Decizia civilă nr. 3999/2013. Actiune in raspundere delictuala
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._ *
DECIZIA CIVILĂ NR. 3999/R/2013
Ședința publică din data de 16 octombrie 13 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE:
A. -T. N.
JUDECĂTORI:
M. -C. V. ANA I.
GREF. :
M. -L. T.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâții Ș. T. și SC P.
I. SA, împotriva deciziei civile nr. 162/A din 29 martie 2013, pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosar nr._ *, privind și pe reclamantul N. V., având ca obiect acțiune în răspundere delictuală.
La apelul nominal, la prima strigare a cauzei se prezintă reprezentantul pârâților-recurenți, avocat R. a V. și reprezentantul reclamantului-intimat, avocat Stegăroiu Călin.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că la data de 11 octombrie 2013, reclamantul-intimat a depus la dosar, prin registratura instanței, întâmpinare prin care se solicită respingerea recursului, menținerea deciziei recurate ca fiind legală și obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată.
Reprezentantul intimatului depune la dosar delegația de reprezentare, factura seria SCA nr. 6589048 din data de 26 septembrie 2012 și chitanța nr. 1153 din 26 septembrie 2012 prin care înțelege să facă dovada achitării onorariului avocațial în cuantum de 3348 lei.
Se comunică un exemplar din întâmpinare reprezentantului recurenților, care solicită lăsarea cauzei la a doua strigare pentru a avea posibilitatea de a lua la cunoștință conținutul acesteia.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal se prezintă pârâtul-recurent Ș. T., asistat de avocat R. a V. și reprezentantul reclamantului-intimat, avocat Stegăroiu Călin.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul recurenților susține recursul așa cum a fost formulat în scris, solicită admiterea acestuia, modificarea în întregime a deciziei recurate în sensul respingerii apelului formulat de reclamant și în consecință, menținerea ca temeinică și legală a sentinței pronunțată de prima instanță, fără cheltuieli de judecată.
Apreciază că hotărârea instanței de apel a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor legale, fiind astfel incidente prevederile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Instanța de apel, după casare cu trimitere spre rejudecare trebuia să analizeze existența sau inexistența vinovăției, însă prin decizia atacată nu s-a
răspuns acestei îndrumări, făcându-se astfel o aplicare greșită a legii. De asemenea instanța de apel s-a limitat în a arăta doar că urmare a publicării pe prima pagină a ziarului a unui asemenea titlu, rezultă intenția pârâților de publicare a unei știri de senzație, reținând în sarcina ambilor existența vinovăției, întrucât împreună au provocat prejudiciul produs reclamantului.
Apreciază că pentru respectare îndrumărilor date de instanța de casare, se impunea aplicarea corectă a dispozițiilor referitoare la elementul vinovăție, iar instanța de apel trebuia să indice forma de vinovăție a pârâtului Ș. T. . În mod evident acesta nu a acționat cu niciuna dintre formele vinovăției, ci dimpotrivă nu a avut nici un moment reprezentarea caracterului antisocial al faptei și nu a prevăzut urmările ei păgubitoare, pe care nu trebuia și nu putea să le prevadă, astfel că în redactarea articolului a acționat fără culpă.
Este criticabil de asemenea faptul că instanța de apel a reținut prevederile art. 998-999 cod civil ca temei al solidarității dintre pârâta SC P. I. SRL, cu reținerea vinovăției ambilor pârâți.
Răspunderea societății poate fi doar una indirectă și putea fi antrenată doar în condițiile art. 1000 alin. 3 Cod civil, în calitate de comitent al prepusului, doar dacă fapta era săvârșită cu vinovăție de către prepus, iar nu pentru fapta proprie săvârșită cu vinovăție așa cum a fost analizată prin decizia recurată.
Reprezentantul reclamantului-intimat solicită respingerea recursului pentru motivele arătate în întâmpinarea depusă la dosar. Prin recurs au fost indicate prevederile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, însă această împrejurare nu califică ca admisibil recursul întrucât motivele concret arătate nu se încadrează în realitate în prevederile expres și limitativ prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă. Se susține că instanța de apel nu a dat curs în mod corect îndrumărilor din decizia de casare și se invocă faptul că nu a recurs la anumite tehnici pentru analizarea vinovăției. În realitate instanța de apel a analizat
vinovăția părților prin raportare la probele administrate în cauză ajungând astfel la concluzia cp este întrunită această condiție a răspunderii. Nemulțumirile pârâților cu privire la modalitatea de apreciere a probelor nu se subsumează motivului de recurs prevăzut de punctul 9 al art. 304 Cod procedură civilă.
Pârâtul Ș. T. susține că nu el este cel care ar fi conceput acel titlu de pe prima pagină, acesta fiind conceput de conducerea publicației, situația în care nu răspunde pentru acesta ci doar pentru conținutul articolului. Chiar dacă este doar autorul articolului, prin transferarea dreptului de publicare societății, fără a mai avea grija de a nu vătăma în această modalitate de publicare drepturile altei persoane, se poate reține în sarcina acestuia o faptă culpabilă cu efect direct producerea daunei reclamantului, pentru care trebuie să suporte consecințele.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 16176/_ pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria Cluj-Napoca a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul N. V. în contradictoriu cu pârâții Ș. T. și S.C. P. I.
