Decizia civilă nr. 19/2013. Pretenții

Decizii și sentințe civile - Curtea de Apel Cluj (2013)

Dosar nr. _

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 19/A/2013

Ședința publică din data de 01 martie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: M. C. V. JUDECĂTOR: I. -D. C.

G.: A. B.

S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, apelul declarat de reclamanții apelanți B. D. și B. F. -I., apelul declarat de pârâta apelantă SC G. A. SA precum și apelul declarat de pârâta apelantă SC A. Ț. SA, împotriva sentinței civile nr. 1566/_ pronunțată de Tribunalul Maramureș, în dosarul nr._, privind și pe pârâtul intimat P. I. -D., având ca obiect pretenții.

Mersul dezbaterilor, susținerile și concluziile părților prezente au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 15 februarie 2013, când s-a dispus amânarea pronunțării pentru data de 22 februarie 2013 și apoi pentru data de azi, 01 martie 2013.

C U R T E A,

Prin sentința civilă nr. 1566/_ pronunțată de Tribunalul Maramureș, în dosarul nr._

s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei

S.C. Alianz-Ț. A. S.A.

S-a luat act de renunțarea reclamantei B. D. la judecata capătului de cerere vizând obligarea pârâților la plata de despăgubiri pentru valoarea motocicletei Yamaha cu nr._ .

S-a luat act de renunțarea reclamantei B. D. la judecata față de pârâta

S.C. O. G. A. S.A. (actualmente S.C. O. A. S.A.).

S-a admis în parte acțiunea precizată, formulată de reclamanta B. D., în nume propriu și în calitate de reprezentant legal al minorului B. F. -I., în contradictoriu cu pârâții S.C. G. A. S.A. și S.C. Alianz-Ț. S.A.

Pârâta S.C. G. A. S.A. a fost obligată să achite reclamantei B. D. suma de 4819,46 lei, despăgubiri materiale și suma de 100.000 lei cu titlu de daune morale, ce se vor actualiza cu indicele de inflație de la data plății efective.

Pârâta S.C. Alianz-Ț. S.A. a fost obligată să achite reclamantei B. D. suma de 4819,46 lei, despăgubiri materiale și suma de 100.000 lei cu titlu de daune morale, ce se vor actualiza cu indicele de inflație de la data plății efective.

Pârâta S.C. G. A. S.A. a fost obligată să achite reclamantului B.

-I. suma de 60.000 lei cu titlu de daune morale, ce se va actualiza cu indicele de inflație de la data plății efective.
Pârâta S.C. Alianz-Ț. S.A.a fost obligată să achite reclamantului B. F.
-I. suma de 60.000 lei cu titlu de daune morale, ce se va actualiza cu indicele de inflație de la data plății efective.
S-au respins celelalte pretenții.
S-a respins acțiunea față de pârâtul P. I. D. .
Pârâta S.C. G. A. S.A. a fost obligată să achite reclamantei B. D. suma de 1843,4 lei, cheltuieli de judecată.
Pârâta S.C. Alianz-Ț. S.A. a fost obligată să achite reclamantei B. D. suma de1843,4 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel tribunalul a reținut că în data de_ în jurul orei 18:50 pârâtul P. I. D. se deplasa la volanul autoturismului marca BMW cu nr. de înmatriculare_ pe str. Luncii din B. M., deși cunoștea că nu are dreptul de a conduce autovehicule pe teritoriul României, cu un permis de conducere provizoriu eliberat în Irlanda. B. I. conducea motocicleta Yamaha cu nr. de înmatriculare_, a intrat în depășirea autoturismelor aflate în coloană, primul fiind al pârâtului, a reintrat pe sensul de mers în fața autoturismului condus de P. I. D., a redus brusc viteza și a semnalizat târziu intenția de viraj stânga, pârâtul a frânat brusc dar nu a reușit să evite impactul, provocând accidentarea lui B. I., care a decedat în aceeași zi.
Prin sentința penală nr. 86 din_ pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosar nr._, rămasă definitivă prin nerecurare în data de_ pârâtul P. I. D. a fost condamnat cu suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante de 1 an și 6 luni închisoare pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 86 alin. 2 din OUG nr. 195/2002 și 178 alin. 2 Cod penal. S-a constatat că în cauză a fost citată în calitate de asigurator S.C. Grupama A. SA și că moștenitorii victimei accidentului, B. D. și minorul B. F. I. nu s-au constituit părți civile în cauză, exercitând acțiunea în mod separat.
Instanța penală a reținut că la producerea accidentului de circulație a concurat atât culpa inculpatului P. I. D., cât și cea a victimei B. I. în proporție egală de 50%.
Reclamanta B. D. este soția supraviețuitoare a victimei B. I., iar minorul B. F. I. este fiul celor doi.
În ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de S.C. A.
-Ț. A. SA, T. a reținut că din analiza dispozițiilor art. 49 din Legea nr. 136/1995, art. 1 al. 1 și art. 27 pct. 2 din Ordinul Comisiei de Supraveghere a A. lor nr. 11/2007 a rezultat că situația cu caracter general vizată de reglementarea legală este cea în care asiguratorul este chemat în baza legii și în temeiul convenției încheiate cu asiguratul său, să acopere prejudiciile cauzate unui terț
față de care asiguratul ar fi ținut să răspundă pe temei delictual.
În speță S.C. A. -Ț. A. SA avea la data de_ când s-a produs accidentul, calitatea de asigurator al motocicletei cu nr._, condusă de B.
I. . Cu toate acestea, s-a constatat că în conformitate cu prevederile art. 50 alin. 3 din Legea nr. 136/1995 (act în aplicarea căruia sunt emise normele adoptate de Comisia de Supraveghere a A. lor, potrivit dispozițiilor art. 53 din lege), se acordă despăgubiri și în cazul în care persoanele care formulează pretenții de despăgubiri sunt soțul (soția) sau persoane care se află în întreținerea proprietarului ori conducătorului vehiculului asigurat, răspunzător de
producerea accidentului
.
Așadar dacă opțiunea legislativă a vizat exceptarea conducătorului auto responsabil de producerea accidentului, de la calitatea de titular de despăgubiri în temeiul poliței RCA, soluția este diferită când cei ce solicită astfel de despăgubiri sunt soțul (soția) ori alte persoane care se află în întreținerea conducătorului vehiculului asigurat, culpabil de producerea accidentului. Ipoteza legală primește aplicabilitate în speță deoarece reclamanta este soția conducătorului auto B. I., care potrivit statuărilor cu caracter obligatoriu din sentința penală nr. 86 din_ pronunțată de Judecătoria Baia Mare, a fost vinovat în proporție de 50% de producerea accidentului în urma căruia și-a
pierdut viața, iar motocicleta Yamaha cu nr. de înmatriculare nr._, era asigurată la societatea pârâtă A. -Ț. A. SA.
Pe cale de consecință, înțelegând prin calitatea procesuală pasivă existența unei identități între persoana chemată în judecată și subiectul pasiv în raportul juridic dedus judecății (chiar dacă numai cu privire la o parte din conținutul acestuia), instanța constată că în temeiul prevederilor art. 50 alin. 3 din Legea nr. 136/1995 se impune respingerea excepției lipsei calității procesuala pasive a pârâtei S.C. A. -Ț. A. SA.
În ce privește solicitarea inițială a reclamantei B. D. de obligare a pârâților ab initio chemați în judecată la plata de despăgubiri pentru distrugerea motocicletei Yamaha cu nr. de înmatriculare_, T. a reținut că pe parcursul procesului aceasta a renunțat la pretenția formulată, renunțare reconfirmată personal și în ședința publică din data de 3 octombrie 2012. Raportat la dispozițiile art. 246 Cod procedură civilă instanța a luat act de manifestarea de voință a reclamantei, în concretizarea principiului disponibilității care guvernează procesul civil.
În aplicarea acelorași dispoziții legale s-a reținut că reclamanta a renunțat la judecată față de pârâta S.C.O. G. A. SA, (actualmente S.C. O. A. S.A), care pe parcursul litigiului a transmis calitatea procesuală pasivă către pârâta S.C. G. A. SA.
Pe fond, s-a reținut că după cum atestă polița de asigurare de răspundere civilă de asigurare de răspundere civilă auto RCA seria RO/23/y23/NG nr. 0., valabilă de la data de_ până la_, emisă în data de_ autoturismul marca BMW cu nr. de înmatriculare_ era asigurat la S.C. O.
A. SA, în limita despăgubirii pentru vătămări corporale și deces

750.000 Euro (fila 3). Pe parcursul procesului O. G. A. S.A, a transmis calitatea procesuală către S.C. G. A. SA.

Raportat la dispozițiile art. 49, 50, 54 din Legea nr. 136/1995 cu modificările ulterioare, s-a reținut că în baza raportului de asigurare (preluat) stabilit cu pârâtul P. I. D. anterior producerii accidentului, pârâta S.C.G.

SA este ținută să repare prejudiciile cauzate de asiguratul său terților păgubiți prin accident.
Elementele răspunderii civile delictuale ale asiguratului P. I. D. rezultă cu claritate și putere de lucru judecat, în temeiul prevederilor art. 22 din Cod procedură penală, din cuprinsul sentinței penale nr. 86 din_ a Judecătoriei
M. . Aceeași hotărâre judecătorească a stabilit că pârâtul (asigurat) P. I.

D. a avut doar o culpă de 50% la producerea accidentului, așadar a determinat doar în această proporție producerea prejudiciului celor doi reclamanți. În aplicarea dispozițiilor art. 49 din Legea nr. 136/1995, pentru că obligația de despăgubire a asiguratorului subzistă doar în limitele în care propriul asigurat ar fi ținut la despăgubire și dată fiind culpa concurentă a autorului faptei și a victimei, rezultă că S.C. Grupama A. SA poate fi obligată să acopere doar jumătate din prejudiciul dovedit cauzat reclamanților.

În același context trebuie reținute prevederile art. 54 din Legea nr. 136/1995, din interpretarea cărora a rezultat că titularul obligației de despăgubire este asiguratorul de răspundere civilă, care chiar dacă angajează o răspundere indirectă (pentru fapta altuia, contractuală), preia, din perspectivă procesuală, o răspundere directă, ca pârât. În temeiul contractului încheiat, acesta este ținut în mod exclusiv de obligația de despăgubire față de terții prejudiciați, iar nu în solidar cu asiguratul său, a cărui calitate procesuală este de altfel aceea de intervenient forțat, expres stabilită prin prevederile art. 54 alin. 1 din Legea nr. 136/1995, dacă suma maximă de despăgubire reflectată în poliță nu este depășită.

