Decizia civilă nr. 207/2013. Rezolutiune contract
| Comentarii |
|
ROMÂNIA CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 207/R/2013
Ședința publică din data de 22 ianuarie 2013 Instanța constituită din:
Președinte: D. -L. B. - vicepreședinte al Curții de Apel C.
Judecători: A. C.
V. M. - președintele Curții de Apel C. Grefier: S. - D. G.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, contestația în anulare formulată de contestatorii G. I. și G. O. împotriva deciziei civile nr. 4243/R/_, pronunțată de Curtea de Apel C. C. în dosarul nr._, privind și pe intimații N. D. și N. L. L. .
Dezbaterea în fond a cauzei a avut loc în ședința publică din 15 ianuarie 2013 când părțile prezente au pus concluzii care au fost consemnate în încheierea ședinței publice din aceeași dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
La data de 21 ianuarie 2013, contestatorii G. I. și G. O., au depus la dosar concluzii scrise ( f.40 din dosar ).
C U R T E A
Prin decizia civilă nr. 4243/R din_ a Curții de Apel C. pronunțată în dosar nr._ s-a admis recursul declarat de pârâții N. D. și N. L. -L. împotriva deciziei civile nr. 323/A din 19 iunie 2012 a Tribunalului C., pronunțată în dosar nr._, pe care a modificat-o și rejudecând, s-a admis apelul declarat de pârâții N. D. și N. L. -L. împotriva sentinței civile nr. 20532 din 22 decembrie 2011 a Judecătoriei C. -N., pe care a schimbat-o în totalitate și în consecință, s-a respins ca nefondată acțiunea civilă principală intentată de reclamanții G. I. și G. O. împotriva pârâților N. D. și N. L. -L., având ca obiect rezoluțiune antecontracte de vânzare-cumpărare.
S-a trimis cauza spre rejudecare la aceeași judecătorie, cu privire la cererea reconvențională formulată de pârâții N. D. și N. L. -L. împotriva reclamanților G. I. și G. O., având ca obiect încheierea contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică, iar în caz de refuz, hotărârea să țină loc de contract autentic de vânzare-cumpărare.
Au fost obligați intimații G. I. și G. O. să le plătească recurenților și N.
D. și N. LICREȚIA-L. cheltuieli de judecată în sumă de 5.965 lei, din care 1.250 lei la prima instanță și 4.715 lei în recurs.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de recurs a reținut următoarele:
Prin antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de_, între pârâtul N. D. în calitate de promitent-vânzător și reclamantul G. I. în calitate de promitent-beneficiar, s-a promis vânzarea-cumpărarea unui teren în suprafață de 5.000 mp în comuna Chinteni, pentru prețul de 25.000 euro achitat
la data încheierii antecontractului. La capitolul "clauze speciale";, s-a menționat că "terenul face parte din tarlaua 47, parcela 57";.
Ulterior, între aceleași părți s-a încheiat următorul înscris: "sub. N. D. am primit azi_ pentru suprafața de teren 17 ari = 1.700 m2la zona com. chinteni._ . la sub."; Prin acest înscris, părțile arată că s-a încheiat un act adițional la antecontractul inițial de vânzare-cumpărare.
Intimații G. I. și G. O., recunosc prin întâmpinarea depusă în recurs, că ";alegerea parcelei s-a făcut în baza unei hărți cadastrale";, din cuprinsul căreia se putea deduce numărul și configurația parcelei, nu și suprafața acesteia. La data de_, după achitarea diferenței de preț, s-a convenit între părți ca suprafața vândută, respectiv cumpărată în parcela 57 să fie în suprafață 6.536 mp";. Or după cum se poate observa, în înscrisul încheiat între părți la data de_ și reprodus integral mai sus, nu s-a făcut vorbire despre parcela și tarlaua în care este situat terenul, ci doar despre comuna Chinteni.
