Decizia civilă nr. 201/2013. Fond funciar
Comentarii |
|
R O M Â N I A TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._ cod operator 4204
DECIZIA CIVILĂ NR. 201/A
Ședința publică din_ Instanța constituită din:
P.: D. | W. | |
J. ECĂTOR: M. | B. | P. |
GREFIER: C. | M. |
Pe rol este pronunțarea soluției asupra apelului civil declarat de către intimata C. L. DE S. A D. DE P. P. A. T. L.
împotriva sentinței civile nr. 752 din_, pronunțată de J. ecătoria Vișeu de Sus, în dosarul nr._, având ca obiect fond funciar.
Dezbaterile asupra cererii și susținerile orale ale părților au avut loc la data de_, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta, când instanța, în aceeași compunere, pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise și pentru a delibera, a amânat pronunțarea soluției pentru data de_ și pentru astăzi, când a decis următoarele:
T.
Deliberând asupra apelului declarat de C. L. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor din Comuna L., constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 752 pronunțată la data de 28 martie 2013, instanța a admis plângerea formulată de petenta M. I. în contradictoriu cu intimatul Primarul comunei L., în calitate de președinte al Comisiei locale de aplicare a legilor fondului funciar L. și, în consecință, a fost obligat intimatul să execute de îndată punerea efectivă în posesie a petentei, soția supraviețuitoare a defunctului M. I., asupra suprafeței de 0,63 ha teren cu vegetație forestieră (pădure), identificat în UP IV UA 120A, la locul numit
"Dosu Galii";, potrivit sentinței civile nr.1514/_ pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Vișeu de Sus, sub sancțiunea condamnării la daune cominatorii în cuantum de 100 lei/zi de întârziere.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut în esență faptul că petenta este soția supraviețuitoare a numitului M. I., care a obținut reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului cu vegetație forestieră
în suprafață de 0,63 ha, situat în locul numit "Buza Dealului";, ua 112, încă din anul 2002, prin sentința civilă nr.2815/_ a Judecătoriei Vișeu de Sus.
M. I. a obținut în anul 2007 o altă sentință judecătorească, nr.264/_ (dosar nr._ ), în urma căreia a fost obligat primarul comunei L. să îl pună în posesie pe petent, sub sancțiunea plății de daune cominatorii, însă în anul 2008, s-a constatat că schița de dezmembrare conform căreia terenul reconstituit petentului ar fi identificat în L., ua 112, nu a fost corect întocmită, pe acest amplasament fiind puse în posesie alte persoane îndreptățite, astfel că, potrivit sentinței civile nr.1514/_, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Vișeu de Sus, s-a dispus schimbarea amplasamentului privind terenul cu vegetație forestieră din locul numit "Buza Dealului";, ua 112, în locul numit "Dosu Galii";, UP IV ua 120A, astfel cum a fost de acord la acea vreme și
C. locală.
Petentul M. I. a decedat la data de_, fără a fi pusă în executare nici ultima sentința civilă obținută, la mai mult de 10 ani de când obținuse reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului cu vegetație forestieră în suprafață de 0,63 ha.
În prezent, C. locală a comunicat că nu mai există suprafețe de teren cu vegetație forestieră disponibile pentru punerile în posesie a persoanelor fizice și că s-ar afla în stadiul de identificare a unor suprafețe de teren pentru a putea realiza puneri în posesie.(f.14,15 dos.)
Chiar dacă s-a solicitat Ocolului silvic punerea la dispoziție a terenului, (deși intimata nu a depus nici o dovadă în acest sens) și s-a menționat că nu mai există teren cu vegetație forestieră disponibil pentru a se putea realiza punerea în posesie a petentei asupra terenului, acest lucru nu a fost reținut de instanță ca și un element care ar duce la concluzia că intimatul și-a îndeplinit obligațiile legale, care presupun punerea efectivă în executare a sentinței civile nr. 1514/_, pasivitatea intimatului și lipsa de diligență pentru a se găsi o soluție viabilă și în situația petentei și mai ales într-un termen rezonabil, raportat la perioada foarte mare de timp care a trecut de când M. I. a obținut reconstituirea dreptului de proprietate, echivalând cu un refuz al comisiei locale de a proceda în acest sens.
Punerea în executare a sentinței definitive și irevocabile obținută de către soțul petentei, este un drept fundamental, garantat și de art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, judecarea cauzei în mod echitabil, public și într-un termen rezonabil referindu-se și la executarea hotărârilor judecătorești, care reprezintă în concret finalitatea actului de justiție.
