Decizia civilă nr. 170/2013. Ordonanta presedintiala
| Comentarii |
|
R O M Â N I A TRIBUNALUL B. -NĂSĂUD SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 170/A/2013
Ședința publică din data de 16 Decembrie 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: C. N., judecător JUDECĂTOR M. L. B.
GREFIER V. V.
S-a luat în examinare apelul declarat de reclamanții R. D. și R. R. împotriva sentinței civile nr.8250 din_ pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._, având ca obiect ordonanță președințială.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamantul apelant R. D., asistat de avocat M. Laurențiu D., cu împuternicire avocațială la dosar, pârâții intimați B. I., care se identifică cu C.I.seria XB nr.3. eliberat de SPCLEP B. la data de_ și B. Ana, care se identifică cu C.I.seria XB nr.3. eliberat de SPCLEP B. la data de_, asistați de avocat M. Sinefta, cu împuternicire avocațială la dosar și avocat N. D. pentru pârâta intimată C. C. N.
, cu împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind reclamanta apelantă R. R. și pârâții intimați
R. F. -P., C. C. N. și intervenientul intimat C. E. C. . Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Tribunalul, verificându-și din oficiu competența, stabilește că este competent să judece prezentul apel. Statuează că apelul este în termen legal declarat, motivat, comunicat și legal timbrat potrivit dovezilor de la dosar - fila 18.
La data de_ pârâții intimați B. I. și Ana au depus la dosar întâmpinare prin care solicită respingerea apelului ca nefondat, dintre care un exemplar se comunică cu reprezentantul reclamanților apelanți.
La data de_ pârâta intimată C. C. N. a depus la dosar întâmpinare prin care se solicită respingerea apelului ca neîntemeiat, dintre care un exemplar se constată că a fost ridicat de către reprezentantul intimaților B., conform mențiunii de la fila 46 - verso.
Reprezentantul reclamanților apelanți, avocat M. Laurențiu D., solicită atașarea pe cale scurtă a dosarului nr._ aflat pe rolul Judecătoriei B., având ca obiect instituirea unei servituți de trecere peste terenul proprietatea pârâților. Arată că nu are alte cereri de formulat în cauză.
Reprezentanții pârâților intimați arată că nu se opun atașării dosarului amintit, apreciind-o ca fiind utilă soluționării apelului, nu formulează alte cereri prealabile judecării pricinii.
Tribunalul, constatând că nu sunt alte cereri prealabile și nici incidente de soluționat,dispune atașarea pe cale scurtă a dosarului nr._ aflat pe rolul Judecătoriei B. și restituirea lui după folosire, declară închisă cercetarea procesului și acordă cuvântul în dezbaterea cauzei.
Reprezentantul reclamanților apelanți R. D. și R. R., avocat M. Laurențiu D., solicită admiterea apelului în baza disp. art.480 alin.2 din Noul cod de procedură civilă, schimbarea în tot a sentinței atacate, în sensul admiterii cererii de ordonanță președințială și, în consecință să fie obligați pârâții să permită reclamanților folosirea nestingherită pe întreaga lățime de 8 m, a străzii Bistriței, în mod provizoriu, până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr._ aflat pe rolul Judecătoriei B. și să se dispună ca executarea să se facă fără somație și fără trecerea vreunui termen, potrivit motivelor arătate în scris pe care le susține în totalitate și oral în ședința publică. Cu cheltuieli de judecată în ambele instanțe, reprezentând onorariu avocat, conform chitanței pe care o depune la dosar, și taxe judiciare de timbru.
Reprezentantul pârâților intimați B. I. și Ana, avocat M. Sinefta, solicită respingerea apelului ca nefondat, menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate, potrivit apărărilor formulate prin întâmpinarea depus la dosar pe care le susține verbal și în ședința publică, cu
obligarea apelanților la plata cheltuielilor de judecată în apel, reprezentând onorariu avocațial conform chitanței atașate delegației la dosar.
Reprezentantul pârâtei intimate C. C. -N., avocat N. D., solicită respingerea apelului ca nefiind fondat, apreciind hotărârea instanței de fond ca fiind legală și temeinică, solicitând menținerea acesteia, potrivit argumentelor invocate pe larg în scris prin întâmpinarea depusă în cauză, cu obligarea apelanților la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu avocat potrivit chitanței pe care o depune la dosar.
Deliberând, constată:
T R I B U N A L U L
Prin sentința civilă nr.8250/2013 pronunțată de Judecătoria Bistrița s-a respins cererea de ordonanță președințială formulată de reclamanții R. D. și R. R. împotriva pârâților B. I. și B. ANA extinsă și față de pârâta C. C. N. ca fiind neîntemeiată; s-a respins cererea de ordonanță președințială formulată de reclamanți împotriva pârâtei R. F. -P., ca fiind făcută împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; s-a respins cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenientul C. E. -C. ca fiind neîntemeiată; au fost obligați reclamanții să plătească pârâților B. I. și B. Ana suma de 2.000 lei, iar pârâtei C. C. N. suma de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prin prisma probelor administrate și a temeiurilor juridice aplicabile, judecătoria a reținut că cererea de ordonanță președințială și cererea de intervenție în interes propriu, formulate în cauză nu sunt întemeiate pentru considerentele ce urmează.
