Decizia civilă nr. 162/2013. Actiune in raspundere delictuala
| Comentarii |
|
R O M Â N I A TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ
Cod operator de date cu caracter personal 3184
Dosar nr._ *
DECIZIA CIVILĂ Nr. 162/A/2013
Ședința publică din 29 Martie 2013 Completul compus din: Președinte: Ana-SS Judecător: O. R. G. Grefier: G. -C. Ț.
Pe rol fiind pronunțarea în rejudecare asupra apelului declarat de pârâtul apelant N. V. împotriva Sentinței civile nr. 16176/_, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., privind și pe intimații S. T. și SC P. I. SA, având ca obiect acțiune în răspundere delictuala.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 22 martie 2013, când părțile au pus concluzii conform încheierii din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
T. UL
Deliberând, reține că prin Sentința civilă nr. 16176/_ pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria Cluj-Napoca a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul N. V. în contradictoriu cu pârâții Ș. T. și S.C. P. I. S.A. ca neîntemeiată.
De asemenea, a respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de către pârâți, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
La data de_ a fost publicat în nr.317/15 al săptămânalului C. un articol având ca subiect intervențiile chirurgicale de înfrumusețare efectuate de către reclamant, în calitate de medic chirurg estetician la Clinica Interservisan din C. -N., numitului Ermes S., cetățean italian, în vara anului 2005. Textul propriu-zis al acestui articol a fost publicat în paginile 4, 5 ale săptămânalului mai sus menționat, iar pe prima pagină a acestuia a fost publicat titlul "A ORBIT după operația estetică";, pe fondul unei imagini a unui ochi în irisul căruia era postată o fotografie ce-i înfățișa, conform mențiunii de alături, pe cetățeanul italian Ermes S. împreună cu fosta sa iubită din România; de asemenea, titlul de pe prima pagina a fost însoțit de trei mențiuni, una potrivit căreia cetățeanul italian, în vârstă de 47 de ani, reclama că a fost nenorocit pe viață la C., pierzându-și vederea în urma unei operații de înfrumusețare, alta referitoare la faptul că săptămânalul C. l-a contactat pe italianul
Ermes S., însă acesta a refuzat să discute, motivând că așteaptă ca autoritățile românești să se pronunțe în cazul său, iar cea de-a treia conținând informația potrivit căreia medicii clujeni au recunoscut că a fost o operație cu probleme, susținând însă că pacientul italian a știut exact care sunt riscurile la care se expune, precum și afirmația "Ciudat este faptul că italianul - care a declanșat acțiuni juridice în care solicită despăgubiri de 100 de milioane de euro - susține că a cerut o operație de implant de păr, dar a fost operat la...ochi";.
Totodată, articolul în discuție, având același titlu "A ORBIT DUPĂ OPERAȚIA ESTETICĂ";, a fost publicat și pe pagina on line a săptămânalului
C. .
Analizând în acest context - prin prisma motivelor de fapt invocate de reclamant în cuprinsul cererii de chemare în judecată - întrunirea în speță a condițiilor impuse de disp. art.998 - 999 C. civ. pentru a putea fi antrenată răspunderea civilă delictuală a unei persoane pentru fapta proprie, prima instanță a apreciat ca nefiind îndeplinită condiția existenței unei fapte ilicite care să poată fi reținută în sarcina pârâtului Ș. T. legat de publicarea articolului în litigiu, pentru argumentele:
Astfel, mai întâi, se impune a fi menționat faptul că atât din formularea petitului, cât și din motivarea în fapt a cererii de chemare în judecată se desprinde ideea că reclamantul a invocat ca faptă ilicită prejudiciabilă săvârșită împotriva sa de către pârâtul Ș. T. în primul rând acuzația referitoare la orbirea pacientului său conținută de titlul articolului în litigiu, titlu publicat pe prima pagina a săptămânalului C. ,
iar, în al doilea rând, acuzațiile în același sens cuprinse în articolul propriu- zis, publicat în paginile 4 și 5 ale ziarului.
