Decizia civilă nr. 177/2013. Pretenții

Decizii și sentințe civile - Curtea de Apel Cluj (2013)

Dosar nr._ R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ

Cod operator de date cu caracter personal 3184

DECIZIA CIVILA Nr. 177/2013

Ședința publică de la 04 Aprilie 2013 Completul constituit din: PREȘEDINTE V. G.

Judecător C. -V. B. Grefier A. P.

S-a luat în examinare apelul declarat de apelant I. A., la av. C.

R., apelant I. R., CU DP A. împotriva Sentintei civile nr. 6506/2012 pronuntata la data de_ in dosar nr._ al J. i

C. -N., privind și pe intimat O. G., intimat O. C., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța constată că mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării de la data de_, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

INSTANȚA

Prin Sentinta civila nr. 6506/2012 pronuntata la data de_ in dosar nr._ al J. i C. -N. a fost respinsa cererea formulată de reclamanții I. A. și I. R. în contradictoriu cu pârâții O. G. și O. C., ca neîntemeiată.

Au fost obligați reclamanții să plătească pârâților suma de 1500 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

În data de_, reclamanții I. A. și I. R., pe de-o parte, și pârâții O. G. și O. C., pe de altă parte, au semnat, primii în calitate de împrumutători și cei din urmă în calitate de împrumutați, actul intitulat "Contract de împrumut cu garanție imobiliară";, în calitate de martori la încheierea actului semnând și martorii audiați în prezenta cauză.

Potrivit mențiunilor actului, pârâții au luat cu împrumut de la reclamanți suma de 27.000 euro cu termen de restituire în data de_, sumă pentru care au garantat cu ipotecă asupra imobilului din str.Lombului nr. 3, ap. 70.

În data de_, între aceleași părți s-a semnat o minută cu privire la contractul de împrumut mai sus arătat și prin care părțile arată că sunt de acord cu amânarea plății debitului pentru data de_, când aceleași părți au stabilit că se vor întâlni.

Astfel cum a rezultat din înscrisul aflat la fila nr.16 din dosar, reclamanții au înstrăinat pârâților la data de_ un apartament situat în

C. -N., str. Lombului nr. 3A pentru prețul de 40.000 euro.

Potrivit art.1576 Cod Civil, împrumutul este un contract prin care una din părți dă celeilalte oarecare câtime de lucru, cu îndatorirea pentru dânsa de-a restitui tot atâtea lucruri, de aceeași specie și calitate.

Instanța de fond a reținut că, contractul de împrumut, definit mai sus, este un contract unilateral, în sensul că din raportul juridic dă naștere obligațiilor doar în sarcina împrumutatului, cea de restituire, și un contract real, ceea ce presupune că actul este valabil încheiat odată cu predarea efectivă a sumei de bani de la împrumutător la împrumutat. Așadar, pentru a exista un contract de împrumut și, în mod corelativ, obligația împrumutaților de a restitui împrumutul primit, cu acest titlu, este necesar ca împrumutătorul să facă dovada predării acestei sume de bani, prin aceasta făcând dovada existenței a însuși contractului de împrumut.

Verificând acestea prin prisma probatoriului administrat în cauză, instanța de fond a constatat că în susținerea acestei teze probatorii, reclamanții s-au prevalat de înscrisuri, respectiv contractul de împrumut și minuta, înscrisuri sub semnătură privată semnate de ambele părți, iar din aceste înscrisuri nu rezultă însă, fără echivoc, că pârâții au primit, în mână sau prin alte metode similare, suma de bani arătată în act, respectiv suma de 27.000 euro, ceea ce rezultă fiind doar obligația pârâților de a le plăti reclamanților acea sumă, însă nu ca urmare a predării acesteia către pârâți, cu titlu de împrumut.

În acest sens, instanța a constatat că în privința celor două înscrisuri sub semnătură privată nu poate face nici aplicarea prevederilor art.1176 cod civil (potrivit căruia actul sub semnătură privată recunoscut de către cel căruia i se opune are același efect ca actul autentic între cei care l-au semnat), pârâții nerecunoscând acest înscris sub aspectul conținutului, și nici aplicarea prevederilor art. 1180 Cod civil cu privire la mențiunea bun și aprobat, pentru ca astfel înscrisul să aibă o relevanță probatorie necontestată.

Dată fiind nerespectarea prevederilor art. 1180 Cod Civil, invocată de către pârâți, dând înscrisului arătat relevanța unui început de dovadă scrisă, instanța a constatat că martorii audiați în cauză nu au putut arăta instanței că ar avea cunoștință despre predarea de către reclamanți pârâților suma de bani arătată în contract sau o altă sumă, cu titlu de împrumut, arătând însă instanței că știau că actul avea legătură cu un apartament.

În privința actului intitulat "minută";, instanța de fond a constatat că, deși face trimitere la contractul de împrumut mai sus arătat, nici acesta nu poate proba predarea sumei de bani de către reclamanți pârâților, astfel, de vreme ce predarea efectivă a sumei de bani este o condiție ad validitatem (pentru validitate) a contractului de împrumut, iar probele administrate în cauză nu pot susține acest fapt (după cum nu pot susține nici intervenția unei eventuale novații), instanța a constatat că reclamanții nu au făcut dovada pretențiilor lor, respectiv nu au putut dovedi faptul că au predat pârâților suma de 27.000 euro, cu titlu de împrumut, pentru ca astfel pretenția lor de restituire a acestui împrumut să poată fi primită.

Chiar dacă susținerile pârâților cu privire la circumstanțele întocmirii celor două înscrisuri (eventuale vicii de consimțământ) nu au nici acestea probate, instanța de fond a constatat că reclamantul este cel care deține sarcina probei (onus probandi incumbi ei qui dicit, non ei qui negat), potrivit art. 1169 Cod Civil și, câtă vreme acesta din urmă nu au făcut dovada existenței raportului juridic obligațional de împrumut, pretenția de restituire a sumei de bani nu își poate găsi temeiul în contractul de împrumut, temei

de drept pe care reclamanții au promovat prezenta acțiune și de care instanța este ținută, potrivit art. 129 Cod de procedură civilă.

În consecință, constatând că pretențiile reclamanților sunt neîntemeiate, instanța a respins acțiunea promovată de reclamanți și, în acord cu prevederile art. 274 Cod de procedură civilă, i-a obligat pe aceștia din urmă să le plătească pârâților suma de 1500 lei, reprezentând cheltuielile de judecată efectuate de pârâți.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanții I. A. și I. R. solicitând preliminar, la procedarea recalificării căii de atac din recurs (potrivit mențiunii din cuprinsul sentinței atacate) în apel, raportat la dispozițiile art. 282¹alin. 1 Cod procedură civilă; prin decizia pe care o va pronunța să se admită apelul și în consecință să se modifice în totalitate Sentința civilă nr. 6506/_ pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în sensul admiterii cererii de chemare în judecată formulată de reclamanți în contradictoriu cu intimații-pârâți O. G. și O.

C. .

Cu obligarea intimaților la plata tuturor cheltuielilor de judecată, constând în taxă judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu avocațial.

În dezvoltarea motivelor de apel se arată că, deși în cuprinsul Sentinței civile nr. 6506/_ pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca s-a menționat faptul că hotărârea poate fi atacată cu recurs, raportat la dispozițiile art. 282¹alin. 1 Cod procedură civilă, calea de atac împotriva hotărârii primei instanțe este APELUL.

Astfel, potrivit art. 282¹alin. 1 Cod procedură civilă

"Nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanța în litigii al căror obiect are o valoare de până la 100.000 lei inclusiv..."

Din interpretarea per a contrario a dispozițiilor legale mai sus amintite rezultă faptul că sunt supuse apelului hotărârile pronunțate în primă instanță în litigii al căror obiect are o valoare de peste 100.000 lei.

Se subliniază faptul că prezentul litigiu prin care au solicitat obligarea intimaților-pârâți la restituirea împrumutului în cuantum de 27.000 Euro are o valoare mai mare de 100.000 lei, având în vedere faptul că la data introducerii cererii de chemare în judecată - respectiv 9 iunie 2011-cursul oficial BNR de schimb pentru 1 Euro era de 4,1720, rezultând așadar o valoare a obiectului cererii de 112.644 lei.

Raportat la dispozițiile legale mai sus amintite și la valoarea obiectului cererii formulată de aceștia, solicită a se proceda la recalificarea căii de atac din recurs în apel.

