Decizia civilă nr. 255/2013. Pretenții
| Comentarii |
|
ROMÂNIA TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._ 4204
DECIZIA CIVILĂ NR. 255/R
Ședința publică din data de 15 mai 2013 Instanța constituită din:
Președinte: P. M. B.
J. ecător: C. V. - Președinte Secția I civilă
J. ecător: P. G.
G. ier: Bud M.
Pe rol este pronunțarea asupra recursului civil declarat de pârâtul M. I., domiciliat în S. M., str. Z., nr. 7/B, județul M., împotriva sentinței civile nr. 2403 din_, pronunțată de Judecătoria Sighetu Marmației în dosarul nr._, având ca obiect pretenții.
Dezbaterea recursului a avut loc în ședința publică din data din data de _
, concluziile fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când instanța, pentru a da posibilitate părților să depună la dosar concluzii scrise, în conformitate cu prevederile art. 260 și art. 146 Cod procedură civilă, coroborate cu art. 316, 298 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea pentru data de_ .
Instanța, în urma deliberărilor a pronunțat decizia civilă de față.
T.
Asupra recursului civil de față, deliberând reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2403
din_, pronunțată de Judecătoria Sighetu Marmației s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul T. G. D.
, în contradictoriu cu pârâtul M. I., și în consecință pârâtul a fost obligat la plata către reclamant a sumei de 4000 euro sau echivalentul în lei la data plății, cu dobânda legală la această sumă, calculată de la data de 1 iulie 2010, până la plata efectivă a debitului principal. Pârâtul a fost obligat la 855 lei cheltuieli de judecată . S-a respins cererea reclamantului privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat.
În considerentele sentinței
se reține că, la data de 1 iulie 2010, reclamantul creditor a împrumutat pârâtul cu suma de 4000 euro, iar acesta din urmă a scris și semnat în întregime un act din care rezultă expres că datorează reclamantului suma de 4000 de euro, pentru care s-a obligat să plătească o dobândă de 3 % / lună.
Împrumutul de bani, varietate a împrumutului de consumație, este reglementat de art. l584 Cod civil, care obligă împrumutatul ca la scadență să restituie
împrumutătorului lucrările împrumutate în aceeași calitate și cantitate, împrumutatul urmând a restitui bunuri de același gen cu cele împrumutate, de aceeași calitate și în aceeași cantitate, în cazul împrumutului unei sume de bani, principiul nominalismului monetar consacrat de art. l578 Cod civil, obligând împrumutatul să restituie la scadență aceeași sumă de bani împrumutată indiferent de eventuala scădere sau sporire a cursului monedei naționale.
Cu probatoriul administrat în fața instanței de judecată, reclamanta a făcut dovada existenței unui raport juridic civil cuprinzând drepturi și obligații decurgând din actul juridic civil de împrumut încheiat cu pârâtul, respectiv neexecutarea obligației culpabile de către acesta din urmă a obligației contractuale de restituire a sumei de bani împrumutate.
Instanța a reținut că reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei împrumutate și a dobânzii convenționale, la echivalentul în lei având în vedere că, plățile se efectuează în moneda națională .
În aceste condiții, instanța a constatat că reclamantul s-a aflat în prezența unei creanțe certe, lichide și exigibile în privința debitului principal.
Art. 379 alin. 3 din Codul de procedură civilă, prevede că este certă creanța
"a cărei existență rezultă din însăși actul de creanță sau și din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau însușite de dânsul";. Instanța constată că, în cauză, creanța a cărei valorificare se urmărește rezultă din facturile emise mai sus mentionate, existența sa fiind neîndoielnică.
Cu privire la caracterul lichid al creanței, art. 379 alin. 4 din codul de procedură civilă prevede că o creanță "este lichidă atunci când câtimea ei este determinată prin însuși actul de creanță sau când este deteminabilă cu ajutorul actului de creanță sau și a altor acte neautentice, fie emanând de la debitor, fie recunoscute de dânsul, fie opozabile lui _";. Instanța a constatat că, în speță, această condiție a fost îndeplinită, deoarece câtimea creanței a fost determinată în cuprinsul facturilor anexate cererii.
În privința exigibilității creanței, o creanță este exigibilă sau scadentă dacă termenul prevăzut în favoarea debitorului s-a împlinit sau, în condițiile legii, debitorul este decăzut din beneficiul termenului. În speță, scadența a fost prevăzută în cuprinsul fiecărei facturi, astfel încât prin raportare la această precizare, instanta a considerat creanța reclamantei-creditoare exigibilă.
Cu privire la acțiunea dedusă judecății, instanța a apreciat incidența dispozițiilor art. 1073 din Codul Civil, ce dispun în sensul că, creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației, și în caz contrar are dreptul la dezdăunare, precum și a prevederilor art. 969 Cod civil, ce consacră principiul forței obligatorii a convențiilor legal întocmite.
Referitor la obligarea pârâtului la plata dobânzii convenționale, instanța a reținut că aceasta reprezintă o prestație pe care împrumutătorul o pretinde de la împrumutat pe lângă obligația de restituire ca fiind un echivalent al folosinței lucrului împrumutat, aceasta fiind de regulă stipulată în bani.
Părțile sunt libere să stabilească cuantumul dobânzii prin acordul lor de voință, fiind însă ținute să respecte dispozițiile imperative în materie, în vigoare la data împrumutului, care interzic ca în raporturile civile, dobânda să depășească dobânda legala cu mai mult de 50% / an, potrivit art. 5 alin. 1 din OG nr. 9/2000, în
cazul nerespectării acestei interdicții, art. 9 din același act normativ, stabilind nulitatea absoluta a obligației asumate, în legătură cu care însa doctrina și jurisprudența sunt unanime în a aprecia ca suntem în prezenta unei nulități parțiale, împrumutatul datorând dobânzi numai până la limita legală.
