Decizia civilă nr. 204/2013. Rectificare carte funciară
| Comentarii |
|
4204
Dosar nr. _
R. IA TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.204/A
Ședința publică din_ Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: S. -T. A. Ana
J. ECĂTOR: G. Brîndușa
GREFIER: R. M.
Pe rol este pronunțarea soluției asupra apelului declarat de către pârâtul
S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în B., str. A., nr.17, sector 5, împotriva sentinței civile nr.262 din data de_, pronunțată de Judecătoria Sighetu Marmației, în dosarul nr._, având ca obiect rectificare carte funciară.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc la data de_, fiind
consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când instanța în aceeași constituire, având nevoie de timp pentru a delibera, în baza art. 260 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea soluției pentru astăzi_, ora 14.00, când a decis următoarele.
T.
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă 262 din_, pronunțată de Judecătoria Sighetu Marmației în dosar nr._ s-a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei P. O. V. invocată prin întâmpinare, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice invocată prin întâmpinare, s-a admis acțiunea civilă
formulată de reclamanta P. O. V. în contradictoriu cu pârâții S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice și C. C. prin P. . S-a constatat nulitatea absolută a încheierii de carte funciară nr.507/_ prin care imobilul în natură teren aferent nr. topografic 2839 înscris în CF 2521 V. proprietatea reclamantei s-a transcris în CF 2524 V. în favoarea S. ui R., cu consecința radierii acestei înscrieri și revenirea la situația anterioară de carte funciară.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că reclamanta P. O. V. în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice a solicitat să se constate nulitatea absolută a încheierii de carte funciară nr.507/_ prin care imobilul în natură teren aferent nr. topografic 2839 înscris în CF 2521 V. proprietatea reclamantei s- a transcris în CF 2524 V. în favoarea S. ui R., cu consecința radierii acestei înscrieri și revenirea la situația anterioară de carte funciară
În susținerea acțiunii, reclamanta a învederat că imobilul înscris în CF 2524 V. sub nr. top 2839 a fost preluat de S. R. de la fostul proprietar respectiv de la reclamantă. Această preluare a fost efectuată în baza decretelor 712/1966 și 218/1960. Ambele decrete contravin Constituției R. iei din 1952, respective Constituției din 1965, legilor organice și Tratatelor internaționale la care R. ia este parte, astfel că nu conferă titlu S. ui având în vedere și prevederile art. 6 din Legea 213/1998.
Așadar statul care a devenit proprietar prin decretele susmenționate nu are titlu de proprietate valabil, ceea ce îndreptățește reclamanta să solicite instanței de judecată constatarea nevalabilității titlului statului și radierea înscrierii dreptului de proprietate în favoarea acestuia. Acest teren nu s-a aflat niciodată la dispoziția și folosința pârâtului și a fost folosit în mod continuu de către reclamantă, condiții în care înscrierea în cartea funciară nu este în concordanță cu situația reală a imobilului, motiv ce o îndreptățește pe reclamantă să solicite rectificarea cărții funciare în temeiul disp. art. 34 din Legea 7/1996.
La termenul de judecată din data de_ s-a depus precizare de acțiune prin care a fost chemată în judecată C. C. prin P. .
S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice a formulat întâmpinare prin care a solicitat admiterea excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei P. O. V. și lipsei calității sale procesuale pasive, iar pe fond respingerea acțiunii ca nelegală și netemeinică.
Din actele de la dosar prima instanță a reținut că potrivit art. 8 din Legea 489/2006 legea cultelor, cultele recunoscute sunt persoane juridice care au patrimoniu propriu și respectiv personalitate juridică. Printre unitățile componente ale Bisericii Ortodoxe R. e organizată ca Patriarhie se află și parohia. În consecință instanța a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei P. O. V. invocată prin întâmpinare. De asemenea, s-a reținut că potrivit art. 6 alin. 2 și 12 pct. 5 din Legea 213/1998, în litigiile referitoare la bunurile preluate de S. R. fără titlu valabil abuziv ele pot fi
revendicate pe calea dreptului comun art. 480-481 Cod Civil, iar statul este reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice. În consecință statul prin Ministerul Finanțelor Publice are calitate procesuală pasivă .
Pe fondul cauzei instanța a reținut că în conformitate cu art. 6 din Legea 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, titlul este valabil dacă a fost emis cu respectarea Constituției, a tratatelor internaționale la care R. ia este parte a legilor în vigoare la data preluării lor de către stat. Bunurile preluate fără titlu valabil inclusiv prin vicierea consimțământului pot fi revendicate de foștii proprietari sau de succesori dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparații. Întrucât imobilul din litigiu este un teren iar în privința sa nu s-a emis un act de expropriere cu o dreaptă și prealabilă despăgubire rezultă că măsura preluării de către stat nu respectă dispozițiile constituționale în vigoare la acel moment. Având în vedere că imobilul în cauză a fost preluat în baza celor 2 decrete fără o prealabilă și dreaptă despăgubire s- au încălcat dispozițiile constituționale în vigoare, precum și Declarația Universală a Drepturilor Omului la care R. ia era semnatară.