S.A. ca neîntemeiată și a respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de către pârâți, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
La data de_ a fost publicat în nr.317/15 al săptămânalului C. un articol având ca subiect intervențiile chirurgicale de înfrumusețare efectuate de către reclamant, în calitate de medic chirurg estetician la Clinica Interservisan din C. -N., numitului Ermes S., cetățean italian, în vara
anului 2005. Textul propriu-zis al acestui articol a fost publicat în paginile 4, 5 ale săptămânalului mai sus menționat, iar pe prima pagină a acestuia a fost publicat titlul "A orbit după operația estetică";, pe fondul unei imagini a unui ochi în irisul căruia era postată o fotografie ce-i înfățișa, conform mențiunii de alături, pe cetățeanul italian Ermes S. împreună cu fosta sa iubită din România; de asemenea, titlul de pe prima pagina a fost însoțit de trei mențiuni, una potrivit căreia cetățeanul italian, în vârstă de 47 de ani, reclama că a fost nenorocit pe viață la C., pierzându-și vederea în urma unei operații de înfrumusețare, alta referitoare la faptul că săptămânalul C. l-a contactat pe italianul Ermes S., însă acesta a refuzat să discute, motivând că așteaptă ca autoritățile românești să se pronunțe în cazul său, iar cea de-a treia conținând informația potrivit căreia medicii clujeni au recunoscut că a fost o operație cu probleme, susținând însă că pacientul italian a știut exact care sunt riscurile la care se expune, precum și afirmația "Ciudat este faptul că italianul - care a declanșat acțiuni juridice în care solicită despăgubiri de 100 de milioane de euro - susține că a cerut o operație de implant de păr, dar a fost operat la...ochi";.
Totodată, articolul în discuție, având același titlu "a orbit după operația estetică";, a fost publicat și pe pagina on line a săptămânalului C. .
Analizând în acest context - prin prisma motivelor de fapt invocate de reclamant în cuprinsul cererii de chemare în judecată - întrunirea în speță a condițiilor impuse de disp. art.998 - 999 C. civ. pentru a putea fi antrenată răspunderea civilă delictuală a unei persoane pentru fapta proprie, prima instanță a apreciat ca nefiind îndeplinită condiția existenței unei fapte ilicite care să poată fi reținută în sarcina pârâtului Ș. T. legat de publicarea articolului în litigiu, pentru argumentele:
Instanța de fond a reținut că în condițiile în care afirmația conținută de titlul de pe prima pagină al articolului în discuție nu face în nici un fel referire la persoana reclamantului, nu se poate vorbi despre o vătămare a reputației acestuia doar prin publicarea pe prima pagină a titlului respectiv și, pe cale de consecință, aceste afirmații conținute pe prima pagină a ziarului nu pot reprezenta de sine stătător o faptă ilicită conform art.998 - 999 C. civ.
Pentru a stabili dacă acțiunea pârâtului Ș. T. constând în publicarea titlului mai sus menționat reprezintă o faptă ilicită care să atragă răspunderea sa civilă în plan delictual, "acuzația"; conținută de acesta se impune a fi analizată în contextul întregului articol, publicat în paginile 4, 5 ale ziarului, iar premisa acestei analize trebuie să o constituie libertarea de exprimare în cazul mass - media, prin prisma prevederilor art.10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și a principiilor cristalizate în jurisprudența CEDO în această materie.
În acest sens, instanța de fond a apreciat că prezintă relevanță principiile statuate de către Curtea de la Strasbourg, printre altele, și în cauza Busuioc c. Moldovei, conform cărora Libertatea de exprimare constituie unul din fundamentele esențiale ale unei societăți democratice, iar protecția care trebuie acordată presei este de o importanță deosebită. Chiar dacă presa nu trebuie să depășească limitele stabilite inter alia în scopul "protecției reputației sau drepturilor altor persoane";, este, totuși, sarcina ei să comunice informații și idei de interes public. Presa are nu doar sarcina de a comunica astfel de informații și idei: publicul, de asemenea, are dreptul de a le primi. Altfel, presa nu ar putea să joace rolul său vital de "câine de pază public";. Totuși, articolul 10 al Convenției nu garantează o libertate de exprimare nelimitată chiar și în ceea ce privește relatările presei cu privire la chestiuni de interes public deosebit. Conform termenilor din paragraful 2 al articolului, exercitarea acestei libertăți presupune
"obligații și responsabilități";, care, de asemenea, se aplică presei. Astfel, din hotărârea mai sus menționată, precum și din numeroase alte hotărâri ale Curții de la Strasbourg se conturează principiul conform căruia adevărul obiectiv al afirmațiilor nu trebuie să fie singurul criteriu ce se impune a fi luat în considerare în situația în care se analizează o acuzație de calomnie, elementul determinant trebuind să fie buna-credință a autorului afirmațiilor care afectează reputația persoanei vătămate. Examinând legitimitatea demersului jurnalistic al pârâtului Ș. T., instanța de fond a reținut că articolul în litigiu a fost publicat de către ziarul C. în urma plângerii penale formulată de către pacientul reclamantului, numitul Ermes S., plângere înregistrată pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca la data de_ și care, potrivit unei mențiuni în acest sens din cuprinsul articolului, a ajuns în posesia ziariștilor de la C. și a stat la baza anchetei efectuată de către aceștia cu privire la acest subiect.
