Decizia civilă nr. 60/2013. Rectificare carte funciară
| Comentarii |
|
ROMANIA TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._ Operator date 2516
DECIZIA CIVILĂ NR. 60
Ședința publică din 18 iunie 2013
Completul compus din:
Președinte: H. I. D., judecător
Judecător: C. N. C. Grefier: H. V.
S- a luat în examinare apelurile- după recalificarea căii de atac din recurs, în apel - formulat de reclamanta B. M. , domiciliată în mun. Z., str. M., nr. 9/A, Jud. S., precum și pe cel al pârâtei G. Floare, domiciliată în O., str. M., nr. 9, jud. S., împotriva sentinței civile nr. 169 din 23 ianuarie 2013, pronunțată de Judecătoria Zalău în dos. nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă recurenta reclamanată
B. M., asistată de către apărătorul acesteia- av. P. a Aurel, precum și reprezentantul recurentei pârâte G. Floare, - av. Gavriș I. Darie, lipsă fiind intimata pârâtă C. J. S. pentru S. D. de P. Z., C. L. de F. F. Z. și recurenta pârâtă G. Floare.
Procedura de citare este legal îndeplinită, potrivit disp. art. 87 și urm. Cod procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează instanței faptul că pricina se află la al doilea termen de judecată, precum și faptul că părțile au termen dat în cunoștință.
Reprezentantul recurentei pârâte - av. Gavriș I. Darie, depune la dosar dovada achitării taxei de timbru în cuantum de 8 lei și timbru judiciar de 0,6 lei, răspuns la întâmpinare și dovada privind onorariu avocațial.
Reprezentantul recurentei reclamante - av. P. a Aurel, depune la dosar chitanța privind onorariu avocațial de la fila 41.
Reprezentanții părților arată că nu au alte cereri de formulat.
Instanța acordă cuvântul reprezentanților părților pentru susținerea apelurilor.
Reprezentantul apelantei reclamante - av. P. a Aurel, arată că în ceea ce privește actul de partaj al pârâtei G. Floare, acesta nu le este opozabil și că s-a întocmit cu încălcarea dispozițiilor legale întrucât cuprinde suprafața de teren asupra căruia reclamantul era proprietar în baza T.P., emis anterior partajului. Solicită anulare întabulării suprafeței de 694 m.p. care cuprinde curți și construcții, admiterea apelului, modificarea hotărârii și admiterea primului petit.
Reprezentantul apelantei pârâte - av. Gavriș I. Darie, solicită a se respinge ca nefondat apelul formulat de recurenta reclamantă. prin reprezentant, deoarece întabularea dreptului de proprietate în temeiul actului de partaj nu poate fi anulată câtă vreme actul de partaj nu a fost atacat. Acel teren a aparținut antecesorului
părților și s-a transmis prin moștenire pârâtei și celorlalțe părți ale actului de partaj. Reclamanta nu are dreptul decât asupra celor 250 mp pe care i-a cumpărat de la CAP prin act de dare în plată.
Reprezentantul apelantei pârâte - av. Gavriș I. Darie, susține apelul formulat de către pârâtă cu privire la soluția primei instanțe asupra cererii reconvenționale. Prima instanță a reținut greșit că cererea de reconstituire a fost formulată de către B. Teodor în calitate de moștenitor al lui B. I. . Arată că terenurile cu care reclamanta și soțul său figurau în Registrul Agricol sunt situate în extravilanul localității, nefiind făcută dovada proprietății și pentru terenul de 500 mp, situat pe str. M. .
Pe apelul pârâtei - reclamantă reconvențională - av. P. a Aurel, solicită respingerea lui ca nefondat pentru motivele arătate și susținute pe larg în întâmpinare.
Instanța reține cauza în pronunțare.
T R I B U N A L U L
Prin Sentința civilă nr. 169 din 23 ianuarie 2013 a Judecătoriei Z. a fost respinsă ca neîntemeiată cererea reclamantei B. M., formulată în contradictoriu cu pârâta G. Floare, privind anularea întabulării pârâtei pentru suprafața de 646 mp, teren intravilan, reprezentând grădină, în CF nr. 431 O., nr. top. 19/a/2, în baza încheierii de întabulare nr. 833/1993 și dispunerea întabulării dreptului reclamantei cu privire la suprafața de 500 mp în cartea funciară.
