Decizia civilă nr. 159/2013. Actiune in raspundere delictuala
| Comentarii |
|
ROMÂNIA CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR.159/A/2013
Ședința publică din data de 20 noiembrie2013 Instanța constituită din :
Președinte: D. -L. B. -vicepreședintele Curții de Apel C. Judecător: V.
M. - președintele Curții de Apel C.
G.: S. - D. G.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, apelul declarat de reclamantul R. I. R. și pârâta SC. I. M. P. S. B. M., precum și apelul declarat de pârâtul L. D. B., împotriva sentinței civile nr. 1091/20 iunie 2012, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr._, privind și pe chemații în garanție H. V. și Î.
D. I. C., având ca obiect acțiune în răspundere delictuală.
Dezbaterea în fond a cauzei a avut loc în ședința publică din 12 noiembrie 2013, când părțile prezente au pus concluzii care au fost consemnate în încheierea ședinței publice din aceeași dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
C U R T E A
Deliberând, reține că:
Prin sentința civilă nr. 1091 din 20 iunie 2013 a T. ui Maramureș, pronunțată în dosarul nr._ , s-a hotărât după cum urmează:
A fost admisă în parte acțiunea principală formulată de reclamantul- pârât R. I. R., în contradictoriu cu pârâtul-reclamant L. D. B. .
A fost admisă în parte cererea reconvențională formulată de pârâtul- reclamant L. D. B., în contradictoriu cu reclamantul-pârât R. I.
R. și cu pârâta SC I. M. P. S. .
A fost obligat pârâtul-reclamant L. D. B. să achite reclamantului-pârât R. I. R. suma de 1000 lei reprezentând despăgubiri morale.
S-a constatat că pârâtului-reclamant L. D. B. i-au fost încălcate drepturile cu caracter nepatrimonial privind imaginea, onoarea, demnitatea și viața privată, prin unele dintre articolele scrise și publicate de reclamantul-pârât.
A fost obligat reclamantul-pârât R. I. R. în solidar cu pârâta SC
I. M. P. S. să achite pârâtului-reclamant L. D. B. suma de 2000 lei, daune morale.
A fost obligat reclamantul-pârât R. I. R. și pe pârâta reconvențional SC I. M. P. S. să transmită sonor și vizual, pe cheltuiala lor, la postul de televiziune Maramureș TV sau la alte posturi de
televiziune, în patru ediții succesive ale emisiunii "Necenzurat cu R. ";, în intervalul orar 18.30-20.00 sau în alte emisiuni pe care eventual le va realiza reclamantul-pârât, dispozitivul prezentei sentințe, în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a acesteia.
A fost obligat reclamantul-pârât R. I. R. și pe pârâta reconvențional SC I. M. P. S. să publice pe pagina de pornire/prima pagină a site-urilor "necenzurat"; și "știrimm";, dispozitivul prezentei sentințe, în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a acesteia, urmând să mențină postarea timp de 30 de zile.
Au fost respinse celelalte capete de cerere formulate de către pârâtul- reclamant L. D. B. .
A fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a I.I. D. I.
, invocată de această chemată în garanție.
A fost respinsă cererea de chemare în garanție a I.I. D. I. C. și a lui H. V., cerere formulată de pârâtul-reclamant L. D. B. .
Au fost compensate cheltuielile de judecată efectuate către reclamantul-pârât și de către pârâtul-reclamant, până la nivelul sumei de 1000 lei și respinge pentru diferență cererile formulate sub acest aspect de către reclamantul-pârât și de către pârâtul-reclamant.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a avut în vedere, în principal, următoarele:
Într-o discuție telefonică purtată între jurnalistul V. H. de la publicația on-line "Ziar MM"; și pârâtul-reclamant L. D. B., la acel moment deputat PDL (înregistrare audiată nemijlocit de instanță și al cărei transcript este depus la filele 37-38 din dosarul nr._ ), întrebat fiind cum comentează faptul că a fost numit "mafiot imobiliar"; pe o hartă a domnului V. Ponta, pârâtul-reclamant a afirmat că aceasta i se trage "de la șantajistul notoriu de R., care a publicat pe câteva site-uri, (…) se uită pe Google și vede acolo nu știu ce teren ce am luat pentru clinică (…) cu acte
în regulă";.
Jurnalistul V. H. a scris un articol în care a arătat că deputatul PDL D. L. a comentat titulatura de "mafiot imobiliar"; care i-a fost pusă pe o hartă realizată de președintele PSD V. Ponta, spunând că totul i se trage de la jurnalistul R. I. R., în urma materialelor realizate de acesta cu privire la terenul pe care deputatul l-a achiziționat în Groși în vederea construirii unei clinici, reproducând afirmația acestuia "Oi fi si eu... De la șantajistul notoriu R. se trage, ce sa fac. El a publicat pe câteva site-uri si se uită ăștia pe Google, unde văd de terenul pe care l-am luat pentru clinica. L-am luat cu acte in regula, Daca io-s mafiot imobiliar, atunci e in regula. Alte legături cu domeniul imobiliar nu am, din păcate. La mine e simpla de tot problema, in declarația de avere scrie tot. Mai am terenuri o grămada, de la tara, moștenire. Daca astia-s mafioții din PDL, cum sunt eu, atunci e in regula, au o viziune cei din PSD deosebita despre corupție. Sa fie sănătoși".
Articolul a fost publicat în Ziar-MM.ro, publicație on-line, în data de_, fiind preluat apoi de site-ul ne-cenzurat.ro, administrat de pârâtul- reclamant.
În ce privește temeiul de drept aplicabil pretențiilor deduse judecății prin acțiunea principală, T. reține ca fiind incidente prevederile art. 998 din Codul Civil de la 1864.
În ce privește fapta ilicită a pârâtului-reclamant L. D. B., aceasta constă în desemnarea jurnalistului R. I. R. în cadrul interviului acordat, ca fiind un "șantajist notoriu";.
Fișa de cazier a reclamantului-pârât, depusă la dosar, îl relevă pe acesta fără antecedente penale. Împrejurarea susținută de pârâtul- reclamant prin avocat, în sensul că acesta ar fi suferit anterior condamnări, este irelevantă date fiind, pe de o parte, efectele eventualei reabilitări survenite, conform art. 133 Cod penal, iar pe de altă parte, în considerarea faptului că nu s-a afirmat în mod ferm că reclamantul-pârât ar fi suferit o condamnare pentru infracțiunea de șantaj, dimpotrivă, făcându-se referire la alte tipuri de fapte (răspunsul la întrebarea nr. 20 din interogatoriu).
Martorul Mircea Man (fila 141 dosar), de asemenea, om politic, a arătat că niciodată nu i s-a întâmplat ca reclamantul să-i ceară sume de bani pentru a scrie negativ la adresa altor colegi sau pozitiv la adresa sa, nu are cunoștință ca acesta să fie perceput în mediile politice și jurnalistice ca un șantajist.
În ce privește expresia de "șantajist notoriu";, folosită pentru a caracteriza pe reclamantul-pârât, pârâtul-reclamant a încercat să o justifice invocând acordarea unui împrumut, reclamantului, împrumut pe care acesta a refuzat să i-l mai restituie (întrebarea nr. 2, 4, 29 interogatoriu), precum și o deducție avută în cadrul ultimei discuții purtate cu R. I. R.
, când a concluzionat că trebuie să discute cât costă să tacă, să nu mai scrie.