Cu privire la motivele pe nelegalitate si netemeinicie ale sentinței atacate se arată că, nelegalitatea si netemeinicia sentinței atacate decurg din cele dispuse de instanța de judecată prin încheierea pronunțată la data de 7 martie 2012, respectiv că, prima instanță a respins cererea formulată de reclamanți cu motivarea că nu ne-am dovedit pretențiile si nu am făcut dovada raportului juridic obligational. atâta timp soluția instanței a fost data cu încălcarea principiul dreptului la apărare si principiul contradictorialitatii.

În concret, în mod nelegal și netemeinic prin încheierea pronunțată la data de 7 martie 2012 prima instanță a respins cererea de amânare

formulată de subsemnații în vederea asigurării unei apărării prin avocat, iar în motivare acestei respingeri s-a reținut de prima instanță faptul că prin cererea formulată reclamanții, aceștia au arătat că au renunțat la serviciile

d-nei avocat care s-a prezentat în substituire si nu la serviciile avocatului titular.

Apelanții arată că, așa cum se poate observa, d-na avocat - avocat substituent - este cea care s-a prezentat la fiecare termen de judecată în reprezentarea acestora și nu avocatul titular, astfel încât reclamanții (persoane fizice fără cunoștințe juridice) au înțeles să renunțe la serviciile persoanei care le-a reprezentat efectiv în fata instanței de judecată, respectiv avocatul substituent, fără a-și da seama că ar mai fi vorba si despre dl. avocat (care nu s-a prezentat niciodată în fața instanței de judecată).

Se mai subliniază faptul că cererea de amânare formulată de aceștia a fost prima cerere în care au solicitat amânarea pentru lipsă de apărare, astfel încât erau incidente dispozițiile art.156 alin. 1 Cod procedură civilă potrivit cărora "Instanța va putea da un singur termen pentru lipsă de apărare, temeinic motivată".

Chiar dacă în opinia primei instanțe cererea de amânare trebuia întemeiată pe renunțarea la serviciile avocatului titular cu care reclamanții au încheiat contractul de asistență juridică, subliniază faptul că cererea de amânare formulată de reclamanți trebuia analizată prin prisma faptului că aceștia în calitate de reclamanți nu mai beneficiază de asistență juridică calificată din partea avocatului care ne-a reprezentat în mod constant interesele în fața instanței de judecată, fiind practic, datorită lipsei cunoștințelor juridice, în imposibilitatea de a formula personal apărări, de a propune sau administra probe, de a formula concluzii.

Pornind de la aceste considerente se apreciază că prima instanță de judecată trebuia să ne dea posibilitatea de a beneficia de apărare calificată din partea unui alt avocat.

În concluzie, se mai susține că, prima instanță trebuia să observe faptul că reclamanții sunt lipsiți de apărare, în sensul dispozițiilor legale mai sus amintite, cu atât mai mult cu cât cererea a fost formulată de aceștia la data de 6 martie 2012. iar la termenul din data de 7 martie 2012 trebuia administrată, atât proba cu interogatoriile, cât si proba cu martori.

Având în vedere respingerea cererii de amânare formulată de reclamanți, la termenul de judecată din data de 7 martie 2012 aceștia s-au aflat în imposibilitate de a-și dovedi pretențiile si de a combate apărările intimatilor-pârâti: reclamanții au fost puși în imposibilitate de a adresa întrebări martorilor audiați, semnatari ai contractului de împrumut, de a adresa întrebări prin interogatoriu pârâților intimați, precum și de dreptul de a propune alte probe a căror necesitate a rezultat din dezbateri, în condițiile art. 138 Cod procedură civilă.

Chiar dacă martorii au fost audiați de către prima instanță, chiar dacă instanța a procedat din oficiu la luarea interogatoriilor pârâților intimați, administrarea probelor s-â realizat cu încălcarea principiului contradictorialitătii, care impune administrarea probelor în condiții de contradictorialitate.

Pe acest considerent al încălcării dreptului la apărare și a dreptului de a dezbate probele în contradictoriu, după rămânerea cauzei în pronunțare, mai exact la data de 14 martie 2012, reclamanții au formulat o cerere de repunere pe rol a cauzei, care din păcate a rămas neanalizată.

În concluzie, încălcarea dreptului la apărare al reclamanților, încălcare ce a condus la imposibilitatea dovedirii pretențiilor formulate, la imposibilitatea formulării unor apărări pertinente, a avut drept consecință încălcarea principiului contradictorialității si în cele din urmă a determinat

pronunțarea unei soluții nelegale si netemeinice, bazată pe lipsa unei probațiuni temeinice si pertinente.

Astfel, față cele mai sus arătate, apelanții solicită a se da eficiență dispozițiilor art. 295 alin. 2 Cod procedură civilă potrivit cărora "instanța va putea încuviința refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanță, precum și administrarea probelor noi propuse în condițiile art. 292, dacă consideră că sunt necesare pentru soluționarea cauzei."

În acest sens, se solicită a se încuviința, interogatoriul intimatilor- pârâti. precum si reaudierea celor doi martori semnatari ai contractului de împrumut pentru ca reclamanții să aibă posibilitatea de a formula și adresa, prin intermediul instanței, întrebări pertinente care pot conduce la aflarea adevărului; audierea în calitate de martor a d-lui avocat M. R. I. în fața căruia s-a semnat înscrisul intitulat "MINUTA", din data de 19 iulie 2010, prin care intimații-pârâți au recunoscut împrumutul acordat, precum si a secretarei acestuia care a fost de fată la semnarea acestui act.

Potrivit art. 44 alin. 3 din Legea nr. 51/1995 "Calitatea de martor are întâietate față de calitatea de avocat cu privire la faptele și împrejurările pe care acesta Ie-a cunoscut înainte de a fi devenit apărător sau reprezentant al vreunei părți în cauză".

Se menționează faptul că dl. avocat M. R. I. a redactat înscrisul intitulat "MINUTA" la data de 19 iulie 2010, sens în care a luat la cunoștință despre recunoașterea directă de către intimatii-pârâti a primirii efective a sumei împrumutate, anterior înregistrării acțiunii (acțiunea fiind înregistrată la data de 9 iunie 2011).

Totodată, deși intimaților-pârâți le revine sarcina dovedirii tuturor afirmațiilor făcute în fața instanței de judecată, pentru a combate susținerea acestora potrivit căreia înscrisul reprezentând contractul de împrumut a fost semnat în alb, se solicită a încuviința si efectuarea unei expertize grafice, pentru a dovedi anterioritatea scrierii computerizate fată de semnăturile olografe ale părților.

Apelanții susțin că în mod nelegal și netemeinic prin hotărârea atacată prima instanță a apreciat că apelanți-reclamanți nu au făcut dovada predării sumei de 27.000 Euro cu titlu de împrumut, concluzie întemeiată pe interpretarea eronată a contractului de împrumut si a înscrisului intitulat "MINUTĂ";.

În concret, deși prima instanță a reținut corect caracterul real al contractului de împrumut, care implică predarea sumei de bani ca o condiție pentru nașterea valabilă a contractului, în mod nelegal acesta a apreciat că reclamanții nu au făcut dovada traditiunii, a predării sumei de bani în contextul în care aceeași primă instanță reține faptul că pârâții intimați au obligația de a plăti acea sumă.

Astfel, prima instanță reține: "...este necesar ca împrumutătorul să facă dovada predării acestei sume de bani, prin aceasta făcând dovada a existentei însuși a contractului de împrumut. Verificând aceasta prin prisma probatoriului administrat în cauză, instanța constantă că în susținerea acestei teze probatorii reclamanții s-au prevalat de înscrisuri, respectiv contractul de împrumut si minuta. înscrisuri sub semnătură privată semnate de ambele părți.

Din aceste înscrisuri nu rezultă însă fără echivoc că pârâții au primit în mână sau prin alte metode similare suma de bani arătată în act respectiv suma de 27.000 Euro ceea ce rezultă fiind doar obligația pârâților de a plăti reclamanților acea sumă. însă nu ca urmare a predării acesteia către pârâți cu titlu de împrumut "

Apelanții, subliniază faptul că interpretarea primei instanțe contravine vădit înscrisurilor de la dosarul cauzei care probează indubitabil faptul că obligația pârâților de restituire a sumei de bani decurge din contractul de împrumut respectiv din predarea cu titlu de împrumut a sumei de 27.000 Euro de către reclamanții împrumutători pârâților împrumutați.

