Decizia civilă nr. 189/2013. Plângere contravențională

R O M Â N I A

TRIBUNALUL SĂLAJ

- SECȚIA CIVILĂ-

Dosar nr._ Nr.operator 2516

DECIZIA CIVILĂ NR. 189/2013

Ședința publică din data de 21 noiembrie 2013 Instanța compusă din:

Președinte: C.

D.

, judecător

C.

N.

C., judecător

B.

D.

R., grefier

S-a luat în examinare apelul declarat de către intimata C. N. DE A. ȘI D. N. DINR. S. - C. De S. T. R. și I. C. -cu

sediul în B., B-dul I. M., Nr. 401A, împotriva sentinței civile nr. 415 din_, pronunțată de către Judecătoria Jibou, în dosarul cu nr._, având ca obiect "plîngere contravențională ";.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă intimatul-petent S. I. D., lipsă fiind apelanta-intimată.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei, de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul procedura de citare este îndeplinită apelul este motivat și scutit de plata taxei judiciare de timbru. Se învederează instanței de asemenea faptul că s-a urmat procedura prealabilă.

Având în vedere prevederile art. 129 Noul cod de procedură civilă, instanța din oficiu, verificându-și competența din punct de vedere general, material și teritorial, raportat și la prevederile art. 95 (2) NCPC, constată competența instanței de judecată.

Nefiind cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, instanța constată închise dezbaterile și acordă cuvântul pe fond.

Intimatul-petent solicită respingerea apelului.

T R I B U N A L U L

Prin sentința civilă nr. 415 din_ a Judecătoriei Jibou s-a admis în parte plângerea contravențională formulată de petentul S. I. D., avand în contradictoriu cu intimata C. S. C. cu sediul în B., și în consecință a fost modificat procesul verbal de contravenție seria R13 nr. 0042702/_ întocmit de intimată, în sensul înlocuirii amenzii în sumă de 250 lei cu sancțiunea avertismentului.

În motivarea sentinței se arată că din plansa foto depusa la dosar, cat si din vizionarea CD - ului nu se vede numarul de inmatriculare al autovehicului inregistrat.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel intimata CNADNR C., solicitând instanței admiterea acestuia, anularea hotărârii atacate și judecând în fond cauza, menținerea procesului-verbal de contravenție contestat.

1

În motivarea apelului se că instanța de fond nu a analizat în nici un fel fondul prezentei cauze, instanța formându-și convingerile pe baza unui proces- verbal care nu are nici o legătură cu fondul prezentei cauze, pronunțând astfel o sentință nelegală.

Prima instanță a reținut că starea de fapt descrisă în procesul verbal de contravenție nu este dovedită de către intimat, astfel că ea nu poate fi reținută că ar corespunde realității.

Instanța, reține că în minuta și dispozitivul sentinței pronunțată de către instanța de fond, instanța face referire la petentul S. I. D. și la procesul verbal de contravenție seria R13, nr. 0042702 din_ emis de către intimata C.

S. C., dar în motivarea sentinței este analizat procesul-verbal de contravenție seria CP, nr. 2096233 din_ prin care numitul Adam S. Andrei a fost sancționat de către I.P.J. S. .

Din dispozițiile art. 425 alin. (1) noul Cod procedură civilă rezultă elementele pe care trebuie să le cuprindă orice hotărâre judecătorească pentru exercitarea unui control judiciar, iar la lit. b) a textului legal menționat, se fac referiri la necesitatea arătării motivelor de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și a celor pentru care s-au înlăturat cererile părților.

În acord cu cele reținute în jurisprudență, tribunalul apreciază că o motivare a hotărârii, fie ea cât de succintă, trebuie să fie clară, convingătoare și pertinentă, constituind o garanție pentru părțile din proces în fața eventualului arbitrariu judecătoresc și singurul mijloc prin care se dă posibilitatea de a se putea exercita controlul judiciar.