Depozițiile martorilor Dorca Dinu și Cîmpeanu Iosif A. nu sunt relevate sub acest aspect, chiar dacă martorii au cunoștință de împrumutarea unor sume de bani reclamantului-pârât, nu au fost în măsură să precizeze dacă acestea au fost sau nu restituite. Apoi, depozițiile lor conturează eventual crearea unui raport obligațional între părți, dar nu fundamentează nicio prezumție în sensul că ulterior reclamantul-pârât l-ar fi șantajat pe pârâtul-reclamant, în scopul obținerii de foloase materiale injuste.
Condiția prejudiciului cert și nereparat este la rândul său întrunită; expresia folosită de către pârâtul-reclamant a ajuns la cunoștința publicului, fiind reprodusă în cuprinsul articolului scris de chematul în garanție V. H.
. Este rezonabil a se aprecia că referirea "șantajist notoriu"; a fost de natură, într-o oarecare măsură, a ridica semne de întrebare asupra probității profesionale a jurnalistului R. I. R., cunoscut publicist cel puțin la nivel local și a crea dubii asupra veridicității și obiectivității demersurilor sale jurnalistice.
Împrejurarea că însuși reclamantul-pârât a preluat articolul scris de chematul în garanție și l-a postat apoi pe site-ul ne-cenzurat, augmentând astfel răspândirea informației respective, va fi avută însă în vedere la aprecierea cuantumului sumei la plata căreia va fi obligat pârâtul-reclamant cu titlu de daune morale.
Raportul de cauzalitate între faptă și prejudiciu este unul direct, iar în ce privește culpa pârâtului-reclamant L. D. B., aceasta este echivalentă cu cel puțin intenția indirectă, pârâtul-reclamant prevăzând și acceptând prejudiciul de imagine pe care l-ar fi putut produce jurnalistului prin calificarea acestuia ca "șantajist notoriu";. De altfel, la interogatoriu pârâtul- reclamant a arătat că a încercat prin intervențiile sale să minimalizeze efectul articolelor scrise de jurnalist, asupra imaginii sale și a familiei, încercând să arate că nu este un demers deontologic jurnalistic. Or pentru această "minimalizare"; în mod rezonabil putea folosi alte tehnici de comunicare.
Nu pot fi reținute susținerile pârâtului-reclamant relative la caracterul privat al discuției purtate cu ziaristul V. H., la contextul acordării
interviului (era în concediu), la tonul discuției (relaxat, părțile râdeau) ori la faptul că nu i s-a adus la cunoștință că era înregistrată convorbirea telefonică, atâta timp cât, purtând o discuție cu un jurnalist, care i s-a recomandat ca atare și i-a solicitat să comenteze o știre de presă care îl privea, nu se poate aprecia în mod rezonabil că pârâtul-reclamant L. D. B. nu a avut reprezentarea redactării ulterioare a unui articol ce va fi adus la cunoștința publicului.
Raportat la subiectul convorbirii telefonice, la calitatea părților, nu se poate reține aplicabilitatea prevederilor art. 72 alin.1 Constituția României, art. 191-193 din Regulamentul Camerei Deputaților sau art. 22 din Legea nr. 96/2006, afirmația pârâtului-reclamant referitoare la "șantajistul notoriu de R. "; nefiind o opinie politică exprimată în exercitarea mandatului, ci o opinie personală. Ca atare, imunitatea parlamentară nu poate fi invocată de către acesta în apărarea sa.
Așadar, ținând seama strict de limitele investirii instanței, de expresia folosită de pârâtul-reclamant, de împrejurarea că răspândirea articolului a fost sprijinită de reclamantul-pârât prin preluarea acestuia pe site-urile sale, de relațiile dintre părți (pârâtul-reclamant fiind un subiect de presă relativ frecvent pentru reclamantul-pârât), de necesitatea ca daunele morale să compenseze prejudiciul, nu să amendeze făptuitorul, se apreciază rezonabilă obligarea pârâtului-reclamant la plata sumei de 1.000 lei cu acest titlu către reclamantul-pârât.
Cererea de chemare în garanție a fost respinsă ca nefondată.
Chemații în garanție au scris respectiv publicat articolul cuprinzând declarația pârâtului-reclamant prin care acesta s-a referit la reclamantul- pârât ca fiind un "șantajist notoriu";, în virtutea calității sale de jurnalist colaborator, respectiv administrator de portal web (fila 187 dosar). V. H. a redactat un articol în care a reprodus parțial, fără denaturare, declarația pârâtului-reclamant, iar I.I. D. I. C. a mijlocit răspândirea informației, fără ca pârâtul-reclamant să aibă temei pentru tragerea lor la răspundere. Calitatea procesuală pasivă, astfel cum a fost argumentată de chemata în garanție, este însă o chestiune de fond, ce ține de temeinicia dreptului de regres pe care l-ar avea partea, în sensul dispozițiilor art. 60 alin.1 Cod procedură civilă. Or, în speță, din considerentele anterior evocate cererea de chemare în garanție este nefondată.
În ce privește cererea reconvențională, T. a reținut următoarele:
Pârâtul-reclamant L. D. B. are o activitate politică ce datează din anul 2001, după cum relevă nota depusă de acesta la fila 218 dosar fiind, pe rând, vicepreședinte și prim-vicepreședinte PDL Maramureș, deputat în perioada 2008-decembrie 2012, vicepreședinte PDL Maramureș și apoi membru PNL.
Acesta a fost subiectul numeroaselor articole publicate, respectiv, direct ori tangențial, al mai multor emisiuni TV realizate la postul Maramureș TV de jurnalistul R. I. R. .
Analiza pretențiilor formulate reconvențional va fi realizată în considerarea calității speciale a părților implicate: cea de om politic a lui L.
B., respectiv cea de jurnalist a lui R. I. R. . Aceasta deoarece standardul de evaluare adoptat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (la a cărei jurisprudență s-au făcut numeroase referiri) este sensibil diferit atunci când problema aplicării dispozițiilor art. 10 din Convenție vizează un diferend creat între astfel de persoane, față de situația în care aceasta intervine între particulari.
Semnalarea de către reclamantul-pârât R. I. R. a unor aspecte legate de activitatea pârâtului-reclamant la S. Electrica S.A. (_ ), de achiziționarea unor terenuri pretins subevaluate (_ ), de efectuarea unor investigații cu privire la L. D. B. de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Agenția Națională de Integritate, Oficiul pentru Combaterea Spălării Banilor (este adevărat, urmare a unor sesizări formulate de către reclamantul-pârât, adresate ori redirecționate către respectivele instituții-_ ,_ ), semnalarea unor aspecte cuprinse în declarația de avere a deputatului, analiza relației politice cu Mircea Man, relevarea cursului litigiilor derulate între părți, inclusiv a celui declanșat între soția deputatului și jurnalist, semnalarea unor situații calificate ca nepotism, analiza defavorabilă a rezultatelor alegerilor parlamentare, referiri la starea de sănătate fizică a deputatului (fractură la un picior) nu constituie în aprecierea instanței, cazuri în care libertatea de exprimare a jurnalistului, de comunicare a datelor pe care le deține, de formulare a unor judecăți de valoare să poată fi limitată prin tragerea sa la răspundere.
Aceasta deoarece calitatea de persoană publică și om politic a pârâtului-reclamant îl expune pe acesta riscului (acceptat) de analizare excesivă și uneori deformată prin exagerare a activității sale publice, precum și a celei private, în măsura în care acesta din urmă se poate repercuta asupra imaginii politice.