Însă, în opinia instanței de fond, nu se poate proceda la analizarea chestiunii dacă publicarea titlului de pe prima pagină a ziarului întrunește sau nu trăsăturile unei fapte ilicite în sensul art.998-999 C. civ., în mod autonom, distinct de conținutul propriu-zis al articolului publicat în paginile 4-5 ale săptămânalului, și aceasta deoarece din cuprinsul primei pagini a acestuia nu rezultă existența vreunui element care să permită asocierea informațiilor acolo prezentate cu persoana reclamantului; or, în aceste condiții, nu se poate considera că doar prin publicarea titlului si a celorlalte mențiuni de pe prima pagină a ziarului pârâtul Ș. T. ar fi putut săvârși o faptă ilicită conform art.998-999 C. civ., întrucât în sfera acestei noțiuni se înscriu doar acele acțiuni sau inacțiuni umane de natură a aduce atingere unui drept subiectiv sau anumitor interese legitime ale altor persoane; or, raportat și la specificul răspunderii civile delictuale în cazul delictelor prin presă, este evident că pentru a se putea vorbi despre o faptă ilicită, este necesar ca acțiunea ziaristului să vizeze o persoană sau, după caz, un grup de persoane determinate sau măcar determinabile prin indicarea anumitor elemente care să permită identificarea lor de către cititori, în absența îndeplinirii acestei cerințe nefiind realizată practic latura obiectivă a faptei ilicite, deoarece printr-o astfel de acțiune, de afirmare sau imputare a unor fapte în sarcina unei persoane a cărei identitate nu poate fi stabilită pe baza datelor furnizate de textul respectiv nu se poate produce o lezare a valorilor sociale ocrotite în această materie, respectiv onoarea, demnitatatea sau reputația acelei persoane.
Astfel, în condițiile în care afirmația conținută de titlul de pe prima pagină al articolului în discuție nu face în nici un fel referire la persoana reclamantului, nu se poate vorbi despre o vătămare a reputației acestuia doar prin publicarea pe prima pagină a titlului respectiv și, pe cale de consecință, aceste afirmații conținute pe prima pagină a ziarului nu pot reprezenta de sine stătător o faptă ilicită conform art.998 - 999 C. civ.
Desigur, este evident că în condițiile nedivulgării identității autorului faptelor afirmate pe prima pagină a publicației nu se poate vorbi nici de producerea vreunui prejudiciu în dauna reclamantului exclusiv prin publicarea acelor informații de pe prima pagină.
Așadar, pentru a stabili dacă acțiunea pârâtului Ș. T. constând în publicarea titlului mai sus menționat reprezintă o faptă ilicită care să atragă răspunderea sa civilă în plan delictual, "acuzația"; conținută de acesta se impune a fi analizată în contextul întregului articol, publicat în paginile 4, 5 ale ziarului, iar premisa acestei analize trebuie să o constituie libertarea de exprimare în cazul mass - media, prin prisma prevederilor art.10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și a principiilor cristalizate în jurisprudența CEDO în această materie.
În acest sens, instanța de fond a apreciat că prezintă relevanță principiile statuate de către Curtea de la Strasbourg, printre altele, și în cauza Busuioc c. Moldovei, conform cărora Libertatea de exprimare constituie unul din fundamentele esențiale ale unei societăți democratice, iar protecția care trebuie acordată presei este de o importanță deosebită. Chiar dacă presa nu trebuie să depășească limitele stabilite inter alia în scopul "protecției reputației sau drepturilor altor persoane";, este, totuși, sarcina ei să comunice informații și idei de interes public. Presa are nu doar sarcina de a comunica astfel de informații și idei: publicul, de asemenea, are dreptul de a le primi. Altfel, presa nu ar putea să joace rolul său vital de "câine de pază public";. Totuși, articolul 10 al Convenției nu garantează o libertate de exprimare nelimitată chiar și în ceea ce privește relatările presei cu privire la chestiuni de interes public deosebit. Conform termenilor din paragraful 2 al articolului, exercitarea acestei libertăți presupune "obligații și responsabilități";, care, de asemenea, se aplică presei. Aceste "obligații și responsabilități"; pot avea însemnătate când, la fel ca și în această cauză, există o întrebare cu privire la atacul asupra reputației unor persoane private și subminarea "drepturilor altor persoane";. Datorită "obligațiilor și responsabilităților"; inerente exercitării libertății de exprimare, protecția acordată de articolul 10 jurnaliștilor în ceea ce privește relatarea cu privire la chestiunile de interes general, este supusă condiției ca ei să acționeze cu bună-credință pentru a oferi informații corecte și credibile în conformitate cu etica jurnalistică.
Astfel, din hotărârea mai sus menționată, precum și din numeroase alte hotărâri ale Curții de la Strasbourg se conturează principiul conform căruia adevărul obiectiv al afirmațiilor nu trebuie să fie singurul criteriu ce se impune a fi luat în considerare în situația în care se analizează o acuzație de calomnie, elementul determinant trebuind să fie buna-credință a autorului afirmațiilor care afectează reputația persoanei vătămate. În consecință, atunci când persoana acuzată de săvârșirea unui delict de presă nu poate dovedi întrutotul exactitatea afirmațiilor făcute, este necesară analiza atitudinii subiective a acesteia în raport atât cu adevărul afirmațiilor sale
(verificând dacă a cunoscut sau nu că acestea sunt false, precum și dacă a depus diligențele necesare în circumstanțele date pentru a verifica autenticitatea afirmațiilor), cât și cu scopul demersului jurnalistic (verificând dacă a urmărit să informeze opinia publică asupra unor chestiuni de interes public, îndeplinindu-și astfel datoria de a răspândi informații și idei asupra unor subiecte de interes general, chiar dacă aceasta implică uneori în mod inerent afectarea reputației persoanei vizate, sau a avut numai intenția de a afecta în mod gratuit reputația acesteia).
