Sentința civilă nr. 1/4. Despagubiri Legea nr.221/2009
| Comentarii |
|
R O M Â N I A TRIBUNALUL BISTRIȚA NĂSĂUD
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
SENTINȚ A CIV IL Ă Nr. 1 4 37 /F/20 13 Ședința publică din data de 15 mai 2013
T. constituit din: PREȘEDINTE: R. - I. B., judecător
GREFIER: N. G.
P. de pe lângă tribunalul B. -N. reprezentat prin:
PROCUROR: P. IONELIA
Pe rol fiind judecarea cauzei civile formulată de reclamantul C. D. împotriva pârâtului S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect despăgubiri prevăzute de Legea nr.221/2009.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamantul C. D., lipsă fiind pârâtul.
Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei după care:
Se constată că la data de_ la dosar s-a depus, prin registratura instanței, întâmpinare din partea Direcției Generale a F. P. B. -N. în numele pârâtului
S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, în 3 exemplare, la care se atașează mandatul de reprezentare.
Un exemplar de pe întâmpinare se comunică cu reclamantul.
Reclamantul C. D. se legitimează cu C.I. seria XB, nr.1., cu domiciliul în D.
, nr. 126, având CNP 1. . Arată că susține acțiunea așa cum a fost formulată în scris și nu formulează cereri prealabile dezbaterii cauzei în fond.
Reprezentantul parchetului arată că nu formulează cereri prealabile dezbaterii cauzei în fond.
Nemaifiind cereri prealabile soluționării cauzei, tribunalul închide faza de cercetare judecătorească și dispune dezbaterea cauzei în fond.
Reclamantul solicită admiterea acțiunii.
Reprezentantul parchetului respingerea acțiunii reclamantului ca neîntemeiată.
Deliberând constată:
T R I B U N A L U L
Prin acț iunea înregistrată sub nr. de mai sus, ca urmare a declinării acț iunii iniț iale înregistrată la Tribunalul Mureș, sub nr._, prin sentinț a civilă nr.470/12 februarie 2013, pronunț ată în dosarul al
ui Mureș, reclamantul C. D. a chemat în judecată pe pârâtul S. R. - prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE solicitând instanț ei ca prin sentinț a ce o va pronunț a: să constate calitatea tatălui său C. D. , decedat la 10 februarie 1986, de persoană cu condamnare politică, întrucât acesta a fost prizonier de război în URSS în perioada _ -_ ; să oblige pârâtul la plata sumei de 60.000 lei, daune morale potrivit art. 5 alin.1 din Legea 221/2009 și a sumei de 60.000 lei,cu titlu de despăgubiri materiale, conform literei b.
În motivarea acț iunii reclamanta a arătat că soț ul ei a fost prizonier de război în perioada arătată, că a beneficiat de drepturile reglementate de DL nr.118/1990, însă cum prin această lege nu a fost despăgubit a formulat acț iune a potrivit Legii nr.221/2009.
Au fost anexate cererii copia actelor de stare civilă și copia livretului militar al defunctului. Acț iunea este scutită de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar.
Pârâtul legal citat, S. R. prin Ministerul Finanț elor Publice, în prezentul dosar reprezentat de mandatara D. G. a F. P. B. -N. (f.8) la sediul căreia și-a ales domiciliul procesual, a formulat și depus întâmpinare (f.6-7) prin care a solicitat, în principal, respingerea acț iunii ca neîntemeiată și, în subsidiar, modificarea cuantumului în sensul diminuării a despăgubirilor.
Se arată că măsura prizonieratului în fosta URSS nu intră sub incidenț a Legii nr.221/2009 și nu poate forma obiect de analiză, privind caracterul politic, în temeiul Legii nr. 221/2009, ea neregăsindu-se printre faptele expres prevăzute de art. 1 alin.2 și nici printre măsurile prevăzute de asemenea expres în art. 3 alin.1), motiv pentru care se apreciază că se impune analiza acestei situaț ii de fapt în măsura în care aceasta se confirmă și din probele administrate, prin prisma disp. art. 1 alin.3) din Legea nr. 221/2009.
