Decizia civilă nr. 1739/2013. Despagubiri Legea nr.221/2009
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._ Cod operator 8428
DECIZIA CIVILĂ NR. 1739/R/2013
Ședința publică din 05 aprilie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: I. -D. C. JUDECĂTORI: A. -A. P.
C. -M. CONȚ GREFIER: A. -A. M.
P. DE PE L. CURTEA DE APEL CLUJ, reprezentat prin procuror: A. S.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul S. R., PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, REPREZENTAT PRIN D.G.F.P. A JUD. C.
, împotriva sentinței civile nr. 884 din_ a T. ui C., pronunțată în dosar nr._, privind și pe reclamantul intimat I. S., având ca obiect despăgubiri în baza Legii nr. 221/2009.
Prezenta cauză s-a luat la amânări fără discuții, la solicitarea doamnei avocat Z. L. C., în calitate de reprezentantă a reclamantului intimat.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta reclamantului intimat, doamna avocat Z. L. C. și reprezentanta P. ui de pe lângă C. de A. C., doamna procuror SA, lipsă fiind reclamantul intimat personal și reprezentantul pârâtului recurent.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul declarat de pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat prin D.G.F.P. a jud. C., a fost formulat și motivat în termen legal, a fost comunicat reclamantului intimat și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în baza art. 5 alin. 3 din Legea nr. 221/2009.
S-a făcut referatul cauzei după care, doamna avocat Z. L. C. depune la dosar o întâmpinare.
C. constată că la data de_, pârâtul recurent S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat prin D.G.F.P. a jud. C. a înregistrat la dosar "Note de ședință";, în 2 exemplare, prin care solicită și judecarea cauzei în lipsă, conform prevederilor art. 242 alin. 2 C.pr.civ. De asemenea, constată că la aceeași dată, reclamantul intimat, prin intermediul doamnei avocat Z. L.
C., a formulat și a înregistrat la dosar o întâmpinare, în 3 exemplare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței recurate, cu cheltuieli de jude-cată.
La întrebarea instanței, adresată reprezentantei reclamantului intimat, referitoare la motivul pentru care a solicitat cauza la amânări fără discuții, aceasta arată că a solicitat cauza la amânări fără discuții deoarece înțelege să solicite acordarea unui termen de judecată pentru a se comunica pârâtului recurent întâmpinarea depusă la dosar.
C. acordă cuvântul reprezentantei P. ui de pe lângă C. de A. C. cu privire la cererea de amânare formulată de reprezentanta reclamantului intimat.
Reprezentanta P. ui de pe lângă C. de A. C. arată că nu se impune amânarea judecării cauzei pentru a se comunica pârâtului recurent întâmpinarea formulată de reclamantul intimat.
C., după deliberare, va respinge cererea de amânare formulată de reprezentanta reclamantului intimat, privind acordarea unui termen de judecată pentru a se comunica pârâtului recurent întâmpinarea formulată de reclamantul intimat, având în vedere că întâmpinarea nu a fost depusă la dosar în termenul prevăzut de art. 308 alin. 2 C.pr.civ., respectiv cu 5 zile înaintea termenului de
judecată, iar instanța o va lua în considerare drept concluzii scrise.
Instanța restituie reprezentantei reclamantului intimat exemplarul din întâmpinare pe care aceasta l-a depus azi la dosar, având în vedere că această întâmpinare a fost depusă la dosar, prin registratura instanței, în 3 exemplare și, totodată, înmânează reprezentantei reclamantului intimat un exemplar din notele de ședință depuse la dosar de către pârâtul recurent.
C. constată că în prezentul dosar nu este vorba de o amânare fără discuții și lasă cauza la rând.
Când cauza a fost luată la rând, la apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta reclamantului intimat, doamna avocat Z. L.
C. și reprezentanta P. ui de pe lângă C. de A. C., doamna procuror
SA, lipsă fiind reclamantul intimat personal și reprezentantul pârâtului recurent.
C. constată că la dosar nu există împuternicirea avocațială a doamnei avocat Z. L. C. și pune în vedere acesteia să depună la dosar
împuternicirea avocațială pentru redactarea și susținerea întâmpinării.
