Decizia civilă nr. 198/2013. Fond funciar
| Comentarii |
|
R O M Â N I A TRIBUNALUL B. -N.
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 198/R/2013Ședința publică din data de 30 aprilie 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: I. C., judecător
JUDECĂTOR: S. I. JUDECĂTOR: N. C.
GREFIER: C. S.
Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de reclamanții B. D. și B.
I. împotriva sentinței civile nr. 406/2013 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar nr._, având ca obiect fond funciar.
Dezbaterea recursului a avut la data de 25 aprilie 2013, concluziile reprezentantului reclamanților recurenți fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, încheiere care face parte integrantă din această decizie.
La cererea reprezentantului reclamanților recurenți, pentru a-i da posibilitatea să depună la dosar concluzii scrise, s-a amânat pronunțarea deciziei pentru data de astăzi, 30 aprilie 2013.
deliberând, constată:
T R I B U N A L U L,
Prin sentința civilă nr. 406/2013 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar nr._ a fost respinsă acțiunea civilă formulată, precizată și modificată de reclamanții B. D. și B. I., în contradictoriu cu pârâtele C. L. de fond funciar L. și C. J. de fond funciar B. -N., ca fiind inadmisibilă.
Nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Prin acțiunea obiect al prezentei cauze, ulterior precizată și modificată (fila 223 dosar), reclamanții B. D. și B. I. au solicitat, în esență, să se dispună reconstituirea dreptului de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991 republicată și modificată, asupra suprafeței de 3 ha teren (0,5 ha arabil și 2,5 ha fânaț), în considerarea calității lor de moștenitori ai defunctei Rădulescu M., în sensul în care să fie obligată C. L. de fond funciar L. la întocmirea și înaintarea documentației necesare pentru validarea dreptului reconstituit de C. județeană pentru aplicarea Legii nr. 18/1991, respectiv punerea în posesie cu privire la suprafața astfel reconstituită, pe amplasamentele descrise prin înscrisul de la fila 223, precum și obligarea acesteia din urmă la emiterea titlului de proprietate, cu plata unor daune cominatorii în cuantum de 10 lei pe zi de întârziere în sarcina acestei din urmă comisii.
S-a motivat în cauză faptul că numita Rădulescu M. a formulat cerere de reconstituire după apariția Legii nr. 18/1991 pentru această suprafață, cerere înregistrată la C. locală și căreia nu i s-a dat curs până în prezent, deși petenta a decedat la_, calitatea de moștenitori ai reclamanților fiind atestată prin
certificatul de moștenitor nr. 346/1994 al Fostului notariat de stat B. -N. (fila 5).
Este real că petenta a formulat cererea despre care s-a făcut vorbire mai sus, fiind înregistrată la Primăria comunei L. sub nr. 1122/_ (filele 25, 73 dosar), prin care aceasta a solicitat "să fie împroprietărită cu suprafața de 3 ha pământ";, cerere prin care, de altfel, a înțeles să solicite reconstituirea dreptului în temeiul Legii nr. 18/1991, petenta neavând cunoștințe de specialitate pentru a formula o cerere în acest sens motivată juridic.
Având în vedere solicitarea petentei, C. locală pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 L. i-a atribuit acesteia o suprafață de 0,5 ha teren agricol, prin constituirea dreptului de proprietate fiind înscrisă și validată cu această suprafață pe anexa 9A, ulterior devenită 12A.
Ulterior, la stabilirea acestei modalități de atribuire exclusiv asupra suprafeței de 0,50 ha teren agricol, C. locală și ulterior cea județeană, având în vedere propunerile Comisiei locale L., au avut în vedere faptul că petenta Rădulescu M. nu a depus înscrisuri sau alte probe în condițiile art. 8 și următoarele din Legea nr. 18/1991 republicată și modificată, motiv pentru care, urmare a reverificării modului în care unor persoane printre care și petenta li s-a reconstituit dreptul de proprietate, s-au emis Hotărârile Comisiei Județene nr. 39/_, precum și nr. 39/_, prin care s-au anulat suprafețele de teren astfel atribuite, apreciindu-se că nu au întrunit condițiile legale pentru constituirea dreptului de proprietate.
