Decizia civilă nr. 174/2013. Rezolutiune contract
Comentarii |
|
ROMÂNIA TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._ cod operator 4204
DECIZIA CIVILĂ NR. 174/R
Ședința publică din_ Instanța constituită din: PREȘEDINTE: P. M. B.
J. ecător: P. G. G.
J. ecător:S. -T. A.
G. ier: O. V.
Pe rol este pronunțarea asupra recursului formulat de recurentul T. I. cu domiciliul în B., str. A. I. C. nr. 132A, jud. M. împotriva sentinței civile nr. 4878/_, pronunțată de Judecătoria Baia Mare, având ca obiect rezoluțiune contract.
Se constată că dezbaterile în cauză au avut loc la termenul de judecată din_, susținerile și concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință ce face parte integrantă din prezenta decizie, iar pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise s-a amânat pronunțarea pentru termenul de azi.
În urma deliberărilor instanța a pronunțat decizia civilă de față.
T.
Deliberand asupra cauzei civile de fata constat urmatoarele:
Prin Sentinta civila nr. 4878 pronuntata la data de 16 mai 2012 de J. ecatoria B. M. in dosarul nr._ a fost respinsa acțiunea civilă formulată de reclamantul T. I. în contradictoriu cu pârâtul M. T. .
Pentru a pronunta aceasta hotarare, instanta a retinut faptul ca intre părți au avut loc mai multe procese avand ca obiect pretenții, pârâtul M. T. având calitatea de reclamant.
Judecătoria Baia Mare a luat în dezbatere contractul al cărei rezoluțiune se cere în prezenta cauză și a obligat pe numitul T. I. la plata diferenței de onorar, penalități de întârziere, daune morale și cheltuieli de judecată prin sentința civilă nr. 1143/_ în cauza civilă a dosarului nr._ . Sentința fiind învestită cu formulă executorie Tribunalul Maramureș, prin Decizia civilă nr. 722/R emisă în dosarul nr._ a respins recursul declarat de T. I. și a menținut hotărârea mai sus menționată.
Hotărârea a fost pusă în executare în dosar execuțional 7/2009 a executorului judecătoresc Aniței Dorel din Vișeu de Sus, iar reclamantul a dat angajamentul de plată pentru întreaga sumă, cu termen de lichidare la data de_ . Reclamantul din prezenta cauză s-a sustras de la plata obligațiilor asumate și stabilite prin hotărâri judecătorești.
Motivațiile făcute de reclamant au fost dezbătute de instanțele de judecată la vremea respectivă.
Retinand cele de mai sus, instanta a apreciat acțiunea reclamantului ca fiind nefondată și neîntemeiată.
Impotriva acestei hotarari, in termen legal a fost formulat recurs din partea reclamantului T. I., solicitand instantei casarea sentinței atacate si modificarea hotărârii în sensul de a admite cererea astfel cum acesta a fost formulată.
În motivarea cererii formulate, s-a arătat în esență faptul că instanța de fond nu s-a pronunțat în nici un fel de ce acțiunea formulată nu este admisibilă și nu a arătat nicicare este soluția asupra excepției autorității de lucru judecat.
Solicitarea formulată de reclamantul-recurent dea se dispune rezoluțiunea contractului încheiat de părți nu a fost analizată în nici un fel de instanța de judecată.
S-a mai susținut că pârâtul deși și-a asumat obligația de a întocmi un raport de expertiză nu și-a respectat această obligație. Mai mult decât atât nici nu avea la momentul respectiv calitatea de expert autorizat CECCAR și a încălcat prevederile Normelor profesionale.
La data de 9 ianuarie 2013 la dosarul cauzei a fost depusă întâmpinare din partea intimatului M. T., în cuprinsul căreia acesta a solicitat respingerea recursului, acesta fiind nefondat.
La data de 20 martie 2013 la dosarul cauzei au fost depuse concluzii scrise din partea recurentului T. I. .
