Decizia civilă nr. 915/2013. Pretenții
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ DOSAR NR._
Cod operator de date cu caracter personal 3184 aflate sub incidența Legii nr.677/2001
DECIZIA CIVILĂ NR.915/R/2013
Ședința publică din 19 Septembrie 2013 Completul este constituit din: PREȘEDINTE: C. -V. B.
JUDECĂTOR: C. -A. C. JUDECĂTOR: D. T.
GREFIER: A. -P. B.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurenta reclamantă
S. R. de R.
, în contra Sentinței civile nr.4226/04 Martie 2013, pronunțată în dosarul civil nr._ al Judecătoriei C. -N., privind și pe intimata pârâtă S.C. "A. C. "; S.R.L:
, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu a răspuns nimeni la a doua strigare a cuazei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care se constată că recursul declarat de recurenta reclamantă a fost declarat în termen, motivat, comunicat cu intimata pârâtă, conform dispozițiilor instanței cu ocazia pregătirii dosarului pentru primul termen de judecată și astfel cum rezultă din dovada de îndeplinire a procedurii de citare atașată la fila 8 dosar, recursul fiind scutit de taxă judiciară de timbru.
Totodată, se constată că recurenta reclamantă prin motivele de recurs a solicitat judecarea cauzei și în condițiile art.242 alin.2 Cod procedură civilă (f.5).
T. ul după deliberare, constatând că nu mai sunt alte chestiuni de invocat, în temeiul dispozițiilor art.150 Cod procedură civilă, declară închisă faza probatorie și reține cauza în vederea pronunțării.
T R I B U N A L U L
Prin Sentința civilă nr. 4226/_, pronunțată în dosarul civil nr._ al Judecătoriei C. -N., s-a respins cererea formulată de reclamanta S. R. de R. în contradictoriu cu pârâta SC A.
C. S., având ca obiect pretenții.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
În speță, față de solicitarea reclamantei de obligare a pârâtei la plata taxei pentru serviciul public de radiodifuziune aferenta perioadei aprilie 2010- decembrie 2011 si a penalităților aferente, instanța a reținut că potrivit dispozițiilor art. 40 alin 3 din Legea nr.41/1994 persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele, sucursalele, agențiile și reprezentanțele acestora, precum și reprezentanțele din România ale persoanelor juridice străine, au obligația să plătească o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune și o taxă pentru serviciul public de televiziune, în calitate de beneficiari ai acestor servicii, iar potrivit aliniatului 4 din același
articol, cuantumul taxelor pentru serviciul public de televiziune, pe categorii de plătitori, modalitatea de încasare și scutire de la plata acestora, penalitățile de întârziere, precum și sancțiunile care se aplică în cazul completării în mod eronat a declarației de exceptare de la plata taxelor de către deținătorii de receptoare de radio, respectiv de televiziune, care, potrivit legii, sunt plătitori ai taxei pentru serviciul public de radiodifuziune și ai taxei pentru serviciul public de televiziune, se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.
Conform art. 4 din HG nr.977/2003 privind taxa pentru serviciul public de radiodifuziune, cuantumurile lunare ale taxei pentru serviciul public de radiodifuziune, pe categorii de plătitori, sunt prevăzute în anexa care face parte integrantă din HG nr.977/2003.
De asemenea, potrivit art. 6 din HG nr. 977/2003, pentru neplata la termen a taxei lunare pentru serviciul public de radiodifuziune platitorii platesc penalitati pentru fiecare zi de întarziere, penalitatile determinandu-se în conformitate cu metodologia de calcul a Societății Comerciale de Distributie si Furnizare a E. rgiei Electrice "Electrica" - S.A. pentru intarzierea la plata a facturii de energie electrica, fiind într-un cuantum procentual egal cu nivelul dobanzii datorate pentru neplata la termen a obligatiilor bugetare, stabilite conform reglementarilor legale in vigoare, aplicate la suma restanta.
Analiza textelor legale mai sus citate se referă în mod expres la beneficiarii și deținătorii de receptoare radio, situație în care admisibilitatea unei cereri privind plata taxei radio este condiționată de dovedirea faptului că partea chemată în judecată a deținut un receptor radio și a beneficiat efectiv de serviciul prestat, neputând opera prezumția că toate persoanele fizice sau juridice beneficiază de acest serviciu și ca atare au o obligație de plată, dispozițiile legale neprevăzând expres o asemenea prezumție.