În cazul dobânzii convenționale, la calculul acesteia s-a avut în vedere nivelul dobânzii de referință a Băncii Naționale a României, diminuat cu 20%, în funcție de care se stabilește dobânda legală, care este cea din prima zi lucrătoare a anului pentru dobânda legala cuvenită pe semestrul I, al anului în curs și din prima zi lucrătoare a lunii iulie, pentru dobânda legală cuvenită pe sem. II al anului în curs, nivel publicat in Monitorul Oficial al României partea I-a.
Altfel spus, dobânda de referință este egală cu dobânda legală stabilită de Banca Națională a României.
Conform art. 5 alin. l din OG nr. 9/2000, dobânda convențională nu poate depăși cu mai mult de 50% dobânda legala .
În aceste condiții, instanța a obligat pârâtul la plata către reclamant a dobânzii legale, începând cu data de 1 iulie 2010 și până la achitarea integrală a debitului principal.
Fiind admisă în parte acțiunea formulată de către reclamant, instanța a obligat pârâtul și la plata cheltuielilor de judecată proporțional cu pretențiile admise.
Cât privește însă cererea reclamantului privind acordarea de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat, aceasta a fost respinsă, deoarece numai chitanța eliberată de avocat, în original atestă plata și încasarea onorariului, constituind pentru instanță act justificativ care stă la baza stabilirii și acordării cheltuielilor de judecată ( ICCJ, Decizia Civilă nr. 2676/2009, pronunțată în Dosar nr._ ).
Împotriva acestei sentințe
a declarat recurs M. I. care a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și în baza art. 304 alin. 3 teza II și III Cod procedură civilă să se trimită cauza spre rejudecare instanței de fond.
În motivarea recursului se arată că, în privința înscrisului, intimatul l-a chemat telefonic în timp ce se găsea la o aniversare, deci era sub influența băuturilor alcoolice, și i-a dicta ce să scrie. Din câte își aduce aminte era vorba de suma de 400 euro și nu 4000 euro fiind vorba de adăugarea unui zero la suma de 400 euro. Nu s-a trecut natura datorie, ce reprezintă aceasta. Dobânda de 3 % lunar, reprezintă 36
%/an. Intimatul are o societate cu activitate stomatologică și deși nu era angajatul societății, în baza relațiilor de vechi cunoștințe, mai vedea și de aparatura societății.
Prin anul 2007 un verișor de-al său, S. I. s-a înțeles cu intimatul să îi dea acestuia un împrumut în euro. Cum verișorul locuia în Bistrița, recurentul a fost rugat de intimat să ducă banii verișorului în cuantum de 2.000 euro, lucru pe care l-a și făcut împreună cu soția lui, numita M. E. . Din anul 2010 intimatul i-a imputat faptul că verișorul recurentului nu i-a mai restituit banii și că de fapt banii au fost dați recurentului, bani la care se adaugă dobânda lunară de 3%, astfel că datoria totală este de 4.000 euro.
Profitând de acest fapt, sperând că S. I. îi va restitui suma împrumutată și dobânda aferentă la 1 iulie 2010, când era sub influența alcoolului, intimatul i-a dictat, iar el a făcut acel înscris.
Deci, împrumutul nu s-a făcut, nu el este debitorul creanței sale ci S. I., motiv pentru care se impune audierea martorilor S. I. și M. E. .
Analizând
sentința atacată prin prisma motivelor de recurs, în baza dispozițiilor art. 312 și 304 Cod procedură civilă, tribunalul constată următoarele:
La data de 1 iulie 2010, recurentul a întocmit un înscris sub semnătură privată, act prin care recunoaște că datorează reclamantului T. G. suma de 4000 euro pentru care va plăti din_ dobânda de 3% pe lună.
În fața instanței de fond recurentul nu s-a prezentat în instanță, deși a fost citat la interogator, nu a propus probe.
De abia în motivele de recurs arată că suma pe care ar fi trecut-o în act era de 400 euro și nu 4000 euro, deci că s-ar fi adăugat un zero. De asemenea, a mai invocat faptul că nu el este debitorul ci un văr al său, numitul S. I. .
Verificându-se actul sub semnătură privată nu se observă că s-ar fi făcut adăugiri sau modificări la suma trecută în act. De altfel, chiar și recurentul recunoaște că ar fi primit de la intimat suma de 2000 euro pentru a fi predată verișorului său, la care se adaugă dobânda de 3% pe lună din 1 iulie 2010 rezultând o sumă totală de 4000 euro.
Actul fiind scris de către recurent, proba cu martori contra conținutului unui înscris nu poate fi admisă (art. 1191 alin. 2 Cod civil).
Pe cale de consecință, se apreciază că soluția instanței de fond este temeinică și legală, urmând ca în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă să se respingă recursul ca nefundat și să se mențină hotărârea instanței de fond.
Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de M. I., în contra sentinței civile nr. 2403 din_ a Judecătoriei S. M., județul M. .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică de azi,_ .
Președinte | J. ecători | G. ier | ||||
P. M. B. , | C. | V. | , | P. G. , | Bud M. |
Red. P.G./_
Dact. B.M./_ Ex. 2
J. ecător fond: M. L.
| ← Decizia civilă nr. 4033/2013. Pretenții | Decizia civilă nr. 224/2013. Pretenții → |
|---|
