Decizia civilă nr. 3551/2013. Validare poprire

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA CIVILĂ NR. 3551/R/2013

Ședința publică din 19 septembrie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: A. A. C. JUDECĂTOR: ANA I.

JUDECĂTOR: A. C. GREFIER: C. B.

S-a luat în examinare cererea de revizuire formulată de revizuientul C. LOCAL G., precum și cererea de revizuire formulată de revizuienta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR P. E A M. G. ÎN NUMELE ȘI PENTRU T.

M. G. împotriva deciziei civile nr. 3620 din 14 septembrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr._, privind și pe intimații

M. G. PRIN P., T. C. A. ȘI S. E. .

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă intimatul T. C. A., asistat de avocat Păun Alexandru, care depune împuternicire avocațială la dosar și care îl reprezintă și pe intimatul S. E., lipsă fiind celelalte părți.

Procedura de citare este îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că la data de 11 iulie 2013, s-a depus la dosar, prin registratura instanței, din partea revizuientului C. Local G., o copie de pe dosarul de executare nr. 549/CDC/2013.

La data de 25 iulie 2013, s-a depus la dosar, prin registratura instanței, din partea intimaților T. C. A. și S. E., întâmpinare prin care solicită respingerea cererii de revizuire.

Reprezentantul intimaților depune la dosar un înscris prin care se invocă tardivitatea cererii de revizuire formulate de C. local G., în temeiul prevederilor art. 324 alin. 4 raportat la art. 322 pct. 5 C.proc. civ., la care s-a anexat un set de acte în susținerea excepției invocate.

Curtea, în urma deliberării arată că se va pronunța și asupra excepției tardivității cererii de revizuire prin hotărârea care se va pronunța în cauză.

Reprezentantul intimaților arată că își susține excepția tardivității astfel cum a fost formulată și arată că nu are cereri e formulat în probațiune.

Nemaifiind cereri sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra cererilor de revizuire.

Reprezentantul intimaților solicită respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă, în raport de prevederile art. 322 pct. 5 teza I și art.324 alin. 4 C.proc. civ., pentru motivele invocate prin întâmpinarea depusă la dosar, pe care o susține în totalitate, fără cheltuieli de judecată.

În ce privește cererea de revizuire formulată de Administrația Finanțelor P. e G. arată că aceasta nu are capacitate procesuală și nici nu a fost mandatată pentru formularea unei cereri de revizuire.

CURTEA

Prin decizia civilă nr. 3620/R din_ pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosar nr._ s-a respins ca inadmisibil recursul declarat de recurentul M.

G., prin P., în contra deciziei civile numărul 230/1/_ a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar civil numărul_ .

S-a admis în parte recursul declarat de debitorul recurent C. Local al M.

G., împotriva deciziei civile numărul 230/1/_ a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar civil numărul_, pe care a modificat-o în parte, după cum urmează:

S-a dispus validarea popririi înființată în dosar execuțional numărul 138/2010 al Biroul Executorului Judecătoresc Munteanu Paraschiva L. - în baza titlurilor executorii reprezentate de Sentința civilă nr. 804/_ a Tribunalului G.

, pronunțată în dosar civil numărul_ și, respectiv, de Decizia civilă numărul 45/A/_ a Curții de Apel G., pronunțată în dosar civil numărul_, rămasă irevocabilă prin Decizia civilă numărul 319/_, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosar civil numărul_ - asupra conturilor debitorului C. Local al M. G., conturi în care C. Local G. derula operațiuni anterior schimbării denumirii titularului conturilor, la data de_, din

C. Local G., în M. G. .

Au fost menținute restul dispozițiilor din decizia recurată. Fără cheltuieli de judecată în recurs.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de recurs a reținut următoarele:

Recursul M. G., prin P., este inadmisibil, iar recursul C. ui Local al M. G. este fondat în parte

.

Cu privire la recursul M. G., prin P.

.

Potrivit art. 299 C.pr.civ., hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională sunt supuse recursului, dispozițiile art. 282 alin. 2 fiind aplicabile în mod corespunzător.

Art. 301 C.pr.civ. prevede că termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel, dispozițiile art. 284 alin. 2-4 aplicându-se în mod corespunzător.

