Decizia civilă nr. 196/2013. Pretenții

R O M Â N I A

TRIBUNALUL B. -N.

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr. _

DECIZIA CIVILĂ Nr. 196/R/2013

Ședința publică din data de 25 aprilie 2013 Tribunalul format din:

PREȘEDINTE: I. C., judecător

JUDECĂTOR: S. I. JUDECĂTOR: N. C. GREFIER: C. S.

P. de pe lângă Tribunalul B. -N. reprezentat prin:

NICOLESCU DRAGOȘ E. IAN -procuror

Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de P. de pe lângă Judecătoria Năsăud împotriva sentinței civile nr. 3050/2012 pronunțată de Judecătoria Năsăud în dosar nr._, având ca obiect pretenții - despăgubiri din penal.

La apelul nominal făcut în ședința publică, pentru recurent se prezintă procuror Nicolescu Dragoș E. ian, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei, după care:

Se constată că recursul este comunicat cu toți intimații.

Reprezentantul recurentului arată că nu formulează cereri prealabile, apreciind cauza în stare de judecată.

Nefiind cereri prealabile, tribunalul dispune dezbaterea recursului.

Reprezentantul recurentului solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de fond, pentru motivele arătate în scris, pe care le reiterează.

T R I B U N A L U L,

deliberând, constată:

Prin sentința civilă nr. 3050/2012 pronunțată de Judecătoria Năsăud în dosar nr._, în baza art. 252 Cod procedură civilă, s-a constatat perimată acțiunea civilă formulată de reclamanții M. V., S. V., S. F. S.R.L., H. V. și S. J. de U. B., în contradictoriu cu pârâtul Ș. A., având ca obiect pretenții.

Nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:

Din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit în cauză la data de_, când, în baza art. 244 alin. 1 pct. 1 Cod

procedură civilă, s-a dispus suspendarea cauzei până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr._ . Din verificarea pieselor dosarului nr._, acvirat la prezenta pricină, rezultă că recursul declarat împotriva Sentinței penale nr. 128/2011 a rămas definitiv prin Decizia penală nr. 259/R/2011 pronunțată de Tribunalul B. -

  1. la data de_, astfel că litigiul a stat în nelucrare mai mult de 1 an.

    În conformitate cu dispozițiile art. 248 Cod procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și în contra incapabililor, dacă a rămas în nelucrare timp de 1 an, iar, potrivit art. 252 Cod procedură civilă, perimarea se poate constata și din oficiu.

    Având în vedere faptul că în cauza de față nu s-a mai împlinit nici un act de procedură în vederea judecării pricinii de mai mult de 1 an, s-a constatat perimată acțiunea.

    S-a făcut precizarea faptului că părțile au posibilitatea să se adreseze instanței cu o altă acțiune în situația în care nu s-au înțeles asupra litigiului.

    Împotriva sentinței expuse a declarat recurs, în termen legal, P. de pe lângă Judecătoria Năsăud, prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de fond, pentru motivele ce urmează.

    Prin rechizitoriul din data de_, emis de către P. de pe lângă Tribunalul B. -N., inculpatul Ș. A. a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunilor de:

    • distrugere prevăzută de art. 217 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. "b"; Cod penal faptă comisă la data de_ );

    • lovire prevăzută de art. 180 alin. 2 Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. "b"; Cod penal (faptă comisă la_ );

    • lovire prevăzută de art. 180 alin. 2 Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. "b"; Cod penal (faptă comisă la_ oara 10,00);

    • lovire prevăzută de art. 180 alin. 2 Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. "b"; Cod penal (faptă comisă la_ ora 12,00) toate săvârșite în concurs real prevăzute de art. 33 lit. "a"; Cod penal.

În sarcina inculpatului Ș. A. s-a reținut următoarea stare de fapt:

La data de_ în jurul orelor 20,00 a spart geamul unui cilindru compactor și a îndoit un jgheab de scurgere a apei, bunuri care aparțineau S. F. S.R.L., cauzând un prejudiciu de 800 lei.

La data de_ inculpatul Ș. A. l-a agresat pe partea vătămată M.

V., cauzându-i leziuni traumatice care au necesitat 12-13 zile de îngrijiri medicale.

Inculpatul Ș. A., la data de_ în jurul orelor 10,00 l-a agresat pe partea vătămată S. V., cauzându-i leziuni traumatice care au necesitat 14-15 zile de îngrijiri medicale.

De asemenea, s-a reținut faptul că, tot la data de_ în jurul orelor 12,00 inculpatul Ș. A. l-a agresat pe partea vătămată H. V. cauzându-i leziuni traumatice care au necesitat 18-19 zile de îngrijiri medicale.

Părțile vătămate S. F. S.R.L., M. M., S. V. și H. V. s-au constituit părți civile în cauză.

De asemenea, S. J. de Urgențe B. s-a constituit parte civilă în cauză. Dosarul a fost înregistrat la Judecătoria Năsăud cu numărul_ .

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din_, când s-a amânat pronunțarea pentru data de_ și_ .

În ședința publică din data de_, Judecătoria Năsăud a disjuns acțiunile civile formulate de S. F. S.R.L., M. M., S. V., H. V. și S. J. de U. B. .

Prin sentința penală nr.128/_ Judecătoria Năsăud l-a condamnat pe inculpatul Ș. A. la o pedeapsă rezultantă de 4 luni închisoare, cu privare de libertate, pentru comiterea celor 4 infracțiuni mai sus menționate, instanța reținând aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 320 ind. 1 Cod procedură penală.

Latura civilă disjunsă în dosarul penal nr._ a fost înregistrată la Judecătoria Năsăud cu numărul_ - dosar civil.

