Decizia civilă nr. 224/2013. Pretenții
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr. _
Cod operator de date cu caracter personal 3184
DECIZIA CIVILĂ Nr. 224/2013
Ședința publică de la 27 Februarie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: ANA-SS JUDECĂTOR: D. T.
JUDECĂTOR: V. G. GREFIER: C. -S. Ș.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de recurenta C. L., împotriva Sentinței civile nr. 11937/_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C. -N., privind și pe intimații P. I., P. E. E., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns:
reprezentantul recurentei avocat Gaziuc Tudor
intimat Reclamant - P. E. E. personal și asistată de reprezentantul intimaților avocat C. A.
Lipsă fiind:
recurent pârât - C. L.
intimat reclamant - P. I. Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care instanța constată faptul că recursul este formulat în termen, este motivat și a fost comunicat.
Reprezentantul recurentei depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru și timbru judiciar stabilite de instanță și arată că în baza art. 15 alin.
1 din Legea 146/1997 apreciază că recurenta nu datorează taxele de timbru stabilite de instanță.
Instanța, potrivit art. 15 alin.1 lit.c din Legea 146/1997 apreciază că recurenta nu datorează taxa judiciară de timbru și timbru judiciar stabilite în sarcina sa, sens în care restituie reprezentantului recurentei dovezile de achitare a acestor taxe.
Reprezentantul intimaților depune la dosar întâmpinare prin care se solicită respingerea recursului.
Reprezentantul recurentei, în baza art. 282 ind. 1 C. proc. civ. solicită recalificarea căii de atac din recurs în apel, având în vedere și faptul că nu este o acțiune evaluabilă în bani, fiind vorba de un contract de întreținere nu despre pensie de întreținere.
Reprezentantul intimaților arată că nu achiesează la opinia părții adverse, acțiunea fiind una evaluabilă în bani, intimații trebuind să plătească periodic o sumă de bani. De asemenea apreciază că instanța de fond a stabilit corect calea de atac.
T. ul după deliberare, respinge cererea de recalificare a căii de atac din recurs în apel, având în vedere faptul că acțiunea vizează executarea unui contract și este o acțiune evaluabilă în bani.
Părțile arată că nu mai au alte cereri în probațiune.
Instanța declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pentru concluzii.
Reprezentantul recurentei solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat în scris, anularea în parte a hotărârii atacate, rejudecarea cauzei în sensul admiterea cererii reconvenționale așa cum a fost formulată și precizată,
fără cheltuieli de judecată.
Reprezentantul intimatelor solicită respingerea recursului, menținerea hotărârii pronunțată de instanța de fond ca fiind temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată conform chitanței depuse la dosar.
Instanța reține cauza în pronunțare.
T. UL
Reține că prin Sentința civilă nr. 11937/_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C. -N., s-a admis în parte cererea principală formulată de reclamanții-pârâți P. I. și P. E. E., în contradictoriu cu pârâta-reclamantă C. L. . S-a respins cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă C. L., în contradictoriu cu reclamanții-pârâți P. I. și
P. E. E., ca neîntemeiată. A fost transformată obligația de întreținere a pârâtei asumată de reclamanți în temeiul antecontractului de vânzare- cumpărare cu clauză de întreținere încheiat între părți la data de_ într-o obligație de a-i plăti lunar pârâtei (în data de opt a fiecărei luni) o sumă de bani echivalentă cu valoarea întreținerii stabilită prin convenția mai sus menționată, respectiv suma de 400 lei actualizată în raport cu rata inflației aplicabilă la data scadenței fiecărei sume lunare, începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată, și anume_ . și până la data încetării contractului de
întreținere.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Conform înscrisului existent la filele 13 - 15 din dosar, între pârâta- reclamantă, în calitate de vânzătoare-întreținută și reclamanții-pârâți, în calitate de întreținători, a fost încheiată o convenție intitulată "contract de vânzare- cumpărare cu clauză de întreținere";, prin care pârâta-reclamantă s-a obligat să le dea reclamanților-pârâți, cu titlu de întreținere, cota sa de proprietate de ½ parte, de sub B+7 și B+9, deținută asupra imobilului situat în C. -N., str. Kovari nr.71A, înscris în CF nr.16801 C., nr. top. 8566/2 și 8567/2, de sub A+4, respectiv teren în suprafață de 157 stj.p. și casă de locuit, cu păstrarea dreptului de uzufruct viager asupra imobilului "vândut"; cu titlu de întreținere. În schimbul transmiterii dreptului de proprietate asupra cotei-părți din imobilul mai sus menționat, reclamanții-pârâți s-au obligat, la rândul lor, să o întrețină pe pârâta-reclamantă, să o îngrijească zilnic, să-i procure cele necesare traiului, asigurându-i hrana zilnică, spălatul rufelor, curățenia casei, să-i procure ajutor medical la nevoie și medicamente în caz de boală, iar la deces să o înmormânteze potrivit obiceiului locului.