Potrivit art. 3021alin. 1 lit. a C.pr.civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, următoarele mențiuni: "numele, domiciliul sau reședința părților …";.

În conformitate cu prevederile art. 303 alin. 1 și 2 C.pr.civ., recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, termenul pentru depunerea motivelor socotindu-se de la comunicarea hotărârii, chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte.

Art. 266 alin. 3 C.pr.civ. prevede că hotărârea se va comunica părților, în copie, în cazul când aceasta este necesară pentru curgerea termenului de exercitare a apelului sau a recursului.

Din analiza coroborată a tuturor textelor legale mai sus citate se desprinde cu evidență concluzia că hotărârea judecătorească poate fi atacată, cu apel sau recurs, după caz, de către cel care a fost parte în dosarul în care a fost pronunțată respectiva hotărâre judecătorească.

Doar părții dintr-un dosar civil legea procesuală civilă îi recunoaște calitatea și îndreptățirea de a exercita calea legală de atac împotriva hotărârii pronunțate în acel dosar.

În speță, M. G., prin P. nu a fost parte nici în dosarul de fond și, implicit, nici în dosarul de apel, împrejurare raportat la care acesta nu poate exercita calea de atac a recursului împotriva deciziei nr. 230/1/_ a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr._ .

Pe cale de consecință, în temeiul considerentelor anterior expuse, Curtea a respins ca inadmisibil recursul declarat de M. G., prin P. .

Cu privire la recursul C. ui Local al M. G. .

Obiectul cauzei pendinte îl constituie o cerere de validare a popririi, promovată de creditorii T. C. A. și S. E., în contradictoriu cu debitorul

C. Local G. și cu terțul poprit T. municipiului G., în baza titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 804/2009 a Tribunalului G. și, respectiv, decizia civilă nr. 45/A/2010 a Curții de Apel G. (f. 3, 12, 13 dosar fond).

Prin sentința civilă nr. 804/_, pronunțată de Tribunalul Galați în dosar civil nr._ (f.414 dosar Tribunalul Cluj, vol. I), a fost admisă cererea

formulată de reclamanții S. E. și T. C. A., în contradictoriu cu pârâtul

C. Local G. și, în consecință, pârâtul C. Local G. (M. G. ) reprezentat de P. ul municipiului G., a fost obligat să le plătească reclamanților suma de 4.200.000 Euro, cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând contravaloarea suprafeței de 1,5 ha teren intravilan, situat pe teritoriul cartierului Filești - M.

G. ; pârâtul a fost obligat la plata sumei de 46.000 lei, cheltuieli de judecată către reclamantul S. E. și a sumei de 27.786 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamantul T. C. A. .

Prin decizia civilă nr. 45/A/_ a Curții de Apel G., pronunțată în dosar nr._ (f. 416 dosar Tribunalul Cluj, vol. I), a fost admis apelul declarat de pârâții C. Local al municipiului G. și M. G. prin P., în contra sentinței civile nr. 804/_ a Tribunalului G., care a fost schimbată în parte, în sensul că s-a înlăturat din dispozitivul sentinței obligarea M. G. la plata despăgubirilor. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței nr. 804/2009.

În considerentele acestei decizii s-a reținut faptul că M. G. nu are calitate procesuală pasivă în cauză, mai ales că reclamanții nu au înțeles să se judece cu acesta și acesta nu a fost parte în proces, deși cauza a parcurs mai multe cicluri de judecată.

Decizia nr. 45/A/_ a Curții de Apel G. a rămas irevocabilă prin decizia civilă nr. 319/_ a Înaltei Curți de C. și Justiție, pronunțată în dosar nr._ (f. 420 dosar Tribunalul Cluj, vol. I).

De altfel, și printr-o altă decizie a Înaltei Curți de C. și Justiție, nr. 4100/_, pronunțată în dosar nr._ (f. 409 dosar Tribunalul Cluj, vol. I) - dosar în care reclamanții S. E. și T. C. au solicitat obligarea pârâtului P. ul municipiului G. la restituirea suprafeței de 1,5 ha teren intravilan, situat în Filești - G. -, s-a statuat că terenul revendicat de reclamanți face parte din domeniul public al M. G. și că în mod corect în cauză a fost reținută calitatea procesuală pasivă a C. ui Local G., ca reprezentant al Statului Român.