Potrivit dispozițiilor art. 996 alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă, "Instanța de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparența de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări";, iar conform art. 996 alin. 5, "Pe cale de ordonanță președințială nu pot fi dispuse măsuri care să rezolve litigiul în fond și nici măsuri a căror executare nu ar mai face posibilă restabilirea situației în fapt";.
Astfel, alături de cerințele tradiționale preluate din art. 581 alin. 1 Cod procedură civilă vechi (urgența, vremelnicia și neprejudecarea fondului), textul art. 996 NCPC introduce, ca cerință expresă, stabilirea că în favoarea reclamantului există o aparență de drept. Introducerea acestei cerințe este producătoare de consecințe juridice, deoarece în acest fel se stabilesc și limitele în care instanța judecă ordonanța președințială. Aparența de drept este în favoarea reclamantului dacă poziția acestuia, în cadrul raportului juridic pe care se grefează ordonanța președințială, este preferabilă din punct de vedere legal, în condițiile unei sumare caracterizări și analize a situației de fapt.
În speță nu este îndeplinită această condiție de admisibilitate a ordonanței președințiale deoarece, așa cum se atestă prin prisma materialului probator administrat în dosar atât reclamanții
R. D. și R. R. - proprietari ai imobilelor casă și teren înscrise în CF 54089 B. -Unirea, nr. cadastral 54089, cât și intervenientul C. E. -C. - proprietar al terenului înscris în CF 18919 B. -Unirea, nr. cadastral 11062, folosesc nestingheriți, cu piciorul și autovehiculele) str. Bistriței de pe raza cartierului Unirea al municipiului B., care se întinde de la șoseaua principală și până la apă, traseu observat de instanță cu ocazia cercetării locale (f.115).
Este adevărat că din str. Bistriței și până la imobilele în litigiu există un drum de acces cu o lățime de cca. 4 metri, însă această cale de acces este situată pe terenul proprietatea pârâților B. I. și B. Ana, dobândit prin schimb de la numiții Șipoș Alin Traian (500 mp.) și respectiv Hojda A. și Hojda Ana T. (57 mp.). Odată cu perfectarea contractelor de schimb și intabularea terenului în cartea funciară, pârâții au amenajat calea de acces în discuție și întrucât nu s-au înțeles cu reclamanții și intervenientul în privința despăgubirilor solicitate, începând cu luna august 2012 nu le-au mai tolerat trecerea peste terenul lor.
Așadar, în cauză, calea de acces existentă pe terenul pârâților B. nu este drum public, iar potrivit motivării ordonanței președințiale și a cererii de intervenție în interes propriu, dreptul reclamanților și al intervenientului de a folosi această cale de acces își are izvorul în caracterul acesteia de drum public, de stradă.
Conform Ordonanței nr. 43/1997 privind regimul drumurilor - drumurile publice sunt drumuri de utilitate publică și/sau de interes public, destinate circulației rutiere și pietonale, în scopul satisfacerii cerințelor generale de transport ale economiei, ale populației și de apărare a țării; acestea sunt de utilitate publică și sunt întreținute din fonduri publice, precum și din alte surse legal constituite (art. 3 lit. a), străzile sunt și ele drumuri publice (art. 8 lit. c). Art. 51 alin. 1 din ordonanță prevede expres că "traseele noi de drumuri se stabilesc pe baza documentațiilor tehnico- economice și a celor de urbanism și/sau de amenajare a teritoriului, aprobate în condițiile legii";, iar la art. 54 alin. 1 se stipulează că "dobândirea terenurilor necesare pentru executarea unor drumuri noi, modernizări, corecții de trasee, reabilitări, lărgiri de drumuri, se face prin modurile admise de lege, inclusiv prin exproprieri pentru cauză de utilitate publică";. Ori, în speță, chiar reclamanții arată că, în ceea ce privește "strada"; invocată, "cu o lățime de 7 m., prevăzută în PUZ";, procedura de expropriere pentru cauză de utilitate publică nu a fost începută nici până în prezent ("și nici nu va fi începută curând";), astfel că pârâții B. sunt proprietarii terenului aferent "drumului" în litigiu.
De remarcat este că și potrivit Legii nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, în domeniul public intră doar "bunurile care sunt dobândite de stat sau de unitățile administrativ teritoriale prin modurile prevăzute de lege"; (art. 3 alin. 1).
Prin urmare, nu se poate reține faptul că în favoarea reclamanților sau a intervenientului ar exista "aparența de drept"; la care face referire textul art. 996 alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă, astfel că cererile formulate nu ar putea fi admise nici în condițiile în care celelalte condiții de admisibilitate (urgența, caracterul provizoriu și neprejudecarea fondului) ar fi îndeplinite.
De altfel, în cauză nici condiția urgenței nu este îndeplinită, sesizarea instanței făcându-se după trecerea unei perioade de 7 luni (potrivit susținerilor reclamanților, pârâții au blocat drumul în luna august 2012, iar prezentul dosar a fost înregistrat în luna martie 2013), timp în care reclamanții au folosit și folosesc și în prezent calea de acces de la drumul de exploatare situat în spatele terenurilor din zonă (ce au fost reconstituite în baza legilor fondului funciar), trecând peste terenul părinților reclamantei (din care a fost desprinsă parcela reclamanților), iar intervenientului i s-a permis trecerea pe terenul pârâților, pentru recoltarea porumbului cultivat pe terenul său (f.115).
