Decizia civilă nr. 50/2013. Pretenții

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ

Cod operator de date cu caracter personal 3184 Dosar nr. _

DECIZIA CIVILĂ Nr. 50/2013

Ședința publică de la 23 Ianuarie 2013

Completul compus din: Președinte O. -C. T.

Judecător A. -F. D. Judecător O. R. G. Grefier G. P.

S-a luat spre examinare, în vederea pronunțării, recursul promovat de către reclamanții C. LOCAL AL M. C. N. PRIN P. și M.

C. - N. PRIN P., în contra Sentinței civile nr. 19940 din_, pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C. -N., privind și pe intimații pârâți H. C. S. și H. I. A., având ca obiect pretenții

Mersul dezbaterilor și susținerile orale ale părților au fost consemnate în Încheierea ședinței publice din data de 16 ianuarie 2013, când instanța a amânat pronunțarea pentru data de azi, pentru a acorda intimatului H.

C. S. posibilitatea de a formula concluzii scrise.

T R I B U N A L U L

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin Sentinta civilă nr. 19940 din_, pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C. -N., a fost admisă in parte actiunea civila formulata de reclamantii C. LOCAL AL M. C. -N. si M. C. -N., ambii prin P., impotriva paratilor H. C. S. si H. I. A. si in consecinta:

Au fost obligați paratii la plata sumei de 111,86 lei reprezentand debit restant la data de_ precum si la plata majorarilor de intarziere calculate pentru perioada_ -_ inclusiv, pentru o chirie lunara de 52,22 lei si incepand cu_ pentru o chirie lunara de 279,64 lei, in care majorarile de intarziere sunt de 0,1% pe zi pana la data de_ si de 0,5% pe zi incepand cu data de_ pana la achitarea integrala a debitului.

A fost respinsă cererea paratilor de obligare a reclamantilor la plata cheltuielilor de judecata.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

În fapt, la data de_, între C. Local al municipiului C. -N., în calitate de proprietar, și pârâtii H. C. S. si H. I. A., în calitate de chiriași s-a încheiat contractul de închiriere nr. 57284, prin care s-a transmis pârâtilor folosința imobilului situat în C. -N., str. M.

, nr. 41,bl.M1 ap. 23, jud. C., cu obligația corelativă a acesteia din urmă de a achita o chirie lunară de 127.192 lei (ROL)(f.5).

Potrivit clauzelor contractuale, chiria se achită până la data de 30 a fiecărei luni, pentru luna în curs, iar neplata la termen a chiriei atrage dobanzi de intarziere si majorari stabilite conform legislatiei financiar- bugetare in vigoare. Aceste dobanzi de intarziere si majorari se datoreaza fara punerea in intarziere, de la data scadentei chiriei ( prima zi celei care urmează aceleia când suma a devenit exigibilă).

La data de_ a fost incheiat actul aditional nr. 1 (f.7) prin care s-a modificat cuantumul chiriei la 52,22 lei, incepand cu data de_ .

La data de_ a fost semnat de catre parati actul aditional nr. 2 (f.9) unde s-a mentionat ca se prelungeste durata contractului de inchiriere pe o perioada de 1 an, de la_ pana la_, precizandu-se cuantumul chiriei ca fiind de 52,22 lei.

La aceeasi data,_, a fost semnat si actul aditional nr. 3 (f.10) prin care s-a prelungit durata contractului de inchiriere de la data de_ pana la data de_ si s-a modificat cuantumul chiriei la 279,64 lei, mentionandu-se ca aceasat chirie se datoreaza incepand cu data de_ si se achita pana la data de 30 a fiecarei luni, pentru luna in curs. Paratii au precizat ca sunt de acord cu majorarea chiriei doar de la data semnarii actului aditional, nefiind de acord cu plata retroactiva a achiriei si a penalitatilor aferente.

In fine, la data de_ s-a mai incheiat un act aditional (f.13) unde s-a precizat ca se prelungeste perioada de inchiriere de la data de_ pana la_, chiria de 279,64 lei se datoreaza incepand cu_ si8 se achita pana la data de 30 a fiecarei luni, pentru luna in curs. De asemenea, s-a modificat art.7 stabilindu-se ca "pentru neachitarea la termenul de scadenta de catre debitor a obligatiilor de plata se datoreaza, dupa acest termen, majorari de intarziere. Incepand cu_ nivelul majorarii de intarziere este de 0,5% pe zi din cuantumul obligatiei neachitate in termen, calculate pentru fiecare zi, incepand cu ziua urmatoare termenului de scadenta si pana la data stingerii sumei datorate, inclusiv";.