Cererea de validare a popririi în baza titlului executoriu, reprezentat de sentința civilă nr. 804/2009 a Tribunalului G. și de decizia civilă nr. 45/A/2010 a Curții de Apel G., a fost promovată de reclamanții creditori în contradictoriu cu debitorul menționat în titlul executoriu, C. Local G. și cu terțul poprit, T.

M. G., în deplin acord cu dispozițiile art. 460 și urm. C.pr.civ., la data de_, pe rolul Judecătoriei G. .

Somația în dosar execuțional nr. 138/2010 al Biroului executorului judecătoresc Munteanu Paraschiva L. a fost emisă la data de_ (f. 13, 14 dosar fond).

Din interogatoriul luat pârâtului C. Local G. (f. 21 dosar apel) rezultă faptul că din data de_ titularul conturilor nu mai este C. Local G., ci

M. G. .

Aceste susțineri ale C. ui Local G. sunt confirmate și de Adresa nr. 113070/_, emisă de M. G. (f. 23 dosar apel), adresă prin care s-a solicitat schimbarea titularilor de conturi deschise la T. M. G., din C.

Local G., în M. G., conform codului fiscal emis de către Direcția Generală a Finanțelor P. e G., fiind avut în vedere titularul de cont cu Cod fiscal nr. 3814810 (f.24 dosar apel).

Prin O.U.G. nr. 63/_, pentru modificarea și completarea Legii nr. 273/2006, privind finanțele publice locale, precum și pentru stabilirea unor măsuri financiare, intrată în vigoare la data de_, s-a stipulat, în art. IX alin. 1, că, "în cazul unității/subdiviziunii administrativ-teritoriale unde certificatul de înregistrare fiscală are menționat ca titular Primăria, C. Local sau C. Județean, după caz, prin grija autorității executive, se solicită la organul fiscal competent din subordinea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, în termen de cel mult 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, schimbarea certificatului de înregistrare fiscală și înscrierea în acesta, după cum urmează: Comuna, Orașul, M., Sectorul … al M. B. sau, după caz, Județul

…";, în locul marcat prin puncte urmând să se înscrie "denumirea unității/subdiviziunii administrativ-teritoriale";.

Potrivit alin. 2 al aceluiași articol, în termenul prevăzut la alin. 1 se procedează și la schimbarea în mod corespunzător a denumirii titularilor conturilor deschise la unitățile teritoriale de Trezorerie și contabilitate publică, precum și la unitățile bancare.

Rezultă, așadar, că debitorul obligat efectiv prin titlul executoriu rămâne C. Local G., urmând ca validarea popririi să se facă asupra conturilor pe care C. Local G. le avea deschise la T. M. G. și în care conturi C. Local

G. derula operațiuni anterior schimbării denumirii titularului conturilor, din C. Local G. în M. G. .

Cel mai probabil și în prezent C. Local al M. G. derulează operațiuni în aceleași conturi în care derula operațiuni și anterior schimbării denumirii titularului contului, deschise la T. M. G., însă, validarea de poprire nu se poate dispune în contradictoriu cu M. G. - titularul actual al conturilor - întrucât acesta nu figura ca debitor în titlul executoriu.

Drept urmare, Curtea a constatat că validarea popririi, înființată în dosar execuțional numărul 138/2010 al Biroul Executorului Judecătoresc Munteanu Paraschiva L. - în baza titlurilor executorii reprezentate de Sentința civilă nr. 804/_ a Tribunalului G., pronunțată în dosar civil numărul_ și, respectiv, de Decizia civilă numărul 45/A/_ a Curții de Apel G., pronunțată în dosar civil numărul_, rămasă irevocabilă prin Decizia civilă numărul 319/_, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosar civil numărul_ - se impune a fi făcută asupra conturilor debitorului C. Local al M. G., conturi în care C. Local G. derula operațiuni anterior schimbării denumirii titularului conturilor, la data de_, din C. Local G., în M. G. .

Curtea a constatat că este reală susținerea reclamanților intimați, conform căreia, debitorul pârât, recurentul C. Local G., nu a recurat validarea propriu-zisă a popririi, dispusă față de T. M. G., astfel că, sub acest aspect, hotărârea criticată este intrată în puterea lucrului judecat.

