Decizia civilă nr. 2336/2013. Obligatie de a face
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 2336/R/2013
Ședința publică din data de 15 mai 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE:
M. -C. V.
JUDECĂTORI:
A. -T. N.
A. -A. C.
GREFIER:
M. -L. T.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul M. GRLIGOR, împotriva deciziei civile nr. 39 din 25 ianuarie 2013, pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosar nr._, privind și pe reclamanta P. F.
-A., având ca obiect obligația de a face - autorizare dată de instanță.
La prima strigare a cauzei, la apelul nominal se prezintă pârâtul- recurent M. Glogor și reprezentantul reclamantei-intimate P. F. -A.
, avocat P. Cosmin-Iustin.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este legal timbrat cu 4 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, reprezentantul reclamantei- intimate depune la dosar delegația de reprezentare și chitanța prin care se atestă plata onorariului avocațial în cuantum de 1000 lei.
Pârâtul-recurent depune la dosar, un set de înscrisuri.
Instanța pune în vedere pârâtului-recurent să comunice înscrisurile pe care le-a depus azi la dosar, și reprezentantul reclamantei-intimate.
Pârâtul-recurent arată că nu are încă un exemplar din aceste acte pentru a le putea comunica.
Instanța va lăsa cauze la a doua strigare pentru a da posibilitatea recurentului de a efectua copii ale înscrisurilor pe care dorește să le depună la dosar, în vederea comunicării acestora reprezentantului reclamantei- intimate.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal se prezintă pârâtul- recurent M. G. și reprezentantul reclamantei-intimate P. F. -A., avocat P. Cosmin-Iustin.
Recurentul depune la dosar setul de acte și arată că a comunicat un exemplar al acestuia reprezentantului reclamantei-intimate.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Pârâtul-recurent susține recursul așa cum a fost formulat în scris, solicită admiterea acestuia, și să i se permită să aibă legături cu copilul,
arătând că în acest moment el nu știe unde se află copilul. A fost să-l caute la B., însă acolo i s-a spus că a fost dus în Spania cu ajutorul domnului avocat. A fost și în Spania să-l caute, însă reclamanta și-a schimbat adresa și numărul de telefon, astfel că în prezent nu mai poate nici să vorbească cu copilul. Solicită de asemenea să nu i se facă pașaportul fără acordul lui și să se respingă acțiunea reclamantei.
Reprezentantul reclamantei-intimate solicită respingerea recursului ca nefondat și în consecință menținerea hotărârii recurate, arătând că susținerile pârâtului-recurent sunt simple speculații. Pârâtului i s-a permis realizarea programului de vizită a minorului, însă nu a respectat nimic din ceea ce instanța a dispus, nici măcar nu a achitat pensia alimentară, iar atunci când avea program stabilit program pentru vacanța minorului, acesta l-a adus în România, fără să o anunțe pe mamă și fără să aibă acte în acest sens. În consecință solicită respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată în cuantum de 1000 lei.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 4845/_, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei T., s-a admis acțiunea civilă formulată de reclamanta P.
F. A. în contradictoriu cu pârâtul M. G., având ca obiect obligație de a face.
S-a dispus suplinirea consimțământului pârâtului pentru efectuarea pașaportului minorului M. A. -G. născut la data de_ .
S-a dispus suplinirea consimțământului pârâtului in vederea deplasării minorului M. A. -G. născut la data de_, în Spania, însoțit de mama sa, reclamanta P. F. A. .
S-a luat act că reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Minorul M. A. G. s-a născut la data de_ în loc. Alzira, Spania, din căsătoria reclamantei P. F. A. cu pârâtul M. G. .
Prin sentința nr. 000143/2009 pronunțată de Judecătoria de Primă Instanță și Instrucție nr. 3 din Carlet s-a dispus, în urma divorțului acordarea către reclamantă a îngrijirii, educării și custodiei minorului M.
A. G., ambii părinți exercitând autoritatea tutelară împărțită, precum și obligarea pârâtului de a plăti suma de 300 Euro pe lună în favoarea minorului cu titlu de pensie de întreținere. S-a stabilit, de asemenea, în favoarea pârâtului un program de vizitare a minorului.
Recursul declarat de pârât împotriva acestei sentințe a fost respins prin sentința nr. 327/10 a T. ului din Valencia.
În luna august a anului 2012 pârâtul a părăsit teritoriul Spaniei împreună cu minorul, întorcându-se în România, fără acordul reclamantei.
