privind și pe intimat M. C.
N. R. AL S. R., intimat M. I. CU DP A. LA C. A. O.
SS, intimat M. V. CU DP A. LA C. A. O. SS
, intimat M. F. P., având ca obiect prestație tabulară.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților. Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată faptul că la data de_ s-a depus la dosar din partea reprezentantei intimaților M. un script la care se anexează împuternicirea avocațială.
Instanța constată că mersul dezbaterilor și cuvântul părților în susținerea apelului a fost consemnat în încheierea ședinței publice din data de_, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față constată următoarele:
Reține că Judecătoria Cluj-Napoca, prin Sentința civilă nr. 17779/_,
pronunțată în dosar nr._, a admis excepția inadmisibilității invocată de pârâții M. V., M. I. și M. Finanțlelor P. și a respins cererea de chemare in judecată formulată de reclamanții B. B. și B. Susane I., in contradictoriu cu pârâții M.
C. -N. Prin Primar, M. F. P., M. I. și M. Victora, ca inadmisibilă.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut în esență următoarele:
După cum s-a arătat in cererea de chemare în judecată precizată în ceea ce privește temeiul juridic la termenul din data de_, obiectul principal al prezentei cauze îl constituie revendicarea imobilului apartament nr. 4 situat in C. -N. str. P. nr. 9-13 care, potrivit susținerilor reclamanților ar fi fost preluat abuziv de Statul Român.
Conform înscrierilor din cartea funciară nr. 30011 C. de sub B4,6, imobilul a fost preluat de către Statul Român in baza deciziilor nr. 618/1979 respectiv nr. 209/1980, în temeiul Decretului nr. 223/1974 de la proprietarii B. Balaj si B. Zsuzsanne I. .
Având in vedere că imobilul solicitat de reclamanți a fost preluat in temeiul decretului nr. 223/1974 si susținerile reclamanților referitoare la neconstituționalitatea acestui act normativ, față de dispozițiile art. 2 lit. h)
din Legea nr. 10/2001, imobilul pretins de reclamanți intra în domeniul de aplicare a Legii nr. 10/2001. Reclamanții nu au negat niciodată acest lucru, dimpotrivă, au recunoscut că s-au judecat pentru acest imobil in temeiul Legii nr. 10/2001.
Prin dispoziția primarului s-a respins cererea de reconstituire înregistrata sub nr. 2850/2001 de către reclamanți, pe motiv că nu îndeplinește condițiile prevăzute de Legea nr. 10/2001 (f. 17). Reclamanții s-au adresat și instanței de judecată solicitând in temeiul Legii nr. 10/2001 să se constate preluarea abuzivă a apartamentului nr. 4 din imobilul situat in C. -N., str. P. nr. 9-13. Prin sentința civilă nr. 9207/2003 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca in dosarul nr. 8321/2003 s-a respins ca inadmisibilă cererea formulată de reclamanți. Soluția a fost menținută de instanța de apel prin Decizia nr. 134/A/2005 pronunțată în dosarul nr. 225/2004 si a rămas irevocabilă prin decizia nr. 1855/R/2005 a Curtii de Apel C. . S-a reținut de către instanțele de judecată că solicitarea reclamanților având ca obiect restituirea imobilului in temeiul Legii nr. 10/2001 este inadmisibilă deoarece notificarea nu s-a efectuat in forma prevăzută de art. 21 al. 1-3 (in forma inițială, anterior republicării Legii nr. 10/2001), respectiv prin intermediul unui executor judecătoresc. Se rețin considerentele instanței de recurs, intrate in puterea lucrului judecat, conform cărora normele care reglementează forma notificării in baza Legii nr. 10/2001 sunt norme imperative si ocrotesc un interes general. Se mai reține că reclamanții nu au respectat art. 21 al. 1-3 din Legea nr. 10/2001 (in redactarea anterioara republicării, in prezent art. 22 ) si acesta a fost motivul pentru care cererea lor de restituire a imobilului apartament nr. 4 din C. -N. str. P. nr. 9-13 a fost respinsă.
Conform Deciziei nr. 33/_ pronunțată ca urmarea soluționării recursului in interesul legii de Înalta Curte de Casație si Justiție - "Concursul dintre legea specială și legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale, conform principiului specialia generalibus derogant, chiar dacă acesta nu este prevăzut expres în legea specială.