Astfel, la Hotărârea nr. 39/_, poziția nr. 17, a figurat și Rădulescu M. care a fost radiată de pe anexă, pentru motivele anterior expuse (filele 42-51 dosar).
Hotărârile mai sus menționate au fost comunicate persoanelor interesate. Petenta însă nu a intrat în posesia acestei ultimei hotărâri, fiind decedată la_, deci anterior emiterii lor, moștenitorii acesteia, în speță, petenții, în momentul comunicării lor, neavând cunoștință de existența acestora, împrejurări de altfel necontestate în cauză.
În ce privește întinderea dreptului ce se pretinde a fi reconstituit, este real că, în conformitate cu art. 4 (b) din HGR nr. 131/1991 privind procedura de constituire, atribuțiile și funcționarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate, comisiile comunale aveau obligația să solicite orice relații și date, sau după caz, actele doveditoare prevăzute la art. 9 și 10 din lege, aceasta în raport de faptul că comisia locală și respectiv județeană invocă în apărare împrejurarea că petenta nu și-a dovedit îndreptățirea la reconstituirea suprafeței solicitate în temeiul Legii nr. 18/1991, art. 9 alin. 4 și următoarele.
Obligația de diligență însă, pe de o parte, instituită prin textul legal mai sus enunțat îi revine și petentei, nu numai comisiei pentru stabilirea dreptului de proprietate, cunoscut fiind principiul potrivit căruia nimeni nu poate fi scutit de necunoașterea legii - nemo censetur ignorare legem.
Mai mult, nu numai petenta a stat în pasivitate până la decesul său, survenit la_, însă ulterior și moștenitorii acesteia, reclamanții B. D. și B. I., care au înțeles să formuleze prezenta acțiune abia la data de_ .
Revenind la Hotărârile nr. 39/_, respectiv nr. 39/_, din documentația atașată la dosarul cauzei de C. locală, este în afara oricărei discuții faptul că prin acestea s-a soluționat cererea petentei Rădulescu M. înregistrată la Comuna L.
la data de_, hotărâri rămase irevocabile, prin neatacare, astfel încât o nouă cerere în acest sens nu poate fi primită.
Argumentul invocat de petenți relativ la împrejurarea că aceste hotărâri, obiectiv, nu au putut fi comunicate petentei Rădulescu M. întrucât era decedată în momentul în care s-au emis, respectiv comunicat și nici moștenitorilor acestora, este reținut de către instanță ca atare, intimatele nefăcând dovadă contrarie în acest sens.
Ceea ce însă nu se poate reține, întrucât nu s-a probat, este împrejurarea că, deși depuse la dosarul cauzei hotărârile mai sus enumerate, iar petenții au avut asistență juridică de specialitate, nu au înțeles în momentul în care au luat act de existența acestora să le atace, fiind practic în termenul prescris de lege de luare la cunoștință despre conținutul acestora.
Neformulând o atare plângere, hotărârile nr. 39/_, respectiv nr. 39/_ sunt definitive și irevocabile în ce privește cererea petentei Rădulescu M., iar o altă cerere de reconstituire a dreptului de proprietate de către reclamanți în calitate de moștenitori ai acesteia, în baza Legilor nr. 169/1997 și art. 36 din Legea nr. 1/2000, nu s-a depus la dosarul cauzei.
Cu alte cuvinte, petenții nu au dovedit existența unei cereri în baza legilor mai înainte enumerate prin care să facă dovada îndreptățirii la reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 3 ha astfel cum s-a solicitat anterior de către petenta Rădulescu M., în forma și cu procedurile prescrise de Legile nr. 169/1997 și nr. 1/2000, iar pe de altă parte, nu s-a dovedit nici refuzul comisiei locale de a da curs unei atari cereri, pentru simplul motiv că ea nu există, reclamanții înțelegând să promoveze o acțiune direct în instanță, fără să dovedească demersurile efectuate în sensul îndeplinirii obligațiilor instituite de lege pentru reconstituirea dreptului de proprietate.