Astfel în vederea stabiliri caracterului unei astfel de măsuri se face de către legiuitor trimitere la dispoziț iile art. 2 alin. (1) din Ordonanț a de urgență a Guvernului nr. 214/1999, or în conformitate cu acestea " constituie infracț iuni săvârșite din motive politice infracț iunile care au avut drept scop:
exprimarea protestului împotriva dictaturii, cultului personalităț ii, terorii comuniste, precum și abuzului de putere din partea celor care au deț inut puterea politică;
militarea pentru democraț ie și pluralism politic;
propaganda pentru răsturnarea ordinii sociale existente până la 22 decembrie 1989 sau manifestarea împotrivirii față de aceasta;
respectarea drepturilor și libertăț ilor fundamentale ale omului, recunoașterea și respectarea drepturilor civile și politice, economice, sociale și culturale;
înlăturarea măsurilor discriminatorii pe motive de naț ionalitate sau de origine etnică, de limba ori de religie, de apartenenț a sau opinie politică, de avere ori de origine socială.
Față de aceste statuări legale, se solicită a se observa că din probele invocate de reclamantă, precum și din susț inerile acesteia nu reiese că autorul acesteia, ar fi avut activitate de natură de a conduce la concluzia că aceasta a avut unul dintre scopurile mai sus-menț ionate și că măsura dispusă este în directă legătură cu această activitate or, față de această situaț ie se impune, atât respingerea petitului prin care se solicită constatarea calităț ii de persoană condamnare politică, precum și a celui privind acordarea de despăgubiri reprezentând daune morale și materiale.
Față de acordarea de daune morale de asemenea, în vederea adoptării soluț iei de respingere a cererii, se arată că prin Decizia Curț ii Constituț ionale nr. 1358/2010, referitoare la excepț ia de neconstituț ionalitate a prevederilor art. 5 alin.1) teza întâi din L.221/2009, a fost admisă excepț ia ridicată de
S. R. prin Ministerul Finanț elor Publice și pe cale de consecință au fost declarate neconstituț ionale aceste prevederi, decizia a fost publicată în M.O 761/_ . În același Monitor Oficial a fost publicată și decizia C.C.R nr.1354//2010, prin care au fost declarate neconstituț ionale prevederile art. I pct. I și art. II din
nr.62/2010, act normative prin care a fost completată și modificată L.221/2009.
În respectarea aceleiași dispoziț ii constituț ionale mai sus-menț ionate, se apreciază că instanț a de fond, investită cu soluț ionarea unui litigiu ce se fundamentează și pe prevederile legale declarate neconstituț ionale, urmează să ia act de abrogarea acestor dispoziț ii, urmând să soluț ioneze litigiul în funcț ie de faza procesuală la care acesta se află și de normele legale incidente în cauză.
De asemenea având în vedere practica neunitară în materie, precum și în vederea respectării celerităț ii de care trebuie să se bucure actul de justiț ie, se apreciază că în cauză se impune a fi analizată și existenț a sau inexistenț a "speranț ei legitime" în sarcina petiț ionarilor, raportat la modificarea actului normativ ce constituie temeiul de drept al reclamanț ilor.
Astfel, față de acest aspect se solicită a se constata că în sarcina reclamantei nu poate fi reț inută existenț a unei "speranț e legitime", în fapt, dreptul reclamanț ilor la despăgubiri nu decurge direct din lege, el fiind condiț ionat de formularea unei cereri în faț a instanț ei competente și respectiv, în mod evident, de admiterea definitivă și irevocabilă a acț iunii, de unde rezultă că reclamanț ii nu se puteau aștepta să-și vadă materializat dreptul la despăgubiri înainte de finalizarea procesului. În acest sens se învederează instanț ei de judecată motivarea hotărârii CEDO în cauza Slavov și alț ii împotriva Bulgarei, cererea nr. 42563/02, decizie asupra admisibilităț ii din 2 decembrie 2008, așa cum a fost aceasta reiterată prin punctul de vedere exprimat de Agentul Guvernamental din cadrul M. ui Afacerilor Externe.