Doamna avocat Z. L. C. se obligă ca până la sfârșitul dezbaterilor să depună la dosar împuternicirea avocațială pentru redactarea și susținerea întâmpinării.
Reprezentanta reclamantului intimat și reprezentanta P. ui de pe lângă C. de A. C. arată că nu au de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat.
Nemaifiind de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat, C. declară închise dezbaterile și acordă cuvântul reprezentantei reclamantului intimat și reprezentantei P. ui de pe lângă C. de A. C. pentru a pune concluzii asupra celor două recursuri care formează obiectul prezentului dosar.
Reprezentanta reclamantului intimat arată că motivul de recurs invocat în temeiul art. 304 pct. 5 C.pr.civ. este greșit invocat, întrucât se referă la stabilirea obiectului dedus judecății și, totodată, arată că nici motivul de recurs invocat în temeiul art. 304 pct. 6 C.pr.civ. nu este corect invocat, având în vedere că în cauză s-a făcut dovada confiscării bunurilor în materialitatea lor. De asemenea, arată că familia I. era o familie înstărită și de aceea membri acestei familii au fost duși în Bărăgan, iar atunci reprezentanții S. ui R. scriau sau nu scriau toate bunurile confiscate de la părți. De asemenea, arată că Legea nr. 221/2009 n-a făcut decât să răscolească necazul pe care l-au avut aceste persoane și conform prevederilor acestei legi trebuia să li se acorde despăgubiri pentru prejudiciul suferit, iar instanța de fond a considerat că în speță sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 5 lit. b din Legea nr. 221/2009.
În concluzie, reprezentanta reclamantului intimat solicită respingerea recursului declarat de pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, ca nefondat, fără cheltuieli de judecată în această fază de judecată.
Reprezentanta P. ui de pe lângă C. de A. C. arată că într-adevăr recursul declarat de pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice este nefondat, având în vedere că actul normativ invocat în cauză se regăsește printre actele normative cu caracter politic. Referitor la bunurile mobile, arată că există un recurs în interesul legii privind această problemă, dar nu este încă soluționat și nu poate fi luat încă în calcul. De asemenea, arată că instanța de fond a recunoscut că art. 5 lit. b din Legea nr. 221/2009 nu face distincție între bunurile imobile și bunurile mobile care au fost confiscate, iar bunurile mobile au fost evaluate în mod corect.
În concluzie, reprezentanta P. ui de pe lângă C. de A. C.
solicită respingerea ca nefondat a recursului declarat de pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat prin D.G.F.P. a jud. C. .
C. reține cauza în pronunțare.
După închiderea dezbaterilor s-a prezentat în sala de judecată, doamna avocat Z. L. C. care a depus la dosar împuternicirea avocațială pentru redactarea și susținerea întâmpinării.
C U R T E A :
Prin sentința civilă nr. 884 din_ a T. ui C., pronunțată în dosarul nr._, s-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune și s-a respins capătul de cerere din acțiunea formulată de reclamantul I. S. împotriva pârâtului S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, având ca obiect obligarea pârâtului la plata despăgubirilor pentru prejudiciul moral, dreptul la acțiune fiind prescris.
S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul I. S., împotriva pârâtului S. R. prin M. UI F. P. cu sediul procesual ales la sediul DIRECȚIEI GENERALE A F. P. A JUDEȚULUI C. și în
consecință, a fost obligat pârâtul să achite reclamantului suma de 33.785 lei, reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate de la antecesorul reclamantului, defunctul I. S. .
S-a respins ca neîntemeiat capătul de cerere având ca obiect constatarea caracterului politic al măsurii administrative.
Pârâtul a fost obligat să achite reclamantului suma de 1000 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că din adresa nr. J/1060/_ emisă de Ministerul Justiției - Direcția Instanțelor Militare rezultă că familia reclamantului I. S., compusă din reclamant și părinții acestuia, a fost dislocată, în baza Deciziei MAI nr.200/1951, la data de_ și s-a fixat domiciliul obligatoriu în comuna Rubla, Însurăței, jud. Galați. La data de_ s-au ridicat restricțiile domiciliare.