Mai mult, împotriva dispozițiilor art. 3 din HG nr. 977/2003 din interpretarea cărora s-a dedus existența unei prezumții în favoarea reclamantei S.R.R. a fost admisă excepția de nelegalitate prin sent.civ. nr. 278/2009 a Curții de Apel C., menținută prin dec-nr. 4949/2009 a I., urmând ca la soluționarea cauzelor de acest tip să nu se țină cont de dispozițiile art. 3 din HG nr. 977/2003.
În speță, reclamanta nu a făcut dovada faptului că pârâta a beneficiat în fapt de serviciile de radiodifuziune și să facă dovada comunicării facturii reprezentând contravaloarea serviciilor prestate, în condițiile art. 1169 c.civ.
Împotriva acestei hotărâri a promovat recurs reclamanta
S.
R. de R., solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii atacate și, pe fond, admiterea acțiunii introductive de instanță cu obligarea pârâtei la cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii se arată că dovada calității pârâtei de beneficiar a serviciilor de taxă radio, rezultă din conținutul art.4 alin 3 din Legea 41/1994. Astfel, legiuitorul a instituit o prezumție absolută cu privire la calitatea de beneficiar, a tuturor persoanelor juridice.
Prin prezumția absolută prevăzută expres în dispoziția legală s-a stabilit astfel un fapt recunoscut, un fapt pe care legea însăși l-a considerat că există și cu privire la care nu se admit și nici nu se cer probe. In acest sens, literatura de specialitate statuează faptul că, existența unei prezumții legale dispensează de necesitatea de a se administra vreo probă în stabilirea situației de fapt pe care legea o presupune. Rezultă din cele prezentate, aplicabilitatea prevederilor art.40 alin. 3 din Legea 41/1994 care menționează faptul că "persoanele juridice cu sediul în România,
inclusiv filialele acestora, precum și sucursalele și celelalte subunități ale lor fără personalitate juridică și sucursalele sau reprezentanțele din România ale persoanelor juridice străine, au obligația să plătească o taxă lunară pentru serviciul public de radiodifuziune".
Instituirea unei astfel de prezumții și stabilirea calității de beneficiar a tuturor persoanelor juridice, fără a fi condiționată de posesia receptoarelor, s-a realizat prin modificarea textului art.40 al legii nr.41/1994 privind organizarea și funcționarea Societății Române de R. și a SRTV, prin Legea nr.533/2003.
Această modificare a făcut de altfel, obiectul controlului Curții Constituționale, care s-a pronunțat prin Deciziile nr.297/2004, nr.331/2006, în sensul respingerii excepțiilor de neconstituționalitate.
Astfel, prin Decizia Curții Constituționale nr.297/2004 care a soluționat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art.40 alin (3) din Legea 41/1994 privind organizarea și funcționarea SRR și a SRTV, cu modificările și completările ulterioare, s-a arătat că obligația de plată a taxei radio în ceea ce privește persoanele juridice, cade in sarcina celor care beneficiază, în diferite modalități, de serviciile publice respective.
De asemenea, în ceea ce privește sintagma de beneficiar al serviciului public de radio, solicită instanței să aibă în vedere rațiunile/motivările Curții Constituționale care au condus la luarea Deciziei Curții Constituționale nr.297/2004, dar mai ales criticile invocate la textul de lege, critici înlăturate de Curtea Constituțională prin respingerea excepției de neconstituționalitate a art 40 alin 3 din Legea 41/1994.
Potrivit Deciziei nr.297/2004, Curtea Constituțională a menționat că nici una din criticile formulate nu poate fi reținută, constatând de asemenea, că susținerile de neconstituționalitate sunt neîntemeiate și pe cale de consecință a respins excepția.
Se reiterează criticile: "...obligativitatea plății de către toate persoanele juridice române a taxei pentru serviciul public, independent de condiția deținerii de receptoare, este nejustificată, întrucât textul de lege criticat nu ia în considerare ca unele dintre acestea să nu dețină receptoare...".
De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 1930/_, s-a pronunțat deja pe noțiunea de beneficiar de servicii radio a persoanelor juridice, având în vedere totodată Decizia Curții Constituționale nr.297/2004.
Astfel, prin decizia amintită, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat următoarele: în cazul persoanelor juridice, în mod evident,
legiuitorul nu a înțeles să facă deosebire între cele care dețin și cele care nu dețin receptoare radio sau TV, instituindu-se așa cum rezultă în mod clar...obligativitatea plătii acestor două taxe".