În interogatoriul administrat, reclamantul-pârât a relevat datele pe care le deținea la momentul publicării articolelor și al realizării emisiunilor, precum și faptul că a rectificat atunci când au apărut elemente noi. Din depoziția martorului N. Florin rezultă că reclamantul-pârât și chiar și un alt jurnalist Gliga (deci era de interes pentru presă informația) i-au solicitat să comunice ce contracte s-au încheiat, cu ce firme, în ce perioadă, iar apoi reclamantul i-a mai solicitat informații cu privire la angajatul SC Electrica SA, L. R. (pârâtul-reclamant fiind angajat la societatea respectivă în perioada 1993-2005, precum și în prezent).
De asemenea, martorul Șter I. Romulus a arătat că la rândul său a publicat mai multe articole vizându-l pe pârâtul-reclamant, activitatea politică a acestuia, știrile fiind mai mult negative. Martorul Mircea Man a arătat că personal a semnalat că nu i se pare corect că fratele pârâtului- reclamant a fost angajat timp de patru ani la cabinetul personal.
Așadar, semnalarea unor aspecte legate de viața publică a pârâtului- reclamant, cu prezentarea elementelor nou apărute ulterior, de natură a modifica informația anterior redată, nu este de natură a atrage răspunderea reclamantului-pârât.
În schimb, se reține că în articolul din data de_, postat pe site-ul ne-cenzurat.ro, reclamantul-pârât s-a referit la pârâtul-reclamant ca fiind
"hidrocefal";, "mârlan înnăscut";; în articolul din data de_ a arătat că
"hai sictir, lepădătură, D. L. B. n-a mâncat nici căcat, nici gura nu-i miroase. Prin urmare, ne e clar că e…..virgin în gură";; în data de _
"cre(s)tin ratat";; în_, cu referire la soția deputatului - "această femeie urâtă foc-numai D. L. se putea îndrăgosti de ea";. Apoi, în emisiunea TV din_ a arătat că "…Io dacă spun despre el că este bou, așa cum a scris un coleg inspirat de i-am publicat astăzi materialul, trebuie să-i și demonstrez în trei surse că e Bou! No! Ghinion! Trebuie să stea în genunchi și dacă stă în genunchi în fața mea, eu nu-i dau voie să mă muște de gât, îi dau voie să facă altceva. Înțelegeți?";.
Expresiile și locuțiunile anterior evocate depășesc limitele libertății de exprimare, precum și ale dozei de exagerare recunoscută demersului
jurnalistic, concretizându-se în atingeri aduse în mod gratuit demnității, onoarei, vieții private (de familie) ale pârâtului-reclamant. Nu se poate reține că afirmațiile respective sunt scoase din context, căci contextul nu justifică violența de limbaj, ideile pe care pretinde reclamantul-pârât că a dorit să le transmită putând îmbrăca o formă de limbaj adecvată, cu același efect asupra publicului din perspectiva informației și a ideii transmise.
Sub aspectul temeiului de drept aplicabil, raportat la data publicării articolelor și a realizării emisiunilor, se constată incidența dispozițiilor art. 998 cod civil de la 1864, respectiv art. 1357 din Noul Cod civil (cu luarea în considerare a dispozițiilor art. 1358 Cod civil).
Sunt întrunite așadar condițiile răspunderii civile delictuale, din perspectiva existenței faptei ilicite (folosirea expresiilor și a invectivelor anterior evocate), a prejudiciului moral, cert și nereparat (fiind lezate deopotrivă onoarea, demnitatea, viața privată și imaginea publică a pârâtului-reclamant), a raportului de cauzalitate și a culpei jurnalistului, care a prevăzut și cel puțin acceptat lezarea acestor valori.
În ce privește compensarea pecuniară a acestui prejudiciu, instanța apreciază ca rezonabilă suma de 2000 lei, ținând seama de necesitatea păstrării echilibrului între interesele în litigiu. Instanța a avut în vedere pe de o parte calitățile părților, iar pe de altă parte contextul general în care s-a comis fapta, disputa media creată între acestea, disputa judiciară, precum și adoptarea altor mijloace, nepatrimoniale, de reparare a pagubei.
La repararea prejudiciului moral au fost obligați în solidar R. I. R. și SC I. M. P. S., reținând că în cauza Plan c/a Franței (2004), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a relevat că editorii participă la exercitarea libertății de exprimare, revenindu-le indirect aceleași îndatoriri și responsabilități ca și autorilor, în cadrul difuzării lucrărilor.
Instanța a respins în rest celelalte petite formulate reconvențional, apreciind că modalitățile de reparare deja dispuse sunt proporționale și suficiente pentru compensarea prejudiciului invocat.
Petitul relativ la obligarea încetării încălcării drepturilor cu caracter nepatrimonial și interzicerea pentru viitor a publicării și mediatizării TV a articolelor și emisiunilor la adresa pârâtului-reclamant are un grad ridicat de generalitate, echivalând în speța dată cu o cenzură anticipată, iar măsura înlăturării articolelor deja postate este apreciată excesivă, raportat la data postării acestora și la celelalte măsuri de compensare dispuse.
În ce privește cheltuielile de judecată, s-a reținut că pârâtul-reclamant
L. D. B. a făcut dovada achitării sumei de 6000 lei, onorariu avocat, conform chitanței depuse la filele 250-251 dosar, iar reclamantul-pârât, a sumei de 2000 lei cu același titlu (fila 260 dosar).
Întrucât s-au admis în parte ambele cereri, s-a reținut că părțile sunt deopotrivă în culpă procesuală, astfel încât în aplicarea prevederilor art. 276 Cod procedură civilă, instanța a compensat cheltuielile de judecată efectuate către reclamantul-pârât și de către pârâtul-reclamant, până la nivelul sumei de 1000 lei și a respins pentru diferență cererile formulate sub acest aspect de către reclamantul-pârât și de către pârâtul-reclamant.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul R. I. R. , solicitând schimbarea ei în sensul admiterii în totul a acțiunii reclamantului și respingerii cererii reconvenționale formulate de pârâtul L. D. B., deoarece:
Prima instanță a apreciat în mod greșit probele administrate în cauză, reținându-se în mod greșit că între părți ar exista un conflict la nivel mediatic.
Din probe rezultă cu evidență faptul că prin afirmațiile pârâtului L.
D. B., făcute în emisiunile TV la care acesta a participat, referitoare la reclamant s-a adus o grasă atingere onoarei și reputației acestuia, atât prin vocabularul folosit, cât mai ales prin mesajul pe care pârâtul L. l-a transmis opinie publice cu intenția clară de a-i aduce o atingere demnității, de a-i discredita imaginea, creându-i-se astfel certe prejudicii morale.
La aprecierea cuantumului danelor morale acordate reclamantului instanța era datoare să aibă în vedere că pârâtul L. D. B. a manifestat o conduită care denotă rea-credință, precum și faptul că pârâtul nu deține niciun fel de probe care să-i susțină afirmațiile. Totodată trebuie să aibă în vedere că pârâtul a continuat să lanseze în mass-media afirmații defăimătoare la adresa reclamantului, știrbindu-i credibilitatea de jurnalist de investigații.
Erau relevante în cauză și afirmațiile privitoare la fapte penale (viol, tâlhărie) pe care pârâtul le-a făcut împotriva reclamantului, acestea contribuind și ele la defăimarea publică a reclamantului apelant.
Examinarea fișei de cazier judiciar a reclamantului trimite la concluzia că acesta nu are antecedente penale, fiind de reținut și că în privința infracțiunilor evocate în articolul de presă publicat în anul 1993 în ziarul
"Graiul Maramureșului";, altele decât cea/cele de șantaj, a intervenit reabilitare, fiind astfel înlăturate consecințele condamnării.
