Decizia civilă nr. 1736/2013. Despagubiri Legea nr.221/2009
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._ Cod operator 8428
DECIZIA CIVILĂ NR. 1736/R/2013
Ședința publică din 05 aprilie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: I. -D. C. JUDECĂTORI: A. -A. P.
C. -M. CONȚ GREFIER: A. -A. M.
P. DE PE L. CURTEA DE APEL CLUJ, reprezentat prin procuror: A. S.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul S. R., PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, REPREZENTAT PRIN D.G.F.P. A JUD. C. ,
împotriva sentinței civile nr. 702 din 10 octombrie 2012 a T. ui C., pronunțată în dosar nr._, privind și pe reclamantul intimat B. M., având ca obiect despăgubiri în baza Legii nr. 221/2009.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă reprezentanta P. ui de pe lângă C. de A. C., doamna procuror A.
S., lipsă fiind reprezentantul pârâtului recurent și reclamantul intimat. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul declarat de pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat prin D.G.F.P. a jud. C. a fost formulat și motivat în termen legal, a fost comunicat părții adverse și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în baza art. 5 alin. 3 din Legea nr. 221/2009.
S-a făcut referatul cauzei după care C. lasă cauza la a doua strigare, pentru a da reprezentantului pârâtului recurent și reclamantului intimat, posibilitatea de a se prezenta la dezbateri.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta P. ui de pe lângă C. de A. C., doamna procuror A.
S., lipsă fiind reprezentantul pârâtului recurent și reclamantul intimat.
C. constată că la data de_, reclamantul intimat B. M. a înregistrat la dosar o cerere prin care, în temeiul art. 242 alin. 2 C.pr. civ., solicită judecarea recursului în lipsa lui de la dezbateri. De asemenea, constată că la data de_, a fost înregistrată la dosar adresa nr. 8/3 din_, ce reprezintă răspunsul formulat de Tribunalul Harghita la adresa emisă de instanță la data de_, în sensul că pe rolul acestei instanțe nu au fost înregistrate cauze care să vizeze pe B. Borbala M. și B. Francisc, privind acordarea de despăgubiri în temeiul Legii nr. 221/2009.
Reprezentanta P. ui de pe lângă C. de A. C. arată că nu are de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat.
Nemaifiind de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat, C. declară închise dezbaterile și acordă cuvântul reprezentantei P. ui de pe lângă
C. de A. C. pentru a pune concluzii asupra recursului care formează obiectul prezentului dosar.
Reprezentanta P. ui de pe lângă C. de A. C. solicită respingerea ca nefondat a recursului declarat de pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat prin D.G.F.P. a jud. C. și menținerea ca legală și temeinică a sentinței recurate. Arată că instanța de fond a constatat caracterul politic al măsurii administrative a dislocării, aplicată la data de_ reclamantului și antecesorilor acestuia și a stabilirii domiciliului obligatoriu aplicată bunicii paterne în perioada_ -_ . Cu privire la a doua critică din recursul formulat de pârât, care se referă la faptul că reclamantul B. M. putea să ceară personal acordarea despăgubirilor pentru prejudiciul suferit și nu în numele antecesorilor săi, arată că întrucât antecesorii reclamantului sunt decedați, cererea formulată de reclamantul B. M. se încadrează în prevederile Legii nr. 221/2009 și, în consecință, apreciază că această critică este neîntemeiată.
C. reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 702 din 10 octombrie 2012 a T. ui C., pronunțată în dosarul nr._ , s-a admis în parte acțiunea precizată formulată de reclamantul B. M., împotriva S. ui R. prin Ministerul Finanțelor Publice.
S-a constatat caracterul politic al măsurii administrative a dislocării aplicată la data de_ reclamantului și antecesorilor acestuia, tatăl B. Ferenc, mama B. Janca, bunica paternă B. M. M. Szerena și a stabilirii domiciliului obligatoriu aplicată bunicii paterne în perioada_ -_ .
S-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune având ca obiect despăgubirile pentru daunele morale întemeiate pe dispozițiile dreptului comun.
S-a respins ca prescrisă acțiunea pentru despăgubiri pentru daunele morale întemeiate pe dispozițiile dreptului comun și ca neîntemeiate despăgubiri pentru daunele morale întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 221/2009.
Pârâtul a fost obligat să plătească reclamantului suma de 121.083 lei despăgubiri pentru daunele materiale.