În consecință apreciind acțiunea ca întemeiată instanța a admis-o și a constatat nulitatea absolută a încheierii de carte funciară nr. 507/_ prin care imobilul în natură teren aferent nr. topografic 2839 înscris în CF 2521 V. proprietatea reclamantei s-a transcris în CF 2524 V. în favoarea S. ui R., cu consecința radierii acestei înscrieri și revenirea la situația anterioară de carte funciară.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs (recalificat apel) S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a F. P. și Administrația F. P. S. u Marmației, solicitând a se respinge acțiunea formulată de reclamantă.
Apelanta a expus o serie de critici care nu prezintă legătură cu cauza, (relative la decesul proprietarilor tabulari), dar a arătat că apreciază netemeinice susținerile instanței de fond precum că preluarea imobilului în natură teren nu respectă dispozițiile constituționale din acea vreme. Preluarea terenului s-a făcut cu o justă despăgubire, toate Parohiile Ortodoxe au primit despăgubiri la aceea epocă de la S. R. - reprezentat prin Partidul Comunist
R. care de facto conducea țara.
De asemenea apelanta a precizat că Biserica O. R. ă a fost singura Biserică, singurul cult religios recunoscut de S. R. de la acea vreme, de asemenea Biserica R. o-Catolică a fost parțial recunoscută de Stat.
Încheierea de Carte Funciară a fost legală și temeinică, reclamantul- intimat avea la îndemână dispozițiile din acțiunea în revendicare imobiliară, pentru a-și revendica dreptul de proprietate.
S-a mai susținut că faptul că S. R. nu a fost în posesia și folosința terenului sunt neadevărate, P. ortodoxă V. nu a făcut nicio dovadă în cauza de față precum că a fost în posesia și folosința terenului în litigiu. Până la
proba contrarie proprietarul tabular este prezumat a avea posesia și folosința cât și dispoziția imobilului înscris în Cartea Funciară.
De asemenea apelanta a învederat lipsa calității procesuale active la fond a Parohiei Ortodoxe V. deoarece în încheierea atacată nr. 507/1970 se dispune: înscris ca proprietate tabulară pe numele Comunității Locale Ortodoxe
R. e din V., deci subiect al drepturilor și obligațiilor este numai Comunitatea Locală O., care nu se poate confunda cu P. O. V. . P. este o formă de organizare a Bisericii Ortodoxe în timp ce Comunitatea locală ortodoxă reprezintă totalitatea oamenilor din satul V. de religie ortodoxă.
Intimata P. O. V. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului. Intimata a susținut că recurentul motivează cererea de recurs printr-o raportare eronată la starea de fapt dedusă judecății, acesta discutând despre o succesiune vacantă, condiții în care nu are calitate procesuală pasivă S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, precum și faptul că acest pârât nu are calitate procesuală pasivă cu privire la capătul de cerere privind constatarea dreptului de proprietate. Instanța de fond nu a fost învestită cu astfel de cereri, respectiv nu s-a solicitat nici constatarea unei succesiuni vacante, nici constatarea unui drept de proprietate.
Cu privire la lipsa calității procesuale pasive a Parohiei Ortodoxe V., intimata a solicitat respingerea acesteia întrucât conform extrasului de carte funciară proprietar era P. O. R. ă din V., neexistând nicio confuzie, așa cum încearcă să acrediteze ideea recurentul.
Cu privire la fondul cauzei, a solicitat a se observa că recursul este nemotivat, condiție în care a pretins anularea recursului în temeiul dispozițiilor art. 306 Cod procedură civilă.
Intimata a susținut că în mod corect a apreciat instanța de fond că măsura preluării imobilului care face obiectul litigiului de către Stat nu respectă dispozițiile constituționale în vigoare în acel moment, acest imobil fiind preluat în baza a două decrete fără o prealabilă și dreaptă despăgubire, condiții în care preluarea este nelegală.
Prin notele de ședință depuse în data de_ apelantul a arătat că în temeiul încheierii CF nr. 507/1970 notariatul de Stat local S. u Marmației în data de 11 decembrie 1970 a dispus întabularea dreptului de proprietate în favoarea S. ui R. cu titlu de drept de lege asupra imobilului identificat cu topo 2839 adus din CF nr. 2521 în CF nr. 2524 drept înscris ca proprietate tabulară pe numele "Comunității Locale Ortodoxe R. e din V. ";. Cererea de chemare în judecată a fost formulată de "P. O. V. ";. Nu există identitate de persoană între "Comunității Locale Ortodoxe R. e din V. "; și
"P. O. V. ";.
