Decizia civilă nr. 4495/2013. Obligatie de a face
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 4495/R/2013
Ședința publică din data de 20 noiembrie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE:
A. -T. N.
JUDECĂTOR:
T. D. - președintele Secției I-a civilă
M. -C. V.
GREFIER:
M. -L. T.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta UDREA O., împotriva deciziei civile nr. 377/A din 10 septembrie 2013, pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosar nr._, privind și pe reclamantul P. M.
C. -N., având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal, la prima strigare a cauzei, se prezintă pârâta- recurentă Udrea O., lipsă fiind reprezentantul reclamantului-intimat P.
M. C. -N. .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că la data de 11 noiembrie 2013, pârâta-recurentă a depus la dosar, prin registratura instanței, dovada achitării taxei judiciare de timbru și timbrul judiciar aferente recursului, conform mențiunilor din citație.
Recursul este legal timbrat cu 4 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar.
La data de 19 noiembrie 2013, reclamantul-intimat P. M. C.
-N. a depus la dosar, prin registratura instanței, întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului.
Se comunică un exemplar din întâmpinare pârâtei-recurente și se lasă cauza la a doua strigare, pentru a da posibilitatea pârâtei-recurente să ia la cunoștință cuprinsul întâmpinării.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal se prezintă pârâta- recurentă Udrea O., lipsă fiind reprezentantul reclamantului-intimat P.
M. C. -N. .
Curtea, după deliberare, din oficiu, invocă excepția tardivității motivelor de recurs înregistrate la data de 23 octombrie 2013, având în vedere că au fost depuse la dosar cu depășirea termenului legal, de 15 zile de la comunicarea hotărârii atacate, prevăzut de art. 301 Cod procedură civilă, excepția inadmisibilității acelor motive de recurs care vizează netemeinicia hotărârii atacate, având în vedere că prevederile art. 304 pct. 10 și 11 Cod procedură civilă au fost abrogate, și acordă cuvântul asupra acestora.
Pârâta-recurentă Udrea O. arată că lasă la aprecierea instanței soluționarea excepțiilor invocate.
Curtea, după deliberare, invocă excepția inadmisibilității formulării de noi cereri în recurs, având în vedere că prin memoriul de recurs a solicitat pentru prima dată, obligarea reclamantului să-și dea acordul pentru construirea balconului în dreptul bucătăriei pentru suprafața de 2,92 mp, anularea amenzii aplicate prin procesul-verbal încheiat de primărie și restituirea sumei achitate cu titlu de amendă, și stabilirea de către instanță a unor despăgubiri pentru obstrucționarea folosirii garsonierei, întrucât potrivit prevederilor art. 316 coroborat cu art. 294 Cod procedură civilă, în apel sau recurs nu se pot formula cereri noi, și pune această excepție în discuția pârâtei-recurente.
Pârâta-recurentă solicită admiterea excepției inadmisibilității formulării de noi cereri în recurs, invocată de instanță.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat, sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Pârâta-recurentă solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat în scris, fără cheltuieli de judecată, arătând că în măsura în care instanța consideră că se impune obținerea unei noi autorizații pentru partea de construcție în plus, va face demersurile necesare în acest sens, întrucât are nevoie de acel spațiu.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 5507/_, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul P.
M. C. -N. în contradictoriu cu pârâta U. O. și, în consecință s-a dispus obligarea pârâtei la încadrarea lucrărilor de construcții executate nelegal la imobilul situat in C. -N., str. Fântânele, nr. 63-65, ap. 38, in prevederile autorizației de construire nr. 574/_, în termen de 60 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii și a fost obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 10,30 lei, reprezentând taxa de timbru si timbru judiciar.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele: În fapt, prin autorizația de construire nr. 574 din_ emisă de Primăria M. C. -N., urmare a cererii adresate de pârâta U. O.
, s-a autorizat executarea lucrărilor de construire a unui balcon închis la parterul blocului situat in jud. C., localitatea C. -N., str. Fântânele, nr. 63-65, bl. B9, ap. 38, din cartea funciară nr. 2. -C1-U61, nr. topo 21484/S/XXXVIII, în următoarele condiții: "balconul va avea aceeași formă și dimensiuni și va prelua detaliile de execuție ale balcoanelor existente la nivelurile superioare conform avizului nr. 284196/43/_ al CTATU";.