Însă, în pofida acestei împrejurări, Curtea a constatat că este legală soluția Tribunalului Cluj, de validare a popririi în contradictoriu cu terțul poprit, T. M.

  1. , motivat pe următoarele considerente:

    În conformitate cu prevederile art. 23 alin 1 din Legea nr. 215/2001, autoritățile administrației publice, prin care se realizează autonomia locală în comune, orașe și municipii sunt consiliile locale, comunale, orășenești și municipale, ca autorități deliberative, și primarii, ca autorități executive iar în conformitate au alin. 2 al aceluiași articol, consiliile locale și primarii

    funcționează ca autorități ale administrației publice locale și rezolvă treburile publice din comune, orașe și municipii, în condițiile legii.

    Prin prisma dispozițiilor de drept comun, conținute în Decretul nr. 31/1954 și în Codul de Procedură civilă, cu privire la autoritățile administrației publice mai sus menționate, se poate pune în discuție eventuala problemă a regimului juridic al capacității procesuale, atât capacitatea procesuală, cât și calitatea procesuală a autorităților publice fiind fundamentată - așa cum pertinent a reținut și Tribunalul - pe recunoașterea capacității de drept administrativ, de drept public, în considerarea căreia, autoritățile publice - în speță consiliul local -, chiar și în lipsa personalității juridice, pot sta în proces, în nume propriu, în calitate de reclamante sau pârâte după caz, fiind astfel în situația unei excepții de la regula generală a fundamentării capacității procesuale pe ideea de personalitate juridică.

    În același timp, potrivit art. 21 alin 5 din Legea nr. 215/2001, teza a II-a, despăgubirile pe care trebuie să le plătească unitatea administrativ-teritorială în urma hotărârilor pronunțate de instanța de judecată și rămase definitive, sunt asigurate de la bugetul local.

    În conformitate cu prevederile art. 36 alin 2 din Legea nr. 215/2001 C. local exercită următoarele categorii de atribuții:

    1. atribuții privind organizarea și funcționarea aparatului de specialitate al primarului, ale instituțiilor și serviciilor publice de interes local și ale societăților comerciale și regiilor autonome de interes local;

    2. atribuții privind dezvoltarea economico-socială și de mediu a comunei, orașului sau municipiului;

    3. atribuții privind administrarea domeniului public și privat al comunei, orașului sau municipiului;

    4. atribuții privind gestionarea serviciilor furnizate către cetățeni;

    5. atribuții privind cooperarea interinstituțională pe plan intern și extern.

Art. 36 alin. 4 lit. a din același act normativ, prevede că, în exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin. (2) lit. b), consiliul local aprobă, la propunerea primarului, bugetul local, virările de credite, modul de utilizare a rezervei bugetare și contul de încheiere a exercițiului bugetar;

Dispozițiile art. 452 C. proc. civ. prevăd că sunt supuse executării silite prin poprire sumele de bani, titlurile de valoare sau alte bunuri mobile incorporale datorate debitorului de o a treia persoana sau pe care aceasta le va datora în viitor, în temeiul unor raporturi juridice existente.

Specific popririi este caracterul tripartit al acestei operațiuni juridice procesuale, care, în principiu, presupune participarea indispensabila a trei părți: creditorul popritor, debitorul poprit si terțul poprit, între aceste trei subiecte de drept stabilindu-se tot atâtea raporturi juridice.

Înființarea popririi este precedată în mod necesar de existența a două raporturi juridice, și anume: pe de o parte, raportul de creanță dintre creditorul urmăritor si debitorul urmărit; pe de altă parte raportul de creanță dintre debitorul poprit si terțul poprit, acesta din urma caracterizându-se prin aceea ca terțul este dator fata de debitorul urmărit.

Al treilea raport juridic, și care își are fundamentul în poprire, se naște între creditorul popritor si terțul poprit, în cadrul procedurii de urmărire silita.

Și acest raport juridic apare ca fiind tot unul de creanță - de la creditor la debitor -, în sensul ca debitorul poprit este creditor al terțului poprit, raport ce ia naștere prin adresa de înființare sau, după caz, de validare a popririi.