Potrivit procesului-verbal încheiat la data de_ de către Biroul Executorului Judecătoresc Sin M., în dosarul de executare nr. 659/2012, minorul M. A. G. a fost preluat de la pârât și reîncredințat mamei, reclamanta P. F., în prezent minorul aflându-se la domiciliul acesteia din jud. B. Năsăud.
Pârâtul a formulat pe rolul Judecătoriei T. dosarele civile nr._ și nr._, în care a încercat obținerea exercitării autorității părintești exclusiv de către el, ambele acțiuni fiind respinse pentru necompetența generală a instanțelor române.
În prezenta cauză reclamanta a solicitat suplinirea consimțământului pârâtului necesar la S. P. Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor Simple Prahova pentru efectuarea pașaportului minorului M.
G., născut la data de_, precum și suplinirea consimțământului pârâtului in vederea deplasării minorului însoțit de reclamantă in Spania, unde minorul are domiciliul și unde este înscris la școală în anul școlar 2012-2013 în clasa a doua de învățământ primar.
Refuzul pârâtului de a-și exprima un astfel de consimțământ a fost exprimat prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei dar și prin susținerile formulate în fața instanței de judecată.
Potrivit art. 17 alin. 2 din Legea 248/2005 privind libera circulație a cetățenilor români in străinătate, emiterea pașaportului simplu sau a pașaportului electronic pentru minor, în situația în care există neînțelegeri intre părinți cu privire la exprimarea acordului, se efectuează numai după soluționarea acestor situații de către instanța de judecată, care se pronunță în condițiile legii.
De asemenea potrivit art. 18 alin. 2 din legea 272/2004 deplasarea copiilor în țară și în străinătate se realizează cu înștiințarea și cu acordul ambilor părinți; orice neînțelegeri între părinți cu privire la exprimarea acestui acord se soluționează de către instanța judecătorească.
Analizând interesul minorului în deplasarea în Spania alături de mama sa, instanța a reținut că o astfel de deplasare este benefică pentru minor în condițiile în care acesta s-a născut și a locuit permanent în această țară, a urmat cursurile clasei I și este în prezent înscris la școală în Spania, unde i-a fost stabilit domiciliul de către instanța de divorț.
Pe de altă parte, în prezenta cauză pârâtul nu a făcut dovada faptului că plecarea minorului în Spania ar dăuna intereselor acestuia și nici a împrejurărilor care impun ca minorul să rămână în România. Reclamanta a justificat prin acțiunea formulată și actele depuse la dosar temeinicia măsurii solicitate a fi dispuse, în vreme ce apărările pârâtului sunt formale.
Aspectele invocate de pârât în cuprinsul întimpinării în sensul că reclamanta nu face dovada existenței unei cereri pentru eliberarea pașaportului minorului sunt lipsite de relevanță câtă vreme tocmai refuzul acestuia de a-și da acordul împiedică întocmirea pașaportului pentru copil.
Față de aceste considerente, instanța reținând că deplasarea minorului în Spania alături de reclamantă nu contravine intereselor minorului, dimpotrivă este benefică dezvoltării intelectuale și sociale a acestuia și că opunerea pârâtului de a-și exprima acordul in acest sens este abuzivă, în temeiul art.18 alin. 2 din Legea 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului și art. 17 alin. 2 din Legea 248/2005 privind libera circulație a cetățenilor români în străinătate a admis acțiunea și a dispus suplinirea consimțământului pârâtului pentru efectuarea pașaportului minorului M. A. G. născut la data de_, precum și suplinirea consimțământului pârâtului in vederea deplasării minorului in Spania, însoțit de reclamanta P. F. A. .
Prin decizia civilă nr. 39/_ a T. ului Cluj s-a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul M. G. împotriva Sentinței civile nr. 4845/_, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei T., care a fost păstrată în întregime.
A fost obligat apelantul să plătească intimatei P. F. A. suma de 1.000 lei, cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut următoarele:
Așa cum a reținut și prima instanță, prin Sentința nr.000143/2009 pronunțată de Judecătoria de Primă Instanță și Instrucție nr.3 din Carlet. S- a acordat reclamantei îngrijirea, educarea și custodia minorului M. G. Andreu. Din considerentele sentinței rezultă că la acordarea custodiei în favoarea mamei s-a apreciat că acesta constituie o alternativă mai bună putând să ofere minorului stabilitate și echilibru emoțional, întrucât nu altceva se poate deduce din pronunțarea unei Sentințe de condamnare pentru domnul M. pentru infracțiunea de vătămare împotriva mamei, cât și comportamentul abuziv atunci când prezintă denunțuri împotriva soției și profesorilor școlii, în orice circumstanță are legătură cu minorul. Ulterior, prin Sentința nr.327/10 pronunțată în dosarul nr.001088/2009 dată de T. ul din Valencia s-a respins recursul declarat de pârât reținându-se că formularea ulterioară a unei cereri de divorț în România nu încalcă competența internațională a instanțe spaniole, ambii părinți având domiciliul pe teritoriul Spaniei.