În ceea ce privește încadrarea situaț iei de fapt în prevederile art. 5 alin. 4) prin care se arată că dispoziț iile Legii nr. 221/2009 se aplică și persoanelor care au beneficiat de prevederile Decretului lege nr. 118/1999, precum și celor care sunt beneficiare ale Ordonanț ei de urgență a Guvernului nr. 214/1999, se solicită a se constata că acordarea de despăgubiri într-o atare situaț ie este posibilă numai în situaț ia când autorul reclamantei se încadrează în prevederile art. 1, 3 și 4 din același act normativ, cu alte cuvinte atunci când aceștia se afla în una dintre cele două situaț ii prevăzute de textul legal, respectiv în cea în care caracterul politic al măsurii administrative sau al condamnării reprezintă de drept o condamnare politică fie în situaț ia în care instanț a investită să constate un astfel de caracter, o apreciază ca întemeiată și dispune în consecinț ă. Astfel, față de cele de mai sus, rezultă că tatăl reclamantei deși este beneficiar al drepturilor stipulate în Decretul lege nr. 118/1999, nu se încadrează în una din situaț iile prevăzute de art.1), 3) și 4) din Legea nr. 221/209, de unde rezultă că cererea reclamanț ilor nu poate fi apreciată decât ca neîntemeiată.
De asemenea se mai apreciază că reclamanta nu se află în situaț ia existenț ei unei măsuri care să poate fi apreciată ca având caracter politic, astfel că nici una dintre condiț ii nu este îndeplinită pentru care acț iunea să poată fi apreciată ca întemeiată, motiv pentru care se solicită respingerea.
Analizând actele și lucrările dosarului instanț a reț ine următoarele:
Legea nr. 221/2009 reglementează atât situaț iile care constituie condamnări sau măsuri administrative care au de drept caracter politic cât și cele pentru care constatarea caracterului politic este de competenț a tribunalului. Totodată legea prevede și posibilitatea acordării de despăgubiri pentru prejudiciu material în situaț ia constatării existenț ei unei condamnări sau a unei măsuri administrative cu caracter politic, în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Cererea având obiect constatarea caracterului politic al măsurii prizonieratului nu este întemeiată și va fi respinsă.
Prizonieratul în fost URSS invocat de reclamant nu poate fi încadrată în categoria condamnărilor cu caracter politic, nefiind vorba de o hotărâre judecătorească de condamnare și nu poate fi încadrată nici în categoria măsurilor administrative.
Potrivit art. 3 din Legea nr. 221/2009, constituie măsură administrativă cu caracter politic orice măsură luată de organele fostei miliț ii sau securităț i, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unităț i și colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe unul sau mai multe dintre următoarele acte normative:
Decretul nr. 6 din 14 ianuarie 1950, Decretul nr. 60 din 10 martie 1950, Decretul nr. 257 din 3 iulie 1952, Decretul nr. 258 din 22 august 1952, Decretul nr. 77 din 11 martie 1954 și Decretul nr. 89 din 17 februarie 1958;
Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 2/1950, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 1.154 din 26 octombrie 1950, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 344 din 15 martie 1951, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 326/1951, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 1.554 din 22 august 1952, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 337 din 11 martie 1954, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 237 din 12 februarie 1957, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 282 din 5 martie 1958 și Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 1.108 din 2 august 1960;
Ordinul nr. 100/Cabinet din 3 aprilie 1950 al Direcț iunii Generale a Securităț ii P. orului;
Ordinul nr. 5/Cabinet/1948, Ordinul nr. 26.500/Cabinet/1948, Ordinul nr. 490/Cabinet/1952 și Ordinul nr. 8/20/Cabinet/1952 ale M. ui Afacerilor Interne;
deciziile nr. 200/1951, nr. 239/1952 și nr. 744/1952 ale M. ui Afacerilor Interne;
Ordinul nr. 838 din 4 decembrie 1952 al M. ui Securităț ii S. ui";.
Art. 4 alin.2 al aceluiași act normativ, acordă posibilitatea de a se constata caracterul politic și a altor măsuri administrative, decât cele enumerate la art. 3.
Instanț a apreciază că măsura luării ca prizonier a autorului reclamantului nu poate fi calificată ca fiind o măsură administrativă cu caracter politic în sensul prevederilor Legii nr. 221/2009, întrucât nu întrunește cumulativ cele două condiț ii impuse de textul legal: 1.) măsura administrativă să fie luată în perioada de referință adică în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989; 2.) măsura să fi fost luată de organele fostei miliț ii sau securităț i și să aibă ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unităț i
și colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe unul sau mai multe din actele normative enumerate.
