Decizia civilă nr. 338/2013. Actiune in raspundere delictuala
| Comentarii |
|
ROMÂNIA TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._ cod operator 4204
DECIZIA CIVILĂ NR. 338/R
Ședința publică din data de 19 iunie 2013 Instanța constituită din:
Președinte: C. V. - Președinte Secția I civilă
J. ecător: P. G.
J. ecător: P. M. B.
G. ier: B. M.
Pe rol este pronunțarea asupra recursurilor civile declarate de reclamantul D.
M., domiciliat în B. M., str. M. C., nr. 33, județul M. și de pârâtul R.
A. P., domiciliat în B., str. 57, nr. 12, județul M., împotriva sentinței civile nr. 8217 din 12 septembrie 2012, pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr._, având ca obiect acțiune în răspundere delictuală.
Dezbaterile asupra recursului și susținerile orale ale părților au avut loc la data de 5 iunie 2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța în aceeași constituire, în baza art. 146, 260 raportat la art. 298, 316 Cod procedură civilă a amânat pronunțarea soluției la data de 12 iunie 2013 și 19 iunie 2013, când a decis următoarele:
T. ,
Deliberând asupra recursurilor civile promovate, constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 8217 pronunțată la data de 12 septembrie 2012 de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr._ a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului M. D., excepție invocată de pârâtul R. A.
P., iar cererea de chemare în judecată a fost admisă în parte și în consecință pârâtul a fost obligat la plata către reclamant a sumei de 10.000 RON despăgubiri. De asemenea, a fost obligat pârâtul la publicarea sentinței ce se va pronunța după rămânerea irevocabilă în publicația "Detectivul de presă șoc!"; și la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a decide astfel, s-a reținut în considerentele hotărârii că articolele ce formează obiectul prezentului dosar au fost publicate de pârât în ziarul "Detectivul de presă șoc!";, fiind intitulate "Două fecale: M. și D. ";.
Din conținutul articolelor respective reiese că se face referire la ascensiunea politică a reclamantului. Chiar dacă există și alte persoane care poartă același nume ca și reclamantul, este evident că pârâtul a făcut trimitere la cariera politică a celui ce poartă acest nume ceea ce conduce la concluzia că personajul incriminat în articolele contestate este reclamantul.
Limbajul folosit de pârât în aceste articole vorbește de la sine, fiind injurios, degradant, iar faptele atribuite reclamantului sunt de natură penală și atâta timp cât nu sunt susținute de probe sunt calomnioase.
Aceste articole nu au natura unui pamflet astfel cum a susținut pârâtul. Potrivit Dicționarului Explicativ al Limbii Române, pamfletul este "o specie literară în versuri sau în proză, cu un pregnant caracter satiric, atacând printr-un limbaj violent și agresiv, defecte morale, concepții retrograde, aspecte negative ale realității sociale, politice etc.";.
Or, articolele incriminate nu au un caracter satiric, ironic, ci sunt jignitoare, defăimătoare, iar limbajul folosit depășește limitele bunei cuviințe. Așadar, pârâtul se face vinovat de săvârșirea unei fapte ilicite cauzatoare de prejudicii morale reclamantului, în sensul că a adus atingere prin articolele scrise în publicația menționată onoarei și demnității petentului.
Acest prejudiciu moral suferit de reclamant, s-a apreciat că urmează a fi reparat prin obligarea pârâtului la plata unor despăgubiri al căror cuantum a fost apreciat raportat la faptul că reclamantul este o persoană publică, că ziarul are o răspândire locală.
În temeiul art. 998 Cod civil, art. 69, art. 76 și art. 90 din Legea 3/1974, urmează a se admite cererea reclamantului în parte, neadmițându-se în totalitate cuantumul despăgubirilor solicitate de acesta. Întrucât pârâtul a căzut parțial în pretenții va fi obligat în parte la plata cheltuielilor efectuate și dovedite de reclamant.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs atât reclamantul D. M. cât și pârâtul R. A. P. .