În considerentele sentinței nr.000143/2009 s-a reținut că programul de vizitare urmează să aibă loc în Spania, făcându-se referire la programul de lucru al mamei.
Întrucât în mod abuziv pârâtul a luat minorul și l-a adus în România, fără acordul și știrea mamei, aceasta a sesizat penal instanța spaniolă.
În ceea ce privește motivul de apel potrivit căruia acțiunea a fost greșit concepută și în mod eronat motivată în drept, tribunalul a constatat că petitul acțiunii reclamantei este clar, acela de obligarea la darea consimțământului pentru eliberarea pașaportului minorului, cu privire la care apreciem că apelantul nu are nici un dubiu. Faptul că motivarea în drept cuprinde și texte de lege care nu sunt aplicabile în cauză nu sunt de natură să ducă la concluzia că prima instanță a calificat greșit cererea de chemare în judecată și nici nu afectează legalitatea hotărârii primei instanțe. În motivarea în drept sunt indicate dispozițiile Legii nr.248/2005 act normativ care reglementează regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate. Prin urmare nu se poate reține că nu a existat legătura biunivocă între cererea de chemare în judecată și temeiul juridic indicat.
În legătură cu cel de-al doilea motiv potrivit căruia reclamanta trebuia să solicite anterior eliberarea pașaportului recurgând la procedura administrativă, tribunalul a apreciat că acesta nu este întemeiat. Nu există nici o dispoziție legală care să oblige în cazul acestor acțiuni parcurgerea în prealabil a procedurii administrative. Mai mult, potrivit dispozițiilor art.17 din Legea nr.245/2005 "; Minorilor cetățeni români care nu se află în una dintre situațiile de suspendare a exercitării dreptului la libera circulație în străinătate li se eliberează pașapoarte simple sau pașapoarte simple electronice în următoarele condiții:
în cazul minorului care nu a împlinit vârsta de 14 ani, numai la cererea ambilor părinți, a părintelui supraviețuitor, a părintelui căruia i-a fost încredințat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă și irevocabilă sau, după caz, a reprezentantului legal;
Prin urmare, potrivit dispoziției legale mai sus citate,este necesar consimțământul ambilor părinți, astfel că un demers anterior al reclamantei era din start sortit eșecului.
Potrivit alin.2 al art.17 al aceluiași act normativ, emiterea pașaportului simplu sau a pașaportului simplu electronic pentru minor, în situația în care există neînțelegeri între părinți cu privire la exprimarea acordului ori unul dintre părinți se află în imposibilitatea de a-și exprima voința, cu excepția situațiilor prevăzute la art. 17^1 alin. (1) lit. e), se efectuează numai după soluționarea acestor situații de către instanța de judecată, care se pronunță în condițiile legii.
În ceea ce privește refuzul pârâtului, din probele administrateîn cauză reiese fără nici un dubiu că este nejustificat.
Astfel, anterior înregistrării cererii de chemare în judecată, prin intermediul executorului judecătoresc Sin M., reclamanta a procedat la luarea minorului de la pârât, ocazie cu care, conform mențiunii din procesul verbal încheiat în dosarul execuțional nr.659/2012 a solicitat și predarea pașaportului minorului, cererea care nu a fost onorată. Motivele invocate de pârât care ar justifica refuzul său nu sunt întemeiate. Astfel, așa cum am menționat minorul a fost încredințat mamei, tatal având drept de vizită.Chiar dacă această hotărâre judecătorească a stabilit programul de vizitate doar pe teritoriul Spaniei, atâta timp cât minorul și mama au reședința în acest stat, o eventuală reglementare a dreptului de vizitare este de competența aceleiași instanțe, potrivit dispozițiilor Regulamentului (C.E) nr.2201/2003. Un alt motiv temeinic pârâtul nu a invocat, iar acțiunea făcută în sensul anterior menționat a și fost respinsă de instanțele române.