Prima instanță s-a mărginit în analizarea cererii reclamantului la a avea în vedere că faptele reclamante au debutat în anul 2011, însă a omis a se pronunța cu privire la aspectul învederat prin însăși cererea formulată, anume acela al imposibilității reclamantului de a monitoriza fiecare intervenție a pârâtului L. în mas-media locală și națională. Mai mult, și după pornirea prezentului proces pârâtul a continuat să facă afirmații care țin exclusiv de viața privată și de familie a reclamantului.
În aceste circumstanțe, cuantumul daunelor morale stabilite în favoarea reclamantului este prea mic în comparație cu atingerea ce i-a fost adusă acesteia, aceasta și în condițiile în care din declarațiile martorilor audiați rezultă că reclamantul a fost afectat de acuzațiile aduse.
Cererea reconvențională se impunea a fi respinsă ca inadmisibilă, în analiza acesteia primei instanțe revenindu-i obligația de a analiza justul echilibru între ingerința în libertatea de exprimare și scopul urmărit.
Pe de o parte, prima instanță nu a individualizat, în concret, dreptul subiectiv presupus a fi încălcat, iar pe de altă parte, prin admiterea cererii reconvențională s-a realizat cenzurarea în fapt a dreptului reclamantului la libera exprimare a opiniilor.
Probatoriul administrat nu dovedește că afirmațiile reclamantului constituie o faptă ilicită, astfel că lipsește una dintre condițiile răspunderii civile delictuale. Mai mult, pârâtul nu a individualizat, în concret, dreptul subiectiv încălcat.
Analiza afirmațiilor reclamantului relevă că acestea se încadrează în limitele libertății de exprimare prevăzută de art. 10 din C.E.D.O., astfel că nu se impunea obligarea reclamantului la plata unor daune morale. Caracterul mesajului transmis de reclamant este unul general politic, dată fiind poziția în care se află părțile: de jurnalist de investigație, pe de o parte, respectiv de om politic, fost candidat la alegerile parlamentare, de cealaltă parte.
Jurisprudența C.E.D.O. confirmă aceste aprecieri ale reclamantului apelant, fiind admis că privitor la sfera politică și a politicienilor recurgerea la o doză de exagerare sau chiar provocare este permisă.
Contrar celor reținute de prima instanță reclamantul și-a exprimat opiniile într-o formă absolut democratică și în strânsă legătură cu profesia și implicarea politică a pârâtului L. . Prin articolele publicate au fost aduse la cunoștința opinie publice activități de un real interes public, ele neavând ca scop denigrarea pârâtului.
Trebuie avut în vedere, corelativ libertății de exprimare, și dreptul persoanelor la informare, presei revenindu-i un rol important în realizarea acestuia.
Așa fiind, publicarea unor articole de presă nu constituie, ut singulum, un fapt ilicit prejudiciabil.
În ceea ce privește folosirea unor expresii, C.E.D.O. a arătat că libertatea în domeniul presei scrise include, de asemenea, și recurgerea la o anume doză de exagerare, chiar de provocare.
În legătură cu prejudiciul cauzat pârâtului apelant, trebuie reținut caracterul incert al acestuia, atât în privința existenței, cât și a posibilităților de evaluare.
În cauză, nu s-a dovedit existența unui prejudiciu cauzat pârâtului.
Demersul jurnalistic al reclamantului, în conținutul existent la dosarul cauzei, nu este de natură a aduce un prejudiciu de imagine pârâtului L., relatările reclamantului încadrându-se în limitele informațiilor de presă care vizează conduita unui personaj public.
În ce privește culpa reclamantului, aceasta nu există, ea nefiind dovedită în cauză. Luările de poziție în presa locală ale reclamantului nu au avut ca scop defăimarea pârâtului ca persoană particulară, fiind emis dor
judecăți de valoare asupra persoanei publice reliefându-se modul în care, în calitate de om politic, și-a îndeplinit atributele funcții publice ocupate, aceea de deputat.
Dreptul la liberă exprimare este aplicabil nu numai informațiilor sau ideilor inofensive au care sunt primite favorabil, ci și acelora care ofensează, șochează sau deranjează statul sau orice parte a comunității. Or, aplicarea
de sancțiuni pecuniare sub forma daunelor morale unui jurnalist tinde să-l determine pe acesta să nu mai publice articole de presă critice, înfăptuindu- i-se libertatea de exprimare.
Nu se poate vorbi nici despre existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, câtă vreme nu există nici prejudiciu, nici faptă ilicită.
Prima instanță nu a enumerat criteriile avute în vedere la cuantificarea cuantumului daunelor morale, deși criteriul general invocat de C.E.D.O., este acela că despăgubirile trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporționalitate cu atingerea adusă reputației, având în vedere, totodată, gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea și gravitatea atingerii adusă acestora.
Împotriva sentinței a declarat apel și pârâtul L. D. B. , solicitând schimbarea în parte a sentinței, în principal în sensul respingerii acțiunii reclamantului, iar în subsidiar admiterii cererii de chemare în garanție, pentru că în cazul în care pârâtul L. D. B. va cădea în pretenții, să se dispună obligarea în solidar a numitului H. V. și a Întreprinderii Individuale D. I. C. la plata despăgubirilor.
De asemenea, să fie schimbată sentința și în sensul admiterii în totul a cererii reconvenționale.
În motivarea cererii de apel s-au arătat, în esență, următoarele:
Astfel cum rezultă din probele administrate în fața primei instanțe, ulterior completate în apel, reclamantul a suferit mai multe condamnări
pentru viol, tâlhărie și șantaj, astfel că pârâtul L. a făcut dovada verității afirmațiile pretins defăimătoare.
În mod nelegal a fost admisă, acțiunea reclamantului R. I. R.
, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale; s-a făcut proba verității afirmației șantajist notoriu; chematul în garanție V. H. nu deținea la data redactării și publicării articolului calitatea specială de ziarist cerută de Legea nr. 3/1974, nu putea legal lua un interviu și nici nu putea publica conținutul acestuia.
Capătul de cerere reconvențională având ca obiect constatarea încălcării drepturilor nepatrimoniale se impune a fi admis cu referire la toate articolele menționate de pârâtul L. și emisiunile de televiziune realizate de reclamant, fiind dovedit că acestea conțin fapte determinante, enunțate sub forma unor afirmații denigratoare vizând activitatea profesională și viața privată lipsite de orice bază factuală, astfel că reclamantul nu poate beneficia de protecția art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Restabilirea dreptului atins impunea imperativ adoptarea măsurilor de înlăturare / stingere a articolelor incriminatoare de pe site-urile în care acestea au fost publicate și stabilirea unor obligații ale pârâților în acest sens, existând suport legal atât în dispozițiile art. 54 alin. 1 teza finală și art. 253 alin. 3 lit. b din Noul Cod civil, cât și în prevederile art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Măsura încetării încălcării dreptului cu caracter nepatrimonial deduse litigiului, privind imaginea, onoarea, demnitatea și viața privată a pârâtului L. D. B. se impunea a fi adoptată prin hotărâre, suportul legal fiind conferit de prevederile art. 253 alin. 1 lit. b din Noul C.civ.
P. area dispozitivului sentinței pe site-urile pârâților doar o perioadă de 30 de zile nu este de natură a asigura în totalitate și în mod eficient restabilirea dreptului atins, față de perioada foarte mare de timp a menținerii publicațiilor online, respectiv 7859 de zile, calculate până la data pronunțării sentinței.