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin recursul declarat de recurentul T. I., acesta a invocat faptul că instanța de fond deși a avut în vedere obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv nesoluționarea contractului încheiat de părți nu s-a pronunțat în nici un fel dacă cererea este admisibilă sau nu.
Analizând cererea formulată se constată că reclamantul T. I. a solicitat rezoluțiunea contractului de prestări servicii încheiat între T. I. și
M. T., motivul solicitării fiind acela că pârâtul nu și-a îndeplinit obligațiile asumate prin contractul arătat.
Prin întâmpinarea depusă la data de 9 mai 2011 pârâtul M. T. a invocat excepția autorității de lucru judecat, având în vedere sentința civilă nr. 1145/_ a Judecătoriei B. M., în dosarul nr._ și excepția prescripției dreptului la acțiune, arătând că termenul de 3 ani a fost depășit.
La termenul din data de_, J. ecătoria, pentru a da posibilitatea reprezentantului reclamantului să se pronunțe asupra excepției autorității de lucru judecat a dispus atașarea dosarului nr._ al Judecătoriei B. M. .
Instanța de judecată nu s-a pronunțat în nici un fel asupra excepțiilor invocate de pârâtul M. T. . Dimpotrivă, deși potrivit art. 137 Cod procedură civilă, revenea obligația de a se pronunța asupra excepțiilor de procedură și de fond cu prioritate, după ce acestea ar fi fost puse în discuția părților, instanța nu s-a conformat și a respins cererea formulată. Din cuprinsul dispozitivului se constată că cererea a fost soluționată pe fond, deoarece soluția nu este rezultatul admiterii vreuneia dintre excepții.
Analizând motivarea, se constată că prima instanță nu a avut în vedere temeiul de drept și de fapt al acțiunii. Dimpotrivă a apreciat că susținerile și apărările formulate de reclamant au fost analizate "de instanța de judecată la vremea respectivă";. Motivarea instanței duce la concluzia existenței autorității de lucru judecat, astfel că instanța care a pronunțat soluția a considerat că nu mai poate analiza fondul solicitării reclamantului. O astfel de excepție, a autorității de lucru judecat nu a fost pusă în discuție. Potrivit art. 261 Cod procedură civilă hotărârea trebuie să cuprindă motivele pe care se întemeiază. Lipsa acestor motive duce la concluzia că nu a fost analizată cauza pe fond.
Instanța va avea în vedere susținerea recurentului potrivit căreia inclusiv prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului impun instanței obligația de a examina toate probele și susținerile părților nu doar pentru a soluționa în mod corect speța dedusă judecății ci și pentru a crea convingerea justițiabililor că s-a făcut dreptate
Astfel se consideră îndeplinite prevederile art. 312 alin. 3-5, raportat la art.304 Cod procedură civilă, astfel că instanța va casa sentința atacată, iar cauza va fi trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe, urmând ca în rejudecare instanța să pună în discuție excepțiile invocate, iar analiza fondului urmând să se realizeze doar în situația în care excepțiile vor fi respinse, urmând ca soluția ce va fi dată excepțiilor și în măsura respingerii excepțiilor, soluția pronunțată asupra fondului cererii de chemare în judecată să fie temeinic motivată .
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Admite recursul declarat de T. I. domiciliat în B. str. A. I. C. nr. 132A jud. M. împotriva Sentinței civile nr. 4878 pronunțată de Judecătoria Baia Mare la data de_ în dosarul nr._ pe care o casează în totalitate și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 27 martie 2013.
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | GREFIER | |||
P. M. B. P. G. | G. | , S. | -T. A. O. | V. |
Red./dact./M.B.P./_ . T.Red. O.V.
2 ex.
J. . la fond. V. U.
← Decizia civilă nr. 4420/2013. Rezolutiune contract | Decizia civilă nr. 405/2013. Rezolutiune contract → |
---|