O atare depășire a plafonului maxim nu este incidentă în speță nici raportat la cuantumul total al pretențiilor formulate, nici la cel încuviințat de tribunal, astfel încât acțiunea formulată față de pârâtul P. I. D. a fost respinsă (inclusiv din perspectiva obligării acestuia la plata cheltuielilor de judecată) deoarece în urma aplicării prevederilor legale la datele speței, răspunderea solidară este exclusă.

În considerarea dispozițiilor art. 50 alin. 3 din Legea nr. 136/1995, tribunalul a reținut că întrucât cu privire la defunctul B. I. s-a constatat prin hotărâre judecătorească definitivă că a avut o culpă concurentă de 50% în producerea accidentului, S.C. A. -Ț. A. SA ca asigurator al motocicletei implicate în accident, este ținută să despăgubească în proporție de 50% pe reclamanți, aceștia având calitatea pretinsă de lege, anume de soție respectiv persoană aflată în întreținerea conducătorului vehiculului asigurat, răspunzător (în speță, în proporție de 50%), de producerea accidentului.

Aplicabilitatea textului legal anterior evocat impune câteva precizări.

În primul rând, acesta nu face distincție din perspectiva despăgubirilor, între cele solicitate în acoperirea unor prejudicii materiale și cele pretinse pentru compensarea unor suferințe morale.

În al doilea rând, titularii dreptului la despăgubire se circumscriu unei categorii limitate: soțul/soția și persoane care se află în întreținerea conducătorului auto răspunzător de producerea accidentului și fără a se institui condiția ca acesta din urmă să fi supraviețuit accidentului. Reclamanta B. D. se căsătorise cu B. I. în_, la data decesului acestuia fiind soția lui.

În privința reclamantului B. F. I. (reprezentat ad litem de mama sa,

B. D. ), tribunalul a reținut că după cum atestă fotocopia certificatului depusă la fila 4 dosar, acesta s-a născut în data de 25 septembrie 2008, deci posterior decesului tatălui său, deși prin acțiunea introductivă s-a învederat o situație contrară.

A rezultat că acesta nu s-a aflat în întreținerea lui B. I. și aparent ar fi exclus de la vocația conferită prin dispozițiile art. 50 alin. 3 din Legea nr. 136/1995. Această exceptare este doar aparentă, ea contravenind pe de o parte scopului adoptării respectivului text de lege, iar pe de altă parte și dispozițiilor art. 7 alin. 2 din Decretul nr. 31/1954, reluate prin prevederile art. 36 din Codul civil .

Astfel, este evident că scopul instituirii normei de la art. 50 alin. 3 din Legea nr. 136/1995 a fost garantarea acoperirii prejudiciilor patrimoniale și nepatrimoniale (nu neapărat sau mai exact nu exclusiv actuale) suferite de familia proximă a persoanei responsabile de producerea accidentului, deci de cei care beneficiau de sprijinul financiar al respectivei persoane, aflându-se în întreținerea ei. Or în speță, în contextul decesului tatălui, fiul postum este în mod evident privat pentru viitor de acest sprijin material pe care i l-ar fi putut acorda părintele dacă mai era în viață, iar dreptul la despăgubire nu poate fi anihilat prin faptul că această întreținere nu a apucat a fi prestată întrucât minorul s-a născut postum. Textul normativ vizează în mod clar și prejudiciile viitoare, deoarece altfel nu s-ar fi instituit criteriul material al întreținerii, cerința dependenței financiare a titularului de persoana vinovată de producerea accidentului (prejudiciul care trebuie reparat constă tocmai în pierderea pentru viitor a acestui sprijin material).

De asemenea, legislația română recunoaște drepturi copilului încă de la concepție, cu condiția ca acesta să se nască viu (cerință întrunită în speță). Or acest drept la despăgubire trebuie recunoscut minorului B. F. I. începând cu data decesului tatălui său și poate fi exercitat, precum de altfel s-a realizat în speță.

Așadar tribunalul a reținut că obligația de despăgubire trebuie stabilită în proporție egală în sarcina S.C. Grupama A. SA respectiv S.C. A. -Ț. A. SA.

În ce privește limita pecuniară în care va opera această răspundere, s-a reținut că pretențiile părților au vizat trei aspecte: cheltuielile de înmormântare a victimei și de amenajare a mormântului; renta în favoarea minorului și daune morale.

Din perspectiva cheltuielilor de înmormântare și a celor ocazionate de organizarea meselor de pomenire, a ritualurilor religioase, inclusiv pentru piatra funerară conform dispozițiilor art. 49 pct. 2 lit. a din Ordinul CSA nr. 11/2007 s- a reținut că acestea au fost dovedite în limita sumei de 9.638,39 lei astfel: cheltuieli cu masa servită, pomană, alimente achiziționate: 908,93 lei și 2950 lei, conform facturilor depuse la fila 211 din vol. I dosar, placarea monumentului funerar, în sumă de 2.000 lei conform chitanței și facturii din_ depusă la fila 280 dosar și 3000 lei conform chitanței și facturii din_, depuse la filele 257-258 vol. I dosar, precum și contravaloarea coroanei 780 lei, conform bonului depus la fila 259 dosar, acte necontestate de părți.

Instanța nu a reținut în evaluarea cuantumului cheltuielilor de înmormântare suma de 15.000 lei indicată de martorii Gușat Ancuța -V. și A.

M. deoarece sursa acestui cuantum sunt discuțiile purtate cu reclamanta (în prima situație), respectiv evaluarea pe care a făcut-o unilateral a doua martoră. Sumele indicate de martore nu s-au coroborat cu probațiunea cu înscrisuri anterior menționată, care se referă inclusiv la cheltuielile cu masa servită, alte eventuale cheltuieli nefiind rezonabil a se considera că au atins plafonul pretins de către reclamantă.

Raportat la procentul de culpă al celor doi asigurați, instanța a obligat pe fiecare dintre cele două societăți de asigurare să achite reclamantei (necontestându-se că aceasta le-a efectuat) suma de câte 4819,46 lei, despăgubiri materiale constând în cheltuieli de înmormântare, inclusiv pentru amenajarea mormântului victimei B. I. .

În ce privește suma solicitată cu titlu de prestație periodică pentru minorul

B. F. I., s-a reținut următoarele:

Deși Legea nr. 136/1995 și normele adoptate de Comisia de Supraveghere a A. lor nu fac referire în terminis la noțiunea de prestație periodică, obligarea asigurătorului de răspundere civilă delictuală de a achita sume cu acest titlu își găsește fundamentul în prevederile art. 49 din lege, ce nu disting în funcție de tipul de prejudiciu, coroborate cu dispozițiile art. 1 indice 1 pct. 3 și 4 din același act normativ, care definesc "persoana păgubită"; ca fiind persoana îndreptățită să primească despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a producerii unui risc acoperit printr-un contract de asigurare de răspundere civilă, iar "prejudiciul"; ca fiind efectul negativ suferit de persoana păgubită prin producerea unui risc acoperit printr-un contract de asigurare de răspundere civilă.

Este indubitabil că urmare a decesului tatălui său, reclamantul minor a fost privat de sprijinul financiar pe care acesta i l-ar fi putut acorda, în limita veniturilor realizate, contribuind la acoperirea cheltuielilor de creștere, întreținere, învățătură și pregătire profesională, aspect care în mod cert pentru fiul victimei reprezintă un prejudiciu patrimonial. Asiguratorul este obligat să acopere acest prejudiciu după deducerea prestaților sociale (în speță pensia de urmaș) de care beneficiază minorul B. F. -I., în caz contrar fiind în discuție o dublă reparare.

Este așadar obligatorie în prealabil determinarea, conform probațiunii administrate, a veniturilor nete pe care le realiza anterior decesului B. I., pentru ca apoi la acestea să se raporteze cota de 1/4 cu care, în aplicarea

prevederilor art. 529 alin. 2 Cod civil, se poate prezuma că acesta ar fi contribuit la întreținerea fiului său minor și care în speță este echivalentă prejudiciului material suferit de către reclamantul minor. Procentul de 25% este de altfel cel maxim solicitat de către reclamantă.

Stabilirea veniturilor pe care le obținea victima nu se poate însă realiza prin echivalare cu media profitului înregistrat de SC Campion S.R.L., societate la care