Or, în cauza pendinte, este prezentă o ipoteză speciala, în care terțul poprit nu apare ca un veritabil debitor al C. ui Local al municipiului G., dar, dată fiind împrejurarea că, prin intermediul terțului poprit, debitorul C. ui Local al

municipiului G. este alimentat cu fonduri de la bugetul statului, Curtea a constatat că, în speță, în mod corect a reținut Tribunalul că există posibilitatea ca

T. M. G. să participe la raporturile juridice existente, în calitate de terț poprit.

Însă, în speță, validarea de poprire se poate face doar în contradictoriu cu debitorul expres menționat în titlul executoriu, adică cu debitorul C. Local al

M. G. .

Pe cale de consecință, în temeiul considerentelor anterior expuse, Curtea a constatat că recursul pârâtului C. Local G. este fondat în parte, și a fost admis în parte, în temeiul art. 304 pct. 9 și arte. 312 alin. 1 C. proc. civ., conform dispozitivului prezentei decizii.

Soluția de admitere în parte a recursului debitorului C. Local al M.

  1. este justificată pe considerentul că în speță nu este incident motivul de recurs afirmativ întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 5, C. proc. civ., neputându-se reține, așa cum nefondat apreciază recurentul, că soluția Tribunalului Cluj este nelegală, întrucât judecata s-a făcut în lipsa părții M. G., care nu a fost citat nici la administrarea probelor, nici la dezbaterea fondului.

    Motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., raportat la art. 105 C. proc. civ., ar fi fost incident în speță doar în ipoteza în care municipiul G. ar fi fost împrocesuat în cauză, de către reclamanții creditori, încă prin cererea introductivă de instanță, ar fi fost, așadar, parte în cauză, iar instanța ar fi omis citarea sa, atât la administrarea probelor, cât și la dezbaterea fondului.

    Or, M. G. nu a fost împrocesuat niciodată în cauza pendinte, nu a fost niciodată parte în cauză, astfel încât, instanța de apel ( ca de altfel, și instanța de fond), nu aveau nici un fundament legal pentru a dispune citarea acestuia în cauză. Drept urmare, Curtea a constatat că acest motiv de recurs, întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., este nefondat, impunându-se a fi respins ca

    atare.

    Pe de altă parte, în cauză nu este prezent nici motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 c. proc. civ., câtă vreme nu a fost dedus judecății un act juridic civil

    - în înțelesul pe care doctrina de specialitate îl dă acestei noțiuni, acela de

    "manifestare de voință făcută cu intenția de a produce efecte juridice, respectiv, de a naște, modifica ori stinge un raport juridic civil concret"; (Gh. Beleiu, Drept civil Român - Introducere în Dreptul Civil, Subiectele Dreptului Civil, ed. Casa de editură și presă Șansa S.R.L., B., 1993, pg. 118) - pe care instanța să-l fi interpretat greșit ori căruia instanța să-i fi schimbat înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic.

    Nu este incident în speță nici motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 6 C. proc. civ., în condițiile în care instanța de apel s-a pronunțat doar asupra unei cereri de validare de poprire - nu și asupra vreunei alte pretenții -, validare de poprire care, de altfel, a făcut și obiectul investirii sale.

    Nu se precizează, în concret de către debitorul recurent, în ce constă depășirea, de către Tribunalul Cluj, a atribuțiilor puterii judecătorești, însă, în pofida acestei omisiuni a recurentului, Curtea constată că nu este incident în cauza pendinte motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 4 C. proc. civ., câtă vreme, instanța de apel s-a pronunțat, în limitele investirii sale în apel, în deplin acord cu prevederile art. 294, art. 295 C. proc. civ. și ale art. 129 alin. final C. proc. civ., asupra cererii de validare a popririi, cerere care, evident, era în căderea sa.

    Reclamanții intimați nu au solicitat cheltuieli de judecată în prezentul recurs, arătând, prin concluziile scrise depuse la dosar, că își rezervă dreptul de a le solicita pe cale separată (f. 235).

    Împotriva acestei hotărâri au formulat cerere de revizuire revizuienții C. LOCAL G. și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR P. E G. .