Potrivit convenției părților, valoarea întreținerii a fost stabilită la suma de
4.000.000 ROL lunar. De asemenea, în cuprinsul aceleiași convenții s-a mai stipulat faptul că întreținătorii pot intra în fapt în posesia imobilului mai sus menționat la data perfectării contractului. După cum rezultă atât din răspunsurile la interogatoriu ale părților, cât și din declarația martorelor D. L. și Moga Constanța, reclamanții-pârâți s-au mutat în imobilul ce a făcut obiectul contractului în discuție imediat după încheierea acestuia și până la începutul anului 2007 părțile s-au înțeles foarte bine, neexistând discuții sau conflicte legate de derularea contractului de întreținere încheiat.
În anul 2007 pârâta-reclamantă a introdus pe rolul Judecătoriei C. -N. o acțiune civilă, înregistrată sub nr._, prin care a solicitat rezoluțiunea
contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere încheiat între părți, precum și evacuarea reclamanților-pârâți din imobil. Ulterior pârâta-reclamantă și-a precizat acțiunea în sensul că a solicitat în principal constatarea nulității contractului în discuție pentru lipsa de discernământ, lipsa prețului contractului, precum și pentru lipsa formei cerută de lege pentru perfectarea actului, iar, în subsidiar, a fost menținut și petitul din acțiunea introductivă de instanță.
La rândul lor, reclamanții-pârâți au formulat în cadrul acelui dosar o cerere reconvențională, prin care au solicitat obligarea pârâtei-reclamante la încheierea unui contract autentic de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere cu privire la imobilul în litigiu, iar în caz contrar pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic în acest sens, precum și intabularea dreptului lor de proprietate asupra imobilului în litigiu. Prin sentința civilă nr.12358/_ pronunțată în dosarul mai sus menționat a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată și precizată a pârâtei-reclamante și a fost admisă cererea reconvențională a reclamanților-pârâți, instanța dispunând obligarea pârâtei- reclamante să încheie cu reclamanții-pârâți un contract autentic de vânzare- cumpărare cu clauză de întreținere având ca obiect imobilul în litigiu, în caz contrar hotărârea pronunțată suplinind consimțământul părților; totodată, s-a dispus și intabularea dreptului de proprietate asupra imobilului obiect al contractului în favoarea reclamanților-pârâți, ca bun comun, cu titlu de întreținere.
Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut ca fiind nefondate susținerile pârâtei-reclamante privind cauzele de nulitate a contractului încheiat între părți. De asemenea, a fost apreciat ca neîntemeiat și capătul de cerere privind rezoluțiunea aceluiași contract. Sub acest din urmă aspect, instanța a reținut că din probele testimoniale administrate în cauză a rezultat că reclamanții-pârâți și-au îndeplinit în mod corespunzător obligațiile asumate contractual față de pârâta-reclamantă.
Sentința civilă în discuție a rămas definitivă prin respingerea apelului promovat de pârâta-reclamantă împotriva sa (prin decizia civilă nr.117/A/_ pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._ - filele 5 - 11) și a devenit irevocabilă prin respingerea recursului declarat de pârâta-reclamantă împotriva deciziei pronunțate în apel (prin decizia civilă nr.1913/R/_ pronunțată de Curtea de Apel C. în același dosar - filele 20 - 28). Anterior finalizării litigiului ce a făcut obiectul dosarului nr._, mai exact de la sfârșitul lunii ianuarie 2009, reclamanții-pârâți au încetat să mai locuiască în imobilul de pe str. Kovari nr.71A. Referitor la circumstanțele în care s-a produs mutarea acestora din
imobil, instanța a reținut ca fiind probate susținerile reclamanților-pârâți conform cărora pârâta-reclamantă a refuzat să-i mai lase să locuiască în imobil începând cu luna februarie 2009. Astfel, aceste susțineri ale reclamanților-pârâți au fost confirmate de martorele D. L. și Moga Constanța, care au arătat că în weekend-ul de la sfârșitul lunii ianuarie 2009, în timp ce reclamanții-pârâți se aflau plecați din localitate, pârâta-reclamantă ajutată de nepotul său și de soția acestuia din urma au scos lucrurile reclamanților-pârâți din camera pe care aceștia o ocupau în imobil, depozitându-le în beci și pe holul casei; de asemenea, aceștia au schimbat yala de la poartă, astfel că la întoarcere reclamanții-pârâți nu au mai putut intra în curtea imobilului. Sub același aspect, și martora Fazacas I. (audiată la propunerea pârâtei-reclamante) a confirmat existența incidentului dintre părți de la începutul anului 2009, arătând că deși nu a fost prezentă în locuința pârâtei-reclamante în weekend-ul în care acesta a avut loc, a aflat însă de la pârâta-reclamantă că aceasta a mutat
lucrurile reclamanților din camera unde locuiau, martora precizând că a văzut că o parte din lucrurile reclamanților-pârâți au fost depozitate în vreo doi sau trei saci, care au fost puși pe hol.
