Decizia civilă nr. 4033/2013. Pretenții
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 4033/R/2013
Ședința publică din 17 octombrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. A. C. JUDECĂTOR: ANA I. JUDECĂTOR: A. C.
GREFIER:: C. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta S. ANA împotriva deciziei civile nr. 64 din_ pronunțată de Tribunalul B. -N. în dosar nr._, privind și pe intimații S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE PRIN D. G. A F. P. B. -N. și C. LOCAL AL M.
B., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta reclamantei recurente S. Ana, avocat I. M., în substituirea avocatului D.
M., care depune delegație de substituire la dosar. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, reprezentanta reclamantei recurente arată că nu are cereri de formulat în probațiune.
Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentanta reclamantei recurente solicită, în principal, admiterea recursului în baza dispozițiilor art. 312 alin. 5 C.proc. civ., casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului la Tribunalul B. -N. .
În subsidiar, solicită admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, în sensul admiterii apelului în sensul admiterii capătului de cerere formulat în principal, în sensul obligării pârâtei la restituirea către recurentă a prețului de piață și respingerea apelului declarat de către S. R. prin MFP.
În subsidiar solicită modificarea deciziei atacate în sensul respingerii ambelor apelului declarate în cauză și menținerea ca temeinică și legală a sentinței nr. 698/2013 a Judecătoriei B. .
În alt treilea rând solicită modificarea deciziei atacate în sensul admiterii în parte a apelului, S. ui R. prin MFP, în sensul admiterii în parte a acțiunii reclamantei și obligării pârâtei la restituirea sumei de 27.319,9 lei reprezentând prețul actualizat cu rata inflației.
C U R T E A
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. sub numărul de mai sus, reclamanta S. ANA a solicitat, în principal, să se dispună obligarea pârâtului S.
R., prin Ministerul Finanțelor Publice, la restituirea prețului de piață al imobilului casă și teren aferent situat în B., str. C. V., nr. 39, identificat în c.f. 182 B. nr. top 539/1, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare, iar în subsidiar, obligarea acestuia la restituirea prețului actualizat plătit de reclamantă pentru imobilul descris mai sus în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 61/_ ; cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr. 698/2013, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._ instanța de fond a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta S. ANA împotriva pârâtului S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice și în consecință:a obligat pârâtul la restituirea către reclamantă a prețului actualizat plătit de aceasta pentru imobilul casă situat în B., str. C. V., nr. 39, identificat în Cf 182 B. nr.top. 539/1, cumpărat conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 61/ 0_ (desființat prin decizia civilă nr. 193/2003 pronunțată de Tribunalul bistrița-N. în Dos. nr. 849/2003), în cuantum de 70.664 Euro sau echivalentul în lei a acestei sume la data plății; a respins ca neîntemeiată cererea reclamantei având ca obiect obligarea pârâtului să restituie reclamantei prețul de piață în cuantum de 120.000 Euro plus TVA sau echivalentul în lei, al imobilului mai sus descris; a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în garanție formulată de pârât împotriva chematului în garanție C. LOCAL AL
M. B. ;a obligat pârâtul să achite reclamantei doar suma de 400 lei cu titlu de onorariu pentru expert ( potrivit chitanței de la fila 102) și a respins ca nedovedită cererea pentru plata onorariului avocațial.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele: Reclamanta a fost chiriașă (în baza mai multor contracte de închiriere succesive) în imobilul casă și teren aferent situat în B., str. C. V., nr. 39, identificat în c.f. 182 B. nr. top 539/1 începând cu anul 1982, iar la data de 0_ a încheiat cu R.A.T.L. B. din cadrul Primăriei M. B., contractul de vânzare-cumpărare nr. 61/1997 asupra imobilului, pentru prețul de 21.292.424 ROL, achitând în rate în perioada 0_ -_ suma totală de
27.217.948 lei vechi.
Prin sentința civilă nr. 7514/2002, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar nr. 5512/2012, s-a respins ca neîntemeiată acțiunea civilă a reclamantului Socaciu I. (fostul proprietar de la care s-a naționalizat imobilul în litigiu) pentru anularea contractului de vânzare-cumpărare nr. 61/1997, însă prin decizia nr. 193/2003, pronunțată de Tribunalul B. -N. în dosarul nr. 894/2003, s-a admis apelul reclamantului și s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare atacat, și s-a dispus restabilirea situației anterioare de c.f, anulându-se intabulările asupra casei și terenului efectuate în favoarea reclamantei.
Decizia a rămas irevocabilă sub aspectul anulării contractului de vânzare- cumpărare a locuinței prin decizia nr. 2293/2003 pronunțată de Curtea de Apel
C. în dosar nr. 5336/2003, iar aceasta a pierdut și dreptul de proprietate asupra terenului aferent construcției, în suprafață de 145 mp, reînscris pe cale administrativă pe numele fostului proprietar.
Prin dispoziția nr. 877/2006 a Primarului Mun. B., s-a dispus restituirea în natură a construcției către moștenitorii lui Socaciu I. . Reclamanta susține că este și în prezent în posesia imobilului în litigiu, locuind în baza contractului de închiriere încheiat cu noul proprietar.
