Decizia civilă nr. 2/13. Contestaţie la executare
Comentarii |
|
R O M Â N I A TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr. _
Date cu caracter personal Nr. operator: 2516
DECIZIA CIVILĂ NR. 2 13/2013Ședința publică din 05 Martie 2013 Completul compus din:
Președinte: K. M., președinte tribunal
Judecător: I. D.
Judecător: D. G., președinte secție civilă Grefier: C. P. E.
S-a luat în examinare recursul declarat de intimatul C. P., cu domiciliul în municipiul C. -N., A. B., nr. 10, ap. 21, județul C. și cu domiciliul procesual ales la Cabinet avocat Negrean Dalia din municipiul Z., str. Gheorghe Doja, Bl. D 34, ap. 17, județul Sălaj, împotriva sentinței civilă nr. 4157 din 01 noiembrie 2012, pronunțată de Judecătoria Zalău în dosar nr._, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal, făcut în ședința publică se prezintă pentru recurent - avocat Negrean Dalia cu împuternicire avocațială depusă la dosar - fila 4 și reprezentantul intimatei contestatoare - avocat Demjen Attila cu împuternicire avocațială - fila 12.
Procedura de citare este legal îndeplinită, potrivit dispozițiilor art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Reprezentanta recurentului intimat invocă excepția tardivității contestației la executare potrivit art. 401 lit. c Cod procedură civilă, arătând că în termen de 15 zile se depune contestația pentru a fi în termen, la fila 30 din dosarul de fond se găsește dovada de primire a somației primită de contestatoarea H. I. M. la data de_, somația fiind emisă la data de_ și contestația a fost depusă la
5 luni după primirea somației. Raportat la textul de lege dispozițiile sunt imperative.
La întrebarea instanței dacă în fața primei instanțe a fost invocată excepția tardivității, reprezentanta recurentului intimat arată că a fost invocată și în fața primei instanțe iar prin Încheierea din 24 mai 2012 a fost respinsă.
Reprezentantul intimatei contestatoare avocat Demjen Attila solicită respingerea excepției tardivității contestației arătând că asupra acesteia în mod corect instanța de fond a respins-o.
Nefiind alte cereri instanța acordă cuvântul asupra recursului de față.
Cu privire la celelalte motive, reprezentanta recurentului intimat arată că prima instanță în mod nelegal a anulat Încheierea civilă nr. 11646/CC/2011 pronunțată de J. C. - egală în grad cu Judecătoria Zalău, încălcându-se astfel competența materială și nu se poate repara o greșeală cu o altă greșeală. Hotărârea
trebuia atacată cu contestație în anulare la Tribunalul Cluj, prima instanță și-a depășit atribuțiile prin anularea unei hotărâri a Judecătoriei C., de asemenea nu s- a ținut cont de declarația olografă depusă la dosarul de fond - fila 78 iar contestatoarea nu a negat niciodată că a scris această declarație, din creditul din anul 2007 s-a achitat o parte din contract, prima instanță a anulat formele de executare, în concluzie solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și susținut cu cheltuieli de judecată, depune la dosar chitanțele - fila 18-19.
Reprezentantul intimatei contestatoare avocat Demjen Attila solicită respingerea recursului, menținerea hotărârii pronunțate de instanța de fond ca fiind temeinică și legală, susține motivele de recurs invocate prin întâmpinare, arătând că nici în fața instanței de fond și nici în recurs la dosarul cauzei nu a fost depusă încuviințarea executării silite, iar prima instanță în mod corect a reținut că din probele administrate rezultă că debitoarea a achitat integral debitul, aceasta nu mai avea nici un fel de datorie la creditor. Cu privire la declarația olografă se arată că nu a existat nici un contract intre părți care să nu fie autentificat la notar, în concluzie solicită respingerea recursului și menținerea ca fiind temeinică și legală hotărârea pronunțată de instanța de fond, cu cheltuieli de judecată - depune la dosar chitanță reprezentând onorariu avocațial - fila 17.
Instanța, în raport cu obiectul cererii și a actelor de la dosar reține cauza în pronunțare
Asupra recursului declarat:
T R I B U N A L U L
Prin sentința civilă nr. 4157/01 noiembrie 2012 Judecătoria Zalău a admis contestația la executare introdusă de contestatoarea H. I. M. în contradictoriu cu intimatul C. P. și B. E. J. S. R. M. și s-a anulat încheierea civilă nr.11646/CC/2011 a Judecătoriei C. -N. pronunțată în dosar nr._ .
S-a anulat executarea silită declanșată de intimată împotriva contestatoarei în dosar execuțional nr. 583/2011 al B. ui E. Judecăroresc S. R. M. pentru o creanță în valoare de 3900 euro și cheltuieli de executare, împreună cu toate actele și formele acestei executări.