În cuprinsul memoriului de recurs declarat de reclamantul D. M., acest a solicitat admiterea recursului și examinând cauza sub toate aspectele în temeiul art. 3041C.proc.civ., sentința atacată să fie modificată în parte în sensul de a se admite în totalitate acțiunea și de a obliga pârâtul la plata sumei de 100.000 lei cu titlu de despăgubiri și la plata sumei de 3000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată la fond.
În motivarea recursului s-a arătat în esență faptul că aprecierea instanței legată de cuantumul daunelor este greșită. Deși au fost invocate ca și criterii care justifică solicitarea de a se obliga pârâtul la plata sumei de 100.000 lei prin prisma gravității insultelor și ale afirmațiilor făcute în articolele de presă, limbajul dur și vulgar folosit, calitatea de persoană publică a reclamantului și din această perspectivă afectarea imaginii sale publice, momentul în care a avut loc atacul din presă, faptul că acesta nu a fost un atac singular, concretizându-se într-o campanie premeditată întinsă în timp, s-a arătat că soluția instanței de fond nu este una temeinică.
În memoriul de recurs formulat de R. A. P., acesta a solicitat instanței ca în temeiul art. 312 alin. 1 raportat la prevederile art. 304 pct. 9 și 3041C.proc.civ. să dispună admiterea recursului și modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii introductive. De asemenea, s-au solicitat cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii s-a arătat că hotărârea atacată este criticată în primul rând prin faptul că articolul publicat în presă este un pamflet, o parodie la adresa oamenilor politici și a vieții politice din România, prin care s-a încercat satirizarea
anumitor concepții politice din România, tare morale și aspecte negative ale realității politice actuale. Articolul face o analiză paralelă între 2 personaje politice ipotetice "D. "; și "M. ";, iar în cuprinsul articolului nu se face referire la nici un personaj politic real.
Sub al doilea aspect s-a arătat că și instanța fondului a arătat că cerea de chemare în judecată trebuie analizată și prin raportare la dispozițiile art. 10 CEDO, a art. 30 din Constituția României. Exercițiul de liberă exprimare presupune dreptul de a primi informații și de a comunica altora informații. A interzice unui ziarist să expună publicului larg informațiile primite cu privire la activitatea unei persoane publice în îndeplinirea atribuțiilor profesionale echivalează cu o încălcare a prevederilor art. 10 CEDO:
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că presa are un rol esențial într-o societate democratică. În caza Lingens contra Austriei CEDO a statuat cu privire la caracterul esențial al libertății de exprimare într-o societate democratică, că acesta este valabil și pentru informațiile și ideile care lovesc șochează sau neliniștesc. Libertatea presei este și un bun instrument pentru cunoașterea și judecarea ideilor și atitudinilor unor conducători, iar exigențele de protejare a reputației acestora trebuie puse în balanță cu interesele discutării libere a problemelor politice.
Dreptul apărat de art. 10 CEDO cuprinde și dreptul de a primi sau de a comunica informații sau idei sau libertatea de exprimare. Astfel în cauza Handyside contra Regatului Unit s-a arătat că libertatea de exprimare constituie unul dintre fundamentele esențiale ale unei societăți democratice, una din condițiile primordiale ale progresului ți ale împlinirii individuale a membrilor săi și acoperă nu numai informațiile sau ideile care sunt primite favorabil sau care sunt considerate inofensive ori indiferente ci și pe acelea care ofensează, șochează sau îngrijorează statul sau un anumit segment al populației. Acestea sunt cerințele pluralismului, toleranței și spiritului deschis în absența cărora nu există societate democratică.
