Decizia civilă nr. 201/2013. Pretenții
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr. _
Operator date nr. 2516
DECIZIA CIVILĂ Nr. 201/2013
Ședința publică din data de 26 Noiembrie 2013 Completul constituit din:
PREȘEDINTE: K. M., președinte tribunal JUDECĂTOR: D. G., președinte secție civilă
H. A., grefier
Pentru astăzi, fiind amânată pronunțarea hotărârii, privind apelul, formulat de apelanta-pârâtă, SS I. S. cu sediul în localitatea Z., strada S., nr. 118, județul Sălaj, împotriva Sentinței civile nr. 1665 din 03 iunie 2013, pronunțată de J. Z., în dosarul nr._, având ca obiect - pretenții -.
La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă nimeni. Procedura fiind îndeplinită fără citarea părților.
Mersul dezbaterilor și concluziile părților pe fond, sunt consemnate în încheierea de ședință din data de 19 noiembrie 2013, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
T R I B U N A L U L
Prin Sentința civilă nr. 1665 din 03 iunie 2013, pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria Zalău, a admis acțiunea formulată de reclamanta S. R. DE R. B. , în contradictoriu cu pârâta SS I. S. Z. și s-a dispus obligarea pârâtei la plata sumei de 732,06 lei, din care taxa pentru serviciul public de radiodifuziune în cuantum de 630,00 lei aferentă perioadei aprilie 2010
- iunie 2011, august 2011 - decembrie 2011 și penalități de întârziere în cuantum de 102,06 lei stabilite la data de_ .
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele:
Conform facturilor fiscale, depuse la dosarul cauzei, pârâta datorează reclamantei suma de 732,00 lei, reprezentând taxa pentru serviciul public de radiodifuziune aferentă perioadei aprilie 2010 - iunie 201, august 2011 - decembrie 2011, la care se adaugă penalități de întârziere în cuantum de 102,06 lei. Potrivit art. 40 alin 3 din Legea nr. 41/1994 privind organizarea și funcționarea Societății Române de R. și Societății Române de Televiziune, persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele, sucursalele, agențiile și reprezentanțele acestora, precum și reprezentanțele din România ale persoanelor juridice străine, au obligația să plătească o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune și o taxă pentru serviciul public de televiziune, în calitate de
beneficiari ai acestor servicii.
În conformitate cu prevederile H.G. nr. 97772003 art. 5 alin. 1 taxa lunară pentru serviciul public de radiodifuziune se va încasa de la plătitorii acesteia, prevăzuți la art. 1 și 3, de către S. Comercială de Distribuție și Furnizare a Energiei Electrice "Electrica" S.A. prin filialele sale, în baza unui contract de mandat, o dată cu plata energiei electrice consumate iar potrivit art. 6 alin 1și 2 din același act normativ pentru neplata la termen a taxei lunare pentru serviciul public de radiodifuziune plătitorii plătesc penalități pentru fiecare zi de întârziere. (2) Penalitățile se determină în conformitate cu metodologia de calcul a Societății Comerciale de Distribuție și Furnizare a Energiei Electrice "Electrica" - S.A. pentru întârzierea la plată a facturii de energie electrică.
Pârâta nu a făcut dovada că este scutită de la plata taxei respective și nici că s-ar încadra în vreuna din situațiile prevăzute de H.G. nr. 977/2003 care vizează scutirea de la plata respectivei taxe.
Împotriva acestei sentințe pârâta SS I. S. Z. a declarat apel, solicitând modificarea Sentinței civile nr. 1665 din 03 iunie 2013 în totalitate.
Arată că societatea are sediul principal în localitatea Z., strada S., nr. 118, județul Sălaj, și două puncte de lucru în localitatea Z. . La adresa unde se află sediul principal al societății, imobilul se află în proprietatea administratorului societății A. Florica și că facturile pentru energie sunt emise pe numele acesteia și că se achită constant contravaloarea taxei de radiodifuziune.
Mai arată că la nici unul din punctele de lucru ale societății nu există și nici nu au existat aparate radio sau televizoare și că activitatea societății în aceste spații fiind comerț cu amănuntul de produse alimentare.
Menționează că, prin Decizia Curții de Casație și Justiție nr. 2102/2009 din 09 aprilie, publicată în monitorul Oficial, Partea I, nr. 691 din 14 octombrie 2009, au fost anulate prevederile cuprinse în art. 3 alin. 1, din Hotărârile de Guvern nr. 977 și 978 din 2003, astfel că persoanele juridice care nu dețin mijloace tehnice de recepționare a informației radio-tv nu mai sunt obligate să achite taxa instituită de lege pentru aceste servicii. În motivarea Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție, se arată că "potrivit art. 108, alin. 2 din Constituție hotărârile se emit pentru organizarea executării legilor, rezultă deci faptul că, cele două hotărâri ale guvernului nr. 977/2003 privind taxa pentru serviciul public de radiodifuziune și respectiv 978/2003 privind taxa pentru serviciul public de televiziune nu au aplicat în mod corect art.3 alin. 1 dispozițiile art. 40 alin. 3 din Legea nr. 41/1994, care așa cum s-a menționat, face distincție în ceea ce privește plata taxelor pentru serviciul public de radiodifuziune și televiziune între persoanele juridice beneficiare și cele care au calitatea de beneficiar al acestor servicii";.