De altfel, din lecturarea textului articolului propriu-zis rezultă că pârâtul Ș.
T. a prezentat întreaga poveste legată de intervențiile chirurgicale efectuate de reclamant cetățeanului italian S. Ermes în vara anului 2005 pe baza celor declarate de către acesta din urmă în cuprinsul plângerii penale formulată împotriva reclamantului, precum și a celor relatate de către numita M. Ț. (persoana care l-a însoțit pe Ermes S. la Clinica Interservisan, cu ocazia fiecărei intervenții chirurgicale, după cum rezultă din declarația acesteia aflată la filele 91-94 din același dosar penal), afirmațiile celor doi fiind redate în mare parte prin intermediul unor citate. De asemenea, articolul conține și punctul de vedere al reclamantului, expus de către acesta în cadrul discuției purtată cu cei de la C. în legătură cu acest "caz";.
Prin urmare, din analiza întregului conținut al articolului în litigiu se desprinde concluzia că pârâtul Ș. T. s-a conformat regulilor impuse de etica jurnalistică, urmărind doar să-și îndeplinească sarcina de a informa opinia publică asupra unui subiect de interes public, pornind de la un document oficial (plângerea penală a cetățeanului italian înregistrata la Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca). În mod implicit, rezultă că analizat în contextul întregului articol nici titlul acestuia, conținând afirmația referitoare la orbirea pacientului reclamantului în urma intervențiilor chirurgicale efectuate asupra sa, nu denotă în niciun fel intenția pârâtului de a-l prejudicia pe reclamant, prin lezarea în mod gratuit și nejustificat a reputației acestuia, ci mai degrabă recurgerea la o anumită doză de exagerare în prezentarea subiectului, specifică presei, probabil în intenția de a determina publicul să cumpere ziarul.
În absența răspunderii civile delictuale a pârâtului Ș. T. pentru fapta proprie, judecătoria a reținut că nu poate fi antrenată nici răspunderea pârâtei
S.C. P. I. S.A., în calitate de comitent, în temeiul disp. art.1000 alin.3
C. civ.
Prin decizia civilă nr. 162/A/_ a T. ului C. fost admis în parte apelul declarat de apelantul reclamant N. V., împotriva sentinței civile nr. 16176/_, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., care a fost schimbată în parte, în sensul că a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamant împotriva pârâților Ș. T. și S.C P. I.
S.A. și în consecință, au fot obligați pârâții în solidar să plătească reclamantului echivalentul în lei la data plății a sumei de 5.000 euro, cu titlu de daune morale și suma de 1325 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut că din analiza unitară a întregului articol, titlu și conținut, pârâtul a transmis informații care nu sunt conforme cu realitatea, fiind depășite limitele impuse presei privind protecția și reputația drepturilor altuia.
Prejudiciul produs reclamantului a constat în atingerea adusă prestigiului și demnității acestuia, raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu fiind evident.
Regulile impuse de etica jurnalistică au fost respectate doar aparent, titlul articolului cuprinzând o afirmație neconformă cu realitatea și de natură să-i aducă prejudicii reclamantului.
Au fost invocate dispozițiile art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care reglementează dreptul la liberă exprimare și pornind de la aceste dispoziții tribunalul a arătat că, în jurisprudența constată a Convenția Europeană a Drepturilor Omului, libertatea de exprimare constituie unul dintre drepturile fundamentale esențiale într-o societate democratică. Presa joacă un rol eminent într-o societate, însă nu trebuie să depășească anumite limite, ținând mai ales de protecția și reputația drepturilor altuia și a altor valori enumerate în art. 10 paragraful 2 din Convenție. Limitele criticii admisibile sunt mai largi față de Guvern sau o personalitate politică decât pentru un simplu particular. Exigența protecției reputației persoanelor trebuie pusă în balanță cu interesul pe care-l are ziaristul de a transmite informații și idei asupra chestiunilor de interes public (cauza Tammer c. Estonia).
Ținând seama de jurisprudența Înaltei Curți de C. și Justiție tribunalul a apreciat că suma de 5000 euro reprezintă o reparație echitabilă, pentru prejudiciul produs reclamantului, ca urmare a publicării articolului, fiind totodată o măsură rezonabilă și proporțională cu scopul urmărit pentru restabilirea intereselor în cauză.
Având în vedere dispozițiile art. 998, 999 și 1000 alin. 3 C. civil, a obligat pârâții în solidar la plata sumei de 5000 euro.
Prin decizia civilă nr. 4259/R/_ pronunțată de Curtea de Apel C. a fost admis recursul declarat de pârâții Ș. T. și SC P. I. SA B.