Examinând prin prisma principiilor mai sus redate legitimitatea demersului jurnalistic al pârâtului Ș. T., instanța de fond a reținut că articolul în litigiu a fost publicat de către ziarul C. în urma plângerii penale formulată de către pacientul reclamantului, numitul Ermes S., plângere înregistrată pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj- Napoca la data de_ și care, potrivit unei mențiuni în acest sens din cuprinsul articolului, a ajuns în posesia ziariștilor de la C. și a stat la baza anchetei efectuată de către aceștia cu privire la acest subiect.
De altfel, din lecturarea textului articolului propriu-zis rezultă că pârâtul Ș. T. a prezentat întreaga poveste legată de intervențiile chirurgicale efectuate de reclamant cetățeanului italian S. Ermes în vara anului 2005 pe baza celor declarate de către acesta din urmă în cuprinsul plângerii penale formulată împotriva reclamantului (aflată la filele 15-20 din dosarul nr.6195/P/2005 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj- Napoca), precum și a celor relatate de către numita M. Ț. (persoana care l-a însoțit pe Ermes S. la Clinica Interservisan, cu ocazia fiecărei intervenții chirurgicale, după cum rezultă din declarația acesteia aflată la filele 91-94 din același dosar penal), afirmațiile celor doi fiind redate în mare parte prin intermediul unor citate. De asemenea, articolul conține și punctul de vedere al reclamantului, expus de către acesta în cadrul discuției purtată cu cei de la C. în legătură cu acest "caz";.
Prin urmare, din analiza întregului conținut al articolului în litigiu se desprinde concluzia că pârâtul Ș. T. s-a conformat regulilor impuse de etica jurnalistică, urmărind doar să-și îndeplinească sarcina de a informa opinia publică asupra unui subiect de interes public, pornind de la un document oficial (plângerea penală a cetățeanului italian înregistrata la Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca). În mod implicit, rezultă că analizat în contextul întregului articol nici titlul acestuia, conținând afirmația referitoare la orbirea pacientului reclamantului în urma intervențiilor chirurgicale efectuate asupra sa, nu denotă în niciun fel intenția pârâtului de a-l prejudicia pe reclamant, prin lezarea în mod gratuit și nejustificat a reputației acestuia, ci mai degrabă recurgerea la o anumită doză de exagerare în prezentarea subiectului, specifică presei, probabil în intenția de a determina publicul să cumpere ziarul.
Nu prezintă relevanță, în opinia instanței, pentru analizarea caracterului licit al demersului jurnalistic al pârâtului Ș. T. modalitatea în care acesta a intrat în posesia plângerii penale formulată de cetățeanul italian împotriva reclamantului și nici faptul că acesta a făcut public conținutul plângerii respective, atâta vreme cât nu există nicio dispoziție legală care să interzică presei publicarea unor articole cu privire la subiecte
în legătură cu care se află în desfășurare anchete pe rolul instanțelor sau al parchetelor.
Cât despre împrejurarea că redacția săptămânalului C. nu a publicat o dezmințire a informațiilor prezentate în articolul din_ ulterior finalizării anchetei penale, precum și a celei desfășurate de Colegiul Medicilor prin pronunțarea unor soluții favorabile reclamantului, prima instanță a reținut că deși reclamantul a susținut în cererea de chemare în judecată că s-a prezentat la redacția ziarului pentru a obține un drept la replică și a fost refuzat, nu a produs nicio probă în dovedirea acestei susțineri, deși lui îi incumba sarcina probării acestui aspect, conform art.129 alin.1 teza finală C. proc. civ. Or, în aceste condiții, instanța a apreciat că nu se poate reține existența unui refuz nejustificat din partea pârâților de a da curs solicitării reclamantului în sensul publicării unui drept la replică.
Concluzionând astfel, prin prisma considerentelor mai sus expuse, că în sarcina pârâtului Ș. T. nu poate fi reținută săvârșirea unei fapte culpabile constând în atingeri aduse prestigiului, onoarei, demnității sau reputației reclamantului prin publicarea articolului din nr.317/15 al săptămânalului C. și având în vedere necesitatea întrunirii cumulative a cerințelor prevăzute de disp. art.998 - 999 C. civ., rezultă că acesta nu poate fi ținut să răspundă pentru eventualele prejudicii morale, manifestate prin suferințe psihice sau alte consecințe pe plan social sau profesional, încercate de reclamant ca urmare a complicațiilor intervenite pe parcursul intervențiilor chirurgicale efectuate de către acesta numitului Ermes S. în vara anului 2005 și a plângerilor formulate împotriva sa de către cel din urmă.