Referitor la capătul de cerere privind constatarea caracterului politic al măsurii administrative, instanța de fond a reținut că potrivit art. 3 lit.e din Legea nr. 221/2009 "constituie măsură administrativă cu caracter politic orice măsură luată de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe unul sau mai multe dintre următoarele acte normative: deciziile nr. 200/1951, nr. 239/1952 și nr. 744/1952 ale M. ui Afacerilor Interne";, iar conform art.4 alin.2 din aceeași lege "persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative,
altele decât cele prevăzute la art. 3, pot, de asemenea, solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al acestora";.
În consecință, în condițiile în care măsura administrativă aplicată familiei reclamantului întră în categoria celor menționate în art. 3 lit. e din Legea nr. 221/2009, instanța de fond a constatat că nu se impune constatarea caracterului politic, dispozițiile art.4 alin.2 din aceeași lege fiind aplicabile unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, astfel încât urmează să respingă ca neîntemeiat acest capăt de cerere.
În privința petitului având ca obiect plata despăgubirilor pentru prejudiciul moral, instanța de fond a reținut că, reclamantul invocat dispozițiile art.5 lit. a din Legea nr. 221/2009, precum și dispozițiile art. 998, 999 din Vechiul cod civil.
Potrivit art.5 alin.1 lit. a din Legea nr.221/2009, în vigoare la data introducerii acțiunii, "orice persoana care a suferit condamnari cu caracter politic in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a facut obiectul unor masuri administrative cu caracter politic, precum si, dupa decesul acestei persoane, sotul sau descendentii acesteia pana la gradul al II-lea inclusiv, pot solicita instantei de judecata, in termen de 3 ani de la data intrarii in vigoare a prezentei legi, obligarea statului la:
a) acordarea unor despagubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare. La stabilirea cuantumului despagubirilor se va tine seama si de masurile reparatorii deja acordate persoanelor in cauza in temeiul Decretului- lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurata cu incepere de la 6 martie 1945, precum si celor deportate in strainatate ori constituite in prizonieri, republicat, cu modificarile si completarile ulterioare, si al Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 214/1999, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 568/2001, cu modificarile si completarile ulterioare";.
Ulterior, prin OUG nr.62/2010 dispozițiile art.5 alin.1 lit. a din lege au fost modificate, având următorul cuprins: "acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare în cuantum de până la:
10.000 de euro pentru persoana care a suferit condamnarea cu caracter politic în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic;
2. 5.000 de euro pentru soțul/soția și descendenții de gradul I;
3. 2.500 de euro pentru descendenții de gradul al II-lea";.
Prin decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial nr.761/_, s-a admis excepția de neconstituționalitate ridicată de S. român, prin Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală a
F. P. Constanța și s-a constatat că prevederile art.5 alin.(1) lit.a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale.
Potrivit art.147 alin.(1) din Constituție, dispozițiile din legile constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
În consecință, instanța de fond a constatat că, în condițiile în care de la data publicării deciziei menționate au trecut 45 de zile, fără să intervină nici o modificare a dispozițiilor art. 5 alin.1 lit. a din Legea nr. 221/2009, aceste dispoziții și-au încetat efectele juridice.
Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune, instanța de fond a reținut că potrivit dispozițiilor art.3 din Decretul nr. 167/1958 "termenul prescripției este de 3 ani";, iar conform dispozițiilor art.8 alin.1 "prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe sa curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia sa cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea";.
În speță, prima instanță a considerat că dreptul la acțiune al reclamantului pentru obligarea statului la plata daunelor morale pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a măsurii administrative s-a născut (doar teoretic, având în vedere aspectele care urmează să fie analizate) la data încetării măsurilor, deoarece în acel moment acesta cunoștea toate elementele esențiale pentru angajarea răspunderii civile delictuale.
