Decizia civilă nr. 37/2013. Uzucapiune
| Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal 3184
DECIZIA CIVILĂ NR. 37/A/2013
Ședința publică de la 24 Ianuarie 2013 Instanța este constituită din: PREȘEDINTE: D. -I. T.
Judecător: M. O. -S. Grefier: L. M.
Pe rol fiind pronunțarea hotărârii asupra apelului declarat de reclamanții apelanți A. E. G., A. L. -M., A. L. C.
, A. E., A. K., A. N. G., A. L. B., împotriva
Sentinței civile nr. 19576/_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C. -N., privind și pe intimat H. M., intimat B. A.
, intimat K. J. PRIN C. B. A., intimat P. E., intimat
P. M., intimat A. B. CU DP A., intimat K. P. CU DP A., intimat K. K. M., intimat L. I., intimat F. Z., intimat P. K., intimat P. J., intimat
K. D. Z., având ca obiect uzucapiune.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni. Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că dezbaterea asupra apelului a avut loc în ședința publică din data de_, când părțile prezente au pus concluzii, conform încheierii de ședință din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
T. UL:
Asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 19576 /_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C. -N., a fost respinsă ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților P. E. și P. M., a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea formulată de A. E. G., A. L. -M., A.
L. C., A. E., A. K., A. N. G. și A. L. -B., în contradictoriu cu pârâții Hosszu M., și K. D. Z., K. P. ,
A. B. ; a fost obligat reclamantul la plata către pârâta H. M. a sumei de 1500 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut în esență următoarele:
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților P.
E. și P. M., instanța a apreciat că este neîntemeiată și a respins-o ,
întrucât în calitate de vecini ai ternului în litigiu, este util ca sentința pronunțată în prezenta cauză să le fie opozabilă și acestora.
Cu privire la fondul s-a reținut că din declarațiile martorilor audiați rezultă că după decesul numitei Gyamarti Caterina, în calitate de moștenitor al acesteia, numitul A. L. a folosit un teren de 1370 mp, din care face parte și suprafața de 685 mp care face obiectul prezentei cauze.
În 1994 numitul A. L. a vândut o parte din teren continuând să utilizeze suprafața de 685 mp.
Acest teren a fost identificat prin raportul de expertiză extrajudiciară efectuat în cauză și depus la dosar.
Din coroborarea probelor administrate în dosar, instanța a apreciat însă că nu se poate reține că numitul A. L. ar fi stăpânit respectivul teren în condiții care să ducă la dobândirea acestuia pe calea uzucapiunii, conform art. 1847 din Codul civil.
Astfel, din declarațiile martorilor Hathazi M. și Zurman E. rezultă că pârâta K. M. și tatăl acesteia, au dorit să aibă acces la teren și nu li s-a permis, posesia fiind prin urmare violentă.
Declarațiile celorlalți martori nu pot să demonstreze contrariul întrucât aceștia nu au vizitat terenul decât ocazional. Prin urmare declarațiile acestora nu pot să demonstreze că pârâta K. M. și tatăl acesteia nu au încercat să aibă acces la teren cu alte ocazii.
Raportat la acest aspect instanța a considerat că în speță posesia este afectată de viciul violenței și nu al echivocității. Astfel, pârâții susțin că posesia terenului A. L., fiind ale unui coproprietar, este echivocă întrucât nu se poate determina dacă era exercitată sub nume de proprietar sau sub nume de coproprietar. Instanța a apreciat însă că prin faptul de a nu permite accesul pârâtei K. Melina și tatălui său pe teren, numitul A.
L. a arătat că înțelege să exercite posesia în calitate de proprietar exclusiv. Cu toate acestea, având în vedere că actele de rezistență s-au prelungit în timp, în ciuda încercărilor pârâtei și ale tatălui acesteia de a avea acces la teren, posesia exercitată a fost violentă, fiind inaptă să ducă la dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune.
Având în vedere aspectele menționate, raportat la prevederile art. 1847 din Codul civil instanța a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată.
În temeiul art. 274 din codul de procedură civilă instanța a obligat pe reclamant la plata cheltuielilor de judecată, constând în onorariu avocațial, solicitate și probate în cauză.
Împotriva Sentinței civile nr. 19576 /_, a Judecătoriei C. -
N. au declarat apel r
eclamanții A. E. G., A. L. -M., A. L.
C., A. E., A. K., A. N. G. si A. L. -B., solicitand desființarea sentinței atacate, si reținerea cauzei in vederea judecării in fond a acesteia, cu consecința admiterii acțiunii așa cum a fost formulata si precizata, cu cheltuieli de judecată.
În motivare s-a arătat că motivarea instanței, de altfel extrem de lapidara si succinta, este străina de o analiza corespunzătoare a probațiunii administrate în cauza, fiind astfel lipsită de temeinicie și totodată nelegală.
Consideră că declarațiile martorilor cărora instanța le-a dat eficiență sunt pe de o parte, marcate de neclarități și de echivoc, și fiind, nu in ultimul rând, suspecte de a avea un pronunțat caracter "pro causa".
In esența, martora Zurman E. fostă colegă de clasa cu Christa A., a fost ultima dată la teren prin anii 1980-1981. Aceasta arata ca știe de la K. Jozsef cele relatate, si ca personal nu a fost martor la vreo încercare de
intrare a acestuia pe teren.Martora arata ca a văzut un lacăt care impiedica accesul.