În ceea ce privește susținerile pârâtei-reclamante conform cărora reclamanții-pârâți ar fi plecat de bună voie din casa de pe str. Kovari nr.71A încă din luna decembrie 2008, întrucât primiseră o locuință socială, instanța a considerat că acestea nu pot fi reținute, deoarece nu au fost probate. De altfel, chiar pârâta-reclamantă a recunoscut prin răspunsul la întrebarea nr.8 din interogatoriu (fila 60) că în data de_ a mutat lucrurile reclamanților-pârâți din camera unde locuiau aceștia în holul casei, precum și faptul că după data de_ nu le-a mai răspuns la telefon reclamanților-pârâți (răspunsul la întrebarea nr.11). Referitor la relația dintre părți după data de_ instanța a reținut, din declarațiile martorelor D. L. și Moga Constanța, că deși reclamanta a încercat în repetate rânduri (atât pe parcursul derulării prezentului litigiu, cât și anterior) să-i ducă pârâtei-reclamante alimente, mergând în acest sens la locuința acesteia, pârâta-reclamantă a refuzat de fiecare dată să o primească în casă. Aceste relatări ale martorelor mai sus menționate se coroborează și cu cele declarate de martora Fazacas I., care a arătat că după ce au plecat din locuința de str. Kovari nr.71A reclamanții-pârâți au sunat-o pe pârâta-reclamantă de mai multe ori, însă aceasta le-a răspuns foarte rar, precum și faptul că după ianuarie 2009 a văzut-o pe reclamanta venind la pârâtă, însă rar și de fiecare dată pârâta a refuzat să-i deschidă ușa.
Ca atare, toate aceste aspecte de fapt conduc la concluzia în sensul că între părțile contractului de întreținere în litigiu s-a produs o ruptură începând cu luna februarie 2009, când reclamanții-pârâți au fost dați afară din imobil de către pârâta-reclamantă, aceasta din urmă refuzând începând cu acea dată să mai primească întreținere din partea reclamanților-pârâți. Având în vedere acest refuz al pârâtei-reclamante de a mai primi întreținere din partea reclamanților- pârâți - ceea ce echivalează practic în ceea ce-i privește pe aceștia din urmă cu o
imposibilitate obiectivă de executare în natură a obligației de întreținere pe care și-au asumat-o, imposibilitate care se datorează unei cauze complet străină de vreo culpă a lor, în condițiile în care din întregul probatoriu administrat în cauză nu rezultă niciun element care să indice faptul că deteriorarea relației dintre părți s-ar datora în vreun fel și comportamentului reclamanților-pârâți față de pârâta-reclamantă sau altor cauze imputabile acestora, ci, dimpotrivă, probele administrate în cauză au relevat faptul că în ciuda atitudinii constante și categorice de refuz de a mai primi în vreo formă întreținere din partea lor, manifestată de pârâta-reclamantă începând cu luna februarie 2009, reclamanții- pârâți au continuat în mod consecvent să încerce să își execute obligațiile asumate prin contract - instanța a apreciat ca fiind întemeiată solicitarea acestora privind transformarea obligației lor de a presta întreținere pârâtei- reclamante în obligația de a-i plăti lunar acesteia o sumă de bani, întrucât, raportat la caracterul intuitu personae al obligației de întreținere, doar o astfel de modificare a conținutului obligației inițiale asumată de reclamanții-pârâți poate de natură să permită menținerea contractului încheiat între părți. Cât despre solicitarea similară formulată de pârâta-reclamantă pe calea cererii reconvenționale deduse judecății, instanța a considerat că în condițiile în care, pe baza probelor administrate în prezenta cauză, s-a reținut că imposibilitatea de executare în natură a obligației de întreținere ce le incumbă reclamanților- pârâți se datorează exclusiv refuzului acesteia de a mai primi întreținere (și chiar mai mult decât atât, refuzului de a mai comunica cu reclamanții-pârâți), solicitarea pârâtei-reclamante nu poate fi admisă, întrucât în caz contrar s-ar
aduce atingere principiului de drept conform căruia nimeni nu-și poate invoca propria culpă pentru a obține un beneficiu ("nemo auditur propriam turpitudinem allegans";).