Cu toate acestea, fiind evident că o acțiune a reclamantului ar fi fost lipsită de succes în timpul regimului comunist și ar fi condus în mod cert la represalii din partea autorităților comuniste, instanța a considerat că dreptul efectiv la acțiune s-a născut abia în momentul schimbării regimului comunist, respectiv la data de 1 ianuarie 1990, în acest sens fiind și jurisprudența Înaltei Curți de C. și Justiție (de ex. decizia nr. 3769/2007, pronunțată în dosarul nr._, Secția civilă și de proprietate intelectuală).
Totodată, instanța de fond a mai reținut că la data de_ a intrat în vigoare Decretul-Lege nr. 118/1990 prin care au fost acordate o serie de drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945 și prin care a fost recunoscut implicit caracterul abuziv și ilicit al măsurilor luate de autoritățile comuniste față de opozanții regimului, astfel încât reclamantul ar fi avut posibilitatea să solicite acordarea de daune morale pentru măsura administrativă suferită, dacă aprecia că drepturile acordate prin acest act normativ sunt insuficiente pentru acoperirea prejudiciului suferit de acesta.
Instanța de fond nu a putut lua în considerare ca moment de început al termenului de prescripție data intrării în vigoare a Legii nr. 221/2009, întrucât caracterul ilicit, prejudiciul, precum persoana care răspunde au fost cunoscute și puteau fi invocate încă din anul 1990, așa cum s-a reținut mai sus.
În consecință, prima instanță a apreciat că termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de dispozițiile art.3 din Decretul nr. 167/1958 era împlinit la data promovării prezentei acțiuni, motiv pentru care a admis excepția și a respins cererea reclamantului, dreptul la acțiune fiind prescris.
În ceea ce privește despăgubirile reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate, din declarațiile martorului Tomos G. rezultă că în momentul dislocării familiei reclamantului, aceștia aveau doi cai, mai multe vite, căruță pentru cai, sanie, gater pentru tăiat lemne, plug, grape. De asemenea, în casă au avut mobilier.
Din declarația martorului I. G. ă rezultă că familia reclamantului, avea 2 boi, 3-5 vaci, viței, o căruță pentru cai și una pentru boi, sanie, plug, grapă, gater, 2 junci de 2-3 ani. De asemenea, în casă aveau mobilier ca într-o gospodărie normală. Când s-au întors în localitatea nu au mai găsit nimic din bunurile menționate.
Prima instanță a mai reținut că printre actele comunicate de CNSAS se află și a fișă personală din care reiese că familia reclamantului deținea 2 cai, 2 boi și 2 vaci.
Potrivit dispozițiilor art. 5 alin.1 lit. b din Legea nr.221/2009 "orice persoanã care a suferit condamnãri cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a fãcut obiectul unor mãsuri administrative cu caracter politic, precum și, dupã decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia pânã la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței prevãzute la art. 4 alin. (4), în termen de 3 ani de la data intrãrii în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la … acordarea de despãgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotãrâre de condamnare sau ca efect al mãsurii administrative, dacã bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despãgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicatã, cu modificãrile și completãrile ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietãții și justiției, precum și unele mãsuri adiacente, cu modificãrile și completãrile ulterioare";.
Față de cele ce preced, instanța de fond a considerat că reclamantul a făcut dovada confiscării următoarelor bunuri, a căror valori de circulație a fost stabilită prin raportul de expertiză tehnică judiciară efectuat de exp. R. I. Dorel: 2 cai în valoare de 2000 lei, 2 vaci în valoare de 6000 lei, 2 boi în valoare de 8000 lei, 2 viței în valoare de 2000 lei, o căruță pentru cai în valoare de 1050 lei, un car pentru boi în valoare de 700 lei, o sanie în valoare de 525 lei, un gater în valoare de 5600 lei, un plug în valoare de 350 lei, o grapă în valoare de 560 lei. Astfel, valoare totală a bunurilor este de 33.785 lei.
În ceea ce privește bunurile mobile existente în interiorul imobilului,
instanța de fond a constatat că reclamantul nu a dovedit confiscarea bijuteriilor și a altor bunuri de valoare și nici care este valoarea mobilierului.