I. a fost asociat unic și administrator, în anii 2002-2006, conform adeverinței nr. 826/_, depusă la fila 255 volum I dosar și nr. 235/_, aflată la fila 291 volum I.
Din acest punct de vedere, trebuie reținute următoarele: decesul lui B. I. a survenit în luna august 2008, or potrivit comunicării Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Maramureș (fila 256 dosar), acesta a avut calitatea de asociat și administrator la S.C. Campion S.R.L. în perioada_ -_ .
Apoi, profitul înregistrat de o societate comercială nu se prezumă că revine ca venit personal administratorului acesteia, fiind în discuție patrimonii diferite, ce nu se confundă, iar profitul este de regulă reinvestit ori capitalizat la dispoziția societății comerciale. Tocmai de aceea, din punct de vedere fiscal actul ce reflectă veniturile reale, opozabile terților, obținute de administrator, este fișa fiscală.
În speță fișele fiscale ale defunctului B. I., depuse la filele 2-10 volumul II dosar urmare a solicitării lor de la Administrația Finanțelor P. e a Municipiului B. M., deoarece reclamanta a refuzat să le atașeze, relevă că în perioada 2002-2006 acesta a realizat venituri modice, între 116-250 lei, fără a fi indicate sume din profitul net ori indemnizații de administrator.
Susținerile apărătorului reclamantei relative la calitatea de "patron de succes"; a defunctului, calculele privind veniturile semnificative pretins obținute de acesta rămân fără suport legal, nefiind probate în condițiile prescrise prin dispozițiile art. 1169 din Codul civil de la 1864, pentru argumentația anterior expusă. Astfel, profitul societății comerciale nu este egal cu venitul administratorului. Conform evidențelor depuse de B. I., (fișe fiscale), coroborate cu concluziile completării la raportul de expertiză contabilă, venitul net lunar al lui B. I. pe anii 2002-2006 a fost de 166,26 lei, iar actualizat cu rata inflației, de 196 lei. Întrucât reclamanta nu a dovedit veniturile pe care B.
I. le-a realizat ulterior anului 2006 altfel decât prin simple trimiteri, lipsite de valoare juridică, la calitatea acestuia de "patron de succes";, se poate prezuma că aceste venituri au fost cel puțin egale cu venitul minim pe economia națională la nivelul anilor 2007-2008, de 600 lei. După cum atestă fotocopia cuponului de plată pensie depusă la fila 250 dosar, minorul B. F. -I. beneficiază lunar de suma de 350 lei, pensie în cadrul sistemului de asigurări sociale, aspect care de altfel nu a fost contestat. Procentul de o pătrime din venitul reflectat în fișele fiscale este de 49 lei, iar din venitul minim, de 150 lei. În condițiile în care minorul beneficiază de o pensie de 350 lei lunar, deductibilă, a rezultat că asigurătorul nu este ținut să achite vreo sumă cu titlu de prestație periodică în favoarea minorului.
Raportat la aceste aspecte nu se mai impune analizarea solicitării reclamantei de achitare anticipată și globală a acestei prestații, fiind totuși de observat că plata prestației după împlinirea de către minor a vârstei de 18 ani nu operează automat, ci sub rezerva îndeplinirii cerinței continuării studiilor, care nu se prezumă, iar achitarea sumei globale implică existența unor motive temeinice, neoperând ipso facto.
În ce privește daunele morale solicitate, s-a reținut că acestea sunt menite a compensa pecuniar suferința psihică, durerile pricinuite (în speță) de pierderea unei ființe apropiate și dragi. Această suferință morală nu este susceptibilă de
dovedire directă și tocmai de aceea evaluarea cuantumului compensațiilor acordate cu acest titlu implică un standard de apreciere, fiind subiectivă. Cu toate acestea, elementele de fapt ale cauzei permit determinarea unor criterii care justifică un raționament de evaluare.
De la bun început trebuie observată respectarea cerinței ca acordarea acestor daune să nu se transforme într-o sursă nejustificată de îmbogățire pentru titularul lor și nici într-o amendă excesivă pentru cel ținut la plată (în speță, asiguratorul). Rolul compensațiilor morale se circumscrie necesității de reparare a unui prejudiciu nepatrimonial, iar gravitatea și amploarea acestei daune este susceptibilă de o evaluare lato sensu.
Orientările practicii judiciare în materie permit desprinderea unor criterii de evaluare precum relația de atașament dintre victimă și cel care pretinde daune morale pentru pierderea vieții acesteia, durata stării de căsătorie eventual invocate, coabitarea și durata acesteia, trecutul comun, dependența emoțională.
În concret, în privința reclamantei B. D., tribunalul a avut în vedere că deși durata căsătoriei a fost relativ redusă, la momentul decesului lui B. I. aceasta era însărcinată cu fiul celor doi, care s-a născut la o lună și jumătate după decesul tatălui. Suferința morală imediată a reclamantei (la care au făcut referire și cele două martore audiate) a fost la acel moment amplificată de starea sa de graviditate, de angoasa efectelor pe care șocul le poate avea asupra cursului firesc al sarcinii.
După naștere, pierderea soțului devine dublată conștient de pierderea tatălui copilului, a sprijinului și totodată partenerului în îndeplinirea acestei sarcini care este ocrotirea și creșterea unui copil. Este evident că zi de zi reclamanta este expusă suferinței de a nu-l avea alături pe tatăl copilului ei, de a explica acestui copil motivele pentru care s-a întâmplat astfel și de a ține locul părintelui absent.
1. luând toate aceste elemente, tribunalul a considerat că suma de 200.000 lei reprezintă pentru reclamanta B. D. o compensare echitabilă a suferinței psihice provocate de decesul soțului B. I., obligația de achitare a acesteia urmând a reveni în mod egal ambilor asiguratori, din considerentele normative anterior expuse, iar sumele se vor actualiza cu indicele de inflație de la data plății efective.
  Nu vor fi reținute în apreciere elementele indicate de reclamantă relative la neformularea unor pretenții de despăgubire de către frații și surorile defunctului, deoarece suferința psihică este una individuală, iar compensarea acesteia nu este susceptibilă de "acrescământ";.
  Suferința morală a minorului B. F. -I. este una în evoluție, dat fiind că minorul nu a avut reprezentarea unei imagini paterne, ci trebuie să o compună din amintirile celorlalte persoane apropiate. Este rezonabil a se aprecia că în viitor minorul se va confrunta tot mai mult, cu cât va evolua din punct de vedere conștient, cu efectele lipsei tatălui, ca model, reper masculin și îndrumător în viață. Cu toate acestea, compensarea suferinței morale a minorului a fost cuantificabilă în aprecierea instanței la un nivel mai redus, de 120.000 lei, sumă care va fi pusă în sarcina celor doi asiguratori în mod egal și se va actualiza cu indicele de inflație de la data plății efective.
  Aceasta deoarece reclamanta a avut o viață de familie preexistentă cu victima, suportă o absență concretă și determinată, are precedentul unor amintiri comune care determină suferința imposibilității de repetare, în vreme ce minorul nu va fi ținut să se confrunte cu aceste amintiri.
  Pe cale de consecință, raportat și la prevederile art. 998-999 Cod civil, T. a admis în parte acțiunea, conform dispozitivului.
  În ce privește cheltuielile de judecată, s-a reținut că prin cererea depusă la dosar reclamanta a indicat suma de 8.982 lei ce se impune a fi pusă în sarcina pârâților cu acest titlu, atașând și o serie de acte.
  Raportat la dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă și art. 1169 din Codul civil de la 1864, tribunalul a reținut că obligarea celor două pârâte la plata cheltuielilor de judecată se poate dispune doar dacă respectivele cheltuieli au fost în mod efectiv ocazionate de purtarea litigiului pendinte.
  Astfel, cu titlu de onorar avocat reclamanta a solicitat suma de 4.500 lei, depunând trei chitanțe pentru câte 1.500 lei. Două dintre acestea sunt datate_ (contract 0073037), moment la care prezentul litigiu nu era demarat (cererea de chemare în judecată a fost introdusă, fără asistență juridică, în data de_ ), iar dl. avocat Melnic V. a încheiat contractul de asistență cu nr. 0150251 cu reclamanta în_, conform împuternicirii depuse la fila 76 dosar, vol. I. Pe cale de consecință, cu titlu de onorar avocat reclamanta este îndreptățită la obligarea pârâtelor la suma de 1.500 lei.
  Reclamanta a cheltuit suma de 2.800 lei pentru administrarea probei cu expertiză contabilă, dar întrucât acțiunea a fost admisă în parte s-a apreciat că doar suma de 1.000 lei trebuie să intre în valoarea totală a cheltuielilor de judecată. De asemenea, s-a constatat că reclamanta a solicitat cheltuieli de deplasare (pentru avocat) în cuantum de 641 lei, dar actele depuse la dosar relevă avansarea doar a sumei 447,8 lei cu acest titlu deoarece două bilete de transport a câte 55,50 lei sunt emise în data de_, anterior litigiului și de asemenea bonurile taxi (11,32 lei, 19,43 lei). În ce privește cazarea avocatului, s-a reținut că s-a solicitat suma de 1.041 lei, dar cea cuvenită cu acest titlu este de 739 lei deoarece factura din data de_ este anterioară litigiului iar cea din_ datează din perioada de suspendare a procesului, când nu a existat un termen de judecată în acest dosar care să justifice efectuarea deplasării.
  Potrivit celor anterior menționate, cheltuielile de judecată au fost puse în mod egal în sarcina celor două societăți de asigurare, ambele fiind în culpă procesuală.
  Împotriva acestei hotărâri au declarat apel atât reclamanții B. D. și B.
2. -I., cât și pârâtele SC G. A. SA și SC A. Ț. SA.

Pârâta SC G. A. SA a solicitat modificarea în parte a sentinței atacate în sensul diminuării sumelor acordate de instanța de fond cu titlu de daune materiale și morale reclamanților B. D. și B. F. I. . Solicită de asemenea suspendarea efectelor executorii ale sentinței atacate pană la soluționarea prezentului apel.

În motivarea apelului, apelanta a arătat că pentru a preîntâmpina eventualele pagube ce li s-ar cauza prin efectuarea executării, solicită admiterea cererii și suspendarea efectelor executării ale sentinței civile nr. 1566 din_ pronunțată de T. ui Maramureș în dosarul nr._, până la soluționarea apelului.

În cazul societății apelante nu se poate vorbi de risipirea patrimoniului, de insolvabilitate sau de vreun alt motiv care sa facă necesara executarea sentinței înainte ca aceasta să fie definitive și irevocabila.

Pe de altă parte reclamanții sunt persoane fizice iar în cazul în care în căile de atac sumele acordate cu titlu de despăgubiri vor fi diminuate, o eventuala întoarcere a executării ar putea sa fie extrem de greu de realizat.

Din aceste considerente, solicită admiterea cererii și suspendarea efectelor executorii ale sentinței precizate până la soluționarea apelului.

Criticile pe care le aduce sentinței pronunțate de instanța de fond vizează pe de o parte cuantumul daunelor morale acordate, iar pe de alta parte cuantumul daunelor materiale.

Astfel, fără a nega suferința cauzata de decesul șotului, respectiv tatălui reclamanților, consideră că sumele acordate de către instanța de fond cu titlu de daune morale sunt mari raportat la practica judiciara în materie, cu atât mai mult cu cât în cauza este vorba despre o culpa comună.

În acest sens face trimitere la sentința penala nr. 131/2011 pronunțata de Judecătoria Vaslui în dosarul_, și sentința penala nr. 22/2012 pronunțata de Judecătoria Buzău în dosarul_, pe care le-a anexat prezentului apel.

De asemenea, solicit să se aibă în vedere și sentința penala nr.10/2012 pronunțata de Judecătoria Buhuși, prin care instanța respinge solicitarea de acordare a daunelor morale pentru părțile civile în vârsta de 10 ani, 2 ani, 3 ani și 7 ani, pe considerentul ca la aceasta vârsta frageda suferințele morale nu pot fi dovedite.

Scopul acordării compensațiilor bănești este acela de a acoperi prejudiciul afectiv, produs de dispariția celui drag, prin lezarea sentimentelor de afecțiune profunda, și nu refacerea climatului anterior producerii nefericitului eveniment. Sumele acordate nu trebuie sa fie atât de ridicate încât sa aibă un caracter imoral prin aceea ca ar putea constitui o sursa de îmbogățire.

Așa cum a arătat și în fața instanței de fond, între criteriile orientative de stabilire a cuantumului despăgubirilor în compensare trebuie avute în vedere: gradul de culpă a părții vătămate (care influențează în mod hotărâtor cuantumul despăgubiri lor) - în speța 50%, și criteriul echității (în baza căruia indemnizația trebuie să reprezinte o justă și integrală dezdăunare a părții vătămate).

De asemenea, trebuie avuta în vedere și soluția pronunțata în cauza de către instanța penala, întrucât soluționarea pretențiilor civile (chiar pe cale civila), sunt strâns legate de latura penala a faptei.

