Decizia civilă nr. 196/2013. Validare poprire

R O M A N I A

T. UL SPECIALIZAT C. DOSAR NR. _

Cod operator de date cu caracter personal 11553

DECIZIA CIVILĂ NR. 196/R/2013

Ședința publică din data de 25 martie 2013 Instanța este constituită din :

PREȘEDINTE - S. I. JUDECĂTOR - C. G. JUDECATOR - V. L. O. GREFIER - DP

Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurenta SC

T. C. S. C. -N. împotriva sentinței civile nr. 24145/_ pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca, în contradictoriu cu intimații SC G. H. L. prin mandatar SC T. H. S. și T.

  1. , având ca obiect pretenții.

    La apelul nominal se prezintă intimatul T. S., lipsind celelalte părți.

    Procedura de citare este îndeplinită.

    S-a făcut referatul cauzei, după care, din oficiu, tribunalul invocă excepția nelegalei timbrări a recursului, având în vedere faptul că recurenta a fost citată pentru acest termen cu mențiunea de a depune dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 3 lei, sub sancțiunea anulării recursului ca netimbrat, obligație care nu a fost îndeplinită.

    Intimatul solicită admiterea excepției invocate.

  2. ul reține cauza în pronunțare, pe excepția invocată. T R I B U N A L U L,

Prin sentința civilă nr.24145/2012 pronunțată la data de 0_ în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., a fost admisă cererea de validare a popririi formulata de creditoarea S.C. G. H.

L., in contradictoriu cu debitorul T. S. si terțul poprit S.C. T.

C. S.R.L. si in consecința a fost validată poprirea infiintata de Societatea Civila Profesionala de Executori Judecătorești Adam, Oszoczki, Sortan si Asociații prin adresa de înființare a popririi din

_, emisa in Dos. execuțional nr. 372/a/2012, pana la concurenta sumei de 8829,70 lei, fiind aplicată terțului poprit amenda de 500 lei.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că în baza titlului executor constand in Contractul de credit nr. RF10745973948 si a procesului verbal de constatare a cheltuielilor incheiat de SCPEJ Adam si Oszoczki la data de_, executorul judecătoresc a procedat la infiintarea popririi asupra cotei de 1/3 din venitul lunar net datorat de terțul poprit debitorului, pana la concurenta sumei de 8829,70 lei, prin adresa din_, emisa in dosarul execuțional nr. 372/a/2012, comunicata terțului poprit la aceeasi data, conform actelor depuse in copie la filele 6-7 din dosarul cauzei.

Din extrasul eliberat de ITM B. de la fila 8 din dosarul de fond rezulta ca debitorul este angajatul terțului poprit, cu care a incheiat un contract individual de munca, activ la data de_ .

Cu toate acestea, potrivit susținerilor creditoarei, necontestate de debitor sau terțul poprit in nici un mod, terțul poprit nu a raspuns adresei de infiintare a popririi si nici nu a procedat la infiintarea ei si la virarea sumelor de bani ce trebuiau indisponibilizate.

In drept, potrivit dispozitiilor art. 456 C. proc. civ., tertul poprit avea obligatia ca in termen de 15 zile de la comunicarea popririi, iar in cazul sumelor de bani scadente in viitor, de la scadenta acestora, sa consemneze sumele de bani existente in contul debitoarelor, pana la concurenta sumei poprite, si sa trimita dovada executorului judecatoresc, in caz contrar, in temeiul art. 460 C. proc. civ., creditorul, debitorul sau organul de executare, in termen de 3 luni de la data cand tertul poprit trebuia sa consemneze suma urmaribila, putand sesiza instanta de executare, in vederea validarii popririi.

Așa fiind, pentru ca debitorul este salariatul terțului poprit, care ii datoreaza salariul lunar, iar terțul poprit a incalcat cu rea- credinta obligatiile instituite de lege in sarcina sa, instanta a constatat ca cererea privind validarea popririi este intemeiata si in consecinta, in temeiul art. 460 C. proc. civ., a admis-o ca atare, in sensul validarii popririi infiintata de Societatea Civila Profesionala de Executori Judecătorești Adam, Oszoczki, Sortan si Asociații prin adresa de înființare a popririi din_, emisa in dosarul execuțional nr. 372/a/2012, pana la concurenta sumei de 8829,70 lei.

In acelasi timp, intrucat tertul poprit nu si-a indeplinit in termenul legal obligatiile exprese ce ii incumba, in temeiul

dispoztiilor art. 460 alin. 2 C. proc. civ., instanta i-a aplicat amenda de 500 lei, conduita sa fiind in mod vădit contrara dispozițiilor legale exprese.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen legal, recurenta SC T. C. S., solicitând admiterea recursului și modificarea hotărârii atacate în ca netemeinică și nelegală în ceea ce privește obligarea la plata amenzii de 500 lei.

În motivarea recursului recurenta a arătat că instanța de fond a apreciat că și-ar fi îndeplinit în mod defectuos obligațiile legale și nu ar fi executat cerințele dispune pentru reținerea din salariu și efectuarea viramentului lunar din venitul cuvenit salariatului T.

S., în calitate de terț poprit, în condițiile în care recurenta nu a avut cunoștință despre această obligație, nefiind citată în acest sens. Astfel, recurenta consideră că în mod nelegal și netemeinic instanța a aplicat amenda în cuantum de 500 lei.

Intimații G. H. L. și T. S., deși legal citați, nu s-au prezentat în instanță și nici nu au depus întâmpinare la dosar.

În ședința publică din data de 25 martie 2013 tribunalul a invocat excepția netimbrării recursului.

Analizând excepția nelegalei timbrări a recursului invocată de instanță, tribunalul o găsește întemeiată pentru următoarele considerente:

Art. 11 din Legea nr. 146/1997 actualizată prevede obligația achitării taxei judiciare de timbru, iar art. 1 din OG nr. 32/1995 prevede obligativitatea achitării timbrului judiciar în vederea examinării recursului promovat.

Având în vedere aceste dispoziții legale, tribunalul, în temeiul disp. art. 20 alin.2 din Legea nr. 146/1997 actualizată, i-a adus la cunoștință recurentei, odată cu citația emisă pentru termenul de judecată, obligația de a achita o taxă de timbru în sumă de 3 lei, sub sancțiunea anulării recursului ca nelegal timbrat (f.8).

Astfel, față de împrejurarea că, potrivit dispozițiilor legale mai sus arătate, recurentei i s-a pus în vedere cuantumul taxei judiciare de timbru pe care trebuie să o achite, însă până la termenul de judecată stabilit pentru judecarea recursului aceasta nu a înțeles să facă dovada achitării taxei judiciare de timbru aferente recursului promovat și nici a timbrului judiciar și având în vedere disp. art. 20 alin.3 din Legea nr. 146/1997 actualizată, care prevede sancțiunea aplicabilă în cazul neachitării taxelor judiciare de timbru, tribunalul va admite excepția nelegalei timbrări a recursului și va anula ca nelegal timbrat recursul declarat de recurenta SC T. C. S. .

PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Admite excepția nelegalei timbrări și, în consecință, anulează recursul declarat de recurenta SC T. C. S., în contradictoriu cu intimații G. H. L. și T. S., împotriva sentinței civile nr.24145/2012 pronunțate de Judecătoria Cluj- Napoca în dosarul nr._, pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 25 martie 2013.

PREȘEDINTE,

JUDECĂTORI,

GREFIER,

S. I. C.

G.

V.

L.

O. DP

Red.SI/MM 2 ex./_

Judecător fond: F. M., Judecătoria Cluj-Napoca.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 196/2013. Validare poprire