De asemenea, instanța de fond nu a putut ține cont de raportul de expertiză efectuat de exp. Goga I., în condițiile în care este vorba despre o expertiză extrajudiciară și pârâtul nu a acceptat-o ca probă.
Față de cele ce preced, instanța de fond a considerat că în cauză sunt îndeplinite condițiile art. 5 alin.1 lit.b din Legea nr.221/2009, însă doar pentru bunurile mobile menționate mai sus, reclamantul fiind astfel îndreptățit să primească suma de 33.785 lei, astfel că a admis în parte acțiunea, în aceste limite.
În baza dispozițiilor art.274 și 276 C. proc.civ. instanța de fond l-a obligat pe pârât să achite reclamantului suma de 1000 lei, cheltuieli de judecată parțiale, având în vedere că reclamantul a făcut dovada achitării onorariului expertului R. I. Dorel (900 lei) și onorariului avocațial (1040 lei), însă pretențiile sale au fost admise doar în parte.
Împotriva acestei sentințe, pârâtul S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin D.G.F.P. C. a declarat recurs, în termen legal, solicitând instanței admiterea acestuia, modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii acțiunii civile ca netemeinică și nelegală, cu înlăturarea dispoziției referitoare la cheltuielile de judecată.
În motivarea recursului, pârâtul a arătat că prin hotărârea dată, prima instanță a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. 2 C.pr.civ. întrucât a determinat în mod eronat obiectul și câtimea cererii de chemare în judecată. În cuprinsul sentinței, tribunalul a reținut că familia reclamantului a deținut 2 cai, 2 boi, 2 vaci, existând un înscris cu privire
la acestea, iar pentru restul animalelor pretinse, acțiunea apare ca fiind nefondată.
Hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină întrucât instanța a admis acțiunea în mod nelegal, pe baza declarațiilor celor 2 martori, deși la dosarul cauzei există înscrisul de la dosarul C.N.S.A.S.
În mod nelegal, instanța de fond a respins excepția prescripției și cu privire la daunele materiale.
Concluziile raportului de expertiză sunt nule deoarece lipsește obiectul supus expertizei.
În mod nelegal, tribunalul a acordat despăgubiri pentru bunurile mobile, deoarece acestea nu intră în sfera de aplicare a Legii nr. 221/2009, ceea ce rezultă din interpretarea art. 5 lit. b din Legea nr. 221/2009, fiind promovat și un recurs în interesul legii în acest sens.
Cheltuielile de judecată care au fost acordate nu sunt justificate întrucât pârâtul nu a căzut în pretenții de vreme ce daunele materiale au fost date cu încălcarea dispozițiilor legale.
În drept, se invocă prevederile art. 304 pct. 5, pct. 7, pct. 9 și art. 3041C.pr.civ.
Reclamantul intimat I. S. a formulat întâmpinare prin care a solicitat instanței respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată (f.12-16).
În susținerea poziției procesuale, reclamantul a arătat că în mod corect prima instanță a acordat despăgubiri materiale pentru bunurile mobile confiscate care au fost dovedite atât prin înscrisuri cât și prin declarațiile celor 2 martori, astfel încât nu se poate imputa reclamantului sau familie acestuia faptul că organele statului nu au întocmit un proces-verbal completat cu bunurile deținute în momentul strămutării.
Raportul de expertiză tehnică judiciară de evaluare nu este lovit de nulitate întrucât expertul a efectuat evaluarea raportat la înscrisurile din dosarul cauzei și la prețurile actuale ale unor bunuri identice sau similare existente pe piață.
Excepția prescripției dreptului la acțiune este neîntemeiată întrucât dreptul la acordarea de despăgubiri s-a născut la data apariției Legii nr. 221/2009 care în art. 5 prevede posibilitatea de a solicita acordarea de despăgubiri în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a legii.
De asemenea, în mod corect tribunalul a reținut că dispozițiile art. 5 alin.
1 lit. b din Legea nr. 221/2009 sunt aplicabile și pentru bunurile mobile dovedite a fi confiscate.