Astfel, dacă instanța, în ce privește latura penala, se îndreaptă spre minimul pedepsei prevăzute pentru infracțiunea săvârșita de către inculpat, consideră că în aceeași maniera trebuie să procedeze și în ceea ce privește latura civila, acordând daune morale într-un cuantum apropiat de limita inferioară a sume or extrase în practica judiciară. (În cauza e față instanța penala l-a condamnat pe inculpatul P. I. D. la o pedeapsa de 1 an și 6 luni, foarte aproape de minimul prevăzut de lege (între 1 și 5 ani)).

Nu în ultimul rând, la stabilirea cuantumului daunelor morale instanța trebuie să țină seama de realitatea economica din România la acest moment, dar mai ales de persoana inculpatului. Trebuie avut în vedere faptul că în primul rând răspunde inculpatul pentru consecințele faptei sale, și este dator să repare prejudiciul cauzat. Dacă se raporta la un salariu mediu pe economie, (care la momentul de față este de 1350 lei), ținând cont și de prevederile art. 409 C.pr.civ. potrivit căruia urmărirea asupra veniturilor salariale nu poate depăși 1/3 din cuantumul acestuia, ar fi nevoie de sute de ani pentru ca inculpatul să poată acoperi sumele solicitate cu titlu de daune morale.

Nu poate constitui un criteriu de stabilire a întinderii daunelor morale potențialul financiar al societății de asigurare. Sumele acordate cu acest titlu trebuie stabilite exclusiv în raport de persoana vinovata de producerea accidentului și de potențialul financiar al acesteia, ele nu trebuie să reprezinte masuri excesive pentru autorul pagubei.

Față de actualizarea cu indicele de inflație la data plații efective a sumelor datorate, nu exista temei legal pentru ca instanța să se pronunțe în acest sens, și pe cale de consecință modificarea sentinței apelata și sub acest aspect.

În ceea ce privește daunele materiale, instanța de fond a trecut peste prevederile art. 49, pct.2. din ordinul CSA nr.11/2007, care prevede în mod expres ca:

"La stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării corporale sau al decesului unor persoane se au în vedere următoarele:

2. în caz de deces:

cheltuielile de înmormântare, inclusiv pentru piatra funerară, precum și cele efectuate cu îndeplinirea ritualurilor religioase, probate cu documente justificative;
cheltuielile de transport al cadavrului, inclusiv cele de îmbălsămare, probate cu documente justificative, de la localitatea unde a avut loc decesul până la localitate a în care se face înmormântarea;
veniturile nete realizate și alte eventuale cheltuieli rezultate în perioada de la data producerii accidentului și până la data decesului prevăzute a pct.1, dacă acestea au fost cauzate de producerea accidentului;

Astfel, în ceea ce privește societatea apelantă, aceasta nu poate fi obligata (in baza contractului de asigurare obligatorie), decât la plata cheltuielilor dovedite cu documente.

Orice cheltuiala efectuata de către reclamanta, care a fost dovedita prin alte mijloace de proba nu le poate fi opozabila.

Faptul ca legiuitorul a stabilit calitatea societății de asigurare în procesul penal, aceea de asigurator, și nu parte responsabila civilmente, cu mențiunea expresa că citarea acestuia în procesul penal se face doar pentru opozabilitatea hotărârii, nu este întâmplătoare.

S-a statuat în acest sens tocmai pentru că asiguratorul răspunde în alt temei legal, decât vinovatul de producerea evenimentului, și preia astfel riscul doar în condițiile expres prevăzute de legislația în vigoare.

Din aceste considerente, chiar daca instanța va cuantifica prejudiciul în ceea ce îl privește pe inculpat, administrând probatoriul permis de codul civil, asiguratorul va putea fi obligat în limitele și condițiile contractului de asigurare.

În drept, a invocat prevederile art. 282 și unu. C.pr. civ.

Pârâta S.C. A. Ț. A. S.A

., a solicitat modificarea sentinței apelate în sensul respingerii acțiunii introductive de instanță față de societatea apelantă ca fiind netemeinică și nelegală, aceasta fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

În motivarea apelului apelanta a arătat că în fapt, prin sentința civilă nr. 1566/_ a T. ui Maramureș s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a societății apelante în cadrul prezentului dosar și au fost obligați la plata sumelor de 4.819,46 lei către cu titlu de despăgubiri materiale și

100.000 lei cu titlu de daune morale către reclamanta B. D., respective a sumei de 60.000 lei cu titlu de daune morale către reclamantul B. F. I. .

În motivarea soluției instanța de fond reține faptul că interpretarea prevederile art.50 alin.3 din Legea nr.136/1995, duce la concluzia că " opțiunea legislativă a vizat exceptarea conducătorului auto responsabil de producerea accidentului rutier, de la calitatea de titular de despăgubiri în temeiul poliței RCA, soluția este diferită când cei care solicită astfel de despăgubiri sunt șotul( șotia) ori alte persoane care se află în întreținerea conducătorului vehiculului asigurat, culpabil de producerea accidentului ".

Totodată, instanța de fond a apreciat că prevederile art. 1 alin. 1 și art.27 pct.2 din Ordinul nr. 11/2007 reprezintă situația cu caracter general ce vizează răspunderea asiguratorului RCA față de terți față de care asiguratul ar fi ținut să răspundă pe temei delictual, și că aceste prevederi legale nu se aplică în cazul în speță raportat la prevederile art.50 alin.3 din Legea nr.139/1995.

Învederează faptul că soluția adoptată de către instanța de fond este netemeinică și nelegală, instanța de fond făcând o greșită interpretare atât a

prevederilor art.50 alin. 3 din Legea nr. 136/1995, cât și a prevederilor Ordinului nr.11/2007 al C.S.A. cu aplicabilitate pentru anul 2008.

Astfel, interpretarea dată de către instanța de fond a prevederilor art. 50 alin. 3 din Legea nr. 136/1995 a fost trunchiată și scoasă din contextul legii, întrucât la alin.2 al art.50 din Legea nr. 136/1995 se dispune că " în caz de vătămare sau deces despăgubirile se acordă atât pentru persoanelor atât persoanelor aflate în afara autovehiculului care a produs accidentul, cât și pentru persoanele aflate în acel vehicul, cu excepția conducătorului vehiculului respectiv".

În consecință, raportat la prevederile art. 50 alin.2 din Legea nr.136/1995 se reține faptul că nu se acordă despăgubiri pentru conducătorul auto vinovat de producerea accidentului rutier, nici în caz de vătămare și nici în caz de deces.

De asemenea, în opinia apelantei, interpretarea și coroborarea prevederilor art.50 alin.2 cu art.50 alin.3 din Legea nr.136/1995, care nu pot fi interpretate independent unele de altele, duc la concluzia că dispozițiile art.50 alin.3 din Legea nr.136/1995 se referă strict și doar la situația în care însăși membrii familiei au suferit vătămări corporale ca urmare a accidentului rutier!!!.

Apreciază faptul că o interpretare contrară a prevederilor art.50 alin.3 din Legea nr.136/1995 ar duce chiar la ineficacitatea prevederilor art.50 alin.2 din lege, respectiv la ineficacitatea prevederilor legale prin care se dispune că pentru conducătorul auto vinovat de producerea accidentului nu se acordă despăgubiri în caz de deces, întrucât este evident că în acest caz-deces nu se va prezenta pentru solicitarea de despăgubiri defunctul vinovat de producerea accidentului rutier ci moștenitorii acestuia !!!.

De altfel, această interpretare legală a prevederilor art. 50 alin3. din Legea nr.136/1995, se coroborează și cu prevederile art.26 alin.2 pct. 4 din Normele aprobate de Ordinul C.S.A. nr.11/2007 cu aplicabilitate pentru anul 2008, care dispun că " .,. asiguratorul RCA acordă despăgubiri până la limita de despăgubire prevăzută în polița RCA pentru: .

Pct. 4. Cazul în care persoanele care solicită despăgubiri pentru vătămări corporale sunt membrii familiei asiguratului, conducătorului auto și a oricărei alte persoane a cărei răspundere civilă este angajată într-un accident de vehicul ".

Apreciază, astfel, că interpretarea și coroborarea acestor acte normative este aceea că se acordă despăgubiri de către asiguratorul RCA membrilor familiei conducătorului auto vinovat de producerea accidentului rutier doar în situația în care aceștia au suferit direct vătămările corporale prin producerea riscului asigurat, situație în care ar putea dobândi calitatea de terți păgubiți ca urmare a faptei delictuale a asiguratului RCA.

Ține, de asemenea, să învedereze instanțe de judecată faptul că potrivit prevederilor art. 49 din Legea nr. 136/1995, republicată " Asiguratorul acordă despăgubiri, în baza contractului de asigurare pentru prejudiciile de care asigurații răspund față de terțe persoane păgubite prin accidente de vehicule".

Totodată, prevederile art. 1 alin.1 din Ordinul C.S.A. nr. 11/2007, cu aplicabilitate pentru anul 2008, specifică faptul că "asigurătorii care practică asigurarea de răspundere civilă a vehiculelor pe teritoriul României acordă despăgubiri pentru prejudiciile produse prin accidente de vehicule, de care asigurații răspund delictual față de terțe persoane", iar prevederile art.1 alin.2 din același ordin dispun: "Contractul de asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule acoperă răspunderea civilă delictuală a proprietarului sau a utilizatorului unui vehicul pentru prejudiciile produse unei terțe părți, prin intermediul vehiculului" .

Nu se relevă în cazul de față o răspundere delictuală a defunctului B. I.

, față de reclamanta B. D. și față de minorul B. F. I., astfel încât să fie angajată o răspundere civilă delictuală în sarcina societății apelante în calitate de asigurator RCA al motocicletei conduse de numitul Booata I., autorul reclamantei și al minorului sus-menționat.

Mai mult decât atât, învederăm onoratei instanțe de judecată și prevederile art. 27 pct.2 din Ordinul C.S.A. nr. 11/2007, cu aplicabilitate pentru anul 2008, specifică faptul că " Asigurătorul nu acordă despăgubiri pentru:

2. prejudiciile suferite de conducătorul vehiculului răspunzător de producerea accidentului; ", astfel încât solicitarea de despăgubiri formulată de către reclamanți în contradictoriu cu societatea apelantă este nelegală, netemeinică și fără fundament legal.

Raportat la toate cele mai sus-enunțate, la prevederile legale invocate, învederează, faptul că societatea în calitate de asigurator RCA al motocicletei conduse de numitul Borata I., nu este și nu poate fi răspunzătoare de prejudiciile suferite de numiții B. D. și B. F. I. ca urmare a faptei culpabile produse de autorul acestora, conducătorul motocicletei asigurate RCA la societatea apelantă, respectiv defunctul B. I. .

