Decizia civilă nr. 173/2013. Obligatie de a face
| Comentarii |
|
R O M Â N I A TRIBUNALUL BISTRIȚA-N. SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 173/R/2013
Ședința publică din data de 05 aprilie 2013 Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE: B. I. S., judecător JUDECĂTOR: S. I.
JUDECĂTOR: F. G. C. , președinte secție I civilă
GREFIER: E. M. - M.
S-a luat în examinare recursul civil formulat de pârâții H. I. și H. L.
, împotriva sentinței civile nr. 3195/2012 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._, având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat Tebieș Cătălin pentru pârâții-recurenți și avocat S. M. pentru reclamanții -intimați, lipsă fiind părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei după care :
Se constată că la data de_ la dosar s-a depus, prin serviciul de registratură, întâmpinare formulată de reclamanții-intimați, în două exemplare din care un exemplar fiind comunicat reprezentantului recurenților.
Reprezentantul pârâților-recurenți, avocat Tebieș Cătălin, depune la dosar chitanța privind achitarea sumei de 250 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar de 3 lei.
Tribunalul constată că recursul este în termen legal formulat, motivat, comunicat și este legal timbrat prin depunerea în timpul ședinței de judecată a taxei judiciare de timbru stabilită și a timbrului judiciar.
Reprezentantul pârâților-recurenți, avocat Tebieș Cătălin, arată că a primit un exemplar de pe întâmpinare și nu solicită amânarea judecării cauzei.
Reprezentantul reclamanților-intimați, avocat S. M., arată că nu are cereri de formulat în cauză.
Nemaifiind alte cereri prealabile soluționării recursului de formulat, tribunalul dispune dezbaterea recursului, dând cuvântul reprezentanților părților în susținere.
Reprezentantul pârâților-recurenți, avocat Tebieș Cătălin, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și reținerea cauzei spre rejudecare; pe fond solicită respingerea acțiunii promovate ca fiind neîntemeiată, cu obligarea reclamanților-intimați la plata cheltuielilor de judecată la fond și în recurs.
Reprezentantul reclamanților-intimați, avocat S. M., solicită respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată în recurs.
T R I B U N A L U L
Deliberând constată:
Prin sentința civilă nr. 3195/_ pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._, a fost admisă acțiunea civilă precizată formulată de reclamanții L. L.
I. și L. I. D. împotriva pârâților H. I. și H. L. , au fost obligați pârâții să le plătească reclamanților suma de 6.500 lei, reprezentând împrumut nerestituit. De asemenea, au fost obligați pârâții să le plătească reclamanților, în solidar, suma de 1.504 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, primă instanță a reținut că :
Între părți pe fondul relațiilor apropiate determinate de faptul că pârâții sunt nașii de cununie ai soților reclamanți și axate pe atitudinea de bună-credință și încredere derivată din acest context a intervenit acordarea unui împrumut în data de_ și cu ipoteza de restituire a sumei împrumutate în termen de câteva luni (6 luni).
În consecință, la împlinirea termenului scadent ( pentru perioada de vară-toamnă a anului 2009) reclamanții le-au solicitat pârâților să le restituie suma împrumutată, dar și în condițiile unor diligențe repetate, pârâții nu s-au conformat obligației de restituire a sumei la termenul scadent convenit între părți.
În concret de la data evidențiată prin transferul bancar operat prin intermediul Băncii Transilvania SA -_ și până în momentul promovării prezentei acțiuni -_ există o încadrabilitate strictă în termenul de prescripție extinctivă prevăzut de Decretul nr. 167/1958.
Potrivit dispozițiilor art. 2164 Noul cod civil care se regăsește și în dispozițiile art. 1576, art. 1578, art. 1584 Cod civil, principala obligație a împrumutatului constă în restituirea lucrului împrumutat, în aceeași calitate și cantitate și la timpul stipulat.
Atât elementele principale ale convenției de împrumut - cuantum și termen de restituire, cât și nerespectarea de către pârâți în calitatea lor de împrumutați a obligației principale contractuale au fost reținute prin corelarea probelor administrate în speță și implicit coroborat cu atitudinea procesuală adoptată de pârâți și care rezidă în invocarea per a contrario a aceluiași aspect - acordare împrumut, dar pentru care nu s-au prezentat alte probe care să ateste susținerile din interogatorii.
