Decizia civilă nr. 78/2013. Pretenții
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ
Cod operator de date cu caracter personal 3184
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 78/R/2013
Ședința publică de la 30 Ianuarie 2013
C. pletul compus din: PREȘEDINTE A. -F. D.
Judecător O. R. G.
Judecător O. -C. T. Grefier L. C.
Pe rol se află judecarea recursului privind pe recurent B. C. împotriva Sentinței civile nr. 18889 din_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C. -N., privind și pe intimat SC M. C. S., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentanta recurentului, avocat C. T. M. și reprezentata intimatei, avocat Măstăcăneanu A., lipsă fiind restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, reprezentanta intimatului depune la dosar împuternicire avocațială.
T. ul constată că recursul este declarat în termen, este comunicat și motivat, legal timbrat cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 2201 și timbru judiciar în cuantum de 5 lei.
Se depune la dosar întâmpinare de către reprezentanta intimatei, din care un exemplar se comunică cu reprezentanta recurentului.
Având în vedere că în prezenta cauză obiectul litigiului este răspundere civilă delictuală a unei societăți comerciale, tribunalul din oficiu, invocă excepția necompetenței materiale a T. ului C. - Secția civilă.
Reprezentanta recurentului solicită instanței admiterea excepției și declinarea competenței în favoarea T. ului C. ercial C. .
Reprezentanta intimatei arată că lasă la aprecierea instanței.
T. ul reține cauza în pronunțare pe excepția invocată.
INSTANȚA
Deliberând
asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 18889 din_
, pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C. -N., a fost respinsă cererea de repunere pe rol a dosarului, cerere formulată de reclamantul B. C. .
A fost respinsă ca neîntemeiată cererea reclamantului B. C. formulată în contradictoriu cu pârâta S.C. M. C. S.R.L. având ca obiect pretenții.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut următoarele: Potrivit extrasului de carte funciară 2. C. -N., reclamantul B.
C. a devenit proprietar prin partaj judiciar, la data de_, înscris fiind
la data de_, asupra imobilului situat din punct de vedere administrativ în C. -N., str. Plevnei nr. 46 constând în: casă de cărămidă, pe fundație din beton, acoperită cu țigle, compusă din 3 camere,1 bucătărie,1 cămară, acces la pod, 2 antree, pivniță și anexe constând în grajd, coteț și garaj (f.18).
În baza autorizației de construire nr. 393/_, emisă de Primarul municipiului C. -N., pârâta SC M. C. S. a început lucrări de construire constând în construire sediu firmă, spații de expunere și depozitare, împrejmuire la imobilul situat în C. -N., str. Plevnei nr. 44, înscrise în cartea funciară nr. 1., nr. topo 15868/2/2.
Prin Decizia civilă nr. 897/2011 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul civil nr._, în contradictoriu cu reclamantul și pârâta, s-a respins acțiunea reclamantului constând în anularea autorizației de construire nr. 393/_ .
În motivare, curtea a reținut că nu era necesar acordul reclamantului în calitate de vecin în vederea emiterii autorizației de construire, întrucât potrivit prevederilor certificatului de urbanism nr. 3804/_ se impunea cerința acordului vecinilor numai dacă prin raportul de expertiză se impuneau lucrări de consolidare sau protecție la clădirile acestora, or din raportul administrat cu ocazia eliberării autorizației de construire nu a fost evidențiată necesitatea unor lucrări de intervenție. Apoi, curtea a opinat că o posibilă degradare a casei de locuit a reclamantului s-ar putea datora numai din perspectiva unei eventuale nerespectări a distanțelor și soluțiilor propuse prin autorizația de construire.
Prin prezenta acțiune, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata despăgubirilor în valoare de 98.000 lei din care 18.000 lei cu titlu de contravaloare degradări și 80.000 lei cu titlu de folos nerealizat, pe motiv că din culpa pârâtei care prin nerespectarea distanței minime obligatorii pentru edificarea construcției sale, imobilul, casă de locuit a reclamantului a fost grav afectat, fiind totodată și lipsit de dreptul de folosință a acestuia, pentru perioada septembrie 2009 - noiembrie 2010, fiind lipsit de un potențial venit din închiriere de 80.000 lei.
Analizând condițiile răspunderii civile delictuale, în temeiul art. 998 C.civ și art. 999 C.civ, instanța a reținut că aceasta este antrenată atunci când s-a produs o faptă ilicită de către o persoană, s-a produs un prejudiciu cert, rămas nereparat, fapta s-a săvârșit cu vinovăție, iar între săvârșirea faptei și producerea prejudiciului există un raport de cauzalitate.