În raport de reținerile de mai sus, sunt irelevante identificările efectuate prin raportul de expertiză solicitat în cauză, vizând amplasamentul terenului pretins de reclamanți, pe de o parte, iar pe de altă parte, acestea sunt, în parte, la dispoziția Comisiei Locale, fiind emise în parte titlurile de proprietate, intrând astfel în circuitul civil, și parte din ele, sunt înscrise în favoarea Statului Român având un alt regim juridic.
Așa fiind, instanța, în considerarea textelor legale mai sus menționate, a respins în totalitate acțiunea formulată, precizată și modificată de reclamanți, având ca obiect fond funciar-obligație de a face, ca fiind inadmisibilă.
Văzând dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă, precum și în respectul principiului disponibilității care guvernează procesul civil, cheltuieli de judecată nu au fost solicitate, rațiune pentru care acestea nu vor fi acordate.
Împotriva sentinței expuse au declarat recurs, în termen legal, reclamanții B.
D. și B. I., prin care au solicitat admiterea acestuia, modificarea hotărârii în sensul admiterii acțiunii introductive; fără cheltuieli de judecată, pentru motivele ce urmează.
În esență, motivele de recurs ale reclamanților se referă la faptul că nu au formulat plângere împotriva hotărârilor comisiei județene din anul 1994 întrucât nu au avut cunoștință de emiterea acestor hotărâri, iar pe de altă parte, au folosit terenul în acea perioadă și îl folosesc și în prezent. Au făcut demersuri pe lângă Primăria L.
, prin care au solicitat emiterea titlului de proprietate, dar nu li s-a comunicat
niciodată că există hotărârile respective prin care nu li se mai recunoaște dreptul de proprietate.
Au formulat prezenta acțiune chiar în anul 2010, pentru că în acea perioadă reprezentanții Primăriei L. au început să îi amenințe că li se va lua terenul și că trebuie să-l elibereze.
Cererea pentru reconstituirea dreptului de proprietate nu a fost soluționată în întregime. Defuncta Rădulescu M. a solicitat 2,5 ha de teren și a fost validată inițial pentru 50 de ari, iar pentru diferență nu s-a dat nicio soluție. Validarea inițială a fost anulată, astfel că a rămas nelămurită chestiunea dreptului defunctei la reconstituire.
Intimatele nu și-au expus punctul de vedere cu privire la recurs. Recursul nu este fondat și se va respinge ca atare.
Din lecturarea primului capăt de cerere din precizarea și modificarea de acțiune promovată de reclamanți în fața primei instanțe (f. 223) rezultă cu claritate că aceștia solicită direct instanței reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea lor, ca moștenitori ai defunctei Rădulescu M., pentru suprafața de 2 ha 2790 mp.
Cererea astfel formulată este inadmisibilă.
Dintr-un prim punct de vedere se conchide că potrivit art. 11 din Legea 18/1991, în forma ei inițială aplicabilă speței, stabilirea dreptului de proprietate prin reconstituirea sau constituirea acestuia se face de comisia locală, iar contestațiile împotriva măsurilor statuate de această comisie se pot introduce la comisia județeană competentă.
În același text legal se prevede că împotriva hotărârii comisiei județene cel nemulțumit poate face plângere la judecătoria pe raza căreia este situat terenul în termen de 30 de zile de la data la care a luat la cunoștință de soluția dată de comisia județeană.
În consecință, instanța devine competentă și are atribuții să efectueze controlul judecătoresc numai după ce, în prealabil, s-au pronunțat ambele comisii menționate.
Or, instanța nu poate reconstitui sau constitui dreptul de proprietate la cererea directă a persoanei interesate, fără ca aceasta să se fi adresat mai întâi celor două comisii, deoarece altfel ar însemna o substituire a instanței în atribuțiile acestora. Depășirea atribuțiilor puterii judecătorești este cu atât mai evidentă cu cât controlul judecătoresc este prescris și expres limitat prin Legea 18/1991 - lege specială, cuprinzând reguli de procedură care sunt de strictă aplicare.