Foarte important, martora arata ca nu a fost niciodată pe langa teren pe str. U., si ca terenul la care face referire este situat pe str. Donath, si ca de asemenea lacătul văzut de aceasta pe poarta era tot pe str. Donath.
Declarația acestei martore nu este de natură a evidenția vreo violență pe care să se fundamenteze posesia, martora neavand cunoștința nici măcar de vreo împrejurare care să se refere la terenul din str. U., ci formulează declarații doar cu privire la terenul din str. Donath.
Terenul din str. Donath a fost naționalizat in prin Decretul nr. 66/1979, astfel incat declarațiile martorei apar ca fiind in mod evident tributare dorinței excesive a acesteia de a ajuta partea care a solicitat audierea ei sa câștige procesul, si nu dorinței de a spune adevărul.
În ce privește martora Hathazi M. analizând declarația acesteia, reiese in evidență un prin semn de întrebare: dacă făcea excursii in zona str. Donath, terenul pe care se aflau persoanele la care face referire este terenul de pe str. Donath (la care se refera, mai explicit, martora Zurman), iar lacătul era cumva tot pe poarta de la str. Donath ?Iar daca terenul pe care se aflau persoanele "violente" era pe str. U., care anume teren era acesta? Acest aspect este deosebit de semnificativ, deoarece antecesorul apelanților deținea pe str. U. mai multe terenuri: cel de la nr. 21, de la
nr. 23, de la nr. 25, de la nr. 27 si pe cel de lanr. 29 .
Martorul T. Zsolt a arătat ca familia A. nu intra pe terenul situat pe str. U. nr. 29 direct din strada, ci ca dintotdeauna a folosit pentru acces terenul din str. U. nr. 27, care de asemenea era a defunctului A.
.
Din aceasta realitate se desprinde încă un element controversat: persoanele "de pe teren", printre care se sugerează ca se afla si A. L., au refuzat accesul pe terenul din str. U. nr. 27, pe terenul din str. U. nr. 29, sau pe alt teren .
Un alt aspect, care a scăpat cu desăvârșire instanței de fond, este că pana in anul 1994 A. L. a deținut in proprietate cota de l/2 parte din terenul de pe str.U. nr. 29. Oare acesta a refuzat, accesul pe partea pe care o considera a sa, sau pe partea care revenea defunctei Gyarmathi Catharina ?
Toate aceste aspecte, denotă caracterul superficial al analizei cu care instanța de fond a înțeles să pecetluiască soarta juridică a unui teren, și astfel să îi lipsească pe reclamanți de dreptul de proprietate asupra acestuia.
Apreciază apelanții că depozițiile martorilor avute în vedere de prima instanță nu au fost sincere.
Posesia invocată de reclamanți a inceput în luna aprilie 1976, mai exact in data de 28 aprilie 1976, consecutiv incheierii Convenției de care se prevalează.
Gyarmathi Catharina a decedat la data de 08 Martie 1976, iar K. Jozsef inaintea acesteia, la data de 31 Mai 1975.
In aceste condiții, devine foarte interesant cum și de ce ar fi vrut K. Jozsef, tatăl paratei H. M., să aibă și el o parte din acel teren, și ca ar fi fost "foarte revoltat" ca nu ar fi fost " lăsat sa intre pe teren...".
Chiar daca ar fi fost așa, o asemenea atitudine ar fi determinat doar întreruperea cursului prescripției achizitive .
Având in vedere incontestabila mărturie neconforma adevărului formulată de cele doua martore, cu privire la aspecte esențiale la care au
făcut referire, reclamanții apreciază ca nesincere și cealalte părți din declarațiile acestora.
De asemenea, familia paratei H. M. a cumpărat, intr-adevar, un teren în zonă, insă acest lucru s-a realizat tocmai în considerarea Convenției din Aprilie 1976, moment la care K. Jozsef era deja decedat (din 1975), astfel încat și sub acest aspect, declarațiile martorelor apar ca fiind cu caracter pro-causa.
L. nici nu putea sau nu trebuia, raportat la momentul 1975, să permită folosința acelui teren ă altei persoane, deoarece cota de l/2 parte revenea numitei Gyarmathi Catharina, in viață la acel moment, iar cealaltă cota de 1/2 parte revenea în proprietate chiar lui A. L. .
Martorii audiați la solicitarea reclamanților, Baba A. si T. Zsolt, au arătat ca defunctul A. L. a stăpânit terenul in litigiu in calitate de proprietar, în mod continuu, public, netulburat, plătind și impozitele aferente, sens în care există și înscrisuri, depuse la dosarul cauzei.
Singurul aspect reținut in mod corect de către instanța de fond este acela al inexistentei caracterul echivoc al posesiei, insa pana si aceasta statuare este greșit fundamentată, judecătorul fondului indicând violenta manifestată de posesor ca aflandu-se la baza elucidării caracterului neechivoc al posesiei.
Chiar dacă cele relatate de martorii audiați la solicitarea paratei H.
ar reprezenta purul adevăr, nu s-ar putea retine că posesia exercitată de antecesorul apelanților ar fi fost intemeiată pe violență.