Mai mult, nu există un litigiu "asupra fondului"; până la care să se dispună măsura solicitată, dosarul cu nr. 14._ aflat pe rolul Judecătoriei B. are ca obiect instituirea unei servituți de trecere peste terenul proprietatea pârâților și nu privește constatarea caracterului de "drum public"; a căii de acces în discuție.
Prin prisma celor ce preced, constatând că nu sunt întrunite cerințele imperative cerute de prevederile art. 996 NCPC pentru a se putea dispune obligația de a face solicitată pe calea ordonanței președințiale, instanța de fond a respins cererea formulată de reclamanți împotriva pârâților B. I., B. Ana și C. C. N., precum și cererea de intervenție în interes propriu, ca fiind neîntemeiate.
Dată fiind soluția adoptată în ședința publică din data de 17 octombrie 2013, cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta R. F. -P., în considerarea prevederilor art. 248 din Noul Cod de procedură civilă, s-a respins cererea de ordonanță președințială față de această pârâta, ca fiind făcută împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
In temeiul art. 453 din Noul Cod de procedură civilă, reclamanții au fost obligați să plătească pârâților B. I. și B. Ana suma de 2.000 lei, iar pârâtei C. C. N., suma de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorarii de avocați.
Împotriva sentinței expuse, în termen legal, au declarat apel reclamanții R. D. și R. R.
, solicitând admiterea acestuia și în baza disp. art. 480 al. 2 NCPC, schimbarea în tot a sentinței atacate, în sensul admiterii cererii de ordonanță președințială, cu cheltuieli de judecată în ambele instanțe, având în vedere următoarele.
In speță, instanța nu a cercetat, așa cum era firesc, dacă există o aparență de drept în favoarea reclamanților, ci a folosit toate argumentele tehnice și legale care i-au stat la îndemână într-o procedură succintă precum cea a ordonanței președințiale, pentru a stabili cu certitudine că pârâții au dreptate pe fond și nu doar în aparență. Astfel, instanța a stabilit că terenul peste care solicită a fi obligați pârâții să le permită folosința nestingherită nu este drum public, ci un drum privat. Aspectul de altfel a fost precizat expres încă de la început de reclamanți: terenul în litigiu este și în prezent proprietatea privată a pârâților (acesta fiind și motivul pentru care le interzic
accesul), deși de aproape 10 ani el a fost inclus ca drum public în toate documentațiile publice de urbanism, părțile comportându-se în consecință. In acest sens, așa s-a arătat deja și se recunoaște de pârâți, la momentul în care pârâții B. au solicitat Primăriei autorizația de construcție a casei în care locuiesc, aceștia au prezentat la această instituție o declarație pe proprie răspundere, autentificată la notarul public, prin care "donează" Municipiului B. suprafața de teren în litigiu pentru amenajarea drumului public, urmând a permite oricui utilizarea nestingherită a acestuia. De aici rezultă aparența de drept în favoarea reclamanților. Aceasta a putut fi observată și instanță cu ochiul liber cu ocazia cercetării la fața locului, când s-a constatat că pârâții și-au edificat gardurile de delimitare ale proprietăților lor pe limita impusă de Primărie, cu păstrarea liberă a porțiunii ce urmează să fie amenajată ca drum public și care scriptic reprezintă drum public încă din 1994. Tot la fața locului s-a putut constata că părțile au început o amenajare primară a acelei porțiuni de teren ca fiind drum public, punând piatră pe el astfel încât să poată fi practicabil cu autoturismul. Tot la fața locului instanța de judecată a putut constata că imobilele proprietatea reclamanților și intervenienților constituie lot înfundat și că pe terenul în litigiu este calea cea mai scurtă și mai puțin păgubitoare până la drumul public necontestat, acesta fiind de altfel drumul prevăzut ca atare în documentații de urbanism și însușit ca atare de pârâți. în acest fel se face legătura și cu dosarul nr._ al Judecătoriei B., unde au solicitat același lucru: ca prin instituirea unei servituți de trecere să poată folosi nestingherit porțiunea de teren în litigiu, identificată la OCPI cu date de carte funciară și la Primăria Bistrița sub denumirea de strada Bistriței, în fapt unul și același teren. In acest fel, solicită să seconstate că există "litigiu asupra fondului" și că reclamanții au solicitat luarea unei măsuri provizorii.
Chiar dacă au trecut 7 luni de la primul act de împotrivire la folosirea drumului (după ce timp de mai mulți ani nu au fost astfel de probleme), instanța de fond trebuia să înțeleagă că inițial drumul nu a fost blocat non-stop (spre exemplu parcarea mașinii în drum are efect doar până pleacă pârâții cu mașina în oraș), astfel că reclamanții au încercat să soluționeze litigiul pe cale amiabilă, însă, în loc să obțină o îmbunătățire a situației au ajuns în situația ca pârâții să blocheze definitiv accesul și să interzică inclusiv montarea unui bec pentru iluminatul public, la data de_ . Văzând că lucrurile se înrăutățesc în loc să se îmbunătățească, la data de_ au formulat ordonanța președințială. Consideră că este îndeplinită condiția urgenței întrucât blocarea accesului la imobilul casă în care locuiesc reclamanții efectiv este o chestiune continuu urgentă, dreptul lor de acces la domiciliu fiind prejudiciat.