S-a mai arătat că analiza cererii trebuie realizată și prin prisma calității de om politic a reclamantului. S-a stabilit de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului că limitele criticii admisibile sunt mai largi în privința omului politic, vizat în această calitate decât aceea a unui om obișnuit, deoarece față de acesta din urmă, omul politic se expune în mod inevitabil și conștient unui control strict al faptelor și afirmațiilor sale atât din partea ziariștilor cât și a masei cetățenilor.
De asemenea s-a arătat că în cauza Oberschlick contra Austriei, reclamantul a fost judecat pentru calomnia deoarece se referise la J.H liderul unui partid austriac și guvernator al Landului Carinthia ca fiind un "idiot";, iar Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că art. 10 nu protejează doar substanța ideilor exprimate ci și forma în care acestea sunt exteriorizate, iar afirmațiile exprimate deși excesive sunt totuși protejate de Convenție.
În cauza Lopes Gomes Da Silva contra Portugaliei s-a reținut că invectiva politică are adesea tendința să capete accente personale, aceasta fiind una dintre consecințele inerente ale jocului politic și ale liberei dezbateri de idei, garantate ale societății democratice, iar în cauza Bento contra Portugaliei s-a arătat că un om politic se expune inevitabil și conștient unui control strict al faptelor și afirmațiilor
sale, de aceea trebuind să demonstreze o mai mare toleranță la afirmațiile critice făcute publice, iar în acest domeniu invectiva politică trece adesea și în planul personal.
Din acest punct de vedere s-a arătat că instanța de recurs ar urma să constate că prin publicarea articolelor ce au făcut obiectul acțiunii formulate pârâtul nu a făcut altceva decât să-și exercite dreptul constituțional la liberă exprimare prevăzut de art. 30 alin. 1 din Constituție.
Sub un al treilea aspect s-a criticat soluția instanței prin prisma nivelului despăgubirilor acordate, deoarece suma de 10.000 lei nu a fost probată în nici un fel. Stabilirea despăgubirilor pentru prejudiciile aduse onoarei sau demnității unei persoane presupune o apreciere subiectivă di partea judecătorului care însă trebuie să aibă în vedere anumite criterii obiective rezultând din cazul concret dedus judecății. Art.998 C.civ. nu face distincție între daunele morale și daunele materiale dar atâta timp cât pentru daunele materiale este necesară administrarea de probe s-
a apreciat că și acestea trebuie dovedite.
În fine s-a arătat în cuprinsul memoriului de recurs faptul că referirea instanței la legea 3/1974 nu este corectă,deoarece acest text legal a fost abrogat la data de 9 iulie 2012 astfel că la momentul pronunțării soluției referirea instanței la dispozițiile art.69, art. 76 și la art. 90 din lege nu mai pot fi reținute.
În recurs părțile nu au solicitat administrarea altor probe, astfel că instanța a avut în vedere criticile aduse sentinței atacate și probele administrate în fața instanței de fond.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs formulate, analizând cauza și prin prisma prevederilor art. 3041C.proc.civ., instanța reține următoarele:
Recurentul R. A. P. era la momentul formulării cererii de chemare în judecată, redactor al publicației "Detectivul de presă șoc!";. În această calitate a publicat 2 articole, în data de_ respectiv la_, al căror titlu a fost "Două fecale: M. și D. . Cine trage apa? (I) Radiografia unei infecții socio-politice"; și
"Două fecale: M. și D. (II) PSD a tras Apa!";
Din cuprinsul titlului dat articolelor și din conținutul acestora se poate reține că persoana la care se face referire este reclamantul-recurent M. D. . Deși pârâtul-recurent a susținut atât în fața instanței de fond cât și în fața instanței de recurs că articolele nu se adresează în mod direct omului politic M. D. ci reprezintă o analiză a vieții politice și a oamenilor politici în general, instanța nu va avea în vedere această susținere. Astfel, se face referire la partidul politic din care a făcut parte reclamantul-recurent M. D., la faptul că acesta a deținut funcții publice, făcându-se referire la cele de conducere din cadrul Primăriei, respectiv funcțiile din Consiliul local.