De asemenea, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea reconvențională formulată de pârâta reclamantă reconvențională G. Floare, în contradictoriu cu reclamanta pârâtă reconvențională B. M. și pârâtele C. J. S. și C. locală Z., privind constatarea nulității absolute a titlului de proprietate nr._ 8 din data de_, emis în favoarea lui B. I. Teodor.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut următoarele:
Prin încheierea nr. 833/1993 a cărei anulare se solicită s-a dispus înscrierea în CF nr. 431 O., a dreptului de proprietate al pârâtei G. F. asupra suprafețelor de 960 mp, respectiv 646 mp.
La baza acestei încheieri a stat actul de partaj autentificat cu încheierea notarială nr. 92/_ (f.14), încheiat între B. Gheorghe, S. M., Terhes M.
, B. M. și G. F. în baza căruia lui G. F. i-a fost atribuit lotul nr. II, identificat cu nr. top. 19/a/2 în suprafață de 646 mp.
Reclamanta nu a contestat valabilitatea actului de partaj, astfel încât, în ipoteza anulării acestuia să poată fi solicitată anularea încheierii de carte funciară.
Reclamanta susține faptul că actul de partaj a fost încheiat cu încălcarea dispozițiilor legale, dar invocă faptul că nu îi este opozabil. Or, acest act autentic, atâta timp cât nu este contestat, produce efecte juridice și este opozabil terților, indiferent de calitatea acestora.
În același sens, art. 25 alin.1 din Legea nr. 7/1996, aplicabil în cauză prin raportare la dispozițiile art. 80 din Legea nr. 71/2011, prevede că, înscrierile în cartea funciară își vor produce efectele de opozabilitate față de terți de la data
înregistrării cererilor; ordinea înregistrării cererilor va determina rangul înscrierilor.
Rectificarea cărții funciare prin radierea unui drept cuprins în aceasta se poate dispune numai în condițiile expres prevăzute de art. 34 din Legea 7/1996. Niciunul dintre cele patru cazuri prevăzute de acest text legal nu justifică acțiunea de față.
Pentru aceste considerente, prima instanță a respins ca neîntemeiată cererea reclamantei B. M. .
Referitor la cererea reconvențională, prima instanță a reținut că prin titlul de proprietate nr._ 8 din data de_ (f.42) s-a reconstituit dreptul de proprietate în favoarea lui B. I. Teodor, pentru suprafața totală de 1 ha și 4800 mp.
Reconstituirea dreptului de proprietate s-a realizat ca urmare a cererii de reconstituire formulată de către B. I. Teodor la data de_ (f.67). Din analiza actelor depuse la dosar rezultă că dovada proprietății este făcută pe de o parte cu mențiunile din registrul agricol (f. 68), iar pe de altă parte cu extrasul de carte funciară nr. 431 O. (f.12).
S-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea lui B. I. Teodor, pe de o parte în nume propriu, în baza mențiunilor din registrul agricol, iar pe de altă parte, în calitate de moștenitor al lui B. I., în baza mențiunilor din extrasul de carte funciară nr. 431 O. .
La reconstituirea dreptului de proprietate al lui B. I. Teodor s-au avut în vedere și dispozițiile art. 13 alin.2 din Legea nr. 18/1991, potrivit cărora, moștenitorii care nu-și pot dovedi această calitate, întrucât terenurile nu s-au găsit în circuitul civil, sunt socotiți repuși de drept în termenul de acceptare cu privire la cota ce li se cuvine din terenurile ce au aparținut autorului lor. Ei sunt considerați că au acceptat moștenirea prin cererea pe care o fac comisiei.