Calcularea daunelor morale stabilite prin hotărâre nu îndeplinește condițiile unei satisfacții echitabile raportat la gradul de lezare al valorilor sociale, intensitatea și gravitatea atingerii aduse acestora, menținerea articolelor denigratoare în continuare pe site-urile incriminate. Prejudiciul continuu și suferințele morale cauzate pârâtului reclamant.
Pârâtul L. D. B. a dezvoltat în cuprinsul cererii de apel, motivele pe care își întemeiază apelul, aceste dezvoltări regăsindu-se la filele 4-32, prezenta instanță avându-le în vedere la soluționarea căii de atac.
Împotriva sentinței a declarat apel și pârâta S. I. M. P. S.
M., prin administratorul R. I. R. , solicitându-se a se avea în vedere următoarele:
Urmare a calomnierii reclamantului R. I. R. de către pârâtul
D. B., apelanta s-a transformat dintr-o societate comercială de succes într-una aflată în pragul insolvenței. Se impune, așadar, admiterea acțiunii așa cum a fost dedusă judecății.
Prima instanță a reținut că prezentul proces are ca obiect acordarea de despăgubiri în temeiul Legii nr. 221/2009, ceea ce este o eroare. În același timp, este de observat și că pârâtul L. D. B. a folosit în prezentul proces aceleași argumente pe care le-a folosit, prin raportare la aceleași articole de presă.
În prezenta cauză se impune a fi admisă excepția litispendenței, conform art. 163 C.pr.civ., dat fiind faptul că la data de 25 septembrie 2012
Curtea de Apel C. s-a pronunțat în dosarul nr._, în care au avut calitatea de părți L. M. E., ca reclamantă, și R. I. R. și S. I.
P. S. B. M., ca pârâți.
Înaintea primei instanțe apelanta nu a beneficiat de un proces echitabil, argumentele acesteia nefiind luate în considerare.
Reclamantul R. I. R. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea ca nefondat a apelului declarat de pârâtul L. D. B. pentru motivele arătate în cuprinsul întâmpinării (f. 68-71).
În cauză au formulat întâmpinare și chemații în garanție Î. I.
D. I. C. și H. V. , solicitând respingerea ca nefondat a apelului declarat de pârâtul L. D. B. (f. 124-126).
Cu privire la apelurile declarate potrivit celor de mai sus, Curtea are în vedere următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale (denumită în continuare C.E.D.O), orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private și de familie, a domiciliului său și a corespondenței sale, amestecul unei autorități publice în exercitarea acestui drept nefiind admis decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege și dacă reprezintă o măsură care, într-o societate democratică, este necesară, între altele, pentru protejarea drepturilor și libertăților altora.
Este acceptat că noțiunea de viață privată are un conținut care variază în funcție de epoca la care se raportează, de societatea în cadrul căreia individul trăiește și chiar de grupul social căruia îi aparține.
Conform interpretărilor oferite acestei noțiuni prin jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (C.E.D.O.), noțiunea de viață privată cuprinde dreptul persoanei la viață privată intimă, personală, dreptul la viață privată socială și dreptul la un mediu împrejurător sănătos.
În sensul C.E.D.O., noțiunea de viață privată este autonomă și variabilă atât în raport cu persoana care apare ca titular, cât și în timp, acceptându-se că întinderea dreptului la respectarea vieții private este mai redusă, în măsura în care individul pune în contact viața sa privată cu viața publică. De aici, și concluzia că viața privată a oamenilor politici se îmbină cu viața lor publică, astfel că, sub acest aspect, ei se pot afla în centrul atenției și sub controlul opiniei publice.
În domeniul de aplicare al dispozițiilor art. 8 din C.E.D.O. intră și dreptul la reputație, acesta fiind înțeles ca o componentă a vieții private a persoanei.
Sub aspectul manierei de reglementare a libertății de exprimare, sunt de avut în vedere dispozițiile art. 10 din C.E.D.O., care prin alin. 1 stabilesc că orice persoană are dreptul la libertate de exprimare, acest drept cuprinzând libertatea de opinie și libertatea de a primi sau de a comunica informații și idei fără amestecul autorităților publice și fără a ține seama de frontiere.
Întrucât nici exercițiul libertății de exprimare nu este unul absolut, alin. 2 al articolului afirmă că exercitarea acestor libertăți poate fi supusă unor formalități, condiții, restrângeri sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru, între altele, asigurarea protecției reputației sau a drepturilor altora.
Cum adeseori s-a menționat în jurisprudența C.E.D.O. (fiind edificatoare, întâi de toate, hotărârea pronunțată în cauza Handyside contra Regatului Unit), libertatea de exprimare consacrată în alin. 1 al art. 10 constituie unul din fundamentele esențiale ale unei societăți democratice, o
condiție primordială a progresului ei, totodată cu precizarea că sub rezerva prevederilor alin. 2 al articolului, libertatea de exprimare privește nu numai informațiile sau ideile apreciate favorabil sau considerate ca inofensive sau indiferente, dar și pe cele care contrariază, șochează sau neliniștesc, aceasta fiind o exigență a pluralismului, a toleranței și a spiritului de deschidere într-o societate democratică.
Libertatea de exprimare este, prin urmare, înțeleasă ca având o importanță crucială pentru buna funcționare a democrației; în același timp însă, reglementarea ce-i este oferită prin evocatul art. 10 din C.E.D.O. instituie și unele restricții, instanța europeană afirmând că oricine exercită libertatea de expresie își asumă inclusiv îndatoriri și responsabilități a căror întindere depinde de domeniul în care este pusă în valoare, de procedeele tehnice utilizate și de alți factori de circumstanțiere adecvată. Altfel spus,
art. 10 nu protejează nicio idee sau opinie care ar fi contrară vreuneia din valorile apărate de C.E.D.O., libertatea de exprimare - deci și libertatea de opinie - trebuind supusă cerinței de a fi exercitată într-o manieră compatibilă cu valorile unei societăți democratice.
În planul relației dintre libertatea de exprimare și necesitatea protejării reputației și drepturilor altor persoane, instanța europeană a statuat, cu privire la exprimarea prin presă, că publicarea de informații, de documente ori de fotografii în presă trebuie să servească interesul public și să contribuie la dezbaterea unor probleme de ordin general (a se vedea, spre exemplu, Hotărârea pronunțată în cauza Leempoel & S.A. ED. Cine Revue contra Belgiei, 09 noiembrie 2006).
Tot astfel, s-a mai apreciat că în contextul unei dezbateri publice privitoare la probele de interes general, în care, de o parte și de alta, erau în joc reputații profesionale, C.E.D.O. a considerat că o anumită doză de exagerare poate fi tolerată (hotărârea din 25 noiembrie 1999, pronunțată în cauza Nielsen și Johnsen contra Norvegiei).
Pe de altă parte, în sensul prevederilor alin. 2 al art. 10 din C.E.D.O., ziariștii care fac anumite afirmații critice la adresa activității unor persoane publice au obligația de a acționa cu bună-credință, în așa fel încât informațiile pe care le furnizează să fie exacte și demne de a primi credit, cu respectarea deontologiei profesionale (a se vedea hotărârea C.E.D.O. din 07 mai 2012, pronunțată în cauza Mc Vicar contra Regatului Unit), dincolo de doza de exagerare sau de provocare permisă în asemenea situație.