Ulterior, prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr. 41/_ întocmit de Municipiul C. -N., Direcția Poliția Comunitară, S. Control Urbanism și Disciplina în Construcții pârâta U. O. a fost sancționată cu amendă în cuantum de 3.000 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzută și sancționată de art. 26, alin. 1, lit. b din Legea nr. 50/1991. La controlul efectuat s-a reținut că pârâta U.
Otila a demarat lucrări de edificare a balconului iar lucrările executate, până la data si ora controlului, nu au respectat proiectul autorizat și anume balconul are o lungime de circa 2,5 m mai mare decât dimensiunea respectivă prevăzută în proiect, în această situație balconul nu se mai
încadrează sub balcoanele de sub celelalte nivele, conform prevederilor urbanistice în vigoare.
In data de_, la expirarea termenului de 60 de zile prevăzut în procesul-verbal de contravenție, reprezentanții S. ui Control Urbanism și Disciplină în Construcții din cadrul Direcției Politiei Locale a M. C. -
N. au efectuat un nou control și s-a constatat că pârâta nu a dus la îndeplinire, în termenul acordat, măsura complementară dispusă prin procesul verbal de constatare a contravenției.
Pârâta nu a făcut dovada că a contestat legalitatea și temeinicia procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr. 41/_
. Or, procesul-verbal se bucura de o prezumție de legalitate și de temeinicie, iar prin omisiunea contravenientei de a contesta în termenul și prin modalitatea prevăzută de lege prezumția de temeinicie a procesului-verbal, aceasta și-a însușit situația de fapt reținută de agentul constatator.
Întrucât, de la data întocmirii procesului verbal de contravenție,_ și până la data de_ pârâta a avut la dispoziție suficient timp pentru îndeplinirea măsurii de intrare în legalitate, însă acesta nu a dovedit că ar fi făcut demersuri pentru soluționarea problemei conform prevederilor art. 28 coroborat cu art. 32 din Legea nr. 50/1991, anterior expirării termenului limită, instanța a apreciat că cererea formulată de organul care a aplicat
sancțiunea pentru executarea de lucrări de construcții la imobilul - balcon, situat în C. -N., str. Fântânele, nr. 63-65, bl. B9, ap. 38, fără a deține autorizație de construire, este întemeiată.
Instanța a apreciat neîntemeiata apărarea pârâtei în sensul că nu este obligatorie respectarea prevederilor urbanistice, întrucât această cerință nu este prevăzută de lege. Astfel, potrivit art. 1, alin. 1 si art. 7, alin. 1 din Legea nr. 50/1991 executarea lucrărilor de construcții este permisă numai pe baza unei autorizații de construire, care se emite la solicitarea deținătorului titlului de proprietate asupra unei construcții, în condițiile prezentei legi, respectiv in temeiul unei documentații, din care face parte și certificatul de urbanism. Conform art. 6, alin. 1 din Legea nr. 50/1991 certificatul de urbanism este actul de informare prin care autoritățile prevăzute la art. 4, în conformitate cu prevederile planurilor urbanistice și ale regulamentelor aferente acestora ori ale planurilor de amenajare a teritoriului, după caz, avizate și aprobate potrivit legii, fac cunoscute solicitantului elementele privind regimul juridic, economic și tehnic al terenurilor și construcțiilor existente la data solicitării și stabilesc cerințele urbanistice care urmează să fie îndeplinite în funcție de specificul amplasamentului, precum și lista cuprinzând avizele și acordurile legale, necesare în vederea autorizării. Totodata, conform 32, alin. 2 din H.G. nr. 525/1996, pentru aprobarea Regulamentului general de urbanism, autorizarea executării construcțiilor care, prin conformare, volumetrie și aspect exterior, intră în contradicție cu aspectul general al zonei și depreciază valorile general acceptate ale urbanismului și arhitecturii, este interzisă.
Prin decizia civilă nr. 372/A/_ a T. ului C., a fost respins ca nefondat apelul declarat de U. O. împotriva sentinței civile nr. 5507/_
, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., care a fost menținută în totul.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut că apelanta în calitate de proprietar a unui apartament a solicitat obținerea unei autorizații pentru edificarea unui balcon. Autorizația emisă în acest scop a fost încălcată, motiv pentru care aceasta a fost sancționată contravențional, dispunându-se obligarea acesteia la intrarea în legalitate.
Procesul verbal de constatare 41/2006 întocmit de Municipiul C. N. nu a fost contestat și în urma controlului ulterior s-a stabilit că dispozițiile impuse apelantei nu au fost realizate.