Intimatul a fost obligat să plătească contestatoarei suma de 1204,6 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
În motivarea hotărârii prima instanță a reținut că din analiza actelor de la dosarul execuțional nr.583/2011 al B.E.J. S. R. M. rezultă că debitoarea- contestatoare are domiciliul în Z., prezumându-se că și bunurile debitorului se află în această localitate. Nu există nicio dovadă că debitoarea deține bunuri mobile sau imobile ori realizează venituri în circumscripția Judecătoria Cluj-Napoca, iar creditorul, prin chiar cererea adresată executorului judecătoresc, a solicitat în mod expres executarea silită asupra unui bun imobil proprietatea debitoarei situat în loc.C., jud.Sălaj, aflat în circumscripția Judecătoriei Z. .
Prin urmare, chiar dacă executarea silită a fost începută de un executor competent, potrivit legii, acesta este obligat să sesizeze instanța de executare în vederea încuviințării executării silite. Or, potrivit art.373 alin.2 C.pr.civ., instanța de executare este instanța în circumscripția căreia se va face executarea, stabilită de asemenea, după regulile de competență, executorul judecătoresc neavând dreptul să stabilească prin voința sa competența instanței de încuviințare și, prin
aceasta, a instanței de executare. Procedura de executare este realizată de executorul judecătoresc cu încuviințarea și sub controlul instanței judecătorești, existând posibilitatea intervenției instanței pentru rezolvarea unor incidente procedurale ivite în cursul executării sau pentru soluționarea contestației la executare. De aceea, executarea silită trebuie văzută ca un proces complex, de acte succesive și interdependente, întocmite de organul competent cu respectarea strictă a unor dispoziții legale imperative, de ordine publică pentru a nu prejudicia dreptul părților sau a altor persoane și care se circumscriu unui scop unic, realizarea efectivă a unui drept recunoscut printr-un titlu executoriu.
Neprocedând conform legii, executorul judecătoresc a obținut o încheiere pronunțată de o instanță necompetentă, fiind lovită de nulitate absolută, iar toate actele de executare îndeplinite în baza acestei încheieri sunt și ele nevalabile. Chiar dacă în cazul încheierii de încuviințare a executării silite nu există o dispoziție similară celei de învestire cu formulă executorie (art.399 alin.2 ind.1 C.pr.civ.) care să prevadă în mod expres posibilitatea atacării acestei încheieri, pentru identitate de rațiune, pe calea contestației la executare se poate anula și încheierea prin care s-a încuviințat executarea silită ("ubi eadem est ratio, eadem solutio esse debet";). O asemenea interpretare se impune cu atât mai mult cu cât nicio prevedere legală nu interzice anularea încheierii, pe calea contestației la executare.
Asupra fondului cauzei, instanța mai reține că între părți a mai fost încheiat anterior un contract de împrumut având ca obiect suma de 15.000 euro și termen de rambursare 12 luni, începând cu data de_ până la data de_, sumă din care contestatoarea a achitat 5.500 euro, rămânând astfel un rest de 9.500 euro.
În dosarul execuțional nr. 278/2010 al B. ui Executorilor Judecătorești Asociați Oszoczki-Ț. -K. din Z., s-a demarat executarea silită împotriva debitoarei H. I. -M., la cererea creditorului C. P., în temeiul titlului executoriu Contract de împrumut cu garanție imobiliară autentificat sub nr. 11729 din data de_ la B. Notarilor Publici Asociați C. pentru suma rămasă de 9500 euro, achitată de debitoare cu chitanțele nr.65/_, nr.83/_ și nr. 85/_ aflate în dosarul execuțional.
Din cuprinsul adresei înaintate, la solicitarea instanței, de către Oficiul Județean de Poștă Sălaj, reiese că debitoarea contestatoare a depus mai multe sume de bani pentru intimat, în perioada_ -_ . O parte din aceste sume au fost achitate anterior încheierii contractului nr. 11009 din data de_ totalizând
25.339 lei, iar restul de 27.750 lei în perioada_ -_ .
Luând în considerare cursul monedei euro comunicat de B.N.R., valabil la data plății fiecărei rate, rezultă că sumele achitate de contestatoare depășesc totalul sumei de 5500 euro achitat de bună-voie de debitoare din contractul de împrumut nr.11729/2007 și cel al sumei de 3900 euro din contractul de împrumut nr. 11009/2008, în temeiul căruia a fost demarată executarea silită în dosarul execuțional nr. 583/2011.
Contestatoarea a învederat primei instanțe că sumele achitate în plus reprezintă dobânda solicitată de intimat cu fiecare zi de întârziere a restituirii sumei împrumutate. La rândul său, intimatul a arătat că între părți au existat și alte raporturi juridice constând în contracte de împrumut încheiate în primăvara anului 2008, cu privire la sume mai mici, restituite în totalitate, însă nu a făcut dovada
acestora, deși sarcina probei îi incumbă, potrivit art. 1169 Cod Civil. Înscrisul sub semnătură privată intitulat ";declarație"; aflat la fila 78 din dosar, nu elucidează aceste aspecte, menționându-se doar că sumele de bani trimise prin mandatele poștale cu nr. de prezentare indicate (inclusiv mandatul cu nr. SJ 1090700088 despre care intimatul a arătat în fața instanței că nu i-a primit), ";nu fac parte din contractul de împrumut autentificat sub nr.11729/_ și contractul de împrumut cu garanție imobiliară autentificat sub nr.11009/_ ";, fără a se specifica ce reprezintă în realitate.