În conformitate cu dispozițiile art. 50 alin. 2 din Legea nr. 10/2001 republicată, cererile sau acțiunile în justiție privind restituirea prețului actualizat, plătit de chiriașii ale căror contracte de vânzare - cumpărare încheiate, cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, sunt scutite de plata taxei de timbru.
Legea nr. 1/2009 pentru modificarea și completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 06 martie 1945 - 22 decembrie 1989 a modificat art. 50 alin 3 din Legea 10/2011, având astfel următorul cuprins: "restituirea prețului prevăzut la alin. 2 și alin. 21
se face de către M. Economiei și F., din fondul extrabugetar, constituit în temeiul art. 13 alin. 6 din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare
";.
Tot astfel, după art. 50, prin același act normativ sus evocat s-a introdus un nou articol, art. 501, cu următorul cuprins: "proprietarii ale căror contracte de vânzare — cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, au dreptul la restituirea prețului de piață al imobilului, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare; valoarea despăgubirilor, se stabilește prin expertiză";.
Din interpretarea sistematică a acestor dispoziții legale, s-a constatat că, inclusiv după intrarea în vigoare a Legii nr. 1/2009, publicată în M.Of. nr. 63 din_, trebuie realizată distincția între prețul actualizat și prețul de piață al imobilului, ce se cuvine persoanelor interesate, și această distincție funcționează, în raport de modalitatea în care cumpărătorul unui imobil, în baza unui contract de vânzare - cumpărare, încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995, a pierdut bunul
imobil, fie prin desființarea contractului de vânzare - cumpărare, încheiat cu rea- credință, ce reprezenta titlul său de proprietate, ca o consecință a admiterii acțiunii în nulitate, sau prin admiterea unei acțiuni în revendicare, prin compararea titlurilor, ipoteză ce presupune, prin definiție, existența unor titluri valabile de proprietate.
În acest sens, Înalta Curte de Casație și Justiție a apreciat în Decizia nr. 3769 din 9 mai 2011 că, menținându-se alin. 2 al art. 50, realizându-se modificarea de la alin. 3 al art. 50, care cuprinde ipotezele de la alin. 2 și alin. 21, și introducându-se art. 501, este evidentă concluzia că, nu în toate cazurile în care chiriașii cumpărători au fost evinși (deposedați), în sens larg, se impune acordarea valorii de piață, a imobilelor ce au format obiectul contractelor de vânzare - cumpărare, încheiate în considerarea Legii nr. 112/1995, ci această valoare ar trebui acordată în ipoteza în care, menținându-se valabilitatea contractelor de vânzare - cumpărare, încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995, chiriașii au fost evinși, prin efectul admiterii acțiunii în revendicare, prin compararea titlurilor.
În contextul cauzei, se constată, însă, că reclamanta nu se încadrează în ipoteza reglementată de art. 501al Legii nr. 10/2001 republicată, respectiv a încheierii contractului de vânzare-cumpărare cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, si a menținerii valabilității acestui contract, respectiv a evingerii acesteia, prin efectul admiterii acțiunii în revendicare prin comparare de titluri.
În acest sens, deși se poate retine că, în sensul său etimologic, evicțiunea desemnează pierderea unui drept prin judecată - evincere est vicendo in judicio aliquid auferre — instanța a considerat necesar să reitereze că, în cauză, nu sunt incidente aceste reguli, întrucât evicțiunea presupune un contract de vânzare- cumpărare valabil încheiat, iar, în ipoteza în care contractul translativ de proprietate, cu titlu oneros, se desființează, ca o consecința a admiterii acțiunii in nulitate, devin aplicabile principiile ce guvernează efectele nulității, respectiv desființarea contractului cu efect retroactiv, cu consecința repunerii părților în situația anterioară (restitutio in integrum).
În temeiul acestor principii, tot ceea ce s-a executat in baza unui act juridic anulat trebuie restituit, pentru ca părțile raportului juridic să ajungă în situația în care acest act nu s-ar fi încheiat, și, cum obligația fiecăruia dintre părțile contractului sinalagmatic, desființat retroactiv, deși executată, apare ca si când nu a existat vreodată, restituirea prestațiilor se întemeiază pe plata lucrului nedatorat.
Or, în speța dedusă judecății, prin decizia civilă nr. 2293/2003 pronunțată de Curtea de Apel C., Secția Civilă în Dos. nr. 5336/2003, s-a stabilit cu putere de lucru judecat reaua-credință a cumpărătoarei .
Cum aceste aspecte de drept au fost dezlegate în mod irevocabil, printr-o hotărâre ce se bucură de o prezumție de validitate, nu mai pot fi repuse în discuție în prezenta cauză, urmând a se constata că în cauză a intervenit desființarea titlului de proprietate al reclamantei ca urmare a nerespectării dispozițiilor Legii nr. 112/1995, situație ce exclude aplicabilitatea și incidența dispozițiilor art. 501din Legea nr. 10/2001.