Ulterior, prin sentința civilă nr. 14.293 din_ a Judecătoriei C. -N., s-a admis în parte acțiunea civilă intentată de N. D. în contradictoriu cu mai mulți pârâți din acel dosar și în consecință, a fost obligată pârâta Chiorean Marie să încheie cu reclamantul de atunci N. D. contract de vânzare-cumpărare în formă autentică privind imobilul teren înscris în titlul de proprietate nr. 28820/789/_, tarlaua 47, parcela 24 în suprafață de 2.900 mp pentru prețul de 2.900 lei, în caz contrar sentința va ține loc de act autentic de vânzare- cumpărare; s-a dispus obligarea pârâtei Chiorean V. să încheie cu reclamantul N. D. contract autentic de vânzare-cumpărare privind imobilul teren înscris în titlul de proprietate nr. 26180/1281/_, tarlaua 47, parcela 23a, în suprafață de 5.000 mp, pentru prețul de 5.000 lei, în caz contrar sentința va ține loc de act autentic de vânzare-cumpărare; s-a dispus obligarea pârâtului Ghinea I. să încheie cu reclamantul N. D. contract de vânzare-cumpărare în formă autentică privind imobilul teren înscris în titlul de proprietate nr. 28820/721/_, tarlaua 47, parcela 57, în suprafață de 1.800 mp, pentru prețul de 4.700 lei, în caz contrar sentința va ține loc de act autentic de vânzare- cumpărare. În titlul de proprietate nr. 28820/721 din_ suprafața reconstituită a parcelei nr. 57 din tarlaua nr. 47, a fost doar de 1.800 mp, nu de 5.000 mp sau de 6.536 mp cât pretind pârâții-recurenți.
Cu încheierea nr. 1. din_, în CF nr. 51709 Chinteni, nr. cadastral 51709, s-a intabulat dreptul de proprietate în favoarea lui N. D. în cotă de 1/1, asupra terenului în suprafață de 5.000 mp, iar cu încheierea 1. din_, în CF nr. 51710 Chinteni, nr. cad. 51710, s-a intabulat dreptul de proprietate în favoarea pârâtului N. D. în cotă de 1/1 asupra terenului în suprafață de 2.900 mp.
Prin notificarea din_, reclamanții G. I. și G. O. i-au notificat pe pârâții N. D. și N. L. din C. -N., str. D. nr. 25, ca în termen de 7 zile de la comunicare, să le prezinte actul de proprietate pentru identificarea cadastrală a terenului și pentru întocmirea în formă autentică a actului de vânzare-cumpărare a terenului. Apoi, la data de 6 decembrie 2010, reclamanții le-au făcut pârâților o recomunicare a aceleiași notificări, cu același conținut, dar prin executorul judecătoresc. S-a dovedit că încă din anul 2009, pârâta N. L.
-L. nu mai locuiește la adresa din C. -N., str. str. D. nr. 25.
În baza principiului disponibilității ce guvernează procesul civil, reclamanții înșiși sunt cei care au chemat-o în judecată pe pârâta N. L. -L., care este soția reclamantului N. D., cel care a dobândit în timpul căsătoriei cu pârâta terenul promis spre vânzare reclamantului, chiar dacă în prezent cei doi soți
pârâți sunt despărțiți în fapt. Așadar, susținerea intimaților că nici nu era necesară notificarea pârâtei, este neîntemeiată.
La termenul din_, pârâții N. D. și N. L. -L., au formulat o cerere reconvențională, prin care au solicitat obligarea reclamanților G. I. și G.
O. să încheie cu ei contract de vânzare-cumpărare în formă autentică asupra terenului în suprafață totală de 6.536 mp, din care 5.000 mp înscris în CF nr. 51709 C. -N., nr. cad. 51709 și 1.536 mp înscris în CF nr. 51710 C. -N., nr. cad. 51710.
Prin cele două antecontracte de vânzare-cumpărare, părțile nu au stabilit un termen până la care trebuia încheiat contractul de vânzare-cumpărare în formă autentică, iar notificările expediate de reclamanți pârâților la adresa din C.
-N. str. D. nr. 25, unde pârâta N. L. -L. nu mai locuia încă din anul 2009, nu a reprezentat o punere în întârziere cu această pârâtă.
Întrucât antecontractele de vânzare-cumpărare nu sunt reglementate expres Codul civil în vigoare la data înregistrării acțiunii reclamanților, dar fiindcă sunt tot contracte, li se aplică dispozițiile art. 1021 privitoare la convenții din Codul civil.