Reținând aceste aspecte se consideră că această apărare nu este întemeiată, din articolele aflate în extras la filele 9-11 din dosarul constituit la fond reținându-se că persoana la care se face referire în cuprinsul articolelor este reclamantul- recurent M. D. .
În ceea ce privește calitatea părților din prezentul dosar și incidența în speță a garanțiilor oferite de art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului,
respectiv de art. 30-31 din Constituția României, instanța reține că nici acestea nu pot fi reținute în totalitate.
Reclamantul-recurent M. D., persoana la care se face referire în cuprinsul articolelor arătate este persoană publică, om politic care a deținut diferite funcții în administrația locală a Municipiului B. M., iar din decembrie 2012 deține funcția de deputat în Parlamentul României.
Pârâtul-recurent R. A. P. este ziarist, având și calitatea de redactor al publicației "Detectivul de presă șoc!"; și de moderator al emisiunii Țara Mea la postul de televiziune Axa Transilvania.
În cauză sunt aplicabile prevederile art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 30-31 din Constituția României, precum și prevederile art. 998-999 C.civ..
Astfel, potrivit art. 998 C.civ., cel care cauzează un prejudiciu altuia este dator să repare prejudiciul cauzat. În prezenta cauză cererea de chemare în judecată și cererea reconvențională vizează solicitările reclamantului de a se constata că prin formele de exprimare arătate, i s-a cauzat un prejudiciu moral și s-a solicitat repararea acestui prejudiciu.
Potrivit art. 30 din Constituție, libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credințelor și libertatea creațiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public sunt inviolabile (alin. 1 al art. arătat). Cu toate acestea libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și nici dreptul la propria imagine (art. 30 alin. 6 din Constituția României).
În ceea ce privește art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului se constată că și acest text reglementează în aceeași notă libertatea de exprimare.
Libertatea de exprimare cuprinde două elemente diferite, garantând atât libertatea de exprimare a unei opinii și cât și libertatea de informare. Libertatea de opinie constituie elementul clasic al acestui drept și implică imposibilitatea de a sancționa o persoană pentru opiniile sale. În privința libertății de informare s-a reținut de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului că acest drept presupune atât dreptul de a comunica informații, cât și dreptul de a primii astfel de informații.
Din cuprinsul motivelor indicate de recurentul R. A. P. în cuprinsul cererii de recurs, se constată că acesta a invocat dreptul privind libertate de exprimare prin prisma ambelor elemente, atât aceea de a exprima opinii, cât și aceea de a comunica informații publicului.
În privința dreptului de a comunica informații, recurentul a susținut că în cuprinsul articolelor depuse la dosar la filele 9-11, a înțeles să realizeze sub formă de pamflet informarea publică legată de o anumite activități ale persoanei publice M.
D. care este și om politic. În cadrul acestor afirmații pot fi incluse informațiile în legătură cu activitatea reclamantului anterior afilierii sale politice, a unor activități pe care acesta le-a desfășurat în calitatea sa publică, a informării publicului în legătură cu procedurile judiciare în care ar fi implicat reclamantul.
Cu privire la aceste informații, chiar dacă acestea ar doar parțial conforme cu realitatea nu pot duce la constatarea existenței caracterului defăimător, degradant și jignitor. În măsura în care reclamantul a deținut funcții publice există interesul
comunității de a fi încunoștințată cu privire la calitățile și defectele, a caracterului persoanelor care dețin funcții de conducere. Corelativ, recurentul-pârât avea dreptul de a informa opinia publică.
Așadar sub acest aspect nu se poate reține că articolul recurentului-pârât este defăimător, jignitor la adresa reclamantului-recurent D. M. .
În ceea ce privește modul de exprimare a dreptul la opinie, se reține că sub acest aspect fapta recurentului-pârât poate fi sancționată.