Pe cale de consecință, în absența răspunderii civile delictuale a pârâtului Ș. T. pentru fapta proprie, rezultă că nu poate fi antrenată nici răspunderea pârâtei S.C. P. I. S.A., în calitate de comitent, în temeiul disp. art.1000 alin.3 C. civ.
Referitor la cheltuielile de judecată ocazionate părților de prezentul litigiu, instanța de fond a reținut că raportat la soluția ce a fost pronunțată cu privire la cererea de chemare în judecată formulată de reclamant acesta apare ca fiind partea căzută în pretentii, putând fi obligat să plătească cheltuieli de judecată pârâților, potrivit art.274 alin.1 C. proc. civ. Însă, având în vedere că pârâții în speță, deși au solicitat obligarea părții adverse la plata cheltuielilor de judecată, nu au depus nicio dovadă în justificarea acestei cereri, instanța de fond a respins-o ca neîntemeiată.
Împotriva sentinței menționate a declarat apel reclamantul N.
V., solicitând schimbarea acesteia, în sensul admiterii acțiunii introductive, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea apelului, reclamantul a arătat că prima instanță a motivat în mod contradictoriu hotărârea pronunțată, nu a observat și nu a analizat rolul titlului știrii, cerințele deontologice și de bună-credință cu privire la titlul unui articol, nu a avut în vedere și nu a apreciat buna- credință a autorului articolului prin raportare la procedurile judiciare în curs. De asemenea, fără temei, a apreciat instanța că este "scuzabilă" și "specifică presei" "o anumită doză de exagerare în prezentare ... probabil în intenția de a determina publicul să cumpere ziarul".
Apelantul a susținut că, prima instanță a analizat eronat practica Curții de la Strasbourg și nu a avut în vedere Rezoluția 1003/1993 a Consilului Europei cu privire la etica ziaristică. Demersul jurnalistic presupune corelativ libertăților conferite și respunsabilități și obligații.
Deși prima instanță a afirmat necesitatea de analiză a articolului ca un tot unitar, în întregul său - titlu, rezumat și corp articol, în realitate a analizat distinct și scos din context titlul articolului și corpul acestuia,
finalizând prin a separa titlul articolului de articol și a interpreta și analiza doar cuprinsul articolului, făcând abstracție de titlu.
Titlul sub care este publicat articolul inoculează cititorului anumite concluzii transmițând păreri și judecăți de valoare și nu informații. Titlul se prezintă ca și corolar al conținutului articolului, acesta fiind indisolubil legat de conținutul articolului și exprimând ceea ce autorul articolului consideră că este elementul definitoriu, caracteristica principală a stării de fapt ce face obiectul articolului.
Chiar dacă relatarea din cuprinsul articolului se prezintă preponderent ca informare asupra susținerilor și demersurilor unei părți (cetățeanul italian) titlul acestui articol și articolul în totalitatea sa (cu titlul) inoculează cititorului, publicului, convingerea asupra faptului că intr-adevăr s-a stabilit că cetățeanul italian a orbit și că mai mult orbirea se află în relație de cauzalitate cu operația estetică la care acesta sa supus.
Apreciază că, așa cum rezultă din titlul adoptat, autorul articolului s-a detașat de prezentarea unor fapte și date cunoscute asumându-și responsabilitatea și sarcina de a transmite cititorilor împrejurări ce nu se constituie în fapte obiective ci exprimă păreri și judecăți ale autorului, bazate doar pe speculații, fără o bază obiectivă, false, și de natură a vătăma reclamantul apelant.
Mai arată că în analiza răspunderii civile delictuale, a faptei culpabile, trebuie să ne raportăm la etica ziaristică, cu toate permisivitățile acceptate. Trebuie însă avut în vedere că toate permisivitățile se justifică doar din prisma interesului general, al cetățeanului, ca expresie a dreptului persoanei la informare. Atunci când ziaristul nu se mai plasează în zona informării obiective, demersul său trebuie a fi analizat din perspectiva onestității și a poziționării ziaristului pe o poziție de echidistanță și precauție pentru drepturile celor vizați de articol. Imixtiunea în viața privată a persoanei și restrângerea drepturilor persoanei (inclusiv spre ex la imagine), prin libertatea de exprimare a presei, este justificată și admisă fundamentat pe rolul presei de a transmite informații și idei de interes general și public. Dreptul la informare a publicului interacționează cu dreptul persoanei vizate direct de activitatea ziaristică și restrânge aceste din urmă drepturi, însă doar atunci când este vorba de interesul general. Permisivitățile de exprimare a mass media sunt subordonate și condiționate de respectarea obligațiilor corelative, responsabilitățile în acesta materie fiind grupate într-o serie de reguli etice.