, decizia civilă nr. 162/A/_ a T. ului C. a fost casată și trimisă cauza pentru rejudecarea apelului la aceeași instanță.
Pentru a pronunța această decizie, curtea a reținut că tribunalul nu a analizat sub nici un aspect dacă în speță este îndeplinită cerința legală referitoare la vinovăția pârâtului Ș. T. în săvârșirea faptei ilicite.
Dacă în privința dovedirii elementelor obiective a răspunderii civile delictuale, adică a prejudiciului faptei ilicite și raportului de cauzalitate nu au intervenit dificultăți deosebite, în sensul că aceste elemente sunt îndeplinite, în privința vinovăției care constituie un element de ordin psihic intern, aceasta a fost analizată doar parțial, de prima instanță sub aspectul lipsei intenției, iar tribunalul a omis cu desăvârșire cercetarea acestei cerințe legale și în aceste condiții, se apreciază că examinarea existenței vinovăției pârâtului pentru prima dată în calea de atac a recursului presupune reanalizarea întregului probatoriu administrat, ceea ce este inadmisibil, întrucât ar fi încălcate principiile dreptului la apărare, a principiului contradictorialității și a principiului dublului grad de jurisdicție, iar în final, a principiului dreptului la un proces echitabil.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 304 pct. 5 și 9 Cod proc.civ., recursul pârâților a fost admis.
În rejudecarea apelului, a fost pronunțată decizia civilă nr. 162/A/_ a T. ului C., a fost admis în parte apelul declarat de apelantul reclamant N. V., împotriva sentinței civile nr. 16176/_, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., care a fost schimbată în parte, în sensul că a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamant împotriva pârâților Ș. T. și S.C P. I. S.A. și în consecință, au fot obligați pârâții în solidar să plătească reclamantului echivalentul în lei la data plății a sumei de
5.000 euro, cu titlu de daune morale și suma de 1325 lei, cu titlu de cheltuieli de
judecată, au fost menținute restul dispozițiilor sentințeiși au fost obligați intimații Ș. T. și S.C P. I. S.A. să plătească apelantului suma de 434 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut că prin Decizia civilă nr. 4259/R/2012 a Curții de Apel C., obligatorie în rejudecare potrivit art.
315 al. 1 C.Pr.Civ., s-a stabilit că elementele obiective ale răspunderii civile delictuale, adică prejudiciul, fapta ilicită și raportul de cauzalitate, sunt îndeplinite în cauză, conform probatoriului administrat și că se impune analizarea existenței vinovăției pârâților, s-a+ constatat că, în rejudecare, tribunalul are a analiza doar întrunirea acestei din urmă condiții a răspunderii civile delictuale.
În acest sens, în fața instanței de rejudecare, au fost administrate probe suplimentare, constând în interogatoriul pârâtului Ș. T. și declarația martorului Goțiu Remus M. .
Din declarația martorului Goțiu Remus M., a rezultat că toate titlurile de pe prima pagină a ziarului erau puse de redactorul șef sau redactorul șef adjunct, fiind exclusă propunerea reporterului. A mai arătat martorul că titlul articolului se propunea de regulă de către reporter și se aproba de către redactorul șef sau redactorul șef adjunct.
Astfel, în cauză, s-a reținut că titlul de pe prima pagină "a orbit după operația estetică";, aparține redactorului șef al ziarului sau redactorului șef adjunct.
De asemenea, pe prima pagină, a apărut următorul enunț: "un italian de 47 de ani reclamă că a fost nenorocit pe viată la C., pierzându-și vederea în urma unei operații de înfrumusețare";, precum și trimiterea, la pag. 4-5, unde se află articolul.
Din titlu rezultă că s-a tras concluzia că pacientul a orbit, deși la acel moment nu era finalizată ancheta și, deci, nu exista o astfel de concluzie.
Din enunț, a reieșit intenția redactorilor ziarului de publicare a unei știri de senzație, cu toate că persoana în cauză a fost contactată de ziar și a arătat că nu dorește să discute, motivând că așteaptă să se pronunțe autoritățile.
Având în vedere cele menționate anterior, și anume că ancheta autorităților nu era finalizată și că persoana care a formulat plângerea a arătat că nu dorește discutarea situației, rezultă că ziarul se află în culpă, pentru prezentarea ca cert a faptului orbirii, cu toate că investigațiile nu erau finalizate la acel moment.
În ceea ce privește vinovăția pârâtului S. T., tribunalul a reținut următoarele:
Articolul apărut în paginile ziarului (f. 22-23, fond) are următorul titlu; "un italian cere 100 de milioane de euro despăgubiri de la un medic clujean pe care-l acuză că l-a lăsat fără vedere";.