În cazul în care sunt sesizate neconcordanțe între legea specială, respectiv Legea nr. 10/2001, și Convenția europeană a drepturilor omului, aceasta din urmă are prioritate. Această prioritate poate fi dată în cadrul unei acțiuni în revendicare, întemeiată pe dreptul comun, în măsura în care astfel nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securității raporturilor juridice.";
In prezenta cauză nu se poate vorbi de o neconcordanță dintre legea specială si Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Conduita reclamanților care nu au înțeles să îndeplinească formalitățile necesare conform Legii nr. 10/2001 nu poate justifica admisibilitatea acțiunii în temeiul dreptului comun, reprezentat de art. 480 C.civ. (vechi). În motivarea acțiunii, reclamanții invocă prioritatea Convenției si fac referire Protocolul nr. 1, respectiv la faptul că, față de caracterul abuziv al preluării nu ar fi
pierdut niciodată calitatea de proprietari,
Acest susțineri nu sunt întemeiate. Conform jurisprudenței constante a Curtii EDO, la care se face referire si in decizia nr. 33/2008 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, Protocolul nr. 1 al Convenției nu poate fi interpretat în sensul in care ar avea ca efect restrângerea libertății statelor contractante de a alege condițiile în care acceptă să restituie bunurile ce le-au fost transferate înainte ca ele să ratifice Convenția. Exigențele impuse statelor de Conventie vizează aplicarea corectă și coerentă a soluțiilor adoptate in vederea restituirii bunurilor confiscate anterior ratificării convenției. In cazul reclamanților, cerința de formă a notificării inserată in Legea nr. 10/2001, se
încadrează in măsurile pe care Statul Român a înțeles să le pretindă in procedura restituirii imobilelor, in virtutea marjei de apreciere de care beneficiază în acest domeniu.
Conduita reclamanților care nu au ințeles să respecte cerințele legii speciale in domeniu, nu poate avea ca efect admisibilitatea unei acțiuni întemeiate pe dreptul comun. Decizia nr. 33/2008 data de Inalta Curte de Casatie si Justitie este explicită sub acest aspect. Astfel, in speță, deoarece imobilul solicitat intra in domeniul de aplicare al Legii nr. 10/2001, reclamanții erau datori să acționeze doar in temeiul acestei legi, conform principiului specialia generalibus derogant.
Îndreptățirea reclamanților la formularea unei noi acțiuni întemeiată dreptul comun-acțiune in revendicare-, după 6 ani de la respingerea cu caracter irevocabil a cererii întemeiate pe legea specială, ar aduce atingere securității circuitului civil și dreptului de proprietate de care beneficiază pârâții M., care sunt titularii unui "bun"; in accepțiunea dată acestei noțiuni de jurisprudența CEDO referitoare la art. 1 din Protocolul 1 CEDO . Pârâții M. au dobândit in proprietate imobilul solicitat de reclamanți prin contractul nr. 30656/_ si sunt înscriși in cartea funciară in calitate de proprietari din_ (f. 11).
Pentru considerentele mai sus expuse, in temeiul art. 2 din Legea nr. 10/2001, art. 3304 C.pr.civ si a Deciziei nr. 33/2008 pronunțată de I., instanța a reținut că excepția inadmisibilității este întemeiată.
Deoarece acțiunea în revendicare este cererea principală din acțiunea formulată de reclamanți, soluția dată se impune si cu privire la cererile subsidiare si accesorii ale acțiunii, având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare nr. 30656/_ încheiat cu pârâții M., restituirea in natura a imobilului respectiv efectuarea rectificărilor in cartea funciară.
Prin urmare instanța a respins în întregime ca inadmisibilă cererea formulată de reclamanții B. B. și B. Susane I. in contradictoriu cu pârâții M. C. -N. Prin Primar, M. F. P., M. I. și M. Victora.
Reclamanții B. S. I.,
identică cu B. Zsuzsanna I. în cartea funciara si soțul B. B.
, identic cu B. Balaj din c.f.nr. 30.011 C. in temeiul ari 282, 282 ind.1, 274 C.proc.civ,au formulat apel
prin care au solicitat admiterea apelului, casarea sent.civ.nr._ pronunțate de Judecătoria Cluj-Napoca în dos. nr._, reținerea spre rejudecare a cauzei și pe cale de consecința, admiterea acțiunii .
În motivare s-a arătat că instanța nu a analizat efectul autorității de lucru judecat cu privire la sentința civila nr.5533/2006 pronunțata de Judecătoria Cluj-Napoca in dos.nr.9259/2002 rămasa definitiva si irevocabila, prin care s-a constatat nulitatea absoluta a Deciziei nr.209/_ emisa de Comitetul executiv al Consiliului popular al județului C. -N. .Ori, tot prin Decizia nr.209/1980 a fost preluată și cota de ½ parte a apelantei din imobilul în litigiu.