Instanța constată că articolelor care fac obiectul prezentului dosar, astfel cum a arătat pârâtul recurent R. A. P. constituie un "pamflet";. Analizând definiția din Dicționarul explicativ al limbii române se constată că pamfletul este definit ca fiind o specie literară (în versuri sau în proză) cu caracter satiric, în care scriitorul înfierează anumite tare morale, concepții politice, aspecte negative ale realității sociale, trăsături de caracter ale unei persoane. De asemenea, pamfletul este și creația publicistică (în proză sau în versuri) de proporții reduse, cu caracter satiric, în care sunt biciuite aspectele negative din viața societății. În privința caracterului satiric, același dicționar arată că acesta este caracterul sarcastic, acrimonios, satiricesc, biciuitor, caustic, incisiv, înțepător, mușcător, pișcător, șfichiuitor, tăios, usturător.
Analizând cele două definiții, se constată că nu se poate reține că această categorie literară ar da dreptul celor care publică astfel de opere literare să jignească, să denigreze sau să defăimeze persoanele care fac obiectul respectivului articol. Așadar pamfletul nu include și acuzații calomnioase jignitoare, ci dimpotrivă le exclude.
Sub acest aspect se consideră că articolul recurentului-pârât nu constituie un pamflet, iar fapta sa de a scrie un astfel de articol constituie o faptă ilicită, aceasta nefiind sub protecția art. 30 din Constituție sau a articolului 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Instanța reține susținerile recurentului-pârât R. A. P. potrivit cărora sub protecția art. 10 CEDO intră și informațiile care șochează, lovesc sau neliniștesc, interesele oamenilor politici urmând să fie puse în balanță cu interesul discutării libere a problemelor politice de interes general (potrivit cauzei Lingens vs. Austria), iar în privința oamenilor politici, aceștia și-au asumat riscul de a expune în mod inevitabil și conștient unui control strict al faptelor și afirmațiilor pe care le fac (cauza Bento vs. Portugalia), controversele putând trece chiar și plan personal (cauza Lopes Gomes Da Silva vs. Portugalia), însă consideră că în măsura în care anumite aspecte sunt doar simple atacuri la persoană fără a se încerca comunicarea unor idei sau opinii de interes general, acestea nu mai sunt sub protecția art. 10 CEDO.
În ceea ce privește emiterea acestor judecăți de valoare, se constată analizând și practica Curții Europene a Drepturilor Omului că aceste judecăți de valoare reprezintă exprimarea opiniei în privința calităților profesionale, morale și personale ale unei persoane. În privința acestora se consideră că o astfel de judecată de valoarea odată exprimată nu poate obliga persoana care a emis-o să facă dovada verității celor afirmate, o astfel de obligație fiind de cele mai multe ori imposibilă și împiedică persoanele să-și afirme opinia despre alții. Cu toate acestea, Curtea a
constatat că afirmațiile pur injurioase fără nici o bază factuală nu pot fi justificate prin dreptul la liberă exprimare garantat de art. 10 din Convenție (CEDO, decizia C. iu Vadim Tudor).
În prezenta cauză se consideră că opinia autorului articolului cu privire la reclamantul D. M. nu pot fi considerate judecăți de valoare decât în măsura în care s-ar fi rezuma la emiterea în mod civilizat a unor astfel de opinii.
Se consideră că nu sunt protejate de art. 10 CEDO opiniile exprimate în sensul de a-l califica pe recurentul-reclamant "două fecale: M. și D. ";, M. și D. care "figuri ce arătau precum curgerea mucilor unei foci"; sau "o râmă lăsând o dâră de urină pe un lingou de aur";.
Astfel, instanța consideră parțial întemeiate apărările formulate de recurentul- pârât R. A. P., în sensul arătat mai sus.