    1. Prin cererea de revizuire formulată de revizuientul C. LOCAL G. s-a solicitat admiterea cererii de revizuire, schimbarea în tot a deciziei civile nr. 3620/2012 a Curții de Apel Cluj și respingerea cererii de validare a popririi.

      În motivare s-a arătat că motivul de revizuire incident este cel prevăzut de art.

      322 pct. 5 C.pr.civ., existând două înscrisuri noi prin care se poate schimba fundamental soluția instanței de recurs.

      Un prim înscris este încheierea Tribunalului G. prin care s-a admis cererea de recuzare a d-nei executor Munteanu Paraschiva L. în dosarul de executare nr. 138/2010 și s-a dispus anularea tuturor actelor de executare, în aceste condiții nici validarea popririi neputându-și produce efectele, actele de executare fiind nule.

      Un alt înscris este cererea creditorilor prin care au renunțat la executare în dosarul nr. 138/2010 de pe rolul BEJ Munteanu Paraschiva L. .

      În probațiune s-au depus la dosar înscrisuri (filele 13-19 dosar; filele 43-64 dosar).

    2. Prin cererea de revizuire formulată de revizuienta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR P. E G. s-a solicitat modificarea deciziei civile nr. 3620/2012 a Curții de Apel Cluj în sensul respingerii cererii de validare a popririi.

În motivare s-a arătat că sunt incidente motivele de revizuire prevăzute de pct. 3 și 5 ale art. 322 C.pr.civ.

Astfel, în ceea ce privește pct. 3 al art. 322 C.pr.civ. s-a arătat că obiectul dosarului în care s-a pronunțat decizia atacată a fost reprezentat de validarea popririi înființate de către BEJ Munteanu L. Paraschiva. Fiind vorba despre o acțiune de validare a unei popriri, desființate ulterior prin hotărâre judecătorească, este evident că cererea de revizuire este întemeiată.

Al doilea motiv de revizuire întemeiat pe pct. 5 al art. 322 C.pr.civ. are în vedere hotărârea judecătorească pronunțată de Tribunalul Galați prin care a fost admisă cererea de recuzare a executorului judecătoresc investit cu executarea silită a titlului executoriu. Cererea formulată are la bază cererea de recuzare formulată împotriva executorului judecătoresc.

S-a mai arătat că în urma pronunțării încheierii prin care a fost recuzat executorul judecătoresc cei doi creditori au renunțat la executarea care face obiectul dosarului execuțional nr. 138/2010. Rezultă deci că executarea silită în baza deciziei civile nr. 3620/2012 a Curții de Apel Cluj este nelegală.

Cu privire la fondul acțiunii de validare aceasta a rămas fără obiect câtă vreme poprirea a fost anulată.

Se mai invocă de asemenea aspecte de netemeinicie și nelegalitate ale deciziei civile nr. 3620/2012 a Curții de Apel Cluj.

În probațiune s-au depus la dosar înscrisuri (filele 23-27 dosar).

Intimații T. C. A. și S. E. au formulat întâmpinare la cererea de revizuire formulată de către C. LOCAL AL M. G. solicitând respingerea cererii de revizuire, cu cheltuieli de judecată.

În motivare s-a arătat că cererea de revizuire este inadmisibilă în raport cu prevederile art. 322 pct. 5 teza I și art. 324 alin. 4 C.pr.civ., înscrisul invocat neexistând la data judecății recursului, neexistând o împiedicare de prezentare a acestuia în faza recursului.

În subsidiar s-a arătat că cererea de revizuire este nefondată, actele de executare din dosarul execuțional nr. 138/2012 nefiind anulate, soluția fiind de nepăstrare a acestora.

Cât timp poprirea inițială s-a transformat pe cale judecătorească în validarea popririi decizia instanței nu este desființată de noul înscris.

Înscrisul nou nu este determinant față de litigiul în care s-a pronunțat decizia a cărei revizuire se cere.

Cererea de revizuire este inadmisibilă și în raport cu prevederile art. 322 pct.

5 teza II și art. 324 alin. 4 C.pr.civ.

În ceea ce privește înscrisul nou constând în renunțarea la executarea silită, la acesta nu există, în realitate executarea silită continuând în dosarul execuțional nr. 549/2013 al BEJ Coțac Dănuț C. .