Pentru aceste considerente, prima instanță a respins ca neîntemeiată cererea reconvențională privind constatarea nulității absolute a titlului de proprietate nr._ 8 din data de_, emis în favoarea lui B. I. Teodor.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat recurs atât reclamanta
B. M., cât și pârâta - reclamantă reconvențională G. Floare.
Prin cererea sa de recurs, reclamanta a solicitat modificarea în parte a hotărârii atacate, în sensul admiterii acțiunii sale principale, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată. În motivare se susține că în mod greșit s-a reținut de către prima instanță că valabilitatea actului de partaj nu a fost contestată de către reclamantă, în condițiile în care aceasta a susținut că respectivul act nu îi este opozabil și că a fost întocmit cu încălcarea dispozițiilor legale. Inopozabilitatea actului conduce la lipsa de eficiență juridică asupra terenului proprietatea personală a autorului reclamantei. Actul de partaj este opozabil doar părților care l-au încheiat, nu și terților, chiar dacă poată forma autentică. Nefiind parte în actul de partaj, reclamanta nu are calitate procesuală activă pentru a solicita anularea lui.
În mod corect s-a solicitat de către reclamantă anularea întabulării, inclusiv a încheierii OCPI și a documentației ce a stat la baza ei (care cuprinde schița, act partaj, etc), pentru suprafața de teren înscrisă în titlul de proprietate al antecesorului reclamantei.
Actul de partaj, cu documentația aferentă, este lovit de nulitate totală, deoarece prin încheierea lui a fost ocolită procedura de reconstituire, terenul la care partajul se referă fiind unul colectivizat, deci supus regimului Legii 18/1991. Acesta a fost și motivul pentru care cererea reconvențională formulată de pârâtă a fost respinsă.
În mod greșit s-a reținut în sentința atacată că în cauză nu își găsește aplicarea niciunul dintre cazurile prevăzute de art. 34 din Legea 7/1996. În realitate, cazului de față i se aplică pct.1 al art. 34 din Legea 7/1996, respectiv înscrierea s-a făcut în temeiul unui act nevalabil, lipsit de eficiență juridică față de dreptul de proprietate al reclamantei.
În final, reclamanta apreciază că sentința atacată este lipsită de temei, fiind greșit interpretat actul juridic dedus judecății.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 303, 304 ind.1, art. 69 alin.2 și art.86 C.pr.civ.
Pârâta - reclamantă reconvențională G. Floare, prin cererea sa de recurs, a solicitat modificarea în parte a Sentinței civile nr. 169/2013, în sensul admiterii cererii reconvenționale și constatării nulității absolute parțiale a TP nr. 41505/19258 din_, în privința suprafeței de 500 mp teren intravilan curți- construcții și menținerea celorlalte dispoziții ale sentinței, cu obligarea reclamantei intimate la plata cheltuielilor de judecată.
În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâta a criticat soluția primei instanțe asupra cererii reconvenționale, sub următoarele aspecte:
B. I.Teodor a formulat, în condițiile Legii 18/1991, cerere de reconstituire a dreptului de proprietate în nume personal și nu în calitate de moștenitor al vreunui antecesor al său. A solicitat suprafața de 1,83 ha, din care 0,07 ha curți și clădiri în str.M., nr. 9.
Vechea locuință a defunctului B. Teodor și a soției acestuia, B. M. a fost situată, conform evidenței din Registrul Agricol din perioada 1959 - 1963, în
O., str. Cimitirului, nr.32. Întreaga suprafață de teren, de 6400 mp care a aparținut soților B. figura în parcela Cimitirului, situată în extravilanul localității O. .
În mod cu totul eronat instanța fondului a reținut că defunctul B. Teodor a dovedit reconstituirea dreptului de proprietate cu extrasul CF 431 O. . În această carte funciară este întabulată averea defuncților B. Flore și B. I. (bunicul recurentei), precum și a moștenitorilor succesivi ai acestora, asupra unui teren în suprafață de 4231 mp, identificat inițial sub nr.top.19. Defunctul B. Teodor nu este identificat în această carte funciară în nicio calitate, astfel că acest înscris nu constituie o dovadă pertinentă a acestuia pentru a putea cere reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului.
Este greșită aplicarea de către instanță a prevederilor art. 13 alin.2 din Legea 18/1991, în contextul în care averea defunctului B. I. din CF 431 O. a fost - în anul 1946 - transmisă fiului acestuia, B. P., tată recurentei, cu titlu de moștenire.