Din perspectiva celor expuse, instanța raportat la incidența dispozițiilor art. 50 alin. 2 din Legea nr. 10/2001 republicată, a constatat că reclamanta are dreptul doar la restituirea prețului actualizat plătit.
Cum dispozițiile art. 50 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 republicată prevăd că restituirea prețului actualizat plătit de chiriașii ale căror contracte de vânzare - cumpărare, încheiate cu eludarea Legii nr. 112/1995 cu modificările și completările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, se face de către Ministerul Finanțelor Publice din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. 6 din Legea nr. 112/1995, cu modificarea și completările ulterioare, instanța a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în garanție formulată de pârâta D. G. A F. P. B. -N., pentru Ministerul Finanțelor Publice împotriva chematei în garanție C. Local al mun. B. .
Deși pârâta DGFP B. -N., pentru Ministerul Finanțelor Publice susține că nu a fost parte în contractul de vânzare - cumpărare nr.61/1997 și că în acest sens, potrivit principiului relativității, efectele contractului se produc numai între părțile contractante, cu toate acestea potrivit textului de lege mai sus citat, restituirea prețului actualizat plătit de chiriașii ale căror contracte au fost încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr.112/1995, se face de Ministerul Finanțelor Publice din fondul extrabugetar, constituit in temeiul art.13 alin.6 din Legea nr.112/1995, cu modificările ulterioare. Aceasta dispoziție are caracter de normă specială în raport de art.1337 și urm. cod civil și se aplică în virtutea principiului potrivit căruia norma specială deroga de la dreptul comun
Astfel, este real că restituirea prestațiilor, expresie a principiului "restitutio in integrum"; ce urmărește efectele nulității actului juridic civil, potrivit dreptului comun, operează între părțile contractante însă potrivit măsurii anterior evocate, legea specială derogă de la această regulă instituind prin textul legal anterior citat, o subrogație legală a persoanei debitorului (vânzătorul obligat la restituirea prețului).
Această prevedere legală își are rațiunea în respectarea unei simetrii între destinația finală a sumelor încasate de vânzător (unitatea administrativ teritorială) cu titlu de preț de la chiriașii cumpărători și sursa fondurilor pentru restituirea prețului actualizat către aceștia, pentru cazul desființării contractului, în ambele situații - fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. 6 din legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare.
Totodată, instanța a reținut că, în speță, prin obligarea pârâtului la plata prețului plătit de reclamantă actualizat cu rata indicelui inflației, nu se încalcă dispozițiile art. 1 din Protocolul 1 al Convenției pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.
Astfel, reclamanta a avut un bun în sensul Convenției iar prin efectul deciziei civile nr. 2293/2003 pronunțată de Curtea de Apel C., Secția Civilă în Dos. nr. 5336/2003 a fost lipsită de dreptul de proprietate asupra imobilului cumpărat. În aceste condiții, Convenția pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului impune plata unei despăgubiri rezonabile către persoana afectată de preluarea bunului. Instanța a apreciat că o despăgubire constând în prețul actualizat al imobilului este o despăgubire rezonabilă în sensul Convenției și consideră că nu se poate face abstracție de faptul că
reclamanta a cumpărat imobilul la un preț subvenționat de stat, preț al cărui nivel s-a situat mult sub valoarea de circulație a imobilului.
De asemenea, reclamanta a acceptat să cumpere un bun de la un neproprietar cunoscând sau trebuind să cunoască riscul evicțiunii din partea adevăratului proprietar. Este adevărat că municipiul B., care a vândut bunul către chiriaș în condițiile în care cunoștea existența legilor privind restituirea imobilelor naționalizate, are o culpă cel puțin identică cu cea a reclamantei însă, tocmai în virtutea existenței acestei culpe, pârâtul este obligat la despăgubirea reclamantei.
În consecință, instanța a constatat că se impune ca pârâtul să-i plătească reclamantei o despăgubire constând în prețul actualizat plătit de ea, de la data încheierii contractului și până la data plății efective a prețului.
Prin urmare, instanța a admis în parte acțiunea și l-a obligat pe pârât la restituirea prețului actualizat plătit de reclamantă pentru imobilul casă situat în B., str. C. V., nr. 39, identificat în Cf 182 B. nr.top. 539/1, cumpărat conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 61/ 0_, în cuantum de 70.664 Euro sau echivalentul în lei a acestei sume la data plății, urmând să respingă ca neîntemeiată cererea reclamantei având ca obiect obligarea pârâtului să restituie reclamantei prețul de piață în cuantum de
120.000 Euro plus TVA sau echivalentul în lei, al imobilului mai sus descris.
La stabilirea cuantumului prețului actualizat instanța a avut în vedere expertiza tehnică întocmită în cauză de expert Țăranu Corneliu, depusă la dosar la filele 109-120, necontestată de părți, expertul plecând de la indicii de actualizare publicați de CETR în Buletinul documentar nr. 121/ iulie 2012, a prețului pentru lucrări de construcții și apoi prețul actualizat la data de_ ( data întocmirii lucrării tehnice), în cuantum de 70.664 euro. În felul acesta, respectând aceeași metodologie de calcul, expertul a stabilit că în prezent, prețul actual la care s-ar putea vinde clădirea de către Primărie către un chiriaș este de 70.664 euro .