Deși pârâtul a arătat la interogatoriu că a publicat articolul apreciind că știrea este de interes public și că nu și-a exprimat în articol nici o opinie personală, ci doar a relatat rezultatul investigațiilor, tribunalul a apreciat că titlul de pe pagina nr. 4, începutul articolului și enunțurile cu litere îngroșate din cadrul articolului, de genul "Implant de păr?";, preluarea din declarația medicului a unor afirmații și marcarea cu litere îngroșate și între ghilimele "E un caz nefericit!";, "A vrut să arate bine!";, precum și întrebarea "Ce poți face cu 100 de milioane de euro?";, contrazic susținerile pârâtului și denotă intenția acestuia de exprimare a unor opinii personale și de căutare a senzaționalului, iar nu de informare a opiniei publice asupra unor chestiuni de interes public.
În plus, tribunalul a constatat că, atât prin titlu, cât și prin articol, s-au transmis cititorilor ziarului nu doar informații, ci și judecăți de valoare.
În privința diligențelor depuse de pârât pentru a verifica autenticitatea afirmațiilor, tribunalul a reținut că pârâtul a arătat la interogatoriu că a luat legătura cu persoana în cauză și cu medicul, după ce anterior intrase în posesia plângerii penale formulată de către cetățeanul italian. Pârâtul a mai arătat la interogatoriu că a considerat că s-a scurs un termen suficient, fiind șase luni de când trena dosarul la Colegiul Medicilor.
Instanța reține că în speță nu este suficient faptul că pârâtul s-a documentat și că la momentul publicării articolului ancheta nu era finalizată, pentru a justifica redactarea articolului de maniera sus arătată.
Față de toate cele reținute anterior, tribunalul apreciază că în cauză este întrunită cerința vinovăției, pentru angajarea răspunderii civile delictuale.
Având în vedere că în speță sunt întrunite cerințele răspunderii delictuale prevăzute de art. 998 -999 C.c. și că, astfel cum s-a arătat mai sus, vinovăția aparține ambilor pârâți, aceștia provocând împreună prejudiciul produs reclamantului, tribunalul a apreciat justificată cererea reclamantului de obligare a pârâților, în solidar, la plata de daune morale în sumă de 5000 de Euro și suma de 1325 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată din primul ciclu procesual.
În baza art. 274 C.pr.c, intimații Ș. T. și S.C P. I. S.A., au fost obligați, în solidar, să plătească apelantului suma de 434 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâții Ș. T. și SC P. I. SA, solicitând admiterea recursului, cu consecința respingerii apelului și păstrării sentinței primei instanțe, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului pârâții au aratat că hotărârea pronunțată în apel a fost dată cu aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod proc.civ.
Instanța de recurs casând decizia pronunțată în apel a dat și îndrumări tribunalului să verifice îndeplinirea condiției vinovăției în comiterea pretinsei fapte ilicite, iar instanța de apel nu a răspuns acestui deziderat, făcându-se o aplicare greșită a legii.
Vinovăția - culpa ca și condiție necesară a angajării răspunderii civile delictuale, este instituită de art. 998 C. civil și este definită de doctrină ca fiind atitudinea psihică a autorului faptei ilicite și păgubitoare față de fapta respectivă și față de urmările acestei fapte.
În analiza acestui element, tribunalul s-a limitat a arăta că "pe prima pagină a ziarului a apărut enunțul, un italian de 47 ani reclamă că a fost nenorocit pe viață la C., pierzându-și vederea în urma unei operații de înfrumusețare"; și tribunalul a apreciat că reiese intenția redactorilor de publicare a unei știri de senzație.
Cu privire la vinovăția pârâtului S. T. instanța reține doar cu titlu informativ ca titlu de la pag. 4 din ziar, "un italian cere 100.000.000 euro despăgubiri de la un medic clujean pe care l-ar acuza că l-a lăsat fără vedere";, precum și enunțurile îngroșate din cadrul articolului "implant de păr";, "e un caz nefericit";, "a vrut să arate bine";, ce poți face cu 100.000.000 euro";, "care denotă intenția de exprimare a unor opinii personale și de căutare a senzaționalului.
Recurenții au apreciat că pentru respectarea îndrumărilor făcute prin decizia de casare dar și pentru aplicarea corectă a dispozițiilor legale referitoare la elementul vinovăție, instanța de apel trebuia să facă trimitere la formele culpei: dol direct sau intenție directă și în acest caz trebuia să facă dovada că pârâtul Ș. T. cunoștea caracterul antisocial al faptei și a prevăzut consecințele acesteia și a dorit ca ele să se producă. Pentru această formă a vinovăției reclamantul trebuia să facă dovada că articolul a fost scris doar din
dorința de a-l calomnia, fără a avea nicio informație referitoare la plângerile formulate împotriva acestuia, în fața colegiului medicilor și în fața organelor de urmărire penală.
În dolul indirect era necesar să se facă dovada că recurentul realiza caracterul antisocial al faptei, a prevăzut consecințele acestuia și cu toate că nu le-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii acestora. Pentru această formă de vinovăție, reclamantul era ținut să facă dovada că recurentul a publicat articolul cu intenția de a-l calomnia, iar nu din dorința de a aduce la cunoștința publicului un subiect de interes public.