La termenul din data de_ Judecătoria Năsăud a dispus, în temeiul art. 244 pct. 1 Cod procedură civilă, suspendarea judecării cauzei cu motivarea că P. de pe lângă Judecătoria Năsăud a declarat recurs împotriva Sentinței penale nr.128/_

, recurs formulat pentru motivul că în mod greșit s-a reținut starea de recidivă a inculpatului Ș. A. .

La data de_, Judecătoria Năsăud a constatat perimate acțiunile civile formulate de S. F. S.R.L., M. M., S. V., H. V. și S. J. de

U. B. .

Se apreciază că hotărârea atacată (Sentința civilă nr. 3050 din_ ) este nelegală, pentru următoarele considerente:

În dosarul nr._, obiectul judecății este latura civilă disjunsă din dosarul penal nr._ privind pe inculpatul Ș. A. . Chiar dacă privește latura civilă, normele procesuale care trebuiau aplicate de către instanța de judecată sunt normele procesuale penale și nu civile.

Astfel, în cauză, erau incidente normele procesuale penale privind obligativitatea asigurării din oficiu a unui apărător al inculpatului Ș. A. (arestat în altă cauză și necitat pentru termenul din_ ), participarea obligatorie a procurorului la ședințele de judecată (necitat pentru termenul din_ ), etc.

Având în vedere caracterul penal al dosarului_, chiar dacă privea latura civilă disjunsă din dosarul penal nr._ al Judecătoriei N., în cauză nu erau aplicabile dispozițiile Codului de procedură civilă privind suspendarea judecății cauzei și, implicit, nici cele privitoare la perimarea acțiunilor civile formulate de S.

F. S.R.L., M. M., S. V., H. V. și S. J. de U. B. .

Intimații, legal citați, nu s-au înfățișat la tribunal și nu și-au exprimat nici în scris poziția față de calea de atac declanșată de parchet.

Recursul nu este fondat și se va respinge ca atare.

În dosarul nr._ al Judecătoriei N. s-a judecat cauza penală privind pe inculpatul Ș. A. pentru comiterea infracțiunilor de distrugere și lovire, context în care părțile vătămate M. V., H. V., S. V., S. de U. B. -N. și S. F. S.R.L. A. s-au constituit părți civile.

La termenul de judecată din 21 iunie 2011 (f. 19) s-au disjuns acțiunile civile ale persoanelor mai sus enumerate, formându-se dosarul nr._, iar latura penală s-a soluționat prin sentința penală nr. 128/28 iunie 2011 (f. 2-5).

În dosarul format ca urmare a disjungerii laturii civile, instanța, prin încheierea de la termenul din 18 octombrie 2011 (f. 24), raportat la actele dosarului, a respins cererea reprezentantului P. ui de pe lângă Judecătoria Năsăud de transpunere a

cauzei din litigiu de natură civilă într-unul de natură penală cu motivarea că în speță este vorba de o acțiune civilă în cadrul procesului penal, care se judecă potrivit dispozițiilor civile și a celor de drept material civil și, în același timp, în temeiul art. 244 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă a dispus suspendarea judecății pricinii civile până la soluționarea irevocabilă a cauzei penale ce face obiectul sentinței penale nr. 128/2011 pronunțată de Judecătoria Năsăud în dosarul nr._, urmând a fi repusă pe rol după judecarea recursului penal.

Ulterior, reținând că de la data soluționării recursului (_ ) nu s-au mai efectuat acte de procedură în vederea judecății cauzei civile, prin sentința nr. 3050/11 decembrie 2012, atacată cu prezentul recurs civil, s-a constatat perimată acțiunea de față.

Din examinarea motivelor recursului se reține că recurentul aduce critici în legătură cu calificarea dată de prima instanță acțiunii disjunse și a regulilor procedurale după care trebuia cercetat și soluționat procesul.

Aceste pretinse neregularități nu pot fi invocate direct în recursul declarat contra hotărârii de perimare, atâta vreme cât împotriva încheierii din 18 octombrie 2011 codul de procedură civilă prevede în articolul 244 că poate fi atacată cu recurs în mod separat, iar recursul se poate declara cât timp durează suspendarea cursului judecării procesului.

A admite că aspectele semnalate pot fi discutate în contextul procesual prezent înseamnă că s-ar putea eluda o procedură contencioasă expres și imperativ reglementată de Codul de procedură civilă, lucru ce este cu evidență inadmisibil ținând seama de caracterul normelor de procedură civilă.

Deci, atâta vreme cât nu s-a uzat de recursul prevăzut de art. 244, se presupune că toți participanții în proces, până inclusiv la data de 18 octombrie 2012, au admis legalitatea problemelor de drept dezlegate de prima instanță prin încheierea dată la termenul enunțat.

De aici decurgea obligația acestora de a urmări modul și data soluționării cauzei prejudiciale care a determinat suspendarea și să acționeze în consecință.

Neprocedând în felul indicat, singurele critici care se pot supune controlului judecătoresc în legătură cu hotărârea de perimare se circumscriu cerințelor art. 248 și următoarele Cod procedură civilă. Ori, prin recurs nu s-a înțeles să aducă în discuție vreuna dintre ele.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Năsăud, cu sediul în B., str. Ion R., nr. 7, jud. B. -N., împotriva sentinței civile nr. 3050/2012 pronunțată de Judecătoria Năsăud în dosar nr._ .

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de 25 aprilie 2013.

PREȘEDINTE,

JUDECĂTORI,

GREFIER,

I. C. S.

I.

- N.

C. C.

S.

Red. I.C. - _

Dact. C.S. - 2 ex. /_ Jud. fond M. D.M.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 196/2013. Pretenții