În ceea ce privește necesitatea și urgența deplasării minorului în Spania nu era necesar ca reclamanta să facă vreo dovadă în acest sens. Astfel, minorul a fost încredințat mamei, are reședința în Spania, reclamanta lucrează în acest stat, iar potrivit adresei emisă de Deputăția Valenciană, minorul A. G. M. este înscris în clasa a doua învățământ primar. Prin urmare, prin acțiunea abuzivă a pârâtului de a aduce minorul în România și refuzul de a-și da consimțământul la eliberarea pașaportului minorului, se cauzează consecințe iremediabile pentru educația minorului. Astfel, urmare a aducerii pe teritoriul României, acesta a pierdut prima parte a anului școlar 2012-2013. Atitudinea pârâtului nu este justificată nici de un eventual refuz al reclamantei de a-i permite să ia legătura cu minorul, întrucât are la îndemână alte mijloace legale în acest sens.
T. ul a apreciat că atitudinea apelantului este una abuzivă și total nejustificată urmărind să prelungeasă efectele unei ilegalități, constând în aducerea minorului în țară fără consimțămâtul mamei și obținerii unei avantaj în urma propriului fapt ilicit.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul, solicitând admiterea apelului și schimbarea sentinței în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului pârâtul a invocat împrejurarea că acțiunea este întemeiată pe un temei de drept greșit, care nu este incident cererii formulate, respectiv art. 398 C. civil, care reglementează exercitarea autorității părintești de către un singur părinte, în condițiile în care obiectul acțiunii îl constituie autorizarea eliberării pașaportului pentru minorul M. A. G. .
Reținerea de către tribunal a faptului că deși motivarea în drep a acțiunii cuprinde și texte de lege care nu sunt aplicabile în cauză, aceasta nu este de natură să ducă la concluzia că prima instanță a calificat greșit cererea de chemare în judecată și nici nu afectează legalitatea hotărârii primei instanțe, atrage incidența art. 304 pct. 9 Cod proc.civ., hotărârea fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Reclamanta era datoare să indice textul corect al solicitării sale, astfel încât cererea să aibă corespondent în motivarea în drept.
Un alt motiv de recurs vizează faptul că refuzul său de a-și da acordul pentru eliberarea pașaportului copilului se întemeiază pe dorința sa de schimbare a modalității de exercitare a autorității părintești.
Plecarea reclamantei și a minorului din țară ar obstrucționa administrarea probelor în cele două dosare pe care le-a promovat în acest scop.
Instanța de apel nu a amintit despre împrejurarea că reclamanta a retras minorul de la școala "Teodor Mureșanu";, unde minorul a fost înscris începând cu luna septembrie 2012.
Acordarea custodiei comune de către instanța spaiolă, care a soluționat divorțul părților, îi dă dreptul recurentului să nu fie de acord ca minorul să părăsească România, în condițiile în care s-a repatriat definitiv în vara acestui an, minorul locuiește pe teritoriul României, iar reclamanta la fel.
Faptul că locuința minorului a fost stabilită la reclamantă, în Spania, nu-i conferă acesteia prerogativa absolută de a pleca oriunde și oricând cu copilul.
Recurentul nu ar fi formulat opoziție în cazul în care exista un motiv important care să necesite cu adevărat prezența minorului alături de mama
sa în afara țării, însă un astfel de motiv nu a fost nici invocat și nici dovedit.
Totodată, reclamanta nu a probat în nici un fel refuzul de a-i face minorului pașaport.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, curtea constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
Critica vizând greșita indicare a temeiului de drept al acțiunii intoductive de către prima instanță, așa cum corect a reținut și instanța de apel, nu constituie un motiv care să atragă nelegalitatea hotărârii prin care s-a admis acțiunea introductivă.
Greșita calificare a acțiunii sub apectul temeiului de drept nu are ca și consecință ipso facto respingerea acesteia, judecătorul nefiind ținut de calificarea dată de parte. Potrivit art. 84 și art. 129 alin. 4 Cod proc.civ., există obligația instanței de judecată de a da ea însăși calificarea corectă
cererii cu care a fost învestită, atunci când partea a dat o denumire greșită și a indicat un temei de drept greșit.
În plus, așa cum corect s-a reținut, reclamanta a invocat ca temei de drept al acțiunii Legea nr. 248/2005, aplicabilă litigiului pendinte.