În mod eronat instanța a reținut faptul ca in actualele condiții nu se mai poate promova o acțiune pe drept comun pentru revendicarea unui imobil preluat abuziv de către statul roman.
In acest sens, legislația in vigoare a statuat faptul ca in cazul in care sunt sesizate neconcordante intre legea speciala, respectiv Legea nr. 10/2001 si Convenția europeana a drepturilor omului, aceasta din urma are prioritate. Aceeași prioritate poate fi data unei acțiuni in revendicare
întemeiata pe dreptul comun, în măsura in care astfel nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securității raporturilor juridice.
Astfel, ari 480 cod civil (in vigoare la data promovării acțiunii) da vocație titularului dreptului de proprietate de a recurge la toate mijloacele legale, administrative sau judiciare pentru a obține recunoașterea acestui drept intr-o maniera pe care o considera adecvata finalității urmărite, iar privarea de proprietate poate fi justificata numai daca se demonstrează ca a intervenit pentru o cauza de utilitate publica și condițiile prevăzute de lege, în măsura in care răspunde principiului proporționalității și a unei juste despăgubiri.
Totodată, instanța de contencios european analizând dispozițiile Legii nr. 10/2001, a apreciat ca aceasta lege nu funcționează in prezent intr-un mod care ar putea conduce la acordarea efectiva la despăgubiri vechilor proprietari deposedați și nu ia in calcul prejudiciul real suferit de persoane private de bunurile lor. Cu atât mai mult cu cat înainte de intrarea acestei legi in vigoare, datorita unei absente prelungite a despăgubirii, este disproporționat nu doar cuantumul despăgubirii, ci și momentul acordării acesteia, față de momentul preluării.
Raportat la caracterul nelegal al preluării imobilului, apreciem ca subsemnații nu am pierdut niciodată calitatea de proprietari, fiind întrunite cerințele art. 1 din Protocolul nu la Convenția Europeana a Drepturilor Omului potrivit căruia: " Orice persoană fizică sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale".
In subsidiar, numai in situația in care nu va fi posibila restituirea in natura cu privire la despăgubirile solicitate, solicită acordarea de despăgubiri in echivalentul valorii lui de circulație calculată la data introducerii acțiunii.
Pe fondul cauzei,s- a arătat că Decizia de preluare nr.618/1979 a Consiliului popular al jud.C., este lovita de nulitate absoluta deoarece, nu a fost comunicata reclamantului, comunicarea fiind o condiție esențiala a valabilității ei. Dispoziția neputându-si produce efectele in lipsa acestei comunicări obligatorii, impuse prin lege, nu se poate efectua transferul dreptului de proprietate din patrimoniul reclamantului în patrimoniul statului.
Decretul nr. 223/1974 contravenea dispozițiilor art. 135 si art. 41 din Constituție din 1965 potrivit căreia dreptul de proprietate personala era ocrotit de lege, iar terenurile construcțiile puteau fi expropriate numai pentru lucrări de interes obștesc si cu plata unei juste despăgubiri
Același decret contravenea si Codului civil, potrivit căruia nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa afară numai pentru cauză de utilitate publică și primind o dreaptă prealabilă despăgubire, Declarației Universale a Drepturilor Omului si art. 1 din Protocol nr 1 la Convenția Europeana a Drepturilor Omului.
Prin perspectiva analizării acestor norme legale in vigoare la data emiterii deciziei atacate de preluare de către Statul Român a imobilului mai sus identificat proprietatea subsemnaților, in baza Decretului-nr. 223/1974, aceasta s-a făcut cu încălcarea normelor imperative ale legii.
Făcând aplicarea art. 6 din Legea nr. 213/1998, înalta Curte de Casație si Justiție - Secțiile Unite, prin decizia in interesul legii nr. V/2000, a statuat că persoanele care in perioada 6 martie 19" - 22 decembrie 1989, au fost deposedate nelegitim de proprietățile lor imobiliare, inclusiv in baza prevederilor Decretului nr. 223/1974, pot cere in justiție, pe calea acțiunii in
revendicare, recunoașterea dreptului lor de proprietate asupra acestor bunuri și ca urmare, restituirea lor.
Cu privire la nulitatea contractului de vânzare cumpărare încheiat intre paratul Statul roman prin organul specializat SC Constructardealul SA și familia M., acesta este lovit de nulitate având in vedere faptul ca este un act juridic de transmitere a dreptului de proprietate subsecvent preluării de către Statul R. al imobilului din litigiu, sens in care, actul subsecvent urmează soarta principalului.