Pârâtul a fost obligat să plătească reclamantului suma de 651 cheltuieli parțiale de judecată.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că din declarațiile martorilor Gal N. (fila 188) și Csiha Csaba A. coroborate cu fișa personală a numiților
B. Francis și B. M. M. Szerena comunicate instanței de CNSAS, a rezultat că la data de 2 martie 1949 familia reclamantului alcătuită din bunica paternă B. M. Serena M., tatăl B. Ferenc și mama B. Ianca a fost dislocată forțat de organele de securitate din comuna Olosig jud. Bihor, în jud. Covasna. Odată cu adulții familiei au fost dislocați și copii, reclamantul B. M.
, sora și fratele acestuia, toți minori.
Din declarațiile martorilor a rezultat că măsura a fost dispusă în mod brutal, pe timp de noapte, întreaga familie fiind ridicată de organele de securitate fără să li se permită să își ia cu ei decât un bagaj foarte mic și îmbarcați în trenuri spre locuri de destinație.
Dintre membrii familiei bunicii B. M. M. Szerena i s-a stabilit domiciliul obligatoriu în Sfântul G. . Măsura dislocării a încetat la data de _
.
Din probele administrate a rezultat că motivația măsurilor dispuse împotriva membrilor familiei B. au fost legate de averea acestora, fiind moșieri și socotiți dușmani de clasă.
Față de motivele avute în vedere la luarea măsurilor administrative, tribunalul a apreciat vădit caracterul politic al acestora, considerent pentru care în temeiul disp. art. 4 din Legea nr. 221/2009, a constatat caracterul politic al măsurii administrative a dislocării aplicată reclamantului și antecesorilor acestuia tatăl B. Ferenc, mama B. Ianca, bunica paternă B. M. M. Szerena aplicată la data de_ și a stabiliri domiciliului obligatoriu aplicată bunicii paterne în perioada_ -_ .
În cea ce privește pretenția reclamantului de acordare a despăgubirilor pentru daunele morale, întemeiate pe art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009 a apreciat netemeinicia acesteia în condițiile în care prin Decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale a fost declarat neconstituțional textul legal ce constituie temeiul pretenției. Potrivit disp. art. 31 alin 3 din Legea 47/1992, o normă legală declarată neconstituțională își încetează efectele în termen de 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale.
În ceea ce privește aceeași pretenție la despăgubiri întemeiată pe disp. dreptului comun - art. 998-999 Cod civil, tribunalul a apreciat că a intervenit prescripția dreptului la acțiune.
Potrivit disp. art. 1, 3, 7 și 8 din Decretul nr. 167/1958 acțiunea întemeiată pe răspunderea civilă delictuală se prescrie în termenul de 3 ani de la data la care reclamantul a cunoscut existența prejudiciului și persoana răspunzătoare de producerea acestuia.
În speță reclamantul a cunoscut existența prejudiciului și persona răspunzătoare de existența acestuia încă de la momentul la care au fost dispuse măsurile administrative cu caracter politic.
Perioada regimului comunist, caracterizată prin menținerea terorii cu ajutorul organelor de securitate, constituie într-adevăr o perioadă în care curgerea termenului de prescripție este suspendată în sensul art. 13 lit. a din Decretul 167/1958, însă din momentul instaurării noului regim la data de 22 decembrie 1989 și desființarea organelor de securitate, orice constrângere pe care ar fi avut-o reclamantul în formularea unei acțiuni în pretenții pentru prejudiciul suferit urmare a dislocării sale a încetat, termenul de prescripție începând să curgă.
Ori, raportat la momentul arătat mai sus, acțiunea introdusă în cursul anului 2011 a fost în afara termenului de prescripție.
În consecință în temeiul disp. art. 137 alin. C. pr. civ., a fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune în despăgubiri pentru daune morale întemeiată pe dispozițiile dreptului comun și în consecință a fost respinsă cererea pe această excepție.
În ceea ce privește pretențiile pentru daunele materiale a reținut următoarele:
Din declarațiile martorilor arătați mai sus a rezultat că odată cu dislocarea familiei și stabilirea domiciliului obligatoriu pentru bunica reclamantului a fost confiscată întreaga avere deținută de aceștia în comunele Olosig și Cubulcut județul Bihor. Au arătat martorii că averea aparținut bunicii paterne B. M. M. Szerena și tatălui B. Francisc.