Nesusținute de probe concludente administrate în fața instanței, afirmațiile intimatului potrivit cărora înscrisurile doveditoare ce atestă existența altor împrumuturi, au fost distruse întrucât sumele au fost achitate de contestatoare, nu pot fi luate în considerare câtă vreme, în condițiile existenței mai multor obligații scadente în aceeași perioadă și a realizării imputației plății după voința discreționară a creditorului, acesta avea obligația preconstituirii și conservării înscrisurilor doveditoare ale împrumuturilor acordate precum și ale achitării sumelor împrumutate pentru fiecare contract în parte, în vederea stabilirii cu certitudine, față de regulile imputației plății, modalitatea de stingere a datoriilor născute în baza tuturor contractelor existente. Nefăcând dovada existenței altor raporturi juridice în afara celor două contracte de împrumut încheiate la notar, nu se poate susține cu temei că altele au fost datoriile stinse prin plată de debitoare, instanța urmând a da eficiență cu prioritate probatoriului administrat nemijlocit și în condiții de contradictorialitate în fața sa, reținând astfel că, în cauză, contestatoarea și-a achitat obligațiile de plată față de intimat.
Împotriva sentinței civile susmenționate a declarat recurs intimatul creditor
C. P., solicitând admiterea acestuia și modificarea sentinței primei instanțe în sensul respingerii contestației la executare formulată de către debitoarea H. I.
M., cu cheltuieli de judecată.
În motivul de recurs invocat intimatul creditor consideră hotărârea primei instanțe ca nelegală și netemeinică, întrucât Judecătoria Zalău nu era competentă să anuleze Încheierea de încuviințare a executării silite a Judecătoriei C. -N., respectiv încheierea nr. 11646/CC/2011, pronunțată în dosarul nr._ .
S-a încălcat astfel competența materială și teritorială a unei instanțe de fond respectiv, contestatoarea putea uza de calea contestației în anulare, situație în care competența de soluționare era a T. ui C. . Pe fondul cauzei instanța de fond a omis să ia în considerare declarația olografă de la fila 78 prin care arată că sumele trimise cu cele 6 (șase) mandate enumerate nu fac parte din contractul de împrumut cu garanție imobiliară sub nr. 11009/_ și în mod greșit s-a reținut că contestatoarea și-a achitat obligațiile de4 plată față de intimat.
Recursul intimatului creditor C. P. este întemeiat.
Potrivit art. 304 alin. 1 pct. 9 Cod procedură civilă:, modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate: ,,când hotărârea este lipsită de temei legal, ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii";
În cazul în speță Judecătoria Zalău a anulat Încheierea civilă nr.
11696/CC/2011 a Judecătoriei C. -N. pronunțată în dosarul nr._ .
Numai că Judecătoria Zalău nu era competentă să anuleze încheierea pronunțată de o instanță de același grad, mai ales că dispozițiile art. 373 alin. 5 Cod procedură civilă limitează posibilitățile debitorului de a ataca cu recurs încheierea
de admiterea a încuviințării executării silite. Totuși contestatoarea avea la îndemână calea contestației în anulare care urma a fi soluționată de către Tribunalul Sălaj.
Cu alte cuvinte, Judecătoria Zalău a pronunțat o hotărâre nelegală în privința anulării încheierii nr. 11646/CC/2011 a Judecătoriei C. -N., acționând ca o instanță de control judiciar și depășindu-și competența.
Împrejurarea că executarea silită a început în baza unei încheieri de încuviințare, pronunțată de o altă instanță decât instanța de executare constituie în sine un motiv suficient pentru anularea întregii executări silite.
În consecință, urmare a celor menționate mai sus, considerentele sentinței civile atacate cu recurs vor fi menținute în privința anulării executării silite declanșată de intimat împotriva contestatoarei în dosar execuțional nr. 583/2011 al
B. ui E. J. S. R. M. pentru creanța în valoare de 3900 euro și cheltuieli de executare, împreună cu toate actele și formele acestei executări.
În consecință în baza art. 312 alin. 2 Cod procedură civilă, tribunalul urmează să admită în parte recursul declarat de intimatul creditor C. P. contra sentinței civile nr. 4157/_ a Judecătoriei Z. .
Pentru aceste motive,
În numele L E G I I,
D E C I D E :
Admite în parte recursul declarat de intimatul C. P., contra sentinței civile nr. 4157 din_ a Judecătoria Zalău.
Modifică hotărârea atacată și judecând cauza în fond înlătură dispoziția privind anularea Încheierii civile nr. 11646/CC/2011 a Judecătoriei C. -N. pronunțată în dosar nr._ .
Menține restul dispozițiilor sentinței .
Fără cheltuieli de judecată, prin efectul compensării. Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
K. M. I. D. D. G. C. P. E.
În C.O. semnează Vicepreședinte Tribunal
DP
Red. DG/_ /dact. ECP/_ /2 ex. jud. fond L. M. D. .
← Decizia civilă nr. 737/2013. Contestaţie la executare | Încheierea civilă nr. 50/2013. Contestaţie la executare → |
---|