Decizia civilă nr. 193/2013. Pretenții

4204

Dosar nr. _

ROMÂNIA TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 193/R

Ședința publică din_ Instanța constituită din: PREȘEDINTE: P. M. B.

J. ECĂTOR: W. D.

J. ECĂTOR: P. G.

GREFIER: M. C.

Pe rol este soluționarea recursului formulat de reclamantul G. M. domiciliat în B. M., str. T., nr. 8/69, jud. M. împotriva sentinței civile nr. 1810/_ pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosar nr. _

, având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa recurentului

G. M. și a intimatului N. P. .

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care: Instanța lasă cauza la ultima strigare.

La ultima strigare, la apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa recurentului G. M. și a intimatului N. P. .

Se constată că s-a depus la dosar, prin serviciul registratură al instanței, din partea recurentului G. M., chitanțele nr. 2515 din_, nr. 2514 din_, privind achitarea taxei judiciare de timbru atât pentru cererea de repunere pe rol cât și pentru recurs.

Instanța, constatând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, reține cauza în pronunțare.

T.

Asupra recursului civil de față,

Prin sentința civilă nr. 1810 din 22 februarie 2012 pronunțată de Judecătoria Baia Mare s-a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantului, invocată din oficiu de instanță. S-a respins cererea formulată de reclamantul G. M. în contradictoriu cu pârâtul N. P. pentru pretenții.

În considerentele sentinței se arată că:

În speță, se constată că este aplicabil termenul general de prescripție de 3 ani, instituit de prevederile art. 3 din același act normativ, potrivit cu care reclamantul are la dispoziție 3 ani pentru realizarea creanței sale. Acest termen, curge și se calculează în speță, de la data nașterii raportului juridic.

Împrumutul - temei al creanței, a fost a acordat de reclamant pârâtului la data de 30 aprilie 2008, iar cererea de chemare în judecată împotriva pârâtului a fost introdusă la 07 septembrie 2011 - anterior intrării în vigoare a Noului Cod civil.

Notificarea pârâtului, efectuată prin intermediul avocatului, la data de 12 aprilie 2011 - comunicată la 13 aprilie 2011, personal pârâtului debitor, nu întrerupe termenul general de prescripție aplicabil speței de soluționat. De fapt, în cauză, nu s-a dovedit nici în vreun alt fel, întreruperea termenului de prescripție, chiar dacă a fost audiat în acest scop martorul reclamantului, care a arătat o recunoaștere, după împlinirea termenului de prescripție, respectiv nu a învederat vreo altă situație - dovedită efectiv manifestarea expresă a pârâtului în sensul întreruperii termenului de prescripție.

În cauză, introducerea acțiunii nu a putut întrerupe termenul de prescripție care era deja împlinit.

Totodată, legat de prescripția dreptului la acțiune al reclamantului, se mai constată că potrivit actelor și lucrărilor dosarului, nu s-a dovedit nici suspendarea termenului de prescripție, sau vreo altă întrerupere a acestui termen.

În cauză, nu s-a dovedit vreo manifestare expresă, neechivocă a pârâtului, care ar putea determina concluzia întreruperii/suspendării sau recunoașterii pretenției reclamantului.

Potrivit art. 1079 și a art. 1088 alin. 2 Cod civ., punerea în întârziere se face prin Somația adresată prin executorul judecătoresc de la domiciliul său conform art. 1079 Cod civil, sau prin cererea de chemare în judecată. Emiterea Notificării de către reclamant nu poate avea semnificația unei puneri în întârziere a pârâtului, cu consecințe favorabile în ceea ce privește termenul de prescripție, raportat la excepția prescripției invocată de instanță rap. la disp. art. 6 alin. 4 și art. 201 din Legea nr. 71/2011.