Cererea reconvențională, astfel cum aceasta a fost precizată în urma depunerii raportului de expertiză efectuat în cauză, este întemeiată, atât în fapt, cât și în drept. Reconstituirea terenului în litigiu s-a făcut în lipsa oricărui mijloc de probă prevăzut de lege pentru a face dovada dreptului de proprietate. În mod greșit
s-a invocat de către reclamantă, ca temei al reconstituirii, prevederile art. 23 și 24 din Legea 18/1991, deoarece cerința prevăzută de art. 23 alin.2 nu este îndeplinită, intimata nefăcând dovada că la data intrării în CAP deținea asupra terenului din litigiu vreunul dintre actele despre care face vorbire textul legal menționat.
Nu poate fi invocat ca temei al reconstituirii nici art. 24(1) din Legea 18/1991, întrucât acesta se aplică numai acelor suprafețe de teren "care au fost atribuite de CAP, potrivit legii, cooperatorilor sau altor persoane îndreptățite, pentru construcția de locuințe și anexe gospodărești";. În speță, s-a dovedit că intimata și soțul acesteia au cumpărat de la CAP, în anul 1981, prin act de dare în plată, suprafața de 250 mp, în vederea construirii casei de locuit și anexelor gospodărești în str. M., nr. 9/A, suprafață ce nu este inclusă în terenul în litigiu. Dreptul de proprietate asupra acestui teren este întabulat în favoarea inimatei și a soțului acesteia în CF 1315 O., nr. top.19/b.
Terenul în litigiu, în suprafață de 500 mp, reconstituit prin TP în favoarea soțului intimatei, excede suprafeței de teren atribuită de CAP în vederea construirii casei. Pentru astfel de situații, prin dispozițiile art. III pct.V din Legea 169/1997, se prevede sancțiunea nulității absolute a titlului de proprietate.
Conform raportului de expertiză efectuat în cauză, terenul în litigiu, în suprafață de 500 mp, se identifică cu nr.top.19/a/2. Acest imobil este întabulat în favoarea recurentei, în CF431 O., în urma Actului de partaj autentificat sub nr. 92/_ . Terenul de 500 mp reconstituit prin TP în favoarea soțului intimatei se suprapune integral peste terenul recurentei, motiv pentru care, pentru această suprafață, se impune constatarea nulității absolute parțiale a titlului de proprietate.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct.9 și art. 401 ind.1 C.pr.civ. Pârâta Ghiurco Floare a formulat și întâmpinare la recursul reclamantei,
solicitând respingerea acestuia ca nefundat și menținerea sentinței atacate în ceea ce privește respingerea ca neîntemeiată a acțiunii în rectificare de carte funciară, cu obligarea recurentei reclamante la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare se arată că în mod justificat s-a constatat de către prima instanță că în cauză nu este incidentă niciuna dintre situațiile prevăzute de art. 34 din Legea 7/1996. Prin acțiunea introductivă nu s-a solicitat constatarea nulității absolute a actului de partaj voluntar, invocându-se doar inopozabilitatea acestuia față de reclamantă, context în care, acțiunea reclamantei în rectificare cf nu putea fi admisă.
În primul motiv de recurs, reclamanta face o confuzie regretabilă în ceea ce privește condițiile de legalitate și cele de opozabilitate ale unui act juridic. Actul de partaj voluntar a fost încheiat cu respectarea tuturor condițiilor de fond și de formă prevăzute de lege. Pentru a lipsi de eficiență actul de partaj voluntar era necesar ca reclamanta să fi solicitat constatarea nulității lui absolute. Reclamanta însă, solicitând anularea întabulării din CF și a încheierii cu care s-a efectuat înscrierea nu a solicitat concomitent și anularea actului de partaj. Întabularea, fiind una dintre felurile de înscriere în CF, nu se confundă cu actul care a stat la baza ei.
Prezenta judecată se desfășoară având ca temei de drept acțiunea în rectificare de carte funciară, nu legile fondului funciar, cum greșit menționează recurenta la motivul nr. 4 al recursului.