Pin urmare, în ce privește libertatea de exprimare realizată prin presă, este de considerat că, deși presa joacă un rol eminent într-o societate democratică, ea nu trebuie totuși să depășească anumite limite, întâi de toate acelea care țin de protecția drepturilor altuia, a imaginii și reputației acestuia.
În procesul de față este de observat că prima instanță a făcut o corectă și oportună sinteză a jurisprudenței C.E.D.O. cu privire la libertatea de exprimare privită în relație cu necesitatea respectării dreptului la viața privată a persoanelor, prezenta instanță înțelegând că confirme în totul aceste statuări și observații ale T. ui.
De observat, de asemenea, constatarea primei instanțe potrivit căreia în materia analizată repere sunt reprezentantele de exercitarea cu bună- credință a libertății presei într-o chestiune de interes general, fiind necesar a se avea în vedere dacă jurnalistul a depus diligențele necesare pentru a verifica autenticitatea informațiilor, în circumstanțele date, dacă a urmărit să informeze opinia publică sau doar să afecteze gratuit reputația persoanei vizate, precum și dacă a furnizat o bază factuală suficientă.
Pe deplin corect a evidențiat prima instanță, în acord cu jurisprudența europeană a drepturilor omului, și că trebuie făcută distincție între fapte și judecăți de valoare: dacă materialitatea faptelor poate fi probată, judecățile de valoare nu pot fi supuse unui astfel de demers, ele plasându-se exclusiv în sfera libertății de opinie. De aici, concluzia că adevărul judecăților de valoare nu este relevant, însă forma lor concretă de exprimare poate ridica probleme din perspectiva compatibilității cu art. 10 din C.E.D.O.
Sunt relevante în cauza de față și prevederile art. 26 din Constituția României, potrivit cărora autoritățile publice respectă și ocrotesc viața intimă, familială și privată, precum și prevederile art. 30 alin. 1 și 6, în raport de care libertatea de exprimare a gândurilor sau a opiniilor este
inviolabilă, sub condiția însă ca aceasta să nu prejudicieze demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și nici dreptul la propria imagine.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. 8 din Constituția României, răspunderea civilă pentru informația sau pentru creația adusă la cunoștința publică revine editorului sau realizatorului, autorului, organizatorului manifestării artistice, proprietarului mijlocului de multiplicare, al pârâtului de radio sau televiziune, în condițiile legii.
În ceea ce privește dispozițiile legale în raport de care se verifică îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale, prima instanță a apreciat în mod corect că în cazul acțiunii civile pronunțate de reclamantul
R. I. Romei sunt de avut în vedere prevederile art. 998 din Codul civil de la 1864 (intrat în vigoare în anul 1865) și abrogat cu data de 01 octombrie 2011), câtă vreme fapta imputabilă pârâtului L. D. B. a fost săvârșită anterior datei de 01 octombrie 2011, când a intrat în vigoare Noul Cod civil (Legea nr. 287/2009).
În ce privește dispozițiile legale incidente, în planul condițiilor răspunderii civile delictuale, cererii reconvenționale promovate de pârâtul L.
D. B., prima instanță a reținut în mod just că sunt de avut în vedere, dispozițiile Codului civil de la 1864 (art. 998, art. 999) sau, după caz, cele ale Noului Cod civil (adică art. 1349, art. 1382 și art. 1383 din Legea nr. 287/2009, intrată în vigoare începând cu data de 01 octombrie 2011), în funcție de data la care faptele evocate ca temei al răspunderii au fost săvârșite.
În fine, sub aspectul faptelor săvârșite de reclamantul R. I. R. după data de 01 octombrie 2011, prima instanță a apreciat în mod corect că este utilă și raportarea la prevederile art. 70-76 din Noul C.civ., acestea reglementând respectarea vieții private și a demnității persoanei.
În ce privește soluția dată de prima instanță acțiunii înaintate de reclamantul R. I. R., prezenta Curte înțelege a arăta, în completarea celor ce preced, și următoarele:
La data de 04 august 2011, când în publicația on-line "ziarMM.ro"; a fost publicat de către H. V. un articol în care a menționat că pârâtul L.
D. B. a afirmat despre reclamantul R. I. R. că este un șantajist notoriu ("Oi fi și eu … De la șantajistul notoriu R. se trage, ce să fac …";), erau în vigoare dispozițiile art. 48 din Legea nr. 3/1974 (aceasta fiind abrogată abia ulterior, prin Legea nr. 55/2012) potrivit cărora "Activitatea ziaristică poate fi exercitată și de alți oameni, ai muncii, în calitate de ziariști colaboratori"; (alin. 1), "fără a fi încadrate în redacțiile organelor de presă …"; (alin. 2).
Or, la data de 04 august 2011 H. V. avea calitatea de colaborator sub formă de practică la publicația "ZiarMM.ro";, fiind, prin incidența evocatelor prevederi legale, asimilat unui ziarist.
În aceste circumstanțe, cu privire la discuția telefonică purtată între
V. și pârâtul L. D. B., în cadrul căreia acesta din urmă a utilizat expresia "șantajist notoriu"; cu privire la reclamantul R. I. R. și la calitatea de jurnalist a acestuia, nu s-ar putea considera că pârâtul ar fi fost îndreptățit să considere că discuția era una cu caracter pur privat, deci nu una de natură a implica, în concret, calitatea de jurnalist a lui H. V. .
Analiza conținutului acestei discuții nu lasă îndoieli asupra concluziei că pe toată durata ei pârâtul L. D. B. a avut reprezentarea faptului că discuția este purtată prin raportare la calitatea de jurnalist (sau cel puțin de persoană asimilată unui jurnalist) a lui H. V., conținutul și sensul întrebărilor adresate pârâtului având caracteristicile unui demers jurnalistic. Nu ar putea fi primită apărarea potrivit căreia în cadrul acestei discuții pârâtul s-ar fi situat, protectiv, sub incidența dispozițiilor art. 72 alin. 1 din Constituția României, art. 191-193 din regulamentul Camerei Deputaților, art. 22 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și senatorilor, în cauză neputând fi vorba despre o opinie cu caracter politic exprimată de pârât în considerarea calității sale de parlamentar (deputat în Parlamentul României). Afirmațiile de natura celei în litigiu nu pot fi considerate ca având sensul și finalitatea pretinse de pârât, câtă vreme ele nu conțin sau exprimă idei cu caracter politic și, mai mult, nu vizează un om politic, ci un simplu
jurnalist lipsit de afiliere politică explicită.
Nu era necesar nici ca H. V. să îi aducă în mod expres la cunoștință pârâtului că discuția telefonică purtată are caracterul unui demers jurnalistic susceptibil de publicare, fiind îndeajuns de evident că atâta vreme cât pârâtul cunoștea calitatea lui H. V. de colaborator la publicația on-line "ZiarMM.ro";, putea cu ușurință presupune că exista posibilitatea valorizării jurnalistice a discuției. Mai mult, calitatea de om politic, experiența politică a pârâtului și funcția politică deținută la data discuției erau elemente apte să-l îndemne la supravegherea atentă a afirmațiilor sale publice ori făcute în împrejurări care, precum în prezentul litigiu, îngăduiau concluzia că există posibilitatea valorificării lor publice ori prin mijloace de diseminare a informațiilor către public.