Sub aspectul cuantumului sumei lunare de bani pe care reclamanții- pârâți urmează să o achite pârâtei-reclamante, ca efect al transformării obligației inițiale de întreținere, instanța a reținut că, astfel cum s-a arătat mai sus, părțile în speță au stabilit, printr-o clauză expresă inserată în contract, valoarea întreținerii la suma de 400 lei lunar. Prin urmare, având în vedere că părțile au determinat pe cale convențională valoarea lunară a întreținerii la care s-au obligat reclamanții-pârâți, instanța a apreciat ca fiind întemeiată solicitarea acestora ca suma lunară de bani pe care urmează să o achite părții adverse ca echivalent în bani al obligației de întreținere să fie determinată prin luarea în considerare a sumei de 400 lei stipulată în contract ca valoare a întreținerii, actualizată cu rata inflației.
Cât despre pretenția pârâtei-reclamante de stabilire a sumei lunare de bani la o valoare care să acopere atât cheltuielile legate de procurarea celor necesare traiului zilnic, cât și cheltuielile cu plata unei persoane care să-i asigure prepararea hranei, spălatul rufelor și curățenia zilnică a casei (respectiv 2000 lei), instanța a apreciat-o ca nefondată, având în vedere că necesitatea transformării obligației de întreținere în natură într-o obligație de plată a unei sume de bani lunar, în vederea menținerii contractului încheiat între părți, se datorează exclusiv culpei pârâtei-reclamante, care a refuzat în mod nejustificat începând cu luna februarie 2009 să mai primească întreținere din partea reclamanților-pârâți. Or, raportat la această stare de fapt și având în vedere că, astfel cum rezultă din înseși clauzele contractului de întreținere în litigiu, cât și din răspunsurile pârâtei-reclamante la întrebările nr.1 și 2 din interogatoriu, înțelegerea părților a fost în sensul ca toate activitățile gospodărești pe care le implica întreținerea sa (prepararea hranei, spălatul rufelor, curățenia casei etc.) să fie prestate personal de către reclamanții-pârâți, rezultă că prin stabilirea echivalentului în bani al obligației de întreținere astfel încât acesta să acopere și cheltuielile cu plata unei persoane care să presteze aceste activități în locul reclamanților-pârâți aceștia din urmă ar fi prejudiciați patrimonial, deși nu se află în niciun fel în culpă în ceea ce privește imposibilitatea de executare în continuare a obligație de întreținere în natură.
Mai mult, având în vedere că veniturile lunare ale familiei reclamanților- pârâți (formată din aceștia și doi copii minori, dintre care unul cu grave probleme de sănătate) sunt în cuantum de 2200 lei (conform susținerilor acestora și înscrisurilor depuse la dosar în acest sens) rezultă că stabilirea echivalentului în bani al obligației de întreținere în maniera solicitată de pârâta- reclamantă ar fi de natură să dea naștere unei obligații pecuniare mult prea împovărătoare pentru reclamanții-pârâți, care ar conduce, cel mai probabil, la o nouă imposibilitate de executare a contractului din partea acestora. De asemenea, pretenția pârâtei-reclamante apare ca fiind neîntemeiată cu atât mai mult cu cât privarea reclamanților-pârâți de dreptul de a mai locui în imobilul ce a făcut obiectul contractului de întreținere începând cu luna februarie 2009 (drept stipulat în mod expres în cuprinsul convenției) - ceea ce echivalează practic cu o încălcare a contractului de către pârâta-reclamantă sub acest aspect - a fost de natură să-i prejudicieze pe aceștia din punct de vedere patrimonial, întrucât au fost nevoiți să se mute în locuința socială ce le-a fost atribuită de către Primăria Municipiului C. -N. și să achite cheltuielile comune de întreținere aferente acelui apartament (după cum reiese din listele
lunare de întreținere depuse la dosar). În ceea ce privește data de la care