Dintre bunurile pretinse de reclamanți din precizarea de acțiune, s-a dovedit existența în patrimoniul bunicii reclamantului la momentul dislocării a următoarelor bunuri: 10 cai, 15 vaci, 4 bivolițe, 2 boi, 500 oi, 150 păsări domestice, o batoză 3 tractoare producție germană, 3 pluguri pentru cai, 2 pluguri pentru tractor, 7 căruțe, 2 sănii, o caleașcă, 4 ceasuri antice, mobilă stil eclectic.
Instanța a reținut că nu s-a probat existența celor 70 de porci, întrucât martorii nu au putut preciza numărul exact al acestora.
De asemenea dintre cele 220 de păsări pretinse de reclamanți, martorii au făcut vorbire numai de 150, dintre cele 3 batoze martorii s-au referit numai la una.
Instanța nu a reținut cele 500 grame de bijuterii din aur și 800 grame bijuterii din argint, întrucât martorii nu s-au referit la cantitatea acestora ci au făcut referire vag la faptul că familia reclamantului deține astfel de bijuterii.
Potrivit raportului de evaluare bunuri întocmit de expert Goga I. aflată la filele 212-226 dosar, valoarea totală a bunurilor reținute de instanță este de
363.250 lei.
În temeiul art. 5 alin. 1 lit. b din legea nr. 221/2009 reclamantul a fost îndreptățit la despăgubiri materiale reprezentând valoarea bunurilor confiscate, însă numai pentru cota de 1/3 parte ce i-a fost stabilită prin certificatul de moștenitor nr. 3/2001 emis de B.N.P. Tornai Eniko (f. 179 dosar) după defuncta
M. Serena M. .
Cota de 1/3 parte din valoarea arătată mai sus este de 121.083 lei.
În consecință în temeiul dispozițiilor art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 221/2009 instanța a admis pretențiile materiale ale reclamantului în limitele arătate.
Nu poate fi primită apărarea pârâtului potrivit căreia Legea 221/2009 nu prevede posibilitatea acordării despăgubirilor reprezentând valoarea bunurilor mobile confiscate, căci art. 5 alin. 1 lit. b) nu face nicio distincție dintre bunurile mobile și imobile, referirea la legile speciale de reparație anterioare neavând sensul unei asemenea excluderi a bunurilor mobile din sfera de aplicare a legii. In privința bunurilor mobile nu putea fi făcută o astfel de trimitere, căci în afara obiectelor din metal prețios și utilaje, care au fost socotite insă imobile prin destinație, nu s-au dat legi speciale de reparație cu privire la bunurile mobile.
Împrejurarea că antecesorii reclamanților nu au uzat de procedurile de restituire a bunurilor casnice și de uz personal nu poate constitui un impediment pentru obținerea reparației pentru aceste bunuri in temeiul Legii 221/2009, căci in acele vremuri de teroare, cu certitudine antecesorii reclamantului au fost supuși unei violențe morale care i-a împiedicat-o să acționeze cu toate mijloacele legale pe care teoretic le aveau la îndemână.
În temeiul disp. art. 274 -276 C. pr. civ., instanța a obligat pârâtul să plătească reclamantului 651 lei cheltuieli de judecată din care 467 lei onorariu expert calculat la un procent de 23,66% proporțional cu valoarea pretențiilor materiale admise și 184,44 lei onorariu avocațial calculat proporțional cu întinderea tuturor pretențiilor admise, care este de 10,5 %.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul S. R., prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE
reprezentat prin D.G.F.P. a jud. C. solicitând admiterea recursului și modificarea hotărârii atacate în sensul respingeri cererii de chemare în judecata.
În motivarea recursului, recurentul a arătat că apreciază hotărârea pronunțată de instanța de fond ca fiind netemeinică și nelegală din următoarele considerente:
În ceea ce privește constatarea caracterului politic al măsurilor administrative aplicate reclamantului și antecesorilor acestuia, prima instanță a constatat caracterul politic al măsurii administrative a dislocării aplicată reclamantului B. M. și antecesorilor acestuia, tatăl B. FERENC, mama B. JA., bunica paternă B. M. M. SZERENA și a măsurii administrative a stabilirii domiciliului obligatoriu aplicată bunicii paterne a reclamantului, aplicând în mod greșit prevederile legale incidente.