În speță principala problemă rezidă în veridicitatea susținerilor părților, analizată în paralel și determinarea ipotezei credibile și care apare ca favorabilă pentru reclamanți prin detașarea față de pârâți cu un element de probațiune și care constă în înscrisul doveditor care atestă operarea transferului bancar prin încasarea de la reclamantul L. L. I. a sumei de 6.500 lei și implicit preluarea în contul deschis la această bancă de către pârâta H. L. în data de_, ora 09,42 și cu semnătura executată în calitate de client și prin preluarea - predarea efectivă a sumei.
Din probele administrate în cauză s-a reținut, în final, de către instanță existența unui împrumut între părți și neonorarea achitării împrumutului cu toate demersurile efectuate până în prezent de către reclamanți și apare ca plauzibilă ipoteza prezentată pentru imposibilitate morală de preconstituire înscris în contextul relațiilor apropiate dintre părți și a sentimentelor pe care le atrage o asemenea relație.
Astfel, instanța de fond a reținut existența unei convenții între părțile din litigiu pe fondul relațiilor apropiate și a antrenării unei atitudini de bună-credință, încredere și respect reciproc și acordarea efectivă a împrumutului în cuantum de 6500 de lei soldat cu refuzul de restituire și chiar absența unei alte modalități de concretizare a ipotezei de restituire ( rate, angajament redactat și semnat de pârâți sau cu onorarea restituirii împrumutului conform promisiunii verbale după nunta fiului pârâților în
vara anului 2010 și conform mențiunilor din înscrisul comunicat la dosar de către reclamantul L. L. - f. 41).
Raportat la starea de fapt expusă, probele administrate și dispozițiile legale incidente instanța a admis acțiunea precizată.
În baza art. 274, 277 Cod procedură civilă, instanța a reținut și culpa procesuală, obligând pe pârâți să le plătească reclamanților, în solidar, suma de 1504 lei reprezentând cheltuieli de judecată și constând din taxă timbru și timbru judiciar justificate prin chitanțele aferente și respectiv contravaloare onorariu avocat.
Împotriva sentinței expuse, în termen legal, au declarat recurs pârâții H.
I. și H. L., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și reținerea cauzei spre rejudecare; pe fond, respingerea acțiunii promovate ca neîntemeiată cu obligarea reclamanților intimați la plata cheltuielilor de judecată la fond și recurs.
În motivarea recursului, pârâții-recurenți au arătat că hotărârea atacată este profund nelegală și dată cu încălcarea esențială a legii.
Astfel, instanța de fond a pronunțat această hotărâre fără să aibă în vedere probatoriul administrat în cauză, singurele aspecte reținute în motivarea hotărârii sunt cele cuprinse în considerentele cererii de chemare în judecată.
În mod inexplicabil, fără a avea nicio probă sau argument temeinic, instanța a apreciat ca fiind credibilă ipoteza reclamanților, reținând în final "existența unui împrumut între părți și neonorarea achitării împrumutului cu toate demersurile efectuate până în prezent de către reclamanți".
Recurenții arată că, potrivit dispozițiilor art. 1169 C.civ. (în vigoare la data de_ ), "cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească", astfel, în concret, reclamanții nu au putut face dovada existenței unui contract de împrumut între părți sau măcar să probeze că suma de 6.500 lei le-a fost remisă recurenților cu acest titlu. Mai mult, aceștia nu au făcut dovada că în intervalul_ -_ au efectuat demersuri pentru recuperarea presupusului împrumut, cum în mod greșit a reținut instanța de fond.
Așa cum s-a susținut pe tot parcursul procesului, suma de 6.500 lei transmisă prin transfer bancar în data de_, reprezintă contravaloarea unui împrumut acordat reclamanților, pe care aceștia l-au restituit la data și în modalitatea susmenționate. Astfel, în toamna anului 2008 pârâții-recurenți au împrumutat pe reclamanți cu suma de 6.500 lei, convenind cu aceștia să le restituie suma împrumutată după trecerea sărbătorilor de iarnă. În conformitate cu această înțelegere, reclamații le-au restituit recurenților această sumă în data de_ .