Apelanta a subliniat că P. nu poate substitui Comunitatea. P. este o persoană juridică, având un statut bine determinat, o subordonare ierarhică, potrivit Statutului Bisericii Ortodoxe R. e, pe când Comunitatea este o mulțime de oameni adunată în jurul credinței ortodoxe pe care o împărtășesc.
Intimata a depus la dosar concluzii scrise.
Analizând apelul, T. îl apreciază fondat, urmând a-l admite, pentru considerentele ce succed:
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active la fond a reclamantei, invocată de apelantă, tribunalul apreciază că aceasta nu subzistă deoarece titularul cererii de chemare în judecată este P. O. V., iar fostul proprietar tabular, conform încheierii de la poziția B1 din CF nr. 2521 V. este "Comunitatea Locală (P. ) O. R. ă din V. ";, unitate componentă a Bisericii Ortodoxe R. e conform art. 40 alin. 1 lit. a din Statutul BOR. Pe cale de consecință, există identitate între titularul cererii de chemare în judecată și pretinsul titular al dreptului dedus judecății, sens în care excepția lipsei calității procesuale active nu subzistă.
Potrivit mențiunilor din CF nr. 2521 V., proprietar tabular asupra imobilului teren (arător Poiana popii) identificat cu nr. topo 2839 a fost Comunitatea Locală (P. ) O. R. ă din V., în baza Decretului nr. 358/1948 și art. 37 din Decretul nr. 177/1948. Apoi, conform înscrierii de sub B3, din_, în baza încheierii nr. 507 CF, imobilul s-a înscris în CF 2524 în favoarea S. ui R. .
Reclamanta a invocat faptul că atât Decretul nr. 218/1960, cât și Decretul nr. 712/1966 contravin Constituției R. iei din 1952, respectiv din 1965, nu pot conferi S. ui un titlu, în sensul prevederilor art. 6 din Legea nr. 213/1998. În acest context, reclamanta a solicitat a se constata nevalabilitatea titlului statului și radierea înscrierii dreptului de proprietate al acestuia în cartea funciară, susținând și că preluarea imobilului a fost una scriptică, terenul fiind în continuare în posesia și folosința sa.
Reclamanta nu a administrat probe pentru a dovedi cel puțin folosința sa actuală exercitată asupra terenului, adeverința depusă la fila 7 din dosarul primei instanțe atestând că aceasta ar deține 9 ha fâneață în Poiana P. ii, în contextul în care nr. topo solicitat nu are suprafață tabulară și terenul era de natură arător, iar nu fânaț. Apelanta a contestat de altfel că intimata ar fi folosit terenul în litigiu, iar sarcina probei faptului pozitiv contrar revenea acesteia din urmă.
T. reține că prin OUG nr. 94/2000 legiuitorul a stabilit cadrul normativ special în contextul căruia a înțeles să retrocedeze bunurile imobile care au aparținut cultelor religioase din R. ia și au fost preluate abuziv, cu sau fără titlu, de S. R., de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada_ -_, altele decât lăcașele de cult. În conformitate cu art. 4 din actul normativ evocat, cererile de retrocedare, însoțite de dovezile sau actele necesare se depuneau prin centrul eparhial sau centrul de cult, la Comisia specială de retrocedare. Dreptul de proprietate asupra imobilului solicitat se redobândea pe baza deciziei Comisiei speciale de retrocedare, a unității deținătoare prevăzute la art. 2 sau a hotărârii judecătorești rămase definitive, după caz.
Prin Legea nr. 247/2005 s-a stabilit că termenul de depunere a cererilor de retrocedare a imobilelor aparținând cultelor religioase, prevăzut la art. 1 alin. 5 (art. 1 alin. 9) din OUG nr. 94/2000 aprobată cu modificări și completări prin legea nr. 501/2002, cu modificările ulterioare, este de 6 luni de la data intrării în vigoare a acestei legi.
Reclamanta-intimată nu a făcut dovada parcurgerii procedurii speciale instituite de legiuitor pentru retrocedarea imobilelor de natura celui vizat prin acțiunea introductivă, deși chestiunea procedurii speciale a fost anticipată chiar de aceasta. Astfel, prin acțiunea introductivă a făcut referire la decizia nr. 33 din_ a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în ce privește concursul dintre legea generală și cea specială, la Hotărârea Faimblat contra R. iei și la art. 20 alin. 2 din Constituție.