Referitor la cheltuielile de judecată solicitate de reclamantă, instanța a constatat că reclamanta a solicitat cu ocazia acordării cuvântului pe fond plata onorariului avocațial, iar prin concluziile scrise a solicitat și plata onorariului pentru expertiza tehnică efectuată în cauză, însă nu a mai depus la dosar dovezi din care să reiasă cuantumul acestora ( facturi, chitanțe etc.), astfel că instanța, văzând opoziția față de acțiune a pârâtului S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, în considerarea disp. art. 274 C.pr.civ., fiind parte căzută în pretenții, l-a obligat să achite reclamantei doar suma de 400 lei cu titlu de onorariu pentru expert ( potrivit chitanței de la fila 102), respingând ca nedovedită cererea pentru plata onorariului avocațial.
Prin decizia civilă nr. 64/A din_ a Tribunalului B. -N. pronunțată în dosar nr._ s-a respins apelul declarat de reclamanta S. Ana împotriva sentinței civile nr. 698/2013, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr. _
, ca nefiind fondat.
S-a admis apelul declarat de pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat în proces de D. G. a F. P. B. -N. împotriva sentinței civile nr.698/2013, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._
, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că:
S-a respins ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată de reclamanta S. Ana împotriva pârâtului S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat în proces de D. G. a F. P. B. -N. .
A fost menținută dispoziția de respingere a cererii de chemare în garanție.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut următoarele:
Referitor la motivul de apel invocat din oficiu de tribunalul s-a reținut că, în speță, acțiunea fiind promovată după data intrării în vigoare a Legii nr.202/2010, potrivit art.159^1 C.pr.civ., necompetența materială chiar de ordine publică, poate fi invocată de judecător la prima zi înfățișare în fața primei instanțe, dar nu mai târziu de începerea dezbaterilor asupra fondului.
Cum în fața instanței de fond nu a fost invocată excepția necompetenței materiale până la închiderea dezbaterilor, această excepție nu poate fi invocată în apel, astfel că tribunalul nu a examinat sentința sub aspectul motivului de apel invocat de tribunal.
Întrucât prin recursul pârâtului se invocă excepția lipsei calității procesuale pasive, acest motive de recurs a fost examinat cu prioritate de tribunal
, examinarea celorlalte critici formulate atât de reclamantă cât și de pârât atârnând de soluția pe care tribunalul o va pronunța asupra excepției.
Tribunalul a reținut că excepția lipsei calității procesuale pasive a S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, nu este întemeiată.
Chiar dacă potrivit art.50 alin.3 din Legea nr.10/2001 republicată se prevede că restituirea prețului prevăzut la alin. (2) și (2^1) se face de către M. Economiei și F. , din această dispoziție nu rezultă că acest minister, în prezent denumit Ministerul Finanțelor Publice, are calitate procesuală pasivă în nume propriu, în procesele având obiect restituirea fie a prețului actualizat plătit de chiriași, fie a prețului de piață al imobilului stabilit conform standardelor europene de evaluare, întrucât restituirea sumelor se face din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. 6 din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare.
Or, prin Legea nr.112/1995 s-a reglementat situația juridică a imobilelor cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului, astfel că obligația de despăgubire pentru imobilele preluate este a statului, în acest sens fiind și dispozițiile art. 13 alin.6 care prevăd că se constituie fondul extrabugetar pentru asigurarea punerii în aplicare a legii, fond care doar este pus la dispoziția M. ui F. P. .
Prin urmare nu s-a putut reține că obligația de restituire prevăzută de art.50 alin.3 din Legea nr.10/2001, raportat la art.13 alin.6 din Legea nr.112/1995, este a M. ui F. în nume propriu și nu în calitate de reprezentant al S. ui R., dispoziția legală făcând referire la entitatea, prin intermediul căreia statul aduce la îndeplinire obligațiile care se nasc în sarcina lui, urmare a aplicării atât a dispozițiilor Legii nr.112/1995 cât și urmare a aplicării dispozițiilor Legii nr.10/2001.
În sensul calității procesuale pasive a statului român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice s-a pronunțat și ÎCCJ într-o cauză similară, în dosarul nr._, prin decizia nr.3769/9 mai 2011, prin care s-a respins recursul declarat de S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, recurs în care s-a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a recurentului.
Așa fiind s-au examinat criticile din cele două recursuri referitor la fondul cauzei.
În ce privește recursul reclamantei, care solicită obligarea pârâtului la restituirea prețului de piață al imobilelor construcții și teren stabilit conform standardelor internaționale de evaluare, potrivit art. 501din Legea 10/2001 republicată, tribunalul a reținut că nu este fondat, instanța de fond a statuat că în privința contractului de vânzare cumpărare încheiat de reclamantă în temeiul Legii nr.112/1995, ulterior desființat nu este incidentă.