Prin înscrisul depus la dosar în ședința publică din_ s-a invocat și excepția tardivității formulării cererii de revizuire formulate de C. local G. raportat la prevederile art. 324 alin. 4 C.pr.civ.

Analizând cererile de revizuire declarate de revizuienții C. LOCAL G. și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR P. E G. împotriva deciziei civile nr. 3620 din_ a Curții de Apel Cluj, Curtea reține următoarele:

  1. Excepția tardivității cererii de revizuire formulate de către C. local G. Ceea ce a stat la baza invocării acestei excepții de către intimații T. C.

    A. și S. E. a fost faptul că înscrisul nou invocat ca temei al cererii de revizuire, respectiv încheierea pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr._ la data de_ a fost cunoscută de către revizuient încă de la data de_, astfel cum rezultă din dosarul nr._, cererea de revizuire fiind formulată cu depășirea termenului prevăzut de art.324 alin.4 C.pr.civ.

    Din conținutul cererii de revizuire formulate de către C. local G. rezultă că înscrisul nou de care se prevalează revizuientul, și raportat la care se invocă excepția tardivității, este încheierea pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr._ prin care s-a admis cererea de recuzare formulată împotriva executorului judecătoresc Munteanu Paraschiva L., ceea ce a condus conform susținerilor revizuienților la sancțiunea nulității tuturor actelor de executare.

    Încheierea invocată de către revizuient a fost depusă la dosarul cauzei(filele 17 și urm.), din cuprinsul acesteia rezultând că a fost pronunțată la data de_ ,

    intimații susținând prin scriptul depus la dosar pentru termenul de judecată din_ (fila 75 dosar) că revizuientul cunoștea existența acestei încheieri încă de la data de_, astfel cum rezultă din dosarul nr._ al Judecătoriei G. .

    Având în vedere că din cuprinsul încheierii de ședință din data de_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului G. rezultă numai faptul că la acea dată C. Local G. se afla în posesia unui extras de pe portalul instanței în ceea ce privește dosarul nr._ (în care nu a fost parte), în care se menționează inclusiv termenul de judecată din_, în cuprinsul încheierii de ședință fiind menționat probabil ca urmare a unei erori materiale un alt număr de dosar, respectiv_ al Tribunalului G., Curtea apreciază că nu se poate concluziona cu certitudine în sensul că data de_ este data de la care începe să curgă termenul pentru exercitarea căii de atac a revizuirii,conform art.324 alin.1 pct.4 C.pr.civ., motiv pentru care va respinge excepția tardivității cererii de revizuire formulată de către C. Local G. .

  2. Cererea de revizuire formulată de către C. local al municipiului G.

    În ceea ce privește îndeplinirea condițiilor de admisibilitate ale acestei cereri de revizuire, întemeiate pe prevederile art.322 pct.5 C.pr.civ. se constată că nu sunt îndeplinite cumulativ.

    Astfel, prima condiție, existența unui înscris nou, a fost dezvoltată în doctrină și jurisprudență, stabilindu-se că în cazul în care înscrisul nou este o hotărâre judecătorească, aceasta poate fi apreciată ca fiind un "înscris nou"; numai în cazul în care a fost pronunțată pe baza unei cereri formulate înainte de soluționarea definitivă a litigiului în care se solicită revizuirea.

    Încheierea de ședință din data de_, este o hotărâre judecătorească în sensul art.255 C.pr.civ, din cuprinsul considerentelor acestei încheieri rezultând că cererea de recuzare a executorului judecătoresc soluționată prin încheiere a fost formulată de către M. G. prin primar la data de_ . Aceasta în condițiile

    în care decizia civilă nr.3620/2012 a Curții de Apel Cluj, a cărei revizuire se solicită, a fost pronunțată la data de_, deci anterior formulării cererii de recuzare soluționată prin încheierea invocată de către revizuient ca fiind un "înscris nou"; în sensul art.322 pct 5 C.pr.civ.

    Rezultă deci că prima condiție de admisibilitate a acestui motiv de revizuire nu este îndeplinită, înscrisul de care se prevalează revizuientul nefiind un înscris nou în sensul avut în vedere de art.322 pct.5 C.pr.civ., nemaipunându-se practic problema îndeplinirii sau nu a celorlalte condiții de admisibilitate a cererii de revizuire, astfel cum s-a precizat mai sus fiind necesară îndeplinirea cumulativă a acestora.