Prima instanță face referiri și trimiteri la cauza Busuioc c. Moldovei, însă acestea nu pot fi valorificate fără observarea întregului cadru european în materie, precum și fără o privire de ansamblu și fără observarea diferențelor de esență între stările de fapt.
Corecta evaluare, analiză și calificare a faptelor imputate intimatului poate fi realizată doar prin raportare la regulile de etică ce legitimează demersul ziaristic. În lipsa respectării stricte a eticii ziaristice, demersul își pierde legitimitatea și îl transformă într-un mijloc legal de manipulare a percepției cititorului transformând mass media într-un instrument de forță, lipsit de legitimitatea ce o conferă dreptul la informare al cititorului, destinat interesului particular, subordonat voinței particulare a autorului.
Așa fiind, nu pot fi acceptate și primite considerentele din hotărârea apelată ce afirmă legitimitatea recurgerii la "o anumită doză de exagerare în prezentarea subiectului, specifică presei, probabil în intenția de a determina publicul să cumpere ziarul".
Exagerarea nu poate să fie specifică presei, ci din contră ea reprezintă o încălcare a regulei de etică ce impune ca "informația furnizată de ziariști să fie transmisă cu respectarea adevărului, în cazul știrilor, și în mod onest, în cazul opiniilor" (pct. 8 Rezoluție 1003/1993).
Apelantul consideră că în sarcina pârâtului intimat S. trebuia antrenată răspunderea civilă delictuală, articolul în întregul său - titlu și conținut - reprezentând o faptă culpabilă prin transmiterea și inocularea unor păreri ce nu sunt bazate pe informații obiective.
Se prezintă ca și date obiective împrejurări de fapt nedovedite, inexacte, și care mai mult la acea vreme făceau obiectul cercetării în cazul unor proceduri judiciare. Pârâtul nu a dat curs cerințelor de etică, prudențiale, de a nu fi formulate verdicte și nici nu a respectat prezumția de nevinovăție (pct. 22 Rezoluție 1003/1993). Prin acesta faptă apelantului i-a fost cauzat în mod direct prejudiciul reclamat.
"Principiul de bază al oricărei evaluări etice a ziaristicii este că trebuie făcută o distincție clară între știri și păreri" (pct. 3 Rezoluție 1003/1993) și că "stirile sunt informații, adică fapte și date, în timp ce opiniile exprimă gânduri .. sau judecăți de valoare...". Se prevede în mod expres că "titlurile și rezumatele știrilor trebuie să reflecte cât mai fidel conținutul faptelor și al datelor prezentate", (pct.4 teza finală rezoluția 1003/1993)
Pentru analiza vinovăției și al caracterului delictual al faptei trebuia a fi avut în vedere întreg articolul. In acest context este necesar ca instanța să aibă în vedere inclusiv titlul articolului, onestitatea emiterii de păreri, respectarea sau nu a prezumției de vinovăție.
Titlul articolului "A ORBIT după operația estetică" îndeplinește funcțiunea de a transmite și a inocula cititorului o convingere. Este prezentat ca adevărat atât faptul orbirii cetățeanului italian dar și legătura tip efect - cauză dintre acesta afirmată orbire și operația estetică. Articolul informează asupra împrejurării că operația a fost realizată de către apelant și transmite opinia potrivit căreia acesta a fost una care a condus la orbirea pacientului.
Consideră că nu se poate concluziona că cititorul titlului articolului nu este în măsură de a lega afirmata orbire a cetățeanului italian de activitatea sa și de persoana sa, atâta vreme cât articolul în totalitatea sa îl indică ca autor al operației estetice "după care A ORBIT" cineva. Din contră, publicarea pe primă pagină a titlului este menită de a invita cititorul să citească întregul articol și să descopere în ce circumstanțe "a orbit" victima, la ce operație a fost supus și cine este vinovat.
In realitate pacientul nu a orbit iar apelantul nu este vinovat de malpraxis, împrejurări ce s-au dovedit prin probe (în dosarul penal și în ancheta administrativă).