Indicarea unui temei de drept greșit, neaplicabil speței nu constituie o greșită calificare a cererii de chemare în judecată de către instanță, iar hotărârea prin care se soluționează o acțiune al cărei temei de drept este greșit arătat de către parte, nu este dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, în sensul art. 304 pct. 9 Cod proc.civ.
Împrejurarea că pârâtul intenționează să modifice modalitatea de exercitare a autorității părintești stabilită prin sentința din 22 mai 2009 a Judecătoriei de Primă Instanță și Instrucție nr. 3 din Carlert, prin care custodia minorului A. G. M. a fost acordată mamei, nu constituie un temei care să justifice luarea minorului de la mamă și aducerea sa în țară, urmată de refuzul de a-l înapoia mamei, pentru ca aceasta să îl poată duce în țara în care copilul s-a născut, a crescut și a frecventat școala.
De altfel, este de menționat că atât acțiunea înregistrată sub nr._ la Judecătoria T., cât și cea înregistrată sub nr._ la Judecătoria Turda, ambele având ca obiect exercitatea autorității părintești asupra minorului A. G. M., exclusiv de către tată, au fost respinse, urmare a admiterii excepției necompetenței generale a instanțelor din România, hotărârile fiind definitive.
Recurentul invocă faptul că intimata a retras copilul de la școala la care a fost înscris în România de către pârât.
Acest demers nu poate fi calificat ca unul abuziv, în condițiile în care copilul a fost dat în custodia reclamantei, i s-a stabilit domiciliul la reclamantă, a fost înscris la o școală din Spania în anul școlar 2012- 2013 în clasa a doua învățământ primar, iar pârâtul, în mod abuziv a luat copilul, aducându-l în România, împiedicându-l astfel să frecventeze școala la care a fost înscris de către părintele căruia i-a fost încredințat.
Pârâtul nu își poate invoca propria culpă și atitudine abuzivă, pentru a critica atitudinea reclamantei, care, în mod legitim încearcă să îl readucă pe copil în custodia sa, la domiciliul său.
Pârâtul invocă și faptul că reclamanta nu a invocat și dovedit nici un motiv impotant care să necesite cu adevărat prezența minorului alături de mama sa în afara țării.
Această afirmație este total nefondată, în condițiile în care, așa cum s-a arătat anterior, copilul, prin hotărâre judecătorească irevocabilă, a fost încredințat mamei, este înscris la școală în Spania, iar din cauza acțiunii pârâtului, care l-a adus în țară, în cursul acestui an a fost împiedicat să urmeze cursurile școlare la unitatea de învățământ la care a fost înscris de către părintele căruia i s-a dat custodia.
Este adevărat că în sentința de divorț se menționează că ambii părinți vor exercita autoritate tutelară împărțită, însă custodia și implicit domiciliul minorului a fost stabilit la reclamantă.
În fine, invocă pârâtul că reclamanta nu a probat în nici un fel refuzul său de a-i face minorului pașaport, însă curtea constată că raportat la cerințele art.18 alin. 2 din Legea nr. 272/2004, art. 17 alin. 2 din Legea nr. 248/2005, coroborate cu întreaga atitudine a pârâtului, materializată
înclusiv prin exercitarea căilor de atac împotriva hotărârii prin care s-a suplinit consimțământul său pentru efectuarea pașaportului minorului și în vederea deplasării sale în Spania, însoțit de mama sa, acest refuz este pe deplin dovedit, pronunțarea unei hotărâri judecătorești irevocabile fiind necesară reclamantei pentru a putea face pașaportul minorului care i-a fost încredințat și pentru a-l putea deplasa în Spania.
Pentru aceste considerente, în baza art. 312 alin. 1 Cod proc.civ., recursul va fi respins ca nefondat.
În temeiul art. 274 alin. 1 Cod proc.civ., recurentul va fi obligat să plătească intimatei P. F. -A. suma de 1000 lei, cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocat (f. 35).
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul M. GRLIGOR împotriva deciziei civile nr. 39/A din 25 ianuarie 2013 a T. ului Cluj, pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.
Obligă pe numitul recurent să plătească intimatei P. F. -A. suma de 1000 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE
JUDECĂTORI
GREFIER
M.
C. V. A.
-T.
N.
A.
A. C. M.
L.Ț.
Red. M.V. dact. GC 2 ex/_
Jud. apel: A.S.Seleșiu, O.R. Ghișoiu
| ← Decizia civilă nr. 274/2013. Obligatie de a face | Decizia civilă nr. 71/2013. Obligatie de a face → |
|---|