urmează a opera transformarea obligației de întreținere în natură a pârâtei- reclamante cu obligația de a-i achita acesteia o sumă de bani lunară, instanța a considerat ca fiind nejustificată solicitarea pârâtei-reclamante privind obligarea reclamanților-pârâți la plata retroactivă a echivalentului în bani al întreținerii, dat fiind că, astfel cum s-a reținut pe baza probelor administrate în cauză, neexecutarea de către reclamanții-pârâți a obligației de întreținere începând cu luna februarie 2009 s-a datorat exclusiv refuzului nejustificat al pârâtei- reclamante de a mai primi întreținere din partea acestora. Mai mult, însuși demersul judiciar inițiat de reclamanții-pârâți prin prezenta acțiune vizează exclusiv perioada de timp începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată, iar nu și vreun interval de timp anterior acesteia, astfel că în soluționarea cererii lor - în condițiile în care cererea reconvențională a pârâtei- reclamante se impune a fi respinsă ca neîntemeiată, pentru considerentele mai sus arătate - aceștia nu ar putea fi obligați să achite vreo sumă de bani ca echivalent al întreținerii pentru o perioadă de timp de dinaintea introducerii acțiunii. Pe de altă parte, nici stabilirea ca dată la care ar urma să opereze transformarea obligației de întreținere în natură într-o obligație de plată lunar a unei sume de bani doar a datei pronunțării prezentei sentințe, conform solicitării reclamanților-pârâți, nu poate fi acceptată, întrucât reclamanții-pârâți și-au manifestat intenția pentru plata unei sume de bani lunare începând cu data
introducerii cererii de chemare în judecată, chiar prin formularea acesteia, motiv pentru care instanța apreciază că data de la care se impune a opera transformarea obligației de întreținere în natură într-o obligație de plată a unei sume de bani lunare este data introducerii acțiunii, respectiv_ .
Cât privește suma concretă pe care reclamanții-pârâți urmează să o achite părții adverse cu titlu de echivalent în bani al obligației de întreținere, întrucât noua obligație de plată a unei sume de bani va opera pentru un interval de timp viitor și nedeterminat și având în vedere fluctuațiile indicelui de inflație, pentru evitarea unor noi posibile litigii privind modificarea cuantumului sumei de bani reprezentând echivalentul obligației de întreținere în funcție de variația ratei inflației, instanța a apreciat ca fiind oportună stabilirea echivalentului în bani al obligației de întreținere la suma convenită de către părți prin contract (respectiv 400 lei), actualizată în raport cu rata inflației aplicabilă la data scadenței fiecărei sume lunare, calculată de la data încheierii antecontractului de întreținere, respectiv_ .
Împotriva sentinței civile nr.11937/2012 pronunțate de Judecătoria Cluj-Napoca în dosar civil nr._ a declarat recurs pârâta C. L.,
solicitând admiterea acestuia, anularea în parte a hotărârii atacate și rejudecarea cauzei; admiterea cererii reconvenționale așa cum a fost formulată și precizată, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii s-a arătat că în ceea ce privește motivele pentru care apreciază că soluția instanței de fond nu este legală.
Recurenta a arătat că este de acord cu transformarea obligației de întreținere din prestația în natură în plata unei sume lunare, dar a solicitat ca aceasta să acopere anumite cheltuieli necesare întreținerii sale. Chiar dacă suma de bani care ar fi urmat să o achite intimații nu acoperea toate necesitățile recurentei, aceasta trebuia să țină cont de înțelegerea inițială intervenită între părți și de evoluția prețurilor pe piață de la data încheierii contractului de întreținere și până la data pronunțării hotărârii. Ceea ce a solicitat recurenta prin cererea reconvențională este reactualizarea valorii declarate a întreținerii la data semnării contractului de întreținere cu coeficientul de creștere a salariului minim pe economie, care la data încheierii contractului a fost de 310 lei, iar la
data pronunțării hotărârii a fost de 700 lei. Pe lângă aceste aspecte, a solicitat ca obligația de plată să fie stabilită în sarcina intimaților de la data încetării prestării întreținerii, adică din luna decembrie 2008 și nu de la data promovării acțiunii cum a stabilit instanța de fond.