Intimata, legal citată, nu a depus la dosar întâmpinare.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor de fapt și de drept invocate, tribunalul în baza art. 312 alin.3 C.pr.civ. coroborat cu art. 3041C.pr.civ., îl va admite pentru următoarele considerente:
Din analiza art. 40 alin.3 din Legea 41/1994, în vigoare la data pronunțării hotărârii, rezultă că persoanele juridice cu sediul în România au obligația de plată a unei taxe lunare pentru serviciul public de radiodifuziune în calitate de beneficiari ai acestor servicii.
Interpretarea acestui text legal este în sensul că legiuitorul a prezumat calitatea de beneficiar a persoanelor juridice cu sediul în România.
Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra constituționalității acestui text legal prin Decizia 297/2004 considerându-l constituțional.
Instanța constituțională a reținut că obligatia prevazuta de text este doar in sarcina persoanelor juridice care beneficiaza, in diferite modalitati, de serviciile publice respective.
Interpretarea coroborată a acestor texte legale duce, în opinia instanței, la concluzia că sarcina probei este răsturnată față de dreptul comun când cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească.
Această interpretare decurge din dispoziția legală care impune sarcina achitării taxei fiecărei persoane juridice cu sediul în România și a punctului de vedere al Curții Constituționale care prevede că este doar în sarcina persoanelor juridice care beneficiază în diferite modalități de acest serviciu să o plătească.
per a contrario, este sarcina pârâtei de a proba că nu a beneficiat de acest serviciu.
În cauza de față, instanța de fond nu a administrat nicio probă în acest sens, mai mult, intimata necontestând în vreun fel că ar fi beneficiat mde acest serviciu, situație în care obligația de plată a respectivelor sume trebuia îndeplinită.
Nu poate fi primită, din această perspectivă, interpretarea instanței de fond în sensul că reclamanta este cea datoare să facă dovada că sunt beneficiarii serviciului și nici susținerea că între cele două părți nu există vreun contract încheiat cu respectarea dispozițiilor legale, facturile emise nefiind însușite de pârâtă.
Având în vedere considerentele de mai sus, instanța apreciază că în cauză este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.pr.civ., instanța dând o interpretare greșită a legii procedurale.
Întrucât nu s-a contestat cuantumul sumelor solicitate, reținând și considerentele arătate anterior, T. ul în temeiul art. 312 alin.3, 4 C.pr.civ. va admite recursul declarat de S. R. de R. împotriva Sentinței civile nr.4226/04 Martie 2013 pronunțată în dosarul civil nr._ al Judecătoriei C. -N., pe care o modifică în sensul că admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă S. R. de R. în contradictoriu cu S.C. A. C. S.R.L. și, în consecință: va obliga pârâta să plătească reclamantei suma de 728,28 lei, reprezentând taxa pentru serviciul public de radiodifuziune în cuantum de 630 lei aferentă perioadei Aprilie 2010 - D. 2011 și penalități de întârziere în cuantum de 98,28
lei, stabilită până la data de 10 Ianuarie 2013.
Cererea recurentei de obligare la plata cheltuielilor de judecată nu este întemeiată întrucât nu s-a făcut dovada vreunei cheltuieli, acțiunea fiind scutită de plata taxelor de timbru.
PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de S. R. de R. împotriva Sentinței civile nr.4226/04 Martie 2013 pronunțată în dosarul civil nr._ al Judecătoriei C. -N., pe care o modifică în sensul că admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă S. R. de R. în contradictoriu cu S.C. A. C. S.R.L. și, în consecință:
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 728,28 lei, reprezentând taxa pentru serviciul public de radiodifuziune în cuantum de 630 lei aferentă perioadei Aprilie 2010 - D. 2011 și penalități de
întârziere în cuantum de 98,28 lei, stabilită până la data de 10 Ianuarie 2013.
Respinge cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 19 Septembrie 2013
Președinte, C. -V. B. | Judecător, C. -A. C. | Judecător, D. T. |
Grefier, A. -P. B. |
Redactat A.P.B./19 Septembrie 2013/1920Red. D.T./C.Ț.
2 exemplare/_
Judecător fond: C. M. C.
| ← Decizia civilă nr. 702/2013. Pretenții | Încheierea civilă nr. 41/2013. Pretenții → |
|---|