Conform exigențelor art. 1216, alin. 2 N.C.C., există violență dacă respectiva temere insuflata unei persoane este de natură să creeze în cel amenințat reprezentarea că viașa, persoana, onoarea sau bunurile sale ar fi expuse unui pericol grav și iminent.
Martorii paratei nu au făcut nici o referire la vreun act explicit sau suficient de conturat, care să poată susține ideea de violență. Din contră, acești martori știu - unul doar din auzite - că H. M. și tatăl ei nu era bineveniți pe un anumit teren (existând incertitudini substanțiale pana si cu privire la terenul despre care ar fi vorba!).
Celalalt martor al paratei susține că a văzut personal că parata H.
M. ar fi solicitat să intre pe teren și că ar fi fost refuzată. Cu toate acestea, nu vorbește de vreun act de violență, nici măcar de vreo atitudine verbală nepotrivită, ci evocă doar un dezacord față de intenția sau cererea paratei de a intra pe un anumit teren.
Față de parata H. M., nu există nici măcar un indiciu că antecesorul apelanților ar fi avut vreodată vreo atitudine care să o expună vreunui pericol grav si iminent.
Având insa in vedere modul concret în care se făcea accesul pe terenul de la nr. 29, adică prin traversarea terenului de la nr. 27, apreciază că un asemenea refuz, dacă ar fi existat, ar fi fost normal, legal și justificat.
Daca ar fi avut pretenții la folosirea acelui teren, parații ar fi avut la dispoziție numeroase alte modalități de a accesa direct terenul de la nr. 29, care avea și are un front la stradă de aproximativ 15 metri .
Dacă un asemenea acces, direct, ar fi fost refuzat, și dacă acesta ar fi fost întemeiat pe acte de violență dovedite, doar atunci s-ar fi putut pune sub semnul intrebării caracterul util al posesiei.
Așa cum se arata în doctrină, uzucapiunea, inclusiv cea achizitivă, sancționează și ea pasivitatea anumitor persoane în exercitarea drepturi ce le revin.
Daca parații ar fi considerat ca au drepturi proprii cu privire la terenul în litigiu, ar fi avut posibilitatea de a urmări să își valorifice aceste drepturi în instanța.
Faptul ca timp de peste 30 de ani, de la decesul antecesoarei Gyarmathi Catharina in anul 1976, nu au întreprins nici un demers in instanță, este chiar prin sine însuși deosebit de sugestiv.
Cu privire la analizarea conceptului de "violență", așa cum se arată în literatura de specialitate (L. P., Drepturile reale principale, Editura S.C.Cordial S.R.L., 1993, pagina 167), analiza trebuie să privească atât violența activă cat ți violența pasivă.
În cauză nu a fost dovedită nicio urmă de violență activă din partea antecesorului apelanților, nici o atitudine a acestuia care să poată fi încadrată în conceptul de "violență", așa cum este aceasta definită legal.
O eventuala atitudine de dezacord verbal, și de refuz de a discuta cu cineva, nu poate constitui violență in sensul legii.
Luând in considerare Convenția încheiata la data de 28 Aprilie 1976, toți moștenitorii defunctei Gyarmathi Catharina devin terți fata de terenul în litigiu, deoarece posesia exclusivă a lui A. L. se întemeiază pe această convenție, care susține și caracterul neechivoc al posesiei.
Asa cum se arata in literatura de specialitate (L. P., idem, pag. 167),
"violența pasivă din partea posesorului,cand este tulburat în posesie de un terț, nu constituie viciu al posesiei. O soluție contrara ar fi injusta si inechitabila, deoarece nimeni nu poate fi obligat sa suporte consecințele dăunătoare ale unor fapte și acte săvârșite de către o alta persoană".
Parata H. M. era ținută să respecte și ea convenția semnată de mama ei in aprilie 1976. O atitudine contrară, este ea insăși nelegală, si in temeiul principiului "nemo auditur propria turpitudinem allegans" nu poată fi opusă apelanților, cu atât mai puțin considerată ca determinantă în aprecierea caracterului util al posesiei antecesorului lor.
Prin Convenție moștenitorii stabilesc, printre altele, că terenul situat în C. -N., str. Donath, ce a aparținut defunctei să revină fiului comoștenitoarei A. K., A. L. Francisc losif".
Cu aceeași ocazie, au fost împărțite în mod amiabil și celelalte bunuri aflate în masa succesorală.
Parata B. Ana-M. nu s-a manifestat niciodată in sensul neacceptării posesiei exercitate, exclusiv, de A. L. asupra terenului în litigiu .
Raportat la faptul că martora Zigman E. susține că a fost colegă de clasă cu fiica paratului A. B., numita A. Christa, și este evident astfel că s-a oferit să depună mărturie la cererea acesteia, subliniază și faptul că paratul A. B., anterior instituirii tutelei în ceea ce-1 privește, deci intr- un moment in care discernământul și voința sa suverană nu puteau fi contestate și negate, a arătat clar că nu înțelege să se opună admiterii acțiunii, arătând fără echivoc că acel teren este al fratelui său, defunctul A.
L. .
Eventualitatea că A. L. nu ar fi îndeplinit obligația de a plăti, conform convenției, suma de 4.000 lei in favoarea numitei B. Ana-M., nu poate justifica o atitudine unilaterală a acesteia de a nega posesia sau de a se opune faptic acesteia, pentru ca așa ceva ar însemna să i se permită să își facă singura dreptate.