Astfel, înscrisul constatator al contractului de împrumut încheiat la data de 5 decembrie 2008 a constatat, atât acordul de voință - de a împrumuta, respectiv de a primi cu titlu de împrumut -cât si faptul predării sumei de 27.000 Euro împrumutaților la aceeași dată a perfectării contractului, în caz contrar în cuprinsul actului s-ar fi menționat faptul că predarea efectivă a sumei se va realiza la o dată ulterioară acordului de voință.

Se menționează faptul că nu există nici o rațiune pentru încheierea unui astfel de act constatator al acordului de voință fără remiterea materială a sumei de bani.

Dincolo de aceste aspect, se subliniază faptul că la data de 19 iulie 2010 intimatii-pârâti au recunoscut expres si neechivoc faptul că reclamanții le-au predat suma de 27.000 Euro cu titlu de împrumut si faptul că obligația de restituire derivă din contractul de împrumut.

În acest sens, se mai arată că, în mod nelegal prima instanță a nesocotit conținutul înscrisului intitulat "MINUTĂ" încheiat la data de 19 iulie 2010 și semnat în fața d-lui avocat M. R. I., act în care intimații- pârâți sunt identificați cu calitatea de "...DEBITORI PRIN CONTRACTUL DE ÎMPRUMUT ÎNCHEIAT LA DATA DE_ ..." iar reclamanții în calitate de creditori și prin care de comun acord am hotărât "...că sunt de acord să amâne PLATA DEBITULUI convenit prin contractul mai sus menționat pentru data de_ când va avea loc o nouă întâlnire între părți pentru a se stabili concluziile privind MODALITĂȚILE DE STINGERE A DEBITULUI STABILIT PRIN CONTRACT".

Apelanții arată că așa cum se poate observa, înscrisul reprezentând

"MINUTĂ" face referire expresă la contractul de împrumut din data de 5 decembrie 2008 și nu doar în sens de înscris constatator al acordului de voință ci și ca înscris constatator al predării efective a "debitului convenit..."a "debitului stabilit prin contract9, respectiv a tradițiunii (predării-primirii) sumei de 27.000 Euro de către pârâții intimați, astfel este ilogic și nelegal a lua în considerare cele două acte - contractul de împrumut și minuta-doar ca înscrisuri care dovedesc obligația de restituire a sumei de 27.000 Euro - adică efectul produs de aceste acte - fără a lua în considerare și - cauza determinantă a efectului - reprezentată de predarea efectivă a sumei de

27.000 Euro cu titlu de împrumut pârâților intimați.

Se subliniază și faptul că înscrisul reprezentând "MINUTĂ" nu reprezintă altceva decât o recunoaștere neechivocă din partea intimatilor- pârâti asupra faptului material al primirii sumei de 27.000 Euro cu titlu de împrumut. în temeiul contractului de împrumut încheiat la data de 5 decembrie 2008. sens în care prin acest act s-a convenit amânarea termenului de restituire a împrumutului până la data de_, când obligația pârâților intimați a devenit scadentă. (înscrisul având natura unui act adițional la contractul de împrumut prin care se amână termenul de restituire).

Astfel sa susține că în mod nelegal prima instanță a reținut: "în privința actului intitulat minută, instanța a constatat că deși se face trimitere la contractul de împrumut mai sus arătat, nici acesta nu poate proba predarea sumei de către reclamanții pârâți".

În mod nelegal și netemeinic prima instanță a "atenuat* și chiar a înlăturat forța probantă a celor două înscrisuri - contractul de împrumut și

11 MINUTA" întocmită la data de 19 iulie 2010, reținând în ,motivarea sentinței că, "în acest sens, instanța a constatat că în privința celor două înscrisuri sub semnătură privată nu poate face nici aplicarea art. 1176 Cod

civil (potrivit căruia actul sub semnătură privată recunoscut de cel căruia i se opune are același efect ca actul autentic între cei care l-au semnat) pârâții nerecunoscând acest înscris sub aspectul conținutului și nici aplicarea prevederilor art. 1180 Cod civil cu privire la mențiunea bun și aprobat pentru ca astfel înscrisul să aibă o relevanță probatorie necontestată."

Apelanții subliniază faptul că în mod nelegal prima instanță a negat forța probantă a acestor înscrisuri reținând faptul că intimatii-pârâti nu au recunoscut înscrisul sub aspectul conținutului, omițând faptul că pârâții au recunoscut că au semnat cele două înscrisuri, ori semnătura recunoscută - aplicată pe un înscris - nu reprezintă altceva decât dovada acceptării conținutului înscrisului semnat.

În concret, în ceea ce privește semnătura de pe contractul de împrumut, intimații-pârâți au arătat la interogatoriul luat din oficiu de către instanță și consemnat în încheierea din data de 7 martie 2012 faptul că "...semnăturile aplicate pe contract seamănă cu semnătura lui și a soției sale

O. C., par a fi ale lor".

Totodată, în ceea ce privește semnătura de pe înscrisul intitulat "MINUTĂ" întocmit la data de 19 iulie 2010, ambii intimații-pârâți au declarat expres la interogatoriu cu SEMNĂTURA LE APARȚIN.

Astfel, potrivit încheierii din data de 7 martie 2012 "...arătându-i-se spre vedere înscrisul aflat la dosar la fila 7 (s.n. MINUTA) pârâtul declară că semnătura aplicată pe acest înscris îi aparține,", iar pârâta O. "... fiindu-i prezentată spre vedere minuta depusă la dosar la fila 7 arată că semnătura aplicată pe această filă seamănă cu a ei."

Apelanții consideră că, atâta timp cât intimații-pârâți nu au uzat de dispozițiile art. 177 și art. 178 Cod procedură civilă, privitoare la verificarea de scripte, respectiv nu au tăgăduit semnătura și nu au cerut verificarea înscrisului, ba chiar au arătat că semnăturile par (MAI EXACT SUNT) ale lor, acestor înscrisuri le sunt aplicabile dispozițiile art. 1176 Cod civil, înlăturate nelegal și netemeinic de către prima instanță.

În ceea ce privește "MINUTA" întocmită la data de 19 iulie 2010, semnată și recunoscută de către pârâți, așa cum s-a arătat, acest înscris conține recunoașterea expresă si neechivocă a primirii cu titlu de împrumut a sumei de 27.000 Euro prin contractual de împrumut perfectat la data de 5 decembrie 2012.

În consecință, semnarea celor două înscrisuri și recunoașterea semnăturii este o dovadă a însușirii și recunoașterii conținutului înscrisurilor.

Cu privire la contestarea conținutului celor două înscrisuri - contractul de împrumut si minuta_- instanța avea obligația a constata reaua-credinta a intimatilor-parati împrumutat! si faptul ca aceștia nu si-au dovedit in nici un fel susținerile contradictorii, respectiv că:

intimații-pârâți au crezut că beneficiază de vreo cotă redusă de TVA sau de programul "Prima Casă",
au fost pe deplin conștienți de ceea ce semnează - contract de împrumut și minuta prin care recunosc primirea cu titlu de împrumut a sumei de 27.000 Euro - însă au semnat pe întuneric, seara la ora 8:00
au semnat în alb o foaie
au semnat "MINUTA" sub amenințare

Apelanții subliniază faptul că pârâții intimați nu au invocat nici un viciu de consimțământ, nu au solicitat anularea/constatarea nulității actului ci s-au limitat la afirmarea unor ipoteze/variante, fără a le dovedi în vreun fel.

In consecință, în mod nelegal și netemeinic prima instanță a reținut aceste afirmații ca o dovadă a "contestării conținutul înscrisurilor", deși, așa cum am arătat, semnătura de pe aceste înscrisuri a fost recunoscută.

În ceea ce privește dispozițiile art. 1180 cod civil privitoare la formula "bun șl aprobat", în mod nelegal prima instanță a ignorant faptul că neregularitatea formalista a contractului de împrumut este acoperita prin recunoașterea expresa si neechivoca a primirii sumei împrumutata, prin "minuta" din data de 19 iulie 2010.

Se subliniază faptul că lipsa mențiunii "bun și aprobat" - excesiv de formalistă - din cuprinsul contractului de împrumut se acoperă prin recunoașterea de către intimații-pârâți a primirii sumei de 27.000 Euro cu titlu de împrumut, "debit1, prin contractul de împrumut din data de 5 decembrie 2008.