În ceea ce privește prejudiciul invocat de reclamant, constând în grava deteriorare a imobilului său amplasat pe str. Plevnei nr. 46 din C. -N., din raportul de expertiză tehnică în construcții efectuat în cauză de expert inginer Vescan Virgiliu, instanța a reținut că deteriorările constau în următoarele: o fisură verticală prin rosturile verticale ale zidăriei peretelui calcan, o fisură cu deschiderea de cca. 3 mm între clădirea de locuit și bucătăria de vară, un rost cu deschiderea de cca 10 mm între bucătăria de vară și magazie, o deplasare a unor țigle de pe acoperișul casei fapt care favorizează pătrunderea apei din precipitații în pod, o degradare a coșurilor de fum realizate din zidărie de cărămidă și o deteriorare a finisajelor exterioare (tencuieli, zugrăveli).
Din acest raport de expertiză, instanța a reținut că, în esență, cauza acestor degradări este anterioară începerii lucrărilor de construire la imobilul pârâtei, datorată în primul rând realizării necorespunzătoare a
construcției și anexelor proprietatea reclamantului, iar în al doilea rând uzurii în timp și lipsei de întreținere a imobilului. Prin activitatea pârâtei de construire a imobilului învecinat este posibil ca fisurile existente să se fi lărgit, iar învelitoarea de țiglă a acoperișului să se fi deplasat (cca 5%) din cauza vibrațiilor. Cu toate acestea, prin răspunsul la obiecțiuni, expertul a arătat că fundația putea să fie afectată și prin lipsa unui trotuar în zona peretelui calcan, fără de care s-ar fi produs infiltrații locale a apei, dar că fisurile din perete s-ar fi putut produce și din lipsa unei centuri armate la partea superioară a fundației. Totodată, a mai arătat că deteriorările învelitorii din țiglă puteau avea ca și cauză o ușoară înclinare în timp a peretelui calcan datorită fundației necorespunzătoare sau vibrații care să fi
favorizat ușoara deplasare a țiglelor.
Verificând în ansamblu degradările imobilului proprietatea reclamantului, expertul tehnic a concluzionat că lucrările executate de către pârâtă până la data inspecției nu au afectat rezistența și stabilitatea construcției.
Lucrările executate de către pârâtă la fundația imobilului său au respectat prevederile autorizației de construire după cum reiese din adresa nr.263328/_ a Direcției de Urbanism - S. Autorizări Construcții (f.42), iar autorizația de construire a fost emisă în baza unui raport de expertiză efectuat de expert tehnic inginer P. L. V., care a concluzionat că lucrările de execuție ale clădirii propuse nu influențează negativ rezistența și stabilitatea construcției alăturate (f. 77-82).
Ca urmare, instanța nu a putut reține în sarcina pârâtei săvârșirea unei fapte ilicite în condițiile în care a respectat autorizația de construire emisă de organul abilitat, iar această autorizație de construire a respectat prevederile legale, fiind verificată chiar și de către instanțele judecătorești.
Din depozițiile martorilor propuși de către reclamant, instanța nu a putut reține decât faptul că pentru efectuarea lucrărilor cu construirea imobilului pârâtei s-au făcut săpături aproape de limita de proprietate și că nici reclamantul și nici mama acestuia nu au făcut lucrări de întreținere a
imobilului. Aspectele de natură tehnică învederate de către martora Dombos
A. privind starea fundației sau cauza crăpăturilor din construcția reclamantului au fost înlăturate de către instanță, martora neavând studii tehnice de specialitate (fiind fostă bucătăreasă).
Faptul că au existat săpături aproape de limita de proprietate dintre cele două imobile nu a fost contestat de niciuna dintre părți, iar din cuprinsul autorizației de construire emisă în favoarea pârâtei, acesteia i s-a autorizat și efectuarea unei împrejmuiri a imobilului - construcție (f. 26).
Ca atare, cu toate că există un prejudiciu al reclamantului, constând în existența unor degradări ale construcției proprietatea sa, instanța nu a reținut existența unei legături de cauzalitate între fapta pârâtei de a efectua
lucrările de construire la imobilul său prin respectarea normativelor legale în materie de construcții și deteriorările produse imobilului reclamantului și nici vreo culpă a acesteia, autoritățile emitente ale autorizației concluzionând că autorizația de construire a fost respectată (f. 42).
În mod incorect a invocat reclamantul prevederilor art. 612 C.civ privind distanțele minime de 1,90 m în condițiile în care acestea se referă la
"vederea în proprietate vecinului";, respectiv la deschiderea de ferestre sau orice altă deschidere față de proprietatea învecinată. Din raportul de expertiză tehnică efectuat și fotografiile construcției reclamantului, instanța
a observat că această construcție se află foarte aproape de mejdia celor două proprietăți, iar imobilul reclamantului prezintă un perete calcan spre proprietatea pârâtei. Ca atare, acesta nu pare a fi afectat de existența unei vederi către imobilul său, în condițiile în care acest imobil nu are deschisă decât o fereastră de aerisire către proprietatea învecinată.