În încheiere, învederează, faptul că reținerea ca legală a interpretării date de instanța de fond prevederilor art. 50 alin. 3 din Legea nr. 136/1995, contravine spiritului legii, și această interpretare ar duce la aplicarea inegală a legii, la un dublu standard vizavi de situațiile identice de despăgubire în temeiul unei polițe RCA, astfel: în cazul persoanelor vinovate de producerea accidentului rutier care au decedat acordându-se despăgubiri, iar în cazul persoanelor vinovate de producerea accidentului rutier care au suferit doar vătămări corporale neacordându-se despăgubiri.

Apreciază, că scopul legiuitorului nu a fost acela de a crea discriminări legislative în material legislație RCA, coroborarea tuturor prevederilor legale sus- enunțate ducând la concluzia că se acordă despăgubiri doar în cazul unor terțe persoane în temeiul polițelor RCA, ceea ce nu este cazul în prezenta speță pentru reclamanții B. D. și B. F. I. față de societatea apelantă.

În concluzie, pentru considerentele mai sus-menționate, solicită admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a societății apelante în cadrul acestui proces modificarea sentinței apelată în sensul respingerii acțiunii introductive de instanță fată de societatea S.C. A. Ț. A. S.A.

În drept, a invocat art.282 și art. 284 C. Pr. Civ.; art. l alin.I-2, art.26 alin.2 pct. 4, art.27 pct.2 din Ordinul C.S.A. nr. 11/2007; art. 49, art.50 alin.2-3, art.53 din Legea nr.136/1995 .

Reclamanta B. D. în nume propriu și în calitate de reprezentantă legală a minorului B. F. I.

solicită casarea sentinței civile nr. 1566/2012 în baza art. 294-298 Cod pr. civ., potrivit motivelor de apel, urmând să fie dispusă indexarea sumelor cu indicele de inflație începând cu_ și 25.09.08 până la data plății efective, cu obligarea pârâților la plata unei prestații periodice lunare pentru B.

F. I. (15%-20%-25% din venitul net real al defunctului tată) în perioada _

-_ .

Precizează faptul că apelanții B. nu contestă sumele acordate de către instanța de fond și anume daunele morale, despăgubiri materiale, cheltuieli de judecată (100.000 lei + 100.000 lei + 60000 + 60.000 lei + 4819 lei + 4819 lei +

1843 lei + 1843 lei).

Motivele de apel sunt următoarele:

Respingerea acțiunii ci vile împotriva pârâtului P. I. D. ;
Actualizarea sumelor acordate cu indicele de inflație (numai) de la data plății efective;
Respingerea cererii de obligare a pârâților la plată prestații periodice pt B.

F. I. urmare a unei ignorări tot ale a expertizei contabile de la dosar, sub presiunea părții pârâte.

În motivarea apelului a arătat că acțiunea civilă intentată de reclamanta B. la dosar este complexă. Practica vestului este mai simplă despăgubirea pretinsă în cazul decesului unui Patron ( Asociat unic) fiind profitul net nerealizat.

Reclamanții B. au pretins prestații periodice lunare pentru minorul B.

F. I., luând ca bază profitul net al firmei SC Campion SRL unde defunctul B.

era Patron (Asociat unic).
Instanța de fond a manifestat profesionalism, mult calm și răbdare, de asemenea multă înțelegere față de toate cererile pârâților - care de care mai năstrușnice, dar neprofesionale - pârâții fiind și autorii unei multitudini de așa- zise excepții (toate respinse) și cereri fără legătură cu cauza. Deși acțiunea civilă este îndeobște dominată de principiul disponibilității, reclamanții emit pretenții și probează acțiunea - apoi instanța admite sau respinge acțiunea - la dosarul pendinte au formulat cereri de probațiune și pârâții (!) toate conducând la tergiversarea cauzei și confuzii; rea credință pentru care pârâții trebuie să răspundă, potrivit art. 723 Cod pr. civilă: acțiune a admisă integral.
Menționează hotărârea de excepție - sentința penală nr. 1066/_ Judecătoria Sector 1, B., definitivă prin decizia penală nr. 264/2007 Curtea de Apel B., prin care pârâtul a fost obligat la plata " sumelor de 2.569.598.229 lei reprezentând daune materiale prejudiciul cert până la data de_ respectiv la plata sumei de 233.599.839 lei/lună de la data_ până la finalizarea studiilor".
Identic vor pretinde pentru B. F. I. un prejudiciu cert - art. 533(3) Codul Civil, care se aplică din_, dispozițiile legale privind minorii inclusiv la acțiunile existente pe rol - vor pretinde un prejudiciu cert de la data nașterii (_
) până la 18 ani (_ ) - plus încă 7 ani până la finalizarea studiilor, prestație periodică lunară (15%-20%-25%) din venitul net real B.I.
Dezvoltarea motivelor de apel
1. Respingerea acțiunii civile împotriva pârâtului P. I. D. .
  Instanța de fond a considerat ca titular al obligației de despăgubire pe asigurătorul RCA, care va prelua astfel procesual o răspundere directă față de reclamanți din moment ce răspunderea nu este solidară. În același timp culpa asiguratului de 50% a fost stabilită de hotărârea penală. Raportat la considerentele instanței de fond urmează ca instanța de apel să se pronunțe.
2. Actualizarea sumelor acordate cu indicele de inflație (numai) de la data plății efective.
  Instanța de fond a dispus actualizarea daunelor morale cu indicele de inflație de la data plății. Însă practica este constantă în a dispune actualizarea sumelor pentru perioada: a) daunele morale de la data accidentului; b) alte cheltuieli de la data efectuării lor. Însă solicită, așa cum a cerut și în acțiune, actualizarea cu indicele inflației pentru întreaga perioadă de la data accidentului, la daunele morale, respectiv începând cu data cheltuielii, și până la plata efectivă a sumelor. Vor depune la judecata apelului practica judiciară constantă, cu actualizarea pentru întreaga perioadă.
3. Respingerea cererii de obligare a pârâților la plată prestații periodice pentru B. F. I. urmare a unei ignorări totale a expertizei contabile de la dosar, sub presiunea părții pârâte.

Instanța de fond a respins obligarea pârâților la plata unei prestații periodice pentru B. F. I. .

Venitul net al defunctului tată B. I. este același cu profitul net al firmei SC Campion SRL, deoarece B. I. a fost Patron (Asociat unic) al firmei SC

Campion SRL iar profitul net a fost raportat la finanțe pe ultimii 6 ani fiscali înainte de accident (_ -_ ).

Situația este ciudată, cel puțin. Pe de o parte au copii ai unor fotbaliști care primesc pensie de întreținere sume de 5.000-6.000-7.000-8.000 euro/lunar, sume acordate de instanță, recent au la rând pe unul numit Pițurcă care trebuie să plătească fiului 8.750 euro / lunar ( 39.389 lei / lunar).

Au pe de altă parte situații în care instanța este împiedicată, pe motive felurite, și nu acordă un drept fundamental al copilului ce este îndrituit legal la întreținere când tatăl a decedat în accident.

Departe de reclamanții intenția de a critica exclusiv instanța de fond. Pentru că este adevărat: Instanța de fond a respins cererea pentru obligarea pârâților la plata unei prestații periodice lunare pentru B. F. I., însă "meritul" unei confuzii create la dosar aparține pârâților. Aceștia susțineau că venitul net al patronului nu este tot una cu profitul net al firmei sale, solicitând apoi obținerea fișei fiscale a lui B. I. (decedat la 0_ ) - și venitul conform fișei fiscale.

Pârâții mai susțineau că B. I. era salariat, un administrator, însă B.

era Patron.
Consideră că reclamanții trebuiau să elucideze confuzia de la dosar: Patron
= Asociat unic SRL.
Instanța de fond a considerat numai venitul din fișele fiscale, venit redus (196 lei lunar) în perioada 2002 - 2006 însă nu a fost avut în vedere profitul net al SC Campion SRL pentru perioada întreagă de 6 ani înainte de accident (2002 - 2007) conform adeverinței oficia1e ORC cu nr. 235 din_ .
Asta este cu adevărat omisiunea instanței, însă reclamanții trebuiau să respecte art. 1169 Cod Civil.
Instanța de fond a greșit. Trebuia considerat venitul net real pe ultimii 6 ani fiscali nu fișa aiuristică.
Apelul este o cale devolutivă de atac și probele sunt admise, iar reclamanții vor face dovada echivalenței cuvintelor: Patron (Din lat. Patronus, germ. Patron, fr. Patron) care potrivit DEX înseamnă "Proprietar al unei întreprinderi comerciale care folosește muncitori salariați" și cuvântul Asociat unic = cuvântul a fost introdus în legislația românească conform Directivelor P.E. 89/667/CE, iar Legea 31/1990 art.13: "
1. În cazul în care, într-o societate cu răspundere limitată, părțile sociale sunt ale unei singure persoane, aceasta, în calitate de asociat unic, are drepturile și obligațiile ce revin, potrivit prezentei legi, adunării generale a asociaților; (2) Dacă asociatul unic este administrator, îi revin și obligațiile prevăzute de lege pentru această calitate. " B. I. a fost Asociat Unic (și administrator) și beneficia de profitul net.

Expertiza contabilă efectuată de exp. Maries T., om cuminte care a considerat cele dispuse de către Tribunalul Maramureș, a avut în vedere obiectivele aprobate de instanță și documentele anexate:

Adeverința SC CAMPION SRL cu nr. 235/2009 (profitul net pe 6 ani fiscali întregi 2002 - 2007)
Adresa ORC Maramureș cu nr. 37610/2011
Cupon pensie CNPP pentru B. F. I. 09/2011
Lista documentelor cu cheltuieli de înmormântare
Indicatori financiari bilanțul pe 2008 SC Campion Srl
Adresa DJS Maramureș cu nr. 1565/_ - indicele de inflație Informațiile contabile privind profitul S.c. CAMPION S.R.L. unde B. I.

era asociat unic, pentru perioada de 6 ani întregi anterioară decesului (2002- 2007) fiind declarat profitul net al firmei, înregistrat prealabil la Direcția

Financiară rezultantă fiind calcularea venitului net realizat de B. I. anterior decesului, în sumă de 13.521 lei, după ce s-a aplicat impozitul de 16% asupra veniturilor din dividende și după actualizarea care privește perioada 2008-2011 conform indicelui de inflație comunicat de DJS cu nr. 1565 din data de_ conform expertizei contabile venitul net B. I. = 13.521 lei /

Expertul contabil Maries T., la fila 3 expertiză, menționează expres: " Verificând datele anuale din adeverința nr. 235 / 2009 pentru firma SC Campion SRL, se constată că acestea se confirmă pe site-ul M. ui de Finanțe, astfel că se pot lua în calcul pentru lucrarea de expertiză contabilă" .

