Decizia civilă nr. 223/2013. Pretenții
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL SĂLAJ
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Operator date 2516
DECIZIA CIVILĂ NR.223
Ședința publică din 5 decembrie 2013 Președinte: I. D., judecător
D. G., președinte secție civilă
V. V., grefier
S-a luat în examinare apelul formulat de pârâta S. C. P. C. S., cu sediul în Z., str.Fabricii, nr.33, jud. Sălaj, împotriva sentinței civile nr.1538 din 23 mai 2013, pronunțată de Judecătoria Zalău în dosar nr._, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă nimeni. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței faptul că potrivit dispozițiilor art.15 lit.i) din Legea nr.146/1997, prezenta cauză este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, apelul este motivat și semnat.
Instanța, în temeiul art.131 alin.1 din Noul Cod de procedură civilă, constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză.
Instanța raportat la obiectul cererii și al actelor existente la dosar reține cauza în pronunțare.
T R I B U N A L U L,
Prin sentința civilă nr.1538 din 23 mai 2013, pronunțată de Judecătoria Zalău în dosar nr._, s-a admis cererea formulată de reclamanta S. R. de R. împotriva pârâtei S. C. P. C. S. Z. .
A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 735,08 lei, din care suma de 630 lei cu titlu de preț al serviciului public și suma de 105,08 lei penalități de întârziere.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele :
Reclamanta S. R. de R. a chemat în judecată pe pârâta S. C.
P. C. S.R.L Z., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 735,08 lei, reprezentând taxa pentru serviciul public de radiodifuziune - 630 lei și penalități de întârziere - 105,08 lei, cu plata cheltuielilor de judecată.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea cererii, arătând, în esență, că nu a beneficiat efectiv de serviciile furnizate de reclamantă și, prin urmare, nu datorează plata acestora, invocând decizii ale instanțelor cu privire la neconstituționalitatea și nelegalitatea normelor legale incidente în cauză.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța a reținut următoarele:
Potrivit art.3 din Legea nr.41/1994, reclamanta S. R. de R. este obligată să asigure, prin întreaga sa activitate, pluralismul, libera exprimare a ideilor și opiniilor, libera comunicare a informațiilor, precum și informarea corectă a opiniei publice.
Veniturile proprii ale reclamantei provin, conform art. 40 alin. 1 lit. b) și c) din același act normativ, printre altele, din taxele pentru serviciul public de radiodifuziune și penalități de întârziere pentru neachitarea la termen a taxelor datorate. Conform art. 40 alin.3, persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele, sucursalele, agențiile și reprezentanțele acestora, precum și reprezentanțele din România ale persoanelor juridice străine, au obligația să plătească o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune și o taxă pentru serviciul public de televiziune, în calitate de beneficiari ai acestor servicii.
Așa fiind, calitatea de "beneficiar"; al serviciului public este atribuită direct prin lege tuturor persoanelor juridice cu sediul în România, indiferent dacă s-au folosit efectiv ori nu de acest serviciu. Acesta este și motivul pentru care instanța a respins ca nefiind utilă cauzei proba cu martori propusă de pârâtă.
Potrivit art. 5 alin.1 din H.G. nr. 977/2003, taxa lunară pentru serviciul public de radiodifuziune se va încasa de la plătitorii acesteia de către S. C. ercială de Distribuție și Furnizare a Energiei Electrice "Electrica"; S.A., prin filialele sale, în baza unui contract de mandat, odată cu plata energiei electrice consumate.
Art.6 din H.G. nr. 977/2003 stabilește că pentru neplata la termen a taxei lunare pentru serviciul public de radiodifuziune plătitorii plătesc penalități pentru fiecare zi de întârziere, penalitățile determinându-se în conformitate cu metodologia de calcul a Societății C. erciale de Distribuție si Furnizare a Energiei Electrice "Electrica" - S.A. pentru întârzierea la plată a facturii de energie electrică. În temeiul acestor dispoziții legale, mandatarul S. "Electrica"; a emis in sarcina pârâtei facturile fiscale aferente perioadei aprilie 2010 - decembrie 2011,
depuse în copie la dosar.