Instanța în mod corect a dat eficiență art. 32 alin 2 lit. a din Legea 50/1991, raportat la probațiunea administrată.
Așa cum s-a reținut în cuprinsul Deciziei 199/2005 pronunțată de Curtea Constituțională, obligația obținerii unei autorizații de construire are drept scop prevenirea consecințelor negative în cazul unor construcții necorespunzătoare. Din planșele foto anexate de către apelantă, a rezultat fără dubiu că lucrarea începută de ea nu este în concordanță cu autorizația obținută.
Criticile legate de neînțelegerea esenței unui certificat de urbanism nu au fost apreciate ca fiind întemeiate, întrucât apelanta avea obligația respectării dispozițiilor trasate în cuprinsul procesului-verbal.
Criticile formulate în legătură cu legalitatea și temeinicia procesului verbal au fost apreciate ca fiind neîntemeiate, astfel de critici putând fi formulate doar în temeiul unei plângeri împotriva unui proces verbal prin care apelanta a fost sancționată.
Pentru aceste considerente, tribunalul în temeiul art. 296 C.pr.civ. a respins ca nefondat apelul declarat de U. O. .
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta Udrea O., solicitând modificarea deciziei pronunțate în apel, cu consecința schimbării sentinței și admiterii acțiunii.
În motivarea recursului pârâta a arătat că solicită schimbarea deciziei pronunțate în apel. T. ul a înșiruit doar cele nouă critici formulate de pârâtă în apel, fără să rețină nicio culpă în sarcina primăriei, ca și când primăria nu ar fi încălcat nici un fel de norme legale sau cutuma juridică sau de comportament civic.
Dovadă că primăria s-a simțit vinovată de abuz, rezultă că nimeni din primărie nu s-a prezentat la dezbateri, nici la judecătorie și nici la tribunal.
Din considerentele ambelor hotărâri rezultă că pârâta nu a îndeplinit măsura suplimentară de a solicita la Primăria municipiului C. -N. să i se elibereze o nouă autorizație de construire, pentru balconul edificat deja.
Recurenta a arătat că este exclus ca primăria să elibereze o altă autorizație numai pentru partea de balcon din dreptul bucătăriei, deoarece în cazul de față nu este vorba de două balcoane distinct separat construite ci, un singur balcon, turnat pe un planșeu din beton armat pe toată lungimea garsonierei, cuprinzând camera și bucătăria.
Construcția părții de balcon din fața bucătăriei de 2,9 mp a fost determinată sau mai bine zis condiționată de suprafața redusă a bucătăriei
de numai 3,35 mp, și în aceste condiții, cămara de alimente nu putea fi amplasată decât în partea de balcon din dreptul bucătăriei.
Recurenta arată că niciuna dintre instanțele de judecată nu amintesc despre scoaterea haotică a coșurilor de fum de la centralele termice de apartament pe geamurile de la balcoane, fapt ce produce un disconfort imagistic mult mai accentual decât cei 2,92 mp de balcon aflat într-o înfundătură de căile de acces rutiere și pietonale. Apoi, instanța a dispus în mod nejustificat efectuarea unei expertize tehnice, iar primăria a dat dovadă de lipsă de discernământ când a aplicat amenda contravențională de 3000 lei, și această amendă nu a fost anulată de niciuna dintre instanțe, deși în materialul probator pârâta a arătat că la scurt timp după primirea procesului verbal de constatare a contravenției a fost obligată să plece la muncă în Italia.
Recurenta a susținut că prin construirea părții de balcon în dreptul bucătăriei nu produs nici un prejudiciu material sau peisagistic, mai mult, proprietarii apartamentelor din imobilul B9 nu au contestat construcția, ci și-au dat acordul pentru realizarea ei.
Recurenta a arătat că a fost obligată să obțină certificatul de urbanism și avizele necesare edificării unei construcții, fără ca primăria să fi întocmit un plan urbanistic zonal sau de detaliu care să cuprindă și garsoniera recurentei, așa cum prevede Legea nr. 50/1991, iar demersurile la care a fost supusă s-au făcut numai cu scop șicanatoriu.
Atât primăria, cât și instanțele de judecată au ignorat acordurile date de către comitetul executiv al Asociației de proprietari, proprietarii arătând că nu sunt afectați de edificarea balconului extins și în dreptul bucătăriei.
Pârâta a arătat că în zonă mai sunt edificate balcoane la apartamentele sau garsonierele aflate la parterul blocurilor, însă aceste construcții au fost edificate fără autorizație de construire și, din acest motiv se consideră discriminată.