Astfel, fiind în prezența altor măsuri administrative decât cele reglementate de art.3 din Legea nr.221/2009, în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 4 alin.(2)
din același act normativ, potrivit cărora doar persoana ce a făcut obiectul măsurilor administrative poate solicita caracterul politic al acestora.
Prin urmare, reclamantul-intimat putea solicita, iar instanța de judecată putea constata doar caracterul politic al măsurii administrative a dislocării și stabilirii de domiciliu obligatoriu suferită de el personal, nu și de către antecesorii săi, care ar trebuit să formuleze personal cererea.
În ceea ce privește despăgubirile materiale acordate pentru bunurile mobile confiscate, reiterează următoarele:
Așa cum a arătat în completarea depusă la dosarul cauzei, practica I. este constantă, în sensul respingerii ca inadmisibile a acțiunilor în despăgubiri pentru bunurile mobile confiscate, în condițiile în care textul invocat ca temei al cererii nu poate fi interpretat decât în corelație cu celelalte prevederi ale Legii nr. 221/2009, din ansamblul cărora rezultă că actul normativ se referă exclusiv la acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor imobile confiscate, nu și la cel al bunurilor mobile.
În subsidiar, dacă vor fi respinge susținerile anterioare, arătă că în temeiul Legii nr. 221/2009, se putea solicita doar despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau efect al măsurii administrative.
Ori, în prezenta cauză, acțiunea este neîntemeiată întrucât reclamantul trebuia să producă probe din care să rezulte fără echivoc contravaloarea bunurilor ce le-au fost confiscate întrucât, acea perioada a fost marcată de măsuri similare luate și față de alte persoane, nu numai față de cei care s-au opus regimului comunist.
De asemenea, reclamantul nu au fost în măsură să furnizeze nici un început de dovadă scrisă care să lămurească acest aspect, pentru ca ulterior să poată fi audiați martori în cauză.
Susținerea recurentului are la baza dispoziții legale exprese, respectiv prevederile art.1191 din Codul civil din anul 1865, potrivit cărora dovada actelor
juridice al căror obiect are o valoare ce depășește 250 de lei nu se poate face decât prin act autentic sau prin act sub semnătură privată.
Aceste dispoziții legale nu au fost abrogate prin Legea 287/2009 privind Noul cod civil care a intrat în vigoare începând cu data de 1 octombrie 2011, întrucât potrivit art.230 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a acestuia art. 1176 - 1206, se abrogă la data intrării în vigoare a Legii nr. 134/2010.
Prin urmare, prevederile legale expuse anterior se coroborează cu art.26 din Legea 134/2010 privind codul de procedură civilă care în privința legii aplicabile mijloacelor de probă menționează în mod expres următoarele:
"Condițiile de admisibilitate și puterea doveditoare a probelor preconstituite și a prezumțiilor legale sunt guvernate de legea în vigoare la data producerii faptelor juridice care fac obiectul probațiunii."
Legea în vigoare la data producerii faptelor juridice era Codul civil din 1865, care nu permite dovedirea unor fapte a căror valoare are peste 250 lei numai pe baza unui înscris.
Prin urmare, instanța de fond a soluționat cererea de chemare în judecată, fără a se raporta la dispozițiile legale incidente atât în ceea ce privește condițiile de admisibilitate prevăzute de Legea 221/2009, cât și în privința normelor legale cu caracter general.
În lipsa unui început de probă scrisă, instanța de fond a încuviințat administrarea probei cu martori, dar declarațiile martorilor citați în cauză nu se coroborează cu înscrisurile provenite de la CNSAS.
Astfel, din adresa CNSAS nr.3649/_, în contradicție cu cele declarate de martori, reiese că antecesorii reclamantului a avut în proprietate 138 ha teren, 1 tractor, 6 cai, 4 boi, 3 vaci și 9 servitori, fără a se menționa faptul confiscării.
Prin urmare, instanța a pronunțat o hotărâre pe baza unor declarații de martori, necoroborate cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei de către CNSAS și fără a fi dovedit faptul confiscări bunurilor a căror contravaloare se solicită.