Se reține că prin Decizia nr. 33/2008 pronunțată în recurs în interesul legii Înalta Curte de Casație și Justiție a arătat că în ce privește acțiunile întemeiate pe dispozițiile dreptului comun, având ca obiect revendicarea imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, formulate după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 că, concursul dintre legea specială și legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale, conform principiului specialia generalibus derogant, chiar dacă acesta nu este prevăzut expres în legea specială. În cazul în care sunt sesizate neconcordanțe între legea specială, respectiv Legea nr. 10/2001, și Convenția europeană a drepturilor omului, aceasta din urmă are prioritate. Această prioritate poate fi dată în cadrul unei acțiuni în revendicare, întemeiată pe dreptul comun, în măsura în care astfel nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securității raporturilor juridice.
Decizia nu se impune cu forță obligatorie în acest litigiu deoarece domeniul ei de aplicare a vizat raportul cu Legea nr. 10/2001, dar considerentele sale sunt relevante. Principiul de drept care guvernează concursul dintre legea specială și legea generală - specialia generalibus derogant - pentru a fi aplicat, nu trebuie reiterat în fiecare lege specială. Câtă vreme pentru imobilele de natura celui vizat prin acțiune s-a adoptat o lege specială, care prevede în ce condiții aceste imobile se pot restitui în natură, nu se poate susține că legea specială, derogatorie de la dreptul comun, s-ar putea aplica în concurs cu acesta. Referitor la imobilele preluate de stat fără titlu valabil, art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 prevede că "pot fi revendicate de foștii proprietari sau de succesorii acestora, dacă nu fac obiectul unei legi speciale de reparație". Or, O.G. nr. 94/2000 este tocmai legea specială.
În aceeași jurisprudență evocată s-a reținut că atunci când există neconcordanțe între legea internă și Convenție, trebuie să se verifice pe fond dacă și pârâtul în acțiunea în revendicare nu are, la rândul său, un bun în sensul Convenției - o hotărâre judecătorească anterioară prin care i s-a recunoscut dreptul de a păstra imobilul; o speranță legitimă în același sens, dedusă din dispozițiile legii speciale, unită cu o jurisprudență constantă pe acest
aspect -, dacă acțiunea în revendicare împotriva terțului dobânditor de bună- credință poate fi admisă fără despăgubirea terțului la valoarea actuală de circulație a imobilului etc. În acest sens este relevantă decizia Curții Europene a Drepturilor Omului în Cauza Pincova și Pinc contra Republicii Cehe. Din cauza inconsecvenței și deficiențelor legislative, precum și a eventualelor litigii anterior soluționate, nu este exclus ca într-o astfel de acțiune în revendicare ambele părți să se poată prevala de existența unui bun în sensul Convenției, instanțele fiind puse în situația de a da preferabilitate unuia în detrimentul celuilalt, cu observarea, în același timp, a principiului securității raporturilor juridice.
Aceste considerații au fost dezvoltate în cadrul jurisprudenței relative la acțiunea în revendicare - la care a făcut trimitere de altfel apelanta. Reclamanta nu a uzat de această acțiune, afirmând că este în posesia terenului, ci a formulat în mod direct petit de rectificare de carte funciară, în condițiile art. 34 pct. 4 din Legea nr. 7/1996, prevalându-se de neconstituționalitatea și neconvenționalitatea decretelor de preluare a terenului. Finalitatea acțiunii este însă aceeași, anume restabilirea calității reclamantei de proprietar asupra imobilului în litigiu, date fiind caracterul și efectul intabulării în cartea funciară. Or această redobândire a dreptului de proprietate o putea obține reclamanta pe calea specială, iar nu prin intermediul unei acțiuni de drept comun, chiar dacă aceasta nu este cea în revendicare. De asemenea, reclamanta nu a făcut dovada caracterului actual (în sens convențional) al
"bunului"; pretins, nici a folosirii lui.
Raportat la aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 296 teza a 2-a Cod procedură civilă apelul va fi admis și hotărârea primei instanțe va fi schimbată în tot, în sensul că acțiunea se va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Admite apelul declarat de apelantul S. R. prin M. Finanțelor P. prin Direcția Generală a F. P. M. (Administrația F. P. S. u Marmației) cu sediul procesual ales în Baia Mare, Aleea Serelor nr. 2A, județul M., în contradictoriu cu intimatele C. C. prin P. și P. O.
V. cu sediul în V., nr. 467, județul M., împotriva sentinței civile nr. 262 din_, pronunțată de Judecătoria Sighetu Marmației în dosarul nr. _
, pe care o schimbă în tot, astfel:
Respinge acțiunea precizată formulată de reclamanta P. O. V. împotriva pârâților S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice și C. C. prin primar.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică azi, 3 octombrie 2013.
PREȘEDINTE | J. ECĂTOR | GREFIER | ||||
S. | -T. A. Ana | G. | Brîndușa | R. | M. |
Red. STA/_
Tehnred./R.M./_ . 5 ex./
| ← Decizia civilă nr. 194/2013. Rectificare carte funciară | Decizia civilă nr. 331/2013. Rectificare carte funciară → |
|---|