Expertul contabil Maries T., tot la fila 3 expertiză, constată: Media profitului net anual în perioada 2002-2007 este de 163.974 lei (RON) rezultată din însumarea anuală a profitului net și împărțirea sumei totale la 6 ani luați în calcul (983.842: 6 = 163.974 lei) profitul net lunar este 13.664 lei (163.974: 12).

Urmează tot expertul Marieș: "Având în vedere cota unică de impozitare 16% aplicată veniturilor din dividende, media de 13.664 impozitată cu 16%, rezultă venitul net de 11.478 lei (13.664 x 16% = 2.186 impozit) apoi actualizăm perioada 2008-2011 la 13.521 lei lunar pe baza indicelui de inflație comunicat de DJS, adresa 1565/_ ". Degeaba atâta muncă la expert, la final a contat aiureala fișa fiscală!

Expertiza contabilă bazată pe documente oficiale nu a fost luată în seamă de instanță, este greșit. Avem totodată și eroarea instanței de fond care consideră calculul efectuat de expert pentru 5 ani (2002-2006) realitatea fiind că expertul a calculat toți anii întregi înainte de accident ( 6 ani - perioada 2002 - 2007).

Ulterior tot expertul contabil Maries T. a efectuat și un supliment de expertiză, plătit de reclamanți, însă care lămurea doar obiecțiunile pârâților; expertul Maries notează la fila 2 supliment expertiză: " am convocat pe domnul consilier juridic Calin Hosu (G. SA) cu care am avut o discuție", ulterior s-au depus la dosar note de ședință de către pârâta SC G. SA (vezi fila 8 sentința civilă 1566) pârâta SC G. SA a arătat că solicită admiterea în parte a acțiunii, cu obligarea sa la plata a 50%.

Aidoma, și întâmpinarea pârâtului P. D. care a susținut că nu se opune admiterii în parte a acțiunii în sensul obligării alături de G. SA la plata a 50% din despăgubirile acordate. Totuși, în pofida celor susținute de pârâții SC G.

SA și P. D., instanța a respins capătul de cerere cu

prestația periodică lunară pentru minorul B. F. I. . Fotbaliștii de milioane și copiii lor de multe mii de euro lunar iar patronul firmei de succes Campion SRL a decedat iar fiul său nu primește nimic! Nu fotbalul pe maidan este important - ci munca unui întreprinzător de succes ar trebui să fie respectată.

Reclamanții propun următoarele probe pentru judecata la Apel: proba cu acte pentru a determina cu exactitate petitul acțiunii, fundamentarea în fapt și drept proba cu acte pentru a determina cu exactitate, lingvistic și etimologic, cuvântul Asociat unic ce este aceea fișa fiscală, atribut la salariaților avocatul din cadrul cabinetului individual ca și asociatul unic, nu au fișă fiscală ca salariați întocmirea calculului pentru prestația periodică lunară pentru minor, certă, perioada 1-18 ani drepturile și datoriile unui asociat unic, profitul net al unui SRL = venitul net la asociatul unic.

Pârâta SC A. Ț. SA a formulat întâmpinare

prin care a solicitat respingerea apelului ca netemeinic și nelegal.

Pârâta SC G. A. SA a formulat precizare și întâmpinare prin care arată că art. 49 alin.2 prevede în mod limitativ categoria de cheltuieli care pot fi puse în sarcina asiguratorului într-un caz de deces.

Intimatul P. I. D. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului declarat de către reclamanta B. D. ca nefundat.

Reclamanta B. D. a formulat note scrise prin care solicitat admiterea apelurilor reclamanților.

Pârâta SC G. A. SA a formulat concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului declarat de părțile civile ca neîntemeiat și nelegal.

Analizând apelurile formulate prin prisma motivelor invocate, curtea reține considerentele ce urmează:

În ce privește apelul formulat de pârâta SC G. A. SA, aceasta a solicitat modificarea în parte a sentinței atacate în sensul diminuării sumelor acordate de instanța de fond cu titlu de daune materiale și morale reclamanților

B. D. și B. F. I. .

Astfel, fără a nega suferința cauzata de decesul soțului, respectiv tatălui reclamanților, consideră că sumele acordate de către instanța de fond cu titlu de daune morale sunt mari raportat la practica judiciara în materie, cu atât mai mult cu cât în cauza este vorba despre o culpa comună.

Curtea constată că practica judiciară, raportat la cuantum, nu este obligatorie pentru alte instanțe și cel mult poate fi luată în considerare cu caracter orientativ, pentru că o hotărâre nu reproduce în tot particularitatea cauzei și a persoanelor implicate.

Relevantă este în fiecare cauză situația particulară a fiecărei părți și a raporturilor dintre acestea, și aceasta este supusă analizei instanței.

În cauză, prima instanță a făcut exact o astfel de analiză, și, în mod întemeiat, a reținut, în privința reclamantei B. D., că deși durata căsătoriei a fost relativ redusă, la momentul decesului lui B. I. aceasta era însărcinată cu fiul celor doi, care s-a născut la o lună și jumătate după decesul tatălui. Suferința morală imediată a reclamantei a fost la acel moment amplificată de starea sa de graviditate, de angoasa efectelor pe care șocul le poate avea asupra cursului firesc al sarcinii.

După naștere, pierderea soțului este dublată de pierderea tatălui copilului, a sprijinului și totodată partenerului în îndeplinirea acestei sarcini - care este ocrotirea și creșterea unui copil, de nevoia a explica acestui copil motivele pentru care s-a întâmplat astfel, și de a ține locul părintelui absent.

În ce privește suferința morală a minorului B. F. -I., s-a reținut că aceasta este una în evoluție, dat fiind că minorul nu a avut reprezentarea unei imagini paterne, ci trebuie să o compună din amintirile celorlalte persoane apropiate. În viitor minorul se va confrunta tot mai mult cu efectele lipsei tatălui, ca model, reper masculin și îndrumător în viață.

Acordarea diferențiată a daunelor morale a fost corect justificată de instanța de fond, deoarece reclamanta a avut o viață de familie preexistentă cu victima, suportă o absență concretă și determinată, are precedentul unor amintiri comune care determină suferința imposibilității de repetare, în vreme ce minorul nu va fi ținut să se confrunte cu aceste amintiri.

Aceste criterii de acordare a daunelor morale au fost corect apreciate de instanța de fond și nu s-au indicat motive concrete pentru ca vreunul dintre acestea să fie înlăturate.

Culpă comună a fost la rândul ei luată în considerare de instanța de fond, astfel că nici acest motiv de apel nu este fondat.

Scopul acordării compensațiilor bănești este acela de a acoperi prejudiciul afectiv, produs de dispariția celui drag, prin lezarea sentimentelor de afecțiune profundă.

Prejudiciul afectiv a fost recunoscut și s-a produs, iar sumele acordate nu sunt atât de ridicate încât sa aibă un caracter imoral.

Pierderea soțului respectiv a tatălui este o pierdere ireparabilă și are caracter iremediabil pe plan afectiv astfel că sumele acordate, de 100.000 lei cu

titlu de daune morale pentru reclamanta B. D., și 60.000 lei cu titlu de daune morale pentru reclamantul B. F. -I., nu au un caracter exagerat, fiind, în marjele aprecierii de care beneficiază instanța, o sumă echitabilă.

Paralela pe care o face apelanta cu latura penală și cu pedeapsa aplicată evident că nu poate fi luată în considerare, pentru că acordarea daunelor morale se face în funcție de criteriile arătate mai sus, iar nu în funcție de pedeapsa acordată.

Ar fi fost posibil să se acorde o pedeapsă penală spre maximul legal dar probabil că apelanta nu ar mai fi amintit acest aspect, al paralelismului.

Raportarea la realitatea economica din România la acest moment sau la persoana inculpatului așa cum o face apelanta, este la rândul ei neavenită, singurele criterii sunt cele arătate mai sus, prejudiciul suferit din punct de vedere afectiv față de pierderea soțului, respectiv a tatălui, prin deces.

Nu a constituit un criteriu de stabilire a întinderii daunelor morale potențialul financiar al societății de asigurare, de nicăieri nereieșind că ar fi fost folosit acest criteriu.

Actualizarea cu indicele de inflație are ca și temei faptul că în temeiul legii speciale se pot acorda despăgubiri pentru prejudiciul suferit, dar legea specială nu exclude aplicarea legii generale în ce privește alte aspecte, cum ar fi de exemplu probele sau actualizare.

Din acest punct de vedere, art. 1084 Cod civil, în forma în vigoare la data producerii prejudiciului, prevedea că "Daunele-interese ce sunt debite creditorului cuprind în genere pierderea ce a suferit si beneficiul de care a fost lipsit, afara de excepțiile si modificările mai jos menționate."

Or, despăgubirea trebuie să se raporteze doar la data producerii prejudiciului sau a introducerii acțiunii, pentru că din acel moment partea vătămată suferă pierderea sau se consideră prejudiciată. Dacă i se acordă benevol despăgubirea sigur că nu mai are temei să ceară actualizarea sumei. Or, dacă această sumă cu titlu de despăgubire se acordă cu întârziere atunci suma trebuie actualizată cu indicele de inflație pentru că este culpa celui care a produs prejudiciul, sau a celui chemat să răspundă pentru acesta, pentru achitarea cu întârziere a despăgubirii.

Aceași apelantă arată că în ceea ce privește daunele materiale, instanța de fond a trecut peste prevederile art. 49, pct.2. din ordinul CSA nr.11/2007, care prevede în mod expres că la stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării corporale sau al decesului unor persoane se au în vedere actele acolo indicate.

Curtea reține că și acest motiv de apel este nefondat deoarece acest ordin adaugă la Legea nr. 136/1995, care vorbește doar de despăgubire și nu impune nici o limitare în ce privește mijloacele de probațiune.

Prin urmare mijloacele de probațiune sunt cele prevăzute de dreptul comun, care au și fost administrate în cauză, și cum aceiași lege nu instituie vreo limitare pentru obligarea asiguratorului în anumite limite și condiții, rezultă că va fi obligat în limitele și condițiile prejudiciului dovedit potrivit dreptului comun, aplicabil și în această materie.