In speță, consideră că sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate ale ordonanței președințiale:
Există o aparență de drept în favoarea reclamanților: imobilele proprietatea reclamanților și a intervenienților constituie loturi înfundate în sensul legii, sunt îndreptățiți la obținerea unui acces la acestea, aspect pe care l-au solicitat în dosarul de fond_ . Calea cea mai scurtă și mai puțin păgubitoare la drumul public este aparent cea prevăzută în documentațiile de urbanism ca fiind strada Bistriței, cale de altfel utilizată și amenajată ca atare ani de zile, până când pârâții au hotărât unilateral să le blocheze accesul. In acest fel, dreptul reclamanților la folosirea domiciliului este păgubit zilnic prin acțiunea pârâților, intervenția instanței de judecată fiind necesară cu urgență. Instanța poate da o hotărâre provizorie și care nu prejudecă fondul cauzei. Stând strâmb și judecând drept nu se poate ajunge decât la o concluzie: se pot găsi oricâte argumente contra admiterii acțiunii, dar dacă este să dăm o hotărâre echitabilă trebuie să avem în vedere realitatea ce răzbate cu evidență dintre rândurile și probele dosarului: Primăria Mun. B. a încurajat părțile să plătească prețuri foarte mari pentru terenurile din zonă, promițându-le oamenilor amenajarea de utilități și drumuri, inclusiv prin introducerea acestora în documentațiile de urbanism. Apoi a pretins oamenilor să "lase" terenul liber pentru amenajarea acelor drumuri. Timpul a trecut, drumurile nu s- au amenajat, terenurile nu mai sunt folosite de proprietarii lor scriptici, iar criza economică îndeamnă oamenii să scoată bani din piatră seacă. Și cum de la Primărie nu se pot obține bani pentru acele terenuri întrucât nici măcar nu s-au demarat procedurile de expropriere, atunci pârâții au încercat să forțeze reclamanții și intervenienții să îi despăgubească pentru acele terenuri, interzicându-le accesul la casele sau terenurile lor. Problema este că prețurile pretinse de pârâți sunt de domeniul științifico-fantasticului și depășesc cu mult posibilitățile reclamanților, dar chiar și prețurile de circulație dinaintea crizei, care oricum erau de câteva ori mai mari decât prețurile de
circulație din prezent, astfel că părțile sunt într-o situație ingrată: ar dori chiar să plătească un preț pentru acele terenuri, dar nu unul de speculă.
Din păcate, soluția instanței de fond, în loc să fie una echitabilă, dă un argument în plus pârâților pentru a-și impune prețurile de speculă pe care le pretind pentru terenul în litigiu.
Pârâții intimați B. I. și B. ANA, legal citați, s-au prezentat în instanță, asistați de avocat și au depus la dosar întâmpinare (f.21-26) prin care solicită respingerea apelul ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
Toate criticile dezvoltate de apelanți în cuprinsul motivelor de apel au caracter nefondat.
Apelanții solicită să fie obligați pârâții să le permită folosirea nestingherită, pe întreaga lățime de 8 m, a străzii Bistriței, în mod provizoriu, până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr._ al Judecătoriei B. . Nu invocă vreun temei de drept al acestei obligații, în cerere menționându-se doar dispozițiile art. 996 și urm. c.pr. civ. (privind procedura ordonanței președințiale); însă în fapt susțin că "pârâții nu permit utilizarea unui drum public, înscris ca atare în regulamentele de urbanism". Potrivit acestei motivări, dreptul reclamanților de a folosi calea de acces în litigiu își are izvorul în caracterul acestuia de drum public, de stradă.
Astfel cum se reține și în considerentele sentinței atacate, traseul străzii Bistriței de pe raza cart. Unirea a fost observat de instanță cu ocazia cercetării locale (f. 115), ca fiind cel care se întinde de la șoseaua principală și până la apă; traseu pe care apelanții îl folosesc nestingheriți, cu piciorul și autovehiculele. Niciunul din cei prezenți la fața locului, între care și reclamanții R., nu au contestat acest aspect. S-a evidențiat însă că în litigiu este o cale de acces cu o lățime de cea 4 m - începând din str. Bistriței și până la imobilele reclamanților - care nu face parte din str. Bistriței, ci este situată pe terenul proprietatea intimaților exclusivă. Acest "drum" constituie calea de acces la construcțiile intimaților, amenajată în acest scop. Doar o lungime de cea 7 m nu se află pe proprietatea pârâților inițială, diferența aflându-se pe terenul pe care l-au dobândit ulterior, în baza contractelor de schimb pe care le-au încheiat cu Șipoș Alin-Traian și cu familia Hojda - anume pentru a avea acces la calea publică "str. Bistriței". Dacă această cale de acces ar fi existat ca drum public, "părțile comportându-se în consecință", pârâții B. nu au fi fost obligați să facă aceste schimburi.
