Decizia civilă nr. 193/2013. Încuviințare executare silită
Comentarii |
|
R O M Â N I A TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVIL
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 193
Ședința publică din 21 noiembrie 2013 Completul compus din:
Președinte: H. I. D., judecător Judecător: C. D.
Grefier: H. V.
S-a luat în examinare, apelul declarat de către creditorul E. K. R. S., cu sediul social în București, b-dul Dimitrie Pompeiu nr. 10/A, Connect Business Park, clădirea C3, et. 7, cu sediul procedural ales la B. Regional C. N., str. București, nr. 16, etaj 3, jud. C., împotriova încheierii civile nr. 1602/C din data de_, pronunțată de Judecătoria Zalău în dosar nr._, având ca obiect executare silită.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită, potrivit disp. art. 154 Cod procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează faptul că pricina se află la primul termen de judecată, apelul este motivat și semnat, iar taxele judiciare de timbru au fost achitate.
Verificând potrivit dispozițiilor art. 131 Cod procedură civilă, instanța constată că este competentă să judece prezenta cauză.
Instanța, în baza înscrisurilor existente la dosar, reține cauza în pronunțare.
T.
Prin Încheierea civilă nr. 1602/C din 21 august 2013 a Judecătoriei Z. a fost respinsă cererea petentului B. E. J. C. R. G., privind încuviințarea executării silite solicitată de creditorul SC E. R. S. împotriva debitorului C. F. L. , în baza titlului executoriu - Contract de credit de consum nr. 00300046 din_ .
Pentru a pronunța această încheiere prima instanță a reținut următoarele:
Creditorul din prezentul dosar își poate justifica această calitate doar în măsura în care face dovada valabilității cesiunii de creanță. Pentru aceasta este necesar a depune la dosarul cauzei nu doar notificarea cesiunii de creanță către debitorul cedat, ci și actul ce atestă primirea de către debitor a respectivelor notificări.
Creditorul a depus la dosar dovada înregistrării în Arhiva Electronică de garanții Reale Mobiliare a cesiunii de creanță, dar printre creanțele cedate nu figurează cea care rezultă din contractul de credit cu privire la care se solicită încuviințarea executării silite, fiind înscris un contract diferit, sens în care, instanța va respinge cererea formulată de către petent.
1
Împotriva acestei încheieri a declarat apel creditorul SC E. K. R. S., solicitând schimbarea în tot a încheierii atacate, în sensul admiterii cererii de încuviințare a executării silite.
În motivarea apelului se arată, în esență, că debitoarea a încheiat cu Cetelem IFN SA un contract de împrumut și, ca urmare a neachitării creditului de către debitoare, împrumutătorul a cesionat creanța sa născută din contractul de împrumut către creditorul din prezentul dosar. Această cesiune a devenit opozabilă tuturor categoriilor de terți, inclusiv debitorului cedat, prin înscrierea ei în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare, potrivit art. 85 din Legea nr. 99/1999.
Conform Condițiilor generale din contractul de credit contractat de debitoare, aceasta și-a însușit prin semnătură primirea cardului de credit, acesta având nr. de referință internă CETELEM 4., fiind trecut astfel în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare, ca număr de identificare a dosarului.
Intimații nu au formulat întâmpinare.
La primul termen de judecată în apel, din oficiu, instanța a invocat excepția tardivității apelului, rămânând în pronunțare asupra acesteia.
Cu privire la excepția invocată din oficiu, T. constată următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 665 alin.8 teza a II-a Noul C.pr.civ., încheierea prin care se respinge cererea de încuviințare a executării silite poate fi atacată exclusiv cu apel numai de creditor, în termen de 5 zile de la comunicare.
În prezenta cauză, conform dovezii de comunicare de la fila 50 al dosarului primei instanțe, încheierea de respingere a cererii de încuviințare a executării silite a fost comunicată creditorului la data de_, dovada de primire fiind semnată de către funcționarul creditorului însărcinat cu primirea corespondenței.
Cererea de apel a fost însă înregistrată de creditor, direct la registratura Judecătoriei Z., la data de_, deci cu depășirea termenului de 5 zile prevăzut de dispoziția legală mai sus evocată. Acest termen s-a împlinit la data de 4 septembrie 2013, iar nerespectarea lui atrage sancțiunea decăderii creditorului din dreptul de a formula apel, în conformitate cu prevederile art. 185 alin.1 N.C.pr.civ., iar cererea de apel făcută peste termen este lovită de nulitate.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 185 alin.1 N.C.pr.civ. și art. 480 alin.1 N.C.pr.civ, T. va admite excepția tardivității apelului, invocată din oficiu și, în consecință, va respinge ca tardiv apelul declarat de apelanta creditoare SC E. K. R. S., în contradictoriu cu intimații B.E.J. C. R. G. și C.
L., împotriva Încheierii civile nr. 1602/C din_ a Judecătoriei Z. .
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Admite excepția tardivității apelului, invocată de instanță din oficiu. Respinge ca tardiv apelul declarat de apelanta creditoare SC E. K. R. S. ,
în contradictoriu cu intimații B.E.J. C.
R. G. și C.
F.
L., împotriva
Încheierii civile nr. 1602/C din _
a Judecătoriei Z. .
2
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 21 noiembrie 2013.
Președinte,
D. H.
Judecător,
D. C.
Grefier,
V. H.
Red. H.I. D./_ Ex.5.
Jud. fond: D. Urșuța R.
3
← Decizia civilă nr. 1/4. Încuviințare executare silită | Decizia civilă nr. 117/2013. Încuviințare executare silită → |
---|