Apelanții mai susțin că, în mod nelegal prima instanță a apreciat declarațiile martorilor audiați ca o dovadă a faptului că suma de 27.000 euro nu a fost niciodată predată de către reclamanți pârâților împrumutați, astfel, prima instanță a reținut doar faptul că martorii nu ar avea cunoștință despre predarea de către reclamanți a sumei de 27.000 Euro intimaților- pârâți, fără a observa faptul că martorii, semnatari ai contractului de

împrumut, nu doar că nu cunosc ca pârâții să fi primit efectiv o sumă de bani de la reclamanți, ci aceștia - aparent - nu cunosc nici măcar conținutul actului pe care l-au semnat.

Astfel, martora R. A. M. a arătat faptul că ".... într-o seară a venit

C. O. la mine solicitându-mi să merg până la ea să semnez un act. Nu- mi aduc aminte să-mi fi spus atunci despre ce era vorba."

Astfel, din moment ce martorele audiate au declarat că nu cunosc nimic despre act, nu cunosc conținutul acestuia, se poate trage concluzia că acest act nu poate fi considerat ca fiind semnat de acești martori, decât pur formal, iar în aceste condiții semnăturile martorelor de pe act sunt pur formale, fără a putea conferi actului în sine o validare.

În aceste condiții, apelanții apreciază că, audierea acestora, în calitate de semnatare ale contractului de împrumut, martore la perfectarea contractului de împrumut, nu are nici o relevanță în aflarea adevărului, din moment ce au susținut că nu au cunoscut cuprinsul, conținutul acestuia, astfel în mod nelegal si netemeinic prima instanță a avut în vedere cele două declarații ca o dovadă în sensul nepredării sumei.

În mod evident însă declarațiile martorelor contrazic susținerile intimaților-pârâți, în sensul că s-ar fi semnat doar ..o foaie în alb", raportat la faptul că din declarațiile acestora rezultă că la momentul semnării actului înscrisul avea un conținut (constatator al împrumutului), iar martorele nu doar au semnat actul, ci acestea si-au scris olograf numele si datele de identitate, iar martora R. A. M. a declarat că "era o atmosferă relaxată..." ceea ce contrazice susținerile pârâților privitoare la semnarea actului sub imperiul unor pretinse amenințări din partea subsemnaților.

Legat de reținute de către prima instanță a faptul că din declarațiile martorilor ar rezulta că martorii au crezut că actul semnat are legătură cu un apartament, se subliniază faptul că perfectarea contractului de vânzare cumpărare nu a fost contestată nici de către reclamanții apelanti- nici de

către intimatii-pârâti. insa cele doua acte sunt acte independente unul fata de celalalt, astfel, încheierea contractului de vânzare-cumpărare nu este o dovada a inexistenței contractului de împrumut, deoarece nu există nici o interdicție de a cumula calitatea de vânzător cu calitatea de împrumutător, respectiv calitatea de cumpărător cu calitatea de împrumutați.

Intimații-pârâți O. G. și soția O. C. -LORED. A au depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care solicită respingerea ca nefondat a apelului declarat de către reclamanții I. A. și I. R. împotriva sent. civ. nr.6506/2012, dată în dos. nr._ al Judecătoriei C. -N., cu consecința menținerii în întregime a acestei sentințe ca fiind pe deplin legală și temeinică, solicitând obligarea -în solidar- a apelanților la plata cheltuielilor de judecată în apel, justificate cu chitanțele depuse la termenul legal.

În dezvoltarea motivelor din întâmpinare se arată că, prima critică vizând încălcarea principiilor dreptului la apărare și contradictorialității este neîntemeiată, întrucât din examinarea lucrărilor dosarului reiese că la termenul din_, reclamanții au fost reprezentați de către avocat, termen la care s-au propus probele, cauza fiind amânată pentru termenul din _

Deși între termenele de judecată a existat o perioadă 3 luni în care reclamanții aveau posibilitatea să-și rezolve problema reprezentării intereselor lor cu o persoană de specialitate, aceștia au înțeles să depună cerere de amânare abia cu o zi înaintea termenului de judecată, nedovedind în niciun fel susținerile, afirmativ declarând că au renunțat la serviciile avocatului.

Așa fiind, încuviințarea noii cereri de amânare a judecării cauzei în temeiul aceluiași art. 156 Cod procedură civilă, nu-și găsea justificare, câtă vreme legea prevede expres că "instanța va putea da un singur termen pentru lipsă de apărare, temeinic motivată" iar, în speță, reclamanții beneficiind de apărare, culpa pentru lipsa de diligentă în valorificarea lui datorându-li-se exclusiv, dreptul la apărare al reclamanților nefiind deci

încălcat.

Este de reținut că dispozițiile art. 156 Cod procedură civilă nu constituie o restrângere și nici nu încalcă dreptul la apărare consacrat de art. 24 din Constituție, ci reprezintă o măsură de descurajare a exercitării cu rea-credință a drepturilor procesuale prin cereri de amânare a procesului în scopul tergiversării acestuia și al împiedicării înfăptuirii justiției.

De asemenea, facultatea instituită pentru judecător, de a nu acorda un termen pentru lipsă de apărare (caz în care se va amâna pronunțarea, la cererea părții, pentru depunerea de concluzii scrise) așa cum s-a întâmplat și în prezenta cauză, implică responsabilitatea acestuia în înfăptuirea actului de justiție.

Cerea de repunere pe rol depusă de către reclamanți nu a rămas neanalizată, cum se exprimă apelanții, instanța socotind că nu se impune redeschiderea dezbaterilor în înțelesul prev. art. 151 C. proc.civ. nefiind necesare noi lămuriri.

Legat de motivul de apel dezvoltat la pct.2 este, intimații arată că, de asemenea, nefundat, întrucât contrat susținerilor reclamanților, în mod corect prima instanță a administrat probe pentru aflarea adevărului în cauză, expresie a aplicării prev. art. 129 alin.5 C. proc.civ., probe de pe urma cărora a rezultat în mod unanim nepredarea sumei de 27.000 Euro cu titlu de împrumut de către apelanți subsemnaților intimați.

Referitor la celelalte motive descrise de apelanți, se arată că, apelanții privesc trunchiat probele dosarului, iar cele favorabile intimaților le interpretează forțat, încercând să acrediteze ideea că, în lipsa menționării explicite a predării banilor, predarea ar fi avut loc la_, data încheierii actului.

Intimații consideră că hotărârea primei instanțe poartă atributele de temeinicie și legalitate, fiind pronunțată pe baza unui vast probatoriu cât și prin coroborarea probelor emanate deopotrivă de la ambele părți, așa cum vom indica în cele ce urmează.

Aceștia mai arată că în pricinile de pretenții, cum este speța pendinte, legea îngăduie dovedirea tradițiunii cu orice mijloc de probă, inclusiv cu prezumții, așa cum în mod judicios a încuviințat prima instanță administrarea probelor specifice, mai ales cele testimoniale propuse de către reclamanți și însușite de către noi, depoziții care tocmai prin relatările percepute în mod direct prin coroborarea celorlalte probe au condus instanța la darea unei soluții legale și temeinice.

Referitor la critica dezvoltată la pct.3 privind stabilirea eronată a stării de fapt nu se justifică, în condițiile în care sentința pronunțată se bazează pe o stare de fapt stabilită, pin probe, cu certitudine, astfel din interogatoriul luat intimaților, din oficiu de către judecătorie, precum și din poziția procesuală exprimată prin actul procedural al întâmpinării a reieșit fără niciun echivoc faptul că niciodată între noi și apelanți nu a existat un raport juridic obligațional de împrumut, cu toate consecințele ce derivă din aceasta.

În mod corect a reținut prima instanță, față de invocarea explicită prin actul procedural depus la fond, că subsemnații intimați nu recunosc așa zisul act de împrumut sub aspectul conținutului, neavând relevanță juridică semnarea actului în raport de caracterul real unui asemenea contract.

Intimații au invocat, pe cale de excepție, nulitatea actului din motivele redate expres în întâmpinare, motive pentru care nu erau necesare uzitarea de prev. art. 177 și 178 C. proc.civ.

Intimații mai arată că repetarea obsesivă a recurenților a susținerii potrivit căreia prin "minută" din 19 iulie 2010 intimații ar fi recunoscut expres și neechivoc primirea banilor nu imprimă prezentei căi de atac un caracter întemeiat, susținerea apelanților fiind vădit contrazisă de apărările acestora și de clauzele contractuale concrete existente în actul din_ .