Curtea apreciază, totodată, că sunt pe deplin corecte și statuările primei instanțe potrivit cărora prin afirmația făcută au fost lezate imaginea publică și reputația reclamantului R. I. R., în condițiile în care acestea avea calitatea de jurnalist. Or, se cunoaște că, în calitatea lor de persoane care pot forma sau influența opiniile publicului, credibilitatea profesională și, în sens larg, morală a jurnaliștilor se constituie într-un element esențial, cu valoare decisivă în asigurarea autorității lor profesionale și a succesului de piață al publicațiilor lor. Implicit, prin lezarea injustă a autorității morale și profesionale a jurnalistului este sau poate fi periclitat însăși rolul presei într-o societate democratică.
În ce privește apărarea pârâtului potrivit căreia s-a făcut proba verității afirmațiile făcute cu privire la reclamant, este de avut în vedere că elementul decisiv sub acest aspect este certificatul de cazier judiciar al reclamantului emis de M. Afacerilor Interne - Inspectoratul general al Poliției Române (f. 93 dosar Tribunal, vol. II), iar în acest document se menționează că reclamantul "nu este înscris în cazierul judiciar";. În acest fel, se atestă că, sub aspect legal, reclamantul nu figurează în evidențele autorităților ca autor al unor fapte penale ale căror efecte juridice să poată fi luate în considerare.
Este real că în unele articole de presă sau în comentarii la acestea ale cititorilor (f. 34-39 dosar apel) s-a afirmat că reclamantul R. I. R. a
fost condamnat penal, cu multă vreme în urmă, pentru infracțiunea de viol și pentru cea de tâlhărie, respectiv de furt calificat, existând uneori referiri și la infracțiunea de șantaj, însă în calitatea sa de om politic și deputat în Parlamentul României, deci de reprezentant al uneia dintre cele mai importante puteri ale statului, pârâtul L. D. B. era dator să verifice în prealabil, într-o manieră riguroasă, dacă reclamantul a suferit cu adevărat condamnarea pentru infracțiunea de șantaj.
Dacă în cazul afirmațiilor făcute de jurnaliști sunt îngăduite o anume doză de exagerare și un stil polemic mai pronunțat, în cazul oamenilor politici - și cu atât mai mult în cazul acelora care exercită o funcție importantă în stat - această doză de exagerare nu este permisă. Atât Parlamentul în ansamblul său, deci înțeles ca instituție, cât și fiecare dintre parlamentari au obligația de a consolida, în limitele legii, presa și de a susține libertatea de exprimare a acesteia, iar unul dintre modurile în care acestea deziderate pot fi realizate este, între altele, reprezentat și de evitarea unor aserțiuni denigratoare la adresa ziariștilor, atunci când acestea nu se sprijină pe un suport probator cert.
Declarațiile martorilor audiați în cauză nu confirmă nici ele afirmația pârâtului potrivit căreia reclamantul ar fi un șantajist notoriu, faptul că reclamantul ar fi împrumutat de la pârât anumite sume de bani neputând trimite la concluzia șantajului câtă vreme nu s-a putut dovedi în mod convingător că aceste acte juridice reprezintă plăți făcute ca urmare a constrângerii pârâtului de către reclamant, prin violență sau amenințare, în scopul de a nu-i face un rău. Dimpotrivă, declarațiile martorilor (fiind mai relevante sub acest aspect cele date de Dorca Dinu și Cîmpeanu Iosif A. ) evocă existența unor împrumuturi bănești, fără însă a releva o natură juridică ilicită, eventual cu relevanță penală ca șantaj.
În raport de cele ce preced prezenta Curtea conchide că prima instanță a admis în mod legal acțiunea reclamantului, fiind întrunite condițiile răspunderii civile delictuale.
Nu se impunea însă acordarea întregii sume avute de reclamant cu titlu de despăgubiri morale, suma de 1.000 lei la care s-a oprit prima instanță fiind, în circumstanțele cauzei, justificată.
În ce privește soluția dată de prima instanță cererii reconvenționale și celei de chemare în garanție înaintate de pârâtul L. D. B., Curtea de Apel înțelege a arăta și următoarele:
În partea de început a prezentelor considerente s-au făcut referiri la maniera în care trebuie interpretate dispozițiile art. 8 și 10 din C.E.D.O., degajându-se concluzia potrivit căreia atunci când o persoană este una publică sau, mai mult, are și calitatea de om politic, se expune riscului (care, între anumite limite, trebuie acceptat) de a-i fi analizată uneori chiar excesiv activitatea publică, existând inclusiv posibilitatea unei prezentări deformate prin exagerare a activității și acțiunilor sale.
Libertatea de exprimare a presei trebuie, în raport cu asemenea persoane, înțeleasă mai permisiv, fără însă ca aceasta să însemne că orice exagerare este îngăduită sau că orice exces de limbaj ar putea fi permis.
Libertatea presei trebuie înțeleasă în relație cu responsabilitățile ce-i revin acesteia, între care se află și necesitatea de a respecta dreptul la demnitate și imagine al altora, chiar dacă limitele demersului jurnalistic diferă în cazul persoanelor publice (inclusiv al oamenilor politici) față de cele aplicabile altor categorii de persoane.
Afirmațiile pe care pârâtul L. D. B. i le impută reclamantului R.
R., considerându-le fapte ilicite delictuale cauzatoare de prejudiciu, au
fost relevare în cuprinsul cererii reconvenționale, fiind reiterate în cuprinsul cererii de apel (f. 14-22).
Examinarea lor trimite la concluzia că unele reprezintă doar judecăți de valoare, iar cu privire la acestea trebuie acceptat - în același fel concluzionând și prima instanță - că adevărul lor nu prezintă relevanță, ele fiind simple opinii exprimate, iar nu afirmarea unor fapte concrete și verificabile. Mai mult, etalarea în presă a unor judecăți de valoare ce prezintă o anumită doză de exagerare sau un ton polemic mai pronunțat nu poate fi socotit un abuz în exercitarea dreptului la liberă exprimare, între a
interzice brutal presei să se exprime și a-i îngădui anumite excese care, în circumstanțe concrete, pot fi socotite scuzabile sau în bună măsură justificate, trebuind preferată această din urmă opțiune.
Rezultă însă din cele de mai sus și că nu orice exces este îngăduit, chiar dacă cel vizat este o persoană publică sau, mai concret, un om politic. Deși limitele libertății de exprimare îngăduite jurnalistului sunt, așa cum s-a arătat, mai largi în cazul unor astfel de persoane, exigența de a nu lăsa libertatea de exprimare să degenereze în abuz trebuie, totuși, satisfăcută.
În prezenta cauză, prima instanță a apreciat în mod corect că semnalarea unor aspecte legate de viața publică a pârâtului L. D. B., nu este, în principiu, de natură a semnifica depășirea limitelor libertății de exprimare, convertindu-se în ilicit delictual.
Pe de altă parte însă, prima instanță a reținut în mod justificat că unele expresii și afirmații ale reclamantului făcute în cuprinsul unor articole de presă sau al unor emisiuni televizate pe care acesta le-a moderat, trimit la concluzia că semnifică depășirea limitelor libertății de exprimare.
Au fost în mod corect reținute, sub acest aspect, următoarele expresii:
"hidrocefal";, "mârlan înnăscut"; (articolul datat 13 iunie 2011, postat pe site- ul necenzurat.ro); "hai sictir, lepădătură, D. L. B. n-a mâncat nici căcat, nici gura nu-i miroase. Prin urmare, ne e clar că e ... virgin în gură"; (articolul din data de_ ); "cre(ș)tin ratat"; (articolul din data de 15 iulie 2011); cu referire la soția pârâtului, "... această femeie urâtă foc - numai D.
se putea îndrăgosti de ea ..."; (articol din data de 10 octombrie 2011); "Io dacă spun despre el că este bou, așa cum a scris un coleg inspirat de i-am publicat astăzi materialul, trebuie să-i și demonstrez din trei surse că e bou! No! Ghinion! Trebuie să stea în genunchi și dacă stă în genunchi în fața mea, eu nu-i dau voie să mă muște de gât, îi dau voie să facă altceva. Înțelegeți?"; (emisiunea la televiziune din data de 09 iunie 2011).