Cu privire la petitul de rectificare a Înscrierilor de carte funciară, a apreciat ca, atâta timp cât dreptul de proprietate al S. Român si al numiților parați M. nu a fost dobândit in mod legal, in baza unui titlu valabil, se impune rectificarea cârtii funciare prin radierea înscrierilor sub B 4 -10 din c.f.30011 C. .
În drept: s-au invocat cu prioritate Convenția Europeana drepturilor Omului, Protocolul nr. 1 la Convenția Europeana a Drepturilor Omului, Declarația Universala a Drepturilor Omului, art. 480 Cod civil, L.213/1998, L.10/2001, disp.art.15 litp),r),s) din L14/1997, art. 24 lit.r) si s) din Ord.Min.Justiției nr.760/C/1999 (cu privire la scutirea taxării prezentei acțiuni), disp.art.274 Cod de proc.civ.
Intimatul M. C. -N., reprezentat prin Primar, E. Boc
,.a formulat întâmpinare
, prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiat a apelului declarat si, pe cale de consecința, menținerea ca temeinică și legală a Sentinței Civile nr. 17779/2012.
În motivare s-a arătat că reclamanții nu s-au conformat cerințelor îndeplinirii procedurii expres instituita prin art. 22 alin. 3 Legea 10/2001 ori, potrivit legislației romane, ei nu se pot prevala de necunoașterea legii, condițiile formale de depunere a notificării formulate in baza Legii 10/2001 fiind de ordine publica, apelanții reclamanți (in calitate de titulari ai dreptului de a depune notificare in baza Legii 10/2001 prin executor judecătoresc) fiind prezumați a fi avut cunoștința de această reglementare.
In cazul concursului dintre legea speciala si cea generala, rezolvarea este in favoarea reglementarilor speciale, conform principiului«. specialia generalibus derogant"* apreciind astfel ca reclamanții nu au drept de opțiune intre legea speciala si cea generala. Față de art. 480, 481 C.civ., reglementările Legii nr.10/2001 sunt speciale, de aceea pentru imobilele preluate abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice in perioada 6 martie - 22 decembrie 1989, care se găsesc in administrarea, folosința sau, după caz, exploatarea unităților si
instituțiilor publice, a regiilor autonome, societăților comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum si a organizațiilor cooperatiste, persoanele îndreptățite la restituire nu pot opta pentru formularea acțiunii
in revendicare direct la instanțele competente sau atacarea dispoziției de restituire in situația in care o consideră nelegală.
Pe de alta parte, dispozițiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, invocate, prevăd ca "pot fi revendicate de foștii proprietari sau de succesorii acestora, daca nu fac obiectul unei legi speciale de reparații". In acest sens, Legea nr. 10/2001 reglementează masuri reparatorii inclusiv pentru imobilele preluate fără titlu valabil, astfel ca, după intrarea in vigoare a acestui act normativ, nici dispozițiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 nu mai pot constitui temei pentru revendicarea unor imobile aflate in aceasta situație.
Pe de alta parte, Legea nr. 10/2001 instituie atât o procedura administrativa prealabilă, cat si anumite termene si sancțiuni menite sa
limiteze incertitudinea raporturilor juridice născute in legătura cu imobilele preluate abuziv de stat, astfel ca, in prezent Legea nr. 10/2001, in limitele date de dispozițiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, constituie dreptul comun in materia retrocedării imobilelor preluate de stat, cu sau fără titlu valabil, in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Numai persoanele exceptate de la procedura acestui act normativ, precum si cele care, din motive independente de voința lor, nu au putut sa utilizeze aceasta procedura in termenele legale, au deschisa calea acțiunii in revendicarea bunului incident litigiului, daca acesta nu a fost cumpărat, cu buna-credință si cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995 de către chiriași.
In concluzie, apelanții reclamanți nu se încadrează in niciuna dintre ipotezele enumerate anterior, întrucât nu sunt exceptați de la aplicarea dispozițiilor legii speciale, după cum nu a fost revelat niciun motiv independent de voința lor prin care ar fi probat imposibilitatea obiectiva de a urma procedura legii speciale (prin formularea notificării in condițiile imperativ impuse prin voința legiuitorului).