Contrar susținerilor apelanților, depozițiile testimoniale au fost corect apreciate de către prima instanță, iar împrejurarea că cele 2 depoziții sunt asemănătoare relativ la adevărul obiectiv al nepredării/neprimirii banilor nu înseamnă decât că aspectele redate sunt autentice, imprimând probelor caracter direct, fără ca aceste declarații să fie formale, cum se exprimă apelanții.

Referitor la probele solicitate în apel, intimații solicită respingerea acestora ca inutile, având în vedere că, pe de o parte, nu sunt motive pertinente care să impună suplimentarea interogatoriilor acestora și nici reaudierea martorilor de la fond, iar pe de altă parte, audierea martorului I.

M. nu este utilă, acesta având calitatea de avocat în dosarul de fond (care este oricum ulterioară încheierii actelor, fiind obligat să se abțină de la început de a reprezenta părțile, și nu funcție de soluția dată, în calea de atac, să se tindă a se depune mărturie) și nu a asistat nemijlocit la așa zisa predare/primire a banilor, secretara acestei persoane nefiind de față la semnarea "minutei".

Pentru aceste motive, solicită a dispune în consecință, respectiv respingerea apelului ca nefondat, cu obligarea apelanților, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată.

Intimații pârâți O. G. și soția O. C. -LORED. A au depus concluzii scrise în dosarul cauzei, iar în dezvoltarea motivelor expuse pe larg în concluzii se arată că, din probatoriul administrat în cauză, în ambele etape procesuale, pe baza textelor legale incidente, consideră că apelul promovat de către reclamanți este neîntemeiata, solicitând respingerea apelului ca nefondat, menținerea în totul a sentinței civile nr.6506/2012, obligarea apelanților la plata cheltuielilor de judecată dovedite cu chitanța anexată.

Își mențin apărările formulate în actul procedural al "întâmpinării" depuse la dosar, invocate atât pe cale de excepție (art.2DL nr. 167/1958), cât și pe fond, potrivit tuturor argumentelor legale și de fapt redate în acest act procedural, fără a le reitera și în prezentele concluzii, făcând trimitere directă la întâmpinările depuse în ambele instanțe.

Complinitor, se mai apreciază asupra caracterului nefondat al apelului reclamanților, în raport de următoarele argumente:

Prin prisma prev. art.294 CPC, se susține imperativ asupra neputinței de a schimba în apel, cauza și obiectul cererii de chemare în judecată, așa încât tribunalul trebuie să analizeze criticile strict în raport de pretenția dedusă judecății (pretenții ca urmare a împrumutului), formulată prin persoană cu calificare specială, și în limitele conferite unei instanțe de control judiciar.

Din definiția legală a împrumutului, cf. art. 1576 C. civ., rezultă că actul de împrumut este o convenție unilaterală întrucât creează obligații doar pentru împrumutat și anume obligația de restituire a împrumutului, în aceeași cantitate și calitate și la termenele stipulate.

Totodată art.1180 C. civ prevede ca actul sub semnătură privată prin care o parte se obligă către alta a-i plăti o sumă de bani sau o câtime oarecare, trebuie scris în întregul lui de acela care 1-a subscris sau cel puțin acesta, înainte de a semna să adauge la finele actului cuvintele "bun și aprobat" arătând întotdeauna în litere suma sau câtimea lucrurilor și apoi să iscălească, iar în speță, actul din_ nu, îndeplinește aceste cerințe, fiind recunoscut că a fost tehnoredactat, dar în lipsa mențiunilor explicit stipulate de norma legală sus citată înscrisul este nul ca act constatator al împrumutului și deci nu poate fi opus pentru probațiune pârâților.

Pe fondul cauzei, se susține că, nu subzistă motivele de apel în raport de apărările făcute de pârâți în mod constant sub aspectul neprimirii banilor în seara de_ cu titlu de împrumut, astfel că se impune ca T. ul să lămurească dacă s-a născut valabil actul juridic si în ce măsură s-a realizat tradițiunea sumelor de bani, cu precizarea că simpla semnare a actului nu conduce de plano la demonstrarea remiterii efective a sumei.

Este cunoscut că un înscris autentic face dovada până la înscrierea în fals în ceea ce privește constatările personale ale agentului instrumentator făcute în limita atribuțiilor sale. Celelalte mențiuni înscrise pe baza declarațiilor părților fac dovada până la proba contrarie, așa fiind, se susține că dovada contară împrejurării remiterii sumei pretins împrumutate poate fi realizata chiar împotriva clauzelor un act autentic pentru argumentele menționate în precedent, fiind permisă cu atât mai mult față de actul sub semnătură privată din_, așa cum este cazul în speță.

Intimații au mai arătat că se observă că în actul de împrumut, la capitolul "obiectul contractului" se consemnează doar suma, fără a se continua cu vreo mențiune de recunoașterile părților legate de eventuala predare a banilor, apelanților și subsemnaților intimați, astfel, din tot materialul probator se poate constată că suma pretins împrumutată nu a fost efectiv remisă, așa încât soluția primei instanțe se impune a fi păstrată, apreciind că nu a fost îndeplinită condiția remiterii efective a pretinsei sume, condiție de esența contractului de împrumut, care nu se consideră perfectat decât în momentul primirii efective a banilor ce formează obiectul împrumutului.

În acest context, intimații arată că, lipsește unul din elementele ce intră în structura cauzei, respectiv scopul imediat, deoarece niciuna dintre părți nu a avut în vedere primirea-predarea efectivă a banilor, ceea ce echivalează cu absența unui element esențial al actului juridic, iar lipsa scopului imediat se răsfrânge și asupra scopului mediat, lăsându-1 fără suport juridic, așa încât sancțiunea este nulitatea absolută.

Față de faptul că împrumutul este un contract real pentru a cărui perfectare este necesară remiterea bunului, iar obligația de restituire nu poate lua naștere decât după încheierea efectivă a contractului, sens în care tocmai predarea sumei fiind un element al perfectării convenției (al realizării acordului de voință), din toate probele administrate a rezultat neechivoc că pârâții nu au primit niciodată cei 27.000 Euro de la reclamant la data de _

Pentru a acorda un împrumut trebuie să fie cerut în mod real, iar pârâții susțin că nu au solicitat niciodată această sumă și nu au discutat nicicând, neavând nevoie de bani tocmai de la reclamant.

Reclamanții apelanți I. A. și I. R. au depus concluzii scrise la dosarul cauzei, prin care, în conformitate cu cele susținute în motivarea apelului și cu prilejul concluziilor orale, au solicitat ca prin decizia care va fi pronunțată să se dispună: admiterea apelului formulat de reclamanți și în consecință, modificarea în totalitate Sentința civilă nr. 6506/_ pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în sensul admiterii cererii de chemare în judecată formulată de aceștia în contradictoriu cu pârâții- intimați O. G. și O. C., obligarea intimaților la plata tuturor cheltuielilor de judecată constând în taxă judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu avocațial

S-a solicitat a se observa faptul că intimații-pârâți, împrumutați au avut o poziție oscilantă. contradictorie, oferind în cursul procesului - în fața primei instanțe și în fața instanței de apel - multiple variante. ipoteze, explicații pentru care aceștia au semnat, atât contractul de împrumut perfectat la data de 5 decembrie 2008 cu reclamanții, cât si înscrisul intitulat "MINUTA" perfectat la data de 19 iulie 2010, prin care aceștia au recunoscut împrumutul si prin primirea cu titlu de împrumut a sumei de

27.000 euro.

Se subliniază faptul că explicațiile și ipotezele susținute de către intimații împrumutați în fața instanțelor de fond sunt puerile, nereale si contradictorii și au ca unic scop exonerarea acestora de obligația de restituire a împrumutului acordat de subsemnații în cuantum de 27.000 Euro.

Totodată, ceea ce se încearcă de către intimații împrumutați este înlăturarea unor înscrisuri asumate prin semnătură - contractul de împrumut și "MINUTA" - dovezi, indubitabile ale împrumutului acordat de

reclamanți în cuantum de 27.000 Euro, ceea ce contravine regulilor elementare în materie de probațiune.

Se subliniază faptul că respingerea apelului formulat de reclamanți și înlăturarea înscrisurilor constând în contractul de împrumut și "MINUTĂ" mai sus amintite, în considerarea explicațiilor puerile ale împrumutaților, echivalează cu crearea posibilității oricărei persoane de a înlătura pe cale

judiciară forța probanta a unui înscris necontestat sub aspectul semnăturii - si deci crearea posibilității oricărei persoane de a se sustrage de la

îndeplinirea obligațiilor contractuale asumate.