    Referitor la celălalt înscris invocat de către revizuientul C. Local al municipiului G. se constată că este vorba despre o cerere de renunțare la executarea silită pornită în dosarul nr.138/2010 al BEJ Munteanu Paraschiva L., cerere care nu a fost depusă la dosar. Ceea ce rezultă din actele depuse la dosar(fila

    42 și urm.) este numai faptul că în urma admiterii cererii de recuzare a executorului judecătoresc Munteanu Paraschiva L. prin încheierea de ședință din_, în dosarul nr._ al Tribunalului G., creditorii au formulat o altă cerere de executarea silită, adresată executorului judecătoresc Coțac Dănuț-C., fiind format dosarul de executare nr.549/2013. Nu s-a făcut deci dovada unui înscris având conținutul invocat de revizuient, nepunându-se deci problema analizării acestuia din perspectiva îndeplinirii condițiilor prevăzute de art.322 pct.5 C.pr.civ.

  3. Cererea de revizuire formulată de către Administrația Finanțelor P. e a municipiului G., în numele și pentru T. municipiului G.

În primul rând se constată că această cerere a fost într-adevăr formulată de către Administrația Finanțelor P. e G., dar poartă antetul Direcției Generale a Finanțelor P. e G., fiind formulată în numele și pentru aceasta, chiar dacă nu se precizează expres acest aspect în cuprinsul cererii.

Prin această cerere de revizuire se invocă două motive de revizuire. Primul este întemeiat pe prevederile art.322 pct.3 C.pr.civ.iar cel de-al doilea pe prevederile art.322 pct.5 C.pr.civ.

Referitor la primul motiv de revizuire se constată că ceea ce se invocă este faptul că atâta timp cât poprirea înființată de BEJ Munteanu L. Paraschiva în dosarul execuțional nr.138/2010 a fost desființată, validarea popririi dispuse prin decizia civilă nr.3620/2010 a Curții de Apel Cluj nu își mai poate produce efectele juridice, fiind justificată incidența motivului de revizuire prevăzut de pct.3 al art.322 C.pr.civ.

La art.322 pct.3 C.pr.civ. se prevede ca motiv de revizuire situația în care obiectul pricinii nu se află în ființă. S-a statuat referitor la acest motiv de revizuire că este incident în cazul hotărârilor definitive cu o singură condamnare, prin care debitorul a fost obligat să predea creditorului un lucru cert și determinat care a pierit după pronunțarea hotărârii, cea ce nu este cazul în speță. Faptul că în urma pronunțării încheierii din_, în dosarul nr._ al Tribunalului G. se pune problema modului de punere în executare a deciziei civile nr.3620/2012 a Curții de Apel Cluj nu poate fi asimilat cu pieirea obiectului pricinii în sensul art.322 pct.3 C.pr.civ.

În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de revizuire, acesta este identic cu cel invocat în cererea de revizuire formulată de către C. Local al municipiului G., fiind deci valabilă atât soluția cât și considerentele de mai sus referitoare la acest motiv de revizuire.

Se mai invocă în această cerere de revizuire și aspecte de nelegalitate a deciziei civile nr.3620/2012 a Curții de Apel Cluj, aspecte care nu se încadrează în

motivele de revizuire expres și limitativ prevăzute de aer.322 C.pr.civ. și care în consecință nu vor fi analizate.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE

Respinge excepția tardivității cererii de revizuire formulată de C. LOCAL G. .

Respinge cererile de revizuire declarate de revizuienții C. LOCAL G. și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR P. E G. împotriva deciziei civile nr. 3620 din_ a Curții de Apel Cluj pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din_ .

Președinte,

A. A. C.

Judecător, Ana I.

Judecător,

A. C.

Grefier,

C. B.

Red.A.C./dact.L.C.C.

2 ex./_

Jud.recurs: A.A.Pop, C.M.Conț, I.D.C. Jud.apel: O.C.Tatu/A.F.Doica Jud.fond: D.M.Oancea

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 3551/2013. Validare poprire