Instanța a reținut greșit data la care intimații au început să locuiască pe str. T., în apartamentul atribuit de municipiul C. -N., ca locuință socială și implicit data părăsirii imobilului de pe S. Kovari nr. 71A și motivul pentru care au părăsit acest imobil. Intimații au început să locuiască în acel apartament încă din luna decembrie 2008, iar acest fapt este demonstrat cu acte, listele de cheltuieli pe apartamentul deținut de aceștia, iar declarațiile de martori reținute de instanță nu sunt reale și sunt în contradictoriu cu probele scrise aflate la dosarul cauzei. Deși instanța de fond susține că afirmațiile recurentei nu sunt probate, această susținere a instanței este contrazisă de actele de la dosarul cauzei, actul de repartizare a locuinței sociale, listele de cheltuieli, declarația martorei Fazacas I. și prevederile legale în vigoare, care arată că dacă o locuință socială nu este folosită, aceasta este repartizată altei persoane. Faptul că și în prezent intimații locuiesc în acea locuință socială demonstrează faptul că aceștia au locuit în această locuință încă de la data repartizării ei de către Municipiul C. -N. .
În ceea ce privește refuzul recurentei de a beneficia de întreținere și această problemă a fost reținută greșit de instanță, și chiar instanța se contrazice în susținerile sale. Astfel, instanța reține că părțile în mod expres au stabilit valoarea întreținerii lunare în sumă de 400 lei și că pe parcursul anilor 2009 - 2012 recurenta a refuzat întreținerea, ceea ce este doar parțial adevărat. În contractul de întreținere s-a apreciat că valoarea lunară a întreținerii este de
400 lei și că aceasta trebuie prestată în natură. Dacă susținerile intimaților referitoare la refuzul recurentei de a beneficia de întreținere sunt reale, iar aceștia cu adevărat au dorit să-și îndeplinească obligațiile contractuale, atunci de ce nu au depus lunar în contul recurentei! valoarea întreținerii stabilite prin contract. Este clar că aceste persoane doresc doar să speculeze o stare de fapt apărută și doar prin specularea unor evenimente să se sustragă de la îndeplinirea obligațiilor care le revin..
M. ivarea dată de instanța de fond în pronunțarea hotărârii atacate dovedește doar faptul că instanța de fond nu a apreciat starea de fapt prin prisma prevederilor legale incidentale și a probelor de la dosar, ci prin prisma stării sociale ale intimaților, că aceștia au un venit lunar de 2200 lei, că au în
întreținere doi copii, că locuiesc într-o locuință socială, etc. De ce instanța nu a verificat mai atent probele de la dosar și nu a coroborat aceste probe cu susținerile părților și cu cele constate la domiciliul recurentei cu ocazia luării interogatoriului, unde putea constata că într-o perioadă de 4 ani cât intimații au locuit pe str. Kovari, aceștia nici măcar nu au întreprins o acțiune de zugrăvire a pereților în imobil, nu au încercat să îmbunătățească condițiile de trai atât a recurentei, cât și a propriilor lor condiții, ci doar s-au preocupat de înrăutățirea acestor condiții, au stricat boilerul de apă caldă, mașina de spălat, au distrus pereții la demisolul casei, etc. În momentul în care intimații au încheiat cu recurenta contract de întreținere aceștia cunoșteau faptul că aceasta are anumite probleme de sănătate și că pe lângă alimente mai are nevoie și de medicamente destul de scumpe, dar s-au angajat în această obligație, ori în prezent nu are nici o relevanță care este câștigul lunar al acestora și dacă din acest câștig pot sau nu să-i asigure o sumă lunară necesară întreținerii.
Dacă instanța de fond s-a referit la cazul social al intimaților trebuia să se refere și la cazul social și al recurentei, și să facă o comparație și analiză a
evenimentelor. De unde au avut intimații suma de peste 50.000 lei să o consemneze în contul datoriei pe care recurenta o are față de creditorul Juncan
M., sau care fost intenția acestora când au încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare a imobilului în care locuiesc, sau care este intenția acestora prin promovarea acțiunii de predare de posesie, atâta timp cât în contractul de întreținere încheiat în ianuarie 2005 s-a stabilit foarte clar că recurenta își păstrează dreptul de uzufruct viager asupra imobilului, adică intimații dobândeau, în cazul îndeplinirii obligațiilor contractuale o nudă proprietate.