ul este nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit prevederilor art. 103 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, au obligația să plătească pentru sediul social o taxă lunară pentru serviciul public de radiodifuziune, cu excepția celor care și-au suspendat activitatea, potrivit prevederilor legale. Potrivit art. 3 alin. 2 din HG nr. 977/2003, persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele acestora, precum și sucursalele și celelalte subunități ale lor fără personalitate juridică și
sucursalele sau reprezentantele din România ale persoanelor juridice străine au obligația să plătească o taxă lunară pentru serviciul public de radiodifuziune.
De asemenea, art. 40 alin. 3 din Legea nr. 41/1994 reiterează această obligație, statuând că "persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele acestora, precum și sucursalele și celelalte subunități ale lor fără personalitate juridică și sucursalele sau reprezentanțele din România ale persoanelor juridice străine au obligația să plătească o taxă lunară pentru serviciul public de radiodifuziune";.
Prin urmare, toate persoanele juridice, inclusiv microîntreprinderile, au calitatea de beneficiar în accepțiunea Legii nr. 41/1994, art. 40 alin. 3, iar Curtea Constituțională a stabilit prin Decizia nr. 297/2004 că textul articolului susmenționat este constituțional.
Nu este întemeiat motivul de apel invocat de pârâta SS I. S. Z., întrucât este adevărat că prin Decizia civilă nr. 2102/_ a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios Administrativ și Fiscal, instanța a anulat art. 3 alin. 1 din H.G. nr. 977/2003.
Numai că Guvernul României a emis o nouă hotărâre cu nr. 1012/_ prin care legiuitorul a modificat art. 3 alin. 1 din H.G. nr. 977/2003 iar conținutul articolului are următorul cuprins că: persoanele juridice cu sediul în România care se încadrează în categoria microîntreprinderilor, potrivit prevederilor art. 103 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, au obligația să plătească pentru sediul social o taxă lunară pentru serviciul public de radiodifuziune, cu excepția celor care și-au suspendat activitatea, potrivit prevederilor legale. Potrivit art. 3 alin. 2 din H.G. nr. 977/2003 persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele acestora, precum și sucursalele și celelalte subunități ale lor fără personalitate juridică și sucursalele sau reprezentantele din România ale persoanelor juridice străine au obligația să plătească o taxă lunară pentru serviciul public de radiodifuziune.
Rezultă deci că, Decizia Curții Constituționale a clarificat problema obligativității plății taxei indiferent de deținerea sau nu de receptoare iar prevederile art. 3 alin. 2 din H.G. nr. 977/1994 nu contravin celor prevăzute de art. 40 alin. 3 din Legea nr. 41/1994.
Tocmai de aceea prin Decizia nr. 1930/_ Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că în cazul persoanelor juridice, în mod evident, legiuitorul nu a înțeles să facă deosebire între cele care dețin și cele care nu dețin receptoare radio sau TV, instituindu-se așa cum rezultă în mod clar, obligativitatea plății acestor două taxe. De altfel, dacă în intenția legiuitorului ar fi fost să se facă o asemenea distincție acest lucru s-ar fi făcut în mod expres așa cum s-a procedat în cazul persoanelor fizice. Sintagma -beneficiari ai acestor servicii - nu poate fi altfel interpretată decât în modul în care Curtea Constituțională și Curtea de A. C. au abordat-o.
Este de reținut că obligația statului de a asigura prin mijloace adecvate dreptul la informare al cetățenilor implică o cheltuială publică, inclusiv cu organizarea și funcționarea serviciilor publice de radio și televiziune menționate la art. 31 alin. 5 din Constituție.
De altfel art. 56 alin. 1 din Constituție instituție obligația cetățenilor de a contribui la cheltuielile publice prin taxe și impozite.
Așa încât, din cele arătate, rezultă obligativitatea societății pârâte la plata taxei pentru serviciul public de radiodifuziune.
Aceste considerente fac astfel ca apelul pârâtei să fie nefundat, urmând ca acesta să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L E G I I,
D E C I D E :
Respinge ca nefondat apelul declarat de pârâta SS I. | S. | Z. |
împotriva Sentinței civile nr. 1665 din 03 iunie 2013 a Judecătoriei Z. | . |
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 26 noiembrie 2013.
JUDECĂTOR, | JUDECĂTOR, | GREFIER, | |||
K. M. | D. | G. | H. | A. |
Red. K.M. _
Dact.H.A. /_ / 4 ex. Jud. fond. C. C. R.
| ← Încheierea civilă nr. 507/2013. Pretenții | Decizia civilă nr. 118/2013. Pretenții → |
|---|