În opinia recurentei, nu PUG este hotărâtor în întocmirea certificatului de urbanism, ci PUZ-ul, iar în cadrul acestuia, în PUD trebuia să se precizeze atât în partea scrisă cât și în cea desenată dacă se interzice sau nu construirea de balcoane, fără ca acestea să aibă asupra lor un șir de balcoane și numai împreună cele trei planuri urbanistice au valoare pentru eliberarea autorizației de construcție.
Recurenta a arătat că instanțele au refuzat să facă o cercetare la fața locului, considerând că administrarea acestei probe era decisivă pentru luarea hotărârii.
Opunându-se construcției balconului în dreptul bucătăriei, primăria a încălcat art. 47 alin. 1 Constituția României,apreciind că nivelul de trai se realizează și prin amenajări de spații menite să conducă la mărirea spațiului locativ, întrucât garsoniera are o suprafață de 23,5 mp, în care camera de locuit are 14 mp.
Prin faptul că i s-a refuzat extinderea balconului și la nivelul bucătăriei, apreciază că i-a fost încălcat dreptul de folosință al garsonierei, iar nesoluționarea problemei balconului conduce la imposibilitatea finalizării lucrărilor și a izolării termice a pereților exteriori, anulându-i posibilitatea de a obține certificat de performanță energetică.
Recursul a fost întemeiat de art. 364 pct. 10 Cod proc.civ., care prevede că instanța poate modifica hotărârea tribunalului dacă tribunalul nu s-a pronunțat asupra unui mijloc de apărare sau a unei dovezi administrate care era hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.
În final, pârâta a solicitat să fie obligată primăria să-și dea acordul la extinderea balconului cu 2,92 mp sau să aplice aceeași regulă pe care a aplicat-o altor proprietari de apartamente care și-au construit sau închis balcoanele fără autorizație; să fie anulată amenda aplicată prin proces verbal și restituită suma plătită de către reclamantă; stabilirea unor despăgubiri în favoarea reclamantei pentru obstrucționarea folosirii garsonierei, personal sau prin închiriere.
Prin întâmpinare P. municipiul C. -N. a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
În motivare s-a arătat că susținerile recurentei nu sunt de natură a conduce la o altă soluție, deoarece din autorizația emisă de către intimată rezultă dreptul reclamantei de a construi un balcon închis la parterul blocului de aceeași formă și dimensiune cu balcoanele de la nivelurile superioare, iar reclamanta nu a respectat această autorizație, dimensiunea balconului construit fiind mai mare cu 2,5 m.
Analizând decizia pronunțată prin prisma motivelor de recurs invocate, curtea constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
Din starea de fapt, corect reținută de către tribunal, rezultă că în calitate de proprietară a unui apartament situat la parter, pârâta a solicitat emiterea unei autorizații pentru edificarea unui balcon, însă nu a respectat dimensiunile indicate în autorizația de construire, motiv pentru care prin procesul verbal de constatare nr. 41/2006 a fost sancționată și obligată să plătească amenda de 3000 lei.
Recurenta nu a contestat procesul verbal de constatare nr. 41/2006 în termenul prevăzut de OUG nr. 2/2001, situație în care acest proces verbal a fost considerat legal și temeinic, pârâta fiind obligată să intre în legalitate, în termenul prevăzut în procesul verbal de constatare a contravenției.
În prezentul recurs pârâta solicită anularea procesului verbal și restituirea sumei de 3000 lei care a fost achitată, însă această cerere nu poate fi onorată, deoarece, pe de o parte, pârâta nu a solicitat anularea procesului verbal prin acțiunea cu care a investit judecătoria, ci numai în recurs, ori, dispozițiile art. 294 coroborate cu art. 316 Cod proc.civ., interzic părții să-și modifice obiectul acțiunii în căile de atac.
Pe de altă parte, procesul verbal de constatare a unei contravenții poate fi contestat în termen de 15 zile de la emiterea lui, pârâta lăsând să treacă acest termen, fără a contesta procesul verbal.
Împrejurarea că instanța de apel nu a răspuns criticilor formulate în apel nu poate fi primită, întrucât tribunalul a analizat grupat argumentele invocate de pârâtă și a verificat sentința atât sub aspectul temeiniciei, cât și sub aspectul legalității.
