Decizia civilă nr. 173/2013. Plângere încheiere carte funciară

R O M Â N I A

TRIBUNALUL BISTRIȚA NĂSĂUD

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr. _

DECIZIA CIVILĂ NR.173/A/2013

Ședința publică din: 19 decembrie 2013 Tribunalul format din:

PREȘEDINTE: S. I., judecător JUDECĂTOR: IACON C.

GREFIER: H. V.

S-a luat în examinare apelul civil declarat de reclamanții P. M. B.

-Prin P. și M. B. Prin P.

împotriva sentinței civile nr. 4783 din 5 iunie 2013, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._, având ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă nici una dintre părți. Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care :

Se constată că la dosarul cauzei s-a depus la data de 17 decembrie 2013, dovada achitării de către apelanți a taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

Instanța constată apelul legal timbrat.

S-au analizat actele și lucrările dosarului și constatându-se că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, cauza a rămas în pronunțare.

T R I B U N A L U L

Deliberând constată:

Prin sentința civilă nr. 4783/5 iunie 2013, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar civil nr._, s-a respins plângerea formulată de reclamanții P. mun. B. și M. B., în contradictoriu cu pârâta U. C. G. N., împotriva încheierii nr. 8083/_ emise de către Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară

B. -N. .

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:

Prin decizia civilă nr. 130/R/2009 pronunțată de Tribunalul B. -N. în dos. nr._ s-a admis acțiunea civilă formulată de reclamantul M. B. în contradictoriu cu numiții Kovacs V., Kovacs M. și U. C. G. N. și s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între

U. C. G. N. și numiții Kovacs V., Kovacs M., autentificat sub nr. 3436/_ de Biroul notarilor publici asociați Bria E. și Bria D. A. și a actului adițional autentificat sub nr. 3436/_, încheiat între U. C. G.

N. și Kovacs V., dispunându-se totodată radierea înscrierilor efectuate în CF 4335 B., sub nr. B81 și 107, precum și a înscrierilor efectuate în CF 10584 B. în favoarea numiților Kovacs V. și Kovacs M. .

La data de_ P. mun. B. a formulat cerere de radiere a înscrierilor efectuate în cartea funciară 4335 B., în baza deciziei civile nr. 130/R/2009 pronunțată de Tribunalul B. -N. în dos. nr._, cerere adresată Oficiului de cadastru și publicitate imobiliară B. -N. .

La data de_ Oficiul de Cadastru și publicitate imobiliară B. -N. a admis cererea formulată de P. mun. B., dispunând radierea înscrierilor de sub B81 și B 107 și restabilirea situației anterioare de cf, astfel cum relevă încheierea nr. 4746 emisă de Oficiul de Cadastru și publicitate imobiliară B. -N. .

Împotriva acestei încheieri P. mun. B. a formulat cerere de reexaminare, invocându-se faptul că cererea a fost admisă doar în parte, întrucât în urma radierii dreptul de proprietate trebuia înscris în favoarea M. B. iar nu în favoarea Uniunii C. G. N. . Prin încheierea nr. 8083/2012 emisă de Oficiul de Cadastru și Publicitate imobiliară B. -N. la data de_ s-a respins cererea de reexaminare formulată de P. mun.B. împotriva încheierii nr. 4746, reținându- se că radierea înscrierilor din cartea funciară și restabilirea situației anterioare presupune repunerea părților în situația existentă anterior intabulării contractului de vânzare-cumpărare nr. 3436/2004, respectiv reînscrierea proprietății în favoarea vechiului proprietar de carte funciară, respectiv în favoarea celor 45 comune grănicerești.

Analizând cuprinsul cererii de înscriere formulate de P. mun. B., al actelor anexate acestei cereri și al încheierilor de carte funciară nr. 4746/2012 și 8083/2012 emise de Oficiul de Cadastru și publicitate imobiliară B. -N. instanța a constat că singura solicitare adresată de P. mun. B. Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară B. -N. a fost de radiere a înscrierilor din CF 4335 B. în baza deciziei civile nr. 130/R/2009 pronunțată de Tribunalul B. -N. în dos. nr._, fără a se solicita înscrierea dreptului de proprietate asupra imobilului înscris în CF 4335 B. în favoarea M. B. .

Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară B. N. a admis în totalitate cererea Primăriei mun. B. de radiere a înscrierilor din CF 4335 B. conform deciziei Tribunalului B. -N., consecința radierii fiind reînscrierea dreptului de proprietate în favoarea proprietarului de carte funciară înscris anterior înscrierilor radiate, respectiv a comunelor grănicerești, iar nu în favoarea unei alte persoane. Astfel, înscrierea dreptului de proprietate în favoarea M. B. nu a făcut obiectul cererii formulate de P. mun. B. și implicit nici obiectul analizei Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară, pentru a se opera înscrierea dreptului de proprietate a M. B. asupra imobilului din CF 4335 B. fiind necesară formularea unei cereri în acest sens și depunerea documentelor necesare, doveditoare ale dreptului de proprietate.

Faptul că în considerentele deciziei civile nr. 130/R/2009 pronunțată de Tribunalul B. -N. în dos. nr._ se menționează că proprietar al imobilului din CF 4335 B. este Statul Român iar unitatea deținătoare a imobilului este M.

B. nu a conferit Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară nici dreptul și nici obligația de a dispune înscrierea dreptului de proprietate în favoarea M. B. în condițiile în care înscrierea acestui drept nu a fost solicitată iar decizia tribunalului, alăturată cererii de radiere, nu cuprinde dispoziții de întabulare a imobilului în favoarea M. B. .

Prin urmare instanța de fond a apreciat ca fiind legale și temeinice încheierile de carte funciară nr. 4746/2012 și 8083/2012 emise de Oficiul de Cadastru și publicitate imobiliară B. -N. și a respins plângerea formulată de petenții P. mun. B. și M. B., ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței expuse a declarat apel în termen legal P. mun. B. și

M. B., prin primar, solicitând admiterea apelului

, schimbarea în tot a hotărârii în sensul admiterii plângerii formulate împotriva încheierii de respingere nr. 8083/_ emisă de O. B. -N. .

În motivarea apelului s-a susținut că prin încheierea atacată a fost admisă doar în parte cererea formulată de reclamanți, astfel că aceștia au depus cerere de reexaminare, care a fost la rândul ei respinsă.

În opinia apelanților, hotărârea instanței de fond este nelegală, raportat la actele depuse la dosarul cauzei și la statuările Deciziei civile nr. 130/R/2009.

Prin cererea adresată O. B. -N. la data de_, apelanții au solicitat radierea înscrierilor efectuate în cartea funciară nr. 4335 B. și înscrierea dreptului de proprietate potrivit celor statuate în conținutul deciziei civile evocate. Înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate în favoarea celor "45 Comune G. "; pe considerentul unui drept preexistent este una greșită, această înscriere nemaiavând nici un fel de reprezentare în situația actuală a proprietății imobilului.

Apelanții au învederat că entitatea 45 Comune grănicerești nu mai există în prezent, iar înscrierea în favoarea acesteia a dreptului de proprietate contravine statuărilor irevocabile cuprinse în decizia civilă nr. 130/R/2009. Faptul că dreptul de proprietate aparține M. B., reiese și din conținutul Deciziei nr. 14/1958 a Sfatului popular la regiunii C., depusă odată cu cererea de reexaminare.

Mai mult, susțin apelanții, prevederile art. 26 și 36 alin.1 din legea nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, stipulează că terenurile aflate în proprietatea statului, situate în intravilanul localităților trec în proprietatea comunelor, orașelor sau a municipiilor, respectiv a municipiului B. .

Se mia arată că în cazul de față nu ne aflăm în situația ca fostul proprietar tabular să aibă un "bun actual"; din perspectiva CEDO și speranța legitimă de a-l dobândi, întrucât pârâtei intimate U. C. G. N., în calitatea sa declarată de succesoare în drepturi a fostelor comune grănicerești năsăudene, i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru toată suprafața ce a aparținut comunelor grănicerești, prin reconstituire în natură pe raza localității Ghinda.