Pentru ca instanța să pronunțe rezoluțiunea antecontractului, este necesară îndeplinirea următoarelor condiții: pârâții să nu-și fi executat obligațiile lor, iar neexecutarea să fie cauzată de culpa pârâților.
Neexecutarea obligațiilor de către pârâți, de a încheia contractul de vânzare-cumpărare în formă autentică, ar fi suficientă pentru rezoluțiunea antecontractelor, pe când culpa debitorilor nu este de regulă o condiție necesară pentru pronunțarea rezoluțiunii; dar culpa poate constitui o circumstanță în funcție de care instanța să aprecieze dacă este cazul sau nu să pronunțe rezoluțiunea contractului.
Așadar, pentru instanța de judecată - ca de altfel și pentru creditori - rezoluțiunea este facultativă, judecătorii fiind liberi să aprecieze dacă este sau nu necesară, având posibilitatea să le acorde debitorilor un termen în acest sens.
Câtă vreme prin sentința civilă nr. 14293 din_ a Judecătoriei C. -N.
, pârâtul N. D. a obținut la rândul său executarea silită a antecontractelor de vânzare-cumpărare în contradictoriu cu alte persoane decât cele din prezenta cauză, cu privire la trei parcele din tarlaua 47 și anume parcela nr. 23a în suprafață de 5.000 mp intabulată pe numele pârâtului în CF nr. 51709 Chinteni, nr. cad. 51705; parcela nr. 24 în suprafață de 2.900 mp intabulată pe numele pârâtului în CF nr. 51710 Chinteni, nr. cad. 51710; parcela 57 în suprafață de 1.800 mp, în întregime cât a figurat ea în titlul de proprietate nr. 28820/721 din_, rezultă că pârâții au depus diligențele necesare pentru a-și aduce în patrimoniul lor la termenul propus spre vânzare reclamantului (reclamanților), astfel că este posibilă perfectarea contractului (contractelor) de vânzare- cumpărare în formă autentică.
Dacă atât literatura de specialitate cât și practica judiciară sunt majoritare în a aprecia că atunci când promitenții-beneficiari ai unui antecontract de vânzare-cumpărare (promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare) se află în posesia terenului, acțiunea în executarea silită a antecontractului de vânzare- cumpărare (acțiunea în obligarea la încheierea contractului în formă autentică) intentată de aceștia poate fi exercitată și după împlinirea termenului de prescripție de 3 ani de la încheierea antecontractului ori a promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare, pentru identitate de rațiune se impune ca și atunci când promitenții-vânzători se află în posesia terenului promis spre vânzare, tot la fel și acțiunea lor în executarea silită a antecontractului de vânzare-cumpărare (de obligare la încheierea contractului de vânzare-cumpărare), poate fi exercitată și după expirarea termenului de 3 ani de la data încheierii convențiilor.
Cu toate acestea, în mod nelegal tribunalul a reținut că prescripția cererii reconvenționale este întemeiată, din perspectiva art. 7 alin.(2) din Decretul nr. 167/1958, care ar prevedea că în obligațiile al căror termen de executare nu este stabilit, începe să curgă de la data nașterii raportului de drept. (Antecontractele de vânzare-cumpărare au fost încheiate la data de_ și_, iar cererea reconvențională a fost înregistrată la data de_ ).
Acest text legal nu este aplicabil în speța de față, care are particularitățile ei izvorâte din specificul obligațiilor generate de încheierea antecontractului de vânzare-cumpărare (promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare).
La rândul ei, Judecătoria Cluj-Napoca, în dosarul de față nr._, prin încheierea din 9 decembrie 2011 consemnează în considerente: ";Instanța dispune disjungerea cererii reconvenționale și formarea unui nou dosar, cu un nou număr, cu termen de judecată pentru data de 9 decembrie 2011. Urmare admiterii excepției de conexitate, instanța atașează dosarul nou format la prezentul dosar";, pentru ca prin încheierea pronunțată în aceeași zi de 9 decembrie 2011 în dosarul nr._, să dispună: ";În baza dispozițiilor art.164 C.pr.civ. admite excepția conexității între prezenta cauză și cauza ce face obiectul dosarului nr. 37735/2112010.
Atașează prezentul dosar la dosarul nr._, cu termen la data de 9 decembrie 2011, ora 8.00, sala 169, complet C21";.