Mai mult, trebuia avut în vedere că martorii ascultați în cauză nu au perceput în mod direct toate faptele cu privire la care au fost întrebați, respectiv vârsta fragedă a acestora la data dispunerii măsurilor administrative. Ori, este de necontestat că evenimente și fapte petrecute cu peste 60 ani în urmă nu pot fi redate în mod exact, cum s-a întâmplat în acest caz, când martorii au declarat chiar și numărul animalelor deținute de antecesorii reclamanților. Instanța de fond nu a ținut cont de factorul de timp, care de cele mai multe ori șterge din memorie chiar și împrejurări esențiale, cu atât mai mult cele ce privesc alte persoane.
În ceea ce privește raportul de expertiză depus, precizează că instanța nu a ținut cont de obiecțiunile pe care le-au formulat la raportul de expertiză, respingându-le ca neîntemeiate, cu toate că expertul a utilizat aceeași metodă de evaluare pentru bunuri aparținând unor categorii diferite.
De asemenea, prin raportul de expertiză s-a stabilit valoarea actualizată a bunurilor mobile, cu toate că legiuitorul a reglementat acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate.
Un alt aspect ce trebuia avut în vedere de către instanță la stabilirea cuantumului despăgubirilor acordate, în aplicarea prevederilor art. 5 alin.1^1, este faptul că reclamantul a beneficiat încă din 1991 de măsuri reparatorii în temeiul Decretului-lege nr.118/1990 în cuantum de 2890 lei/lună.
În cuprinsul motivelor din sentința atacată instanța a reținut că dintre bunurile pretinse de reclamant din precizarea de acțiune nu s-a probat existenta celor 70 de porcine, diferența 70 păsări și 2 batoze. Instanța nu a reținut nici cantitatea de bijuterii pretinse iar admiterea acțiunii s-a realizat pentru cota de 1/3 parte din valoarea care a fost stabilită prin expertiză. Astfel deși instanța a redus sumele pretinse, soluția instanței nu este legală deoarece probele nu sunt apte de a susține pretențiile reclamantului.
Reclamantul intimat B. M. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea în totalitate a recursului și menținerea în totalitate a sentinței atacate, ca fiind întemeiată și justă.
Recurentul S. R., prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, reprezentat prin D. G. A F. P. A JUDEȚULUI C. prin notele de ședință a precizat că obiectul Legii nr. 10/2001 îl constituie doar bunurile imobile preluate în mod abuziv, la fel și cel al Legii nr. 247/2005, astfel că petitele privind acordarea de despăgubiri pentru bunurile mobile confiscate sunt inadmisibile, iar
instanța de fond în mod greșit a admis acțiunea reclamantului interpretând și aplicând greșit prevederile legale invocate. Prin aceleași note de ședință, în susținerea poziției sale, pârâtul recurent invocă jurisprudența Înaltei Curți de C. și Justiție, respectiv Decizia nr. 2879/2011, Decizia nr. 2193/2012, Decizia nr. 2192/2012 și Decizia nr. 4409/2012, prin care Î.C.C.J. a conturat o practică unitară în sensul respingerii ca inadmisibile a acțiunilor în despăgubiri pentru bunurile mobile confiscate și, totodată, arată că prin Hotărârea nr. 24/2009, C. Europeană a Drepturilor Omului consideră că în lipsa unui mecanism care să asigure consecvență în practica instanțelor naționale, diferențele de abordare pro- funde și de lungă durată în jurisprudență sunt de așa natură încât creează o stare de insecuritate continuă.
Analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs și a apărărilor formulate, C. reține următoarele:
În ceea ce privește constatarea caracterului politic al măsurilor administrative aplicate reclamantului și antecesorilor acestuia, recurentul arată că fiind în prezența altor măsuri administrative decât cele reglementate de art. 3 din Legea nr. 221/2009, în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 4 alin. (2) din același act normativ, potrivit cărora doar persoana ce a făcut obiectul măsurilor administrative poate solicita caracterul politic al acestora. Prin urmare, reclamantul-intimat putea solicita, iar instanța de judecată putea constata doar caracterul politic al măsurii administrative a dislocării și stabilirii de domiciliu obligatoriu suferită de el personal, nu și de către antecesorii săi, care ar trebuit să formuleze personal cererea.
constată că acest motiv de recurs este nefondat deoarece art. 5 alin. 1 din Legea nr. 221/2009 permite ca după decesul persoanei îndreptățite succesorii acesteia să solicite acordarea despăgubirilor prevăzute de acest text legal și pentru măsurile administrative suferite.