În drept s-au invocat prevederile art. 282 și urm. Cod procedură civilă, art. 31 alin.3 și 5 din Legea nr. 7/1996, republicată.

Apelul a fost legal timbrat, potrivit ordinului de plată, depus la dosar (f.15)

Intimata, legal citată, nu și-a delegat reprezentant în instanță și nu a formulat apărări scrise la dosar.

Apelul este nefondat

și urmează a fi respins ca atare în considerarea prevederilor art. 296 din codul de procedură civilă și a argumentelor ce vor fi expuse în continuare.

Cererea cu care a fost investită instanța de fond are natura juridică a unei căi de atac, prevăzută de art. 31 din Legea nr. 7/1996, republicată. Drept consecință, atât registratorul, investit cu cererea de reexaminare, cât și instanța de judecată, sunt ținute de limitele cererii de înscriere în cartea funciară a unui act sau fapt juridic.

În speță, contrar susținerilor apelanților și în concordanță cu statuările instanței de fond, cererea formulată de P. municipiului B. către Oficiul de Cadastru și Publicitate imobiliară B. -N. la data de_ a vizat doar radierea înscrisurilor efectuate în CF B. nr. 10584, actul juridic care justifică cererea fiind decizia civilă nr. 130/R/2009 a Tribunalului B. -N. (f.25 dosar fond). Prin urmare, nu s-a formulat o cerere de înscriere al unui drept propriu al solicitantului.

Cererea a fost admisă în întregime prin încheierea nr. 4745/_ (f.24), funcționarul oficiului de cadastru efectuând operațiunile de carte funciară în deplină concordanță cu dispozițiile hotărârii judecătorești ce a stat la baza cererii de înscriere, respectiv Decizia civilă nr. 130/R/2009. Prin această decizie (f.26-35) s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr.3436/_ și a actului adițional la acesta, și s-a dispus radierea înscrierilor efectuate în cf nr. 4335 B. sub B 81 și 107, precum și a înscrierilor efectuate în cf. nr. 10584 B. în favoarea numiților Kovacs V. și Kovacs M., în scopul restabilirii situației anterioare înscrierii actelor a căror nulitate s-a statuat, însă cu respectarea principiului disponibilității ce guvernează procesul civil. Dispozitivul deciziei nu cuprinde nici o mențiune referitoare la înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate în favoarea reclamanților din prezenta cauză.

Este real că motivul de nulitate al contractelor, așa cum a fost reținut în considerente de către instanța de recurs, este lipsa dreptului de proprietate al vânzătorului U. C. G. N., însă această împrejurare nu poate constitui temei de înscriere în cartea funciară a dreptului de proprietate al reclamantului M. B., în afara unei dispoziții exprese în acest sens.

Faptul că după soluționarea petiției de înscriere, la cererea de reexaminare s-a atașat decizia nr. 14/1958 a fostului Consiliu popular al Regiunii C. nu justifică solicitarea de desființare a încheierii de admitere în întregime a cererii, așa cum ea a fost formulată de reclamant, ci poate sta la baza unei noi cereri de înscriere a dreptului de proprietate pretins. În acest sens, art. 711alin.5 din Ordinul nr. 633/2006, prevede că cererea de reexaminare se soluționează numai în baza actelor anexate cererii inițiale iar pentru soluționarea cererii de reexaminare nu se poate emite referat de completare.

Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanții P. M. B. - prin P. și M. B. Prin P., ambii cu sediul în municipiul B., str. Piața

C., nr.6 Județul B. -N. , împotriva sentinței civile cu nr.4783 din 5 iunie 2013, pronunțată de Judecătoria Bistrița, pe care o păstrează în tot.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică, azi 19 decembrie 2013.

Președinte, Judecător, G. ier,

S. I. I. C. H. V.

Red./Tehnored. S.I. 2 ex/_ Jud. fond. J. A.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 173/2013. Plângere încheiere carte funciară