După aceste dispoziții contradictorii: disjungere și conexitate, pronunțate în aceeași zi, prin sentința civilă nr. 20532 din 22 decembrie 2011, judecătoria a dispus respingerea cererii reconvenționale formulate de pârâții N. D. și N. L.
-L. în contradictoriu cu reclamanții G. I. și G. O., ca neîntemeiată, iar nu ca tardivă cum au solicitat reclamanții, ori ca prescrisă, fără nicio motivare în fapt și în drept.
Prin urmare, judecătoria nu a soluționat pe fond cererea reconvențională, ci doar formal, limitându-se să dispună respingerea ei, fără motivarea corespunzătoare în fapt și în drept a soluției pronunțate.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 304 pct. 9 coroborat cu art. 312 alin. (1) și (3) C.pr.civ., s-a admis recursul declarat de pârâți împotriva deciziei tribunalului, care a fost modificată în totalitate și rejudecând, s-a admis apelul declarat de pârâți împotriva sentinței judecătoriei, care a fost desființată în întregime și în consecință, s-a respins ca nefondată acțiunea civilă intentată de reclamanți împotriva pârâților având ca obiect rezoluțiunea antecontractelor de vânzare-cumpărare și s-a trimits cauza la aceeași judecătorie, pentru judecarea pe fond a cererii reconvenționale formulate de pârâți împotriva reclamanților, având ca obiect obligarea reclamanților la încheierea contractului de vânzare- cumpărare în formă autentică (executarea silită a antecontractelor de vânzare- cumpărare încheiate la data de_ și_ ), iar în caz de refuz, hotărârea urmând să țină loc de contract autentic de vânzare-cumpărare.
Cu ocazia rejudecării, judecătoria a pus în discuția părților necesitatea efectuării unei expertize tehnice judiciare, având ca obiect identificarea terenului în suprafața de 6.536 mp promis spre vânzare de către pârâtul N. D., situat în comuna Chinteni, tarlaua 47, parcelele 23a, 24 și 57, dezmembrare (dezlipire) și propuneri de intabulare pe reclamanți a suprafeței de 6.536 mp (și nu de 6.700 mp, deoarece între părți s-a convenit ulterior încheierii antecontractelor de vânzare-cumpărare, ca pârâții să le restituie reclamanților suma de 800 euro, cu diminuarea proporțională/corespunzătoare a suprafeței). La rândul lor, părțile au posibilitatea să formuleze obiective pentru raportul de expertiză, pe care instanța este suverană să le aprecieze ca fiind utile și pertinente soluționării cauzei, sau nu.
Curtea cunoaște că pârâtul N. D. este intabulat în prezent numai asupra parcelelor cu nr. 23a și 24, dar mai are în vedere și dorința reclamanților ca terenul ce le-a fost promis spre vânzare să fie situat pe cât posibil în parcela nr. 57, chiar dacă niciodată acea parcelă nu a avut suprafața de 6.536 mp, ci doar de 1.800 mp, și care nu a fost măsurată la încheierea antecontractului de vânzare-cumpărare, reclamanții-intimați recunoscând în întâmpinarea depusă în recurs că au ales parcela respectivă orientându-se după o hartă cadastrală, unde nu se putea distinge decât configurația parcelei nr. 57, iar nu și dimensiunile acesteia, ceea ce înseamnă că și-au asumat riscul ca parcela respectivă să nu aibă suprafața dorită, restul terenului fiind situat în parcelele nr. 23a și 24.
În baza art. 274 C. pr. civ., intimații au fost obligați să le plătească recurenților cheltuieli de judecată în sumă de 5.965 lei, din care 1.250 lei la prima instanță și 4.715 lei în recurs.
Împotriva acestei hotărâri au formulat contestație în anulare contestatorii G.
I. și G. O. solicitând anularea deciziei civile nr. 4243/2012 a Curții de Apel C.
, rejudecarea recursului declarat împotriva deciziei civile nr. 323/2012 a Tribunalului C. și respingerea acestuia ca nefondat.
În motivare, în esență, s-a arătat că instanța de recurs nu a ținut seama de probatoriul administrat în cauză și de starea de fapt și de drept, comițând o eroare materială gravă prin aprecierea îndeplinirii obligațiilor de către pârâți. Această eroare este esențială schimbând soluția procesului.