Soluția instanței de fond este în parte nelegală și se impune reanalizarea stării de fapt și rediscutarea cererii în probațiune formulate de recurenta la fondul cauzei prin cererea reconvențională, în sensul efectuării unei expertize financiare prin care să se determine valoarea prestației cuvenite recurentei pentru perioada decembrie 2008 si până la data introducerii acțiunii de către intimați și stabilirea valorii întreținerii lunare pe care aceștia trebuie să i-o achite cu data introducerii acțiunii care face obiectul prezentului dosar, având în vedere că din probele existente la dosar rezultă cu certitudine că, începând cu luna decembrie 2008 intimații nu i-au prestat activitate de întreținere în nici un fel, iar acest fapt nu se datorează vinei exclusive a recurentei așa cum a susținut instanța de fond.
Ceea ce este important în prezenta cauză, este faptul că ambele părți doresc ca prestarea activității de întreținere în natură să se transforme în întreținere cu contribuție bănească, sumă care să-i ajungă să acopere anumite cheltuieli legate de întreținerea recurentei. În acest sens, consideră că cererea reconvențională este pe deplin justificata și admisibilă, iar instanța de fond a apreciat greșit starea de fapt și de drept în ceea ce privește cererea reconvențională. Intimații trebuie să-i achite contravaloarea prestațiilor de la momentul în care au încetat activitatea de întreținere, adică luna decembrie 2008. In acest sens consideră că, această valoare poate fi stabilită prin raportarea valorii de întreținere declarată în contractul sub semnătură privată, care la data semnării acestuia, în data de_ a fost de 400 RON ( 4.000.000 lei vechi).
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 282 -298 C.pr.civ.
Prin întâmpinare, intimații P. I. și P. E. E.
, au solicitat respingerea recursului, menținând ca legală și temeinică hotărârea instanței de fond, cu cheltuieli de judecată.
Apreciază intimații că pretenția este exagerată și mai ales neîntemeiată sub toate aspectele (legal și contractual). După cum se poate observa (și a reținut și prima instanță) prin "contractul de vânzare - cumpărare cu clauză de întreținere" părțile au declarat "valoarea întreținerii la 4 milioane de lei lunar". Așadar, aceasta a fost voința părților, clar exprimată la data semnării contractului și orice modificare a acestei valori nu se poate realiza decât dacă ambele părți semnatare consimt. A pretinde, prin cererea reconvențională, 2000
lei/lună echivalează cu o modificare unilaterală a contractului ceea ce contravine libertății de voință dar și principiului forței obligatorii a contractului
"pacta sunt servanda", principiu din care decurge o altă regulă fundamentală pe care recurenta tinde să o ignore și anume cea a irevocabilității actului juridic. încheierea contractului reprezintă rezultatul unui acord de voințe "mutuus consensus" iar desființarea sau modificarea (de la 400 la 2.000 de lei) trebuie să fie rezultatul aceluiași acord "mutuus disensus".
Orice solicitare a întreținutei devine inadmisibilă din moment ce are la bază propria sa culpă - "nemo auditur propriam turpitudinem allegans". După cum a reținut prima instanță din declarațiile martorilor (inclusiv a celor propuși
de întreținută) dar și din interogatoriul care i-a fost administrat, rezultă că aceasta ajutată de nepotul său și de soția acestuia, în timp ce intimații erau plecați din localitate, le-a scos toate lucrurile din camera pe care o ocupau, le-au depozitat în beci și pe holul casei, au schimbat yala de la poartă și i-au împiedicat să mai intre în curtea imobilului, chiar dacă intimații potrivit aceluiași contract de întreținere aveau dreptul la posesia imobilului. În aceste condiții în mod evident, recurenta a încercat să împiedice și derularea firească a contractului, chiar dacă, așa cum au arătat și martorii audiați, intimații au încercat în repetate rânduri să execute obligațiile pe care și le-au asumat.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente în cauză, tribunalul reține următoarele:
Cu privire la motivul de recurs ce vizează suma lunară datorată cu titlu de
întreținere, tribunalul apreciază că este nefondat. Potrivit contractului de vânzare cumpărare cu clauză de întreținere încheiat între recurentă și intimați la data de 18 ianuarie 2005, prin care recurenta s-a obligat să transmită în schimbul întreținerii sale dreptul de proprietate asupra cotei de ½ parte din imobilului situat în C. -N., str. Kovari, nr.71 A, valoarea întreținerii lunare s- a stabilit de comun acord la 4.000.000 lei vechi, echivalentul a 400 lei. Această valoarea reprezintă convenția părților și potrivit dispozițiilor art.969 cod civil obligă părțile la respectarea și executarea ei întocmai.