În privința criticii aduse instanței de fond în legătură cu cuantumul despăgubirilor acordate de instanța de fond se apreciază că nici acestea nu sunt fondate. În timp ce reclamantul-recurenta arătat că suma acordată nu este suficient de mare pentru prejudiciile create și pentru atingerea adusă onoarei, pârâtul- recurenta arătat că acestea sunt mult prea mari, în condițiile în care acestea nu au fost dovedite în nici un fel.
Instanța consideră că suma de 10.000 lei acordată de instanța de fond a fost corect stabilită. Se reține, pe de o parte faptul că reclamantul D. M. a fost criticat de pârâtul R. A. P. datorită activităților sale publice, însă cu toate acestea s-a reținut că nu toate ideile pârâtului sunt garantate de art. 10 CEDO, astfel că în sarcina pârâtului se poate reține săvârșirea unei fapte ilicite.
De asemenea s-a avut în vedere faptul că pârâtul a publicat 2 articole, astfel că suma acordată nu este una disproporționată față de prejudiciul moral adus reclamantului.
În ceea ce privește susținerea că anumite texte legale nu erau în vigoare la momentul pronunțării hotărârii instanța constată că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei B. M. la data de 6 iulie 2011, iar textul legal invocat de reclamant în cererea de chemare în judecată a fost abrogat doar în cursul anului 2012. Din acest punct de vedere se consideră că cererea de chemare în judecată trebuia analizată prin prisma prevederilor legale în vigoare la data sesizării instanței, deoarece aceste prevederi legale erau în vigoare și la momentul la care s-a săvârșit presupusa faptă ilicită.
Recurentul-reclamant M. D. a criticat soluția primei instanțe atât sub aspectul cuantumului despăgubirilor acordate, cât și sub aspectul cheltuielilor de judecată acordate de instanța de fond. În privința cheltuielilor de judecată,instanța reține că în mod corect instanța de fond a redus aceste cheltuieli reținând că cererea de chemare în judecată a fost parțial admisă, făcând aplicarea prevederilor art. 276 C.proc.civ.
În privința cheltuielilor de judecată, instanța constată că în recurs, părțile nu au depus întâmpinări și nu au fost administrate alte probe, cauza fiind soluționată avându-se în vedere probele administrate în fața instanței de fond. De asemenea, se mai reține că ambele recursuri sunt considerate nefondate astfel că acestea vor fi respinse.
Instanța având în vedere prevederile art. 274 și urm. C.proc.civ., urmează să respingă solicitarea privind plata cheltuielilor de judecată, cerere formulată de recurentul-pârât R. A. P. .
Reținând cele de mai sus, instanța în temeiul art. 312 raportat la prevederile art. 304, respectiv 3041C.proc.civ., urmează să respingă recursurile declarate de recurentul-reclamant D. M. și de Recurentul-pârât R. A. P., acestea fiind nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de R. A. P., domiciliat în B., str. 57, nr. 12, județul M., împotriva Sentinței civile nr. 8217 pronunțată la data de 12 septembrie 2012 de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr._ .
Respinge ca nefondat recursul declarat de D. M., domiciliat în B. M., str. M. C., nr. 33, județul M. împotriva Sentinței civile nr. 8217 pronunțată la data de 12 septembrie 2012 de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr._ .
Respinge cererea formulată de recurentul intimat R. A. privind cheltuielile de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 19 iunie 2013.
Președinte | J. ecători | G. ier | ||||||
C. | V. , | P. G. | , | P. M. B. | , | B. | M. |
(concediul de odihnă, semnează (concediu de odihnă semnează (concediu de odihnă, semnează Președintele T. ui M. ) Președintele T. ui M. ) G. ier șef Secția I Civilă)
Red. /dact./P.M.B../_ Verificat_
Ex. 2
J. ecător fond: D. R. D.
| ← Sentința civilă nr. 573/2013. Actiune in raspundere delictuala | Decizia civilă nr. 632/2013. Actiune in raspundere delictuala → |
|---|