Măsura prizonieratului în urma celui de-al doilea război mondial, măsură suferită de tatăl reclamantului, nu îndeplinește aceste cerinț e, respectiv: nu a fost luată după data de 6 martie 1945; nu a fost dispusă de autorităț i administrative ale statului român, mai exact de organele fostei miliț ii sau securităț i și nici în scopul reprimării rezistenț ei anticomuniste, fiind luată de autorităț i străine, în alte scopuri decât cele prevăzute de Legea nr.221/2009.
Faptul că reclamanta beneficiază de drepturile conferite de DL nr.118/1990 nu determină încadrarea prizonieratului ca fiind o măsură administrativă cu caracter politic în sensul dispoziț iilor Legii nr.221/2009. Domeniul de reglementare al acestui din urmă act normativ este mai restrâns comparativ cu cel al DL nr.118/1990, care vizează nu numai persoanele care au fost persecutate politic, ci și persoanele deportate și prizonieri.
În sensul că măsurile deportării și prizonieratului în fosta U.R.S.S., anterior datei de 6 martie 1945, nu reprezintă măsuri administrative cu caracter politic, în sensul Legii nr. 221/2009, s-a pronunțat și Î., prin decizia nr.15/2012, dată asupra recursului în interesul legii, care este obligatorie pentru instanțe, potrivit art.330 alin.4 C.pr.civ., fiind publicată în Monitorul Oficial la data de 12 decembrie 2012.
Cererea de acordare a daunelor morale este, de asemenea, neîntemeiată.
Prin Decizia Curț ii Constituț ionale nr. 1358/2010, prevederile art. 5 alin.1 lit. a din Legea 221/2009, text legal care prevedea îndreptăț irea celor față de care s-au luat măsuri administrative cu caracter politic sau soț ului supravieț uitor sau rudele acestora până la gradul II, să beneficieze de daune morale au fost declarate neconstituț ionale și ca urmare a trecerii termenului de 45 de zile prevăzut de 147 alin.1 din Constituț ie, și-au încetat efectele.
În consecință în prezent nu există niciun temei legal pentru obligarea pârâtului la plata unor despăgubiri morale pentru condamnările sau pentru măsurile administrative cu caracter politic luate în intervalul 6 martie 1945-22 decembrie 1989.
Pe de altă parte, chiar dacă s-ar face abstracț ie de decizia Curț ii Constituț ionale nr.1358/2010, prin care prevederile art. 5 alin.1 lit. a din Legea 221/2009 au fost declarate neconstituț ionale, în speț ă, nefiind vorba de o măsură administrativă cu caracter politic, în temeiul Legii nr.221/2009, nu se pot solicita daune morale.
Cererea de acordare a despăgubirilor materiale va fi respinsă ca neîntemeiată, în baza art.5 alin.1 litera b, în primul rând având în vedere faptul că măsura prizonieratului nu este o măsură administrativă cu caracter politic și, în al doilea rând, chiar dacă tribunalul ar fi constatat că o asemenea măsură ar fi avut caracter politic, reclamatul nu a probat în ce constau despăgubirile materiale solicitate.
Față de aceste considerente tribunalul va respinge în întregime acț iunea reclamantului‚ ca neîntemeiată.
Pârâtul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Respinge, ca neîntemeiată, acț iunea civilă formulată de reclamantul C. D., domiciliat în localitatea D., nr.126, comuna Spermezeu, județ ul B. -N., împotriva pârâtului S. R.
, prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, reprezentat în proces de D. | G. a F. P. | B. | -N. |
, cu domiciliul procesual ales la sediul mandatarei din B., str. 1 D. | , nr.6-8, județ ul B. | -N. | . |
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunț ată în ședinț a publică din data de 15 mai 2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
B. R. -I. G. N.
Red.BRI/Dact.BRI/_ /4 ex.
| ← Sentința civilă nr. 808/2013. Despagubiri Legea nr.221/2009 | Sentința civilă nr. 2554/2013. Despagubiri Legea nr.221/2009 → |
|---|