În ce privește apelul pârâtei S.C. A. Ț. A. S.A., a solicitat modificarea sentinței apelate în sensul respingerii acțiunii introductive de instanță față de societatea apelantă ca fiind netemeinică și nelegală, aceasta fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Consideră că interpretarea dată de către instanța de fond a prevederilor art. 50 alin. 3 din Legea nr. 136/1995 a fost trunchiată și scoasă din contextul legii, întrucât la alin. 2 al art. 50 din Legea nr. 136/1995 se dispune că "în caz de vătămare sau deces despăgubirile se acordă atât pentru persoanele aflate în afara autovehiculului care a produs accidentul, cât și pentru persoanele aflate în acel

vehicul, cu excepția conducătorului vehiculului respectiv". În consecință, raportat la prevederile art. 50 alin. 2 din Legea nr. 136/1995 se reține faptul că nu se acordă despăgubiri pentru conducătorul auto vinovat de producerea accidentului rutier, nici în caz de vătămare și nici în caz de deces.

Curtea constată că apelul pârâtei S.C. A. Ț. A. S.A. este fondat pentru motivele ce se vor arăta în continuare.

Raportat la dispozițiile art. 49, 50, 54 din Legea nr. 136/1995 cu modificările ulterioare, s-a reținut de instanța de fond că în baza raportului de asigurare (preluat) stabilit cu pârâtul P. I. D. anterior producerii accidentului, pârâta S.C.G. A. SA este ținută să repare prejudiciile cauzate de asiguratul său terților păgubiți prin accident.

Aceleași norme legale sunt incidente și în ce privește pe pârâtă SC A. -Ț.

SA, pentru că i se cere să răspundă tot în baza unei polițe RCA, dar instanța de această dată nu le mai analizează, ci se rezumă cu analiza la dispozițiile art. 50 alin. 3 din Legea nr. 136/1995.
Astfel, analiza pe care trebuia să o facă instanța de fond este referitoare la toate textele legale indicate anterior, anume art. 49 din Legea nr. 136/1995, care prevede că "Asiguratorul acorda despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asigurații răspund fata de terțe persoane pagubite prin accidente de vehicule, precum și tramvaie și pentru cheltuielile făcute de asigurați în procesul civil …"
Evident că și pârâtă SC A. -Ț. A. SA este ținută să repare doar prejudiciile cauzate de asiguratul său terților păgubiți prin accident. Or, în cauză
I. nu a produs nici un prejudiciu reclamantei B. D. și minorului B.

F. I., de natura celor prevăzute de Legea nr. 136/1995.

Cele solicitate de reclamanți ar acoperi eventual alte ipoteze pentru alte tipuri de asigurare, cum ar fi o poliță tip CASCO.

Nu poate fi cumulată în aceași persoană și calitatea de asigurat și cea de persoană prejudiciată, în baza acestui tip de contract de asigurare, cum este cel în cauză. Persoana prejudiciată trebuie să fie terț față de asigurat, chiar dacă este soțul sau copilul acestuia.

Nu se poate invoca art. 50 alin. 3 din Legea nr. 136/1995 fără a se observa alin. 2 al aceluiași articol, care dispune că "În caz de vătămare corporală sau deces, despăgubirile se acorda atât pentru persoanele aflate în afară vehiculului care a produs accidentul, cat și pentru persoanele aflate în acel vehicul, cu excepția conducătorului vehiculului respectiv."

Or, interpretarea dată de reclamanți ocolește ipoteza alin. 2, pentru că această ipoteză nu permite acordarea de daune pentru vătămarea corporală suferită de conducătorului vehiculului respectiv.

Despăgubirea cerută de reclamanți este derivată tocmai din decesul conducătorului vehiculului, prin urmare nu se pot acorda despăgubiri, chiar dacă au calitatea cerută de lege, pentru că nu au suferit un prejudiciu. Prejudiciul indicat este rezultat chiar din decesul conducătorului autovehiculului, or prejudiciile derivate din decesul conducătorului autovehiculului sunt exceptate potrivit alin. 2 al textului legal, și nu pot fi solicitate nici direct de acel conducător, în ipoteza vătămării, și nici indirect, de către rudele acestuia, în ipoteza vătămării sau a decesului.

Textul alin. 3 nu face distincție din perspectiva despăgubirilor, între cele solicitate în acoperirea unor prejudicii materiale și cele pretinse pentru compensarea unor suferințe morale, dar trebuie să fie consecința a unui prejudiciu suferit de soțul (sotia) sau persoane care se afla în întreținerea proprietarului ori conducătorului vehiculului asigurat, dar care să nu fie consecință a decesului sau vătămării conducătorului vehiculului asigurat.

Dacă acceptăm interpretarea reclamanților se poate considera că acel conducător al autovehiculului nu poate cere despăgubiri pentru propria sa vătămare, dar, pe cale ocolită, o astfel de solicitare o pot face soțul (soția) sau persoane care se afla în întreținerea proprietarului ori conducătorului vehiculului asigurat, invocând de exemplu că acel conducător nu mai poate munci și nu le mai poate asigura veniturile.

Or, art. 50 alin. 3 din Legea nr. 136/1995 permite acordarea de despăgubiri doar, așa cum dispune alin. 1, pentru sumele pe care asiguratul este obligat sa le plătească cu titlu de dezdăunare: prin vătămare corporală sau deces, dar suferite de propria persoană a terților, precum și prin avarierea ori distrugerea de bunuri.

Or, reclamanții: nu au fost vătămați corporal, nu au decedat; nu le-au fost avariate sau distruse bunuri.

Alin. 2 al textului legal doar detaliază ipotezele alin. 1 care pot fi întâlnite, și indică persoanele care pot primi despăgubiri, anume cele aflate în afară vehiculului care a produs accidentul, cât și cele aflate în acel vehicul, cu excepția conducătorului vehiculului respectiv.

Dar, condiția ca acele persoane să fi suferit un prejudiciu de natura celui arătat la alin. 1 rămâne și pentru persoanele arătate la alin. 2, ca și pentru cele de la alin. 3.

Această interpretare legală a prevederilor art. 50 alin. 3 din Legea nr. 136/1995, se coroborează și cu prevederile art. 26 alin. 2 pct. 4 din Normele aprobate de Ordinul C.S.A. nr. 11/2007 cu aplicabilitate pentru anul 2008, care dispun că " ... asiguratorul RCA acordă despăgubiri până la limita de despăgubire prevăzută în polița RCA pentru cazul în care persoanele care solicită despăgubiri pentru vătămări corporale sunt membrii familiei asiguratului, conducătorului auto și a oricărei alte persoane a cărei răspundere civilă este angajată într-un accident de vehicul", dar se indică faptul că se acordă despăgubiri pentru vătămări corporale suferite de membrii familiei asiguratului, iar nu pentru cele suferite de asigurat.

Se acordă despăgubiri de către asiguratorul RCA membrilor familiei conducătorului auto vinovat de producerea accidentului rutier doar în situația în care aceștia au suferit direct vătămările corporale prin producerea riscului asigurat, fiind singura situație posibilă în care ar putea dobândi calitatea de terți păgubiți ca urmare a faptei delictuale a asiguratului RCA, pentru că art. 50 alin.

3 din Legea nr. 136/1995 exclude acordarea despăgubirilor pentru prejudiciul consecință a decesului sau vătămării conducătorului vehiculului asigurat

Nu s-a indicat în cauză în ce măsură, față de acest text legal, există raportul de răspundere delictuală între conducătorul autovehiculului și reclamanți.

La fel, art. 1 alin. 2 din același ordin dispune: "Contractul de asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule acoperă răspunderea civilă delictuală a proprietarului sau a utilizatorului unui vehicul pentru prejudiciile produse unei terțe părți, prin intermediul vehiculului".

Nu se relevă în cazul de față o răspundere delictuală a defunctului B. I.

, față de reclamanta B. D. și față de minorul B. F. I., astfel încât să fie angajată o răspundere în sarcina societății apelante în calitate de asigurator RCA

al motocicletei conduse de numitul B. I., autorul reclamantei și al minorului sus-menționat.

Mai mult, prevederile art. 27 pct. 2 din Ordinul C.S.A. nr. 11/2007, cu aplicabilitate pentru anul 2008, specifică faptul că "Asigurătorul nu acordă despăgubiri pentru: 2. prejudiciile suferite de conducătorul vehiculului răspunzător de producerea accidentului;".

Or, reclamanții solicită despăgubiri pentru prejudiciul suferit de conducătorul autovehiculului, chiar dacă reflectat indirect asupra persoanei lor.

Această interpretare, a imposibilității acordării de despăgubiri pentru ipoteza indicată de reclamanți, este susținută și de dispozițiile art. 1¹pct. 1 și 3 din Legea nr. 136/1995, care definesc noțiunea de contractant al asigurării - care este persoana care încheie contractul de asigurare pentru asigurarea unui risc privind o alta persoana și se obliga fata de asigurator sa plătească prima de asigurare, deci contractul este pentru riscul suferit de terțe persoane; și mai definesc noțiunea de persoana pagubita - care este persoana indreptatita sa primească despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a producerii unui risc acoperit printr-un contract de asigurare de răspundere civilă, deci orice altă persoană decât asiguratul, care este parte în contract și nu poate fi și păgubit, nici el, și nici succesorii lui, pentru această calitate de parte în contract.

Dacă asiguratul nu are calitatea de terț, asiguratorul nu datorează despăgubiri pentru decesul sau vătămarea corporală a acestuia, întrucât asiguratorul nu poate răspunde față de el însuși. Același raport pe care nu îl poate invoca asiguratorul nu îl pot invoca nici succesorii lui.

S.C. A. -Ț. A. SA are calitate procesuală pasivă pentru că se invocă formal de către reclamanți dispozițiile art. 50 alin. 3 din Legea nr. 136/1995, care permit acordarea de despăgubiri dacă persoanele acolo indicate au suferit prejudicii.

Analiza lipsei prejudiciului implică soluționarea fondului cauzei, astfel că nu se poate considera că S.C. A. -Ț. A. SA nu are calitate procesuală pasivă.

Prin urmare se impune schimbarea sentinței apelate în sensul respingerii acțiunii introductive de instanță fată de societatea S.C. A. Ț. A. S.A.

Privitor la apelul reclamantei B. D. în nume propriu și în calitate de reprezentantă legală a minorului B. F. I., Curtea reține că acesta este fondat doar în parte.