Aceasta soluție se impune justificat de faptul ca exercițiul aceluiași drept nu poate accepta existenta unui tratament juridic discriminator si ilegal cu privire la aceeași categorie de persoane, privind împrejurări de fapt si de drept similare, urmărind același scop, retrocedarea unor bunuri. Astfel, ca nu este admis ca in cadrul aceleiași categorii de persoane -proprietarii deposedați abuziv de stat in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, unii sa-și poată valorifica drepturile numai in cadrul legii speciale de reparație, iar alții sa poată acționa in justiție pe cale separata, nelimitat si in același scop, pentru a obține retrocedarea bunului, fapt contrar principiului stabilității si securității raporturilor juridice.
M. ivarea conform căreia preluarea este fără titlu valabil întrucât Decretul 223/1974 era in contradicție cu prevederile Constituției din 1965 si a Declarației Universale a Drepturilor Omului nu poate fi luata in considerare, întrucât in considerarea valabilității titlului statului la preluare, aspectul esențial este, daca la acel moment, s-a respectat ad literam actul normativ care constituia temeiul juridic al preluării.
Prin urmare, daca preluarea in proprietatea S. R. s-a făcut in baza unui act normativ, in speță, Decretul 223/1974, titlul se considera a fi valabil. Deciziile administrative de preluare a apartamentului de către stat au fost emise cu respectarea legislației in vigoare respectiv a Decretului nr. 223/ 1974.
In ceea ce privește constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare nr. 30656/_ încheiat intre S.C. Construct Ardealul
S.A. și fam. M. invocă excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru constatarea nulității absolute a contractului mai sus indicat
"raportat la dispozițiile art. 45 alin 5 din Legea 10/2001 astfel cum a fost modificata prin legea nr. 247/2005.
In subsidiar, s-a arătat că acest contract a fost încheiat cu respectarea prevederilor legale care permiteau vânzarea, la momentul încheierii acestuia neexistând vreun impediment la vânzare ori vreun proces de revendicare a imobilului incident litigiului.
Privitor la autoritatea de lucru judecat indicata in cuprinsul motivărilor apelului apreciază că în prezentul litigiu aceasta nu se regăsește
. In conformitate cu art. 1201 vechiul Cod Civil in vigoare la data promovării acțiunii exista autoritate de lucru judecat atunci când a doua cerere in judecata are același obiect, este întemeiata pe aceeași cauza si este intre
aceleași părți formulata de ele si in contra lor, in aceeași calitate. In acest sens, imobilul incident prezentului litigiului este ap. nr. 4 P. 9-13 C. -N.
, obiectul cauzei fiind prestație tabulara, parații fiind Consiliul Local al M. ui C. -N., si fam M. I. si V., pe când litigiul la care face referire reclamantul soluționat definitiv si irevocabil parații erau Cazacu Zita, Cazacu Victor C. si consiliul Local al M. ui C. -N., obiectul litigiului fiind nulitate contract, imobilul incident fiind situat in str. Hasdeu nr. 74, inscris in C.F. 8317 C. A+3 nr. Topo. 12218/1/1 C. . In concluzie, invocarea autorității de lucru judecat nu este justificata deoarece prezentul litigiu nu readuce in discuție chestiuni litigioase deja rezolvate definitiv si irevocabil cu aplicare particulara asupra celor susținute in prezenta cauza.
Fata de solicitările restituirii in natura a ap. nr. 4 str. P. nr. 9-13 C.
-N., ca o consecința a excepției prescripției dreptului material la acțiune privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare nr. 30656/_, precum si in temeiul principiilor: ocrotirii bunei credințe a subdobânditorului ce a dobândit un bun cu titlu oneros respectiv principiul asigurării securității dinamicii circuitului civil, apreciază că măsura restituirii in natura nu este temeinica, respectiv legala, si prin urmare, nu poate fi aplicata in situația dată.
De asemenea se solicită respingerea petitului privind restituirea valorii de circulație a imobilului incident litigiului, invocând excepția lipsei calității procesuale pasive a paratului intimat. M. C. -N. .
Prin dispozițiile art. 13 din Legea 112/1995 si art. 35-39 cuprinse in
H.G. nr. 20/1996 se stabilește ca sumele provenind din vânzarea apartamentelor se constituie intr-un fond extrabugetar la dispoziția M. ui F. . Prin urmare, M. C. -N., ca unitate administrativ teritoriala, titulara a drepturilor si obligațiilor ce decurg din administrarea bunurilor ce aparțin domeniului public si privat, nu are constituit in patrimoniul sau vreun drept asupra fondului extrabugetar cuprinzând sumele provenind din vânzarea imobilelor in temeiul Legii 112/1995.