O altă eroare materială gravă și esențială este cea privind prescripția, printr-o motivare în fapt fără nicio logică și rațiune juridică și fără o motivare în drept, instanța de recurs apreciind că tribunalul a admis în mod greșit excepția privind prescrierea dreptului material la acțiune a pârâților, făcându-se o analiză a considerentelor deciziei Curții de Apel din această perspectivă.
Dezlegarea dată de instanța de recurs este rezultatul unei greșeli materiale și în ceea ce privește susținerea că instanța de fond a respins cererea reconvențională ca neîntemeiată iar nu ca tardivă. Se face o confuzie de către instanța de recurs, reclamanții nesolicitând respingerea cererii reconvenționale ca tardivă, solicitând de fapt disjungerea cauzei și soluționarea separată a cererii reconvenționale deoarece aceasta nu a fost depusă odată cu întâmpinarea.
O altă confuzie a instanței de recurs este cea prin care se susține că instanța de fond putea să respingă cererea reconvențională ca prescrisă, reclamanții invocând excepția prescrierii dreptului material la acțiune a pârâților abia în fața instanței de apel.
Profund eronat și împotriva evidenței, instanța de recurs a afirmat că judecătoria nu a soluționat pe fond cererea reconvențională, ci doar formal, instanța de fond analizând pe bază de probe și motivând detaliat în fapt și în drept admiterea cererii principale și mai ales respingerea cererii reconvenționale.
În subsidiar, raportat la caracterul irevocabil al hotărârii atacate au fost invocate motive de nulitate, nelegalitate și netemeinicie a hotărârii pronunțate de instanța de recurs.
Se face referire la considerentele deciziei în ceea ce privește procedura punerii în întârziere față de pârâta N. L. L., încălcarea prevederilor art. 120 alin. 1 C.pr.civ. și a art. 312 alin. 3 C.pr.civ., modul în care a fost stabilit obiectul cererii reconvenționale, încălcarea dispozițiilor imperative ale art. 261 alin. 1 pct. 2 C.pr.civ.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 318 teza I.
În probațiune s-a solicitat acvirarea dosarului în care s-a pronunțat hotărârea atacată, anexându-se înscrisuri la contestația formulată.
În apărare, intimații N. D. și N. L. L. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea contestației în anulare ca lipsită de interes, cu cheltuieli de judecată.
În motivare s-a arătat că greșeala materială prevăzută de art. 318 C.pr.civ. se referă la erorile materiale în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, nereferindu-se la greșeli de judecată cum sunt cele referitoare la aprecierea probelor, interpretarea unor dispoziții legale sau rezolvarea unor incidente procedurale.
În caz contrar s-ar da părților la rejudecarea căii de atac, contestația în anulare transformându-se într-o cale ordinară de atac.
S-a concluzionat în sensul că este lipsită de interes contestația în anulare formulată atâta timp cât nici un motiv invocat nu se circumscrie exigențelor unei greșeli materiale.
Analizând contestația în anulare declarată de contestatorii G. I. și G. O. împotriva deciziei civile nr. 4243 din_ a Curții de Apel C. pronunțată în dosar nr._, Curtea reține următoarele:
În ceea ce privește excepția lipsei de interes în formularea contestației în anulare, excepție invocată prin întâmpinarea depusă la dosar de către intimați, instanța o apreciază neîntemeiată.
Interesul în promovarea contestației în anulare, ca și de altfel în cazul oricărei acțiuni civile, constă în folosul practic pe care partea îl urmărește prin punerea în mișcare a procedurii judiciare. Este deci evident că există un interes al contestatorilor în promovarea acestei căi extraordinare de atac, urmărindu-se anularea deciziei irevocabile atacate și rejudecarea recursului.
Contestația în anulare fiind întemeiată pe existența unor erori materiale evidente din cuprinsul deciziei atacate, temeiul de drept al acesteia fiind prevederile art.318 alin.1 teza I C.pr.civ., se impune a se analiza dacă aspectele invocate în cuprinsul acesteia îndeplinesc condițiile pentru a fi calificate ca fiind erori materiale care au condus la o greșită dezlegare a pricinii.