De altfel, parata B. nici nu a acționat in acest fel, doar fiica ei, parata H. M., încearcă- să acrediteze ideea ca ea insăși nu ar fi fost acceptată pe teren.
Daca acea suma de bani nu ar fi fost plătită in favoarea ei, parata B. avea posibilitatea legală de a solicita în instanță obligarea lui A. L. la plata respectivei sume de bani, in temeiul dreptului de creanță care se născuse in favoarea ei în temeiul Convenției încheiate in data de 28 Aprilie 1976.
Clauza prin care defunctul A. L. trebuia sa achite numitei B. Ana-M. suma de 4000(patrumii) lei a dat naștere în favoarea acesteia din urma unui simplu drept de creanță al acesteia față de primul.
Respectiva convenție nu avea nicio clauză rezolutorie, astfel încat, în condițiile unei pluralități de semnatari, era posibilă, legal, doar fructificarea dreptului de creanța pretins.
În loc sa acționeze în vreun fel, parata B. s-a menținut intr-o deplină pasivitate timp de decenii.
Nimeni nu a făcut vreun demers, de nici o natura, in sensul de a exercita sau a solicita actualizarea sau instituirea unui acces direct din stradă pe terenul in litigiu. A. ul pe acest teren s-a făcut de pe terenul vecin, de la nr. 27, care aparținea defunctului A. L. .
Existența Convenției, precum și pasivitatea substanțială, a celorlalte rude (care nici măcar nu au efectuat dezbaterea succesorala după defuncta Gyarmathi, pentru a deveni astfel coproprietari asupra terenului in litigiu ), arată că posesia asupra terenului a fost exercitată de către defunctul A. L. cu respectarea tuturor exigențelor legale pentru ca această posesie să fie una utilă, aptă de a determina dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune.
Pârâții K. D. și P. Jozsef, au formulat cererea de aderare la apel și întâmpinare
,, prin care au solicitat respingerea apelului reclamanților, admiterea apelului lor și modificarea sentinței în sensul celor arătate, cu cheltuieli de judecată.
Statuările primei instanțe sunt corecte, apelul reclamanților nefiind întemeiat. Astfel, deși declarațiile martorilor au fost contradictorii între ele, în sensul că martorii reclamanților au spus că terenul nu a fost stăpânit cu violență, în timp ce martorii pârâtei H. au spus contrariul, în mod corect instanța a ținut cont de declarațiile celor din urmă. Pentru ca posesia să fie viciată nu este necesar ca violența să fie permanentă, continuă; deci, nu are
importanță că martorii reclamanților nu au văzut nicio manifestare de violență, ei nu au fost și nu puteau fi tot timpul prezenți la terenul în discuție ca să vadă ceea ce au văzut martorii lui H. .
S-ar fi impus însă și reținerea de către instanță a viciului echivocității, mai ales că actele de violență au fost exercitate numai față de tatăl pârâtei H.
, deci numai față de un coproprietar. Posesia neechivocă presupune o posesie pentru sine; a poseda pentru sine presupune nu numai ca posesorul să se considere pe el însuși proprietar, să se comporte ca atare, ci și ca adevăratul proprietar sau, în cazul nostru, ceilalți coproprietari să renunțe la posesie, să-și abandoneze imobilul, lăsându-1 pe altul să-1 folosească. Or, în acest caz nu este vorba de o renunțare la drepturile lor din partea celorlalți coproprietari, adică a pârâților. După cum se poate observa, aproape toți s-au stabilit în străinătate, fiind astfel în imposibilitate de a se folosi de teren, iar unul dintre ei, care a rămas în țară, nu a fost lăsat. De obicei, când un moștenitor nu poate, din motive obiective, să folosească imobilul aflat în coproprietate, el consimte ca unul din ceilalți moștenitori s- o facă și în numele lui, pentru ca imobilul să nu stea nefolosit; este și normal să fie așa între rude, situația nefiind interpretată ca o renunțare din partea celor care o fac. Tocmai de aceea doctrina și jurisprudența nu admit
decât în mod excepțional uzucapiunea între coproprietari, fiind considerat că un coproprietar posedă nu numai pentru sine ci și pentru ceilalți, posesia fiind astfel afectată de echivocitate. Dovadă în acest sens este și existența înțelegerii de care se prevalează reclamanții și pe care a adus-o în discuție unul din martori, înțelegere încheiată între antecesorul reclamanților, A.
L., și antecesorii pârâților. Conform acestei înțelegeri, ceilalți moștenitori erau de acord să-i cedeze drepturile lor asupra terenului în discuție lui A.
L., în schimbul unei sume de bani și cu condiția efectuării partajului la notar, adică în formele prescrise de lege. Avem de-a face, deci, cu un partaj neoficial, suma de bani respectivă nefiind altceva decât o sultă (plătibilă anticipat). Prin urmare, nu se pune problema vreunei renunțări pure și simple, adică a unui abandon al terenului, din partea antecesorilor pârâților. Problema este însă că antecesorul reclamanților nu a mai plătit suma la care se obligase - sau cel puțin reclamanții nu au făcut dovada în acest sens -, astfel că nici partajul oficial nu a mai avut loc. Faptul că antecesorul reclamanților, iar apoi reclamanții au plătit și plătesc taxele și impozitele legale pentru teren este fără relevanță în privința caracterului echivoc al posesiei lor; este și normal să le plătească, din moment ce ei folosesc terenul.