Ulterior, reclamantii, i-au invitat pe parati la conciliere (f.14)pentru restante si i-au notificat din nou in octombrie 2011 (f.16).

Avand in vedere natura contractului incheiat intre parti, respectiv un contract civil, in care partile se afla pe pozitii de egalitate, instanta apreciaza ca produc efecte juridice doar clauzele care sunt negociate respectiv insusite de catre ambele parti, astfel incat atata timp cat intre reclamanti si parati nu s-a incheiat actul aditional ( din culpa reclamantilor, care nu i-au notificat din timp pe parati) decat la data de_, reclamantii nu pot solicita plata retroactiva, de la_, a chiriei majorate, pe considerentul ca paratii au implinit varsta de 35 de ani. Era obligatia reclamantilor sa notifice si sa determine incheierea de catre parati a actului aditional din momentul schimbarii conditiilor ( implinirea varstei) si nu sa incerce obligarea retroactiva a acestora. Mai mult se poate observa ca actul normativ de prelungire a contractului, din_ pana in_, respectiv chiar HCL nr.185 a fost adoptat doar in 2009.

Astfel, raportat la actele aditionale semnate de catre parti, instanta a aratat ca de la momentul incheierii contractului,_ pana la data de_ chiria datorata a fost de 12,72 lei.

De la_ pana la_ chiria datorata a fost de 52,22 lei lunar.

De la_ pana in prezent chiria este de 279,64 lei. Acest cuantum este datorat si pentru luna mai 2010 deoarece paratii au semnat actul aditional in data de 21, anterior scadentei din 30 mai, iar chiria se achita in data de 30 pentru luna in curs.

Din situatia platilor depusa de catre reclamanti si necontestata de catre parati ( de altfel, acesteia recunoscand chiar ei in tabelul inclus in intampinare si concluzii scrise) rezulta ca a existat o perioada de aproape 1 an in care nu au facut nicio plata, iulie 2011-mai 2012, in mai 2012 achitand o suma mai mare de 4500 lei. Din coroborarea situatiei platilor datorate, cu platile facute, respectiv 8 luni o chirie de 52,22 lei= 417,76 si 8 luni o chirie de 279,64 lei=2237,12 rezulta ca paratii au achitat suma de 1819,36 lei asftel incat raportat la suma solicitata de catre reclamanti, respectiv 1931,22 lei rezulta ca paratii mai au un debit restant actual la data de_, in suma de 111,86 lei.

In ceea ce priveste majorarile de intarziere, astfel cum au aratat si partile, pana la data de_ cuantumul acestora este de 0,1% pe zi iar de la aceasta data este de 0,5 % pe zi. Ca urmare a faptului ca paratii au achitat in mod constant chiria cu intarziere relativ mare, iar reclamantii nu au imputat nicio plata facuta asupra penalitatilor, acestia datoreaza majorari de intarziere, prin raportare la cuantumul chiriei aratat de catre instanta pana la data stingerii debitului.

Potrivit dispozițiilor art. 274 din Codul de procedură civilă, partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată. Având în vedere, acest temei juridic, instanta a considerat ca admiterea in parte a cererii nu presupune ca reclamantii au cazut in pretentii, existand o culpa procesuala a paratilor, astfel incat cererea lor de obligare a reclamantilor la plata cheltuielilor de judecata este neintemeiata, sens in care a respins-o.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții

C.

Local al Mun. C. -N. și M. C. -N., solicitând admiterea recursului cu consecința modificării sentinței recurate, în sensul admiterii acțiunii introductive de instanță, cu obligarea intimaților-pârâți la plata cheltuielilor de judecată, pentru următoarele motive:

In motivarea soluției pronunțate, instanța de fond in mod greșit a apreciat ca in conformitate cu contractul de inchiriere nr.57284/_, astfel cum a fost modificat prin actele adiționale, intimatii-parati avea obligația de a achita chiria lunara stabilita, astfel:

Incepand cu data de_ si pana la data de_ chiria datorata a fost de 12,72 ROL/luna;

Incepand cu data de_ pana la data de_ chiria datorata a fost de 52,22 RON/luna;

Incepand cu data de_ pana in prezent chiria este de 2.

RON/luna.

Recurentii apeciază ca acest contract de inchiriere vizând un imobil aflat in proprietatea recurentilor-reclamanti conține clauze nenegociabile, cum sunt cele referitoare la cuantumul chiriei.