Pe de alta parte, suma care s-a solicitat a fi restituita, nu este in patrimoniul M. ui C. -N., ci in patrimoniul S. R., banii încasați fiind la dispoziția M. ui F. . Mai mult, potrivit prevederilor art. 50 alin. 3 din Legea nr. 1/2009 "restituirea prețului prevăzut la alin.2 si 21 se face de către M. Economiei si F. din fondul extrabugetar constituit in temeiul art. 13 alin,6 din Legea nr. 112/1995, cu modificările anterioare si art. 35-39 din H. G. nr. 20/1996. Prin urmare, Statul R., reprezentat prin M. F. poate fi obligat sa restituie prețul obținut din vânzarea bunului. Dispozițiile art. 50 alin. (3) din Legea 10 /2001, republicata prevăd ca restituirea prețului actualizat plătit de chiriași ale căror contracte de vânzare cumpărare încheiate cu eludarea prevederilor Legii 112/1995, cu modificările si completările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive si irevocabile se face de către Ministerul Finanțelor Publice din fondul extrabugetar constituit in temeiul art. 13 alin (6) din Legea 112/1995, cu modificările si completările ulterioare.
Intimatul Statul R. prin Ministerul Finanțelor Publice a depus întâmpinare
, prin care a solicitat respingerea apelului întrucat acțiunea întemeiata pe dreptul comun apare ca inadmisibila. Aceasta, deoarece, exista legea speciala in domeniul restituirii proprietăților, respectiv Legea nr. 10/2001, a căror dispoziții speciale reclamanții nu le pot ocoli.
In ceea ce privește cea de-a doua susținere a apelanților - reclamanți si anume ca instanța de fond nu ar fi analizat efetul autorității de lucru judecat cu privire la sentința civila nr. 5533/2006 pronunțata de
Judecătoria Cluj-Napoca in dosarul cu numărul 9259/2002 rămasa definitiva si irevocabila, nici aceasta susținere nu este fondata, pentru faptul ca, se ridica drept problema subsidiara obiectului principal al acțiunii care s-a constatat ca fiind inadmisibil.
Intimații -pârți M. V. și M. I., au depus întâmpinare
prin care au solicitat respingerea apelului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
Instanța de fond a arătat faptul că reclamanții și-au precizai: temeiul de drept al acțiunii ca fiind unul pe dreptul comun și nu pe Legea nr. 10/200 și a făcut doar o apreciere cu privire la încadrarea imobilului revendicat și prevederile Legii nr. 10/2001 și nicidecum al încadrării juridice a reclamanților.
Aspectul autorității de lucru judecat într-adevăr nu a fost analizat de către instanța de fond. însă nu din eroare sau din omisiune, ci datorită faptului că acest aspect viza unul din petitele subsidiare cererii principale în revendicare, cereri care au urmat calea principalului nemaifiind necesară analiza lor atâta timp cât cererea principal a fost respinsă ca inadmisibilă.
Chiar dacă ar fi fost analizat aceste aspect, această excepție nu întrunește condițiile de admisibilitate, în cele două cauze neexistând concomitent aceleași părți, aceeași cauză și același obiect și cu atât mai mult cu cât în dosarul mai sus arătat este vorba despre un imobil revendicat în temeiul Legii nr. 10/2001, în care s-a. respectat de către reclamanți procedura administrativă prevăzută de această lege spre deosebire de imobilul din prezentul litigiu.
Cerințele din Protocolul la Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu sunt întrunite în favoarea reclamanților-apelanți, ci dimpotrivă, așa cum corect și legal a apreciat instanța de fond, conform jurisprudenței CEDO și raportat la conduita reclamanților-apelanți, intimații-pârâți beneficiază de protecția acestui articol.
În situația admiterii acțiunii formulate de către reclamanți s-ar aduce atingere dreptului de proprietate intimaților și securității raporturilor juridice, ceea ce este evident că ar fi o încălcare flagrantă, a condiției admisibilității unei acțiuni pe dreptul comun prevăzută de Decizia nr. 33 din 9 iunie 2008 a Secțiilor Unite ale înaltei Curți de Casație și Justiție.
Pe fondul cauzei, se arată de asemenea că susținerile apelanților sunt neîntemeiate.
Preluarea apartamentului s-a făcut cu respectarea prevederilor acestui act normativ, chiar dacă jumătate a fost preluat cu plată și jumătate fără, raportat la faptul că unul dintre reclamanți a părăsit ilegal țara iar celalalt a plecat definitiv din țară legal, înstrăinând astfel statului cota sa proprietate.