Pentru cele de mai sus, instanța constată că susținerile reclamantului, privind prescripția invocată de instanță, pe cale de excepție de instanță, apreciată ca una absolută, aplicabilă din oficiu, ținând cont de caracterul imperativ al normelor ce o reglementează, în raport de disp. art. 18 din Decretul nr. 167/1958, nefiind dovedite, nu pot fi reținute cu consecințe favorabile acestuia, iar prescripția curge și se analizează în raport de legislația în vigoare la momentul nașterii și împlinirii acesteia și regimul acesteia, fiind obligatoriu așadar a fi analizată de instanță, raportat la momentul sesizării.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs G. M. solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei pentru judecarea pe fond instanței competente, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea recursului se arată că soluția pronunțată de instanța de fond este netemeinică, raportat la faptul că dreptul supus judecării în prezenta cauză i-a fot recunoscut reclamantului de către pârât, în conformitate cu prev. art. 16 din Decretul nr. 167/1958.

În dosarul nr._ al Judecătoriei B. M. pârâtul N. P. a recunoscut datoria pe care o are față de creditor verbal. Această recunoaștere a fost dovedită atât cu înscrisul sub semnătură privată depus la dosar, precum și prin martorul semnatar al acestui înscris autentificat în fața instanței de judecată. Ulterior pârâtul a specificat că datoria s-a stins prin plată, însă nu a făcut nicio dovadă a plății.

Analizând sentința atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate, tribunalul constată următoarele:

La data de 30.IV.2008 între părți s-a încheiat o convenție prin care reclamantul a dat cu titlu de împrumut pârâtului suma de 1400 euro încheindu-se în acest sens actul sub semnătură privată intitulat "contract de împrumut";.

Anterior promovării acestui proces înregistrat la fata de 7 septembrie 2011, reclamantul a promovat o acțiune în contradictoriu cu același pârât, solicitând, potrivit procedurii prev. de OG 5/2001 să se emită o somație de plată prin care debitorul să fie obligat la restituirea datoriei. Prin sentința civilă 7244 din 23 august 2011 Judecătoria Baia Mare respinge această cerere cu motivarea că nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 1 alin. 1 din OG 5/2001, respectiv condiția exigibilității creanței.

Deoarece împrumutul s-a făcut fără a se stabili un termen de restituire, iar creditorul nu a solicitat instanței stabilirea acestui termen conform disp. art. 1522 C.civ., termenul de prescripției a început să curgă din momentul încheierii contractului, respectiv din data de 30.IV.2008.

Înainte de promovarea acestei acțiuni, s-a emis și notificarea din 12.IV.2011 întocmită de avocat Zamfir Ciceu, notificare ce a fost primită de către debitor la data de 13.IV.2011 conform confirmării de primire de la f. 6 din dosarul de fond.

Notificarea emisă, precum și acțiunea introdusă după procedura somației de plată și care a fost respinsă, nu întrerupe termenul de prescripție conform art. 16 alin. 2 din Decretul 167/1958.

Recurentul mai susține faptul că debitorul ar fi recunoscut datoria, astfel că termenul de prescripție ar fi fost întrerupt conform disp. art. 16 alin. 1 lit. a din același decret.

Acest lucru nu a fost dovedit. Este adevărat că la termenul din 31 noiembrie 2011 din dosarul_, debitorul fiind prezent în instanță a recunoscut că a primit suma de 1400 €, dar a precizat că a restituit întreaga sumă. Pentru a opera întreruperea termenului de prescripție este necesar ca recunoașterea din partea debitorului să intervină în termenul general de

prescripție de 3 ani. Ori în cauză această recunoaștere cu privire la împrumut a fost făcută după expirarea termenului de prescripție.

Pe cale de consecință, recursul se apreciază a fi nefondat, motiv pentru care în temeiul disp. art. 312 alin. 1 C.pr.civ. urmează a fi respins și a se menține în tot sentința judecătoriei.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de G. M. în contra sentinței civile nr. 1810 din 22 februarie 2012 a Judecătoriei B. M. județul M. .

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de azi 3 aprilie 2013.

PREȘEDINTE

JUDECĂTORI

GREFIER

P. M. B.

W.

D.

P. G.

M.

C.

Red.: P.G./_

T.red.: M.C./_ /2 ex.

J. ecător la fond: I. B.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 193/2013. Pretenții