Dacă se reținea imprudența, ca formă a vinovăție,i era necesar ca reclamantul să facă dovada că recurentul a realizat caracterul antisocial al faptei, a prevăzut consecințele acesteia pe care nu le-a acceptat, sperând în mod ușuratic că aceste consecințe nu se vor produce. Pentru această formă de vinovăție trebuia să reiasă din probele administrate de reclamant că pârâtul recurent a publicat articolul prevăzând că ar avea drept consecință calomnierea reclamantului, dar a sperat în mod ușuratic că nu se va produce.
Dacă se reținea neglijența, ca formă a culpei, era necesar să se facă dovada că pârâtul a realizat caracterul antisocial al faptei și nu a prevăzut consecințele acesteia, deși trebuia și putea să le prevadă.
În opinia recurentului Ș. T., nu a acționat cu niciuna din formele vinovăției, nu a avut nici un moment reprezentarea caracterului antisocial al faptei și nu a prevăzut urmările ei păgubitoare pe care nu trebuia și nu putea să le prevadă, astfel că în redactarea articolului a acționat fără culpă și este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod proc.civ.
Recurenții au arătat că în mod greșit s-a reținut solidaritatea în temeiul art. 998, 999 C. civil, răspunderea societății putea fi antrenată doar în condițiile art. 1000 alin. 3 C. civil dacă fapta era săvârșită cu vinovăție de prepus.
Prin întâmpinare, intimatul reclamant N. V. a solicitat respingerea recursului ca nefondat și obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată. Intimatul a arătat că deși recursul a fost întemeiat pe motive de nelegalitate, motivele în concret relevate vizează modul în care instanța de apel
a interpretat și valorificat probele administrate.
S-a arătat că nu există nici un temei legal pentru a susține nelegalitatea hotărârii pe motiv că "instanța de apel trebuia să indice forma vinovăției
"subsemnatului Ș. T. ";, deoarece o astfel de cerință nu este prevăzută de art. 998 C. civil și deci nu este permis nimănui a o solicita, prin adăugare la lege.
În ceea ce privește recursul pârâtei SC P. SA, intimatul a apreciat că ziaristica nu trebuie să denatureze informația adevărată, imparțială și opiniile oneste, nici să le exploateze în scopuri proprii - pct. 21 din Rezoluția nr. 1003/1993 a Consiliului Europei.
Răspunderea pârâților este evidentă, deoarece articolul a afectat reputația intimatului, recurentul ziarist a transferat dreptul de publicare pârâtei SC P. SA, fără a avea grijă să verifice modalitatea de publicare și nu a întreprins ulterior nici un demers pentru verificarea faptelor descrise.
Analizând decizia pronunțată prin prisma motivelor de recurs invocate, curtea constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
În art. 30 alin. 1 Constituție este consacrat principiul libertății de exprimare, însă în alin. 6 al acestui articol, se stabilesc limitele în care poate fi exercitată libertatea de exprimare - să nu prejudicieze demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și nici dreptul la propria imagine.
Dreptul la liberă exprimare este un drept fundamental într-o societate democratică și este stipulat în art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, însă în alin. 2 al acestui articol se prevede expres că exercitarea acestui drept incumbă și îndatoriri și responsabilități, poate fi supus unor formalități, condiții, restrângeri și sancțiuni, prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică.
Așadar, libertatea de exprimare consacrată prin norme constituționale sau blocul de convenționalitate nu poate fi exercitată dincolo de orice limită. Ca orice liberate trebuie să ia în considerare interesele de ordin general, însă libertatea de exprimare presupune îndatoriri și responsabilități ale jurnaliștilor și întinderea acestora va fi verificată în funcție de situația concretă în discuție și procedeul tehnic utilizat de jurnalist.
Într-o societate democratică, este ocrotit dreptul la liberă exprimare și este esențial a fi respectat, însă exercitarea acestui drept trebuie coroborată cu dreptul la viață privată reglementat de art. 8 din Convenție.
În jurisprudența Curții de la Strasbourg, s-a decis că limitele criticii admisibile în cadrul exercițiului libertății de expresie sunt mai largi când poartă asupra unor acțiuni ale Guvernului sau în privința unui om politic, decât în privința unui particular. Astfel, omul politic se expune, în mod inevitabil și conștient, unui control atent al faptelor și gesturilor sale, control ce este exercitat atât de ziariști, cât și de masa cetățenilor și el trebuie să dea dovadă de o mare toleranță, mai ales atunci când face declarații publice care se pretează la critică - cauza Oberschlik c. / Autriche (nr. 2) Requeil 1997).
În cazul de față, este vorba de un articol apărut într-un ziar local referitor la o presupusă culpă medicală a unui chirurg estetician, situație în care ziaristul trebuia să exercite o atenție sporită față de o investigație ziaristică, care l-ar fi vizat pe un om politic. Instanța a fost chemată să verifice dacă în speță a existat sau nu vinovăția ziaristului, ca urmare a publicării articolului incriminat ca fiind denigrator la adresa reclamantului.
Textele Codului civil instituie principiul răspunderii întemeiate pe culpă, art. 998 C. civil, articolul prevede că obligă pe acela din a cărui greșeală s-a cauzat un prejudiciu a-l repara, iar art. 999 C. civil stipulează că omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și cel cauzat prin neglijența sau imprudența sa.
