Decizia civilă nr. 169/2013. Plângere contravențională
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._ Operator date 2516
DECIZIA CIVILĂ NR. 169
Ședința publică din data de 19 februarie 2013 Completul este compus din:
Președinte: DP, judecător Judecător: L. M. T.
Judecător: C. N. C. Grefier: V. A.
S-a luat în examinare recursul declarat de intimatul I. T. DE M. S., cu sediul în Z., b-dul M. V. l, nr.85, județul S., împotriva sentinței civile nr.4199 pronunțată de Judecătoria Zalău la data de 06 noiembrie 2012 în dosarul nr._, având ca obiect plângere contravențională - Legea nr.53/2003.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentantul intimatei petente S. E. S. Z., avocat Chende Ciprian, lipsă fiind recurentul I.
T. de M. S. .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța, verificându-și competența potrivit dispozițiilor art.159 1Cod procedură civilă, se declară competentă în soluționarea prezentului recurs, cu care a fost legal investit.
Constatând că nu mai sunt de formulat alte cereri, instanța acordă cuvântul pentru dezbaterea recursului.
Reprezentantul intimatei apreciază că există motiv de nulitate a recursului, acesta nefiind motivat scris sau oral până la primul termen de judecată.. Pe fond, solicită respingerea recursului ca fiind nefondat.
Instanța, în baza actelor de la dosar, reține cauza în pronunțare.
T R I B U N A L U L
Prin sentința civilă nr.4199/_ a Judecătoriei Z. s-a admis în parte plângerea contravențională formulată de petenta SC E. SRL cu sediul în Z. str. P. I. S. nr. 7, Jud. S., în contradictoriu cu intimatul I. T. de M. S. .
S-a modificat procesul-verbal de contravenție seria SJ nr. 0004426 din_ întocmit de intimată, în sensul înlocuirii amenzii aplicate de 10.000 lei, cu sancțiunea avertismentului.
Pentru a pronunța astfel, prima instanță a reținut, în esență, următoarele :
Prin procesul-verbal de constatare si sancționare a contravențiilor seria SJ nr. 0004426 din_ întocmit de intimat, s-a aplicat amenda de 10000 lei contravenientei pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 260 al. 1 lit. e) din Legea 53/2003, constând în aceea că, la data de_, ora 09.00, agenții constatatori au identificat în stația de taxi situată în municipiul Z., str. P-ța Iuliu Maniu pe numitul Crișan marius Andrei care presta activitatea de consucător auto din data de_, pentru societatea petentă, fără a avea încheiat contract individual de muncă, potrivit fișei de identificare.
Sub aspectul legalității, instanța constată că procesul verbal atacat a fost încheiat cu respectarea cerințelor impuse prin O.G. 2/2001,cu modificările și completările ulterioare.
Potrivit art.17 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor
" Lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constata și din oficiu.";
Motivele de nelegalitate invocate de petent nu fac parte din categoria limitativ prevăzută de art.17 din OG 2/2001, care atrag nulitatea absoluta a procesului verbal. Înscrierea greșită a datei încheierii procesului verbal este sancționată cu nulitatea relativa, in măsura dovedirii unei vătămări care nu ar putea fi înlăturata decât prin anularea procesului verbal contestat. Or în prezenta speță petenta nu a dovedit existența unei vătămări care să justifice anularea procesului verbal.
Sub aspectul temeiniciei, instanța a constatat că se face dovada săvârșirii faptei contravenționale de către petentă.
Din declarația martorului Crișan Marius Andrei (f.29), a rezultat că acesta a început să lucreze în calitate de conducător auto pentru petentă, din data de_ . Conform declarației martorului, în data de_, administratorul i-a prezentat acestuia traseele pe care urma să își desfășoare activitatea și i-a verificat aptitudinile de conducător auto dar nu a transportat nici un client în ziua respectivă și nici nu a emis bon fiscal. Același martor a declarat că, contractul individual de muncă în formă scrisă a fost încheiat în data de_, ora 12.00, deci ulterior controlului, martorul fiind remunerat inclusiv pentru data de_ .