Pârâta nu a achitat contravaloarea acestor facturi, fapt pe care nu l-a contestat.
Izvorul obligației pârâtei de plată a taxei pentru serviciul public de radiodifuziune este legea și contractul pentru prestarea serviciilor încheiat cu societatea de furnizare a energiei electrice în baza contractului de mandat conferit acesteia de către reclamantă.
Împotriva hotărârii astfel rezumate a declarat apel pârâta (greșit intitulat
"recurs";), solicitând admiterea acestuia și modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii ca nefondate.
Criticile apelantei vizează următoarele :
Soluția primei instanțe este netemeinică deoarece dispozițiile art.40, alin.3 din Legea nr.41/1994 instituie obligativitatea plații acestei taxe în sarcina beneficiarilor serviciilor de radiodifuziune și televiziune, ori pârâta nu se afla în posesia receptoarelor necesare pentru perceperea informației, neîncadrându-se astfel în această categorie.
Autoritatea de jurisdicție constituțională din România a examinat constituționalitatea acestor prevederi statuând că ele nu contravin principiului instituit de Legea fundamentala privind ocrotirea în mod egal a proprietății câtâ
vreme textul în discuție se interpretează în sensul că obligația de suportare a acestor taxe revine tuturor persoanelor fizice sau juridice care beneficiază de aceste servicii, ( Decizia nr. 297/2004 a Curții Constituționale).
In controlul de constituționalitate exercitat cu privire la art.40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994 instanța de contencios constituțional a dat indirect o interpretare oficială jurisdicțională, rezolvând excepția de neconstituționalitate prin raportarea acestei norme la dispozițiile cuprinse în Legea fundamentală, normă care a fost interpretată din perspectiva sa gramaticală. Astfel, Curtea Constituțională a arătat că textul nu contravine Constituției câtă vreme interpretarea oficială făcută de Parlament în activitatea de legiferare a vizat noțiunea de "beneficiar" al acestor servicii publice, în sensul gramatical.
Interpretarea gramaticala a noțiunii de "beneficiar" include persoanele fizice sau juridice în folosul cărora se prestează efectiv cele două servicii publice. Particularul în favoarea căruia s-a instituit dreptul nu poate fi obligat să susțină prin contribuția personală activitatea unui serviciu public și nu este admisibil că dreptul său constituțional la informare să fie transformat indirect într-o obligație.
Art.40 din Legea nr.41/1994 instituie aparent excepții de la plata acestor taxe "numai în ceea ce privește persoanele fizice", însă aceasta norma trebuie interpretată coroborat, ținându-se cont de înțelesul termenilor utilizați, de legătură dintre acești termeni și de construcția frazei. Este evident că sfera de aplicare a scutirii lor trebuie să acopere toate persoanele fizice sau juridice care nu au calitatea de beneficiari în sensul gramatical al acestui termen.
De aceea, excepția prevăzută în cazul persoanelor fizice nu împiedică aplicarea logică a acestei scutiri și în privința persoanelor juridice care nu au calitatea de beneficiar al acestui serviciu.
Nu se poate susține că plata taxei radio de către persoanele juridice reprezintă în fapt o aplicare a dispozițiilor constituționale care garantează dreptul la informare al cetățenilor prin asigurarea surselor de finanțare a principalelor mijloace de informare: radio și televiziunea publică.
In acest sens este și decizia recentă a înaltei Curți de Casație și Justiție nr.607/_, în considerentele căreia se statuează că nicăieri în cuprinsul Legii nr.41/1994, republicată, nu se regăsește o definiție a noțiunii de "beneficiar", astfel încât sensul acestei noțiuni nu poate fi decât cel comun, respectiv "cel care beneficiază de ceva" sau "o autoritate, instituție, societate etc.pentru care se face o lucrare.
Deliberând asupra apelului de față tribunalul reține următoarele :
Prin Decizia civilă nr. 2102/_ a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de Contencios Administrativ și Fiscală, instanța a anulat art.3 alin.1 din HG nr. 977/2003.
