Decizia civilă nr. 190/2013. Uzucapiune
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL B. -NĂSĂUD
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 190/R/2013
Ședința publică din data de 25 aprilie 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: I. C., judecător
JUDECĂTOR: S. I. JUDECĂTOR: N. C.
GREFIER: C. S.
Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de reclamantul S. L. împotriva sentinței civile nr._ pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar nr._, având ca obiect uzucapiune.
La apelul nominal făcut în ședința publică, pentru reclamantul recurent S.
L. se prezintă avocat R. V., lipsă fiind părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Instanța reține că recursul este declarat și motivat în termen legal, este legal timbrat, potrivit chitanței și timbrului judiciar de la fila 3 față/verso, comunicat cu pârâții intimați, potrivit dovezilor de la filele 13-15.
Reprezentantul reclamantului recurent, avocat R. V., depune la dosar împuternicire avocațială și susține oral recursul așa cum a fost formulat în scris. Nu formulează cereri prealabile, apreciind cauza în stare de judecată.
Nefiind cereri prealabile, tribunalul dispune dezbaterea recursului.
Reprezentantul reclamantului recurent, avocat R. V., solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, casarea în parte a sentinței recurate și reținerea cauzei spre rejudecare, pentru motivele arătate în scris, pe care le reiterează. Nu solicită obligarea pârâților intimați la plata cheltuielilor de judecată.
deliberând, constată:
T R I B U N A L U L,
Prin sentința civilă nr. 12674/2012 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar nr._ a fost admisă în parte acțiunea extinsă și precizată de reclamantul S.
L., reprezentat de R. O., în contradictoriu cu pârâții Rău M., K. A. și C.
J. B., prin primar, și, în consecință:
S-a constatat că pârâta Rău M., a dobândit prin uzucapiune, cu joncțiunea posesiilor, dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață totală de 2005 mp, situat în intravilanul localității S., înscris în c.f. nr. 718 R. B., nr. top. 2280/1. S-a pronunțat o hotărâre care să țină loc de act autentic, în ce privește convenția de vânzare - cumpărare, încheiată la data de_, între pârâta Rău M. în calitate de promitentă-vânzătoare și reclamant, în calitate de promitent-cumpărător,
cu privire la terenul în suprafață de 25 arii, situat în intravilanul localității S. .
S-a respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind întabularea dreptului de proprietate al reclamantului în c.f.
Nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată sub numărul_, reclamantul S. L., reprezentat de R. O., a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâții C. I. și Rău M., să constate că pârâta Rău M. a dobândit prin uzucapiune (cu joncțiunea posesiilor) dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de aproximativ 2.500 mp, înscris în c.f. 75 R. B. cu nr. top 2281/3/2, situat în intravilanul localității Strîmba, între vecinii drumul de acces, R. S., C. S., R. O. ; să constate valabilitatea convenției de vânzare-cumpărare încheiată la data de_ între pârâta Rău M., în calitate de vânzătoare, și reclamant, în calitate de cumpărător, asupra terenului în suprafață de 2.500 mp, cu prețul de 2500 lei și să dispună ca sentința ce se va pronunța să țină loc de act autentic de vânzare- cumpărare; să dispună rectificarea suprafeței de teren înscrisă în c.f. nr. 75 R. B. cu nr. top 2281/3/2 în sensul majorării acesteia de la suprafața înscrisă în c.f. la suprafața reală determinata prin măsurători topo, folosită și deținută în posesie utila de către reclamant; să dispună întabularea dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 2.500 mp. (suprafață reală potrivit folosinței actuale se va determina prin efectuarea măsurătorilor topo), înscris în c.f. 75 R. B. cu nr. top 2281/3/2, situat în intravilanul localității Strîmba, pe numele reclamantului în c.f.; fără cheltuieli de judecată.
În motivare arată că terenul în discuție, dobândit prin uzucapiune de către pârâta Rău M., în suprafața de 2.500 mp, este situat în intravilanul localității Strîmba, intre vecinii drumul județean J. B. -Ilva Mică, R. S., C. S. ,
R. O. și se afla înscris în c.f. 75 R. B., cu nr. top 2281/3/2, în proprietatea pârâtului C. I., persoană cu domiciliul necunoscut și fără moștenitori cunoscuți, dovadă stând adeverința nr. 70/_ eliberata de Primăria comunei J. B. .
În realitate, arată că terenul în suprafață de 2.500 mp a fost primit de către pârâtă ca zestre da la părinți și deținut fără întrerupere din anul 1960 până la data vânzării, în condițiile unei posesii utile, continue, în mod public, pașnic, netulburata de nimeni, fiind cunoscută sub nume de proprietar, fiind astfel îndeplinite condițiile cerute de lege pentru dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiunea de lungă durată cu joncțiunea posesiei reclamantei cu a părinților săi.