În mod greșit invocă recurenta incidența în cauză a dispozițiilor art. 34 pct.1 și 3 din Legea 7/1996. Pentru incidența primului caz era necesar ca anterior, printr-
o hotărâre irevocabilă, să se fi constatat nulitatea absolută a actului de partaj. Referitor la pct. 3 al art. 34, intimata arată că în CF este înscris dreptul său de proprietate, dobândit cu titlu de moștenire și partaj. De la înscrierea în CF a acestui drept și până în prezent nu a intervenit, nici legal și nici convențional, o situație care să ducă la concluzia că dreptul său de proprietate nu ar mai exista. Nici efectele certificatului de moștenitor și ale actului de partaj nu au încetat, ambele acte juridice fiind valide și cu caracter de just titlu pentru menținerea înscrierii în cf.
Intimata C. J. S. pentru S. D. de P. asupra Terenurilor a formulat întâmpinare la recursul declarat de reclamanta reconvențională G. Floare, susținând că nu se opune admiterii recursului, solicitând în schimb respingerea capătului de cerere privind obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată.
În apărare, intimata precizează că, în conformitate cu prevederile art. 52 din Legea 18/1991, comisia județeană este autoritate publică cu autoritate administrativ-jurisdicțională, însă nu are personalitate juridică și nici buget propriu, aflându-se astfel în imposibilitate de a duce la îndeplinire obligația de plată a cheltuielilor de judecată.
A formulat întâmpinare la recursul formulat de pârâta G. Floare și reclamanta - pârâtă reconvențională B. M., prin care a solicitat respingerea recursului ca nefundat, cu cheltuieli de judecată.
Se susține că recurenta încearcă să inducă în eroare instanța, făcând referiri la vechea poziție de casă a intimatei, din registrul agricol, care nu are însă nicio legătură cu procesul de față. În realitate, intimata apare în regsitrul agricol la poziția actuală, cu 7 ari teren, din care 250 mp i-a cumpărat de la CAP, iar 500 mp s-au reconstituit prin TP.
Este fără temei susținerea recurentei că intimata nu ar avea descendența necesară după autorul comun, I. . Acesta a avut doi fii, pe Teodor - autorul reclamantei și P. - tatăl pârâtei. Terenul întreg, de 3573 mp, a aparținut lui I., iar prin cererea de reconstituire soțul reclamantei a solicitat partea din acest teren care, potrivit succesiunii, i se cuvenea. Pârâta, în schimb, nu a urmat calea legală prevăzută de Legea 18/1991 și a împărțit terenul după extrasul cf, cu toate că terenul fusese cooperativizat.
În recurs, la termenul de judecată din data de 18 iunie 2013, instanța a recalificat calea de atac a Sentinței civile nr. 169/_ a Judecătoriei Z., apreciind că, față de obiectul acțiunii introductive, care este rectificare de carte funciară formulată pe cale principală, calea legală de atac este apelul, nu recursul, având în vedere obiectul neevaluabil în bani al acțiunii, precum și faptul că rectificarea de carte funciară nu se regăsește în enumerarea limitativă cuprinsă de art. 282 ind.1 alin.1 C.pr.civ. În consecință, cauza a fost judecată în apel.
În fața instanței de apel nu au fost administrate probe noi.
Analizând actele și lucrările dosarului și sentința apelată, prin prisma motivelor de apel și a dispozițiilor legale aplicabile, T. apreciază că ambele apeluri sunt neîntemeiate, pentru următoarele motive:
Referitor la apelul declarat de reclamanta B. M., instanța reține în primul rând că prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat anularea întabulării în favoarea pârâtei asupra terenului în suprafață de 646 mp din CF 431
O., nr.top. 19/a/2, dispusă în baza Actului de partaj voluntar autentificat cu nr. 92 din_ . Asupra acestei cereri s-a pronunțat și judecătoria, respingând ca neîntemeiată acțiunea reclamantei. Numai că, atât în dispozitivul, cât și în considerentele sentinței, numărul încheierii de întabulare a fost menționat greșit ca fiind 833/1993, în loc de 1544/1995, prima instanță preluând datele de identificare ale încheierii din petitul acțiunii, unde de asemenea s-a produs aceeași eroare materială.
În fața instanței de control judiciar, cerându-i-se lămuriri asupra încheierii cf a cărei rectificare o solicită, reprezentantul reclamantei a precizat că acțiunea sa viza ambele încheieri, respectiv cea cu nr. 833/1993 și cea cu nr. 1544/1995. O atare precizare tinde însă să modifice obiectul cauzei în calea de atac, fiind contrară prevederilor art. 294 C.pr.civ.