Contrar celor susținute de recurentă, din decizia civilă nr.2293/2003 a Curții de Apel C., nu rezultă că încheierea contractului de vânzare cumpărare a cărei nulitate a constatat-o Tribunalul Bistrița Năsăud, prin decizia
nr.193/2003, supusă recursului în dosarul nr.5336/2003 al Curții de Apel C. în care s-a pronunțat decizia arătată, s-a efectuat cu respectarea dispozițiilor legii nr.112/1995.
Dimpotrivă s-a reținut că imobilul nu a fost trecut cu titlu în favoarea statului, deci nu a intrat sub incidența Legii nr.112/1995, care a reglementat doar situația juridică a imobilelor cu destinația de locuințe trecute cu titlu în proprietatea statului.
Totodată instanța de recurs a statuat și cu privire la reaua credință a cumpărătoarei, reținând că reclamanta a fost de rea credință.
În aceste condiții, instanțele au reținut că nu este dată în cauză situația de excepție prevăzută de 46 alin.2 din Legea nr.10/2001, potrivit căruia actele juridice de înstrăinare, inclusiv cele făcute în cadrul procesului de privatizare, având ca obiect imobile preluate fără titlu valabil, nu sunt lovite de nulitate absolută dacă actul a fost încheiat cu bună-credință.
Statuându-se cu putere de lucru judecat că imobilul obiect al contractului de vânzare cumpărare încheiat de recurenta din prezentul dosar, nelegal a fost înstrăinat acesteia, în condițiile în care art.9 din Legea nr.112/1995 a permis înstrăinarea doar a imobilelor preluate cu titlu valabil și cumpărătoarea a fost de rea credință, aceste aspecte nu mai pot fi readuse în discuție în prezentul cadru procesual și prin urmare, situației din prezenta speță, nu-i sunt incidente dispozițiile art. 501din Legea 10/2001, contractul de vânzare cumpărare nefiind încheiat cu respectarea dispozițiilor Legii nr.112/1995.
Jurisprudența CEDO invocată de reclamantă(Hotărârea din 19 septembrie 2006, dată în cauza Raicu împotriva R. iei, nr. 28.104/03), în care CEDO a reținut că fosta cumpărătoare al cărei contract de vânzare cumpărare a fost anulat avea un "bun"; și este îndreptățită să primească cu titlu de despăgubire valoarea de piață a imobilului pe care l-a pierdut urmare a constatării nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare nu se aplică mutatis mutandi în prezenta speță întrucât, în speța amintită, CEDO a reținut că, inițial, printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă petentei i-a fost recunoscut dreptul de proprietate asupra imobilului cumpărat fiind respinsă acțiunea în constatarea nulității și doar, apoi, a pierdut bunul urmare a admiterii unui recurs în anulare promovat de procurorul general.
Or, în prezenta pricină, reclamantei nu i-a fost recunoscut niciodată, printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, calitatea de proprietară asupra bunul, dimpotrivă contractul de vânzare cumpărare a fost desființat retroactiv, constatându-se nulitatea absolută a acestuia, astfel că reclamanta recurentă nu a avut un bun în sensul Primului protocol adițional la Convenția pentru apărare a drepturilor și libertăților fundamentale.
În consecință apelul declarat de reclamantă nu este fondat și a fost respins în temeiul art.296 C.pr.civ.
Recursul declarat de pârât este fondat pentru considerentele ce urmează
:
Potrivit art.129 alin.6 C.pr.civ. instanța este obligată să se pronunțe în limitele învestirii iar calificarea cererii formulate de reclamant este atributul instanței de judecată.
Deoarece contractul de vânzare-cumpărare nu a fost încheiat cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1996, reclamanta nu este îndreptățită la o reparație echivalentă cu valoarea reală de circulație a imobilului, ci doar la repunerea în situația anterioară, adică despăgubirile cuvenite reclamantei se limitează la restituirea sumei achitată cu titlu de preț actualizată cu indicele de inflație, conform art. 50 din Legea nr. 10/2001.
Tribunalul a reținut că deși, prin acțiune, reclamanta formulează o cerere principală și una subsidiară și, prin cererea subsidiară solicită "restituirea
prețului actualizat plătit de ea";, din motivarea acțiunii, din probele solicitate în ședința publică din 19 septembrie 2012, în care solicită efectuarea unei expertize judiciare, pentru evaluarea la preț de circulație a imobilului din litigiu, precum și a îmbunătățirilor aduse de reclamantă(f.103 dosar fond), cât și din concluziile formulate cu ocazia dezbaterii în fond(f.125-127), concluzii prin care referitor la cererea subsidiară reclamanta a solicitat restituirea prețului actualizat plătit de ea , în cuantum de 70.664 EURO, care reprezintă prețul actualizat de piață, ce cuprinde și îmbunătățirile aduse de reclamantă , în realitate, atât prin cererea principală cât și prin cererea subsidiară reclamanta a solicitat restituirea valorii de piață a imobilelor și doar în ceea ce privește modalitatea de determinare a valorii de piață a formulat o cerere principală și o cerere subsidiară.