De aceea, orice modificare in cuantumul chiriei nu poate fi adus decât la cunostiinta chiriașilor, chiria urmând sa fie perceputa in cuantum modificat prin efectul legii si nu al acordului de voința exprimat de părțile contractante.

Fata de cele invocate anterior, si fata de prevederile Legii nr.89/2008, pentru modificarea si completarea Legii nr.152/1998 privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe, după expirarea perioadei contractuale, prelungirea contractului de inchiriere se face pe o perioada de un an, in următoarele condiții:

Prin recalcularea chiriei in condițiile prevederilor art. 31 din Legea locuinței nr. 114/2006, pentru titluarii de contract care au implinit vârsta de 35 de ani.

Prin păstrarea condițiilor contractuale inițiale referitoare la cuantumul chiriei, pentru titularii de contract care nu au implinit vârsta de 35 de ani.

Prin urmare, chiria perceputa in baza acestui contract de inchiriere, este o chirie legala, care poate fi majorata in mod unilateral de către

recurentii-reclamanti.

In opinia recurentilor intimatii-parati aveau obligația de a achita chiria lunara, astfel: începând cu data de_ - chiria era in cuantum de 12,71 ROL/luna;

Începând cu data de_ (conform actului adițional nr.

1/05.O4.2OO7-chiria era in cuantum de 52,22 RON/luna;

Începând cu data de_ (conform actului adițional nr.2/_ )- chiria era in cuantum de 279,64 RON/luna.

In ceea ce privesc majorările de intarziere, instanța de judecata in mod greșit le-a calculat raportat la data scadentei chiriilor lunare si data plații acestora.

Chiria datorata pentru lunile martie, aprilie, iulie, august 2010 a fost achitata cu intarziere, astfel ca sunt indreptatiti la plata majorărilor de intarziere.

Chiria datorata pentru lunile februarie, martie, mai, iunie, august, septembrie, octombrie, noiembrie, decembrie 2011 a fost achitata cu intarziere, astfel ca recurentii sunt indreptatiti la plata majorărilor de intarziere.

Recursul a fost întemeiat pe disp. art. 312 și art. 304 pct. 9 C.pr.civ.

Analizând recursul, prin prisma motivelor invocate, tribunalul constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Recurenții au susținut că, în ceea ce privește cuantumul chiriei, acesta este modificat prin efectul legii și nu prin acordul de voință al părților.

T. ul reține că, chiar dacă cuantumul chiriei a fost stabilit și apoi majorat prin lege, acesta nu poate fi opus pârâților decât de la momentul convenit de părți prin art. 6 din contractul de închiriere încheiat.

Conform acestei clauze, asumată prin semnarea contractului atât de către locator, cât și de către locatari, "orice modificare a cuantumului chiriei se va comunica în scris chiriașului înaintea termenului scadent la plată";.

Prima instanță a apreciat în mod corect, dat fiind că pârâții locatari au semnat de luare la cunoștință despre majorarea chiriei doar la data de _

, semnând în acest sens actele adiționale, că doar de la această dată pot fi obligați la plata chiriei majorate, reclamanții nefăcând dovada că ar fi comunicat în scris pârâților majorarea chiriei la o dată anterioară.

Recurenții au mai susținut că sunt îndreptățiți la majorări de întârziere pentru lunile martie, aprilie, iulie august 2010 și martie, mai, iunie, august, septembrie, octombrie, noiembrie, decembrie 2011.

Din sentința atacată rezultă că a fost admisă cererea reclamanților în ce privește majorările de întârziere pentru toate aceste luni, cu indicarea pentru fiecare perioadă în parte a cuantumului majorărilor și a sumei la care se aplică majorarea, iar aspectele ce țin de modul de calcul al majorărilor nu au fost criticate în recurs.

Față de toate aceste considerente și în baza art. 312 C.pr.civ., tribunalul va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții C. Local al M. C. -N. și M. C. -N., în contra Sentinței civile nr. 19940 din_, pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C. -N., pe care o va menține în totul.

Fără cheltuieli de judecată în recurs.

PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții C. LOCAL AL M. C. -N. ȘI M. C. -N. în contra Sentinței civile nr. 19940 din_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C. -N., pe care o menține în totul.

Fără cheltuieli de judecată în recurs. Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 23 Ianuarie 2013.

Președinte,

O. -C. T.

Judecător,

A. -F. D.

Judecător,

O. R. G.

Grefier,

G. P.

G.P. 24 Ianuarie 2013 Red. ORG/tehn. AP Jud. fond - N. B.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 50/2013. Pretenții