Pârâtul B. I. nu a dat nicio declarație la Primărie, cu ocazia obținerii autorizației de construire; și nici persoanele cu care a încheiat contractele de schimb. Cei care au dat declarații, forțați de primărie, nu au arătat că "donează" municipiului B. vreo porțiune de teren, ci că sunt de acord cu trasarea unui drum peste terenul proprietatea lor, evident, urmare a procedurii de expropriere și plata de despăgubiri. În acest sens, chiar reclamanții arată în cererea lor că "Primăria municipiului Bistrița a impus, ca o condiție prealabilă eliberării autorizațiilor de construire a caselor, ca solicitanții să dea declarație notarială potrivit căreia sunt de acord cu trasarea și realiza- rea pe terenul proprietate a unei străzi cu o lățime de 7 m prevăzută în PUZ, până la declanșarea procedurii de expropriere pentru cauză de utilitate publică".Din păcate, precizează reclamanții,
"această procedură nu a fost începută nici până în prezent (și nici nu va fi începută curând), astfel că părțile suntem încă proprietari legali ai terenului cu lățimea de 4 m pe întreaga lungime, pe fiecare parte a drumului creat (7 m stradă plus 1 m trotuare). Drumul creat, cu 7 m stradă plus trotuare, este doar str. Bistriței, nicidecum calea de acces în litigiu care, așa cum s-a arătat, nu face parte din această stradă. Doar despre str. Bistriței, pe traseul constatat de prima instanță cu ocazia cercetării locale, se poate spune că este "utilizată și amenajată ca atare de ani de zile", respectiv inclusă "ca drum public în toate documentațiile de urbanism, părțile comportându-se în consecință", chiar dacă exproprierea nu a avut loc.
Calea de acces în litigiu are cu totul alt regim juridic, "amenajarea primară" fiind făcută pentru asigurarea accesului la locuința intimaților, pe terenul proprietatea pârâților. O vreme i-au tolerat pe reclamanți să folosească acest acces, în considerarea promisiunii că îi vor despăgubi; aspect cu privire la care s-au răzgândit, motiv pentru care nici pârâții nu le-au mai tolerat trecerea.
Faptul că "pe terenul în litigiu este calea cea mai scurtă și mai puțin păgubitoare până la drumul public necontestat", nu înseamnă că accesul pe terenul în litigiu constituie drum public, parte din str. Bistriței; și nici că această cale de acces ar fi fost aprobată prin HCL 43/2004. Oricum, potrivit art. 51 alin. 1 din Ordonanța nr. 43/2007 privind regimul drumurilor, traseele noi de drumuri se stabilesc pe baza documentațiilor tehnico economice și a celor de urbanism și/sau de amenajare a teritoriului, aprobate în condițiile legii; însă dispozițiile art. 54 prevăd în mod expres că
dobândirea terenurilor necesare pentru executarea unor drumuri noi, modernizări, corecții de trasee, se face prin modurile admise de lege, inclusiv prin exproprieri pentru cauză de utilitate publică. Și potrivit Legii nr. 213/1998, în domeniul public intră doar bunurile care "sunt dobândite de stat sau de unitățile administrativ teritoriale prin modurile prevăzute de lege" (art.3 alin. 1); art. 858 NCC prevede și el că proprietatea publică (din care fac parte și străzile) este dreptul ce aparține statului sau unei unități administrativ teritoriale asupra bunurilor care, prin natura sau prin declarația legii, sunt de uz ori de interes public, "cu condiția să fie dobândite printr-unul din modurile prevăzute de lege". Străzile sunt drumuri publice (art. 8 lit. c din OG 43/2007):; iar art. 3 lit. a din Ordonanță definește drumurile publice ca fiind drumuri de utilitate publică și/sau de interes public, destinate circulației rutiere și pietonale, în scopul satisfacerii cerințelor generale de transport ale economiei, ale populației și de apărare a țării. Acestea sunt de utilitate publică și sunt întreținute din fonduri publice, precum și din alte surse legal constituite. Prin cererea de ordonanță președințială în discuție, reclamanții apelanți - invocând faptul că "pârâții nu le permit utilizarea unui drum public, înscris ca atare în regulamentele de urbanism" - solicită să-i obligați pe pârâți să le permită
"folosirea nestingherită, pe întreaga lățime de 8 m, a str. Bistriței", în condițiile în care terenul în litigiu "constituie proprietatea privată a pârâților", are lățimea de cel mult 4 m și nu face parte din str. Bistriței.
Nu se poate contesta că starea de fapt a unui proces se împletește indisolubil cu cea de drept; și că judecătorul, atunci când ordonă chiar o măsură provizorie, trebuie să fie convins că această măsură este justă și conformă cu dreptul. In acest sens sunt și dispozițiile art. 996 NCPC - care prevăd, ca cerință expresă pentru admisibilitatea ordonanței președințiale, stabilirea că în favoarea reclamantului există o aparență de drept. În speță, astfel cum corect a reținut prima instanță și contrar susținerilor apelanților, nu se poate reține că în favoarea reclamanților ar exista aparența de drept la care face referire art. 996 NCPC; astfel că cererea lor nu ar putea fi admisă nici în situația în care celelalte condiții de admisibilitate (urgența, caracterul provizoriu și neprejudecarea fondului) ar fi îndeplinite. Aparența de drept este în favoarea reclamantului dacă poziția acestuia, în cadrul raportului juridic pe care se grefează ordonanța președințială, este preferabilă din punct de vedere legal, în condițiile unei sumare caracterizări și analize a situației de fapt - ceea ce nu este cazul în speță, dreptul invocat de reclamanții R. avându-și izvorul în caracterul de drum public, de stradă, a căii de acces existente pe terenul proprietatea pârâților. În cauză, aparența de drept în favoarea reclamanților nu poate rezulta din aceea că terenul proprietatea lor " constituie loturi înfundate în sensul legii și că ei ar fi îndreptățiți la obținerea căii de acces pe traseul în litigiu, întrucât aceasta
"este calea cea mai scurtă și mai puțin păgubitoare la drumul public ". De altfel, nici prin prisma constituirii unei servituți de trecere, aparența de drept nu este în favoarea reclamanților. Este adevărat că potrivit art. 617 NCC (invocat de reclamanți în dosarul nr._ - în care ei solicită instituirea unei servituți de trecere, cu o lățime de 4 m, pe terenul proprietatea pârâților),
"proprietarul fondului care este lipsit de acces la calea publică are dreptul să i se permită trecerea pe fondul vecinului său pentru exploatarea fondului propriu". Numai că există și dispozițiile art. 618 NCC, care dispune în mod expres că: - dacă lipsa accesului provine din vânzare, schimb, partaj sau dintr-un alt act juridic, trecerea nu va putea fi cerută decât celor care au dobândit partea de teren pe care se făcea anterior trecerea. Prin urmare, în caz de partaj sau parcelare a unui teren cu ieșire la calea publică, accesul fiecărei parcele create trebuie să se realizeze în limitele fondului inițial.