Potrivit cererii principale reclamata a solicitat obligarea pârâtului la restituirea valorii de piață determinată conform standardelor internaționale de evaluare, respectiv valoarea de 120.000 EURO stabilită potrivit expertizei întocmită de SC "Grand Cora"; SRL și, potrivit cererii subsidiare, a solicitat obligarea pârâtului la restituirea sumei de 70.664 EURO, sumă stabilită potrivit expertizei întocmite de expertul Țăranu Corneliu, expert care a evaluat imobilul construcție și teren, conform standardelor interne de evaluare și a determinat valoarea de piață(circulație) a acestora, în care a cuprins inclusiv valoarea îmbunătățirilor efectuate de reclamantă(f.115 dosar fond),
Or, prețul actualizat plătit de reclamantă , reprezintă prețul efectiv achitat de reclamantă pentru cumpărarea imobilului construcție, conform Legii nr.112/1995, actualizat, actualizare care reprezintă valoarea reală a prețului plătit, la data efectuării restituirii și singurul element de actualizare este indicele inflației, fiind exclusă acordarea valorii de piață, în care este inclusă și valoarea de circulație terenului, pentru care reclamanta nu a achitat niciun preț în temeiul Legii nr.112/1995, precum și valoarea îmbunătățirilor efectuate de ea, îmbunătățiri pe care reclamanta le poate solicita doar de la proprietarul căruia i-a fost restituit imobilul, potrivit art. 48 alin.1 din Legea nr.10/2001 republicată.
În cauză reclamanta nu a solicitat restituirea valorii reale a prețului plătit de ea (așa cum prevede art.50 alin.2 din lege anr.10/2001 republicată), ci a solicitat restituirea valorii de piață a imobilelor construcție și teren, la data efectuării expertizei de către expertul Țăranu Corneliu.
Cum, potrivit art.84 C.pr.civ. cererea se calificată în funcție de conținutul său și nu în funcție de denumirea acesteia și cum cererea subsidiară deși a fost întitulată de reclamantă cerere de restituire a "prețului actualizat plătit";, nu reprezintă o cerere de restituire a prețului actualizat plătit ci o cerere prin care se solicită restituirea valorii de piață a imobilului, determinată potrivit metodologiei naționale de evaluare, tribunalul a reținut că instanța de fond, în mod nelegal, a soluționat o cerere cu care nu a fost învestită.
Pe de altă parte deși instanța de fond a reținut că reclamanta este îndreptățită doar la restituirea prețului plătit, actualizat cu indicele inflației, în
fapt a soluționat cererea prin care reclamanta solicită restituire a valorii de piață și a obligat pârâtul să restituie reclamantei suma de 70.664 EURO sau echivalentul în lei a acestei sume la data plății, valoare ce reprezintă valoarea de piață a imobilelor casă și teren , valoare care include și îmbunătățirile efectuate de reclamantă la construcție.
Văzând principiul disponibilității în procesul civil, reținând că reclamanta nu a învestit instanța cu o cerere prin care să solicite restituirea prețului actualizat plătit, preț care, conform contractului de vânzare cumpărare este de
21.292.424 lei vechi și care urma să fie achitat în rate timp de 20 de ani(f.3 dosar fond), dar care a fost achitat anticipat, ultima dată de achitare în avans a
ratelor stabilite inițial fiind_ (f.57 dosar fond), dobânda achitată efectiv de reclamantă fiind de 5.924.524 lei vechi (f.4 dosar fond), că cererea prin care solicită restituirea sumei de 70.664 EURO sau echivalentul în lei la data plății nu este întemeiată, tribunalul a constatat că se impune a fi respinsă și această cerere.
În consecință, apelul pârâtului este fondat și, în baza art.296 C.pr.civ., a fost admis și sentința a fost schimbată în parte în sensul că a fost respinsă în întregime acțiunea formulată de reclamantă.
Ca urmare a respingerii acțiunii față de pârât s-a impus a fi menținută dispoziția de respingere a cererii de chemare în garanție formulată de pârât.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta S. ANA solicitând în principal admiterea recursului și casarea deciziei civile nr. 64/2013 a Tribunalului
B. -N. cu trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelului la Tribunalul B. -N.
, iar în subsidiar modificarea deciziei în sensul admiterii apelului și admiterii capătului de cerere formulat în principal. În subsidiar s-a solicitat modificarea deciziei atacate în sensul respingerii ambelor apeluri, într-o altă variantă solicitându-se modificarea deciziei în sensul admiterii în parte a apelului S. ui R. și admiterii în parte a acțiunii, cu obligarea pârâtei la restituirea sumei de 27.319,9 RON reprezentând prețul actualizat cu rata inflației, cu cheltuieli de judecată.
În motivare s-a arătat că instanța de apel a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului, hotărârea atacată fiind dată cu interpretarea sau aplicarea greșită a legii.
Instanța de apel în mod greșit nu s-a pronunțat asupra cererii reclamantei de obligare a pârâtei la restituirea prețului actualizat plătit de către aceasta, deși a fost formulat un petit în acest sens, întemeiat pe prevederile art. 50 alin. 2 din Legea nr. 10/2001.