Faptul că reclamantul nu s-a prezentat în instanță nu are semnificația unui comportament abuziv. Procesul civil este guvernat de principiul disponibilității, care îi conferă părții posibilitatea de a se prezenta în instanță sau nu și să solicite judecarea cauzei în lipsa ei de la dezbateri, potrivit
dispozițiilor art. 242 al. 2 C.Pr.Civ. În cazul de față, reclamantul a uzat de această dispoziție legală și a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Pârâta nu contestă faptul că nu a respectat autorizația de construire, arătând atât în fața instanței de fond, de apel și de recurs motivele subiective care au determinat-o să își extindă balconul cu încă 2,9 m, față de suprafața autorizată.
În aceste condiții, curtea constată că în mod legal tribunalul nu a dat curs solicitării pârâtei de a se administra proba cercetării la fața locului, prevăzută de art. 215-217 Cod proc.civ., întrucât împrejurarea de fapt invocată, referitoare la depășirea dimensiunilor balconului autorizat, nu era contestată de către pârâtă și, în acest context, administrarea probei era inutilă.
În justificarea nerespectării autorizației de construire pârâta a invocat faptul că terțe persoane și-au edificat balcoane fără a avea autorizație de construire, însă instanța nu este investită cu verificarea a autorizaților de construire din întreg orașul C., ci obiectul acestei acțiuni viza obligarea pârâtei la încadrarea lucrărilor în autorizația de construire eliberată.
În motivele de recurs, pârâta a invocat faptul că a fost discriminată față de alți proprietari de apartamente, care au edificat balcoane fără autorizație de construire, însă afirmația are un caracter de generalitate, fără a putea verifica în concret, dacă o persoană fizică sau juridică determinată, aflată într-o situație similară, a fost tratată diferit. Criticile pârâtei referitoare la condițiile și cerințele eliberării unui certificat de urbanism exced cadrului procesual cu care reclamantul a investit instanța, esența acțiunii fiind obligarea pârâtei la respectarea dispozițiilor din procesul verbal de constatare a contravenției, respectându-se astfel dispozițiile art. 32 alin. 1 lit. a din Legea nr. 50/1991.
Pârâta recurentă a invocat încălcarea dreptul de folosință a garsonierei, însă această critică nu poate fi primită, întrucât prin solicitarea de a fi obligată recurenta să respecte autorizația de construire, nu se încalcă dreptul de proprietate al reclamantei asupra garsonierei.
Aserțiunile legate de imaginea urbanistică a municipiului, amplasarea potrivită sau nepotrivită unui parc de joacă pentru copii între blocul B7-B8 nu au legătură cu prezenta acțiune, curtea apreciind caracterul inadmisibil al acestor critici, precum și cele referitoare la deteriorarea imaginii orașului datorită amplasării coșurilor de fum ale centralelor termice de apartament.
În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 364 pct. 10 Cod proc.civ., însă articolul redat corespunde art. 304 pct. 10 Cod proc.civ., referitor la faptul că instanța nu s-a pronunțat asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei dovezi administrate, hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, însă în prezent, dispozițiile art. 304 pct. 10 Cod proc.civ., sunt abrogate prin art. I pct. 112 din OUG nr. 138/2000.
În prezent recursul este reglementat ca o cale de atac extraordinară și criticile invocate în recurs vizează numai nelegalitatea deciziei pronunțate în apel, după cum rezultă din dispozițiile art. 304 pct. 1-9 Cod proc.civ., nu și netemeinicia deciziei, întrucât motivele de netemeinicie prevăzute de art. 304 pct. 10 și 11 Cod proc.civ. au fost abrogate.
Curtea a analizat decizia pronunțată în apel din perspectiva legalității aplicării dispozițiilor art. 32 alin. 1 lit. a din Legea nr. 50/1991 și a constatat
că în mod legal a fost aplicat acest articol, nefiind incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod proc.civ.
Pentru aceste considerente, curtea în temeiul art. 312 Cod proc.civ., va respinge ca nefondat recursul pârâtei.
PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta UDREA O., împotriva deciziei civile nr. 377/A din 10 septembrie 2013 a T. ului C. pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 20 noiembrie 2013.
PREȘEDINTE
JUDECĂTORI
A.
-T. N.
T.
D.
M. C.
V.
GREFIER
M. -L. T.
Red. A.T.N. dact. GC 2 ex/_
Jud. apel: D.Tatu, F.S.Bolchiș
| ← Decizia civilă nr. 3401/2013. Obligatie de a face | Decizia civilă nr. 2237/2013. Obligatie de a face → |
|---|