Consideră că pârâtul intimat nu a respectat în redactarea articolului nici prezumția de vinovăție deși pct. 22 al Rezoluției 1003/1993 prevede în mod expres acesta cerință în ceea ce privește redactarea opiniei, fiind impusă abținerea de la a formula verdicte, în special în cazurile care sunt în curs de judecată. "Ziaristica nu trebuie să denatureze informația adevărată, imparțială și opiniile oneste, nici să le exploateze în scopuri proprii" (pct. 21 Rezoluție 1003/1993 Consilul Europei) iar în ziaristică "informația trebuie obținută prin mijloace legale și etice" (pct. 25 Rezoluție 1003/1993 Consilul Europei). Așa fiind nu pot fi calificate ca și fondate nici considerentele potrivit cărora și nici cele potrivit cărora nu prezintă relevanță modul în care pârâtul a intrat în posesia plângerii penale.
În concluzie, apelantul a apreciat ca nelegală și netemeinică hotărârea, fiind greșit reținut că nu poate fi reținută săvârșirea faptei culpabile în sarcina pârâtului, constând în atingeri aduse prestigiului, onoarei demnității sale prin publicarea articolului reclamat.
Prin întâmpinare, intimații pârâți S. T. și S.C. " P. I. " S.A. au solicitat respingerea apelul ca nefondat.
Intimații consideră că prima instanță a reținut în mod corect că nu sunt îndeplinite condițiile impuse de dispozițiile art. 998-999 Cod Civ., pentru a putea fi antrenată răspunderea civilă delictuală a persoanei pentru fapta proprie, apreciind ca nefiind întrunită în speță condiția existentei faptei ilicite care să poată fi reținută în sarcina pârâtului S. T. legat de publicarea articolului în litigiu.
Astfel, analizând în mod concomitent titlul publicat în ziarul C., respectiv " A orbit după operația estetica " prin raportare la cuprinsul conținutului propriu-zis al articolului publicat în paginile 4-5 ale ziarului, instanța de judecata a stabilit ca din "cuprinsul primei pagini ale acestuia nu rezultă existenta unui element care să permită asocierea informațiilor acolo prezentate cu persoana reclamantului", și prin urmare "nu se poate considera că doar prin publicarea titlului și a celorlalte mențiuni de pe prima pagina a ziarului, pârâtul S. T. ar fi putut savarsi o fapta ilicita conform art. 998-999 Cod Civ.";.
M. ivarea instanței a fost una pertinenta, raportat la specificul răspunderii civile delictuale în cazul delictelor de presa, respectiv "pentru a se putea vorbi despre o fapta ilicită, este necesar ca acțiunea ziaristului să vizeze o persoana sau, după caz, un grup de persoane determinate sau măcar determinabile prin indicarea anumitor elemente care să permită identificarea lor de către cititori, în absenta îndeplinirii acestei cerințe nefiind realizata latura obiectiva a faptei ilicite".
Astfel, instanța de fond a stabilit în mod temeinic ca " în condițiile in care afirmația conținuta de titlul de pe prima pagina a articolului in discuție, nu face in niciun fel referire la persoana reclamantului, si prin urmare nu se poate vorbi despre o vătămare a reputației acestuia, aceste afirmații conținute pe prima pagina a ziarului nu pot reprezenta de sine stătător o fapta ilicita conform art. 998- 999 Cod Civ.".
De asemenea, în condițiile nedivulgarii identității autorului faptelor afirmate pe prima pagina a publicației, nu se poate vorbi nici de producerea vreunui prejudiciu în dauna reclamantului exclusiv prin publicarea acelor informații de pe prima pagina.
Mai arată că articolul 10 al CEDO nu garantează o libertate de exprimare nelimitata, ci impune si unei responzabilitati si obligații inerente exercitării libertății de exprimare. Aceasta protecție acordata de art. 10 jurnaliștilor in ceea ce privește relatarea cu privire la chestiuni de interes general, este supusa condiției ca ei sa acționeze cu buna credinta pentru a oferi informații corecte si credibile in conformitate cu etica jurnalistica.
În viziunea Curții Europene a Drepturilor Omului, presa este unul dintre stâlpii democrației, având rolul esențial de a asigura dezbaterea publica a unor subiecte de interes general si a constitui un veritabil mijloc de echilibru democratic prin critica pe care o poate promova la adresa celorlalți actori din viata publica.
Referitor la aceasta chestiune, însuși reclamantul în apelul formulat recunoaște ca relatarea din cuprinsul articolului publicat este una informativa - "Chiar daca relatarea din cuprinsul articolului se prezintă preponderant ca o informare asupra susținerilor si demersurilor unei parti (cetățeanul Italian )".
Astfel, consideră că în mod cu totul judicios instanța de judecată a apreciat că demersul jurnalistic al paratului S. T. este unul legitim, deoarece articolul in litigiu a fost publicat de către ziarul C. in urma plângerii penale formulate de către pacientul reclamantului, plângere inregistrata pe rolul Parchetului de pe langa Judecătoria Cluj-Napoca Ia data de_ .
