Sentința civilă nr. 317/2013. Despagubiri Legea nr.221/2009

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ DOSAR NR._

Cod operator de date cu caracter personal 3184 aflate sub incidența Legii nr.677/2001

SENTINȚA CIVILĂ NR.317/2013

PREȘEDINTE:

A. -F.

D.

GREFIER:

A. -P.

B.

Ședința publică din 25 Iunie 2013 Completul de judecată este constituit din:

S-a luat spre examinarea acțiunea civilă formulată de reclamanții S. C. ,

T. I. , în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect despăgubiri la Legea nr.221/2009.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu a răspuns nimeni. Procedura de citare este legal îndeplinită.

    1. făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că la dezbateri participă doamna procuror R. a Răducanu, pentru partea civilă Statul Român prin Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj, în conformitate cu dispozițiile art.4 alin.5 din Legea nr.221/2009, privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 06 Martie 1945

      - 22 Decembrie 1989, prezenta cerere fiind scutită de taxa judiciară de timbru în temeiul dispozițiilor art.5 alin.3 din Legea nr.221/2009.

      Se constată că prezenta cauză a fost suspendată la data de 06 Martie 2012 în temeiul dispozițiilor art.242 pct.2 Cod procedură civilă, astfel cum rezultă din considerentele și dispozitivul încheierii de ședință atașată la fila 79 dosar.

      Prin referatul emisă de grefier șef de secție S. Ș., la data de 09 Mai 2013, atașat la fila 80 dosar, s-a dispus repunerea din oficiu a cauzei pe rol, judecătorul desemnat cu pregătirea primului termen de judecată stabilind prin rezoluția dată pe referatul menționat anterior, termen de judecată pentru data de 25 Iunie 2013, dispunându-se citarea tuturor părților.

      Având în vedere aspectele constatate, instanța a invocat din oficiu excepția perimării raportat la dispozițiile art.248-254 Cod procedură civilă, dând cuvântul pe excepția invocată.

      Reprezentanta Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, doamna procuror R. a Răducanu arată că este de acord cu admiterea excepției invocate.

      Tribunalul reține cauza în vederea pronunțării.

      T R I B U N A L U L

      Deliberând, reține că prin acțiunea civilă înregistrată la data de 03 Mai 2011 pe rolul Tribunalului C., reclamanții Sukosd C. și T. I. au solicitat în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice să se constate caracterul politic al măsurii administrative aplicate ca urmare a stabilirii calității de chiabur a tatălui lor, defunctul Sukosd C. și obligarea pârâtului să achite în favoarea lor a sumei de 51.740 Ron, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit în urma confiscării bunurilor în perioada 1950-1959, cu cheltuieli de judecată, în caz de opunere.

      Reclamanții au solicitat judecarea cauzei și în lipsă (f.2).

      În drept, au fost invocate dispozițiile art.4 (2), art.5 (b) din Legea nr.221/2009.

      În probațiune, au depus copii din dosarele aflate la Arhivele Naționale.

      1

      Pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată (f.31 dosar).

      Analizând acțiunea formulată prin prisma motivelor de fapt și de drept invocate, precum și a dispozițiilor legale incidente în materie, tribunalul reține următoarele:

      Judecarea acțiunii a fost suspendată în conformitate cu prevederile art.242 alin.1 pct.2 Cod procedură civilă, la termenul de judecată din data de 06 Martie 20112.

      Întrucât a trecut mai mult de 1 an de la data încetării cauzei de suspendare fără ca reclamantul să îndeplinească vreun act de procedură prin care să își manifeste intenția de a continua procesul și nici nu au invocat vreun motiv de întrerupere sau suspendare a termenului de perimare, la termenul de azi, din oficiu, tribunalul în baza dispozițiilor art.137 raportat la art.248-252 Cod de procedură civilă a invocat excepția perimării.

      Asupra excepției, tribunalul reține că potrivit prevederilor art.248 Cod de procedură civilă, "orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina parții timp de un an";.

      Având în vedere considerentele expuse, în conformitate cu dispozițiile art.248-254 Cod procedură civilă, tribunalul va admite excepția în temeiul dispozițiilor art.253 Cod procedură civilă și va constata perimată prezenta acțiune.

      PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

      Admite excepția perimării.

      Constată perimată acțiunea promovată de reclamanții S. Caroil și T. I.

      , în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.

      Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare. Pronunțată în ședința publică din data de 25 Iunie 2013

      Președinte,

      1. -F. D.

Grefier,

A. -P. B.

Red./A.P.B./25 Iunie 2013/1-2 p./1910Red. A.F.D./26 iunie 2013/5 exemplare

2

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 317/2013. Despagubiri Legea nr.221/2009