Analizând sentința criticată prin prisma motivelor de recurs invocate și a apărărilor formulate, C., în temeiul art. 3041 C.pr.civ., reține următoarele:
Astfel, critica pârâtului recurent prin care acesta a arătat că prin hotărârea dată, prima instanță a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. 2 C.pr.civ. întrucât a determinat în mod eronat obiectul și câtimea cererii de chemare în judecată, în opinia Curții, nu este întemeiată.
C. constată că la data de_ reclamantul a depus la dosar o completare a cererii de chemare în judecată prin care a solicitat obligarea pârâtului, în temeiul art. 5 lit. b) din Legea nr. 221/2009, la plata de despăgubiri constând în echivalentul bunurilor confiscate, după cum urmează: 4 boi în valoare de 5.000 lei fiecare; 5 vaci în valoarea de 2.500 lei fiecare; 3 viței în valoare de 1.000 lei fiecare; 2 cai în valoare de 7.000 lei fiecare; car de boi în valoare de 400 lei; căruță pentru cai în valoare de 600 lei; sanie lungă în valoare de 500 lei; sanie scurtă în valoare de 200 Iei; gater de tăiat lemne în valoare de
lei; plug în valoare de 1.000 lei; 2 grape în valoare de 500 lei fiecare; bunurile existente în interiorul imobilului situat în localitatea Măguri Răcătău, nr. 413, jud. C., constând în mobilier, bijuterii, obiecte de valoare, bani în valoare de 5.000 lei (f.31, dosar fond).
Prin urmare, cu respectarea prevederilor art.112 alin.1 pct.3 C.pr.civ., reclamantul a indicat în completarea cererii sale introductive, obiectul acesteia și valoarea lui, după prețuirea lui, iar prima instanță, raportat la probele administrate și cu respectarea prevederilor art.129 alin.6 C.pr.civ. a admis în parte acțiunea reclamantului și a dispus obligarea pârâtului la plata sumei de totale 33.785 lei reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate de la antecesorul reclamantului, respectiv: 2 cai în valoare de 2000 lei, 2 vaci în valoare de 6000 lei, 2 boi în valoare de 8000 lei, 2 viței în valoare de 2000 lei, o căruță pentru cai în valoare de 1050 lei, un car pentru boi în valoare de 700 lei, o sanie în valoare de 525 lei, un gater în valoare de 5600 lei, un plug în valoare de 350 lei, o grapă în valoare de 560 lei.
Dispozițiile art.304 pct.5 C.pr.civ. se referă la cazurile în care, prin hotărârea dată, instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității. Raportat la acest motivul de recurs, respectiv că instanța de fond nu a stabilit în mod corect obiectul dedus judecății, dispoziția legală mai sus arătată nu este aplicabilă.
Este adevărat că printre înscrisurile comunicate de CNSAS la dosarul cauzei se află și fișa personală a antecesorului reclamantului din care reiese că familia reclamantului deținea 2 cai, 2 boi, 2 vaci, însă din probele testimoniale administrate în cauză a rezultat că, pe lângă animalele mai sus arătate, familia reclamantului a mai deținut și 2 viței, o căruță, un car pentru boi, o sanie, un gater, un plug și o grapă (f.60, f.61, f.66-67, dosar fond).
În aceste condiții, nu se poate imputa reclamantului sau familiei acestuia faptul că organele statului nu au întocmit un proces verbal complet cu toate bunurile deținute de familia reclamantului în momentul strămutării.
Cel de-al doilea motiv de recurs invocat de pârât privitor la faptul că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină întrucât instanța de fond a admis acțiunea în mod nelegal, pe baza declarațiilor celor 2 martori, deși la dosarul cauzei există înscrisul de la dosarul C.N.S.A.S., a respins excepția prescripției și cu privire la daunele materiale iar concluziile raportului de expertiză sunt nule deoarece lipsește obiectul supus expertizei este apreciat de Curte ca fiind nefondat deoarece prevederile art.304 pct.7 C.pr.civ. nu sunt aplicabile criticilor de recurs expuse de pârât.