Părinții pârâtei Rău M. au deținut terenul dinainte de al doilea război mondial în aceleași condiții ale posesiei utile, public, pașnic, continuu, iar prin joncțiunea posesiilor prevăzută de art. 1859, 1860 cod civil pe care înțelege să o invoce, consideră că sunt îndeplinite condițiile cerute de lege pentru dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiunea de lungă durată.
Astfel, învederează că uzucapiunea începe și trebuie analizată prin prisma legii sub imperiul căreia a început, respectiv art. 1452 și următoarele Cod civil austriac coroborate cu dispozițiile art. 6, alin. 2 din Legea nr. 241/1947, care prevăd că
"prescripțiile împlinite, precum și cele începute înaintea punerii în aplicare a prezentei legi sunt cârmuite, în ce privește natura, durata și efectele lor, de dispozițiile legii sub care au început";, împrejurare față de care motivează în drept solicitarea sa.
Mai arată că, la data de_, între pârâta Rău M., în calitate de vânzătoare, și reclamant, în calitate de cumpărător, a fost încheiata convenția de vânzare- cumpărare asupra terenului în suprafață de 2.500 mp, cu prețul de 2500 lei.
Referitor la convenția de vânzare cumpărare care îmbracă forma înscrisului sub semnătură privată, având în vedere data încheierii acesteia, reclamantul consideră că aceasta îndeplinește toate condițiile de valabilitate prevăzute de art. 948, 1294 cod civil și de prevederile art. 5, titlul X, din Legea 247/2005.
Reclamantul a precizat că terenul cumpărat este bine delimitat cu șanțuri și garduri, și că nu există neînțelegeri cu privire la vecinătățile terenului și modul de folosință.
În drept a invocat prevederile art. 112 cod procedura civila, art. 1452 și următoarele Cod civil austriac, art. 6 din Legea 241/_ ,_ Cod civil, art. 5, titlul X, din Legea 247/2005, art. 20, 22, 26, 33, 34 din Legea nr. 7/1996 modificată și completată.
În probațiune s-au anexat înscrisuri (f. 5-16), a solicitat încuviințarea probei testimoniale și efectuarea expertizei tehnice.
Pentru termenul de judecată din data de_, reclamantul, prin reprezentant, și-a extins acțiunea față de pârâtele C. Ana și C. J. B., prin Primar și a precizat-o având în vedere concluziile din raportul de expertiza tehnica cu privire la identificarea terenului, prin care s-a constatat că terenul în suprafață de 2008 mp se afla înscris în c.f. 718 R. B. cu nr. top 2281/1, în proprietatea pârâtei C. Ana, în sensul că: renunță la terenul înscris în c.f. 75 R. B. cu nr. top 2281/3/2; renunță la chemarea în judecata a pârâtului C. I., proprietar asupra terenului înscris în c.f. 75 R. B. cu nr. top 2281/3/2; și renunță la solicitarea de rectificare a suprafeței de teren înscrisă în c.f. nr. 75 R. B. cu nr. top 2281/3/2, celelalte petite din acțiunea principală rămânând valabile.
În drept a invocat dispozițiile art. 129, 477 Cod civil.
Legal citată, pârâta C. J. B., prin Primar, a depus la dosarul cauzei un înscris prin care a arătat că este de acord cu admiterea acțiunii și cu expertiza tehnică extrajudiciară întocmită în cauză.
Legal citată, pârâta Rău M. a depus la dosarul cauzei un înscris prin care a arătat că este de acord cu admiterea acțiunii și cu expertiza tehnică extrajudiciară întocmită în cauză.
Deși a fost legal citată, pârâta C. Ana nu a formulat întâmpinare și nici nu s- a prezentat în instanță.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma probelor administrate și a temeiurilor juridice aplicabile, judecătoria a statuat că terenul în litigiu este înscris în
C.F. 718 R. B. nr. top. 2281/1, în suprafață scriptică de 2394 mp. În urma măsurătorilor efectuate de expertul Beudean A. M., rezultă că suprafața reală total măsurată a terenului este de 2005 mp, astfel cum rezultă din constatările raportului de expertiză întocmit în cauză (f. 61 - 68).
Probatoriul testimonial administrat în cauză (f. 33, 34) relevă faptul că pârâta Rău M., în vârstă de 80 de ani, a folosit terenul în suprafață totală de 2005 mp, situat în intravilanul localității S., comuna J. B., categorie de folosință fânaț, înscris în C.F. nr. 718 R. B. nr. top. 2281/1, de peste 50 de ani, iar înainte acest teren a fost folosit de antecesorii pârâtei, conform declarațiilor martorilor de aproape o sută de ani, fără a-și înscrie proprietatea în cartea funciară, în aceleași condiții ale
posesiei utile, astfel că prin joncțiunea posesiilor, prevăzută de art. 1859 și art. 1860 din vechiul cod civil, s-a împlinit termenul de uzucapiune în persoana pârâtei Rău M.
, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 6, alin. 2 din Legea nr. 241/1947 (Codul civil austriac), potrivit cărora "prescripțiile împlinite, precum și cele începute înaintea punerii în aplicare a prezentei legi sunt cârmuite, în ce privește natura, durata și efectele lor, de dispozițiile legii sub care au început";.
De asemenea, prin înscrisul sub semnătură privată intitulat "Convenție";, încheiat la_, între pârâta Rău M. și reclamantul S. L. (f. 16), a intervenit antecontractul de vânzare-cumpărare cu privire la imobilul teren în suprafață de 25 arii situat în intravilanul localității S., între vecinii R. O., R. S., C. S. și drumul județean - teren identificat de expertul tehnic ca fiind cel uzucapat de pârâta promitentă-vânzătoare - pentru prețul de 2500 lei, achitat integral, convenție executată în fapt de toate părțile, cu bună-credință.
Pentru ca un subiect de drept să efectueze acte de dispoziție asupra unor bunuri este necesar ca dreptul de proprietate asupra acelor bunuri să îi aparțină, întrucât nimeni nu poate da ceea ce nu are (nemo dat quod non habet) și nimeni nu poate transmite mai multe drepturi decât are el însuși (nemo plus juris ad alium transferre potest quam ipse habet).
În speță, dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 2005 mp aparține, ca efect al dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune, pârâtei Rău
M., astfel că aceasta poate efectua acte de dispoziție cu privire la acest imobil, fiind proprietar exclusiv al terenului.
În altă ordine de idei, instanța poate pronunța o hotărâre care să țină loc de act autentic dacă sunt îndeplinite condițiile cerute de art. 5 alin. (2) din titlul X din Legea nr. 247/2005. Acest text de lege prevede că în situația în care după încheierea unui antecontract cu privire la teren, cu sau fără construcții, una dintre părți refuză ulterior să încheie contractul, partea care și-a îndeplinit obligațiile poate sesiza instanța competentă care poate pronunța o hotărâre care să țină loc de contract.
Prin urmare, instanța poate pronunța o hotărâre care ține loc de act autentic, atunci când partea nu poate sau nu dorește să încheie actul de înstrăinare în formă autentică. Înstrăinarea a fost probată în cauză printr-un înscris sub semnătură privată completat cu recunoașterea pârâtei prin neopunere la admiterea acestui capăt de cerere.
Având în vedere că actul juridic mai sus amintit nu îndeplinește forma autentică prevăzută de art. 2 alin. 1 din Titlul X al Legii 247/2005 ca o condiție ad validitaem pentru înstrăinarea terenurilor și văzând că reclamantul și-a îndeplinit obligația asumată prin contractul menționat, aceea de plată a prețului, instanța, în temeiul art. 5 alin. 2 din același act normativ, a pronunțat o hotărâre care să țină loc de contract autentic de vânzare - cumpărare, în ce privește antecontractul de vânzare- cumpărare încheiat la_ (fila 16), apt de înscriere a dreptului de proprietate în cartea funciară.
În ce privește însă capătul de cerere privind întabularea în C.F. a terenului cumpărat de reclamant, s-au constatat următoarele:
Prin raportul de expertiză extrajudiciară, recepționat și admis de OCPI B. - Năsăud prin procesul-verbal de recepție nr. 443/_ s-a constatat suprafața reală de teren deținută și folosită de pârâta Rău M., respectiv de 2005 mp, care este mai
mică decât suprafața scriptică înscrisă în C.F. 718 R. B. nr. top. 2281/1, de 2394 mp.
În aceste condiții, mandatarul reclamantului a învederat instanței că nu se mai impune rectificarea de carte funciară și renunță la petitul privind rectificarea. Cu toate acestea, având în vedere dispozițiile art.33 din Legea nr. 7/1996 a cadastrului și publicității imobiliare, instanța, la același termen de judecată, a pus în discuția reclamantului necesitatea formulării unui capăt de cerere de rectificare de C.F., având în vedere că suprafața faptică de teren diferă de cea scriptică, conform constatărilor efectuate de expert în raportul de expertiză și tabelul de mișcare parcelară, însă acesta a refuzat să se conformeze dispozițiilor instanței.
În aceste condiții, având în vedere că nu există temei pentru a dispune întabularea dreptului de proprietate asupra suprafeței faptice de teren constatată de expert în C.F., iar instanța de judecata are obligația legală, instituita de art. 129 Cod procedură civilă, de a stărui nemijlocit în aflarea adevărului în limitele investirii sale si nu de a se erija în apărător al unuia sau altuia dintre litiganți, rolul activ al instanței de judecata neputând nicidecum suplini ori modifica demersul juridic întreprins de participanții la proces în privința aspectului esențial al obiectului acțiunii judecătorești, s-a respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind întabularea dreptului de proprietate al reclamantului în c.f.