Chiar în Normele Metodologice din 7 martie 2007 de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, art. 1.4 lit. B., apare menționat acest decret de naționalizare ca fiind un decret abuziv, dar se poate deduce din economia acestui text legal că Decretul nr. 223/1974 este un titlu valabil:
Decizia în interesul legii nr. V/2000 a Secțiilor Unite ale înaltei Curți de Casație și Justiție invocata este caducă, fiind pronunțată anterior intrării în vigoarea a legii speciale, Legea 10/2001.
Cu privire la nulitatea contractului de vânzare-cumpărare s-a arătat că singurele cauze de nulitate ale unui astfel de contract sunt cele prevăzut-de Legea nr. 10/2001. În al doilea rând, riscul asumat de către
initmați nu se circumscrie prevederilor Legii nr. 10/2001 nu este unul din cauzele prevăzute de către aceasta pentru constatarea nulității.
Cu privire la petitul de rectificare a înscrierilor de carte funciară, acestea sunt prescrise, iar în situația în care această prescripție nu poate fi reținută, apreciază că trebuie respinse având în vedere caracterul lor subsidiar și soluția care trebuie dată petitului principal de revendicare.
Analizând apelul declarat prin prisma motivelor invocate precum și a dispozițiilor art. 295-297 c.pr.civ., tribunalul reține că acesta este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Pentru început se impune a se constata că primul motiv de apel este vădit nefondat, întrucat, prima instanță a analizat acțiunea promovată de reclamanți în raport de prevederile dreptului comun invocate de aceștia și în niciun caz prin prisma dispozițiilor legii speciale nr.10/2001, așa cum eronat susțin apelanții.
De asemenea nu poate fi reținut nici motivul de apel referitor la necunoașterea legislației romane, apelanții neputandu-se prevala de acesta, conform pricipiului nemo ignorare legem censetur.
Reclamanții -apelanți au uzat de procedura speciala instituită de Legea 10/2001 formulând o cerere în temeiul acesteia în sensul restituirii in natura a imobilului in cauza.
Prin dispoziția primarului s-a respins cererea de reconstituire înregistrata sub nr. 2850/2001 de către reclamanți, pe motiv că nu îndeplinește condițiile prevăzute de Legea nr. 10/2001 . Contestația apelanților împotriva acestei soluții a fost respinsă în mod irevocabil ,prin sentința civilă nr. 9207/2003 a Judecătoriei C. -N. pronunțată în dosarul nr. 8321/2003, menținută prin Decizia nr. 134/A/2005 pronunțată în dosarul nr. 225/2004 și apoi prin decizia nr. 1855/R/2005 a Curții de Apel C. .
Imobilul în cauză situat in C. -N., str. P. nr. 9-13, ap.4, a fost înstrăinat prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat intre Statul R. prin Consiliul Local al M. ui C. -N. - prin mandatarul sau - SC Construct Ardealul SA și intimații M. I. și M. V. la data de_ in baza Legii 112/1995, contractul nefiind desființat prin hotărâre
judecătorească definitivă si irevocabilă.
Din starea de fapt reținută de instanța de fond, rezultă că, bunul imobil din litigiu face parte din categoria imobilelor a căror situație juridică este reglementată de Legea nr. 10/2001, și că, cu privire la acest imobil, a fost urmată de către reclamanții apelanți procedura specială instituită de acest act normativ special de reparație.
Sub acest aspect, este de menționat că, Legea nr. 102001 privind regimul juridic al imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, acoperă sfera tuturor modalităților de preluare, fie că ar corespunde unei preluări cu titlu valabil, fie că ar corespunde unei preluări fără titlu valabil. Prin urmare, fac parte din categoria imobilelor ce formează obiectul de reglementare al Legii și imobilele care au fost preluate în perioada de referință a acestui act normativ în temeiul unui titlu nevalabil.
Or, în aceste condiții în care reclamanții apelanți au uzat de prevederile legii speciale de reparație pentru a-și valorifica drepturile pe care le are asupra imobilului în litigiu, tribunalul apreciază, în acord cu prima
instanță, că valorificarea acestor drepturi nu se poate realiza și pe calea unei acțiuni ulterioare de revendicare promovată în condițiile reglementate de dreptul comun.
Se reține, sub acest aspect, că, atâta timp cât reclamanții au ales calea procedurii speciale instituită de Legea nr. 10/2001 în forma în vigoare la momentul revendicării, aceștia trebuie să respecte toate condițiile impuse de aceasta, inclusiv cele referitoare la formularea notificării prin intermediul executorului judecătoresc.
Statuările instanței supreme făcute prin Decizia nr. XXXIII /09 iunie 2009, ce a fost pronunțată în recurs în interesul legii, ele se impun instanțelor judecătorești, conform art. 329 din Codul d e procedură civilă.