In acest sens, hotărârea instanței de apel nu poate legitima conduita ilicită a împrumutaților constând în refuzul continuu al acestora de restituire a împrumutului acordat de reclamanți, sens în care se solicită în mod respectuos a avea în vedere cele mai jos menționate și a dispune admiterea apelului formulat de reclamanți.

În acest sens, se solicită a se avea în vedere întregul probatoriu administrat, apelanții enumerând și interpretând amănunțit toate probele administrate, înscrisurile, depozițiile de martori și răspunsurile date de pârâți la interogatoriu

Apelanții au mai arătat că, dincolo de varietatea si caracterul inconciliabil al explicațiilor oferite de intimatii-pârâti, este necesar a se observa faptul că, aceștia nu au făcut dovada celor afirmate, respectiv dovada faptului că ar fi existat vreun dol, amenințare, sens în care intimații au confirmat la interogatoriu faptul că nu au formulat nici o plângere penală împotriva reclamanților, vreo discuție privitoare la tva, prima casă, faptul că ora târzie sau starea de graviditate i-a împiedicat să cunoască conținutul contractului.

Apelanții mai arată că, chiar dacă intimații au ales apărarea puerilă potrivit căreia nu au știut ce semnează sau nu au citit conținutul contractului si/sau al ..minute!", culpa le aparține în totalitate, sens în care intimații nu pot să își invoce propria culpă pentru a fi exonerați de răspundere contractuală și scutiți de obligația de restituire a împrumutului în cuantum de 27.000 Euro în favoarea subsemnaților.

Se subliniază faptul că este greu de crezul, chiar imposibil, că niciuna din cele patru persoane care au semnat contractul de împrumut -fie in calitate de parte - împrumutat, fie in calitate de martori semnatari ai contractului - nu au citit contractul si nu au știut ce semnează, cu atât mai mult cu cât titlul contractului" contract de împrumut cu garanție imobiliara1 este scris cu majuscule, iar deasupra semnăturilor se regăsește scrisă cu majuscule calitatea părților: IMPRUMUTATOR si ÎMPRUMUTAT.

Totodată, toate cele patru persoane care au semnat contractul de împrumut, atât împrumutații cât și martorele sunt persoane majore, cu capacitate deplină, cu studii, astfel că susținerea că nu au știut ce semnează si nu au citit contractul nu poate fi primită, fiind doar o scuză mincinoasă pentru ca intimați-pârâti O. să nu fie obligați la restituirea împrumutului.

Este exclus ca intimatii-pârâti, împrumutații să fi semnat de două ori - contractul de împrumut si "MINUTA" - fără să citească, fără a știi ce semnează, având în vedere faptul că orice persoană trebuie să cunoască importanta semnăturii aplicată pe un înscris și efectele de însușire a conținutului, odată cu semnarea.

Este exclus ca împrumutații să își fi chemat vecinele, ca martore semnatare ale contractului de împrumut, pentru a atesta un act pe care nu l-au citit și al cărui conținutul nu îl cunosc.

Mai mult decât atât, solicită a se observa faptul că intimații au fost notificați la data de_ prin intermediul Biroului Executorului Judecătoresc Cîmpian M. R. pentru "îndeplinirea obligațiilor conform contractului de împrumut din_ ", notificare la care a fost anexat contractul de împrumut, fără însă ca aceștia să aibă vreo reacție în sensul celor arătate în fața instanțelor de judecată.

După primirea acestei notificări din data de_ intimatii-pârâti, în calitate de împrumutați, nu a avut nicio reacție, nu au contestat semnarea contractului de împrumutul, nu au susținut niciodată că nu ar fi primit, cu titlu de împrumut, suma de 27.000 Euro, ci dimpotrivă, la data de 19 iulie 2010 intimatii-pârâti au semnat înscrisul intitulat "MINUTA" prin care au recunoscut împrumutul si au solicitat amânarea termenului de restituire pentru data de 31 octombrie 2010.

În consecință, apărările contradictorii susținute de intimatii-pârâti nu pot înlătura forța probantă a contractului pe împrumut șl a înscrisului intitulat "minuta" raportat cel puțin la următoarele:

Atâta timp cât intimații, prin reprezentant, au arătat în fața instanței de apel că nu contestă semnătura de pe contractul de împrumut și de pe înscrisul intitulat "MINUTĂ"- potrivit celor consemnate în încheierea de ședință din data de 14 februarie 2013 - recunoașterea semnăturii aplicată pe un înscris nu reprezintă altceva decât dovada acceptării conținutului înscrisului semnat.

Se mai susține că, atâta timp cât intimații-pârâți nu au uzat de dispozițiile art. 177 și art. 178 Cod procedură civilă privitoare la verificarea de scripte, respectiv nu au tăgăduit semnătura și nu au cerut verificarea înscrisului, înscrisurilor le sunt aplicabile dispozițiile art.1176 Cod civil potrivit cărora:" actul sub semnătură privată. recunoscut de acela cărui se opune, sau privit, dupa lege. ca recunoscut. are același efect ca actul autentic. între acei care l-au subscris si între cei care reprezintă drepturile lor"

Astfel, prin semnarea "MINUTEI" întocmită la data de 19 iulie 2010, intimații au recunoscut expres si neechivoc primirea cu titlu de împrumut a sumei de 27.000 Euro, în temeiul contractului de împrumut perfectat la data de 5 decembrie 2012.

Referitor la pretinsa neregularitate privind încălcarea dispozițiilor art. 1180 Cod Civil privitoare la formula "bun și aprobat", invocată de intimați prin întâmpinare, se acoperă prin recunoașterea expresă șl neechivocă a primirii sumei împrumutată, prin "minuta" din data de 19 iulie 2010.

Apelanții au mai arătat că, nu există nici o legătură între contractul de împrumut încheiat la data de 5 decembrie 2008 si contractul de vânzare cumpărare încheiat la data de 8 decembrie 2008 prin care reclamații au vândut familiei O. apartamentul nr. 5 situat în str. Lombului nr. 3A.

Contrar celor mai sus arătate, în fața primei instanțe martora R. A. a arătat faptul că "am cunoștință despre faptul că în preajma semnării actului de împrumut pârâții au cumpărat de la familia lonescu un apartament în blocul celălalt."

Se subliniază faptul că nu există nici o interdicție de a cumula calitatea de împrumutător cu cea de vânzător, după cum nu există nici o interdicție de a cumula calitatea de împrumutat cu cea de cumpărător.

Totodată, deși intimații-pârâți au invocat pretinsa fictivitate a contractului de împrumut, aceștia nu au invocat nici o legătură între cele două contracte mai sus amintite, după cum nu au invocate nici simulația, în consecință, apelanții susțin că, contractul de împrumut este perfect valabil,

semnat de toate părțile, recunoscut de intimații împrumutați prin semnarea înscrisului intitulat "MINUTĂ", sens în care aceștia sunt ținuți de obligația de restituire a împrumutului acordat de subsemnații în valoare de 27.000 Euro.

Apelanții, mai menționează totodată faptul că declarațiile martorelor sunt irelevante și sub aspectul predării-primirii banilor, atâta timp cât acestea au declarat că au venit doar pentru a semna, nu au văzut primirea banilor și nici nu au mai discutat apoi cu familia O. despre acest contract, astfel declarațiile martorelor potrivit cărora nu au văzut efectiv predarea- primirea banilor trebuie interpretate în sensul că banii nu au fost remiși de reclamanți împrumutaților O. în prezența martorelor și nu ca o dovadă a lipsei tradițiunii împrumutului așa cum susțin împrumutații.

În ceea ce privește declarația martorului M. R. I., audiat în fata instanței de apel, deși intimații au apreciat declarația acestuia ca fiind subiectivă având în vedere faptul că acesta avut calitatea de avocat, reprezentant al reclamanților în fata primei instanțe, solicită a se avea în vedere declarația acestuia, deoarece acesta este un martor direct, care confirmă faptul că între, părțile, s-a încheiat contractul de împrumut, că la

data semnării înscrisului intitulat "MINUTĂ" s-a discutat despre împrumut, iar discuțiile au avut loc cu contractul de împrumut pe masa avocatului, redactor al minutei, că deși intimații au văzut contractul de împrumut, nu au contestat acest înscris, că în prezența sa s-a convenit de părți amânarea restituirii împrumutului, soții O. urmând să vândă o proprietate imobiliară și că nu s-a discutat despre angajarea vreunui avocat de către intimați sau de vânzarea vreunui apartament de către subsemnații intimaților.