Or, dacă permite solicitarea daunelor materiale și de către succesori este evident că permite și solicitarea constatării caracterului politic al măsurilor administrative luate față de antecesorii lor, pentru că nu se pot acorda daune decât după constatarea caracterului politic al măsurii administrative.
Cum în alt fel textul legal nu se poate aplica, iar interpretarea trebuie în așa fel făcută ca textul să se poată aplica iar nu în sensul să nu se poată aplica, rezultă că și pentru succesori este permisă solicitarea constatării caracterului politic al măsurilor administrative luate față de antecesorii lor.
În ceea ce privește despăgubirile materiale acordate pentru bunurile mobile confiscate, recurentul a arătat că trebuie respinse ca inadmisibile acțiunilor în despăgubiri pentru bunurile mobile confiscate, în condițiile în care textul invocat ca temei al cererii nu poate fi interpretat decât în corelație cu celelalte prevederi ale Legii nr. 221/2009, din ansamblul cărora rezultă că actul normativ se referă exclusiv la acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor imobile confiscate, nu și la cel al bunurilor mobile.
C. reține că și acest motiv de recurs este nefondat deoarece art. 5 lit. b) din Legea 221/2009, nu face distincție între bunurile confiscate, mobile și imobile, pentru care se pot cere despăgubiri în temeiul acestei legi, ci doar exclude acordarea unei duble despăgubiri, pentru cazul în care potrivit Legii nr. 10/2001 au fost restituite bunurile sau au fost obținute despăgubiri prin echivalent.
În subsidiar, recurentul arată că se putea solicita doar despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau efect al măsurii administrative. Ori, în prezenta cauză, acțiunea este neîntemeiată întrucât reclamantul trebuia să producă probe din care să rezulte fără echivoc contravaloarea bunurilor ce le-au fost confiscate întrucât, acea perioada a fost marcată de măsuri similare luate și față de alte persoane, nu numai față de cei care s-au opus regimului comunist.
De asemenea, arată că reclamantul nu au fost în măsură să furnizeze nici un început de dovadă scrisă care să lămurească acest aspect, pentru ca ulterior să poată fi audiați martori în cauză. Susținerea recurentului are la baza dispoziții legale exprese, respectiv prevederile art. 1191 din Codul civil din anul 1865, potrivit cărora dovada actelor juridice al căror obiect are o valoare ce depășește 250 de lei nu se poate face decât prin act autentic sau prin act sub semnătură privată.
Acest motiv de recurs este fondat, însă doar în parte.
Astfel, nu poate fi primită susținerea privind dovada actelor juridice cu o valoare peste 250 lei pentru că nu este vorba de un act juridic ci de un fapt juridic ilicit, preluarea abuzivă de către Stat, a cărui dovadă nu este mărginită potrivit art. 1191 din Codul civil din anul 1865, care nu este aplicabil, nefiind vorba de un act juridic ci de un fapt juridic.
Pe de altă parte, din adresa CNSAS nr. 3649/_, se comunică două cartoteci (fila 121 și 124 dosar fond) din care reiese că antecesorii reclamantului a avut în proprietate 138 ha teren, 1 tractor, 6 cai, 4 boi, 3 vaci și 9 servitori, fără a se menționa faptul confiscării.
Confiscarea rezultă însă din declarațiile martorilor.
Instanța trebuia să coroboreze totuși declarațiile de martori cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei de către CNSAS, în ce privește bunurile efectiv confiscate.
Martorii nu au perceput în mod direct toate faptele cu privire la care au fost întrebați, iar față de vârsta acestora, de 12 respectiv 8 ani, la data dispunerii măsurilor administrative sau la data vizitării antecesorilor, și pentru că este vorba de evenimente și fapte petrecute cu peste 60 ani în urmă care nu pot fi redate în mod exact, instanța trebuia să constate că declarațiile martorilor sunt în neconcordanță cu numărul animalelor și bunurilor deținute de antecesorii reclamanților, așa cum reiese din cartoteca de la fila 124 dosar fond, atâta timp cât nu a rezultat nici un indiciu care să strecoare vreo îndoială pentru care aceste date reieșite din această cartotecă să nu fie luate în considerare.
Astfel, în loc de 3 tractoare, 10 cai, 4 boi, 15 vaci și restul bunurilor reținute de instanța de fond din declarațiile martorilor, se vor reține că au existat și au fost confiscate doar 1 tractor, 6 cai, 4 boi, 3 vaci.