Sub al doilea aspect, se observă că Rădulescu M. a inițiat procedura specială, prealabilă și obligatorie instituită de legea reparatorie, prin depunerea la comisia locală a cererii din 11 martie 1991 (f. 9), solicitând retrocedarea a 3 ha de pământ, din care 0,5 ha arabil și 2,5 ha fânaț.
Din documentația depusă la dosar de către intimate rezultă că cererea a primit inițial o soluție parțial favorabilă, dispunându-se constituirea dreptului în favoarea petiționarei pentru o suprafață de 0,5 ha, însă, după reverificările comisiei comunale și propunerile acesteia adresate Comisiei Județene B. -N., aceasta din urmă a invalidat constituirea prin două hotărâri, nr. 39 din_ și 39 din_ (f. 28-30, 44-51), emise după decesul solicitantei, care a intervenit la_ (f. 7).
Opinia reclamanților că cererea din 1991 nu a fost soluționată în întregime este greșită. În realitate, comisia locală a admis în parte pretențiile, prin propunerea de constituire a dreptului de proprietate doar asupra a 0,50 ha și înscrierea acesteia pe anexa corespunzătoare, înțelegându-se fără îndoială că pentru diferența de 2,5 ha nu a
înțeles să facă propunerile dorite de Rădulescu M., deoarece în procedura administrativă derulată în fața acesteia nu se putea statua în tranșe asupra solicitărilor de acordare a măsurilor reparatorii.
Văzând că în anexele aprobate și afișate de comisia locală la sediul primăriei nu se regăsește întreg terenul, Rădulescu M. avea obligația să continue demersul început prin promovarea unei contestații și, dacă se impunea, a unei plângeri împotriva hotărârii comisiei județene ce trebuia să soluționeze contestația, plângere adresată Judecătoriei B. .
Neurmând calea prescrisă de lege, moștenitorii acesteia nu mai pot aduce în discuția instanței, față de competențele mai înainte precizate, soluția dată de comisia locală în anul 1991.
Totodată, cum bine sesizează prima instanță, moștenitorii testamentari, văzând lipsa actelor care să ateste reconstituirea în beneficiul testatoarei lor, nu au reluat cererile de reconstituire pe care le puteau depune sub incidența Legilor nr. 169/_
, 247/2005.
Trebuie menționat că în materia de față, a recuperării bunurilor pierdute sub imperiul legilor abuzive din perioada comunistă, folosința exercitată asupra acestora de către foștii proprietari după 1 ianuarie 1990 nu primește nicio relevanță în lipsa îndeplinirii exigențelor legale tratate anterior.
Așa fiind, sunt decăzuți din dreptul de a mai beneficia de reconstituire.
Regularitatea sau nelegalitatea pierderii suprafeței de 0,50 ha ca efect al adoptării Hotărârilor nr. 39/1994 și 39/1995 nu poate schimba în vreun fel sentința ce se impune a fi dată în cauză din moment ce acțiunea introductivă nu s-a completat și în direcția anulării hotărârilor comisiei județene sau a existenței unei plângeri separate cu același obiect și în care să fi obținut o hotărâre judecătorească în sensul dorit.
Problema comunicării hotărârilor către recurenți sau a omisiunii acestei obligații nu poate face obiect de analiză în contextul de mai sus, decât cu încălcarea limitelor învestirii instanței și deci a prevederilor art. 129 alin. 6 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții B. D. și B. I. , ambii domiciliați în comuna L., sat D. nr. 187, județul B. -N. , împotriva sentinței civile nr. 406/2013 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 30 aprilie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | GREFIER, | |||
I. C. S. | I. | - N. | C. C. | S. |
Red. I.C. - _
Dact. C.S. - 2 ex. /_ Jud. fond C. O.D.
| ← Decizia civilă nr. 722/2013. Fond funciar | Decizia civilă nr. 1165/2013. Fond funciar → |
|---|