În situația în care s-au creat parcelele fără ieșire la calea publică (omițându-se a se stabili cale de acces pentru toate parcelele rezultate), proprietarii acestora sunt îndreptățiți să ceară instituirea dreptului de trecere doar pe parcelele care, ca urmare a parcelării sau partajului, se interpun între lotul său și calea publică. Aceasta înseamnă și că atunci când proprietarul unui teren cu ieșire la calea publică înstrăinează o porțiune (parcelă) din terenul său - porțiune care, în urma înstrăinării, a devenit lot înfundat - dobânditorul nu este în drept să obțină drept de trecere decât peste terenul din care provine parcela sa (nu și peste alte terenuri, ale altor vecini). Peste terenurile altor vecini, traversarea poate fi stabilită numai cu consimțământul proprietarului fondului care are acces la calea publică. Reclamanții sunt dobânditorii unei parcele care, în urma înstrăinării, a devenit lot înfundat; iar pârâții B. fac parte din categoria altor vecini decât cei ce sunt proprietarii terenului din care provine parcela fond dominant (terenul lor ne-constituind nicicând fond comun cu cel al apelanților), și nu sunt de acord cu instituirea servituții de trecere peste terenul lor.
Se reține și în considerentele sentinței atacate, iar aspectul este necontestat (fiind chiar recunoscut de reclamanți), că terenul acestora a fost primit de la părinții reclamantei, din terenul cărora le-a fost desprinsă parcela pe care și-au edificat construcțiile. Tatăl reclamantei este numitul
Loghin (răspuns nr.9 la interogatoriu). Acesta a dobândit 2000 m.p. teren, identificat prin:- tarla 62/4, parcela 20 - s = 1000 m.p. - între vecinii Prislopan D., drum exploatare, Ureche Nechiti și Brășfalean V. ; TP 8388/1996 (contract de v.c. nr. 4307/14 decembrie 1998, încheiat cu Juca V. ); -tarla 62/4, parcela 21 -s = 1000 m.p. - între vecinii Juca Ionel, drum exploatare, M.
I., Breșfelan V. - TP 7223/1994 (contract de vânzare-cumpărare nr. 1693/5 iunie 2000 încheiat cu Ureche Petrea). Din aceste TP, anexate, rezultă că atât parcela 20 cât și parcela 21 se înveci- nează la E cu un drum de exploatare. Pe planul de încadrare în zonă anexat, parcela 20 și 21 din tarla 62/4 sunt cele colorate cu galben, iar drumul de exploatare vecin este cel colorat cu albastru (cu Verde fiind str. Bistriței, iar cu roșu calea de acces în litigiu) - acestea observându-se și pe extrasul din planul parcelar. Terenul proprietatea pârâților B. constituie parte din parcelele 23, 24, 25 ,26, între acestea și terenul reclamanților fiind situată parcela nr. 22. Așa fiind, reclamanții R. nu au posibilitatea legală de a obține servitute de trecere decât peste parcelele provenite din cele cu nr. 20 și 21 din tarla 62/4; iar peste ale celorlalți vecini, doar cu consimțământul acestora, consimțământ care lipsește.
Recunosc și apelanții că "putem găsi oricâte argumente contra admiterii acțiunii", însă intimații susțin că argumente legale pot găsi doar în acest sens. Se invocă echitatea, însă o soluție echitabilă trebuie să fie și legală. Pârâții B. au dobândit prin cumpărare terenurile pe care le dețin; iar dacă Primăria municipiului B. a încurajat părțile să plătească prețuri foarte mari pentru terenurile din zonă, făcând promisiuni pe care nu și le-a ținut și impunând condiții nelegale la emiterea unor autorizații de construire, înseamnă că a acționat în mod abuziv și fără responsabilitate, în prejudiciul și al pârâților. Nu se vede nicio echitate în a fi din nou prejudiciați, prin instituirea nelegală a unei servituți de trecere peste terenul proprietatea pârâților, în favoarea celor care, prin propria lor conduită, și-au înfundat loturile. A considera proprietatea pârâților ca drum public sau a institui o servitute de trecere, pe acest teren, fără acordul acestora, ar însemna o încălcare și respectiv limitare a dreptului lor de proprietate, în alte condiții decât cele prevăzute de lege - ceea ceste inadmisibil.