Art.304 pct.7 C.pr.civ. statuează că, modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere în următoarele situații, numai pentru motive de nelegalitate, atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Motivarea hotărârii judecătorești constituie o garanție pentru părți împotriva eventualului arbitrariu judecătoresc și singurul mijloc prin care se dă posibilitatea de a se exercita în mod real controlul judiciar.
Verificând hotărârea instanței de fond din această perspectivă, C. constată că aceasta respectă, întru-totul, prevederile art.261 alin.1 pct.5 C.pr.civ. potrivit căruia, hotărârea se dă în numele legii și va cuprinde: motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.
Astfel, tribunalul a arătat pe larg care au fost considerentele de fapt și de drept pentru care a admis în parte acțiunea reclamantului implicit cele care au dus la convingerea că apărările invocate de pârât nu sunt întemeiate.
Pe de altă parte, C. reține că atunci când se examinează o hotărâre, sub aspectul motivării ei, trebuie să se distingă între motivele de fapt și de drept, mijloacele de apărare și argumentele invocate de părți, instanța având obligația de a analiza numai obiectul cererii, mijloacele de apărare și, pronunțându-se asupra lor, să motiveze soluția dată, nu și argumentele pe care părțile le-au invocat în susținerea acestora, ceea ce în speță tribunalul a respectat pe deplin, astfel încât acest motiv de recurs, în opinia Curții, nu este întemeiat.
Susținerea pârâtului referitoare la faptul că probele testimoniale sunt inadmisibile conform art.1191 alin.2 C.civ. deoarece există la dosar fișa personală a antecesorului reclamantului din care rezultă că familia acestuia deținea 2 cai, 2 boi, 2 vaci nu poate fi reținută deoarece prima instanță a dat implicit eficiență prevederilor art.1191 alin.3 C.civ. reținând că, la termenul de judecată din_ reprezentanta reclamantului, av. Z. C., a solicitat audierea martorilor Tomoș G. ă și I. G. ă, probă la care pârâtul nu s-a opus și care astfel a fost încuviințată (f.35, dosar fond).
Este real că în prezenta cauză s-a administrat proba cu expertiza tehnică judiciară întocmită de exp. R. I. Dorel având ca obiect evaluarea bunurilor mobile care formează obiectul cererii de chemare în judecată iar pârâtul a formulat obiecțiuni cu privire la concluziile raportului de expertiză, însă prima instanță a respins motivat obiecțiunile pârâtului constatând că prin acestea se invocă aspecte care privesc fondul litigiului și nu raportul de expertiză, considerându-se lămurită, respectând astfel dispozițiile art.212 alin.1 C.pr.civ.(f.190-196, f.200, f.227, dosar fond).
Cu toate acestea, nu poate fi reținută critica pârâtului privitoare la nulitatea concluziilor raportului de expertiză pentru lipsa obiectului supus expertizei deoarece, chiar dacă în prezent nu mai există bunurile mobile în materialitatea lor, expertul a făcut evaluarea actualizată raportat la înscrisurile din dosar și la prețurile actuale ale unor bunuri identice sau similare existente pe piață, reținând la utilajele tehnice o diminuare a valorii cu minim 25-30% datorită estimării unui grad de uzură fizică.
Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune pentru despăgubirile materiale C. constată că potrivit art. 5 alin.1 lit. b din Legea nr.221/2009
"orice persoanã care a suferit condamnãri cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a fãcut obiectul unor mãsuri administrative cu caracter politic, precum și, dupã decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia pânã la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței prevãzute la art. 4 alin. (4), în termen de 3 ani de la data intrãrii în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la … acordarea de despãgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotãrâre de condamnare sau ca efect al mãsurii administrative, dacã bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despãgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicatã, cu modificãrile și completãrile ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietãții și justiției, precum și unele mãsuri adiacente, cu modificãrile și completãrile ulterioare";.
Legea nr. 221 din 2 iunie 2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 396 din 11 iunie 2009 și a intrat în vigoare la data de 14 iunie 2009.