Văzând dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă, precum și în respectul principiului disponibilității care guvernează procesul civil, cheltuieli de judecată nu au fost acordate, acestea nefiind solicitate.
Împotriva sentinței expuse a declarat recurs, în termen legal, reclamantul S.
L., prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea în parte a hotărârii și rejudecând să se dispună întabularea în cartea funciară a dreptului de proprietate al reclamantului, dobândit prin cumpărare, asupra terenului în suprafață de 2005 mp; fără cheltuieli de judecată; pentru motivele ce urmează.
Instanța de judecată a fondului din eroare respinge capătul de cerere privind solicitarea reclamantului de întabulare a dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 2005 mp, înscris în c.f. nr. 718 R. B. cu nr. top 2280/1.
Potrivit probelor administrate în cauză, înscrisuri, declarații de martor, expertiza tehnică admisă cu nr. 443/2012 și vizată de OCPI B. -Năsăud sub nr. 30392/_ rezultă că reclamantul a dobândit dreptul de proprietate prin cumpărare. Instanța a validat convenția de vânzare cumpărare, pronunțând o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare - cumpărare.
În mod legal, potrivit prevederilor art. 33, 34 din Legea nr. 7/1996, a învederat instanței de judecată că nu se impune rectificarea suprafeței de teren în sensul majorării acesteia, așa cum a solicitat prin acțiunea introductivă, deoarece suprafața de teren înscrisă în c.f. 718 R. B. cu nr. top 2280/1 este de 2394 mp, mai mare decât suprafața reală de 2005 mp deținută de reclamant.
Niciunul dintre intimați nu au formulat apărări în recurs. Recursul nu este fondat și se va respinge ca atare.
Terenul litigios este identificat prin documentația tehnică de la filele 61-68 din dosarul de fond, în care se subliniază că este înscris în c.f. 718 nr. top 2280/1, cu suprafața de 2394 mp, categorie de folosință fânaț, având ca proprietar tabular pe Kristea A. . Se mai menționează că, în urma măsurătorilor efectuate, suprafața totală a terenului este de 2500 mp.
Din precizările succinte ale documentației nu se desprinde expres ideea că suprafața tabulară nu corespunde cu cea faptică. Persoana autorizată să efectueze lucrarea nu aduce nici un fel de argumente în acest sens. Mai mult, atunci când face propuneri de înscriere a dreptului de proprietate al reclamantului asupra terenului în cartea funciară, întocmește tabelul de mișcare parcelară de la fila 65, unde nu face referiri la vreo modificare a suprafeței, ci procedează la împărțirea terenului în două parcele: una cu suprafața de 2005 mp, pentru reclamant, și a doua de 389 mp, pentru vechiul proprietar, omițând însă să fracționeze și numărul topografic.
Operațiunea propusă de expert este în realitate una de partajare, pretenție cu care prima instanță nu a fost investită. Dacă s-ar fi formulat o atare cerere este de observat că raportul de expertiză extrajudiciară mai prezintă o deficiență, respectiv aceea că pe schița aferentă de la fila 66 nu se poziționează cea de-a doua parcelă de 389 mp, acest fapt fiind necesar pentru operarea împărțelii și pe harta ținută de biroul de carte funciară.
Indiferent care ar fi realitatea din teren referitoare la suprafața acestuia, mai mică decât cea scriptică sau între ele două există identitate, trebuind astfel să se lotizeze terenul, întabularea suprafeței de 2005 mp, ca proprietate exclusivă a recurentului, cum se solicită atât la fond, cât și prin recurs, nu se putea dispune în lipsa eliminării neajunsurilor expertizei și a sesizării instanței cu un capăt de cerere corespunzător, fie de punere în acord a suprafeței înscrise în c.f. cu cea reală, însă bazat pe explicațiile tehnice topometrice pentru care s-a ajuns la această situație, fie de partaj, cu efectuarea tabelului de mișcare parcelară și a schiței anexe într-o formă corectă din punct de vedere al regulilor de publicitate imobiliară, apte să stea la baza întabulării.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul S. L., domiciliat în comuna J. B., sat S., nr. 61, jud. B. -Năsăud, împotriva sentinței civile nr._ pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 25 aprilie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | GREFIER, | |||
I. C. S. | I. | - N. | C. C. | S. |
Red. I.C. - _
Dact. C.S. - 2 ex. /_ Jud. fond B. V.
← Decizia civilă nr. 37/2013. Uzucapiune | Decizia civilă nr. 437/2013. Uzucapiune → |
---|