Deși au depus la dosar chitanța doveditoare a onorariului de avocat plătit și au cerut acordarea de cheltuieli de judecată în acest sens, prima
instanță nu le-a acordat, fără a-și motiva poziția în vreun fel. Solicită deci obligarea reclamanților la plata onorariului de avocat.
Interesul procesual al promovării acestui apel pentru modificarea motivării sentinței de fond este acela că, în caz că instanța de apel va admite apelul reclamanților, le va admite ca urmare și acțiunea introductivă, deoarece ea nu poate reține numai în apelul lor nici viciul echivocității, nici lipsa calității procesuale active ca motive de respingere a acțiunii introductive, nefiind - evident - investită de reclamanți în acest sens.
În drept, au invocat, art.293 și 296 C.pr.civ.
Pârâții H. M., B. A., K. Jozsef și K. K., au depus la dosar aderare la apel și întâmpinare
prin care au solicitat, respingerea apelului reclamanților, admiterea aderării la apel și modificarea sentinței, cu cheltuieli de judecată.
În motivare s-au invocat aceleași aspecte ca și în cererea de aderare la apel depusă de parații K. D. și P. Jozsef.
În drept, s-au invocat, art.293 și 296 C.pr.civ.
Pârâtul A. B., a formulat la randul său aderare la apel și întâmpinare
solicitand respingerea apelului reclamanților, admiterea aderării la apel și modificarea sentinței, cu cheltuieli de judecată, pentru aceleași motive ca cele invocate de ceilalți parați.
În plus, a arătat că, deși a depus la dosar (fila 293) chitanța doveditoare a onorariului de avocat plătit la fond și a cerut acordarea de cheltuieli de judecată în acest sens, prima instanță nu le-a acordat, fără a-și motiva poziția în vreun fel. Solicită deci obligarea reclamanților la plata onorariului de avocat.
În drept, a invocat, art.293 și 296 C.pr.civ.
Reclamanții A. E. G., A. L. -M., A. L. C.
, au depus întâmpinare
prin care au solicitat respingerea aderărilor la apel formulate în cauză, cu cheltuieli de judecată.
Posesia exercitata de antecesorul reclamantilor-apelanti asupra terenului in litigiu întruneste toate calitățile unei posesii utile, fiind și neechivocă.
In analizarea caracterului neechivoc al posesiei trebuie sa avem in vedere, faptul că este cel puțin discutabil dacă ne aflăm în prezența unei situații care implică o calitate de coindivizar a numitului A. L. .
In favoarea tezei conform căreia nu este vorba de o situație clasică de uzucapiune între coindivizari pledează și împrejurarea că ceilalți moștenitori ai defunctei Gyarmathi C. a nu au dobândit efectiv dreptul de proprietate de la antecesoarea lor, nu au solicitat efectuarea unei dezbateri succesorale în privința acestio teren, și desigur că nu figurau în cartea funciară în calitatea de coproprietari/coindivizari.
Dimpotrivă, in cartea funciara figurează, pana si la aceasta dată, ca proprietar asupra terenului in litigiu numita Gyarmathi C. a, decedată.
Pe de alta parte, prezumția conform căreia posesia se exercită de către un coindivizar și in folosul celorlalți este o prezumție relativă, care poate fi răsturnată prin orice mijloc de probă, si chiar prin prezumții.
Faptul ca Azola L. a posedat acel teren doar pentru sine reiese din mai multe probe si aspecte .
In primul rând, faptul posesiei doar pentru sine reiese din însăși Convenția încheiată la data de_ prin care moștenitorii defunctei Gyarmathi C. a au realizat un veritabil partaj, și au stabilit, printre altele, că acel teren va reveni lui A. L. .
Parații, au arătat că acea convenție "nu ar fi valabila" deoarece defunctul A. L. nu ar fi achitat, potrivit clauzelor convenției, suma de
4.000 de lei in favoarea numitei B. Ana-M. .Chiar real de ar fi, o asemenea împrejurare nu ar putea să denatureze caracterul neechivoc al posesiei exercitate de antecesorul A. L. .
Respectiva Convenție, a fost încheiată între mai multe persoane, prevăzând drepturi și obligații în favoarea unei pluralități de moștenitori.
Faptul ca doar una dintre aceste persoane semnatare reclamă acum, indirect, printr-o simplă apărare, formulata doar verbal, la peste 33 de ani de la încheierea convenției, neîndeplinirea unei anumite clauze din acea convenție, nu este și nu poate fi de natură să aducă atingere valabilității acelei convenții.La momentul de față ~ chiar adevărata de ar fi - neîndeplinirea acelei clauze nu mai poate avea nici un efect juridic .
Existența Convenției reprezintă o baza juridică suficienta pentru exercitarea de către A. L. a unei posesii doar pentru sine, așa cum s-a prevăzut prin însăși convenția încheiată.
Clauza prin care defunctul A. L. trebuia să achite numitei B. Ana-M. suma de 4000(patrumii) Lei a dat naștere în favoarea acesteia din urma la un simplu drept de creanța.Fiind mai mulți semnatari ai Convenției, numita B. nu ar fi avut, nici măcar în acea perioadî, dreptul de a solicita anularea întregii convenții, pentru ca astfel ar fi afectat drepturile si obligațiile, distincte, ale mai multor persoane.