Reclamantul a depus completarea cererii de chemare în judecată prin care a solicitat obligarea pârâtului la plata despăgubirilor materiale constând în
echivalentul bunurilor confiscate în temeiul art. 5 lit. b) din Legea nr. 221/2009, la data de_, în interiorul termenului de prescripție special de 3 ani de la data intrării în vigoare a actului normativ astfel că excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârât nu este întemeiată, nefiind incidente prevederile cu caracter general reglementate de art. 3 coroborat cu cele ale art.8 din Decretul nr.167/1958.
Contrar susținerilor pârâtului recurent Legea nr. 221/2009, constituie temei legal pentru restituirea prin echivalent, atât a bunurilor imobile preluate în urma aplicării măsurilor abuzive prevăzute de acest act normativ, cât și a celor mobile, întrucât legiuitorul s-a referit în cuprinsul art. 5 alin. 1 lit. b la bunuri confiscate, nu la bunuri imobile confiscate, or ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, regulă de interpretare logică a legii civile potrivit căreia unei formulări generale a textului legal trebuie să-i corespundă o aplicare a sa generală, fără a introduce distincții pe care acesta nu le conține.
Așadar, din analiza Legii nr. 221/2009 în cadrul normativ reprezentat de legile de reparație, se constată că, dacă pentru restituirea imobilelor confiscate abuziv de stat au fost adoptate succesiv, în timp, diferite acte normative, pentru restituirea bunurilor mobile confiscate ca efect al condamnărilor sau măsurilor administrative cu caracter politic nu a existat până la apariția legii precizate nici un alt act normativ similar, astfel încât nu se poate afirma, în mod rațional, că această categorie de bunuri nu ar face obiectul ei de reglementare.
Trimiterea din art. 5 alin. 1 lit. b, la Legea nr. 10/2001 și Legea nr. 247/2005, vizează situația în care între bunurile confiscate s-au aflat și imobile pentru care persoanele îndreptățite au obținut despăgubiri în temeiul acestor acte normative și urmărește a se evita situația în care s-ar putea obține o dublă despăgubire pentru același imobil. Nicidecum, norma de trimitere nu poate fi interpretată în sensul că ar exclude din categoria bunurilor pentru care se pot acorda despăgubiri materiale, pe cele mobile.
Critica recurentului privitoare la faptul că nu a căzut în pretenții iar cheltuielile de judecată la care a fost obligat nu sunt justificate nu este fondată deoarece, așa cum s-a arătat deja, acțiunea reclamantului a fost admisă în parte ceea ce înseamnă că pârâtul s-a aflat în culpă procesuală, iar cheltuielile de judecată în sumă de 1000 lei au fost acordate proporțional cu pretențiile admise cu respectarea art.274 alin.1 și art.276 C.pr.civ. și au constat în onorariului expertului R. I. Dorel (900 lei) și onorariului avocațial (1040 lei) care au fost dovedite conform înscrisurilor depuse la dosarul de fond.
Pentru aceste considerente de drept, C. constată că în speță nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art.304 pct.5, pct.7, pct.9 C.pr.civ. și art.3041C.pr.civ.astfel încât în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin D.G.F.P. C. împotriva sentinței civile nr. 884 din_ a T. ui C., pronunțată în dosarul nr._, pe care o menține ca fiind legală și temeinică. Deși prin întâmpinare reclamantul intimat a solicitat obligarea pârâtului recurent la plata cheltuielilor de judecată C. constată că acesta nu a dovedit plata onorariului avocațial motiv pentru care nu va acorda cheltuielile solicitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE, IN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin D.G.F.P. C. împotriva sentinței civile nr. 884 din_ a T. ui C., pronunțată în dosarul nr._, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 05 aprilie 2013.
PREȘEDINTE,
JUDECĂTORI,
I. -D. C.
A.
-A.
P.
C.
-M. CONȚ
GREFIER,
-A. M.
Red.A.A.P./_ .
Dact.H.C./2 ex. Jud.fond D.I. T. .
| ← Sentința civilă nr. 2554/2013. Despagubiri Legea nr.221/2009 | Decizia civilă nr. 137/2013. Despagubiri Legea nr.221/2009 → |
|---|
