Încheierea civilă nr. 1234/2013. Rezolutiune contract

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr. _

ÎNCHEIEREA CIIVLKĂ NR. 1234/A/CC/2013

Ședința Camerei de Consiliu de la 10 Septembrie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE A. -F. D.

Judecător O. -C. T. Grefier C. -G. H.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe apelant D. N. - moșt. def. S. I. și pe intimat B. I. si B. V., cu dom. proc. ales, având ca obiect rezoluțiune contract

La apelul nominal făcut în ședința Camerei de Consiliu, se constată lipsa părților. Procedura legal îndeplinită.

    1. făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

      T. UL

      Prin cererea de cerere de ajutor public judiciar formulată în dosarul cu nr. de mai sus, apelantul D. N., în temeiul art.6 lit.d și art.8 alin.l din OUG 51/2008, a solicitat să-i fie acordată o scutire în întregime a taxei de timbru, pe care este obligat să o achite în apel.

      În motivarea cererii au fost invocate următoarele considerente de fapt și de

      drept:

      Așa cum rezultă din actele anexate prezentei cereri, apelantul nu realizează nici

      un fel de venit stabil în afară de alocația copiilor, de 160 de lei.

      Precizează că are copii minori (4 fetițe), cu vârste cuprinse între 3 ani și 8 luni și 8 ani iar pentru a le putea întreține pe ele, pe sine și soția care este nevoită să stea acasă și să le îngrijească, muncște cu ziua pe la oameni, orice i se oferă de lucru, care, mai mult îl cheamă din milă, fie la munca câmpului, muncă ce evident este sezonieră, fie să le zugrăvească

      Crede că este inutil să facă precizarea că suma de bani obținută din astfel de munci ocazionale este cu mult mai mică decât cea prevăzută de textul de lege - 300 lei/lună/membru de familie.

      Apelantul arată că instanța urmează să aprecieze că valoarea taxei judiciare de timbru în cuantum de 2.109,5 Iei ce trebuie achitată, prezintă un nivel foarte ridicat, un nivel pe care nu-1 poat achita datorită situației veniturilor mele.

      Veniturile reduse nu-i permit a achita aceasta taxă în conformitate cu Legea 146/1997astfel că achitarea taxei de timbru de 2.109,5 lei nu se poate face fără a-i pune în pericol întreținerea familiei. Impunerea plății acestei taxe judiciare de timbru ar însemna o periclitare și în achitarea datoriilor lunare (întreținere, gaze etc.) și chiar imposibilitatea cumpărării alimentelor de bază pentru cei 4 copii minori.

      ÎN DREPT: - art.6 lit.d, art.8 alin.l. și art.13 alin.3 din OUG 51/2008 Apelantul a anexat următoarele înscrisuri:

      • o declarație pe proprie răspundere;

      • copie de pe actul de identitate al subsemnatului, a certificatului de căsătorie și a certificatelor de naștere a celor 4 fiice;

      • adeverință de venit emisă în data de_, de către Administrația Finanțelor Publice a Municipiului C. -N. ;

      • facturile și chitanțele privind plata utilităților;

      • formularul tip completat pentru cererea de asistență judiciară

      Analizând cererea tribunalul constată următoarele:

      Având în vedere actele de stare civilă depuse prezentei cauze tribunalul reține că petentul se gospodărește împreună cu soția sa DP ina, având în întreținere 4 copii minori.

      În conformitate cu înscrisurile de la filele 41, 42 din dosarul de apel tribunalul reține că apelantul și soția sa nu dețin bunuri supuse impozitării.

      De asemenea din înscrisurile comunicare de către Asociația de proprietari Tarnița nr.5, respectiv Asociația de proprietari Tarnița nr.7 tribunalul constată că soția petentului realizează un venit net lunar în cuantum de 550 lei.

      În ședința publică din data de 16 aprilie petentul a relevat instanței că realizează un venit net lunar în cuantum de aproximativ 300 lei.

      Raportat la toate aceste aspecte, tribunalul constată că în speță devin pe deplin incidente dispozițiile art.8 alin 1 din OUG nr.51/2008, astfel că se va admite cererea de ajutor public judiciar formulată de apelantul D. IUC N., cu domiciliul procesual ales în C. -N., str.V., nr.9, și pe cale de consecință va dispune scutirea de la plata taxei de timbru în cuantum de 2109,5 lei și 5 lei timbru judiciar.

      PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE

      Admite cererea de ajutor public judiciar formulată de apelantul D. IUC N. ,

      cu domiciliul procesual ales în C. -N., str.V., nr.9.

      Dispune scutirea de la plata taxei de timbru în cuantum de 2109,5 lei și 5 lei timbru judiciar.

      Pronunțată în ședința publică din data de_ .

      Președinte,

      1. -F. D.

Judecător,

O. -C. T.

Grefier,

C. -G. H.

Red AD/tehn CH 11 septembrie 2013

3 ex

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Încheierea civilă nr. 1234/2013. Rezolutiune contract