Deci, în dreptul civil, în cadrul răspunderii civile delictuale, termenul de culpă este echivalent cu cel de greșeală sau vinovăție și în doctrină s-a arătat că prin terminologia codului civil "greșeala"; prevăzută de art. 998 C.civil desemnează generic greșeala intențională, dolul, viclenia sau intenția, iar greșeala neintențională, adică culpa la care se referă art. 999 C. civil, desemnează neglijența sau imprudența. Din analiza acestor texte de lege mai sus enunțate rezultă că în dreptul civil există culpă intențională sau dol și culpă neintențională sau culpă propriu-zisă, pentru care persoana trebuie să răspundă. Atât doctrina juridică, cât și practica judiciară au subliniat constant că dreptul civil nu definește formele culpei, iar clasificarea cuplei, potrivit criteriilor folosite în răspunderea penală în intenție directă, indirectă, imprudență sau neglijență are doar funcție didactică. Această clasificare a culpei însă nu prezintă interes practic, fiindcă răspunderea civilă delictuală are la bază repararea integrală a pagubei, indiferent dacă autorul a acționat cu intenție sau
fără intenție.
Așadar, critica invocată de recurenți că instanța nu a indicat forma vinovăției pârâtului nu are o finalitatea practică.
Cu toate acestea, curtea constată că pentru antrenarea răspunderii civile delictuale, în stabilirea culpei se pleacă de la un criteriu obiectiv,
comportamentul unui om normal, abstract, care trebuie să acționeze cu grijă față de interesele societății și ale semenilor săi și s-ar afla în aceleași împrejurări exterioare ca și autorul faptei ilicite.
În cazul de față, pentru a verifica dacă pârâtul Ș. T. a acționat ca un ziarist diligent și obiectiv în transmiterea informației, se vor avea în vedere principiile eticii ziaristicii, care trebuie să fie respectate cu ocazia redactării oricărui articol.
În interogatoriul recurentului pârât, acesta a arătat că a publicat articolul, apreciind că știrea este de interes public. Ziaristul trebuie să difuzeze știrile cu respectarea adevărului, după ce au fost efectuate verificările de rigoare, iar prezentarea, descrierea sau narațiunea trebuie făcute în mod imparțial, să respecte principiul prezumției de nevinovăție și ziaristul trebuie să se abțină de la formularea de verdicte.
În articolul publicat, intitulat "A orbit după operația estetică";, pârâtul recurent S. T. a afirmat că "cetățeanul italian a venit la C. să-și facă implant de păr, iar intervențiile chirurgicale s-au soldat cu un eșec total: italianul a rămas aproape fără vedere";. Deși din cuprinsul articolului rezultă că reclamantul V. N. l-a informat pe jurnalist că pacientul nu a venit pentru implant de păr, ci a vrut să efectueze operații de întinerire a feței, totuși ziaristul afirmă în preambulul articolului că cetățeanul italian a venit pentru un implant de păr, iar în fraza a doua, formulează verdictul "italianul rămas aproape fără vedere";, deși în cuprinsul articolului se menționează faptul că recurentul a fost atenționat de intimat că susținerea că și-ar fi pierdut vedea în proporție de 95% este o minciună, întrucât după incident s-a făcut examen oftamologic, iar rezultatele au demonstrat că vede 100%.
În prezenta speță, chiar pacientul care a beneficiat de serviciile intimatului
N. V. a fost prudent și a refuzat să facă declarații recurentului, tocmai pentru respectarea prezumției de nevinovăție, deoarece existau în derulare două anchete, una la colegiul medicilor și o plângere penală.
Informația este un drept fundamental al cetățeanului și evidențiată în Convenția Europeană a Drepturilor Omului în art. 9 și, prin urmare, informația furnizată de ziariști trebuie să fie transmisă cu respectarea adevărului în cazul știrilor difuzate. Știrile nu pot fi tratate ca o marfă, ci ca un drept fundamental al cetățeanului la informație, așadar nici calitatea informațiilor și nici substanța acestora nu pot fi exploatate în scopul sporirii numărului de cititori sau pentru a lărgi audiența.
Ori, verificând dacă știrea furnizată de pârâții recurenți îndeplinește aceste criterii, tribunalul a reținut în mod corect că modul în care a fost prezentat cazul denotă intenția de a exprima senzaționalul, fără ca autorul să fi fost atent la corectitudinea informației transmise.
Legitimitatea ziaristicii de investigație se bazează pe dreptul fundamental al cetățeanului la informație ca parte a respectului pentru valorile democratice, însă în același timp jurnalistul trebuie să respecte dreptul cetățenilor la viața privată. Prin afirmația tranșantă-intervențiile chirurgicale s-a soldat cu un eșec total: italianul a rămas aproape fără vedere, autorul articolului a dat un verdict, deși regulile deontologice îi impunea să se abțină de la a da verdicte și să respecte prezumția de nevinovăție, în condițiile în care erau două anchete pe rol.