Nu există nici o regulă consacrată de practică sau stabilită în legislația românească potrivit căreia la reactualizarea acesteia să se facă în raport de evoluția salariului minim pe economie, regula arhicunoscută consacrată legislativ și jurispridențial fiind rata inflației. La stabilirea sumei acordate cu titlul de întreținere, prima instanță nu trebuia să țină cont de starea de sănătate a pârâtei sau alte nevoi speciale ale acesteia. De altfel din probele administrate nici nu rezultă acestea aspect, ci de înțelegerea părților, de suma stabilită de comun acord. De asemenea, nu trebuia și nici u a ținut cont nici de starea materială a reclamanților.
În aceste condiții, tribunalul apreciază că în mod legal prima instanță a respins cererea cu expertiza de reactualizare a întreținerii prin raportare la evoluția salariului minim brut pe economie.
În ceea ce privește reținerile primei instanțe legate de data la care intimații s-au mutat de pe strada Kovari nr.71 A nu are relevanță semnificativă în prezenta cauză. Astfel, martorii audiați, la fond D. L. și Moga Constanța, ultima vecină cu pârâta au arătat că reclamanții s-au mutat abia după incidentul din luna ianuarie 2009, când reclamanta le-a scos hainele din casă și le-a depozitat pe hol sau la subsolul casei. Martorii au avut cunoștință de faptul că reclamanții au dobândit o locuință, însă au arătat că pe parcursul zilei mergeau la apartament ,făceau baie și se schimbau, iar seara reveneau la
locuința pârâtei. Însăși pârâta a recunoscut la interogatoriu cu le-a scos hainele afară întrucât aveau locuință. Este real că martora Fazacaș I. a arătat că merge zilnic la pârâtă de luni până vineri, exceptând zilele când lipsește din
localitate și stă 4 ore /zi începând cu ora 9 dimineața și a mai rar după amiaza
,însă aceasta a arătat că nu-și amintește dacă reclamanții s-au mutat la sfârșitul lunii decembrie 2008 sau în luna ianuarie 2009. Prin urmare, neîntemeiat susține recurenta că reclamanții s-au mutat în luna decembrie 2008. Listele de cheltuieli arată doar câte persoane au plătit cheltuielile nu și faptul că acestea au locuit tot timpul în apartament. Probabil că datorită faptului că în cursul zilei stăteau la apartament, reclamanții s-au înscris cu 4 persoane pentru cheltuielile comune.
De altminteri rezultă fără nici un dubiu că pârâta a refuzat întreținerea și că relațiile părților s-au deteriorat datorită pârâtei ca dorea să lase imobilul dat reclamanților în schimbul întreținerii nepotului său. Martorii au arătat că de nenumărate ori reclamanta s-a deplasat la domiciliul pârâtei cu alimente însă acesta din urmă a refuzat să o primească. Mai mult refuza și să răspundă la telefoanele pe care i le dădeau. În fine, în ceea privește data de la care se datorează întreținerea, tribunalul apreciază că în mod corect prima instanță a obligat reclamanții la plata obligației de întreținere transformate într-o sumă de bani de la data formulării cererii de chemare în judecată întrucât probatoriul administrat în cauză a dus la concluzia că s-a ajuns în această situație datorită atitudinii pârâtei. În aceste condiții, a obține întreținere pentru o perioadă anterioară celei din cererea de chemare în judecată, ar însemna ca pârâta să obțină câștig întemeiat pe propria culpă, ceea ce nu este admisibil.
Raportat la considerentele mai sus invocate, tribunalul apreciază că recursul este nefundat, astfel că în temeiul dispozițiilor art.304 pct. 8 și 9 și art.3041Cod de procedură civilă va respinge ca nefondat recursul declarat de C.
L. împotriva Sentinței civile nr. 11937/_, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., pe care o menține în totul. În temeiul dispozițiilor art.274 Cod de procedură civilă va obliga recurenta să plătească intimaților P. I. și P. E. E. suma de 500 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de C. L. împotriva Sentinței civile nr. 11937/_, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -
N., pe care o menține în totul. Obligă recurenta să plătească intimaților P.
I.
și P. E. E.
suma de 500 lei, cheltuieli de judecată în recurs. Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 27 Februarie 2013.
Președinte | Judecător | Judecător | ||
Ana -SS | D. T. | V. | G. |
În C.O. semnează Vicepreședintele T. ului C.
E. L.
Grefier
C. S. Ș.
Red.dact.S.S./C.Ț.
2 ex/_
Jud.fond.D. G. R.
| ← Decizia civilă nr. 255/2013. Pretenții | Încheierea civilă nr. 507/2013. Pretenții → |
|---|