În speță, tribunalul va reține că aceste dispoziții legale imperative nu au fost respectate prin aceea că instanța de fond nu a analizat legalitatea și temeinicia procesului verbal seria R13, nr. 0042702 din_ emis de către intimata C.

S. C. și nu a răspuns celor invocate prin cererea introductivă de instanță referitoare la achitarea valorii rovinietei și nici apărărilor intimatei legate de culpa petentului referitoare la mențiunile incorecte din cuprinsul rovinietei.

În această situație, se constată că, de fapt, hotărârea pronunțată este nemotivată ceea ce echivalează cu o necercetare a fondului pricinii. În contextul în care părțile nu au solicitat în mod expres trimiterea cauzei spre rejudecare, instanța de apel făcând aplicarea disp. art. 480 alin. 3 Cod procedură civilă, va judeca procesul, evocând fondul.

Prin urmare, judecând în fond cauza, tribunalul reține că petentul S. I.

D. a fost sancționat cu o amendă contravențională în cuantum de 250 lei prin procesul-verbal de contravenție seria R 13, nr.0042702 din_ de către intimata

  1. S. C. pentru lipsa rovinietei valabile, fapt ce constituie contravenție conform dispozițiilor stipulate de art.8 alin.1 din O.G. nr. 15/2002.

    Analizând procesul-verbal de contravenție contestat, instanța reține că acesta a fost încheiat în mod temeinic și legal, fiind respectate cerințele impuse de art. 16,17 din O.G. nr. 2/2001 și nu există cazuri de nulitate absolută care să poată fi invocate din oficiu de către instanță.

    La stabilirea gradului de pericol social concret al faptei, instanța are în vedere faptul că petentul a achiziționat rovinieta înainte de momentul controlului, iar aceasta avea o perioadă de valabilitate care include și data reținută în procesul verbal ca fiind cea a comiterii contravenției. Dintr-o eroare însă, neobservată de

    2

    petent, a fost menționat în cuprinsul rovinietei un alt număr de înmatriculare și anume_ în loc de_ (fila 3 - dosar fond)

    Prin urmare, petentul nu a avut intenția încălcării dispozițiilor legale, culpa acestuia fiind una minoră, iar fapta sa nu a produs vreun prejudiciu.

    În raport cu aceste aspecte, instanța apreciază că amenda aplicată petentului este în disproporție vădită față de gravitatea faptei comise, sancțiunea avertismentului fiind suficientă pentru realizarea scopului preventiv al sancțiunii.

    În aceste circumstanțe, apelul intimatei apare ca fondat, urmând a fi admis în consecință de către instanță.

    Față de cele ce preced, urmează ca instanța, în baza dispozițiilor stipulate de art. 480 alin.2 Cod procedură civilă, să admită apelul intimatei, să anuleze hotărârea atacată și judecând în fond cauza să admită în parte plângerea contravențională a petentului S. I. D. și să înlocuiască sancțiunea amenzii contravenționale în sumă de 250 lei cu sancțiunea avertismentului.

    PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE:

    Admite apelul declarat de către intimata C. - C. împotriva sentinței civile nr. 415/_ a Judecătoriei Z. .

    Anulează hotărârea atacată și judecând fondul:

    Admite, în parte, plîngerea contravențională formulată de petentul S. I.

  2. , în contradictoriu cu intimata C. - C. și, în consecință înlocuiește sancțiunea amenzii de 250 lei aplicată prin procesul-verbal de contravenție seria R13 nr.0042702/_, cu sancțiunea avertismentului.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică, azi 21 noiembrie 2013.

Președinte, Judecător, Grefier,

C. D. C. N. C. B. D. R.

Red.C.N.C./_

Dact.B.D.R./_ /4 ex. Jud. fond - A. F.

Confidențial. Date cu caracter personal prelucrate în conformitate cu prevederile Legii 677/2001.

3

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 189/2013. Plângere contravențională