Se subliniază faptul că actul a fost redactat de către M. R. I. în calitate de reprezentant comun al ambelor părți - împrumutător și împrumutați - având în vedere faptul că înscrisul intitulat "MINUTA" este rezultatul acordului de voință al părților. sens in care apelanții au fost de acord să amâne data restituirii împrumutului pentru data de 31 octombrie 2010.

Se subliniază faptul că dl.M. R. I. nu a reprezentat sau asistat părțile în fața primei instanțe de judecată, la nici un termen de judecată, reprezentarea subsemnaților apelanți fiind realizată de d-na. avocat Renner

T. Marika.

Pentru toate aceste considerente, se solicită a se înlătura apărările și susținerile nesincere ale intimaților, cu consecința admiterii apelului formulat de reclamanții apelanți.

T. ul, în ședința publică din data de_ a calificat acela de atac promovată de reclamanți a fi apel, astfel că administrarea probelor și judecarea căii de atac s-a făcut în complet de judecată corespunzător apelului.

T. ul a lărgit probatoriul prin interogarea părților în ședința publică din data de_, fiind audiați în calitate de martori R. A. M., Cornea

E. ia martorele încheierii convenției dintre părți din data de_, I. M.

R., fiind administrate și proba cu înscrisuri.

T. ul a considerat neutilă cauzei, efectuarea unei expertize grafologice privind semnăturile pârâților de pe actul din_ și audierea secretarei avocatului I. M. R. .

La termenul de judecată din data de_, la solicitarea instanței, intimatul O. G. arată că acest contract din data de_ a fost întocmit de apelantul I. A., că nu are cunoștință să fi semnat așa ceva.

Din motive de incredere a semnat o mulțime de acte. Are 12 clase, este jandarm. A avut incredere foarte mare in dl. I. .

La interpelarea instanței, intimatul O. G. a mai arătat că în anul 2004 prin martie a cumpărat garsoniera si celalalt apartament in decembrie 2008.

În saptamana anterioară semnării contractului de vânzare-cumpărare a dat toți banii prin virament bancar pentru ca la apartamentul respectiv a luat credit ipotecar pe 25 de ani din banca. Restul de 14000 euro o parte în avea acasă pentru că a plecat în teatrul de operațiuni și și-a lăsat familia 6 luni singură acasă. O parte mai avea un credit de nevoi personale. A fost in misiune de menținere în Kosovo și banii i-a primit în mână. Apartamentul este compus dintr-un living și un dormitor.

La interpelarea instanței, intimata O. C. arată că prima data au luat apartamentul in decembrie, contractul de vanzare-cumpărare s-a făcut dupa, inainte de contract au dat banii, a luat din bancă 27.200 Euro iar diferența de 14.000 Euro cu cateva zile inainte. Întrebată fiind de unde au avut acei 14.000 Euro a arătat că soțul ei a fost plecat in Kosovo in misiune internationala în anii 2005-2006 si au avut ceva bani acasă.

Analizând apelul declarat de reclamanții apelanți I. A. și I.

R. prin prisma motivelor invocate, T. ul constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

T. ul constată că, instanța de fond a administrat probele pertinente soluționării cauzei, stabilind corect starea de fapt și raporturile juridice intervenite între părții, caracterul celor două înscrisuri depuse în probațiune de reclamanți, respectiv actul intitulat Contract de împrumut cu garanție imobiliară încheiat la data de_ și actul intitulat Minuta încheiat la data de_, interpretând corect probatoriul administrat și asigurând părților dreptul la apărare, acestea fiind asistate de avocați, instanța amânând pronunțarea sentinței pentru a se da posibilitatea părților de a depune concluzii scrise.

Astfel în mod corect instanța de fond a reținut că, în data de_, reclamanții I. A. și I. R., pe de-o parte, și pârâții O. G. și O.

C., pe de altă parte, au semnat, primii în calitate de împrumutători și cei din urmă în calitate de împrumutați, actul intitulat "Contract de împrumut cu garanție imobiliară";, în calitate de martori la încheierea actului semnând și martorii audiați în prezenta cauză.

Totodată s-a mai reținut că, așa cum a rezultat din înscrisul aflat la fila nr.16 din dosar, reclamanții au înstrăinat pârâților la data de_ un apartament situat în C. -N., str. Lombului nr. 3A pentru prețul de 40.000 euro.

În mod corect instanța de fond a stabilit că, potrivit art.1576 Cod Civil, împrumutul este un contract prin care una din părți dă celeilalte oarecare câtime de lucru, cu îndatorirea pentru dânsa de-a restitui tot atâtea lucruri, de aceeași specie și calitate, iar contractul de împrumut menționat mai sus, este un contract unilateral, în sensul că din raportul juridic dă naștere

obligațiilor doar în sarcina împrumutatului, cea de restituire, și un contract real, ceea ce presupune că actul este valabil încheiat odată cu predarea efectivă a sumei de bani de la împrumutător la împrumutat, iar pentru a exista un contract de împrumut și, în mod corelativ, obligația împrumutaților de a restitui împrumutul primit, cu acest titlu, este necesar ca împrumutătorul să facă dovada predării acestei sume de bani, prin aceasta făcând dovada existenței a însuși contractului de împrumut.

Verificând acestea prin prisma probatoriului administrat în cauză, instanța de fond a constatat în mod corect că în susținerea acestei teze

probatorii, reclamanții s-au prevalat de înscrisuri, respectiv contractul de împrumut și minuta, înscrisuri sub semnătură privată semnate de ambele părți, iar din aceste înscrisuri nu rezultă însă, fără echivoc, că pârâții au primit, în mână sau prin alte metode similare, suma de bani arătată în act, respectiv suma de 27.000 euro, ceea ce rezultă clar fiind doar obligația pârâților de a le plăti reclamanților acea sumă, însă nu ca urmare a predării acesteia către pârâți, cu titlu de împrumut.

În acest context tribunalul nu poate accepta susținerile apelanților în sensul că este suficientă recunoașterea pârâților că au încheiat și semnat acel act, act ce nu a fost denunțat de aceștia, act ce este confirmat de martorii asistenți semnatari ai convenției.

În acest sens, instanța de fond a constatat corect că în privința celor două înscrisuri sub semnătură privată nu poate face nici aplicarea prevederilor art.1176 Cod Civil - potrivit căruia actul sub semnătură privată recunoscut de către cel căruia i se opune are același efect ca actul autentic între cei care l-au semnat, pârâții nerecunoscând acest înscris sub aspectul conținutului, și nici aplicarea prevederilor art.1180 Cod civil cu privire la mențiunea bun și aprobat, pentru ca astfel înscrisul să aibă o relevanță probatorie necontestată.

Instanța de fond a constatat corect că în cazul de față nu au fost respectate prevederile art.1180 Cod Civil, aspect invocat de către pârâți, dând înscrisului arătat relevanța unui început de dovadă scrisă, situație în care s-a procedat la administrarea de alte probe necesare determinării caracterului juridic al actului respectiv, prin audierea de martori, care nu au putut arăta instanței că ar avea cunoștință despre predarea de către reclamanți pârâților suma de bani arătată în contract sau o altă sumă, cu titlu de împrumut, arătând însă instanței că știau că actul avea legătură cu un apartament.

Același aspect l-au relatat cele două martore semnatare a convenției din_ și în fața T. ului.

În privința actului intitulat "minută";, instanța de fond a constatat corect că, deși face trimitere la contractul de împrumut mai sus arătat, nici acesta nu poate proba predarea sumei de bani de către reclamanți pârâților, astfel, de vreme ce predarea efectivă a sumei de bani este o condiție ad validitatem (pentru validitate) a contractului de împrumut, iar probele administrate în cauză nu pot susține acest fapt (după cum nu pot susține nici intervenția unei eventuale novații), instanța a constatat că reclamanții nu au făcut dovada pretențiilor lor, respectiv nu au putut dovedi faptul că au predat pârâților suma de 27.000 euro, cu titlu de împrumut, pentru ca astfel pretenția lor de restituire a acestui împrumut să poată fi primită.

În mod corect instanța de fond a reținut că susținerile pârâților cu privire la circumstanțele întocmirii celor două înscrisuri, eventuale vicii de consimțământ nu au fost probate.