Este în afară de orice îndoială că atât reclamanta și pârâta, cât și instanța de judecată au avut în vedere încheierea de carte funciară prin care s-a dispus dezmembrarea parcelei cu nr.top. 19/a și întabularea dreptului de proprietate al pârâtei asupra lotului II, cu nr.top. 19/a/2, atribuit acesteia prin actul de partaj mai sus menționat. Încheierea cf nr. 833/1993 este anterioară dezmembrării și încheierii partajului, privind întabularea în baza Certificatului de moștenitor nr. 563/1993.
Reclamanta pretinde că întabularea a cărei anulare o solicită este nelegală, fiind dată cu nesocotirea dreptului său de proprietate asupra terenului în suprafață de 500 mp, dobândit prin reconstituire în condițiile Legii 18/1991 de către defunctul său soț, B. Teodor, conform TP nr. 41505/19258/1993 și transmis mai apoi reclamantei, prin moștenire, conform Certificatului de moștenitor nr.32/2004 (f.5). Făcând confuzie, pe de o parte, între opozabilitatea unui act juridic și valabilitatea acestuia și pe de altă parte, între inopozabilitatea efectelor actului juridic față de terți, dedusă din principiul relativității efectelor actului juridic și opozabilitatea înscrierilor în cartea funciară, reclamanta consideră, în mod vădit eronat, că dreptul său de proprietate poate fi apărat pe calea acțiunii în rectificare pe care a formulat-o.
Asemenea primei instanțe, instanța de apel apreciază însă că, sub aspect procedural, acțiunea reclamantei de anulare a unei încheieri de întabulare, fără ca această cerere să fie precedată de o acțiune care să urmărească desființarea titlului în temeiul căruia s-a dispus întabularea, apare ca inadmisibilă.
Deși reclamanta nu și-a întemeiat în drept cererea pe vreunul dintre cazurile prevăzute de art.34 din Legea 7/1996, raportat la motivele pe care aceasta le-a invocat, respectiv nelegalitatea actului de partaj voluntar, în privința căruia susține că a fost încheiat cu nesocotirea dispozițiilor Legii 18/1991 și a avut ca obiect un teren asupra căruia copartajanții nu erau proprietari, terenul constituind proprietatea reclamantei, T. constată că temeiul legal al cererii de rectificare este cel prevăzut de pct.1 al art. 34 din Legea 7/1996 (actul în temeiul căruia s-a efectuat înscrierea nu a fost valabil).
Însă acțiunea în rectificarea cărții funciare întemeiată pe dispozițiile art. 34 pct.1 din Legea 7/1996 are caracter accesoriu, fiind subsecventă acțiunii principale de anulare/nulitate a actului în temeiul căruia s-a efectuat întabularea.
În speță, deși în motivele cererii sale reclamanta contestă valabilitatea actului de partaj, aceasta nu a înțeles să atace respectivul act cu o cerere în constatarea nulității absolute. Doar în cazul în care ar fi obținut în prealabil o hotărâre
judecătorească favorabilă în acest sens s-ar fi putut adresa apoi cu o acțiune având ca unic obiect rectificarea de carte funciară.
Este adevărat că, nefiind parte în actul de partaj, care are natura juridică a unei convenții, reclamanta nu are calitate procesuală activă să solicite anularea acestuia (nulitatea relativă), însă, justificând un interes legitim în înlăturarea efectelor acestuia act, este de necontestat calitatea sa procesuală activă în cererea de constatare a nulității absolute.
Pentru aceste motive, T. apreciază că apelul declarat de apelanta- reclamantă B. M. este nefondat, urmând a fi respins ca atare.
Neîntemeiat este însă și apelul declarat de pârâta - reclamantă reconvențional
G. Floare, care a solicitat modificarea sentinței primei instanțe în privința soluției pronunțate asupra cererii reconvenționale.
Analizând probele administrate, T. apreciază că cererea reconvențională a fost corect respinsă, deși considerentele pe care instanța de apel le are în vedere diferă de cele ale primei instanțe.