În apel sentința nu a fost criticată decât sub aspectul modalității de calcul a sumei datorate, apelanta nesusținând că nu ar datora nicio sumă reclamantei și nesolicitând admiterea apelului în acest sens, astfel că instanța de apel a depășit limitele cu care a fost investită în apel.
Acesta este un motiv de casare cu trimitere pentru rejudecare a apelului.
În ceea ce privește modificarea deciziei s-a arătat că aceasta a fost pronunțată cu interpretarea și aplicarea greșită a prevederilor art. 50 și art. 501din Legea nr. 10/2001.
Chestiunea de drept care se impune a fi tranșată este aceea dacă este necesar ca reclamanta să fi fost de bună credință la încheierea contractului de vânzare-cumpărare cu S. R. sau este suficient ca acel contract să fi fost încheiat cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995.
Textul invocat, art. 501din Legea nr. 10/2001 impune doar condiția respectării dispozițiilor Legii nr. 112/1995 la momentul încheierii contractului, condiția existenței bunei credințe fiind un adaos la lege care este interzis judecătorului.
Interpretarea coroborată a prevederilor art. 501și art. 50 alin. 2 din Legea nr. 10/2001 din punct de vedere literal, logico-juridic și prin prisma principiilor de drept trebuie să fie în sensul că se restituie prețul de piață al imobilului în situația imobilelor cumpărate cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995 și se restituie prețul actualizat plătit de chiriași în cazul contractelor încheiate cu eludarea acelor dispoziții legale.
Instanțele de fond și apel au introdus în interpretarea legii noțiunea de bună-credință deși niciodată nu s-a pus problema că în speță contractul de vânzare-cumpărare nu ar fi fost încheiat cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, de altfel acest aspect fiind tranșat de Curtea de Apel C. prin decizia nr. 2293/2003.
Instanța de apel a interpretat greșit sintagma "prețul actualizat plătit de chiriaș"; din cuprinsul art. 50 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, interpretând legea potrivit celor reținute în normele de aplicare pe care Guvernul le-a aprobat la lege, norme care sunt nelegale în sensul în care prin ele se adaugă la lege, introducându-se ca și unic criteriu de actualizare rata inflației. În condițiile în care legea nu face o astfel de precizare revine judecătorului să aplice corect noțiunea de preț actualizat astfel încât repunerea părților în situația anterioară încheierii contractului să fie una reală și completă.
S-a mai arătat că în cazul în care interpretarea legală a sintagmei "prețul actualizat plătit de chiriaș"; este prețul actualizat cu rata inflației, apreciindu-se că nu se impune trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului, să fie avut în vedere prețul actualizat cu rata inflației conform calculului efectuat de experta contabilă Pintea M. .
În drept au fost invocate prevederile art. 304 pct. 9, art. 312 C.pr.civ.
În apărare, nu s-a formulat întâmpinare de către intimați în termenele prevăzute de C.pr.civ., întâmpinarea formulată de către ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A F. P. B. -N. fiind depusă la dosar după închiderea dezbaterilor în cauză.
Analizând recursul declarat de reclamanta S. ANA împotriva deciziei civile nr. 64 din_ a Tribunalului B. -N. pronunțată în dosar nr._, Curtea reține următoarele:
1.Prima critică formulată de către reclamantă în ceea ce privește decizia pronunțată în apel de tribunal este întemeiată.
Astfel, în primul rând se constată că într-adevăr prin apelul declarat de către D. G. a F. P. B. -N. împotriva sentinței civile nr. 698/2013 a Judecătoriei B. nu s-a invocat faptul că reclamanta nu ar fi formulat un petit având ca obiect restituirea prețului actualizat plătit conform contractului de vânzare-cumpărare încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995, formulându-se critici numai în ceea ce privește modul de calcul de către instanța de fond a sumei datorate de către pârât reclamantei cu titlu de preț actualizat.
Cu toate acestea instanța de apel, fără a pune în discuția părților acest aspect, a arătat în considerentele deciziei atacate că reclamanta nu a investit
instanța cu o cerere având ca obiect restituirea sumei achitate cu titlu de preț, actualizată cu indicele de inflație conform art. 50 din Legea nr. 10/2001, în consecință reținând că instanța de fond în mod nelegal a soluționat o cerere cu soluționarea căreia nu a fost investită.
Referitor la soluția pronunțată de către instanța de apel se constată că din cuprinsul cererii de chemare în judecată înregistrate pe rolul Judecătoriei B. rezultă că reclamanta a formulat o cerere de chemare în judecată având două capete de cerere, unul în principal iar altul în subsidiar, cel formulat în subsidiar având ca obiect obligarea pârâtei la restituirea prețului actualizat plătit de reclamantă în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 61/1997. Temeiul de drept al cererii formulate au fost prevederile art. 50 și art. 501din Legea nr. 10/2001. Obiectul cererii de chemare în judecată nu a fost precizat ulterior.