Pe langa acestea, s-a reținut ca " din lecturarea articolului propriu-zis, rezulta ca paratul S. T. a prezentat intreaga poveste legata de intervențiile chirurgicale efectuate de reclamant cetățeanului Italian, pe baza celor declarate de către acesta din urma in cuprinsul plângerii penale formulate împotriva reclamantului, precum si a celor relatate de către numita M. T., persoana care l-a insotit pe Ermes S. la clinica Interservisan".
Prin urmare, pârâtul S. T. s-a conformat regulilor impuse de etică jurnalistica, iar titlul analizat in contextul întregului articol nu denota in niciun fel intenția paratului de a-l prejudicia pe reclamant, prin lezarea in mod gratuit si nejustificat a reputației acestuia, ci mai degrabă recurgerea de la o anumita doza de exagerare în prezentarea subiectului, specifica presei. Nicidecum titlul articolului nu îndeplinește funcția de a transmite si a inocula cititorului o anumita convingere, cum se susține de către apelantul-reclamant.
Mai arată că susținerea apelantului reclamant referitoare la faptul ca redacția săptămânalului C. nu a publicat o dezmințire a informațiilor prezentate în articolul din_, ulterior finalizării anchetei penale, nu a fost dovedita in niciun fel, deși acestuia ii revenea sarcina probei acestui aspect.
Prin Decizia civilă nr. 162/A/_, T. ul a admis în parte apelul declarat de reclamantul N. V. împotriva Sentinței civile nr. 16176/2010 a Judecătoriei C. -N., pe care a schimbat-o în parte, în sensul admiterii în parte a acțiunii reclamantului. Au fost obligați pârâții în solidar, să achite reclamantului echivalentul în lei a sumei de 5000 euro cu titlu de daune morale și suma de 1325 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Prin Decizia civilă nr. 4259/R/2012, pronunțată de Curtea de Apel
C., a fost admis în parte recursul declarat de pârâții Ș. Victor și S.C. P.
I. S.A. împotriva Deciziei civile nr. 162/A/2012 a T. ului C., care a fost casată în întregime și s-a trimis cauza spre rejudecarea apelului. În decizia sa, Curtea de Apel C. s arătat că, în rejudecare, instanța de apel va analiza dacă în cauză se verifică îndeplinirea elementului subiectiv, la momentul comiterii faptei ilicite, pentru antrenarea răspunderii civile delictuale.
Analizând apelul, prin prisma motivelor invocate, a actelor și lucrărilor dosarului, tribunalul reține următoarele:
Având în vedere că prin Decizia civilă nr. 4259/R/2012 a Curții de Apel C., obligatorie în rejudecare potrivit art. 315 al. 1 C.pr.c., s-a stabilit că elementele obiective ale răspunderii civile delictuale, adică prejudiciul, fapta ilicită și raportul de cauzalitate, sunt îndeplinite în cauză, conform probatoriului administrat și că se impune analizarea existenței vinovăției pârâților, se constată că, în rejudecare, tribunalul are a analiza doar întrunirea acestei din urmă condiții a răspunderii civile delictuale.
În acest sens, în fața instanței de rejudecare, au fost administrate probe suplimentare, constând în interogatoriul pârâtului Ș. T. și declarația martorului G. Remus M. .
Din declarația martorului G. Remus M., rezultă că toate titlurile de pe prima pagină a ziarului erau puse de redactorul șef sau redactorul șef adjunct, fiind exclusă propunerea reporterului. A mai arătat martorul că titlul articolului se propunea de regulă de către reporter și se aproba de către redactorul șef sau redactorul șef adjunct.
Astfel, în cauză, se reține că titlul de pe prima pagină "A ORBIT după operația estetică"; (f. 137-fond), aparține redactorului șef al ziarului sau redactorului șef adjunct.
De asemenea, pe prima pagină, a apărut următorul enunț: "un italian de 47 de ani reclamă că a fost nenorocit pe viată la C., pierzându-și vederea în urma unei operații de înfrumusețare";, precum și trimiterea, la pag. 4-5, unde se află articolul.
Din titlu rezultă că s-a tras concluzia că pacientul a orbit, deși la acel moment nu era finalizată ancheta și, deci, nu exista o astfel de concluzie.
Din enunț, reiese intenția redactorilor ziarului de publicare a unei știri de senzație, cu toate că persoana în cauză a fost contactată de ziar și a arătat că nu dorește să discute, motivând că așteaptă să se pronunțe autoritățile.
Având în vedere cele menționate anterior, și anume că ancheta autorităților nu era finalizată și că persoana care a formulat plângerea a arătat că nu dorește discutarea situației, rezultă că ziarul se află în culpă, pentru prezentarea ca cert a faptului orbirii, cu toate că investigațiile nu erau finalizate la acel moment.