Desigur, realizarea acelui drept de creanța ar fi trebuit făcuta de numita B. cu respectarea prevederilor legale in vigoare la acea data, adică in interiorul unui termen de prescripție de 3 ani, conform Decretului nr. 167/1958.
In loc sa acționeze in vreun fel, parata B. s-a menținut intr-o deplină pasivitate timp de decenii.
In aceste condiții, in care antecesorul nostru, A. L., nu a fost nici măcar notificat cu privire la existenta vreunor nemulțumiri sau eventuale pretenții derivând din Convenția încheiată, nu se poate susține că, acționând intocmai conform convenției cu privire la posesia asupra terenului in litigiu, acesta ar fi exercitat o altfel de posesie decât pentru sine.
Posesia doar pentru sine a fost exercitata de A. L. in temeiul acelei convenții, care reprezenta un act incheiat cu respectarea legii si exprimă fără echivoc voința juridică a moștenitorilor defunctei Gyarmathi C. a.
Pe de alta parte, chiar din atitudinea unora dintre parați rezulta faptul că respectiva problemă era considerată definitiv tranșată.
Astfel, doar o mică parte dintre parați au înțeles să se opună admiterii acțiunii, majoritatea adoptând o atitudine pasivă, fără a formula măcar întampinare în cauza.
Mai mult, paratul A. B., fratele defunctului A. L., arata fara echivoc in cuprinsul corespondentei electronice purtate cu reclamanta A.
E. G., faptul ca "Ludi" (fratele sau. L. A. ) a cumpărat partea din gradină a mamei sale.
Acest parat arata totodată ca nici el, nici alte persoane pe care le indica nu au fost vreodată proprietari asupra acelei grădini. Iși exprimă totodată, în mod clar și ferm, poziția procesuală, aceea de a recunoaște calitatea de proprietar a lui A. L. asupra terenului în litigiu.
Aceasta poziție procesuala a fost exprimata de paratul A. B. inainte ca fiica acestuia să obțină punerea sa sub tutelă, deci manifestarea sa de voință este pe deplin legală și valabilă.
Nu în ultimul rând, exercitarea posesiei doar pentru sine rezultă fără dubiu și din însăși atitudinea defunctului A. L. față de unele dintre rudele sale.
Așa cum reiese din declarațiile martorilor audiați în cauza la solicitarea paraților, se pare că au existat anumite discuții între rude cu privirea la folosința acelui teren.
Din declarațiile formulate de martori reiese insă punctul de vedere al lui A. L. in ceea ce privește drepturile sale asupra terenului in litigiu. Acesta nu a dorit să accepte ca alte persoane să folosească terenul, tocmai pentru că avea un temei să îi folosească doar el, fără a fi obligat să accepte și alte rude sau persoane din anturajul acestora.
Apreciază că este extrem de relevant faptul ca celelalte rude, despre care se pretinde ca ar fi cerut sa aibă si ele acces pe acel teren, fiind ferm refuzate, nu au întreprins nici un demers, de nici o natura- pentru a-si apăra sau fructifica drepturile.
Aceasta înțelegere a poziției neechivoce a lui A. L. rezultă cu maximă claritate din declarația martorei audiate la termenul de judecata din data de_ la propunerea paraților: aceasta martora arata ca numitul K. Jozsef, nefiind acceptat pe acel teren, si-a cumpărat un alt teren in apropiere Aceasta s-a petrecut prin 1980, iar de la începutul anilor 1980 nu s-a probat în cauză că ar mai fost tentative concrete de exercitare de acte de folosința de către alte rude.
Chiar dacă ar fi fost astfel de tentative, acestea ar fi fost oricum atât nelegale, cat si nerelevante in speța de față, tocmai datorită existentei Convenției din data de_ .
Faptul ca A. L. a plătit, singur, impozit pentru teren este de asemenea profund grăitor in sensul exercitării posesiei doar pentru sine.
Nu in ultimul rând, chiar si faptul ca accesul la terenul in litigiu nu se realiza din strada, ci doar de pe un teren alăturat, care aparținea tot lui A.
L., este deosebit de relevant in acest sens .
Analizând apelul declarat, în raport cu dispozițiile legale invocate,
T. ul apreciază că acesta este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Uzucapiunea sau prescripția achizitivă constă în dobândirea originară a proprietății sau a altui drept real asupra unui bun imobil prin posedarea neîntreruptă a lucrului, în conditiile și termenul prevazut de lege, întemeiată pe existenta unei posesii, care trebuie să fie reală și utilă.
Dacă posesia reală presupune existența ambelor elemente structurale ale posesiei "corpus și animus" în persoana posesorului, posesia utilă trebuie să fie una continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar.
În susținerea cererii lor, reclamanții apelanți au invocat prevederile art.28 din Decretul-Lege nr.115/1938 conform cărora: "Cel ce a posedat un bun nemișcător în conditiile legii, timp de 20 de ani, dupa moartea proprietarului înscris în cartea funciară, va putea cere înscrierea dreptului uzucapat".
Ca atare, condițiile cerute de lege pentru a se putea invoca această uzucapiune sunt: titularul dreptului întabulat în cartea funciară să fie decedat, uzucapantul să posede imobilul timp de cel puțin 20 de ani de la moartea proprietarului tabular și posesia sa să fie utilă.