Faptul că reclamanta a apreciat că prețul actualizat plătit pentru imobilul în litigiu este de 70.664 euro, precizat în concluziile scrise depuse la dosar la ultimul termen de judecată, această sumă fiind considerată și de către instanța de fond ca reprezentând prețul actualizat plătit pentru imobilul în litigiu, nu este de natură a conduce la concluzia că reclamanta nu a formulat acest petit având ca obiect restituirea prețului actualizat plătit pentru imobilul în litigiu.
În aceste condiții instanța de apel era datoare să verifice modul de soluționare al acestui petit de către instanța de fond, fiind investită în acest sens prin apelul declarat de către pârât.
Se impune deci trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel în limitele precizate mai sus, instanța de apel nepronunțându-se asupra soluției pronunțate de judecătorie referitor la petitul formulat în subsidiar prin cererea de chemare în judecată, atâta timp cât a apreciat că nu a fost formulat un astfel de petit.
2.În ceea ce privește modul de soluționare de către instanța de apel a capătului de cerere formulat în principal, având ca obiect restituirea prețului de piață al imobilului în litigiu, se apreciază de către Curte că acesta a fost soluționat legal în sensul respingerii, dispozițiile art.501din legea nr.10/2001 fiind corect interpretate și aplicate în cauză.
Prin decizia civilă nr. 2293/2003 a Curții de Apel C. s-a statuat irevocabil, astfel cum s-a reținut și în considerentele deciziei atacate, că titlul în temeiul căruia imobilul a intrat în proprietatea S. ui R. nu a fost valabil, nefiind respectate dispozițiile Decretului nr. 223/1974 în temeiul căruia imobilul a trecut în proprietatea statului.
În considerentele acestei decizii s-a mai reținut că validitatea contractului de vânzare-cumpărare a fost analizată în funcție de actele normative în vigoare la data încheierii lui, valabilitatea titlului statului fiind verificată în raport de definiția dată în art. 6 alin. 1 din Legea nr. 213/1998, lege care la rândul său face referire la legile în vigoare în momentul trecerii bunului în proprietate de stat.
Stabilindu-se în mod irevocabil că titlul statului nu a fost unul valabil, prin decizia civilă nr. 2293/2003 a Curții de Apel C., rezultă că apartamentul în litigiu nu putea fi înstrăinat în condițiile Legii nr. 112/1995, la art. 1 din lege prevăzându-se că fac obiectul acesteia imobilele cu destinația de locuințe trecute în proprietatea statului sau a altor persoane juridice cu titlu.
Rezultă deci că la încheierea contractului de vânzare-cumpărare dintre reclamantă și Primăria municipiului B. sub nr. 61/0_ nu au fost respectate prevederile Legii nr. 112/1995, nefiind vorba despre un imobil trecut în proprietatea statului cu titlu..
În ceea ce privește relevanța din perspectiva art. 501din Legea nr. 10/2001 a bunei sau relei credințe la încheierea contractului, se constată de către Curte că jurisprudența în materie este în sensul că în cazul în care s-a constatat reaua credință a cumpărătorului la încheierea contractului nu sunt îndeplinite cerințele art. 501în vederea restituirii prețului de piață al imobilului, reaua credință fiind deci considerată relevantă din perspectiva aprecierii contractului ca fiind încheiat sau nu cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995( a se vedea în acest sens decizia civilă nr.1488/2011 și decizia civilă nr.3769/2011,ambele pronunțate de către Înalta Curte de Casație și Justiție).
Oricum, atâta timp cât s-a stabilit că imobilul nu a trecut cu titlu în proprietatea statului, neputând deci face obiectul Legii nr.112/1995, soluția în cauză nu depinde așa cum a susținut reclamanta în recurs, de tranșarea acestei probleme de drept.
Ținând cont de ansamblul considerentelor de mai sus, Curtea în temeiul art. 312 alin.1 și 3 C.pr.civ. va admite în parte recursul declarat de reclamanta S. ANA împotriva deciziei civile nr. 64 din_ a Tribunalului B. -N. pronunțată în dosarul nr._, pe care o va casa parțial în cea ce privește petitul având ca obiect restituirea prețului actualizat plătit de reclamantă în temeiul contractului de vânzare-cumpărare încheiat în baza legii nr. 112/1995 și va trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul B. -N. în aceste limite.
Vor fi menținute restul dispozițiilor deciziei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII D E C I D E
Admite în parte recursul declarat de reclamanta S. ANA împotriva deciziei civile nr. 64 din_ a Tribunalului B. -N. pronunțată în dosar nr. _
, pe care o casează parțial în cea ce privește petitul având ca obiect restituirea prețului actualizat plătit de reclamantă în temeiul contractului de vânzare- cumpărare încheiat în baza Legii nr. 112/1995 și trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul B. -N. în aceste limite.
Menține restul dispozițiilor deciziei. Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi,_ .
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | |
A. A. C. | ANA I. | A. C. |
GREFIER,
C. B.
Red.A.C./dact.L.C.C.
2 ex./_
Jud.apel: Berari Reghina-I., B. M. -L. Jud.fond: M. N. L.
| ← Decizia civilă nr. 538/2013. Pretenții | Decizia civilă nr. 255/2013. Pretenții → |
|---|