În ceea ce privește vinovăția pârâtului S. T., tribunalul reține următoarele:
Articolul apărut în paginile ziarului (f. 22-23, fond) are următorul titlu; "UN ITALIAN CERE 100 DE MILI. E DE EURO DESPĂGUBIRI DE LA UN MEDIC C. EAN PE CARE-L ACUZĂ CĂ L-A LĂSAT FĂRĂ VEDERE";.
Deși pârâtul a arătat la interogatoriu că a publicat articolul apreciind că știrea este de interes public și că nu și-a exprimat în articol nici o opinie personală, ci doar a relatat rezultatul investigațiilor, tribunalul apreciază că titlul de pe pagina nr. 4, începutul articolului și enunțurile cu litere îngroșate din cadrul articolului, de genul "Implant de păr?";, preluarea din declarația medicului a unor afirmații și marcarea cu litere îngroșate și între ghilimele "E un caz nefericit!";, "A vrut să arate bine!";, precum și întrebarea
"Ce poți face cu 100 de milioane de euro?";, contrazic susținerile pârâtului și denotă intenția acestuia de exprimare a unor opinii personale și de căutare a senzaționalului, iar nu de informare a opiniei publice asupra unor chestiuni de interes public.
În plus, se constată că, atât prin titlu, cât și prin articol, s-au transmis cititorilor ziarului nu doar informații, ci și judecăți de valoare.
În privința diligențelor depuse de pârât pentru a verifica autenticitatea afirmațiilor, tribunalul reține că pârâtul a arătat la interogatoriu că a luat legătura cu persoana în cauză și cu medicul, după ce anterior intrase în posesia plângerii penale formulată de către cetățeanul italian. Pârâtul a mai arătat la interogatoriu că a considerat că s-a scurs un termen suficient, fiind șase luni de când trena dosarul la Colegiul Medicilor. Instanța reține că în speță nu este suficient faptul că pârâtul s-a documentat și că la momentul publicării articolului ancheta nu era
finalizată, pentru a justifica redactarea articolului de maniera sus arătată.
Față de toate cele reținute anterior, tribunalul apreciază că în cauză este întrunită cerința vinovăției, pentru angajarea răspunderii civile delictuale.
Având în vedere că în speță sunt întrunite cerințele răspunderii delictuale prevăzute de art. 998 -999 C.c. și că, astfel cum s-a arătat mai sus, vinovăția aparține ambilor pârâți, aceștia provocând împreună prejudiciul produs reclamantului, tribunalul apreciază justificată cererea reclamantului de obligare a pârâților, în solidar, la plata de daune morale în sumă de 5000 de Euro.
Urmează ca în temeiul art. 296 C.pr.c., tribunalul să admită în parte apelul declarat de apelantul reclamant N. V., împotriva Sentinței civile nr. 16176/_, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N.
, pe care o va schimba în parte, în sensul admiterii în parte a cererii de chemare în judecată formulată de reclamant împotriva pârâților Ș. T. și
S.C P. I. S.A. și a obligării pârâților în solidar să plătească reclamantului echivalentul în lei la data plății a sumei de 5.000 euro, cu titlu de daune morale și suma de 1325 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată din primul ciclu procesual.
Vor fi menținute restul dispozițiilor sentinței.
În baza art. 274 C.pr.c, vor fi obligați intimații Ș. T. și S.C P.
I. S.A., în solidar, să plătească apelantului suma de 434 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, constând din parte din onorariul avocațial
justificat prin chitanța depusă la fila 20 din dosarul Curții de Apel C., proporțional cu pretențiile admise.
PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Admite în parte apelul declarat de apelantul reclamant N. V., împotriva Sentinței civile nr. 16176/_, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., pe care o schimbă în parte, în sensul că admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamant împotriva pârâților Ș. T. și S.C P. I. S.A. și în consecință:
Obligă pârâții în solidar să plătească reclamantului echivalentul în lei la data plății a sumei de 5.000 euro, cu titlu de daune morale și suma de 1325 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Obligă intimații Ș. T. și S.C P. I. S.A. să plătească apelantului suma de 434 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.
Definitivă.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de la 29 Martie 2013.
Președinte, Ana-SS
fiind în consediu de odihnă, semnează vicepreședinte,
Judecător,
O. R. G.
Grefier,
G. -C. Ț. ,
fiind în consediu de odihnă, semnează gefier șef,
G.Ț. 01 Aprilie 2013 O.R.G./E.C./_
Jud. fond: D. G. R.
| ← Decizia civilă nr. 26/2013. Actiune in raspundere delictuala | Decizia civilă nr. 3999/2013. Actiune in raspundere delictuala → |
|---|