Nu în ultimul rând, trebuie amintit că în materia raporturilor de vecinătate, art. 44 alin. 7 din Constituție stabilește că dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind asigurarea bunei vecinătăți, precum și la respectarea celorlalte sarcini, care potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului, iar Codul civil stabilește în materia servituților naturale și legale îngrădiri normale ale exercițiului dreptului de proprietate.
Instanța a apreciat că nu i se poate reproșa pârâtei nerespectarea distanței minime între proprietăți, în condițiile în care a efectuat lucrările de construire în baza unei autorizații de construire.
Or, potrivit art. 2 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, cu modificările ulterioare, autorizația de construire constituie actul final de autoritate al administrației publice locale pe baza căruia este permisă executarea lucrărilor de construcții corespunzător măsurilor prevăzute de lege referitoare la amplasarea, conceperea, realizarea, exploatarea și postutilizarea construcțiilor. Autorizația de construire se emite în baza documentației pentru autorizarea executării lucrărilor de construcții, elaborată în condițiile prezentei legi, în temeiul și cu respectarea prevederilor documentațiilor de urbanism, avizate și aprobate potrivit legii.
Iar potrivit art. 45 și 46 din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul, documentațiile de urbanism cuprind planul de urbanism general și regulamentul local aferent, documentații care se referă printre altele și la reglementarea folosirii terenurilor în intravilan.
În concluzie, instanța a constatat că nu sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale în ceea ce privește prejudiciul produs reclamantului constând în deteriorările imobilului său.
În ceea ce privește prejudiciul constând în lipsa folosinței imobilului pentru imposibilitatea reclamantului de a închiria imobilul, fiind prejudiciat cu suma de 80.000 lei, față de considerentele arătate anterior, instanța a reținut că nu sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, acest prejudiciu fiind subsidiar celui constând în degradările construcției, pe de o parte. Iar pe de cealaltă parte, susținerile reclamantului cu privire la posibilitatea de a închiria imobilul și faptul că ar fi obținut suma de 80.000 lei, nu au fost întemeiate pe probele propuse de aceasta, simpla referire la locația imobilului și la faptul că alte imobile din acea zonă sunt închiriate nefiind suficientă pentru a trage concluzia că reclamantului i s-a produs un prejudiciu.
Nefiind întrunite condițiile răspunderii civile delictuale conform prevederilor art. 998-999 C.civ și art. 1169 C.civ, instanța a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantului B. C. formulată în contradictoriu cu pârâta SC M. C. S. .
În temeiul art. 274 C.pr.civ și a principiului disponibilității care guvernează procesul civil, instanța a luat act că pârâta nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs reclamantul B. C.
, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea
cauzei spre rejudecare instanței de fond, în condițiile în care instanța a pronunțat hotărârea fără a analiza concret toate probele propuse în cauză, cu nerespectarea principiului contradictorialității, principiul dreptului la apărare, principiul egalității armelor în proces, dreptul la un process echitabil raportat la prevederile art. 6 CEDO, precum și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
Prin întâmpinare,
pârâta SC M. C. S. a solicitat respingerea recursului ca netemeinic și nelegal.
La data de_, tribunalul a invocat din oficiu excepția necompetenței materiale a T. ului C., pe care urmează să o admită, pentru considerentele ce urmează
:
Cererea de chemare în judecată din prezentul dosar are ca obiect repararea prejudiciului produs reclamantului, de către o societate comercială, în perioada septembrie 2009 - noiembrie 2010, deci anterior intrării în vigoare a Noului Cod Civil.
Având în vedere că potrivit art. 4 din Codul comercial în vigoare la momentul supus analizei și al introducerii cererii de chemare în judecată, obligațiile unui comerciant sunt considerate fapte de comerț, iar potrivit art.
56 din Codul comercial, raporturile juridice în care una dintre părți are calitatea de comerciant sunt guvernate de legea comercială, tribunalul constată că prezentul litigiul are natură comercială.
În consecință, ținând cont de prevederile art. 37 alin. 3 din Legea nr. 304/2004, conform cărora tribunalele specializate preiau cauzele de competența tribunalului în domeniile în care se înființează, tribunalul urmează să admită excepția invocată și, în temeiul art. 158 C.pr.civ., să decline competența de soluționare a recursului formulat împotriva Sentinței civile nr. 18889 din_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei
C. -N., în favoarea T. ului Specializat C. .
PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Admite excepția necompetenței materiale a T. ului C. .
Declină competența de soluționare a recursului declarat de recurentul
B. C. împotriva Sentinței civile nr. 18889 din_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C. -N., în favoarea T. ului Specializat C. .
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 30 Ianuarie 2013.
Președinte, A. -F. D. | Judecător, O. R. G. | Judecător, O. -C. T. |
Grefier, L. C. |
L.C. 01 Februarie 2013 Red. ORG/tehn AP
_
| ← Decizia civilă nr. 218/2013. Pretenții | Decizia civilă nr. 890/2013. Pretenții → |
|---|