Este evidentă legalitatea și temeinicia soluției pronunțată de prima instanță, întrucât în favoarea reclamanților nu este îndeplinită condiția minimală de admisibilitate a ordonanței președințiale, aceea a aparenței de drept în favoarea reclamanților.
De altfel, nici condiția urgenței nu este îndeplinită; iar în ceea ce privește caracterul de drum public a căii de acces în litigiu, nu există nici un litigiu "asupra fondului" -aspecte reținute corect în considerentele sentinței atacate.
Pârâta intimată C. C. -N., legal citată, nu s-a prezentat în instanță însă și-a delegat reprezentant ales în cauză și a formulat întâmpinare (f.44-46) prin care solicită in conf. cu art.480
(1) din C.pr.civ. respingerea apelul declarat in cauza ca fiind neîntemeiat si pe cale de consecința menținerea Sentinței civile nr. 8250 / 2013 pronunțata de Judecătoria Bistrița ca fiind legala si temeinica, cu cheltuieli de judecata.
In speța nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru admisibilitatea cererii de ordonanța. Nu se poate stabili in favoarea reclamanților si intervenientului "aparenta de drept", condiție menționata in mod expres de Noul C.Pr.Civ. Ei folosesc oricum fara nici o interdicție S. Bistriței de pe raza cartierului Unirea al municipiului B., care se intinde de la șoseaua principala pana la apa, aspect constatat de instanța de fond cu ocazia cercetării locale (fila 115).
Reclamanții au promovat cererea de ordonanța presedintiala invocând deci o cale de acces publica si solicita ca instanța sa oblige parații sa le permită accesul pe S. Bistriței, in mod provizoriu pana la soluționarea Ds.civ._, aflat pe rolul Judecătoriei B. Acest din urma dosar civil are ca obiect instituirea unei servituti de trecere peste terenul proprietatea paraților, fara a se avea in vedere caracterul de "drum public" a caii de acces in discuție. Fata de aceasta situație, instanța retine in mod temeinic ca nu exista un litigiu "asupra fondului" pana la care sa se dispună măsura solicitata. Parații nu i-au împiedicat pe reclamanți si intervenient sa folosească Strada Bistriței si ca urmare nu se poate stabili "aparenta in drept" condiție impusa de lege pentru admisibilitatea cererii de ordonanța presedintiale".
Este real ca pana la imobilele proprietatea reclamanților R. D. si Ricen R., precum si a intervenientului Cioarec E.C. exista o cale de acces pe o mica porțiune, proprietatea paraților B. . Terenul proprietatea paratei C. C.N., se identifica in T.P. nr.8404 /_, reprezintă parcela 22, din tarlaua 62/8, cu o suprafața de 1000 mp.( si o latime de 7,5 m) fiind situata intre terenul proprietatea reclamanților R. si terenul proprietatea paraților B. . Apelanții in mod abuziv au trecut peste terenul proprietatea intimatei C. N. si apoi peste terenul proprietatea intimaților B. .
Nu se poate stabili in favoarea apelanților "aparenta de drept". Pentru a pretinde un drept de trecere peste fondul vecin este esențial ca originea infundarii sa fie naturala, sau provenita dintr-un caz fortuit sau forța majora, sa fie străina de conduita proprietarului locului înfundat. In cazul in care infundarea este rezultatul unei anume conduite, neglijente sau neprevederii proprietarului insusi, el nu este îndreptățit sa solicite un drept de trecere pe terenul vecinilor.
Învedereaza si faptul, necontestat de altfel, ca in zona s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra unor parcele înguste, cu o latime de 7,5 m., dar fiecare cu acces la calea publica, respectiv "Drumul de exploatare" In speța, B. Loghin, tatăl reclamantei R. R., a dobândit in proprietate parcelele 20 si 21 din tarlaua 62/4, fiecare cu suprafața de 1000 mp. si o latime de 7,5 mp. Reclamanții RD si RR, dețin teren din aceste doua parcele. In consecința, textul art. 618 din C.civ., le permite obținerea unei servituti de trecere doar din terenul celor doua parcele menționate. De altfel cu ocazia cercetării locale (pg.115), reclamantul R. D. a afirmat ca isi parchiaza mașina si circula pe terenul socrilor sai, cum de altfel este firesc.
Dupa cum a afirmat, terenurile din zona au fost reconstituite in baza legilor fondului funciar, in parcele cu acces la Drum de exploatare. In urma unor schimburi, făcute in general cu scopul de a mari lățimea loturilor, s-a ajuns ca unele loturi sa nu aiba ieșire la drum (invocam si declarația martorei Georgita Silvia, audiata in cauza).
Art.618 din Codul civ. prevăd in mod expres ca "daca lipsa accesului provine din vânzare, schimb, partaj sau dintr - un act juridic, trecerea nu va putea fi ceruta decât celor care au dobândit partea de teren pe care se făcea anterior trecerea".
In speța nu este îndeplinita nici condiția urgentei. In practica judiciara s-a decis ca nu exista urgenta daca sesizarea instanței s-a făcut dupa trecerea unei anumite perioade de timp.
In motivarea apelului declarat in cauza se invoca echitatea. Ori consideră ca a face aplicarea art.618 din Codul civil, este nu numai legal ci si echitabil. Parata C. C. N. nu a solicitat bani de la reclamanții R., deci nu a negociat cu aceștia in acest sens, contrar susținerilor formulate in motivarea apelului. Valoarea economica a parcelei pe care parata o deține in proprietate ar scădea mult in situația in care o parte din suprafața ar fi cedata pentru o cale de acces. Pe de alta parte, daca imobilul reclamanților este infundat, aceasta stare de fapt le este imputabila. Inechitabil este acum ca reclamanții sa solicite acum cale de acces pe terenul altuia, invocat o conduita abuziva a Primăriei Municipiului B. .