Valoarea acestor bunuri, 1 tractor, 6 cai, 4 boi, 3 vaci, rezultă din expertiza efectuată la fondul cauzei (fila 224), anume: 1 tractor - 12.000 lei, 6 cai - 5.000
lei/buc., adică 30.000 lei, 4 boi - 10.000 lei/perechea, adică 20.000 lei, 3 vaci -
3.000 lei/buc., adică 9.000 lei, valoarea totală a bunurilor fiind de 71.000 lei.
Reclamantului i se va acorda toată valoarea acestor bunuri, pentru că nu există dovada că ceilalți doi moștenitori au solicitat la domiciliul lor din Miercurea Ciuc, domiciliu care rezultă din certificatul de moștenitor (fila 179 dosar fond), prin acțiune la instanța competentă de la acel domiciliu, așa cum prevede art. 4 alin. 4 din Legea nr. 221/2009, din răspunsul T. ui Harghita reieșind că B. Borbala M. și B. Francisc nu au formulat acțiune în despăgubiri în temeiul Legii nr. 221/2009 (fila 17 dosar recurs).
În ceea ce privește raportul de expertiză depus, recurentul arată că instanța nu a ținut cont de obiecțiunile pe care le-a formulat la raportul de expertiză, respingându-le ca neîntemeiate, cu toate că expertul a utilizat aceeași metodă de evaluare pentru bunuri aparținând unor categorii diferite. De asemenea, prin raportul de expertiză s-a stabilit valoarea actualizată a bunurilor mobile, cu toate că legiuitorul a reglementat acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate.
C. reține că acest motiv de recurs este nefondat deoarece metoda folosită de expert, cea a comparației vânzărilor, este corectă pentru acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative.
Oricum recurentul nu indică de ce această metodă nu este corectă și nici nu indică ce altă metodă ar trebui folosită.
Raportul de expertiză a stabilit corect valoarea actualizată a bunurilor mobile, pentru că despăgubirea se acordă în prezent, fiind vorba de o despăgubire cu intenția reparației prin repunerea în situația anterioară, repunere care se poate face doar în condițiile acordării valorii actuale.
În ce privește aplicarea prevederilor art. 5 alin. 1^1, chiar dacă reclamantul a beneficiat de măsuri reparatorii în temeiul Decretului-lege nr. 118/1990, acestea s-au acordat pentru efectele politice ale măsurilor administrative iar nu pentru contravaloarea bunurilor confiscate, care a fost pentru prima dată reglementată în Legea nr. 221/2009.
Față de cele menționate anterior și în temeiul prevederilor art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă cât și al art. 312 alin. 3, art. 299 alin. 1 Cod procedură civilă, curtea urmează să admită în parte recursul declarat de pârâtul S. R., prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, reprezentat prin D. G. A F.
P. A JUDEȚULUI C., împotriva sentinței civile nr. 702 din_ a T. ui
C., pronunțată în dosar nr._, pe care o va modifica în parte, cu privire la cuantumul daunelor materiale, astfel că va obliga pârâtul S. R., prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, să-i plătească reclamantului B. M. suma de 71.000 lei, în loc de suma de 121.083 lei, cu titlu de despăgubiri pentru daunele materiale.
Restul dispozițiilor din sentința recurată vor fi menținute.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite în parte recursul declarat de pârâtul S. R., prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, reprezentat prin D. G. A F. P. A JUDEȚULUI C., împotriva sentinței civile nr. 702 din_ a T. ui C., pronunțată în dosar nr._, pe care o modifică în parte, cu privire la cuantumul daunelor materiale, astfel:
Obligă pârâtul S. R., prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, să-i plătească reclamantului B. M. suma de 71.000 lei, în loc de suma de
lei, cu titlu de despăgubiri pentru daunele materiale. Menține restul dispozițiilor din sentința recurată. Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 05 aprilie 2013.
PREȘEDINTE,
JUDECĂTORI,
I. -D. C.
A. -A.
P.
C.
-M. CONȚ
GREFIER,
A. M.
Red:.I.D.C./dact. R.V.
2 ex./_
Jud. fond: C. -V. B. - Tribunalul Cluj
| ← Sentința civilă nr. 317/2013. Despagubiri Legea nr.221/2009 | Sentința civilă nr. 17/17. Despagubiri Legea nr.221/2009 → |
|---|