Toate aceste afirmații nu pot fi considerate ca reprezentând manifestări acceptabile ale libertății de exprimare recunoscute presei, ele neputând servi informării publicului, după cum nu pot fi apreciate nici ca judecăți de valoare îngăduite într-un stat democratic.
Prin violența și/sau vulgaritatea lor, ele nu reprezintă decât forme de manifestare ale unui discurs jurnalistic degradat, străin de exigențele asociate libertății de exprimare și celor privitoare la respectarea dreptului la imagine și demnității persoanelor.
Oricât de ridicată ar fi doza de exagerare îngăduită, oricât de mare ar fi toleranța față de spiritul polemic al opiniilor și convingerilor unui jurnalist, ele nu pot trimite la concluzia că expresii și aserțiuni precum cele menționate ar putea fi scuzate, apreciindu-se că nu posedă relevanță în planul răspunderii civile delictuale.
În înțelegerea Curții, prin afirmațiile arătate mai sus s-a adus în mod nejustificat atingere demnității și onoarei pârâtului L. D. B., fiind
întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, în sensul celor reținute de prima instanță.
Corect a fost reținută și răspunderea în solidar cu reclamantul a S. I.
P. S., câtă vreme editorii contribuie la exercitarea libertății de exprimare, ca difuzori ai opiniilor jurnaliștilor.
În mod justificat a dispus prima instanță și cu privire la natura și durata măsurilor cu caracter nepatrimonial stabilite în sarcina reclamantului R. I. R. și a I. M. P. S., transmiterea sonoră și vizuală, pe cheltuiala lor, la postul de televiziune "Maramureș TV"; sau la alte posturi de televiziune, în patru ediții succesive, ale emisiunii
"Necenzurat cu R. ";, în intervalul orar 18,30 - 20,00 sau în alte emisiuni pe care eventual le va realiza reclamantul, a dispozitivului sentinței, în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a acesteia, putând fi considerate ca măsuri reparatorii nepatrimoniale suficiente. Tot astfel trebuie apreciată și dispoziția de obligare a celor doi la publicarea pe pagina de pornire a site- urilor "necenzurat"; și "știri.mm"; a dispozitivului sentinței; în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a acesteia, postarea urmând să fi menținută timp de 30 de zile.
Transmiterea sonoră și vizuală, respectiv postarea, vor trebui însă realizate prin raportare și la modificările aduse sentinței prin prezenta decizie, așa cum se va arăta mai jos.
Sub acest aspect, Curtea înțelege a arăta că în raport de conținutul concret al faptelor cu relevanță delictuală civilă ale reclamantului, precum și de consecințele acestora, așa cum au fost ele menționate prin cele ce preced, suma de 2.000 lei acordată de prima instanță cu titlu de daune morale este prea mică, fiind justificată majorarea acesteia la suma de 5.000 lei, sens în care, prin admiterea în parte a apelului pârâtului L. D. B., va fi schimbată, în baza art. 296 C.pr.civ., sentința.
Corect a fost respinsă cererea de chemare în garanție a I.I. D. I. C. și a lui H. V., în condițiile în care acesta din urmă nu a făcut decât să publice, cu asigurarea exactității lor, afirmațiile pârâtului L. D. B., cu privire la reclamantul R. I. R. . Acțiunea jurnalistică a celor doi chemați în garanție a fost pe deplin legală, neputând fi identificate denaturări care să conducă la concluzia caracterului ilegal al activității lor.
Nu este întemeiat motivul de apel al pârâtului L. D. B. potrivit căruia se impune, în planul măsurilor cu caracter nepatrimonial dispuse de Tribunal în scop reparatoriu, majorarea duratei de publicare a dispozitivului sentinței, numărul de zile stabilit de prima instanță apărând ca suficient. Observă Curtea, sub acest aspect, că o justă proporție trebuie să existe și cu privire la natura, conținutul și întinderea măsurilor reparatorii dispuse de instanță, un exces în manifestarea libertății de exprimare netrebuind să genereze un alt exces, anume în planul măsurilor corective și reparatorii adoptate.
Este nefondat și motivul de apel (aparținând S. I. M. P. S. potrivit căruia în prezentul proces ar trebui admisă excepția de litispendență, prin raportare la procesul ce face obiectul dosarului nr. _
, căci în acest din urmă proces calitatea de reclamantă o are L. E. M.
, în vreme ce L. D. B. nu se regăsește ca parte. Or, prevederile art. 163 C.pr.civ. pretind, imperativ, pe lângă identitatea de obiect și cauză, și identitatea de părți, astfel că cel puțin această din urmă condiție (Curtea neînțelegând a le mai analiza și pe celelalte, nefiind necesar) nu se află îndeplinită.
Simpla asemănare ori coincidența totală sau parțială a unora dintre faptele ce alcătuiesc cauza cererii de chemare în judecată nu sunt, în înțelesul legii, suficiente pentru a se reține existența litispendenței.
Bina a apreciat prima instanță și cu privire la stabilirea cheltuielilor de judecată, dispozițiile acesteia neimpunându-se a fi schimbate, chiar dacă s-a admis în parte apelul pârâtului L. D. B., căci măsura admiterii apelului este prea redusă pentru a justifica schimbarea sentinței cu privire
la cheltuielile de judecată.
În raport cu toate cele arătate, în baza art. 296 C.pr.civ. se vor respinge ca nefondate apelurile declarate de reclamantul R. I. R. și de
S. I. M. P. S., admițându-se în parte (doar în sensul majorării de la 2.000 lei la 5.000 lei a sumei ce trebuie plătită pârâtului L. cu titlu de daune morale) apelul declarat de pârâtul L. D. B. .
În baza art. 274 și art. 277 C.pr.civ. vor fi obligați reclamantul și pârâta S. I. M. P. S., în solidar, la a-i plăti pârâtului L. D.
B. suma de 500 lei cheltuieli de judecată parțiale în apel, reprezentând parte din onorariul avocațial suportat de acest pârât.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantul R. I. R., precum și apelul declarat de pârâta S. I. M. P. S. B. M. împotriva sentinței civile nr. 1091 din 20 iunie 2013 a T. ui Maramureș, pronunțată în dosarul nr._ .
Admite în parte apelul declarat de pârâtul L. D. B. împotriva aceleiași sentințe, pe care o schimbă în parte, în sensul că majorează de la 2000 lei la 5000 lei suma pe care reclamantul R. I. R. și pârâta S. I.
M. P. S. B. M., au fost obligați în solidar să o plătească pârâtului
L. D. B. cu titlu de daune morale. Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Obligă pe reclamant și pe pârâta S. I. M. P. S. B. M., în solidar, la a-i plăti pârâtului L. D. B. suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale în apel.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTOR | G. | ||||
D. | -L. B. | V. | M. | S. - D. | G. |
Red.VM/dact.MS 7 ex./_
Jud.fond: A.A. S. -T.
| ← Decizia civilă nr. 3999/2013. Actiune in raspundere delictuala | Sentința civilă nr. 573/2013. Actiune in raspundere delictuala → |
|---|