Apelul este nefondat.
Examinarea sumară a speței, singura permisă în procedura ordonanței președințiale declanșată, conduce neechivoc la concluzia netemeiniciei măsurii provizorii pretinse, cum judicios a conchis prima instanță. Verificările minuțioase întreprinse confirmă unitar că cererea pendinte nu are caracteristicile impuse de art. 996 NCPC pentru rezolvarea favorabilă, de a fi justă și conformă cu dreptul.
În ultimele 7 luni anterioare declanșării litigiului reclamanții recurenți au avut acces la locuință, neaflându-se în imposibilitatea de a utiliza imobilul.
Împrejurarea obținerii unui alt traseu, pe "calea cea mai scurtă și mai puțin păgubitoare la drumul public";, ce face obiectul dosarului nr._ al Judecătoriei B., aflat în curs de soluționare, nu permite prin ea însăși selectarea aleatorie după voința lor exclusivă și de imediată aplicabilitate, trecerea provizorie fiind circumscrisă justificării obiective în termenii art. 996 din noul cod proc. civ.
Dovezile multiple administrate de prima instanță sunt convergente în a demonstra atât lipsa aparenței de drept în favoarea reclamanților recurenți, cât și lipsa urgenței măsurii reclamate. Înscrisurile depuse la dosarul de fond la f. 23-36,49-51,69,84-87, 91-106, 120, depozițiile testimoniale ale martorilor Clapa O. D., Gagiu R., Georgiță Silvia, R. anu R. A. și Bîndean Zenovia, oculata efectuată la data de_ (f.115) și răspunsurile litiganților la interogator (f.70-83) atestă că suprafața de teren în discuție are regim juridic de proprietate privată
aparținând intimaților-pârâți, nicidecum de proprietate publică ori privată a municipiului B., prin urmare nefondat se invocă de către reclamanții-recurenți de a folosi calea de acces în litigiu, avându-și izvorul în caracterul acesteia de drum public, de stradă. Mărirea patrimoniului pârâților- intimați cu această suprafață de teren a fost oneroasă, survenită în baza contractelor de schimb pe care le-au încheiat cu Șipoș Alin-Traian și cu familia Hojda - anume pentru a avea acces la calea publică "str. Bistriței", în care sens au și amenajat "primar" terenul litigios achiziționat tocmai pentru asigurarea accesului la locuința proprie, cum confirmă suplimentar documentele depuse în apel la f. 29-34. Concomitent reclamanții-recurenți sunt dobânditorii unei parcele care, în urma parcelării unei parcele mai mari și a înstrăinării a devenit lot înfundat prin voința contractanților. În concursul dintre litiganți, în circumstanțele arătate, dat fiindcă pârâții-intimați fac parte din categoria altor vecini decât cei ce sunt proprietarii terenului din care provine parcela fond dominant, iar terenul litigios cel îl au în stăpânire reprezintă proprietatea lor privată, aparența de drept preferabilă aparține acestora. Din perspectiva arătată, în situația creării de parcelele fără ieșire la calea publică (omițându-se a se stabili cale de acces pentru toate parcelele rezultate), proprietarii acestora sunt îndreptățiți să ceară instituirea dreptului de trecere în principal asupra parcelelor care, ca urmare a parcelării sau partajului, se interpun între lotul lor și calea publică. Or suprafața în discuție aparține unui alt corp de proprietate, având regimul juridic evocat. Pe de altă parte, nici urgența măsurii reclamate nu este dată, atât din perspectiva temporală raportat la momentul declanșării procedurii judiciare, cât prin prisma trecerii alternative ce se practică.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 480 raportat la art.999 din noul cod de procedură civilă apelul declarat va fi respins ca nefondat, iar în baza art. 453 și 455 din același cod apelanții vor fi obligați în solidar să plătească intimaților B. I. și Ana cheltuieli de judecată în sumă de 2000 lei, iar intimatei C. C. N. în sumă de 500 lei, reprezentând onorarii avocațiale justificate cu chitanțele atașate la f. 28, respectiv 51 dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
În baza art.480 NCPC:
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanții R. D. , CNP 1., și R. , CNP
2., ambii domiciliați în B., str.Ș. cel M., nr.3, sc.A, etaj 2, ap.6, județul B. -Năsăud împotriva sentinței civile nr.8250/2013 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._ .
Obligă apelanții să plătească intimaților B. I., CNP 1., și Ana,, CNP 2., ambii domiciliați în B., str.V. L., nr.12, ap.9, județul B. -Năsăud, suma de 2000 lei reprezentând cheltuieli de judecată și intimatei C. C. -N. ,, CNP 2., domiciliată în mun.I., str.E., nr.18, bl. 846, sc.A, ap.19, suma de 500 lei cu același titlu.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 16 decembrie 2013.
Președinte, Judecător, G. ier,
N. M. L. B. V. V.
Red.dact. N.C._ Jud fond OG
| ← Decizia civilă nr. 178/2013. Ordonanta presedintiala | Decizia civilă nr. 339/2013. Ordonanta presedintiala → |
|---|