Criticile recurentei referitoare la argumentele primei instanțe sunt, în parte, justificate. Astfel, este adevărat că soțul reclamantei, defunctul B. Teodor, nu a formulat cererea de reconstituire în calitate de moștenitor al antecesorului său B.
I., ci în nume propriu, așa cum de altfel s-a și dispus prin titlu. De asemenea, dreptul de proprietate asupra celor 500 mp intravilan curți-construcții nu a fost dovedit nici cu înscrierile din registrul agricol (unde toate parcelele ce au aparținut soților B. Taodor și M. apar ca fiind situate în tarlaua "Cimitir";, nu pe str. M.
) și nici cu înscrierile din CF 431 O., din care rezultă că cota-parte din dreptul de proprietate asupra imobilului cu nr.top. 19, ce a aparținut lui B. I. (tatăl lui
B. Teodor) a fost transmisă, prin moștenire, în anul 1960, unor alți moștenitori, soțul reclamantei nefigurând printre aceștia.
Cu toate acestea, terenul de 500 mp a fost legal reconstituit în favoarea lui B. Teodor în temeiul dispozițiilor art. 22 din Legea 18/1991 (actual art.23), în forma de redactare și aplicare a acestuia la data reconstituirii, respectiv 1991-1993. La acea dată prevederile alin.2 ale art. 23 nu erau în vigoare, iar determinarea suprafeței de teren aferentă casei de locuit, împreună cu curtea și grădina din jurul acesteia se realiza prin luarea în considerare a terenului efectiv afectat acestor destinații, fără a depăși însă limita de 1000 mp, dedusă din interpretarea coroborată a art. 8 și art. 4 din Decretul-Lege 42/1990 ca fiind limita maximă de atribuire în proprietate pe acest temei legal.
Or, în conformitate cu prevederile art. II din Legea 169/1997 și art. 2 alin.2 din Legea 1/2000, dispozițiile modificatoare sau de completare ori de abrogare ale legii, nu aduc atingere în niciun fel titlurilor de proprietate cu respectarea prevederilor Legii 18/1991, la data întocmirii lor.
Așadar, defunctul B. Teodor era îndreptățit la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu, în suprafață de 500 mp, în baza art. 22 din Legea 18/1991 (actual art. 23), din moment ce acest teren era aferent casei și anexelor sale gospodărești, situată în O., str.M., nr.9/A, fapt necontestat de părți, dovedit și prin expertiza administrată în cauză și declarația martorului M. Gheorghe (f.98-104).
Pentru aceste motive, care înlocuiesc în parte considerentele hotărârii apelate, tribunalul apreciază că ambele apeluri sunt nefondate, astfel că, văzând și
prevederile art. 296 C.pr.civ., le va respinge. Problema litigioasă referitoare la terenul intravilan în suprafață de 500 mp rămâne în prezent nerezolvată, deoarece mijloacele procedurale alese de părți nu au fost cele potrivite. Ea nu își poate găsi o corectă rezolvare decât în cadrul unui proces de revendicare, în care titlurile de proprietate invocate de reclamantă și pârâtă pot fi comparate, dându-se preferință celui mai bine caracterizat.
În temeiul art. 277 C.pr.civ., având în vedere că ambele apeluri au fost respinse, instanța va dispune compensarea integrală a cheltuielilor de judecată.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE L E G I I :
D E C I D E :
Respinge ca nefondate apelurile declarate de apelanții B. M. și G. Floare împotriva Sentinței civile nr. 169/_ a Judecătoriei Z. .
Compensează cheltuielile de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică azi,_ .
Președinte, Judecător, Grefier,
H. I. - D., judecător C. N. C. H. V.
Plecat în C.O. Plecată în C.O. Președinte plecat în C.O. Semnează prim grefier Vicepreședinte plecat în C.O. C. D. Semnează judecător delegat,
M. S.
Red. H.I./_
Dact./_ /6 Ex./com.4 ex._ Jud. fond: D. U. R.
Confidențial. Date cu caracter personal prelucrate în conformitate cu prevederile Legii 677/2001.
| ← Decizia civilă nr. 551/2013. Rectificare carte funciară | Decizia civilă nr. 89/2013. Rectificare carte funciară → |
|---|