Instanța de fond în baza probatoriului administrat a constatat că reclamantul nu au făcut dovada existenței raportului juridic obligațional de împrumut, pretenția de restituire a sumei de bani nu își poate găsi temeiul în contractul de împrumut, temei de drept pe care reclamanții au promovat prezenta acțiune și de care instanța este ținută, potrivit art. 129 Cod de procedură civilă, constatând că pretențiile reclamanților sunt neîntemeiate, motiv pentru care a respins acțiunea promovată de reclamanți și, în acord cu prevederile art. 274 Cod de procedură civilă, i-a obligat pe aceștia din urmă să le plătească pârâților suma de 1500 lei, reprezentând cheltuielile de judecată efectuate de pârâți.

T. ul analizând punctual motivele de apel invocate, constată că nu se justifică motivul susținut de apelanți în sensul că instanța de fond a respins cererea de amânare formulată de aceștia în vederea asigurării unei apărării prin avocat, deși erau incidente dispozițiile art.156 alin.1 Cod procedură civilă potrivit cărora "Instanța va putea da un singur termen pentru lipsă de apărare, temeinic motivată".

T. ul, constată că între termenele de judecată a existat o perioadă 3 luni în care reclamanții aveau posibilitatea să-și rezolve problema reprezentării intereselor lor cu o persoană de specialitate, și că aceștia au

înțeles să depună cerere de amânare abia cu o zi înaintea termenului de judecată, astfel încât încuviințarea noii cereri de amânare a judecării cauzei

în temeiul art. 156 Cod procedură civilă, nu-și găsea justificare, câtă vreme legea prevede expres că "instanța va putea da un singur termen pentru lipsă de apărare, temeinic motivată", iar în situația dată reclamanții nu au beneficiat de asistență avocațială la termenul din data de 7.03.201 din culpa lor.

T. ul consideră că în mod corect instanța de fond nu a acordat termen pentru apărare, apreciind că acesta nu se justifică, reclamanții având posibilitatea ca până la termenul de judecată stabilit să ia măsurile necesare asistării lor de către un avocat, mai mult instanța de fond a acordat un termen, amânând pronunțarea, tocmai pentru a da posibilitatea reclamanților să depună concluzii scrise și să consulte un nou avocat.

T. ul, apreciază că, dispozițiile art.156 Cod procedură civilă nu constituie o restrângere și nici nu încalcă dreptul la apărare consacrat de art.24 din Constituție, ci reprezintă o măsură de descurajare a exercitării cu rea-credință a drepturilor procesuale prin cereri de amânare a procesului în scopul tergiversării acestuia și al împiedicării înfăptuirii justiției.

Nu se susține nici afirmația apelanților în sensul că probele administrate la termenul din data de_ s-a efectuat prin încălcarea principiului contradictorialității, tribunalul constatând că la administrarea acelor probe părțile legal citate au fost prezente, iar principiul invocat nu are nicio legătură cu aspectul dacă părțile sunt sau nu asistate la acel termen de avocați.

Apelanții au mai susținut că cererea lor de repunere pe rol a cauzei nu a fost analizată de instanța fondului, susținere ce nu este fondată, întrucât în cazul de față, instanța a considerat că nu se impune redeschiderea dezbaterilor în înțelesul prev. art.151 C. proc.civ. nefiind necesare noi lămuriri.

T. ul a îndeplinit solicitările apelanților de lărgire a probatoriului în apel, probe descrise mai sus, probatoriu ce nu a reliefat o altă stare de fapt distinctă de cea reținută de instanța de fond.

Referitor la susținerea apelanților cuprins la punctele 2,3 și 4 din apelul declarat legat de faptul că instanța de fond a apreciat eronat

împrejurarea că nu s-a făcut dovada predării de către reclamanți sumei de bani de 27.000 euro cu titlul de împrumut, eludându-se astfel conținutul celor două înscrisuri prezentate ca dovadă, neluându-se în considerare recunoașterea pârâților și susținerea martorilor, tribunalul consideră că

instanța de fond a analizat atât probatoriul existent cât și dispozițiile legale legat de contractul de împrumut, condițiile valabilității unei asemenea convenții.

Astfel în mod corect instanța de fond a apreciat că, potrivit art.1576 Cod Civil, împrumutul este un contract prin care una din părți dă celeilalte oarecare câtime de lucru, cu îndatorirea pentru dânsa de-a restitui tot atâtea lucruri, de aceeași specie și calitate, iar pentru a exista un contract de împrumut și, în mod corelativ, obligația împrumutaților de a restitui împrumutul primit, cu acest titlu, este necesar ca împrumutătorul să facă dovada predării acestei sume de bani, prin aceasta făcând dovada existenței a însuși contractului de împrumut.

Instanța de fond a constatat corect că în susținerea teze probatorii a predării banilor sub formă de împrumut, reclamanții s-au prevalat de înscrisuri, respectiv contractul de împrumut și minuta, înscrisuri sub semnătură privată semnate de ambele părți, dar că din aceste înscrisuri nu rezultă însă, fără echivoc, că pârâții au primit, în mână sau prin alte metode similare, suma de bani arătată în act, respectiv suma de 27.000 euro, ceea ce rezultă fiind doar obligația pârâților de a le plăti reclamanților acea sumă,

însă nu ca urmare a predării acesteia către pârâți, cu titlu de împrumut.

Astfel, instanța a constatat corect că în privința celor două înscrisuri sub semnătură privată nu poate face nici aplicarea prevederilor art.1176 Cod Civil, potrivit căruia actul sub semnătură privată recunoscut de către cel căruia i se opune are același efect ca actul autentic între cei care l-au semnat, în condițiile în care pârâții nu au recunoscut acel înscris sub aspectul conținutului, și nici aplicarea prevederilor art.1180 Cod civil cu privire la mențiunea bun și aprobat, pentru ca astfel înscrisul să aibă o relevanță probatorie necontestată.

Întrucât nu erau îndeplinite condițiile prevederilor art.1180 Cod Civil, instanța de fond a dat înscrisului arătat relevanța unui început de dovadă scrisă, administrând proba cu martori și interogatoriul părților, constatând corect că martorii audiați în cauză nu au putut arăta instanței că ar avea cunoștință despre predarea de către reclamanți pârâților suma de bani arătată în contract sau o altă sumă, cu titlu de împrumut, arătând însă instanței că știau că actul avea legătură cu un apartament.

În mod corect instanța de fond a reținut că susținerile pârâților cu privire la circumstanțele întocmirii celor două înscrisuri, eventuale vicii de consimțământ nu au fost probate.

Instanța de fond în baza probatoriului administrat a constatat că reclamantul nu au făcut dovada existenței raportului juridic obligațional de

împrumut, pretenția de restituire a sumei de bani nu își poate găsi temeiul în contractul de împrumut, temei de drept pe care reclamanții au promovat prezenta acțiune și de care instanța este ținută, potrivit art. 129 Cod de procedură civilă, constatând că pretențiile reclamanților sunt neîntemeiate, motiv pentru care a respins acțiunea promovată de reclamanți

Interpretarea dată de apelanți probelor de la dosar, poziției procesuale a pârâților, prin care susțin că au făcut dovada clară a predării împrumutului nu pot complini prevederile legale legat de conținutul și valabilitatea unui contract de împrumut, a faptului predării efective către pârâți a sumei de bani din litigiu.

Pentru considerentele arătate, tribunalul constată legalitatea și temeinicia sentintei civile nr. 6506/2012 pronuntata la data de_ in dosar nr._ al J. i C. -N., motiv pentru acre în conformitate cu prevedrile art.296 Cod pr. Civilă, va respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantii I. A. si I. R. impotriva Sentintei civile nr. 6506/2012 pronuntata la data de_ in dosar nr._ al J. i

C. -N., pe care o pastreaza in intregime.

În baza art.247 Cod pr.civilă va obliga apelantii sa plateasca intimatilor suma de 2000 lei cheltuieli de judecata in apel.

PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE

Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantii I. A. si I.

impotriva sentintei civile nr. 6506/2012 pronuntata la data de_ in dosarul nr._ al J. i C. -N., pe care o pastreaza in intregime.
Obliga apelantii sa plateasca intimatilor suma de 2000 lei cheltuieli de judecata in apel.
Decizia este definitiva si executorie.
Cu drept de recurs in 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de 4 aprilie 2013.
Președinte Judecător
1. G. C. V. B. fiind plecat din instanță semnează
  Vicepreședintele T. ului C. Judecător E. L.
  Grefier
  1. P.

fiind în CO, semnează

grefier șef Secție civilă

S. Ș.

← Decizia civilă nr. 1037/2013. Pretenții		Decizia civilă nr. 64/2013. Pretenții →

Decizia civilă nr. 177/2013. Pretenții

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 177/2013. Pretenții