În acest sens se impune a se analiza noțiunea de " greșeală materială"; avută în vedere de textul de lege incident în cauză.
Practica și doctrina judiciară s-au pronunțat constant în sensul că este vorba numai despre erori materiale evidente în legătură cu aspectele formale ale judecății, pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor. Este vorba de un text de excepție, noțiunea de greșeală materială netrebuind interpretată extensiv, această cale de atac neputând fi folosită pentru a se aduce în discuție eventuale greșeli de judecată, de apreciere a probelor, de interpretare a unor dispoziții legale sau de rezolvare a unui incident procedural.
Raportat la cele reținute mai sus se vor analiza aspectele invocate de către contestatori ca încadrându-se în categoria erorilor materiale săvârșite de către instanța de recurs la pronunțarea deciziei atacate.
Prima eroare invocată este aceea a modului în care instanța de recurs a apreciat că pârâții și-au îndeplinit obligațiile contractuale. Ceea ce se invocă de fapt este modul de interpretare a probelor, respectiv modul de stabilirea a stării de fapt și de drept în cauză, ceea ce nu se poate încadra în categoria unor erori materiale, invocându-se practic greșeli de judecată.
Tot greșeli de judecată se invocă și prin punerea în discuție a modului în care a fost soluționată excepția prescripției dreptului la acțiune, criticându-se raționamentul instanței de recurs și încadrarea în drept a situației din dosar.
Situația este identică și în ceea ce privește critica referitoare la modul de soluționare a acțiunii reconvenționale. Aprecierea instanței de recurs în sensul că soluția de respingere a cererii reconvenționale nu a fost motivată în fapt și în
drept, ceea ce echivalează cu nesoluționarea pe fond a acesteia, impunându-se deci trimiterea acesteia spre rejudecare instanței de fond, este rezultatul analizării modului în care au fost aplicate normele de drept material și procedural de către instanța de fond în momentul soluționării acesteia. Nu se poate deci invoca în calea extraordinară de atac a contestației în anulare faptul că în mod greșit a concluzionat instanța în acest sens, în realitate soluția pronunțată în ceea ce privește cererea reconvențională fiind motivată în aceeași măsură cu cererea reconvențională, fiind vorba despre o singură hotărâre judecătorească.
Celelalte aspecte invocate de către contestatori, în subsidiar, sunt așa cum precizează chiar aceștia critici referitoare la legalitatea și temeinicia deciziei irevocabile pronunțate în recurs, neputând fi încadrate în nici unul din cazurile expres și limitativ prevăzute de art.318 și art.319 C.pr.civ. pentru contestația în anulare.
Prin urmare, având în vedere ansamblul considerentelor de mai sus, Curtea va respinge în temeiul art.318 alin.1 teza I C.pr.civ. contestația în anulare declarată de contestatorii G. I. și G. O. împotriva deciziei civile nr. 4243 din_ a Curții de Apel C. pronunțată în dosarul nr._ .
În temeiul art.274 alin.1 și 3 C.pr.civ. instanța va obliga contestatorii să plătească intimaților N. D. și N. L. L. suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale, reprezentând onorariu avocațial. Reducerea onorariului avocațial în cuantum de 2500 lei, dovedit a fi achitat de către intimați avocatului angajat în cauză, se apreciază oportună având în vedere munca îndeplinită de către acesta, fiind vorba despre formularea unei întâmpinări și susținerea acesteia, dosarul fiind soluționat la primul termen de judecată stabilit.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepția lipsei de interes în promovarea contestației în anulare. Respinge contestația în anulare declarată de contestatorii G. I. și G.
O. împotriva deciziei civile nr. 4243 din_ a Curții de Apel C. pronunțată în dosar nr._ .
Obligă contestatorii să plătească intimaților N. D. și N. L. L. suma de 1000 lei, cheltuieli de judecată parțiale.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE, | JUDECĂTOR, | JUDECĂTOR, | ||
D. | -L. B. A. | C. | V. M. |
Grefier,
S. -D. G.
Red.A.C./dact.L.C.C.
2 ex./_
Jud.recurs: T.D., A.T.N., M.C.V.
| ← Decizia civilă nr. 262/2013. Rezolutiune contract | Decizia civilă nr. 3067/2013. Rezolutiune contract → |
|---|