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța a reținut că starea de fapt descrisă în procesul-verbal contestat se coroborează parțial cu declarația dată sub prestarea jurământului de către martorul Crișan Marius Andrei în sensul că acesta a prestat într-adevăr muncă pentru petentă fără a avea încheiat contract individual de muncă dar începând cu data de_ și nu din_ cum s-a reținut în cuprinsul procesului verbal. Instanța apreciază declarația martorului ca fiind sinceră și urmează a reține că numitul Crișan Marius Andrei a prestat activitate pentru petentă începând cu data de_ .
Instanța a reținut așadar ca societatea petentă se face vinovată de săvârșirea contravenției prevăzute la art. 260 alin.1 lit. e) din Codul muncii: primirea la muncă a persoanelor fără încheierea unui contract individual de muncă, intimatul făcând o corectă încadrare juridică a faptei.
Însă
în cauză
se ridică
problema proporț
ionalităț
ii sancț
iunii contravenț
ionale aplicate. Astfel, conform prevederilor art. 21, alin.3 din O.G. 2/2001, cu modifică
rile ș
i completă
rile ulterioare: "Sancțiunea se aplică in limitele prevăzute de actul normativ si trebuie sa fie proportională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținandu-se seama de imprejurările in care a fost săvârsită fapta, de modul si mijloacele de savârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum si de circumstanțele personale ale contravenientului si de celelalte date înscrise în procesul-verbal
".
Analizând fapta contravențională a petentei prin prisma criteriilor indicate în textul de lege mai sus enunțat, instanța a reținut că, deși fapta săvârșită prezintă un grad ridicat de pericol social, trebuie avute în vedere și circumstanțele cauzei. Astfel din declarația martorului pe care instanța o apreciază ca fiind sinceră, rezultă faptul că petenta demarase procedurile de angajare cu privire la numitul Crișan Marius Andrei ceea ce arată că nu intenționa să fraudeze legea și să rămână în ilegalitate.
Împotriva hotărârii a declarat recurs ITM S. solicitând modificarea în tot a acesteia și respingerea ca nefondată a plângerii arătând în motivare următoarele:
Deși instanța de fond a reținut că fapta de a presta activitatea de taximetrie pentru SC E. SRL Z. constituie contravenția prevăzută de art.260 alin.1 lit.e Codul Muncii, a subestimat gradul de pericol social al acesteia și consecințele negative privind salariul, obligațiile către bugetul statului, vechimea în muncă, îndemnizații de boală, șomaj, dispunând
înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertisment.
Recursul este fondat.
O astfel de faptă produce efecte negative asupra bugetului consolidat al statului care este privat de impozitul pe venit aferent, asupra persoanei care efectuează activități fără contract individual de muncă în sensul că nu va avea consemnat în caietul de muncă vechimea, criteriu principal pentru calcularea și stabilirea pensiei, contribuția la asigurări sociale de sănătate, la bugetul asigurărilor pentru șomaj.
Individualizarea sancțiunii constituie un proces socio-juridic care se realizează având în vedere limitele prevăzute de actul normativ, de gradul de pericol social concret al faptei, de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, criterii prevăzute de art.21 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
Ținând cont de efectele negative ale faptei comise, instanța constată că sancțiunea amenzii estre de natură să conducă la realizarea scopului preventiv și educativ al acesteia.
Față de cele ce preced, tribunalul urmează să admită recursul, să modifice în tot hotărârea și să respingă ca nefondată plângerea formulată de petenta SC E. SRL Z. împotriva procesului verbal de contravenție seria SJ nr.0004426/_ .
Pentru aceste motive, În numele Legii Decide:
Admite recursul declarat de intimatul I. T. DE M. S. contra sentinței civile nr.4199 din_ a Judecătoriei Z. .
Modifică în tot hotărârea atacată și judecând cauza în fond respinge ca nefondată plângerea contravențională formulată de petenta SC E. SRL.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 19 februarie 2013.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
DP L. M. T. C. N. C. V. A.
transferată la Tribunalul Cluj semnează prim grefier
D. C.
Red.DP/_
Dact.PA/_ /2 ex. Jud. fond/R. R.I.
← Decizia civilă nr. 162/2013. Plângere contravențională | Decizia civilă nr. 757/2013. Plângere contravențională → |
---|