Potrivit art.64 din Legea 18/1991, în cazul în care comisia locală refuză punerea efectivă în posesie, persoana nemulțumită poate face plângere la instanța în a cărei rază teritorială este situat terenul, iar dacă instanța admite plângerea, primarul va fi obligat să execute de îndată punerea efectivă în posesie, sub sancțiunea condamnării la daune cominatorii pentru fiecare zi de întârziere, anume stabilite de instanță.
În speță, constatându-se refuzul comisiei locale de a proceda la punerea efectivă în posesie a petentei, plângerea formulată urmează a fi admisă, intimatul având obligația de a executa de îndată acest lucru, sub sancțiunea condamnării la daune cominatorii în cuantum de 100 lei/zi de întârziere.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel C. locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor din comuna L. prin Primar solicitându-se modificarea acesteia.
În motivare s-a arătat că potrivit art. 7 alin. 1 din legea 165/2013 se suspendă activitatea Comisiei locale până la întocmirea centralizatoarelor la nivelul UAT situație în care până la finalizarea situației prevăzute de lege C. locală se află în imposibilitatea de a respecta sentințele pronunțate.
Sub acest aspecte, apelanta a apreciat că stabilirea daunelor cominatorii este greșită.
În drept au fost invocate prevederile art. 471 C.proc.civ., respectiv art. 7 alin. 1 din Legea 165/2013.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de apel invocate, instanța reține următoarele:
Petenta-intimată M. I., în calitate de moștenitoare a soțului M. I. a solicitat instanței să oblige Primarul în calitate de președinte al Comisiei Locale pentru reconstituirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor din comuna L. să realizeze măsurătorile necesare și să realizeze punerea sa în posesie pentru terenurile cu vegetație forestieră pentru care s-a reconstituit dreptul de proprietate prin hotărâri judecătorești.
Instanța de fond în mod corect a reținut că în speță sunt aplicabile prevederile art. 64 din legea 18/1991 deoarece se refuză punerea în posesie.
Singurul motiv de apel invocat de C. L. pentru reconstituirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor din comuna L. se referă la suspendarea activității Comisiei locale până la definitivarea Centralizatoarelor la nivelul unității administrativ teritoriale, suspendare care operează în temeiul art.7 din legea 165/2013, astfel că instanța de apel urmează a se pronunța doar asupra acestui aspect.
Această apărare a apelantei nu va fi reținută deoarece potrivit art. 7 alin. 2 din legea 165/2013, prevederile art. 7 alin. 1 din legea 165/2013 nu este aplicabil în cazul hotărârilor definitive și irevocabile. În cazul de față, se constată că Sentința civilă nr. 1514 din data de_ a Judecătoriei Vișeu de Sus este una definitivă și irevocabilă, astfel că pentru punerea în posesie a petentei pentru terenul arătat în aceasta C. are posibilitatea de a realiza punerea în posesie, acest caz fiind unul de excepție.
Având în vedere aceste aspecte, precum și faptul că sentința atacată a fost atacată doar sub acest aspect, respectiv acela că în temeiul art. 7 alin. 1 din legea 165/2013 activitatea comisiei era suspendată și astfel nu se poate realiza punerea în posesie, urmând a se pronunța doar asupra motivului de apel invocat, instanța va respinge apelul declarat acesta fiind nefondat.
Intimata a solicitat obligarea Comisiei locale la plata cu titlu de cheltuieli de judecată a sumei de 36 lei sumă ce reprezintă contravaloarea transportului pentru termenul din data de 18 septembrie 2013. Reținând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 453 raportat la art. 451 C.proc.civ., instanța va obliga apelanta la plata acestei sume cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de C. L. L. de stabilire a dreptului de proprietate asupra terenurilor reprezentată prin Primar în calitate de președinte, împotriva Sentinței civile nr. 752 pronunțată la data de 28 martie 2013 de J. ecătoria Vișeu de Sus în dosarul nr._ .
Obligă apelanta la plata sumei de 36 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea intimatei M. I. .
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 2 octombrie 2013.
P. | J. ECĂTOR | GREFIER | |
W. | D. | P. M. B. | M. C. |
Red./dact./M.B.P./_ Com. /3ex.
← Decizia civilă nr. 401/2013. Fond funciar | Decizia civilă nr. 265/2013. Fond funciar → |
---|