Or, prin Decizia nr. XXXIII /09 iunie 2009, cu privire la acțiunile întemeiate pe dispozițiile dreptului comun, având ca obiect revendicarea imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, formulate după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001,I. a stabilit următoarele: ``În cazul în care sunt sesizate neconcordanțe între legea specială, respectiv Legea nr. 10/2001, și Convenția europeană a drepturilor omului, aceasta din urmă are prioritate. Această prioritate poate fi dată în cadrul unei acțiuni în revendicare, întemeiată pe dreptul comun, în măsura în care astfel nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securității raporturilor juridice.``
În mod corect a apreciat prima instanță că în speță nu se pune problema unei neconcordanțe între legea specială, respectiv L.10/2001 și Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Astfel, se reține că apelanții au avut posibilitatea și chiar au uzat de procedura instituită de Legea nr.10/2001, însă nu au respectat anumite cerințe de formă care au condus la respingerea demersului lor.
Ori, din jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului se desprinde ideea că dreptul la justiție nu este unul absolut, el putand fi supus unor limitări din partea S. ,acesta beneficiind de o anumită marjă de apreciere. În acest sens ,s-a arătat că nu este exclusă, pentru buna administrare a justiției și respectarea principiului siguranței juridice,, impunerea unor termene, formalități sau condiții pentru exercitarea drepturilor părților. Ori, condiția notificării în modalitatea prevăzută de Legea nr.10/2001 în forma în vigoare la momentul solicitării formulate de reclamanții apelanți, este o astfel de măsură, care se circumscrie marjei de apreciere a statului, recunoscută și acceptată de practica Curții Europene a Drepturilor Omului.
T. ul reține de asemenea că nu sunt întemeiate susținerile apelanților referitoare la deținerea de către aceștia a unui bun, în înțelesul Protocolului nr.1 al CEDO, prin faptul că, preluarea avand caracter abuziv, ei nu au pierdut niciodată calitatea de proprietari.
Sub acest aspect, practica Curții Europene a Drepturilor Omului este constantă în sensul că, speranța de a se recunoaște reclamanților un drept de proprietate ce nu poate fi exercitat efectiv nu poate fi considerat "un bun"; în înțelesul art.1 din Protocolul nr.1 și aceeași este situația în cazul unei creanțe condiționale care se stinge din cauza neîndeplinirii condiției.
Ca atare, în speță, nu se poate reține că apelanții dețin un astfel de bun, spre deosebire de intimații M., care beneficiază de "un bun";, în accepțiunea jurisprudenței CEDO, fiind proprietarii tabulari ai imobilului în litigiu, dobandit prin contractul de vanzare-cumpărare nr.30656/1996.
Față de cele anterior expuse, tribunalul apreciază că apelanții nu se pot prevala de calea dreptului comun pentru a înlătura prevederile Legii 10/2001, aplicabilă prioritar și, astfel să eludeze legea specială prin aplicarea regulilor din materia revendicării imobiliare.
În plus, dreptul de proprietate al cumparatorilor, recunsocut implicit prin hotăararile judecătorești anterioare nu mai poate fi repus in discuție fără a proceda astfel la nesocotirea procedurii instituite pentru această analiză.
În caz contrar ,s-ar aduce atingere dreptului de proprietate al cumparatorilor si principiului securitatii raporturilor juridice aspect nepermis, fiind de neconceput ca acestia din urma sa suporte sanctiuni legate de pierderea unui drept de proprietate a carui contestare nu a fost făcută potrivit legii.
Așa fiind,tribunalul apreciază că soluția adoptată de prima instanță asupra excepției inadmisibilității este corectă, motiv pentru care nu se mai impune analizarea celorlalte argumente vizand cererile subsidiare petitului principal de revendicare de și nici cele privitoare la fondul cauzei, urmand ca, în temeiul dispozițiilor art. 296 c.pr.civ., să respingă ca nefondat apelul declarat și pe cale de consecință să mențină ca temeinică și legală sentința atacată.
PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanții B. B., B. S.
I., împotriva Sentinței civile nr. 17779/_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C. -N., pe care o menține în totul.
Decizia este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de la 15 Ianuarie 2013.
Președinte,
D. T.
Judecător,
M. O. -S.
Grefier,
C. -S. Ș.
C.Ș. 15 Ianuarie 2013 Red./Dact.M.O.S.-E.C.-_
| ← Decizia civilă nr. 470/2013. Prestație tabulară | Încheierea civilă nr. 359/2013. Prestație tabulară → |
|---|