Nelipsit de importanță este și faptul că inițial, prin acțiunea promovată, reclamanții au solicitat ca recurenții să le restituie suma de 27.750 lei, iar ulterior aceștia și-au restrâns pretențiile la suma de 6.500 lei.
Arată recurenții că este puțin probabil ca cineva să renunțe atât de ușor la suma de 21.250 lei, chiar și "pe fondul relațiilor apropiate și a antrenării unei atitudini de bună credință, încredere și respect reciproc."
Nu în ultimul rând, instanța de fond a obligat recurenții la plata cheltuielilor de judecată, cu toate că la fondul cauzei nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Reclamanții-intimați L. L. I. și L. I. D. au formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca fiind nefondat și menținerea ca temeinică și
legală a sentinței pronunțate de instanța de fond, cu obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată în recurs.
Prin acțiunea formulată și precizată la primul termen, reclamanții au solicitat obligarea pârâților la plata sumei de 6.500 lei acordată cu titlu împrumut la data de 13 februarie 2009.
Reclamanții-intimați arată că nu s-a încheiat un act scris care să ateste împrumutul acordat pârâților datorită relației de rudenie cu aceștia, fiind invocat imposibilitatea morală a constituirii lui.
S-a mai arătat că au solicitat obligarea pârâților doar la restituirea sumei de 6500 lei, având în vedere că doar pentru această sumă dețineau acel document bancar, fiind nevoiți să renunțe la o sumă atât de mare. Astfel, în mod corect instanța de fond a reținut imposibilitatea morală a constituirii înscrisului doveditor și a apreciat că documentul bancar, necontestat de către pârâți, face dovada predării sumei de 6.500 lei. Ca urmare, până la proba contrară, reclamanții susțin că au făcut dovada predării către pârâți a sumei de 6.500 lei.
Atât prin întâmpinare, cât și prin motivele de recurs pârâții-recurenți susțin o teză diferită, anume a existenței unui împrumut anterior, din anul 2008 conform căruia pârâții le-ar fi împrumutat suma de 6.500 lei, doar că, existența acestui împrumut, nu a fost dovedită cu nici un mijloc de probă, în timp ce reclamanții au dovedit predarea sumei prin documentul bancar, pârâții nefăcând dovada în niciun fel în ce privește predarea sumei de 6.500 lei în anul 2008.
Reclamanții-intimați mai arată că deși pârâții au solicitat prin întâmpinare administrarea unui probatoriu testimonial pentru a dovedi aceste susțineri, în final nu au mai cerut această probă, astfel că nu există nicio dovadă a acordării împrumutului din 2008, teza pârâților fiind complet nedovedită.
Tribunalul examinând recursul în baza art.304 și art.3041C.pr.civ. hotărârea atacată atât prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, constată că aceasta este fondat doar în ceea ce privește criticile referitoare la obligarea la plata cheltuielilor de judecată, recursul fiind nefondat raportat la admiterea pretențiilor privind restituirea împrumutului.
Tribunalul apreciază că instanța de fond a stabilit starea de fapt prin interpretarea corectă a mijloacelor de probă administrate în cauză, motiv pentru care nu vor mai fi reluate aceste statuări, ci se va proceda la analizarea hotărârii atacate din prisma criticilor formulate în cererea de recurs.
S-a invocat referitor la soluția instanței de fond de obligare la restituirea împrumutului în sumă de 6.500 lei, că nu ar fi existat la dosarul cauzei nici un mijloc de probă în susținerea acestor pretenții. Tribunalul observă însă că instanța de fond în mod corect a reținut imposibilitatea preconstituirii unui înscris cu privire la împrumutul acordat, raportat la relațiile de prietenie existente între cele două cupluri (soții H. fiind de altfel și nașii de cununie ai soților L. ). În cadrul interogatoriilor administrate părțile nu au recunoscut susținerile părților adverse, iar martori nu au putut fi audiați în cauză. Rezultă astfel că singurul mijloc de probă cu privire la remiterea unei sume de bani constă în chitanța de depunere de numerar (f.