Imobilul în litigiu, reprezentand cota de ½ parte din suprafața totală de 1370 mp. înscrisă în CF nr.19348 C. nr. top.21160/1, are ca proprietar tabular pe numita Gyarmathy E., antecesoarea comună a părților. Aceasta a decedat la data de_, potrivit certificatului de deces aflat la fila 141 dosar fond, astfel încat prima condiție impusă de prevederile legale anterior citate este îndeplinită.
T. ul apreciază însă, în acord cu prima instanță și contrar susținerilor apelanților, că posesia exercitată de antecesorul reclamanților,
A. L. Francisc Iosif, nu a fost una utilă conform dispozițiilor art.1847 C.civ.
Astfel, așa cum corect a statuat și instanța de fond, posesia exercitată de către antecesorul reclamanților a fost una afectată de violență, aspect ce rezultă din probatoriul testimonial administrat în cauză.
Relevante sub acest aspect sunt depozițiile martorelor Hathazi M. și Zurman E., în privința cărora suspiciunile de părtinire ale apelanților nu au niciun suport probator, constituind simple afirmații.
Dimpotrivă, aceste martore au luat la cunoștință personal de împrejurarea că intimata K. (Hosu) M. nu avea acces la terenul în litigiu, din cauza opoziției manifestate de rudele care foloseau acest teren .
Spre deosebire de aceste martore, martorii propuși de reclamanți audiați în fața primei instanțe, au mers doar ocazional la terenul în litigiu, astfel încat împrejurarea că în respectivele ocazii nu au văzut ca familia paratei K. M. să încerce să pătrundă pe teren nu este în măsură să combată declarațiile celorlalți martori.
În plus, împiedicarea paraților să folosească terenul în litigiu a fost confirmată și de martora audiată în apel, Nicolescu M. ela D. .
Spre deosebire însă de reținerile primei instanțe, și avand în vedere motivele invocate de parați prin cererile de aderare la apel, tribunalul urmează a analiza dacă posesia exercitată de antecesorul apelanților a fost afectată și de viciul echivocității .
În acest sens, se reține că în cazul moștenirii, succesorii sînt presupuși a stăpîni bunul moștenit în indiviziune, unii pentru ceilalți, motiv pentru care posesia lor, avînd caracter echivoc, nu este aptă a fundamenta dobandirea dreptului de proprietate prin uzucapiune.
Cu toate acestea, stăpînirea de către unul dintre moștenitori a unui bun succesoral este aptă a duce la dobandirea, prin uzucapiune, a dreptului
de proprietate, dacă a intervenit o manifestare exterioară a moștenitorului respectiv, care să demonstreze că el a înțeles să transforme posesia din comună în exclusivă, adică s-a produs o intervertire de fapt a posesiei.
În speță, imobilul, proprietatea antecesoarei comune a părților, Gyarmathy Caterina, a devenit proprietatea pe cote părți a succesorilor acesteia, prin moștenire, fără înscriere în cartea funciară, conform art. 26 din Decretul-lege nr.115/1938.
Reclamanții au pretins atat prin acțiunea introductivă cat și prin motivele de apel, faptul că ulterior decesului proprietarei tabulare Gyarmathy Caterina, a existat un partaj voluntar între moștenitori, respectiv convenția încheiată la data de_ ,în urma căruia imobilul în litigiu a revenit numitului A. L. Francisc Iosif și astfel, acesta a fost îndreptățit să exercite posesia în mod exclusiv, această posesie devenind una neechivocă, sub nume de proprietar.
Analizand convenția invocată ,coroborată cu probatoriul testimonial administrat în cauză, tribunalul apreciază că o astfel de susținere nu poate fi primită.
Astfel, înscrisul menționat, a fost încheiat la data de_, între numiții A. E., născ. K., D. E., născ. K. reprezentată prin fiica F. Z. na, P. R., născ. K., B. Ana M. în calitate de reprezentantă a legală a minorilor K. K. Majram, K. M. și K. Jozsef în legătură cu succesiunea de pe urma defunctei Gyarmathy Caterina (f.294 dosar fond).
În cuprinsul acestui act, la pct.3 se menționează "comoștenitorii declară că în fața notarului de Stat vor declara că nu acceptă succesiunea după defunctă pentru ca imobilul situate în C. -N., str. Donath nr.112 să poată reveni gradului de succesori subsecvenți, dintre care succesiunea va fi acceptată de fiul comoștenitoarei A. K., A. L. Francisc Iosif";.
Verificand acest înscris prin coroborare cu actele de stare civilă și arborele genealogic existente la dosar, se constată că defuncta Gyarmathy Caterina a mai avut un descendent, respectiv pe K. Gyula care nu apare ca parte în pretinsul act de partaj, nici personal și nici prin reprezentant.
Potrivit disp. art.730 al.1 C.c. partajul conventional se poate realiza numai daca toti coproprietarii sunt majori și își exprimă consimțămantul, dispoziție legală din care se desprinde ideea că, împărțeala voluntară este posibilă numai dacă toți coproprietarii se înțeleg și sunt majori, ceea ce nu se poate reține în legătură cu convenția invocată de apelanți.
În plus, conform acestui înscris, succesorii defunctei Gyarmathy Caterina urmau să se prezinte la notar în vederea renunțării la succesiune, împrejurare care nu s-a mai realizat, nefiind depuse probe în acest sens.