Numai că Guvernul României a emis o nouă hotărâre cu nr. 1012/_ prin care legiuitorul a modificat art. 3 alin. 1 din HG nr. 977/2003 în sensul că: persoanele juridice cu sediul în România care se încadrează în categoria microîntreprinderilor, potrivit prevederilor art. 103 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, au obligația să plătească pentru sediul social o taxă lunară pentru serviciul public de radiodifuziune, cu excepția celor care și-au suspendat activitatea, potrivit prevederilor legale.
Potrivit art. 3 alin. 2 din HG nr. 977/2003 persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele acestora, precum și sucursalele și celelalte subunități ale lor fără personalitate juridică și sucursalele sau reprezentantele din România ale persoanelor juridice străine au obligația să plătească o taxă lunară pentru serviciul public de radiodifuziune.
Și pe fondul cauzei acțiunea reclamantei este întemeiată deoarece potrivit art. 40 alin. 3 din Legea nr. 41/1994 "persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele acestora, precum și sucursalele și celelalte subunități ale lor fără personalitate juridică și sucursalele sau reprezentanțele din România ale persoanelor juridice străine au obligația să plătească o taxă lunară pentru serviciul public de radiodifuziune.
Prin urmare toate persoanele juridice, inclusiv microîntreprinderile au calitatea de beneficiar în accepțiunea Legii nr. 41/1994, art. 40 alin. 3, iar Curtea Constituțională a stabilit prin Decizia nr. 297/2004 că textul art. susmenționat este constituțional.
De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 1930/_ s-a pronunțat deja pe noțiunea de beneficiar de servicii radio a persoanelor juridice, ținând seama și de Decizia Curții Constituționale nr. 297/2004.
Rezultă deci că, Decizia Curții Constituționale a clarificat problema obligativității plății taxei indiferent de deținerea sau nu de receptoare iar prevederile art. 3 alin. 2 din HG nr. 977/1994 nu contravin celor prevăzute de art. 40 alin. 3 din Legea nr. 41/1994.
Tocmai de aceea prin Decizia nr. 1930/_ Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că în cazul persoanelor juridice, în mod evident, legiuitorul nu a înțeles să facă deosebire între cele care dețin și cele care nu dețin receptoare radio sau TV, instituindu-se așa cum rezultă în mod clar, obligativitatea plății acestor două taxe. De altfel, dacă în intenția legiuitorului ar fi fost să se facă o asemenea distincție acest lucru s-ar fi făcut în mod expres așa cum s-a procedat în cazul persoanelor fizice. Sintagma -beneficiari ai acestor servicii - nu poate fi altfel interpretată decât în modul în care Curtea Constituțională și Curtea de A. C. au abordat-o.
Este de reținut că obligația statului de a asigura prin mijloace adecvate dreptul la informare al cetățenilor implică o cheltuială publică, inclusiv cu organizarea și funcționarea serviciilor publice de radio și televiziune menționate la art. 31 alin. 5 din Constituție.
De altfel art. 56 alin. 1 din Constituție instituție obligația cetățenilor de a contribui la cheltuielile publice prin taxe și impozite.
Așa încât, din cele arătate, rezultă obligativitatea societății pârâte la plata taxei pentru serviciul public de radiodifuziune.
Aceste considerente fac astfel ca apelul petentei să fie nefondat, urmând ca în baza art.480 Cod procedură civilă acesta să fie respins.
Pentru aceste motive,
În numele L E G I I, D E C I D E :
Respinge ca nefondat apelul declarat de pârâta SC C. P. C. SRL Z. contra sentinței civile nr. 1538 din 2013 a Judecătoriei Z. .
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 5 decembrie 2013.
Președinte, | Judecător, | Grefier, | |||
I. D. | D. | G. | V. | V. |
Red.ID/_
Dact.VV/_ /4ex.
Jud.fond: P. C.R. C. .2ex./_
| ← Decizia civilă nr. 28/2013. Pretenții | Încheierea civilă nr. 140/2013. Pretenții → |
|---|