3) de către L. L. I. pentru H. L. privind suma de 6.500 lei. Referitor la această sumă reclamanții L. au susținut că a reprezentat împrumut acordat soților
H., iar prin întâmpinare s-a susținut că de fapt ar fi reprezentat restituirea împrumutului datorat de soții L. încă din toamna anului 2008. Tribunalul reține că această ultimă ipoteză vehiculată de pârâți nu a fost dovedită în nici un fel, rezultând
astfel că ceea ce s-a dovedit în cauză este că reclamanții au dat pârâților suma de
6.500 lei, iar în lipsa unui titlu ( de ex. plată, restituire împrumut, despăgubiri, etc.) trebuie presupus că această sumă trebuie restituită reclamanților L., motiv pentru care soluția instanței de fond apare ca fiind corectă și urmează a fi menținută ca atare.
În ceea ce privește obligarea la cheltuielilor de judecată aferente fondului cauzei, tribunalul observă că prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată, dar odată cu concluziile pe fondul cauzei, avocatul reclamanților L. a arătat că nu solicită cheltuieli de judecată (f.45), totuși ulterior prin înscrisul intitulat "Notă de cheltuieli de judecată ale reclamanților"; (f.46) depus la data de_, ulterior închiderii dezbaterilor, s-a solicitat obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1.504 lei. Instanța de fond față de formularea acestei cereri ulterior închiderii dezbaterilor, trebuia să constate că nu se poate pronunța asupra ei, dar în mod greșit instanța prin hotărârea pronunțată a dispus obligarea pârâților la plata sumei de 1.504 lei cu titlul de cheltuieli de judecată, încălcând astfel principiul contradictorialității procesului și a dreptul de apărare al pârâților.
Raportat la cele arătate mai sus, se impune înlăturarea din cuprinsul hotărârii atacate a dispoziției privind obligarea pârâților să le plătească reclamanților în solidar suma de 1.504 lei reprezentând cheltuieli de judecată, dar desigur reclamanților L.
L. I. și L. I. D. le rămâne deschisă posibilitatea de a obține această sumă pe calea unei acțiuni principale.
Având în vedere cele arătate mai sus, tribunalul în baza art.312 alin.1 teza I din codul de procedură civilă va admite în parte recursul declarat de pârâții H. I. și
H. L., împotriva sentinței civile nr. 3195/_ pronunțată de Judecătoria Năsăud în dosarul nr._, pe care o va modifica în parte, în sensul că va înlătura dispoziția privind obligarea pârâților să le plătească reclamanților în solidar suma de
1.504 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Se vor menține restul dispozițiilor din sentința atacată.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată din recurs, față de prevederile art. 274 alin.1 Cod proc.civ., potrivit cărora "partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată";, raportat la soluția de admitere doar în parte a recursului, tribunalul îi va obliga pe recurenții H. I. și H. L. să plătească intimaților L. L. I. și L. I. D., suma de 500 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu de avocat parțial (f.15).
Solicitarea recurenților de obligare a intimaților la plata cheltuielilor de judecată în recurs, urmează a fi respinsă, întrucât chitanța privind plata onorariului avocațial nu a fost depusă la dosarul cauzei, iar taxa de timbru de 250,5 lei și timbrul judiciar de 3 lei s-a achitat aferent pretenției de restituire a sumei de 6.500 lei, or sub acest aspect recursul a fost respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite în parte recursul formulat de pârâții H. I. și H. L., ambii cu domiciliul în I. M., Str. P., nr. 706A, jud. Bistrița-N., împotriva sentinței
civile nr. 3195/_ pronunțată de Judecătoria Năsăud în dosarul nr._, pe care o modifică în parte, în sensul că:
- înlătură dispoziția privind obligarea pârâților să le plătească reclamanților în solidar suma de 1.504 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Menține restul dispozițiilor din sentința atacată.
Respinge cererea recurenților H. I. și H. L. de a obliga intimații L.
L. I. și L. I. D. la plata cheltuielilor de judecată în recurs.
Obligă recurenții H. I. și H. L. să plătească intimaților L. L. I. și L. I. D., ambii cu domiciliul în N., Str. L., Bl.2, sc. 1, ap. 10, jud. Bistrița-N., suma de 500 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de_ .
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | ||||
B. I. S. | S. | I. | F. | G. | C. |
GREFIER
E. M. M.
Red./Dact. B.I.Sz./E.M.M.,_ -3 ex.
Judecător fond: P. A. T.
| ← Decizia civilă nr. 161/2013. Obligatie de a face | Decizia civilă nr. 3401/2013. Obligatie de a face → |
|---|