În acest context, nu se poate reține că actul încheiat la data de_ consfințește un partaj intervenit între toți moștenitorii defunctei Gyarmathy Caterina, care să poată fi apoi opus celorlalți, sau succesorilor acestora, în justificarea intervertirii posesiei comune în una exclusivă.
Relevante sub acest aspect sunt și depozițiile martorilor propuși de reclamanți, audiați în apel, Titișan Augustin și Szoboszlay M., care au arătat că încă ulterior anului 1980 rudele lui A. L. au contestat înțelegearea și au solicitat fie sume de bani, fie fructe, de pe terenul în litigiu, respectiv că rude ale numitului A. L. au cules pentru ei, fructe de pe terenul în litigiu.
T. ul apreciază ca fiind fără relevanță susținerea apelanților referitoare la poziția paratului B. A., de recunoaștere a pretențiilor lor pe calea corespondenței electronice, întrucat această corespondență nu poate
avea eficiență decat în cazul în care este recunoscută ,ceea ce nu este cazul în speță, cu atat mai mult cu cat la scurt timp, acest parat a fost pus sub tutelă, așa cum atestă înscrisul depus la fila 337 dosar fond ,emanand de la
T. ul pentru Sănătate Mintală- T. ul Regional Kirchhain .
Avand în vedere cele anterior reținute, tribunalul apreciază că posesia exercitată de antecesorul reclamanților apelanți a fost nu numai violentă ci și echivocă, astfel încat urmează ca soluția de respingere a acțiunii introductive, pronunțată de prima instanță să fie păstrată, fiind completată doar motivarea cu aceste noi argumente.
Așa fiind, raportat la considerentele mai sus arătate, în temeiul dispozițiilor art. 296 c.pr.civ., tribunalul urmează a respinge ca nefondat apelul declarat și pe cale de consecință va menține ca temeinică și legală sentința atacată.
În ce privește cererile de aderare la apel
declarate de parații K. D.
, P. Joszef, H. M., B. A., K. Joszef, K. K., și B. A.
, se constată pentru început că acestea au avut un aspect comun și anume, nereținerea de către prima instanță a viciului echivocității posesiei exercitate de antecesorul reclamanților apelanți, A. L. Franscisc Iosif .
Pentru motivele expuse pe larg cu ocazia analizării apelului reclamanților, tribunalul a reținut că într-adevăr, posesia exercitată de acesta a fost una nu numai violentă ci și echivocă, însă acest aspect nu este
în măsură să conducă la admiterea cererilor de aderare la apel.
Astfel, textul art.293 al.1 C.pr.civ. impune ca pe calea aderării la apel, partea să tindă la schimbarea hotărarii primei instanțe, care însă în speță îi este favorabilă.
Ori, așa cum s-a arătat anterior, soluția pronunțată de prima instanță a fost menținută, fiind completate doar considerentele acesteia, ceea ce nu echivalează cu o schimbare a hotărarii, astfel încat cererile de aderare la apel formulate în cauză cu privire la acest aspect nu sunt întemeiate.
Se reține apoi că, parații K. D., P. Joszef, pe de o parte și
A. B. pe de altă parte, au formulat critici și în privința neacordării cheltuielilor de judecată la fond.
T. ul constată că și din această perspectivă aderarea la apel a paraților K. D. și P. Joszef este neîntemeiată întrucat nici la dosarul de fond și nici în apel, aceștia nu au depus dovezi cu privire la cheltuielile de judecată pretinse în fața primei instanțe.
Spre deosebire de aceștia, paratul B. A. a depus astfel de dovezi, care se regăsesc la fila 293 dosar fond, asrfel încat tribunalul va admite în parte, doar sub acest aspect, cererea sa de aderare la apel.
Raportat la soluția adoptată atat cu privire la apel cat și la cererile de aderare la apel, în temeiul art. 274 C.pr.civ. și în măsura în care au fost dovedite, tribunalul ca obliga apelanții să plătească intimaților K. D. ,
P. Joszef suma de 250 lei cheltuieli de judecată parțiale în apel constand în ½ parte din onorariul avocațial (f.114).
PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanții A. E. G., A. L. -M., A. L. C., A. E., A. K., A. N. G. ,
A. L. B. împotriva Sentinței civile nr. 19576/_ pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosar nr._ .
Respinge cererile de aderare la apel formulate de pârâții K. D. ,
P. Joszef, H. M., B. A., K. Joszef, K. K. .
Admite în parte cererea de aderare la apel formulată de pârâtul A.
B. și în consecință schimbă în parte Sentința civilă nr. 19576/_ pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosar nr._ în sensul că obligă pe reclamanți să achite pârâtului A. B. suma de 500 lei cheltuieli de judecată la fond.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
Obligă apelanții să plătească intimaților K. D., P. Joszef suma de 250 lei cheltuieli de judecată în apel.
Decizia este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de la 24 Ianuarie 2013.
Președinte,
D. -I. T.
Judecător,
M. O. -S.
Grefier,
L. M.
L.M. 24 Ianuarie 2013 Red./Dact.M.O,S./E.C.-_
| ← Decizia civilă nr. 500/2013. Uzucapiune | Decizia civilă nr. 190/2013. Uzucapiune → |
|---|