Deși pârâtul recurent Ș. T. a susținut că a desfășurat o acțiune de investigare, curtea constată că după soluționarea plângerii penale formulate de către cetățeanul italian, precum și soluționarea plângerii depusă la Colegiul Medicilor, jurnalistul nu a publicat nicio știre cu privire la acest subiect, deși în ambele plângeri s-a constata că nu a existat o culpă medicală a reclamantului. Pentru a demonstra buna-credință în desfășurarea demersului jurnalistic, de a
informa publicul cu privire la o anchetă în care un medic era acuzat de malpraxis, se impunea a fi publicată și finalizarea anchetelor: administrativă și penală și astfel jurnalistului nu i s-ar fi putut imputa că a acceptat, eventual, calomnierea medicului.
În lipsa acestor precizări ulterioare, din modul în care a fost redactat articolul, în mod corect tribunalul a reținut culpa pârâtului Ș. T., iar presupunerile referitoare la ce poți face cu 100.000.000 euro, exprimau opinii personale ale jurnalistului, care nu avea nicio legătură cu o informație corectă și obiectivă.
O știre referitoare la o eventuală cuplă medicală este evident considerată de interes public, însă la redactarea știrii jurnalistul trebuie să fie imparțial în transmiterea informației, deoarece articolul punea în discuție capacitatea profesională a unui medic chirurg, ori în această materie, jurisprudența
a precizat că "art. 10 din Convenție nu garantează libertatea de exprimare fără nicio restricție, chiar și atunci când este vorba de "acoperirea mediatică"; a unor probleme de interes public serios";. În acest context s-a subliniat că îndatoririle și responsabilitățile care privesc presa pot primi o importanță deosebită atunci când un articol riscă să aducă atingere reputației unei persoane, punând în pericol "drepturile altuia";. Ziariștii fiind obligați să acționeze cu bună credință, așa încât să furnizeze informații demne de încredere, cu respectarea deontologiei profesionale (CEDH 2 mai 2000, decizia Vandes Gang & Aase c/Norvege Recueil 2001, pag. 482).
Așadar, având în vedere diligența pe care trebuie să o depună un ziarist obiectiv în difuzarea unei informații, curtea constată că pârâtul nu a prezentat obiectiv și imparțial starea de fapt descrisă, situație în care, se află în culpă și cunoscând exigențele eticii jurnalismului, putea să realizeze că publicarea articolului, în maniera în care a fost scris, putea avea drept consecință calomnierea reclamantului, însă a acceptat în mod ușuratic că aceste consecințe nu se vor produce.
Curtea constată că tribunalul a reținut în mod corect culpa pârâtului jurnalist, iar în ceea ce privește răspundere societății P. I. SA, curtea constată că răspunderea acesteia a fost atrasă în calitate de comitent, pentru fapta prepusului, în temeiul art. 1000 alin. 3 C. civil.
Cu privire la raportul dintre îndatoririle și responsabilitățile publicației pentru conținutul unui articol pus în discuție, pe de o parte și ce a ziaristului care l-a scris, Curtea de la Strasbourg a decis cu valoare de principiu că, dacă este adevărat că editorul nu se asociază întotdeauna în mod obligatoriu opiniilor exprimate în lucrarea sau articolul publicat, nu mai puțin prin punerea la dispoziție a autorului a suportului publicării unui text, el participă la exercițiul libertății de exprimare, astfel încât, indirect, editorul este ținut de aceleași îndatoriri și responsabilități pe care însuși autorul și le asumă prin difuzarea opiniilor sale publicului (CHD 8 iulie 1999, Surek c/Turquie, Recueil 1999 - IV).
În cazul de față, societatea trebuie să răspundă indirect și solidar cu jurnalistul, întrucât, pe lângă faptul că a pus la dispoziție suportul publicării articolului a fost cea care a stabilit titlul de pe prima pagină (aspect ce reiese din probațiunea administrată în rejudecarea apelului) prezentând ca cert faptul orbirii, datorită culpei medicale a reclamantului, deși investigațiile Colegiului medicilor sau cele declanșate de plângerea penală nu erau finalizate la acel moment, deci nici acest motiv de recurs nu este fondat.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 Cod proc.civ., curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâții Ș. T. și SC P. I. SA, împotriva deciziei civile nr. 162/A din_ a T. ului C. pronunțată în dosar nr._ *, pe care o va menține.
În temeiul art. 274 Cod proc.civ., curtea va obliga recurenții să plătească intimatului N. V. suma de 3348 lei, cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocațial (f. 16).
PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâții Ș. T. și SC P. I. SA, împotriva deciziei civile nr. 162/A din_ a T. ului C. pronunțată în dosar nr._ *, pe care o menține.
Obligă pe numiții recurenți să plătească intimatului N. V. suma de 3348 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
-T. N. M. C. V. ANA I.
GREF.
M. L. -T.
Red. ATN dact. GC 2 ex/_
Jud. apel: A.S.Seleșiu, O.R.Ghișoiu
| ← Decizia civilă nr. 162/2013. Actiune in raspundere delictuala | Decizia civilă nr. 159/2013. Actiune in raspundere delictuala → |
|---|