Privitor la respingerea acțiunii civile împotriva pârâtului P. I. D., această soluție a fost corect adoptată de instanță pentru că potrivit art. 54 din Legea nr. 136/1995, titularul obligației de despăgubire este asiguratorul de răspundere civilă, care chiar dacă angajează o răspundere indirectă (pentru fapta altuia, contractuală), preia, din perspectivă procesuală, o răspundere directă, ca pârât. În temeiul contractului încheiat, acesta este ținut în mod exclusiv de obligația de despăgubire față de terții prejudiciați, iar nu în solidar cu asiguratul său, a cărui calitate procesuală este de altfel aceea de intervenient forțat, expres stabilită prin prevederile art. 54 alin. 1 din Legea nr. 136/1995, dacă suma maximă de despăgubire reflectată în poliță nu este depășită.

Invocare vinovăției penale nu schimbă datele problemei.

În ce privește motivul de apel privind prestațiile periodice pentru B. F.

I., apelul este nefondat.

Reclamanții au formulat o precizare de acțiune (fila 110 vol. I) prin care au cuantificat prestațiile periodice printr-o sumă globală la pct. I lit. b ca fiind în sumă de 601.800 lei, aspect precizat cu privire la temeiul de drept și la cuvântul pe fond (fila 135 vol. II) când indică art. 533 alin. 3 Cod civil.

Reclamanții au arătat că s-a acordat greșit suma pentru că s-a ignorat expertiza contabilă de la dosar, sub presiunea părții pârâte.

Curte reține că presiunea părții pârâte nici nu se arată în ce constă, și nici reiese vreun element în acest sens din dosarul cauzei.

Considerentele ce privesc practica vestului sunt nerelevante pentru cauză, în condițiile în care practica instanțelor nu este un criteriu obligatoriu, nici măcar a celor naționale.

Expertiza contabilă poate fi luată în considerare dacă se coroborează și cu alte probe, ceea ce nu este cazul în speță. Referirile extinse ale apelanților reclamanți la această expertiză sunt fără relevanță în lipsa altor dovezi privind cuantumul veniturilor.

Tot ceea ce trebuiau să facă reclamanții era să dovedească venitul lui B.

I. . În măsura în care au dovedit veniturile acestuia acestea au fost analizate de către instanță. Chiar dacă instanța a omis un an, 2007, din analiză, sarcina probei este a reclamanților nu a instanței care trebuiau să dovedească veniturile și pentru acest an pentru ca apoi să poată fi analizat de către instanță.

Noțiunea de patron este fără relevanță juridică, relevant este că, așa cum a reținut instanța de fond, stabilirea veniturilor pe care le obținea victima nu se poate realiza prin echivalare cu media profitului înregistrat de SC Campion S.R.L., societate la care B. I. a fost asociat unic și administrator, doar în anii 2002-2006, conform adeverinței nr. 826/_, depusă la fila 255 volum I dosar și nr. 235/_, aflată la fila 291 volum I.

Decesul lui B. I. a survenit în luna august 2008, or potrivit comunicării Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Maramureș (fila 256 dosar), acesta a avut calitatea de asociat și administrator la S.C. Campion S.R.L. în perioada_ -_ .

Apoi, profitul înregistrat de o societate comercială nu se prezumă că revine ca venit personal administratorului acesteia, fiind în discuție patrimonii diferite, ce nu se confundă, iar profitul este de regulă reinvestit ori capitalizat la dispoziția societății comerciale. Tocmai de aceea, din punct de vedere fiscal actul ce reflectă veniturile reale, opozabile terților, obținute de administrator, este fișa fiscală.

Fișele fiscale ale defunctului B. I., depuse la filele 2-10 volumul II dosar urmare a solicitării lor de la Administrația Finanțelor P. e a Municipiului

B. M., deoarece reclamanta a refuzat să le atașeze, relevă că în perioada 2002- 2006 acesta a realizat venituri modice, între 116-250 lei, fără a fi indicate sume din profitul net ori indemnizații de administrator.

Susținerile relative la calitatea de "patron de succes"; a defunctului, calculele privind veniturile semnificative pretins obținute de acesta rămân fără suport legal, nefiind probate în condițiile prescrise prin dispozițiile art. 1169 din Codul civil de la 1864.

Profitul societății comerciale nu este egal cu venitul administratorului, dar reclamanții apelanți reiterează cererea în acest sens și în apel.

După cum atestă fotocopia cuponului de plată pensie depusă la fila 250 dosar fond, minorul B. F. -I. beneficiază lunar de suma de 350 lei, pensie în cadrul sistemului de asigurări sociale, aspect care de altfel nu a fost contestat. Procentul de o pătrime din venitul reflectat în fișele fiscale este de 49 lei, iar din venitul minim, de 150 lei. În condițiile în care minorul beneficiază de o pensie de

350 lei lunar, deductibilă, a rezultat că asigurătorul nu este ținut să achite vreo sumă cu titlu de prestație periodică în favoarea minorului.

Invocarea art. 723 Cod pr. civilă nu poate duce la admiterea acțiunii ci eventual la daune acordate în condițiile acelui text legal.

Similitudinile cu fotbaliști și copii acestora nu există, și nu au legătură cu cauza.

Apelul este fondat doar în ce privește actualizarea sumelor acordate cu indicele de inflație, dar și aceasta doar în parte numai.

Astfel, instanța de fond a dispus ca sumele la care au fost obligați pârâții să se actualizeze cu indicele de inflație de la data plății efective.

Or, această formulare este eronată, și este oricum un non sens.

Reclamanții au solicitat prin precizarea de acțiune (fila 110 vol. I și fila 120 vol. II) ca actualizarea sumelor să se facă de la data producerii prejudiciului și până la plata efectivă.

Reclamanții nu au indicat temeiul legal pentru care cer actualizarea de la data producerii prejudiciului, nu au indicat dacă pârâții sunt de drept în întârziere, și nu s-a făcut dovada că o astfel de punere în întârziere a fost făcută în condițiile art. 1079 Cod civil, în forma în vigoare la data producerii prejudiciului.

Prin urmare, Curtea va considera chemarea în judecată ca o punere în întârziere, dată de la care reclamanții pot cere actualizarea sumei, pentru că de la această dată se consideră că reclamanții au un interes, dacă pârâtul nu este de drept în întârziere și nu au făcut o punere în întârziere în altă formă.

Mai trebuie arătate cele reținute mai sus cu privire la același aspect, atunci când s-a analizat apelul pârâtei SC G. SA, anume că actualizarea cu indicele de inflație are ca și temei faptul că în temeiul legii speciale se pot acorda despăgubiri pentru prejudiciul suferit, dar legea specială nu exclude aplicarea legii generale în ce privește alte aspecte.

Din acest punct de vedere, art. 1084 Cod civil, în forma în vigoare la data producerii prejudiciului, prevedea că "Daunele-interese ce sunt debite creditorului cuprind in genere pierderea ce a suferit si beneficiul de care a fost lipsit, afara de excepțiile si modificările mai jos menționate."

Or, despăgubirea trebuie să se raporteze doar la data producerii prejudiciului sau a introducerii acțiunii, ținând seama și de normele ce reglementează punerea în întârziere.

Doar din momentul punerii în întârziere partea vătămată suferă pierderea sau se consideră prejudiciată iar prejudiciul poate fi actualizat. Dacă i se acordă benevol despăgubirea sigur că nu mai are temei să ceară actualizarea sumei. Or, dacă această sumă cu titlu de despăgubire se acordă cu întârziere atunci suma trebuie actualizată cu indicele de inflație pentru că este culpa celui care a produs prejudiciul, sau a celui chemat să răspundă pentru acesta, pentru achitarea cu întârziere a despăgubirii.

În temeiul prevederilor art. 296 Cod procedură civilă cât și al art. 282 și urm. Cod procedură civilă, curtea urmează să respingă ca nefondat apelul declarat de pârâta SC G. A. SA împotriva sentinței civile nr. 1566 din 15 octombrie 2012 a T. ui Maramureș, pronunțată în dosarul nr._ .

În temeiul prevederilor art. 296 Cod procedură civilă cât și al art. 282 și urm. Cod procedură civilă, curtea urmează să admită ca fondat în parte apelul declarat de reclamanta B. D. în nume propriu și în calitate de reprezentantă legală a minorului B. F. -I. și va admite în întregime apelul declarat de pârâta SC A. Ț. SA împotriva sentinței civile nr. 1566 din 15 octombrie 2012 a T. ui Maramureș, pronunțată în dosarul nr._, pe care o schimbă în parte.

Va dispune actualizarea sumelor la plata cărora a fost obligată pârâta SC

G.A. SA în favoarea reclamanților B. D. și B. F. -I. se va face actualizat cu indicele de inflație de la data introducerii acțiunii,_ și până la data plății efective.

Va respinge acțiunea formulată de reclamanta B. D. în nume propriu și în calitate de reprezentantă legală a minorului B. F. -I. în contradictoriu cu pârâta SC A. Ț. SA.

Va înlătura dispozițiile din sentință referitoare la obligarea pârâtei SC A. Ț. SA la plata despăgubirilor materiale și morale și la plata cheltuielilor de judecată în favoarea reclamanților.

Celelalte dispoziții ale sentinței vor fi menținute.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:

Respinge ca nefondat apelul declarat de pârâta SC G. A. SA împotriva sentinței civile nr. 1566 din 15 octombrie 2012 a T. ui Maramureș, pronunțată în dosarul nr._ .

Admite în parte apelul declarat de reclamanta B. D. în nume propriu și în calitate de reprezentantă legală a minorului B. F. -I. și admite apelul declarat de pârâta SC A. Ț. SA împotriva sentinței civile nr. 1566 din 15 octombrie 2012 a T. ui Maramureș, pronunțată în dosarul nr._, pe care o schimbă în parte în sensul că:

Actualizarea sumelor la plata cărora a fost obligată pârâta SC G.A. SA în favoarea reclamanților B. D. și B. F. -I. se va face actualizat cu indicele de inflație de la data introducerii acțiunii,_ și până la data plății efective.

Respinge acțiunea formulată de reclamanta B. D. în nume propriu și în calitate de reprezentantă legală a minorului B. F. -I. în contradictoriu cu pârâta SC A. Ț. SA.

Înlătură dispozițiile din sentință referitoare la obligarea pârâtei SC A. Ț. SA la plata despăgubirilor materiale și morale și la plata cheltuielilor de judecată în favoarea reclamanților.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței. Decizia este definitivă și executorie.

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.

Dată și pronunțată în ședința publică din 01 martie 2013.

	PREȘEDINTE,			JUDECĂTOR,		G.	,
M.	C. V.	I. -D.	C.	A.	B.

I.D.C./R.V.

8 ex/ _

Jud.fond: A. S. -T. - Tribunalul Maramureș

← Decizia civilă nr. 319/2013. Pretenții		Decizia civilă nr. 1214/2013. Pretenții →

Decizia civilă nr. 19/2013. Pretenții

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 19/2013. Pretenții